tudor chirila by alexandra sandutudor chirila by alexandra sandu

Concurs cu Tudor Chirila:)

in viata mea de jurnalist am scris de citeva ori despre Tudor Chirila. de fiecare data stia ca voi scrie despre el, fie pentru ca facusem interviu (ca atunci cind a jucat in “O lume pe dos” – aici un fragment pe care nu l-am pus in revista), fie pentru ca imi daduse acces la informatii oarecum private (ca vizita in studioul lui).

de data asta nu stie ca scriu si incalc o regula a prieteniei noastre: dau “din casa”. dar am un motiv, il scot pe Chirila la concurs:)

***
Cea mai indepartata amintire a mea cu Tudor e de pe vremea cind lucram la Radio 21.

Organizam o petrecere a radioului intr-o discoteca de pe linga Unirii care astazi nu mai exista, Why Not. In desfasuratorul concertului aniversar, Vama Veche era ultima, iar Tudor din prima clipa in care sosise isi aratase nemultumirea pt dotarea salii, pt cum se auzisera trupele de dinainte. Chiar si publicul parea suparat pentru ca nu participase la muzicile pe care le auzise pina atunci.

Nici la primul cintec de la Vama n-au reactionat spectatorii foarte bine si, din culise, il vedeam pe Chirila cum stringe din falci. Cind a terminat de cintat prima piesa s-a intors catre noi, cei din spate, a cerut o bere si -a facut semn trupei sa nu inceapa sa cinte. Am alegat pina la frigider mai tare decit campionii la 100m si, desi erau 3 – 4 m pina la el, mi s-a parut ca au trecut ore pina cind i-am dat cutia de bere. Imi amintesc ca era o cutie verde si, chiar si acum, mai stiu zgomotul urias al capsei care a deschis-o, in vizoleala publicului care probabil gindea ca si mine: “nebunul asta n-o sa mai vrea sa cinte”.

Tudor statea pe un scaun de bar, avea microfonul pe un stativ in fata si bea din bere. Dupa citeva secunde s-a intors catre colegii lui, le-a spus ceva ce nu auzeam, dar ii vedeam in continuare falcile incordate si ma rugam sa nu le fi zis “hai sa plecam”. Apoi a luat microfonul si-a inceput sa cinte “Knocking on the heaven’s door”. Era in lumea lui, cu ochii inchisi, cinta pentru el, nu pentru oamenii din sala. Dar in primul rind citeva fete au inceput sa plinga. A fost cu urale la sfirsit si -au stat mult in scena pentru ca i-au bisat.

Nici acum nu stiu daca atunci si-a pus ambitia sa urneasca publicul sau daca s-a aparat, cintind doar pentru el, rezultind magia aia. Trebuie sa fi fost prin 1998 – 1999.

***

Cea mai simpatica amintire cu el e dintr-un hotel bucurestean unde – in cel mai pur stil occidental – isi promova piesa “O lume pe dos” cu o sesiune de interviuri “one to one” cu diversi jurnalisti. Ma inscrisesem si eu pe lista, asa ca m-am asezat la masa interviurilor unde o avea alaturi pe mama sa, Iarina Demian, care nu era doar regizoarea acestui spectacol , ci si parte din distributie (se reintorcea la actorie cu acest text.)

Vorbeam despre cit de mult a ”chinuit-o” Tudor pe doamna Demian la repetitii, despre cum se aseza in sala ca spectator si se uita la dinsa cum joaca si protesta, o obliga sa o ia de la capat, impingindu-i limitele, pentru ca apoi sa se intoarca pe scena ca actor si sa se lupte cu rolul lui pentru care a muncit mult ( in prima parte e un dirijor si-a cercetat “coregrafia” celor mai mari dirijori ai lumii, a studiat partiturile lui Wagner ca sa uneasca pe scena corporalitatea specifica acestei meserii cu mintea personajului.).

Doamna Demian povestea ca se certau foarte mult la repetitii si-a zis: ”Ceea ce e foarte frumos aici, si eu am inteles foarte bine, e ca Tudor a suferit in momentele alea ca totul să iasa perfect. Dar era atât de dur! Ma gândeam: Doamne Dumnezeule, daca el ar repeta cu actorii n-ar putea sa duca piesa la capat niciodata. De fapt, intre doi oameni care au si relație de sânge, dar si profesionala, pot fi N situații limita, dar nu exista tradare”.

Tudor era intr-un fotoliu in stinga mea si s-a facut mic in scaun. Pur si simplu s-a lasat in jos intre pernele fotoliului si-a inceput sa rasuceasca intre degete un pliculet gol de ceai. A fost o tacere minunata de citeva secunde, in care era ca un copil de gradinita care tocmai a spus cit de mult o iubeste pe mama. Dupa citeva clipe a redevenit Chirila pe care-l stiti si-a explicat rational ce vedea pe scena, de ce protesta etc etc .

Asta era in 2010 si gasiti aici interviul publicat atunci.

***

Anul trecut prin primavara eram amindoi in Starbucks la Victoriei. In sfirsit se hotarise sa-mi arate scenariul pe care-l scrisese (ma rugasem de el ceva vreme in acest sens) si aveam in fata dosarul care tinea munca lui de citeva luni bune. Pe linga noi treceau fete care chicoteau cind il vedeau la masa lunga cu lampi, unde stau de obicei studentii pentru ca isi pot incarca laptopurile. El era pur si simplu “ecranat”, parea ca nu vede nimic din foiala pe care o produce in jur.

A pus presiune pe mine in primul minut “vezi ca l-au mai citit doar doua persoane pina acum”, apoi mi-a pus foile in brate si s-a bagat cu capul intr-o carte mai groasa decit Biblia.

Mi se parea ca-mi urmareste fiecare pauza, fiecare gest sau respiratie si ca, atunci cind dau pagina, stie care sunt replicile pe care urmeaza sa le citesc. Ca ma monitorizeaza mai ceva ca Tim Roth in Lie to me. El era cu capul in cartea lui si nu a rostit nicio vorba pina cind n-am spus: “gata, am terminat de citit”.

Conversatia din minutele urmatoare, tehnica – pe replici, pe structura scenariului, pe ideea de la care a pornit povestea -,  e cea mai personala/ intima discutie pe care am avut-o vreodata cu Tudor Chirila. Cea mai cu garda jos. Si e cea mai pretioasa amintire a mea legata de el. Si de perfectionismul lui.

Pe moment mi-am dorit foarte tare sa reuseasca sa-si faca filmul (si-acum imi mai doresc asta, pentru ca e o idee frumoasa si o poveste foarte emotionanta), dar pina sa ajung acasa aveam o alta idee in cap: ca Tudor ar trebui sa apara mai mult in public, in afara momentelor in care cinta, ca sa-l vada lumea cum e el de fapt.

***

De asta m-am bucurat tare ca la festivalul de teatru de la Sibiu de anul trecut a petrecut ceva vreme cu bloggerii acreditati (locuiam in acelasi hotel, a fost usor sa vina cu noi la cafea pe terasa), de asta m-am bucurat ca anul asta a mers sa vorbeasca la Women on Web, de asta ma bucur ca acum organizeaza un eveniment privat special la care doi dintre voi pot avea acces.

Marti, 8 mai, de la ora 19.00 in Garajul Europa FM e o auditie in premiera a noului album Vama si am voie sa invit doi cititori ai blogului. Nu doar ca vom putea asculta noul album “2012” in super premiera, dar Tudor si baietii vor povesti putin din istoria cintecelor si , sunt sigura, va fi inca o ocazie pentru cei care-l stiu pe Tudor doar de la tv sa fie surprinsi de cum e el, vazut de aproape.

Iata explicatia pentru care il scot pe Tudor Chirila la concurs:)

Spuneti-mi o amintire legata cumva de Tudor Chirila si Vama. Semnatarii celor mai simpatice povesti merg marti in Garajul Europa FM.

Concursul se incheie miine, luni, la ora 12.:)

P.S. Chirila nu ma omori. Promit sa nu mai scriu despre tine cel putin un an de acum incolo:) (dupa ce scriu despre cintecelul Rolul soarelui la nasterea caruia am asistat. apropo, e misto!)

P.P.S fotografia pe care am ales-o sa ilustreze acest text e realizata de una dintre prietenele lui Tudor, Alexandra Sandu, si face parte din proiectul DayDreamers

10 Comments Published

8 years ago / Reply

Salutari lui Tudor.
Pentru mine ai ramas, dragule, pustiul simpatic care juca in trupa pe butoaie a lui Caramitru. Bine, nu ca eu as fi fost prea departe de adolescenta, in 96 cnd trupa a avut spectacol langa foisorul din parcul Drumul Taberei. E o amintire frumoasa pe care o pastrez, mi-ai povestit despre pasiunea ta pentru teatru, despre facultate. Vorbele m-au vrajit mai mult decat pletele 😛
Poate reluam conversatia aia candva :) ramanem adolescenti inca.

8 years ago / Reply

Salut!

Cea mai simpatica amintire a mea legata de Tudor este de cand aveam 9-10 ani, imediat dupa ce se lansase melodia Nu ne mai trageti pe dreapta. Eram cu tatal meu si cu inca un tata, cu un pusti de varsta mea, pe langa Sfantul Gheorghe, ne intorceam de la iarba verde, si ascultam casetele cu Vama Veche. Intamplarea face ca Politia Romana sa ne opreasca. Cu mintea noastra de copilasi am inceput sa le cantam din tot sufletul Nu ne mai trageti pe dreapta, motiv pentru care am scapat fara amenda. Tata ii multumeste si acum lui Tudor ca a scapat fara o mica penalizare!

8 years ago / Reply

Era pe vremea “Zmeului”, una dintre cele mai frumoase piese de dragoste – am ascultat-o pentru prima data intr-o noapte speciala, in camera lui din caminul Leu, un baiat care imi era cu atat mai drag cu cat mi se parea ca seamana cu solistul trupei care canta melodia aia.
Cativa ani mai tarziu relatia noastra se incheia pe acordurile “Bed for love”…

8 years ago / Reply

Eu sunt fană Vama (Veche) de mică. Îl cunosc pe Tudor Chirilă din 2009, pe vremea când eram acasă, la Constanţa şi îi ajutam, voluntar, la organizarea concertelor.
Cea mai plăcută amintire dăinuie din toamna lui 2010, când am fost la primul concert Vama în Cluj-Napoca, fiind studentă în oraşul de pe Feleac. Nu mai fusesem acasă de câteva luni, lucru nou şi dureros pentru mine. Fiind de la Constanţa şi având marea în suflet, pentru mine Vama echivalează cu imensul albastru, care mi-e atât de drag şi pe care acum îl văd foarte rar. Vama e sprijinul meu, morfina indispensabilă atunci când mă copleşeşte dorul de casă, de mare.
După concertul din Cluj-Napoca, am fost să-l salut şi să-l felicit pe Tudor, aşa cum obişnuiesc la fiecare concert. Reacţia lui m-a emoţionat. S-a bucurat să mă vadă, m-a luat în braţe şi m-a întrebat cum îmi e departe de casă. I-am răspuns că e bine şi că cel mai mult mă bucur că i-am revăzut în concert. M-a întrebat dacă nu mi-e dor de mare, iar eu i-am zis “ba da, dar, iarna, voi sunteţi marea mea”, el răsplătindu-mă cu o altă îmbrăţişare. Mi-a arătat că îi pasă de oamenii din jurul lui şi sunt fericită că am putut să văd omul din artistul Tudor Chirilă, pe care mulţi nu-şi fac timp să-l vadă.
Am multe amintiri plăcute cu Vama, cu Tudor, momente în care mi-a confirmat că ţine la oamenii care-l înconjoară. Asta mi-e cea mai dragă pentru că, după câteva luni departe de ai mei şi de casă, singură, într-un oraş străin, afecţiunea lui Tudor m-a făcut să mă simt acasă pentru câteva clipe. Mă consider norocoasă că am avut ocazia să îl cunosc pe Tudor Chirilă, unul dintre oamenii pe care îi respect şi îi apreciez foarte mult.
Iar celor care judecă, în necunoştinţă de cauză, le-aş recomanda să-şi facă timp să cunoască un Om…

8 years ago / Reply

Incep prin a spune ca te consider o persoana extrem de norocoasa pentru ca ai avut sansa de a imparti atatea experiente cu tudor;eu il vad acum ca un om matur care continua sa viseze si imi da mereu speranta ca viata mea nu va fi trecut degeaba;eu sunt inca un copil dar ma apropii cu pasi grabiti de niste timpuri fata de care nu simt decat groaza si teroare pentru ca cei din jurul meu sunt tristi si coplesiti de probleme, insa nu vreau sa ajung la asta, ci la ideea ca admir enorm persoanele care nu isi plang de mila si incearca mereu sa isi depaseasca conditia, reusind sa marcheze niste vieti;asta reuseste si tudor,sau cel putin, asta pare sa reuseasca.Cea mai frumoasa amintire a mea legata de trupa Vama este prima data cand am mers la un concert al trupei,iar asta a fost destul de recent, in noiembrie anul trecut.Au avut un concert intr-un alt judet fata de cel in care eu locuiesc si mi-am convins cu greu parintii sa ma lase sa merg,iar pana la urma au cedat cu conditia ca ei sa imi fie insotitori.Nu au stat la concert dar m-au condus pana in orasul cel departat.Mi-am luat cu mine cea mai buna prietena,ea fiind o la fel ca si mine, indragostita de muzica si versurile care ne-au creat mii de vise de la varsta de 14 ani.Impreuna am stat in fata clubului in care urma sa aibe loc concertul si am asteptat cu nerabdare sa intram.M-a intristat faptul ca publicul nu a fost unul pe masura,au fost vreo 30 de tineri impartiti in grupuri,iar restul o multime de oameni trecuti de 30 ani de la care asteptam un entuziasm iesit din comun, dar care m-au dezamagit total.Majoritatea nu pareau sa fi venit acolo pentru Vama, ci pentru o vineri seara diferita de celelalte seri in sensul ca in loc sa mearga acasa obositi de la serviciu au venit acolo doar sa bea o bere si sa asculte muzica pe fundal;asta mi-a lasat un gust amar.Insa au fost vreo 3 cupluri tinere de indragostiti care m-au facut sa uit de ceilalti atunci cand ii vedeam fredonand simultan versurile odata cu Tudor,sau cand le vedeam ochii inchisi, visatori,departe.Ma gandeam:hei!!mai exista speranta!M-am varat cu prietena mea pana in primele randuri,ca doar era Tudor pe scena.Si nu imi venea sa cred ochilor cat de aproape era de mine, cat de aproape eram de el.La acest prim concert al trupei am cunoscut si un baiat special, care a stat cu mine toata seara si care nu stia nimic despre mine, decat ca imi place Vama si ca ma cheama Marina, asta daca mi-a inteles in galagia de acolo numele cel greu de descifrat.A stat cu mine, mi-a cantat,mie,mi-a cantat!Dupa ce a trebuit sa plece am ramas putin intristata si ingandurata si am continuat sa cant alaturi de prietena mea;insa dupa vreo 2-3 minute, a aparut din nou el si m-a sarutat pe obraz;apoi a plecat.Si atat.Nu am mai vorbit cu el.Nu stiu nimic despre el; doar ca ii place Vama si ca in seara aia i-am placut si eu.Asta e amintirea mea legata de primul meu concert al trupei Vama.Am mers cu cea mai buna prietena la concertul trupei preferate,am stat aproape de Tudor Chirila si de restul trupei,am cantat si am visat cu ochii deschisi pentru 3 ore,m-a tinut de mana cineva pentru 3 ore,am iesit din normal pentru 3 ore.Am trait cat pentru o luna,cat pentru un an.

8 years ago / Reply

In vara anului 2005 cand avea Vama Veche concert la Teatrul de Vara in Costinesti, am fost intr-o seara la concert..era pt pirma data…si au facut baietii o atmosfera, si Tudor s-a catarat pe niste schele…incat ne-am dat si ultimii bani pe care ii mai aveam la noi (am ramas fara bani de bilet de tren sa ne intoarcem acasa) si am mai fost o data la un concert, dupa cateva zile:))Iar azi, de cate ori il aud pe Chirila, oricat de obosita/stresata as fi…am senzatia ca totusi “viata-i simpla si misto”.

8 years ago / Reply

Nu l-am intalnit niciodata pe Tudor in mod direct. Sunt doar o figura stearsa din publicul care l-a sustinut de-a lungul anilor si a crezut in proiectele sale. Nu pot evoca o amintire anume. Sunt mult prea multe. As vrea sa surprind insa, in cateva cuvinte, starea aceea de agitatie dinainte de lansarea primului album Vama. Intram zilnic pe blogul lui si citeam ce se mai intampla. Imi amintesc de concursul care a nascut „17 ani… infinit” si de nerabdarea cu care am ascultat prima oara cantecul, sa vad daca a fost selectat vreun cuvant trimis de mine. Imi amintesc franturile de versuri care se transformau sub ochii mei in cantec. Simt parca si acum ingrijorarea cand Tudor si-a pierdut laptopul in drum spre Budapesta si credeam ca s-a dus dracului tot albumul. Revad in amintire pana si pozele/videourile de la inregistrarile din Ungaria.

Cea mai importanta amintire legata de Tudor, implicit de Vama, tine de transparenta. Pentru prima oara in viata mea, simteam ca fac parte din Vama, ca scriu alaturi de ei, ca mixez cantecele alaturi de ei, ca pregatesc un nou album impreuna cu ei. Poate de aceea, la lansarea primului album Vama, nu am mai simtit deloc granita care separa scena de public. Nu mai exista nici o delimitare. Totul era transparent. Stiam fiecare poveste din spatele fiecarui cantec. Eram pur si simplu o particula din forta acelui spectacol. In fond, magia acestei trupe consta tocmai in transparenta si simplitatea cu care stie sa vorbeasca de la suflet la suflet. Si de fiecare data altfel.

8 years ago / Reply

L-am cunoscut pe Tudor Chirila cand am transformat versul “niciodata sa nu uiti de inima ta” (din cantecul “Epilog”), in motto-ul meu. Asa am intrat in lumea pe care Chirila o crea poate mai intai pentru el, dar din fericire mai mult pentru noi. Iar lumea asta are atata emotie, viata, si suflet in ea, inca creeaza dependenta. Una dintre dependentele nocive pentru ignoranta, si benefice pentru pentru experienta de “a trai”.
Apoi, l-am recunoscut in manifestul “Scrisoare catre liceeni”, desi eu nu mai eram liceeanca. Si m-am bucurat ca tot ce am crezut ca stiu despre Tudor Chirila, era adevarat.

Da, nu l-am intalnim la o distanta mai mica de spatiul care separa scena de public, dar am incredere ca toate lucrurile care trebuie sa se-ntample, vin la un moment dat. Si stiu ca asa va fi si in cazul de fata.

P.S. Cristina, eu ma bucur ca am avut ocazia sa te “cunosc” la intalnirea cu ceai. :)
te imbratisez, Camelia

[…] oferit invitatii Andrei Cismaru, Alina Constantinescu, Elena Ciric, Alex Tunaru, Ruxandra Predescu, Cristina Bazavan, Andreea Burlacu, Anca Duma si alte doua invitatii au fost disponibile pe blogul […]

Leave a Comment


seven × = 49

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!