duoduo

despre traume…

traumele sunt la fel ca eroii adevarati: nu stii ca exista in momentul in care le traiesti.

esti mult mai preocupat sa duci la capat ceea ce ai de facut, sa lupti pentru o forma de supravietuire sau pentru ceea ce ar putea insemna victoria.

dar, ca la eroii din razboaie, ele lasa urme.

*
acum ceva ani am avut o problema de sanatate si-a trebuit sa lupt cu toate fortele mintii si ale medicinii moderne ca sa inving neputinta trupului.

totul a inceput cu vorbele unui medic pe care-l presam, ferma, sa-mi explice clar cum stau lucrurile.

“imi pare rau, probabil ca nu mai ai mai mult de un an de trait”.

si dupa ce mi s-a taiat respiratia, iar 10 secunde au durat cit anul de care zicea, am auzit cea mai rece, clara, dreapta voce pe care am emis-o vreodata

“cum facem ca anul acesta sa fie frumos?”

i-am spus doar lui, celui care imi era partener de bune si de rele. n-avea sens sa ma ascund, mi s-a parut fair si onest sa-i spun si sa rezolv lucrurile cit mai repede. sa las lucrurile in ordine pentru toata lumea.

numai ca el s-a luptat mai mult decit mine si n-a vrut sa plece. si credeti-ma, cind o femeie vrea ca un barbat sa plece, face toate tumbele posibile ca sa rupa orice legatura.

au urmat citeva luni grele pentru trupul meu, dar si suportul lui neconditionat, zi si noapte. si cind totul s-a terminat, eu am incercat sa fac tot ce e posibil ca sa uit intimplarea. nu mai voiam sa vorbesc despre ce mi se intimplase, nu mai voiam sa tin legatura cu medicii si terapeutii care ma ajutasera, desi stiam ca intre noi se creasera niste legaturi frumoase.

el insa voia sa vorbim. voia sa inteleg spaima prin care el trecuse pentru ca timp de citeva luni se chinuise alaturi de mine.

dupa un an ne-am despartit; fusese atit de traumatizanta experienta pentru fiecare dintre noi (in feluri diferite de receptare), incit nevoile noastre de recuperare erau foarte mari. doar ca erau foarte diferite.

am avut nevoie de multa vreme, de studii pe tema si de discutii lungi cu oameni de specialitate ca sa inteleg ce se intimplase: in situatii din acestea, unii dintre partenerii de viata simt ca au facut un efort mare – poate ca nu la fel de mare ca al bolnavului, dar foarte mare dupa reperele lor – iar cind victoria a aparut, cind exista vindecare, vor creditul lor. vor recunoasterea lor pentru efort. cind nu o primesc – pentru ca bolnavul cel mai adesea vrea sa uite totul sau stie ca mare parte din greu l-a dus el – apar frustrarile.

situatiile de viata si de moarte te unesc pe viata, sau te despart rapid.

*

duminica ma gindeam despre ce as putea sa povestesc la TEDx Cluj (pe 2 nov) unde ar trebui sa impart din experientele personale din care am invatat ceva. mi-am adus aminte de intimplarea asta si-am pus-o pe lista scurta.

apoi mi-am dat seama ca n-o sa am suficienta tarie interioara sa o descriu in amanunt in fata unui public, pentru ca e inca greu de dus si oricum sunt foarte stresata cind trebuie sa vorbesc unei audiente.

in aceeasi seara, m-a sunat un prieten sa ma roage sa promovez o conferinta a Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, si pentru ca a existat aceasta coincidenta de suprapunere de ginduri m-am hotarit ca a venit vremea sa povestesc intimplarea – fie si in forma aceasta, fara prea multe detalii.

ce am invatat din aceasta experienta?

mi-am propus si promis sa nu astept niciodata nimic in schimbul ajutorului pe care -l dau cuiva, iar asta – cu ceva efort si perseverenta – mi-a mai slefuit din ego.

am invatat sa apreciez verbal, prezent, nu doar in gind fiecare dintre gesturile frumoase si eforturile celor din jurul meu.

dar am avut nevoie de ajutorul altora ca sa prind curaj sa -mi iau angajamente pe termen mediu. inca mi-e frica sa fac promisiuni pe termen lung. stiu ca nu stim niciodata ce si cit inseamna “termen lung”.

***
la o scara mai mica, astazi stiu ca toate eforturile pe care le facem fiecare in cuplu se comporta la fel: cel care ajuta la dusul greului vrea si el validarea lui.

daca va recunoasteti cit de putin in povestea mea, incercati sa ajungeti la conferinta Fii bine cu tine.

are loc sâmbătă, 2 noiembrie, la sediul Facultății de Psihologie și Științele Educației (Șoseaua Panduri nr 90). inscrierile se pot face online, la numărul de telefon 0735 226 936 sau la conferinta@psihotrauma.ro. până pe 15 octombrie, tariful este de 80 de lei, iar după această dată este de 120 de lei. mai multe detalii aici.

***

pe mine ma mai ajuta sa stiu, exact asa cum spuneam la inceput, ca traumele sunt in strinsa legatura cu eroii. e o replica frumoasa in filmul Damaged care explica bine asta “Damaged people are dangerous. They know they can survive.” :)

One Comment Published

8 years ago / Reply

Poti citi despre ‘vicarious trauma’ ca sa intelegi prin ce a trecut persoana care a stat cu tine. E un subiect care ma intereseaza sa-l abordez in disertatia mea.

Leave a Comment


− seven = 1

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!