habar n-am cum se petrece asta: cum de poti pluti, inota si chiar cistiga competitii cind corpul tau e paralizat. sau nu ai o parte din el.

poate ca are legatura cu faptul ca am aparut, ca fiinte, in apa, in uterul mamei noastre.
poate are legatura cu vointa supraumana a unora care-si depasesc barierele.

ieri in aquatic center in satul olimpic, uitindu-ma la incredibilii sportivi care n-aveau miini sau nu-si puteau misca picioarele, m-am tot gindit la asta.

la televizor nu vezi cum se pregatesc de start sau cum ies din bazin.

unii vin in caruciorul cu rotile pina la marginea bazinului si, desi nu-si simt picioarele, isi freaca intens miinile de ele, a emotie. isi dau apoi drumul in bazin, stau pe spate si cineva – antrenorul sau un ghid oficial – ii tine de picioare.

altii sunt ajutati de cite doua persoane ca sa se aseze la start: sa fie dezbracati, sa coboare in bazin si sunt tinuti de umeri/spate la start de un ghid.

si dupa ce competitia s-a incheiat, iar ei s-au intrecut in uralele miilor de oameni – si cind zic s-au intrecut, inseamna ca trag f f tare, simti ce efort fac – cind la marginea culoarelor au aparut luminile pentru locurile cistigatoare, iar ei au sarit in sus de bucurie (in apa desigur) incep sa iasa din bazin.

ii asteapta 2-3 oameni pe fiecare: unii sunt ridicati ca niste jucarii din apa si asezati in scaunul cu rotile, altii sunt luati in brate ca niste copii sau ca pe o iubita.

acolo, la marginea bazinului, la linia care demarcheaza apa de uscat se transforma din zei in oameni de rind.
si e sfisietoarea imaginea echipei care-i ajuta cind e pusa la un loc cu bucuria- sau efortul – victoriei lor.

sa va dati copiii la inot.

apa nu minte (anul trecut, antrenorul cu care eu am invatat sa inot mi-a aratat cum poti vedea toate deficientele unui corp doar dintr-o lungime de bazin), dar ieri – la Jocurile Paralimpice – am inteles cum apa nici nu te tradeaza, ba din contra, intr-un fel pe care nu-l inteleg te ajuta sa recuperezi orice nu poti avea “pe pamint”

***

si pentru ca tot am vorbit de apa, putin despre “foc”.

flacara Olimpica a fost transportata cu avionul din Grecia in UK, dar cum regulile de zbor spun ca nu ai voie cu foc in avion si nici nu trebuia incalcata regula olimpica, flacara trebuia sa arda tot timpul, British Airways a creat un scaun special, patru bodyguarzi au pazit-o non stop, iar personalul care a fost la bord in acea cursa e deja un fel de legenda intre angajatii BA : “e intre cei care a plimbat flacara olimpica”:)

***
mai tirziu va spun ce se intimpla la ceremoniile de premiere la Jocurile Paralimpice – care e ceremonia steagurilor care se ridica in onoarea cistigatorilor si ce nu vedeti la tv legat de sportivii din ceremonie. dar si cum e Satul Olimpic si ce chestii super smart au construit/creat acolo.

pina atunci inca un teasing simpatic.
British Airways a facut un concurs de scenarii pentru a produce un film care sa fie vazut la bordul avioanelor- ca o platforma de sustinere a industriei filmului britanic.

a cistigat un domn, Prasanna Puwanarajah, actor si scenarist, care a scris scenariul filmului BOY povestea unuia dintre timplarii care au lucrat la Velodromul din Parcul Olimpic si care a avut un fiu, ciclist.
filmul e mut, dar imaginile vorbesc nu singure, ci de trei ori mai mult. ( e filmat de un nominalizat la Oscar – Danny Cohen)

aici un teasing – actorul care a fost mentor din partea BA pentru acest proiect, Richard E Grant.

filmul a fost difuzat in avioanele BA, pe zborurile luni, din Aprilie pina in Septembrie.
revin cu povesti legate de filmul asta si poate il si vedem (are doar 9 minute)

*
Sunt la Londra la invitatia British Airways , sponsor al Jocurilor Olimpice si Paralimpice.

mai puteti citi si alte lucruri descoperite de mine la Jocurile Paralimpice pe blogul Ambasadei Britanice la Bucuresti