Duo 109Duo 109

Luna cadourilor, luna tricourilor

Pentru cei care sunt in cautarea unor cadouri inteligente de sarbatori, le recomand, pe langa carti, albume, filme si globuri ( urmariti globurile Agathei Blank, sunt senzationale), T-shirts create de designeri romani.

Nu voi face un top, pentru ca toate sunt minunate, dar voi urma o cronologie a lansarilor ultimelor colectii de tricouri.

Andreea Badala. Tricourile din colectia Murmur, care creeaza dependenta. Le puteti achizitiona de pe www.murmur.ro, www.molecule-f.com sau de la The Place Concept Store.

Matei Schwartz si intreaga sa echipa BOLD fashion au lansat un concept-squat intr-un spatiu neconventional aflat intr-o cladire veche din centrul istoric, mai exact in Strada Covaci numarul 4. Come as you are este numele colectiei de T- shirts, care pot fi vazute si cumparate zilnic, pana in data de 24 decembrie, intre orele 12:00 – 20:00. Urmariti si pagina lor de Facebook

Duo-ul Ioana Dumitrescu si Marina Moldovan de la 109 au lansat “The Escape Tee” , tricouri brodate ton sur ton cu 5 variante de text care vor starni zambete viitorilor ,,proprietari’’: Bored and Unexplored, Anxious and Obnoxious,
Complicated and Underestimated, Vicious and Suspicious, Puzzled and Frazzled. Este indicat sa cumparati aceste tricouri unor persoane care au simtul umorului foarte dezvoltat. 109 isi asteapta clientii duminica si luni, 4, respectiv 5 decembrie, intre orele 11:00 – 20:00, la atelierul din Strada Vasile Gherghel 109. Pagina de Facebook .

Razvan Firea isi lanseaza o colectie lejera de piese unisex, in cadrul unei petreceri la The Place, in 7 decembrie, incepand cu ora 19:00. Le petit indigent regarde le ciel este o colectie inspirata de Parisul surprins de Razvan cu un aparat foto Lomo. Personajele lui Razvan sunt mai mult sau mai putin cunoscute si toate la un loc formeaza o ,,familie regala’’ cat se poate de cool.

Nu imi place sa impun, dar cred ca fiecare dintre noi trebuie sa aiba in garderoba piese create de designeri romani. Pentru ca sunt talentati si, precum campionii, devin din ce in ce mai buni atunci cand vad ca munca lor este apreciata. Cumparati pentru voi si pentru prieteni creatiile acestora. E luna cadourilor si a tricourilor create de designerii romani.

Pe curand si un 1 decembrie perfect!

*
Noemi Revnic este specialist in comunicare si colaborator Harper’s Bazaar Romania

Leave a Comment


one × 8 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!