Sunt acasa. In bucataria in care m-am facut mare.

In fata mea, mama pregateste ultimele detalii pentru ziua de maine. Tata e langa mine si se uita curios la ce scriu. Imaginea asta ma intoarce inevitabil in timp si imi amintesc de zilele in care nu existam decat eu si ei. Nicio problema. Niciun job. Niciun gand negru. Doar eu, parintii mei si locul care m-a adapostit timp de 14 ani; in fiecare zi.

Cand Cristina a postat pe blog acum cateva zile intrebarea “ce inseamna siguranta pentru tine” raspunsul meu a venit automat: o casa mica la poalele muntilor Piatra Craiului, o familie modesta si amintirile mele. Atata timp cat pot sa am parte de aceste trei lucruri, ma simt in siguranta.

Foarte mult timp, dupa ce am plecat de acasa am simtit ca imi lipseste ceva. N-am vrut sa accept faptul ca mi-e dor de ei, pentru ca sunt foarte orgolioasa. Imi placea sa cred ca pot sa ma descurc singura, ca sunt destul de mare si ca nu am nevoie decat de mine si atat.
Am inceput sa caut protectie in oameni de foarte multe ori alesi gresit, in iubiti pe care ulterior i-am facut responsabili de nefericirea mea, in joburi care nu imi puneau calitatile in valoare, in locuri urate in care nu ma simteam deloc bine.

Nu-mi dadeam seama ca nu alegerile mele erau problema, ci faptul ca eu cautam in absolut tot ce faceam un inlocuitor pentru familia mea.

Dupa mult timp am acceptat faptul ca nicaieri in lumea asta nu o sa gasesc acea liniste si siguranta ca acasa. Din momentul ala alegerile mele au inceput sa capete culoare si sa formeze un curcubeu frumos, care imi apare in fiecare dimineata la geam.

In clipa asta ma simt mai in siguranta ca niciodata. Sunt inconjurata de ai mei sunt in casa mea, inconjurata de amintiri si locuri de neuitat. Garzile mele de corp sunt Bucegii si Piatra Craiului si… o gradinita plina de zambile si narcise.