stiu ca toata lumea e emotionat incintata de interviul lui Lance Armstrong in emisiunea lui Oprah… sau curioasa…
am vazut acum interviul si, desi imi place Armstrong f mult (n-are legatura cu ciclistul din el, ci cu invingatorul din el; in orice conditii), tocmai lucrurile care ma fac sa-l iubesc, au contribuit la a minti teribil in acest interviu.
Amstrong stie ce inseamna controlul; traieste ca sa controleze – trupul si mintea lui, pe cei din jur. Drama lui acum nu este ca si-a pierdut sponsorii ( 75 milioane de dolari – toti pierduti intr-o zi jumate, cind au sunat rind pe rind sponsorii ca sa-l anunte ca renunta la contractele cu el), drama lui e ca nu poate controla ceea ce se intimpla – reactiile care se tot rostogolesc intr-un bulgar urias.
De asta a acceptat interviul, e o forma de a incepe sa preia controlul. Si sunt absolut singura ca a negociat fiecare intrebare, cum si-a calculat si fiecare raspuns cu mult timp inainte.
imi place mult fotografia asta din timpul interviului pentru ca descrie, la nivel nonverbal, exact situatia de pe parcursul interviului: piciorul ridicat aproape la orizontal ca o bariera care sa-l protejeze; gesturile cu miinile care indica controlul – mina cu degetele strinse ca si cum ar prinde o minge e gestul care inseamna “control”
***
cel mai sincer raspuns din interviul lui Lance Armstrong cu Oprah din pacate nu se refera direct la el:
You said to me earlier you don’t think it was possible to win without doping?
“Not in that generation, and I’m not here to talk about others in that generation. It’s been well-documented. I didn’t invent the culture, but I didn’t try to stop the culture, and that’s my mistake, and that’s what I have to be sorry for, and that’s what something and the sport is now paying the price because of that. So I am sorry for that. I didn’t have access to anything else that nobody else did.”
in rest, tot dialogul lui cu Oprah a fost doar ca sa recunoasca dopajul, dar discursul e atit de bine controlat incit iti dai seama ce nervi incredibili are. nu zice nimic mai mult decit a fost in mintea lui sa spuna la inceput: accept dopajul si atit. iata citeva exemple:
For 13 years you didn’t just deny it, you brazenly and defiantly denied everything you just admitted just now. So why now admit it?
“That is the best question. It’s the most logical question. I don’t know that I have a great answer. I will start my answer by saying that this is too late. It’s too late for probably most people, and that’s my fault. I viewed this situation as one big lie that I repeated a lot of times, and as you said, it wasn’t as if I just said no and I moved off it.”
You were defiant, you called other people liars.
“I understand that. And while I lived through this process, especially the last two years, one year, six months, two, three months, I know the truth. The truth isn’t what was out there. The truth isn’t what I said, and now it’s gone – this story was so perfect for so long. And I mean that, as I try to take myself out of the situation and I look at it. You overcome the disease, you win the Tour de France seven times. You have a happy marriage, you have children. I mean, it’s just this mythic perfect story, and it wasn’t true.”
***
sau cind vorbeste despre nevasta unui fost ciclist care l-a acuzat de dopaj si el a dat-o in judecata si vezi cum si-a controlat urmele… au agreat sa nu vorbeasca mai mult despre acel lucru….
Have you called Betsy Andreu? Did she take your call? Was she telling the truth about the Indiana hospital, overhearing you in 1996? Was Betsy lying?
“I’m not going to take that on. I’m laying down on that one. I’m going to put that one down. She asked me, and I asked her not to talk about it.”
Is it well with two of you? Have you made peace?
“No, because they’ve been hurt too badly, and a 40-minute [phone] conversation isn’t enough.”
***
fragmentul meu preferat din interviu este despre drama pe care o traiesc copiii lui. e o situatie pe care el nu o poate controla.
copiii n-au nicio vina ca sunt implicati in acest scandal dar isi iubesc tatal, banuiesc ca e idolul lor si ca i-a dominat cu personalitatea lui foarte puternica. mai ales pe fiul lui.
You and Kristin have three children together, what do you tell Luke, he’s 13, you’ve been fighting this thing all his life. What do you tell him and the girls what’s going on?
“They know a lot. They hear it in the hallways. Their schools, their classmates have been very supportive. Where you lose control with your kids is when they go out of that space, Instagram, Facebook, Twitter, in the feedback columns.”
But what did you tell him?
“First I want to tell you what happened. When this all really started, I saw my son defending me, and saying that’s not true. What you’re saying about my dad is not true.
“That’s when I knew I had to tell him. And he’d never asked me. He’d never said ‘dad, is this true?’. He trusted me. I heard about it in the hallways…..”
What did you say to him?
“At that time, nothing, but that’s the time I had to say something. I heard he was defending me and it gets ugly and at that point I decided it was out of control and I had to have a talk with him here over the holidays.”
What did you say?
“I said there have been a lot of questions about your dad any my career and whether I doped and I’ve always denied it and been ruthless and defiant which you have seen, which makes it even sicker but I want you to know that it is true. Then there were the girls who are 11 and they didn’t say much. They just accepted it and I told Luke ‘don’t defend me anymore, don’t’.”
How did he take it?
“He has been remarkably calm and mature about it. I told him ‘if anyone says anything to you, do not defend me, just say ‘Hey, my dad says he is sorry’. He said ‘I love you, you’re my dad and this won’t change that’. I had expected something.
transcrierea integrala a interviului o puteti gasi aici, part 1 si part 2
Urmaresc marile tururi si alte concursuri importante de 12 ani. Ma catar si eu pe munti si pe dealuri si inteleg ciclismul foarte bine. Luptator, ambitios, trisor. Cam astea ii sunt tatuate in frunte, dar pentru cineva care l-a urmarit pe Lance intrecandu-se cu Ulrich, Kloden, Sastre, Vinokourov sau Pantani, e usor sa inteleaga ca era cel mai bun ciclist al generatie sale. Toti au fost depistati pozitiv pentru o substanta, toti au fost supendati, toate echipele au buget de doping.
E un sport in care dopajul te ajuta sa ai plamani pentru a termina, iar picioarele te ajuta pentru a termina primul. Armstrong a avut cele mai bune picioare la inceput de mileniu.
Interviul mi-a placut foarte mult. Probabil a fost pregatit, da, insa Armstrong a spus in sfarsit ce il rodea probabil de foarte multi ani. Problema nu este ca el s-a dopat si ca lumea il ataca. Problema este ca daca el a reusit sa faca asta si nu a fost prins, oare cati au facut asta si o fac in continuare?
n-a spus decit ce a fost nevoit sa spuna. a admis ca s-a dopat si atit.
eu nu cred ca el se simte vinovat ca s-a dopat, tocmai pt ca stie ca au facut-o si o fac si altii
Il admir pentru sinceritate. Pe de alta parte, nu cred ca cei care sunt pasionati de ciclism sau fani ai lui Lance au suportat usor confirmarea dopajului. Imi pare rau pentru el… Va fi mult timp in vizorul media, hartuit nu doar de fani, ci si de realizatori de televiziune, precum Piers Morgan care spunea la emisiunea “The Big Story” ca Armstrong e un “bully” si ca-l dispretuieste prin prisma celor trei baieti ai lui care il venerau pana mai ieri…
tu esti un exemplu minunat pentru oamenii care vad doar ce vor sa vada.
armstrong n-a fost sincer nici inainte, nici acum in interviu.
a dat-o cotita cit sa cistige timp pentru a prelua controlul situatiei…
Este un bully. A hartuit, amenintat si scos din joc pe oricine a spus adevarul despre el. A recunoscut-o (partial), dar asta nu-l face sincer. Va fi in atentia media si asta isi si doreste. Nu are cum sa se retraga in anonimat pentru ca este dependent de spot light, atat din cauza ego-ului, cat si financiar. Daca isi dorea liniste si voia sa confirme tot, ajungea sa dea o declaratie de presa, nu era nevoie de un interviu televizat, in care lumea sa-l vada invins si explicandu-se.
A dat-o cotita dar a dat-o in asa fel incat sa pastreze el un avantaj si ca situatia sa nu degenereze si mai mult.
Generatia lui a fost marcata de scandalul Festina. Armstrong a venit intr-o era in care succesele lui Indurain si recordurile lui Merckx erau greu de doborat. Eram fan Lance, dar din momentul in care Heras, coechipier de-al lui a fost prins banuiam ca ceva se intampla la US Postal. Perioada lui a fost marcata de multi oameni prinsi pentru dopaj si multe accidente.
Dar in perioada lui s-au dezvoltat oameni care prin performantele lor par cat de cat curati. Apoi au venit alte scandaluri. Sunt curios ce se intampla daca in generatia lui Lance exista un singur rutier care nu lua nimic si castiga el tururile?
Cel mai probabil il puneau si pe el in banca condamnatilor. Dar turul se poate castiga si fara ajutor artificial. Sau orice alta cursa mare. A facut asta Wiggins, Hesjedal, Sastre, Cunego si Salvodelli. Oameni care nu aveau talent cu carul dar aveau picioarele si dedicarea necesara. Deci se poate.
Multumim pentru link-urile de la final. Ai dreptate si acum ma gandesc … interviul asta ar fi o analiza fenomenala din punct de vedere al gesticii, mimicii etc. In rest, nu pot sa comentez. Sunt socata si imi pare rau, atata tot. Dar nu cred ca el o sa dispara. Trebuie sa ne pregateasca o surpriza ceva …
Am postat pe pagina ta de fb inainte sa citesc acest post.
Imi place Lance, pentru inteligenta, ambitie, duritate, vointa, etc…
Stii cum vad eu lucrurile? A fost cel mai bun ciclist dintre ciclistii de elita care se dopau. Dar dopajul nu a dat la o parte munca epuizanta, antrenamentele, renuntarile. Cred ca iubea atat de mult sportul asta, i-a inteles repede regulile, si-a dorit atat de mult sa ajunga in varf si si-a dat seama ca poate reusi doar “asa”….si cum asta era regula nescrisa pentru victorie, nici nu si-a pus probleme de constiinta…s-ar putea sa gresesc teribil, dar in plan uman il inteleg.
Pe scurt, steroizii lui au fost mai buni decat steroizii celorlalti. Cam asa se intampla si in Romania, ala cu pilele mai bune castiga. Pacat ca au dus sportul pe culmea “drogurilor”
da s-a dopat si totusi nu pot crede ca succesul lui s-a bazat doar pe dopaj, e usor de aratat cu degetul, mult mai greu este sa iesi in fatza si sa spui, da am gresit,putini oameni isi recunosc greseala, ca nu o explica, sincer nici nu trebuie, e o greseala, suntem oameni, deci predispusi greselilor, nu prea vad rolul justificarilor.
chiar daca interviul e unul pregatit, imi place de el ca totusi nu se ascunde, e prezent, e cuprins in realitate, constientizeaza alaturi de familia lui.
cred ca il vom mai vedea, poate la vreun post de sport sau ceva in genul, am avea de castigat, noi ca public.
Am fost si sunt aproape de sport si de performerii acestei minunate lumi de cand ma stiu.
Am crescut cu impartirea: sporturi individuale si sporturi “de echipa”, ce uitam insa, la o analiza superficiala, este ca de fapt munca, rezultatul si reponsabilitatea unui performer ca Lance nu sunt ale unui om ci al unei echipe. Nu Lance a fost prins dopat ci toata echipa din spatele lui. Performanta nu este numai a lui- ci este a echipei din spatele lui. El este omul care este scos in fata si evident ca fara el nu ar fi existat nici echipa.
Dezvoltarea stiintifica si tehnologia “are part of the game”. Sa nu uitam ca Lance a fost “dovedit” dopat in 2005 pentru o cursa din 1999, multumita tehnologiei.
Ce s-ar intampla daca printr-un miracol am gasi probe de urina a lui Mohamad Ali si conform listei actuale de substante interzise am descoperi ca “s-a dopat”? L-am darama pe unul dintre cei mai mari sportivi ai secolului XX de pe imensul soclu pe care l-am pus?
Oare diferenta dintre cei doi (care in opinia mea pot fi comparati din punct de vedere al performantei sportive) se poate rezumai la faptul ca Lance a avut ghinionul sa faca performanta intr-o era in care se poate conserva urina?
Pe timpul interviului am trecut de nenumarate ori prin starile de aprobare, profunda dezamagire, admiratie, dezaprobare, aprobare din nou, si asa ma departe.
Acum, la doua zile de la interviu, imi tot pun o intrebare: este Lance Armstrong un model pe care sa i-l dau exemplu fiului meu Radu? Sincer, nu am inca un raspuns.
@Tiberiu, da, il poti da ca exemplu. Da-l ca exemplu de daruire si efort, pentru ca nu ajungi la asemenea rezultate doar ‘ajutat’ de niste substante. Da-mi mie de 100 de ori doza lor (in caz ca nu ma si omoara) si pune-mi un reactor sub fund, ca tot degeaba.
Sportivii, chiar si aia care s-au dopat, au avut de muncit pana au ajuns acolo. Sunt ani de efort si munca nebuna.
Asa cum spui si tu, in spatele lor sunt echipe intregi, de multe ori ideea de a ‘optimiza’ putin rezultatele nu vine de la sportiv. Nu cred ca un om se apuca de sport pentru a avea ocazia sa bage in el tot felul de porcarii. Se apuca pentru a avea rezultate si pentru ca este pasionat.
Din punctul asta de vedere il poti face pe fiul tau sa admire munca si daruirea si sa inteleaga si partea negativa a vietii unui sportiv.
Omul asta are probleme mai mari decit dopajul si sponsorii. Comportamentul lui, raspunsurile, limbajul corpului sunt semne de sociopat. Aproape ca vorbeste despre el la persoana a3a. Nu prea are constiinta si nici nu prea il intereseaza diferenta dintre bine si rau. Controlul” asta pe care il arata el e mai mult un strigat mascat pentru ajutor. Sa-l duca cineva la terapie.
[…] Bazavan – Armstrong – Despre control /* Share!FacebookTwitterGoogle […]
Viata i-a oferit niste lectii “dure”. Mi-a placut finalul interviului: You know what I hope the moral to this story is? It’s what Kristin told you: the truth will set you free. “Yeah. She continues to tell me that.”
Foarte multi vorbim in necunostinta de cauza, doar ca sa comentam asa, dar exista o imensa prapastie intre un fan al sportului, simplu spectator, si un practicant fervent al lui sau, si mai aplecat catre caz, al unui mare campion. Da, poate si Muhammad Ali s-a dopat, poate si o mie de alti mari atleti, este o munca titanica, numai cine nu stie ce renuntari implica viata de sportiv (de CAMPION) crede ca te antrenezi niste ore pe zi si atat. Nu e nevoie numai de disciplina, e nevoie de durere, multa durere, ca sa treci acele culmi nebanuite macar de multi dintre noi, ale succesului. La fel gandesc si alpinistii, ma refer la cei de categorie grea, la fel si muzicienii…
Monica, orice mare om care se desprinde de turma si realizeaza performante an de an este sigur un pic mai mult sociopat; asta este si secretul sa mearga mai departe, altfel s-ar multumi sa aiba un job stabil si niste conexiune la net, nu sa isi reprezinte tara. Este un risc asumat.