cind eram in facultate (da, scoala asta cu multe probleme… la figurat), rideam ca e foarte greu sa se indragosteasca un matematician, nu pentru ca sta toata ziua cu nasul in hirtii si aprofundeaza algoritmi, ci pentru ca sta si analizeaza toate posibilitatile, calculeaza probabilitatile de reusita si de cele mai multe ori ii da cu virgula.

e un pic de adevar in gluma asta, doar ca viata m-a invatat ca si matematicienii sunt oameni si ca se indragostesc si ei ca toata lumea. iar cind se indragostesc e… vijelie:).

sau cind sunt hotariti sa-si gaseasca marea dragoste.

*
e un story in Wired care m-a facut sa zimbesc in aceasta dimineata. e despre un matematician geniu care, asemeni a 40 % din populatia Americii, a incercat sa-si gaseasca iubirea via unul dintre site-urile de profil, match.com sau OkCupid.

doar ca, inscrindu-se si completind toate cele – sunt citeva zeci de intrebari la care a trebuit sa raspunda -, si-a si calculat probabilitatile de a fi generat de calculator ca potential partener pentru mai multe doamne si domnisoare.

cum rezultanul nu-i iesea corespunzator cu dorintele lui, a creat 12 profile, plus un program care sa genereze automat raspunsuri (ca sa para “uman” programul, a vorbit cu un cercetator in neurolingvistica) si-a impartit pe categorii rezultatele.

dupa care a inceput sa se intilneasca cu fetele.

ma rog, cind citesti ce reguli si-a pus pentru prima intilnire iti dai seama ca omul nu e cu toate tiglele pe casa, dar…

He developed a set of personal rules to get through his mara­thon love search. No more drinking, for one. End the date when it’s over, don’t let it trail off. And no concerts or movies. “Nothing where your attention is directed at a third object instead of each other,” he says. “It’s inefficient.”

aici intreaga poveste. si da, si-a gasit marea iubire. la a 88-a intilnire.

matematicianul in cauza e fix cel din poza de mai sus si se numeste Chris McKinlay.

*
pentru cei care nu stiu, site-ul Ok Cupid a fost creat de doi matematicieni de la Harvard:)