make love, not warmake love, not war

Cat de lung ni se pare un razboi? Si cum ne distram pe timp de pace?

text de Noemi Revnic

Ultimele intamplari istorico-economice mi-au adus aminte de Razboiul din Golf din iarna lui 1991. Atunci cand Irakul a invadat Kuweit-ul, in vara lui 1990 si existau amenintari ca irakienii vor trimite rachete Scud spre Israel, toata populatia din Israel a fost chemata in centre speciale si au fost impartite masti de gaze. Ce am facut mama si cu mine?

Am ajuns acasa, am scos mastile si ne-am fotografiat cu ele si le-am trimis poze si prietenilor din Romania (pe atunci nu exista internet, nici Facebook, si nici Instagram & Co). Nu credeam sa le purtam vreodata pe bune. Apoi a venit acea noapte din ianuarie 1991, cand am auzit sirena. Mama dormea iar eu ma uitam la un serial despre Holocaust, o docudrama care era in programa de bac. Eram in clasa a XII-a si cum s-a auzit sirena, m-a sunat un coleg de liceu care era singur acasa si m-a intrebat daca a inceput razboiul. I-am spus calma “Cred ca e un exercitiu”, dar in clipa urmatoare a inceput vacarmul.

Scud-urile au inceput sa inroseasca cerul si la scurt timp au fost puse in functiune Patriot-urile americane. Cerul era rosu-galben, parca erau focuri de artificii. Stiam ce avem de facut. Mama a luat pisicile si unul dintre caini si a intrat in camera mea – camera pregatita pentru etanshare, in caz de atacuri cu arme chimice. Doar ca vecinii de alaturi, o familie de rusi veniti in tara de curand care nu intelegeau limba mai deloc au dat buzna la noi in casa, cainele terrier Cocarde a tasnit pe usa si eu… dupa el. Scud-urile cadeau in Mediterana (blocul nostru era foarte aproape de mare) si pana cand l-am prins pe Cocarde a durat parca o vesnicie. Am stat cu totii, vreo 6 suflete in camera mea minuscula, nu stiu cat…radio-ul era pornit si crainicii vorbeau in toate limbile – ebraica, araba, engleza, franceza, rusa, amharit (limba emigrantilor etiopieni) si toti spuneau acelasi lucru: “Nu va scoateti mastile de gaze pana cand nu va spunem noi”.

Sirenele vuiau (multi emigranti panicati isi facusera injectiile cu atropina si nu era necesar, pentru ca nu erau arme chimice)…Una peste alta, razboiul “pe bune” incepuse si pentru noi a fost un razboi al nervilor. Cateva zile nu am mers la scoala, fugeam la supermarket-ul cel mai apropiat pentru aprovizionare si veneam acasa, ca sa fim pregatiti de noi atacuri. Apoi am inceput sa ne obisnuim.

Toata lumea si-a reluat activitatile si la finele lui februarie s-a terminat razboiul pentru noi, cu episoade cu scud-uri si Patriot-uri destul de dese. Un foileton maraton, in care mergeam cu mastile de gaze dupa noi la scoala, la banca, la petreceri. Cred ca cea mai ciudata experienta a mea a fost intr-o seara, cand eram cu un vecin pe soseaua Haifa-Akko, veneam de la niste prieteni si a sunat sirena. Am iesit din masina si efectiv nu am facut altceva decat sa stam lipiti de portiere si sa ne uitam pe cer. Si ma gandeam ca nu am cum sa o sun pe mama si ma uitam la ce inele aveam la degete, ca sa ma recunoasca, in caz de ce era mai rau. Cele cateva minute mi s-au parut o vesnicie. Si acum, dupa atatia ani am realizat ca luna aia si jumatatae a trecut foarte greu pentru mine si pentru multi altii. Cand esti departe de un conflict, timpul trece repede. Si de cate ori aud de un nou razboi intr-o parte a lumii, ma gandesc la acei oameni, prin ce trec ei in acele momente.

Altfel, sper sa vina acea zi in care singura preocupare a umanitatii este sa duca la eradicarea cancerului si a molimilor grele, la salvarea naturii si la o educatie care sa excluda prastiile si armele de orice fel.

Pana atunci, iata ce va recomand in urmatoarele zile:

Duminica, 9 martie 2014, intre 1 p.m. si 6 p.m., avem “Faces Extravaganza”, un art performance al artistului vizual Tudor Plaiesu prezentat de Meda Popea, in o cadrul evenimentului “Ladies Brunch Wine Extravaganza” de la Howard Johnson Grand Plaza Hotel. Intrarea in expozitie este libera pentru vizitatori. Tudor Plaiesu ne propune si un happening de portrete, lucrand live in fata vizitatorilor, fie dupa model, fie folosind imagini aduse de acestia pe print, tableta sau telefon. Rezervarea unui loc in performance se face la telefonul 0729609102.

Iar in in lobby-ul hotelului veti putea admira si o mini-expozitie de pictura si grafica, precum si printuri de arta, toate fiind de vanzare, o idee de cadou perfecta pentru iubitorii de arta, in luna martie.

Iar la MNAC, Pavel si Tudor, fiii artistului Mircea Cantor sunt invitatii lunii martie in “Camera de oaspeți” in cadrul expozitiei : Q.E.D. Se intampla tot duminica, 9 martie, intre 10:30 – 11:30, in prezenta artistului. Workshop-ul se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 6 si 8 ani si este realizat in colaborare cu Asociatia Da’DeCe, Bucuresti. Daca aveti copii cu aceste varste, va recomand sa ii aduceti aici, va fi o experienta extraordinara pentru ei.

Va doresc un weekend minunat, cu pace, sanatate si cu tot ce e mai bun!

*

Noemi Revnic este specialist in comunicare, colaborator Harper’s Bazaar Romania. O puteti citi si pe blogul ei, Placerile lui Noe.

Leave a Comment


+ six = 9

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!