ak4ak4

reportaj: Aplaudac la Akram Kahn

text de Adrian Telespan

Acum cateva zile, Cristina (Bazavan adica) mi-a trimis un link din care am inteles ca unii, care fac un film coregrafiat de Akram Khan, au nevoie de voluntari pentru o filmare duminica, 6 ianuarie. Tot ea, Cristina, mi-a impus sa ma duc (pentru conservatori, eu si C.B. avem o relatie care nu presupune rugaminti). Avand in vedere ca mi-a fost sefa vreo doi ani, am cam ramas cu reflexul de executant si m-am dus! Nu. Mint. Nu m-am dus de asta. M-am dus pentru ca este o persoana influenta si, mai devreme sau mai tarziu, sigur voi avea nevoie de ajutorul ei si mi-am propus sa-mi incep doleanta viitoare cu urmatoarele vorbe: “Mai tii minte cand m-am dus 80 de kilometri prin ploaie ca sa aplaud gratis pentru tine?”.*

Inainte de a trece la subiect am o mica atentionare destinata celor care au deschis postul pentru impresii hipstero-artistico-contemporane. Nu ma pricep conceptual la niciun fel de arta, asa ca va imbratisez cu drag.

Filmul despre care vorbeam mai sus se numeste “Desert Dancer” si este bazat pe povestea reala a lui Afshin Ghaffarian, un cunoscut dansator/coregraf de origine iraniana care si-a riscat viata pentru a putea dansa. In Iran dansul este interzis. Secventa in care am figurat eu are ca subiect fix momentul in care Ghaffarian, in timpul unui turneu de teatru in Franta, in mijlocul piesei, a inceput sa danseze si a spus, mai mult sau mai putin exact: “Numele meu este Afshin Ghaffarian. Sunt dansator. Vreau sa dansez! Libertate in Iran!”. Asta se intampla prin 2009.

“Desert Dancer” este regizat de Richard Raymond care, conform imdb, este la primul lungmetraj, iar protagonistii sunt Freida Pinto (Slumdog Millionaire), Reece Ritchie (Lovely Bones) si Tom Cullen (Weekend). Toate secventele de dans din film au fost coordonate de Akram Khan care a si repetat cu actorii timp de 14 saptamani.

Cum a fost ziua filmarii. M-am trezit. Recunosc, nu foarte devreme. Fiind duminica transportul in comun din Londra e mai lenes, iar echipa de filmare a tinut cont de asta si a chemat voluntarii in jurul orei 11.00. Am luat doua autobuze si doua trenuri din zona 2 pana in zona… 2 si am ajuns. Filmarea avea loc in teatrul unei scoli in curtea careia, pe o ploaie marunta, ceata si nor cat cuprinde, vreo 30 de copii jucau cricket in pantaloni scurti.

La intrare, o doamna m-a intrebat: “Are you here to be crowd?”. I-am raspuns ca da si m-a dus intr-o sala in care multimea deja ajunsese. Dupa vreo jumatate de ora identificasem trei categorii de oameni: hipsteri, asistati sociali (era si un pranz inclus in toata treaba asta, se justifica usor prezenta lor) si ceilalti.

Mai fac o paranteza. In mailul trimis de productia filmului, voluntarii erau rugati sa vina imbracati french chic. Ulterior, am aflat ca ma inselasem complet in privinta asistatilor sociali. Erau, de fapt, figuratia platita. Dar jur ca nu erau french chic imbracati. Mai degraba Ramnicu Valcea 1994. Probabil, costumierii fiind britanici, si-au zis: “Hai mah sa le dam o palma francezilor astora care pretind ca au inventat moda. In your face!”

In privinta hipserilor nu m-am inselat, insa! Discutii superbe ca la Bucuresti… “Tocmai m-am intors de la Berlin. Acolo nimeni nu spune La Multi Ani de Revelion. Nici eu nu ma mai obosesc sa spun acum. E redundant!” Pfoa! Mi-am pus castile. In fata mea, la masa, s-a asezat un baiat, hipster cu tot sufletul. A mancat un biscuit mic, din ala uscat gen de ovaz, iar apoi s-a lins pe degete 10 minute, cum fac eu cand mananc ostropel cu mana. Cred ca voia sa fie senzual sau, cine stie, chiar i s-o fi prelins biscuitul pe degete. Ulterior, am aflat ca mama lui se va casatori la vara. Am stat in sala de asteptare aproape trei ore, timp in care am si mancat, am baut, am fumat si am facut record dupa record la Chicken Invader. Nu pot sa ma plang ca m-am plictisit. Din 10 in 10 minute venea cate un membru al echipei de filmare sa ne multumeasca pentru rabdare.

Pe la ora 14.00 am fost condusi spre sala de teatru. Ni s-a spus ca putem sa ne asezam unde vrem noi, dar sa tinem minte locul. Pe scena, printre vreo 15 oameni de la productie, lumini, camera etc., Akram Khan si Reece Ritchie repetau impreuna. Nu ma omor dupa dansul contemporan, dar Khan chiar se misca bine, natural, cu lejeritate si, chiar si pentru un ochi necunoscator, diferenta intre miscarile lui si ale lui Ritchie era evidenta. Khan radea mai mereu, glumea, mai punea cate o piedica mica, facea cate o modificare in miscari. Si asta mi-a placut cel mai tare la el. Nu facea modificari dramatice. Se uita la actorul care dansa si vedea cum putea sa-l faca pe acesta sa arate si mai bine atunci cand danseaza. Genunchiul indoit cu un grad mai putin, degetul tinut altfel, umarul drept dat puuuutin mai in spate. Si ce era si mai misto era faptul ca toate aceste ajustari le spunea ca si cum ar fi fost sugestii, nu corecturi. Nu am putut auzi prea mult din ce vorbeau pentru ca in sala era galagie, iar pe scena se vorbea destul de incet. Si ce mi-a mai placut la el e faptul ca arata impecabil. La 38 de ani nu ii dai mai mult de 28. Cam asta a facut Akram Khan in toate cele trei ore si jumatate cat a durat filmarea. De fapt, in total, nu cred ca s-au tras mai mult de 7 minute de pelicula. Repetau foarte mult inainte, iar cand piciorul era unde trebuia, pumnul cadea unde trebuia, mana se ridica cu forta cu care trebuia sa se ridice, filmau. De doua ori au tras doua duble. O data cand s-a impiedicat actorul de cortina si a doua oara pentru ca publicul avusese o reactie usor exagerata. Si toti erau foarte calmi. Era genul de echipa de ardeleni pe Xanax comparativ cu ce traiam eu in Buftea.

La scurt timp dupa ce am intrat in sala de teatru a aparut si regizorul care s-a uitat in sala si a zis cu o mutra acra: “Baietii de la balcon, va rog eu… Scaunele alea se pot misca, dati-va mai in spate si mai aproape de balustrada si mai repede ca nu stam dupa voi!”. Mi-am zis: “Frate ce nesimtit, dupa ce ca au au venit gratis!”, mai ales ca baietii de la balcon erau doua doamne foarte dragute, aranjate si cochete si un domn in varsta cu o fata de om bun. Oamenii s-au ridicat, si-au tras scaunele s-au reasezat si n-au zis nimic. Zambeau, asa, a relaxare. Apoi regizorul a continuat: “Doamna blonda, mai aproape, nu vreti sa fiti in rand cu ceilalti, nu vedeti ca nu e simetrie??”. Imi venea sa-l pocnesc, norocul lui ca a mai zis ceva: “Doamnelor si domnilor, ei sunt mama, tata si matusa! Ii iubesc si-au venit sa imi umple sala. N-as putea sa vorbesc asa unor straini!”.

Ce mi-a placut mie cel mai mult si cel mai mult la ziua asta?:)) Mie imi place sa aplaud. Cand merg la spectacole, aplaud. Ca mi-a placut, ca nu mi-a placut, eu aplaud ca prostu’. Mai ales dupa un spectacol prost, mi se pare singurul moment emotionant. Jumatate din filmarea asta a insemnat aplauze. Asta mi-a placut cel mai tare!

*Pentru cititorii fara umor, am mers la filmare pentru ca m-a rugat Cristina si suntem prieteni.

***
Adrian Telespan este jurnalist freelancer, a fost producator de televiziune si locuieste la Londra.

5 Comments Published

5 years ago / Reply

:) mişto şi goodvibe. iar partea asta genială.. Imi venea sa-l pocnesc, norocul lui ca a mai zis ceva: “Doamnelor si domnilor, ei sunt mama, tata si matusa! Ii iubesc si-au venit sa imi umple sala. N-as putea sa vorbesc asa unor straini!”. Să creştem şi la noi oameni aşa.

5 years ago / Reply

ce mi-ar fi placut si mie.

5 years ago / Reply

Doamne, nu-mi vine sa cred ca fac parte din cercul tau de cunoscuti!!! Mirific, asa cum te stiu:) PLS, nu te lasa de scris!

5 years ago / Reply

Salutări. Cu bucurie salut creatorul acestor rânduri. Azi le descopăr ( 9.01.2013 ), și lunga listă a sacrificiilor acestor vremuri se îmbogățește cu încă un rînd: „ de citit blogul bazavan.ro ! ” Vă trebui să fac niscaiva „ rectificări … temporale” ( după modelul celor bugetare, făcute de ăi` mari: „bani nu mai sunt, vă descurcați !” ). Mersi mult !

[…] deranj foarte mare) ca sa asiste la filmarile unei productii la care Akram Khan facea coregrafia si sa-mi scrie mie un reportaj; eu am glasuit la lansarea cartii lui – Cimitirul, rostind cuvinte pe care altfel nu le-as […]

Leave a Comment


+ 4 = five

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!