Vrajitorul-din-OzVrajitorul-din-Oz

cistigator: Dorothy in tara lui Oz, cu GPS

am lansat saptamina trecuta provocarea de a scrie o noua versiune a povestii Vrajitorul din Oz, plecind de la momentul in care Dorothy primeste un GPS.
va multumesc tuturor pentru raspunsurile frumoase si, mai ales, pentru faptul ca ati intrat in jocul meu: v-ati intors pentru citeva minute la copilarie, rescriind o poveste minunata.

cistigatorul unui GPS Prestigio GeoVision 5500, asemeni celui din povestea noua a Vrajitorului din Oz este

Deady.

habar nu am cine esti Deady, dar daca nu ai luat pina acum in calcul sa te apuci sa scrii povesti pentru copii, te rog mult sa te gindesti serios la asta. daca nu ai blog, sunt gata sa te gazduiesc ca special guest star pe blogul meu cu povestile tale.
cu mare bucurie, si eu dar si partenerul acestui concurs – Prestigio -, iti acordam GPS-ul.

iata povestea scrisa de deady:

“Dar la ce mi-ar putea folosi cutiuta asta?!” intreba Dorothy.
“Nu stim nici noi ce este”, continua femeia “dar cu ajutorul acestei cutii, vrajitoarea ne gasea peste tot, ne teroriza familiile si ne obliga mereu sa-i slujim ei, oriunde ne-am fi ascuns, ea ne gasea. Asa ca te rugam, ia-o, poate tie-ti este de folos caci si tu ai venit tot in zbor ca si vrajitoarea si poate ai venit tot din taramul vrajitorelor. Te rugam sa nu ne faci si tu rau!”. Asa se ruga batranica, cu lacrimi in ochi.
Dorothy era foarte dezorientata. Nu stia nici ce sa intrebe mai intai, cu toate ca ii treceau milioane de intrebari prin cap.
Batraneii, incet, incet, se retrageau. Atunci Dorothy, temandu-se sa nu ramana cu tot acest vartej de intrebari, deschise gura si fara sa-si dea seama, striga

“Stati!, va rog, nu plecati, nu va fac nimic rau. Eu nici macar nu stiu unde ma aflu, cum as putea sa va fac rau atata timp cat voi sunteti singurii oameni care m-ar putea ajuta?!”.
Mai increzator, unul dintre batranei se apropie:
“Draga mosului, asculta ce ti-a zis baba, noi doar atat te-am putut ajuta. Mergi la Vrajitorul din Oz, el o sa te indrume.”
Dorothy lasa ochii in jos si privi cutia cu mirare. Se gandea in sinea ei “Oare ce lucru vrajitoresc o fi asta, cum ar putea o cutie sa ma calauzeasca pe mine, cum s-o fi folosind?!” Apoi, ridicand ochii dadu sa intrebe,
“Bine, si unde e……”

Dar in fata ei nu mai era nimeni. Batranii plecasera deja. Dorothy era tare intristata, nu stia nici cum sa foloseasca
cutiuta magica, nici incotro s-o apuce si acum mai ramasese si singura. Era doar cu vechiul ei prieten, Toto, pe care il lua
in brate si-l stranse cu drag de frica sa nu-l piarda si pe el.

Era in miezul zilei, cerul se inseninase deja dupa furtuna, asa ca Dorothy se aseza pe marginea unui drum sa-si traga putin sufletul dupa cele intamplate, sa se dumireasca ce e cu cutia si sa hotarasca incotro o va lua.
Nu e lucru de saga, acusica vine seara, unde va innopta, unde va manca?!
Si cum tot sucea si rasucea cutiuta, apasa pe ceva ce semana cu un butonas si…..minune! cutiuta se lumina, se auzeau sunete, culori, imagini.
Dorothy era tare infricosata, insa se incuraja in sinea ei “Nu trebuie sa-mi fie teama, nu am de ales”, dar Toto era deja ghemuit tot la spatele ei.
Pe fata cutiutei aparura niste mici indicii, fiecare cu cate o denumire. Acum Dorothy era tare fericita ca invatase sa citeasca. De altfel era o fetita isteata si indiciile ii pareau intuitive astfel incat nu dura mult pana invata sa foloseasca micul mare obiect vrajitoresc.
“Deci asa sta vorba, asta e magia” spuse Dorothy, “pai atunci, hai sa-I facem o vizita vrajitorului, nu-i asa
Toto?”.
Asa ca Dorothy seta destinatia, jucarioara ii arata drumul si totul i se paru dintr-o data mult mai simplu.
Si cum mergand, la un moment dat, Dorothy vazu intr-un lan de porumb, o sperietoare de ciori ce se tot zbatea infipta-n par “Oh! Ajutoooooor, va rooog, cineva sa ma ajute si pe mine, nu ma duce capul cum sa scap de aici”.
Bineinteles, inima cea buna a lui Dorothy, nu-i dadu voie sa nu-l ajute pe bietul om de carpe “Dar, tu cum ai ajuns aici?!”, intreba ea. “Of! daca as fi avut si eu putina minte, poate nu ajungeam. Tare mult mi-as dori sa fiu mai istet.”
Dorothy se gandi atunci ca nu i-ar strica un prieten la drum si-l intreba “N-ai vrea sa mergi cu mine la Vrajitorul din Oz? Stii, si eu m-am pierdut de familia mea, caci o tornada mi-a luat casa pe sus si m-a dus hat, departe, insa niste oameni buni mi-au dat jucarioara asta magica si mi-au spus sa merg la Vrajitorul din Oz. pentru ca el o sa-mi indeplineasca dorinta de a ajunge inapoi la ai mei.”
“Si crezi c-o sa-mi dea si mie minte??” intreba omul de carpe.
“Cu siguranta, altfel ce speranta as avea sa ma ajute pe mine daca n-ar vrea sa te ajute si pe tine?”
“Poate ai dreptate, nu m-am gandit. De fapt, nici nu ma mira, doar eu n-am minte” spuse sperietoarea chicotind.
“Dar, ce face cutiuta asta?” iscodi omuletul atos. “Pai uite, scrii o destinatie unde vrei sa ajungi si ea iti
arata ca o harta cu o sagetica. Sagetica esti tu si-ti arata pe unde trebuie sa mergi ca sa ajungi unde-ti doresti.” Ii raspunde plina de incantare Dorothy.
“Nu pot sa cred! e un lucru incredibil” spuse uimita papusa, “dar…ce sunt semnele astea, au vreo insemnatate?”
“Pai, aici scrie PRESTIGIO. Nu stiu nici eu ce inseamna, dar banuiesc ca asa s-o fi numind cutiuta.”

Si tot asa, din vorba-n vorba, se imprietenise Dorothy cu sperietoarea de ciori si fara sa-si dea seama mai mersera o bucata buna de drum.
Scaaartzzzz! “Ce se aude?” se sperie omul atos. “Cred ca cineva scoate apa din fantana. Poate-mi da si mie, ca nu mai pot de sete. Hai sa mergem in poienita”, zise Dorothy. Si cand ajunse, ce sa vada, un om de fier care abia misca si scartaiaaa, cat il tineau incheieturile.
“Asta nu prea seamana a fantana. De unde vin eu, nici fantanile, dar nici oamenii nu prea arata asa”, se mira Dorothy.
“Cred ca-l stiu” incerca sperietoarea sa-si aduca aminte “anul trecut l-am vazut taind copaci peste
drum de mine”. “Oare cum o fi ajuns asa ruginit?” continua sa se mire Dorothy.
Incercand sa se lamureasca despre ciudatul om, deodata Dorothy isi vazu catelusul latrand langa o pompita pierduta in iarba.
“Bravo, Toto! ce istet esti” si lua pompita si-l unse pe omuletul metalic.
“Ei, acum ca poti vorbi, ia spune-mi, de Vrajitorul din Oz ai auzit?” incepu Dorothy sa-l traga de limba, cu un zambet sagalnic, asa, ca sa-l mai incurajeze.
“Of! Pai…de-un an de zile stau intepenit aici tot chinuindu-ma sa-mi iau pompita cu ulei din iarba. Si eu am pornit spre Vrajitor, dar m-a prins o ploaie si-am intepenit si n-a mai trecut nimeni pe aici sa ma ajute. Vreau sa ajung la Vrajitorul din Oz, sa-mi dea si mie o inima” spuse trist Omul de Tinichea.
“Cred ca a venit timpul sa ti se indeplineasca si tie visul” ii spuse Dorothy Omului de Tinichea, “intr-acolo
mergem si noi si te vom lua si pe tine”.
“Si sa stii ca nu e gluma, Dorothy are un…..un…o cutiuta magica” se grabi Sperietoarea de Ciori sa-i explice.
“Ii spune PRESTIGIO GeoVision 5500, draga mea sperietoare” raspunse Dorothy razand.
“Dar nu mai rade de mine, eu ti-am spus ca nu am minte, si nu tin minte lucrurile astea”, se bosumfla omul atos.
Cum radeau ei acolo, Toto fugari un iepuras si intrand in padure dupa el, incepu sa se auda ca un mieunat foarte puternic, apoi aparu in viteza ditamai leul urmarit de…….Toto

“Te rog, nu, nu ma manca! Te implor da-mi pace” urla leul cat putea fugind de bietul catelus.
Leul se opri la picioarele lui Dorothy, cu capul in pamant si labele la ochi.
“Hei, Toto, inceteaza!” striga Dorothy apoi, uimita “n-am mai vazut un leu asa fricos, nu pot sa cred!”. “Ei bine, da, sunt fricos. V-am auzit vorbind aici din padurice, dar imi era asa de frica, incat n-am avut curajul sa vin sa va rog sa ma luati cu voi la Vrajitor, desi, tare as vrea sa-i cer si eu putin curaj”.
Si uite-asa, cei patru sa imprietenisera, se compatimeau unul pe altul, dar Dorothy era foarte mandra ca-i poate ajuta cu cutiuta neagra primita in dar de la batrani.
Dupa un lung drum, ajunsera in sfarsit la Vrajitor. Dorothy isi lasa prietenii sa intre primii, desi ii era foarte dor de unchii ei, insa se gandea mereu.
“Fara minte, n-as fi putut ajunge aici, fara inima, nu m-as fi-ndurat sa-i iau si pe ei cu mine, iar fara curaj, inca as fi plans langa casuta mea. Eu am deja tot ce isi doresc ei si daca vrajitorul nu va mai avea timp si pentru mine, cu siguranta ma voi descurca”.
Si cum statea ea pe ganduri, auzi
“Dorothy!!”.

Era Vrajitorul. Intra la el si acesta ii spuse

“Ai dreptate, tu deja ai tot ce altii isi doresc si nu au. Dorothy, unchii tai te-au cautat si ei, au umblat din om in om si li s-a spus, asemeni cum ti s-a spus si tie, sa vina la mine. Iata-i!”
Si de undeva, dintr-o ceata, au aparut unchii lui Dorothy.
“Dorothy! va trebui sa-mi lasi mie cutiuta PRESTIGIO, este un lucru vrajitoresc si daca va incapea pe mana unui om rau, oameni vor suferi”.
Dorothy se conforma. Ea deja isi gasise unchii, prietenii ei capatara ce-si doreau si toata lumea era fericita.

2 Comments Published

9 years ago / Reply

Felicitari Deady!!!!

9 years ago / Reply

Va multumesc mult pentru premiu, dar mai ales pentru aprecierea facuta la adresa povestirii. Imi cer mii de scuze ca inca nu v-am contactat

Leave a Comment


× three = 21

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!