credit petrica tanasecredit petrica tanase

Cristi Puiu si senzatia de libertate

“Urca la etajul unu”, am auzit vocea lui Cristi Puiu de cum am deschis usa inalta din lemn a blocului din centrul Bucurestiului. Eram la al doilea interviu pe care-l faceam.

Primul fusese in martie, cu citeva zile inainte ca Aurora, cel mai recent film al lui, sa intre in cinematografele din Romania. Ne intilniseram la Cafepedia. Ajunsesem prima. Aveam emotii atit de mari – negociasem vreo luna pentru interviu, facusem tot atita documentare, stiam reputatia lui de “dificil” si mi-l imaginam vulcanic  – incit l-am rugat pe fotograful care ma insotea, Petrica, sa-mi povesteasca orice numai sa-mi potolesc mintea.

“De dimineata, pina sa ne-ntilnim, m-am gindit cum o sa-ti pun primele doua intrebari, n-or sa-ti placa si-o sa te ridici si-o sa pleci”, a fost primul lucru pe care i l-am spus lui Puiu, fata in fata, netezind nervos foile cu intrebari. “Da, sa stii, am mai facut din astea”, a inceput sa rida.

***

Acum doua saptamini documentam o ancheta pentru Adevarul literar despre artisti care vor sa plece din Romania. Puiu fusese invitat sa predea, din toamna, la Geneva. L-am sunat. “Mai am un interviu diseara, vino la mine acasa si-l facem dupa 7”. Invitatia de acum a fost confirmarea ca prima data mi-am facut bine treaba; e onorant pentru un jurnalist ca intervievatul lui sa lase garda jos si sa te invite acasa.

In bucataria lui Cristi Puiu, cea la care se referea intr-un interviu acordat Eugeniei Voda printr-o metafora: “stau la mine-n bucatarie si privesc lumea” – la geam, doua orhidee. Si ciinele Otto, un mops cafeniu, care mai intii a latrat, s-a linisit cind si-a gasit osul din plastic si s-a pus pe glojgait, apoi a adormit, torcind ca un motan. Inconjurat de toate lucrurile familiare, Puiu a povestit despre Romania lui

*

(foto Petrica Tanase)

Si dincolo de jurnalism, s-au strecurat crimpeie de umanitate: miinile care maseaza fruntea – afara erau peste 30 de grade –, atitudinea unui jongler cind isi toarna apa in pahar.

Imaginile se aseaza-n tine cu fiecare interviu, le tot mesteci in minte. O deschidere rara, care – pentru ca-ti da incredere ca-ti faci bine meseria –, te face sa te simti, fie si pentru 30 de minute, liber. Libertate pe care o pretuiesti sau inveti s-o pretuiesti pentru ca, de cele mai multe ori, spune Puiu extinzind la Romania, “suntem baricadaţi în interiorul nostru, iar comunicarea devine aproape imposibilă; suntem ca nişte turnuri fortificate, pe picioare. Ne apărăm.”

*

Ana Maria Onisei este jurnalist – Adevarul, Dilema veche

One Comment Published

8 years ago / Reply

Mie mi-a placut mult Moartea Domnului Lazarescu si astept cu nerabdare sa vad si Aurora. Prin postul tau, am avut acces la doua interviuri faine cu d-l Cristi Puiu. Multumesc.

Leave a Reply to MangaGirl Cancel reply


eight − = 6

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!