imi spusese ana inca de acum doua saptamini ca e in spital. (inteleg ca nu avrut sa se stie de ce suferea si n-am sa scriu). m-am gindit ca o sa se faca bine, chiar daca moralul nu-l ajuta.

stiam ca e deprimat, ca nu vrea sa mai raspunda la telefoane si ca vorbeste doar cu apropiatii de la Dilema (Radu Cosasu, Marius Chivu).

nu mi-am imaginat nicio secunda ca „gata. asta a fost”.

azi noapte.

imi pare rau.

Cat despre asteptarea “madamei” respective, cum atat de haios ii spui: probabil ca m-as sinucide, intr-adevar, cu cateva secunde/minute inainte, pentru ca n-as suporta gandul sa mor “la comun” si sa fiu la cheremul unei madame ambetate (sau imbatate) care-a decis moartea mea…

als intr-un interviu de acum ceva ani pentru revista cultura

imi place sa cred ca si in ultimele clipe si-a pastrat ironia si umorul acid. si ca a plecat impacat, nu nervos, nu suparat. ca a plecat cu chef de polemica – cu viata, cu soarta.

am polemizat de foarte multe ori – si public si in privat – pe multe teme culturale, imi placea pedanteria lui si perseverenta cu care privea „de sus” fiind constient ca avea un background cultural pe care nu-l puteau atinge cei mai multi dintre cei care veneau dupa el.

alex leo serban avea 52 de ani. ultimele cuvinte scrise pe twitter au fost „viata e cobaiu sortei”

sa te odihnesti in pace!

* foto eugen ciocan.