spiterispiteri

fan Texas – cum e sa o intilnesti pe Sharleen Spiteri :)

e un lant trofic al fan-ului – al celui care place pe cineva pentru activitatea sa artistica: pentru fiecare om exista un altul care a insemnat sau inseamna o emotie transmisa intr-o forma artistica. si, cu siguranta, chiar si cel care reprezinta pentru multi inspiratia are o persoana care l-a inspirat si pe care ar dori sa o intilneasca.

aseara vorbeam despre asta cu prietena mea Elena Prodan, undeva in dreapta scenei CIUC de la Bestfest, in timp ce asteptam sa o intilnim pe Sharleen Spiteri, doamna de la Texas.

***

pe vremea studentiei cind lucram la Radio 21 si eram vocea pentru European Top 100 (un top-show cumparat din Anglia pentru care faceam doar “vocile”, traducerea interventiilor dintre piese ) am ascultat prima data Say what you want.
pentru ca programul se difuza in Ro la o saptamina dupa Londra, am fost prima care a prezentat/ difuzat cintecul asta la radiourile de la noi. In aceeasi editie a fost si I don’t want lover, pentru ca era the highest new entry si acordau o atentie speciala trupei Texas.

asta e prima mea amintire cu doamna Spiteri si mai stiu ca m-am rugat de tehnicus sa scoata de pe minidisc (o creatie care arata ca o cutiutza si era cea mai noua descoperire de dupa caseta cu banda pe care o rasuceai cu creionul ca sa intre piesa de unde trebuia) “Say what you want” si sa mi-l puna pe o caseta. undeva in cutiile cu amintiri din epoca de inceput a vietii mele din radio e si caseta asta.

dupa care am urmarit-o mult. mi-a placut cind a inceput sa-si descopere feminitatea – de Sharleen Spiteri, zic – pentru ca in partea de inceput a carierei ei arata ca un baietel simpatic. si stiu ca parte din transformarea ei a fost domnul cu care a si facut un copil, Ashley Heath – un sef de revista glossy care i-a dat multa incredere in ea.

aseara am intilnit-o.

***

habar nu aveam de ce mi-am dorit atit de tare sa o intilnesc. poate pentru ca muzica ei e parte din studentia mea, din niste ani in care am tras tare si-am muncit foarte mult. poate pentru ca versurile de la “I’ll See It Through” imi plac atit de tare incit mi-as fi dorit sa le pot scrie eu.

***

Sharleen Spiteri e foarte naturala, foarte calda si… timida.

a fost supportive si a facut conversatie cu grija sa umple orice spatiu liber ca sa te faca sa te simti bine. iti acorda atentie totala pentru ca era constienta ca daca ai vrut sa o intilnesti inseamna ceva pentru tine. a fost gazda perfecta, amfitrioana calda si foarte dedicata.

o tradau insa picioarele.

a facut fotografii cu cei citiva oameni pe care i-a intilnit inainte de concert si, in timp ce zimbea profesionist si ii lua in brate pe fiecare dintre ei, picioarele erau incrucisate cu dreptul peste stingul, iar talpa bocancului drept era la verticala, ca o mica bariera de aparare.

si era foarte multa fragilitate in gestul ala.

altfel, are 45 de ani si arata f f f bine. era inapoi in look-ul de baietel simpatic. si-a cintat minunat.

***

cind am plecat de acolo stiam de ce am vrut asa tare sa o intilnesc: sa ma mai conving o data ca si oamenii aia mari pe care-i plac, sau i-am placut vreodata, sunt facuti din temeri si victorii.

multumesc mult Emilia si Dragos ca ati facut posibila aceasta intilnire.

***

evident am cerut autograf pe un album vechi care insemna ceva pentru mine. “o sa cintam si de pe albumul asta in seara asta”, a zis doamna Spiteri si s-a semnat cu mina stinga.

One Comment Published

5 years ago / Reply

Asta cu timiditatea…. nu stiu!

N-am fost asa aproape de ea, eram la etaj in Sheffield City Hall cand aveau concert… si chiar si membrii trupei schimbau fetze intre ei cand si-a cam dat drumul la gura ( niste injuraturi, demne de o feminista ce vrea sa auda aclamatiile altor femei sau fluieraturile unor masculi barbari ce au servit macar bere inainte ). Nu mai caut pe hard dialogul cu publicul, am inregistrat cateva momente.

La o alta piesa, isi cobora si insista cateva secunde cu mana pe zona intima. Iar, nu mai caut melodia in arhiva mea.

A fost frumos sa vad concertul Texas in toamna 2013, doar ca, se pare, probabil in alte zone ( culturale ) se poarta altfel!?!

Sa ma opresc aici cu contra-argumentele sau sa adaug… ca arata foarte bine, costumul negru impecabil, ghetele negre de piele deosebite completau o imagine stilata, sunet foarte bun, trupa grozava si support act A Girl Called Johnny, foarte fain.

Leave a Comment


2 × = twelve

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!