drumdrum

un accident de avion, niste voluntari si lectiile despre sacrificiu, generozitate si solidaritate

din accidentul de ieri de avion, trist si nedrept, sunt multe lectii de invatat.
si nu sunt lectii in care sa ne ratzoim la autoritati cum ne-ar fi cel mai la indemina sa o facem. stim ca nu de acolo o sa vina schimbarea. nimeni nu o sa-si dea demisia cind a gresit, ca semn al asumarii erorii care a dus la pierderi de vieti.

sunt insa lectiile despre vocatia voluntarului si a salvatorului care ar trebui sa ne motiveze.

primul e pilotul – Adrian Iovan – a murit salvindu-i pe ceilalti. era intr-o misiune de voluntariat al carei scop era salvarea unor alte vieti pentru ca urma sa aduca organe pentru un transplant. e o mare ironie a sortii aici. mare. mare.

apoi e unul dintre medicii care s-a aflat in avion. Radu Zamfir -39 de ani, chirurg. unul dintre cei mai buni studenti ai generatiei lui ( a terminat cu 9, 63 facultatea si a luat 10 la licenta). si-a pastrat singele rece in conditii extrem de grave si, pentru ca el avea cele mai putine probleme medicale, i-a ajutat pe ceilalti sa nu sufere mai mult. sau sa traiasca. si-a dat foc la toate lucrurile pe care le avea in avion ca sa se incalzeasca toti.

mai apoi sunt satenii din zona in care a avut loc accidentul. sa o iei prin noapte, prin munti, la pas pentru ca stii ca niste oameni vor muri daca nu sunt gasiti ACUM, e un gest de mare generozitate si solidaritate.

si nu in ultimul rind sunt baietii cu inimi de aur din echipa OFF Road Transilvania. unul dintre ei, Vlad Vana, a sunat la 112 dupa 4 ore de la accident ca sa-si ofere serviciile impreuna cu colegii lui. vazuse la tv ca nu-i gasesc si au vrut si ei coordonatele localizarii ca sa-i caute. probabil ca se adunasera dupa o zi de munca si in loc sa bea o bere si sa se uite la televizor, au plecat prin munti. noaptea. de altfel, au fost si cei care au ajuns primii acolo.

toti oamenii astia au in singe, in ADN, vocatia salvatorului, generozitatea, umanitatea, ba chiar si sacrificiul pentru celalalt.

e emotionat cind afli despre alti semeni ai tai ca pot face asta, dar… tu?

stim ca nu o sa ne ajute autoritatile prea curind, incidentul asta nenorocit ar trebui sa ne invete niste lucruri despre noi si despre cum ii putem noi ajuta pe ceilalti. pentru ca vietile nu se salveaza de la televizor.

puteti sa va inscrieti voluntari pentru Societatii de Salvare Bucuresti aici , sau pentru SMURD aici. nu e nevoie neaparat sa fiti medic, invatati prin cursurile lor regulile de prim ajutor. dar uneori inseamna imens de mult sa fie aproape de locul unui incident cineva care sa fie inscris intr-un asemenea program si care sa poata sa fie contactat rapid.

*

programul de voluntariat al Societatii de Salvare Bucuresti se numeste foarte frumos si e un mesaj pe care ar trebui sa ni-l amintim zilnic “exista un erou in fiecare dintre noi”.

genul asta de intimplari s-ar putea transforma oricind intr-un film care sa ne invete indirect ce inseamna sa ai mintea setata sa-i ajuti pe ceilalti pentru ca esti OM.

3 Comments Published

4 years ago / Reply

Multumesc, Cristina, pentru aceste informatii. M-am inscris imediat la amandoua, astept raspunsul lor pentru ca nu este suficient sa vreau eu, ci trebuie sa ma si potrivesc acelui rol. Sa speram ca raspunsurile vor fi favorabile! Dar multumesc inca o data, pentru ca daca nu ai fi facilitat tu aceasta legatura, recunosc ca m-as fi lasat prinsa in continuare in a judeca si a nu putea trece mai departe, a nu putea privi esentialul. Multumesc!

4 years ago / Reply

Într-un sistem de sănătate în comă, mor și cei din jurul lui atunci când încearcă să-l resusciteze :( aceștia pot fi numiți eroi care au murit încercând sa salveze vieți!

4 years ago / Reply

Frumos scris..dar ortografia lasa muuuuult de dorit!

Leave a Comment


8 × = eight

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!