Andreea_Badala_-_Murmur_02Andreea_Badala_-_Murmur_02

Andreea Badala – unde discretia, eleganta si bunul simt s-au intilnit.

Despre Andreea Badala nu scriu tabloidele, iar in revistele glossy ii gasesti produsele insa niciodata povesti despre viata ei.

Andreea Badala nu merge la petreceri, nu se afiseaza cu celebritati si nu prea face nimic din ceea ce fac “creatoarele de moda” din RO. Nu se imbraca extravagant, nu se machiaza excesiv (as zice ca rujul rosu e trade mark-ul ei) si nu are unghii lungi colorate cu tot felul de modele.

Insa brandul creat in urma cu 3 ani de Andreea Badala – Murmur (un cuvint care inseamna acelasi lucru si-n romana, si-n engleza, si-n franceza) a  fost imbracat de Madonna, Beyonce, a aparut in multe reviste mari din lume (Vogue e printre ele) si e in citeva dintre cele mai sofisticate magazine din lume.

Sunt fan Andreea Badala si le multumesc celor de la Glenfiddich ca au inclus-o in proiectul Book of success (in care sunt promovati romani care au facut lucruri frumoase, romani valorosi) pentru ca astfel am avut onoarea sa particip la o cina la care ea a fost invitatul special.

Sa va arat de ce imi place Andreea Badala.

***

 Mai intii sa aflati cum a fost cind a primit mail de la echipa Madonnei si de ce nu a vrut sa anunte presa ca a imbracat-o pentru Grammy 2014. Da, stiu orice “creatoare de moda” s-ar fi inghesuit sa fie pe prima pagina a ziarelor.

Noi am primit brieful cam cu 10 zile inainte de premii. A venit insotit de masurile Madonnei – un tabel foarte mare cu zeci de dimensiuni, pentru palarii, pentru inel, pentru manusi.

Am facut in citeva zile propuneri, am trimis si s-au ales 2 din 9. Le-am facut si le-am trimis, dar nu stiam daca o sa poarte sau nu ceva de la noi. Am vazut pe instagram ca a primit brieful si Fausto Puglisi (nota mea, geniul creativ din spatele brandului Ungaro) si mai erau si altii.

In ziua Premiilor Grammy am vazut o imagine pe Instagram in care recunoscusem mineca de la o salopeta cu corset integrat pe care o lucrasem pentru ea.  A fost cea mai grea piesa pe care am facut-o vreodata si eram convinsa ca o sa poarte asta.

Am stat noaptea si m-am uitat la televizor, am vazut covorul rosu, am vazut spectacolul, am vazut ca purta corsetul Murmur, dar nu si-a descheiat sacoul. M-am dus sa ma culc si i-am zis si prietenului meu ca nu vreau sa comunicam ca a fost imbracata cu ceva de la noi pentru ca nu si-a deschis sacoul.

A doua zi dimineata toata echipa mea sarbatorea fara mine. Dupa Grammy mersese la petrecere si isi deschisese sacoul.

Oricum n-am comunicat mai mult de un newsletter catre clienti si un fel de newsletter catre presa romaneasca. A, si un post pe facebook.

Si cum a ajuns sa fie imbracata Beyonce cu un corset MURMUR in videoclipul de la Pretty Hurts.

Nu ne-au cerut nimic. Bea Åkerlund, stilista ei, a luat direct dintr-un magazin din New York unde sunt si produsele noastre. Dar noi am mai creat pentru Beyonce de doua ori, doar ca nu au mai iesit proiectele.

Uneori ies, alteori nu.

Unul dintre visurile mele e sa ajunga MURMUR pe net –a-porter. Site-ul are The Edit, sectiune pe care acum vor sa o scoata si in print sub forma de revista. Ne-au scris ca vrem asta si asta… cum sa nu-mi doresc  sa fiu in revista lor?! Poate in citiva ani am sa fiu pe net a porter, poate nu o sa fiu niciodata, oricum ar fi, m-am organizat si am trimis totul. A fost iarna, s-a blocat coletul in vama. N-a ajuns la timp pentru sedinta foto.

***

Sunt legende despre Andreea Badala cum ca a reusit pentru ca are bani de la parinti. Faptul ca nu spune cit de mult munceste (si veti vedea putin mai jos ce spun), faptul ca afiseaza o atitudine calma (e mai degraba politicoasa, decit calma) pare ca e relaxata cu ceea ce face si nu are nicio presiune in a reusi, ca nu are presiunea zilei de miine. De fapt, presiunile si le pune ea pentru ca-si ridica singura, periodic, stacheta pe care trebuie sa o treaca. Ca sa fie sigura ca progreseaza.

Nu esti in nicio liga pina nu ai radacini foarte adinci.

Fac un produs original, dar nu am radacini foarte puternice. Mai am de lucru. Nu trebuie sa te bazezi pe un tirg doua la Paris.  Avem un inceput foarte bun, altii in 5-7 ani nu fac cit am facut noi in 3 ani cu 8 angajati, dar altii fac si mai multe cu 3 angajati.

Primii doi ani n-am avut niciun fel de vacanta. E frustrat sa fii singurul care ramine in Bucuresti si sa-i spui prietenului tau, du-te si distreaza-te cu prietenii nostri.

Prima livrare am facut-o la un magazin care se cheama Aishti si care e unul dintre cele mai mari din Orient. In 2011.

Prima comanda: 2200 de euro. Aveam un angajat, in part time. Facusem o adresa de mail sales@murmur.ro si ziua ma chema Marina si vorbeam cu oamenii de la achizitii de la diverse magazine din lume. In paralel, aveam grija si de ordinea operatiunilor la realizarea produselor pentru ca aveam doar o cusatoreasa si nu facea fata.

Mi-am facut comanda, tricouri corozive, am produs pentru prima data etichetele de compozitie cu “made in Romania”, am impachetat totul singura in demisolul casei. M-am dus si m-am culcat. In timpul noptii, mi-am dat seama ca undeva n-am pus o eticheta buna, am coborit in demisol si-am desfacut tricou cu tricou, apoi am reimpachetat ca sa fie totul perfect.

A doua zi vorbeam cu magazinul, ma directionasera catre cei care faceau actele vamele, mai aveau niste specificatii ale lor si iti spuneau ce sa mai adaugi tu pe actele deja facute. Eu nu aveam nimic.

In momente din astea te rezolvi cu telefonul, am sunat-o pe Maria Hohan “Te rog, imi dai si mie pe cineva de la export sa ma ajute?”

A fost greu, am muncit mult, am facut multe lucruri dincolo de creatie, am dormit 4 ore pe noapte. Dar… Toata lumea care a ajuns undeva a facut lucrurile astea. E frumos ca dupa aceea, macar intr-o proportie mica, stii ce sa ceri colegilor tai din diverse departamente.

Am reusit niste lucruri, dar o sa fiu mindra de ele cind o sa am stabilitate – in vinzari, in notorietate. Nu ma ajuta daca e one time, asta e doar ca sa am ce sa povestesc la nepoti peste 50 de ani…

Mi se pare ca nimic nu e o intimplare, dar in acelasi timp daca nu e un parcurs constant, daca nu e corect construit nu o sa progresam. Si noi continuam sa muncim. Avem directia in care trebuie sa mergem si avem crezul care trebuie sa ramina acelasi pentru oricare colectie: voluptate, senzualitate.

Si putin despre familie…

Tatal meu vine din Berevoesti. Celebra gropa de documente de la Berevoiesti, el a descoperit-o. Tata a avut o viata speciala; el nu o considera zbuciumata, dar eu asa cred ca e. La 5 ani a ramas fara mama, tatal lui era sofer pe camion si era mai tot timpul plecat. Nu stiu de unde a gasit resurse sa invete si sa se tina de scoala. A fost foarte bun la matematica, i-a placut sa deseneze, a fost foarte bun la muzica, are o voce foarte frumoasa. La 14 ani a plecat in Bucuresti si-a muncit orice ca sa se intretina, mai tirziu a ajuns tehnician la ARO, a facut ASE-ul, a ajuns economist, a inceput sa faca comert extern, a intrat pe pietele orientale. A invatat limbi straine foarte tirziu. Acum stie engleza, franceza, germana si araba.

Parintii mei m-au intrebat tot timpul ce  vreau sa fac si pe vremea lui Ceausescu nu aveai prea multe optiuni si informatii. Le-am spus ca vreau sa fac pian si habar nu am cum si de unde au cumparat o pianina veche. Nu eram bogati, n-aveam multa mobila, dar ne cumparau – si mie si fratelui meu – albume de arta.

La 8 ani si jumatate m-am mutat in Siria, pentru patru ani, pentru ca tata avea un job acolo. Am invatat acasa, dupa un program pe care mi-l facuse mama pe zile iar vara veneam si dadeam examene la fiecare materie.

Am mers insa la scoala de desen si la cea de muzica acolo, iar cind m-am intors in Romania, la 12 ani si jumatate am fost socata de rautatea copiilor, de agresivitatea lor. Am facut Tonitza si apoi Facultatea de arte.

*

Daca putini reusesc sa faca design de moda la standard international in Romania e pentru ca putin merg la scoala sa si invete asa ceva. Andreea e printre perfectionisti. A urmat stagii la Richard Nicoll, Tata-Naka, Emilio de la Morena si Alexander McQueen. O parte din piesele create si produse de ea au fost incluse direct pe podiumul London Fashion Week in colectia prezentata de Emilio de la Morena.

Cititi mai jos de ce s-a dus sa faca stagiu la Alexander McQueen. Desigur, au acceptat-o pentru ca era talentata, dar asta e alta discutie…

Am aplicat pentru stagiu la Alexander McQueen pentru ca am vrut sa fac Men’s Wear ca sa-mi rezolv niste probleme: n-aveam rabdare; aveam ideea creativa, dar nu aveam rabdare sa o execut.

Am trecut prin doua interviuri si urmau doua  saptamini de proba. Stagiarii isi doresc experienta asta la orice mare casa, care e mai mult decit orice scoala, inveti niste lucruri si esti unul dintre oamenii din echipa.

Erau oameni in echipa care munceau acolo de 2-3 ani si nu vorbisera cu McQueen, eu…

In a treia zi in care eram acolo, McQueen a venit sa cunoasca stagiarii. Eu aranjam niste imagini pe un board si eram cu spatele, dar i-am recunoscut vocea pe care o stiam din interviurile de pe youtube.  Cind m-am intors catre el era o imagine incredibila: toti stagiarii se rosisera, uneia dintre fete ii curgeau lacrimile si incerca sa nu faca zgomot.

A inceput sa intrebe:

“Cine e tipar creativ?” Si toti cei care erau in echipa de tipar creativ s-au asezat intr-o parte.

“Cine e dezvoltare?” Si s-au grupat si ei…

“Cine e imprimeu?” Asa ne-a aliniat pe toti.

Apoi oamenii care lucrau cu el, designerii, au venit cu boardurile de documentare si am primit cite o imagine. McQueen i-a spus fiecaruia dintre noi cum trebuia construit produsul.

Fotografia mea era un mormint era de la 1800. Cadavrele erau in niste pozitii ca si cum ar fi avut activitati zilnice, la vertical. Hainele se pastrasera foarte bine, chiar daca imbracau acum doar un schelet. Camasa si pantalonii se fronsasera pe un suport care nu mai era precum cel initial si formasera niste volume foarte interesante. Materialul se patinase cu trecerea anilor, dar patina nu era uniforma, ci pe niste cute ale fronseului , efectul gravitatiei pe lipsa unui volum pe care a stat.

Mi-a zis sa urmez ideea de volum care cade in mod natural pe un volum care nu mai exista si sa fac prototip de camasi si de palton.

Am muncit doua saptamini zi de zi, noi faceam produsul, noi dezvoltam tiparul, noi coseam… in perioada aia am simtit, la propriu, ca imi fierbe creierul.  Eu nu aveam datele toate, la 2 zile primeam corectura designerului sef si a arhitectului, limbajul pe care ei il foloseau nu imi era familiar “Fa o camasa sa intre intr-o alta camasa si pe care o intorci, fara cusatura.”

Era un tip de camasa descoperit de japonezi care a fost preluat apoi de multe branduri, dar pe care nu-l stiam. Mi-am facut mai multe schite, am facut incercari, cind am avut cit de cit o solutie m-am dus si am intrebat arhitectul; mi-a spus ca asta era ideea.

Dupa doua saptamini toate departamentele  au fost puse la un loc, materialul patinat a venit de la textile (lucrasera in paralel pentru a obtine acel efect), imprimeul la fel si-am inceput sa le punem pe cite un model de camasa.

A rezultat un stander lung de produse finite, executate la detaliu, cum ar fi trebui sa fie imitate in fabrica. S-au ales 5 produse , 2 erau cele la care lucrasem si eu. Au fost trimise la Milano dar n-au intrat in colectie.

Ai fost mindra ca ale tale au fost alese?

Nu. Am fost multumita, dar nu mindra. Nu erau produsele mele, lucrasem pe niste tipare deja existente, faceam o munca creativa pe o identitate a unui brand, primeam corectura la fiecare pas. Cind muncesti pentru o asemenea companie, iti asumi ca lucrezi pe o baza existenta si chiar daca ai venit cu o idee, ea e doar o parte mica din produs.

In stagiul de la McQueen, am facut tot felul de gafe amuzante. Am intrat in acelasi lift cu el si am zis buna dimineata. Am aflat apoi ca nu se suia nimeni cu el in lift. Era un geniu si, intr-o companie atit de mare, erau o multime de legende despre el.

***

Cum se face ca despre tinerele doamne care chiar au reusit sa faca niste pasi adevarati in lumea modei internationale nu se scrie prea mult prin presa mondena? La fel ca Andreea Badala e si Maria Lucia Hohan si, poate nu intimplator, sunt prietene. Aceste tinere doamne nu au timp de mondenitati, sunt ocupate sa munceasca, vor sa mearga mai departe de punctul in care au ajuns.

Iar timpul liber pe care-l au il folosesc sa construiasca in domeniul lor, cu generozitate. Cind recunosc un talent adevarat, il sprijina. I s-a intimplat si Andreei cu Maria Lucia Hohan care a ajutat-o de cite ori a avut nevoie de o lumina pe drumul pe care merge, iar Andreea stie sa “pay it forward”

Cind am vazut pe Molecule F produsele Ludique, am cerut numarul designerului, Ruxandra Gheorghe, si am sunat-o:  “cine esti, vreau sa te cunosc”.

Ruxandra e atit de ambitioasa, are o putere de absorbtie a informatiei.  Nu reuseste inca sa faca tot ceea ce stie ca trebuie facut pentru ca e foarte la inceput, dar intelege tot.

Am incercat sa-i zic “fa asta acum, fa aialalta, pentru ca pierzi un an, un ultim efort”.

E foarte talentata. O parte din magazinele care cumpara Murmur au inceput sa vinda si Ludique si ma bucur foarte mult pentru ea.

***

Cum ziceam, imi place mult Andreea Badala ca om, caracter, dincolo de talentul ei in meseria pe care si-a ales-o inca de cind era foarte foarte mica. Imi place discretia si eleganta ei care vin dinauntru, imi place feminitatea ei – asezata, asumata: o simti in ceea ce creeaza, dar o simti – paradoxal – si-n discretia de care spuneam mai devreme.

Imi place ca-si urmareste visul, muncind in draci. Si ca nu se lauda cu asta.

Mi-ar placea ca toate tinerele domnite care se viseaza peste noapte designerite sa aiba norocul in viata sa o intilneasca macar o data ca sa inteleaga ce lung e drumul care trebuie parcurs, cit de multe ai de invatat, nu doar in partea de design ci si in activitatile conexe – de la vinzari pina la promovare, de la targetul pe care-l vizezi pina la definirea identitatii brandului tau.

Mi-ar placea sa o intrebe de Google Analytics; vor fi surprinse sa descopere cit de multe a invatat singura Andreea Badala ca sa se promoveze corect pe facebook sau ca sa-si faca un newsletter.

Cum ai facut?, am intrebat-o cind am aflat ca a testat multe formate de layout pentru newsletter si cuvinte cheie pe care sa le foloseasca.

“Cu bun simt. M-am uitat la rezultatele pe care le obtinea fiecare incercare.”

4 Comments Published

3 years ago / Reply

Jos palaria!
Pentru ea si pentru tine.
:-)

3 years ago / Reply

Excelent material, l-am citit dintr-o rasuflare! Felicitari :-)

3 years ago / Reply

felicitari pentru articol!
avem nevoie de modele de urmat, pentru Romania mai are putine sau foarte putine sunt promovate.
Munca, seriozitate, perseverenta, la care se aduga si ceva talent si iese ceva exceptional

3 years ago / Reply

FELICITARI! ….Pentru tine, Cristina, ca ne-ai prezentat un om minunat, despre care stiam ca face lucruri frumoase, dar nu ii cunoasteam valoarea caracterului sau…. Pentru Andreea Badala, care pretuieste ceea ce rar avem ocazia sa vedem la televizor: munca, dedicatie, talent, bun-simt!

Leave a Comment


4 × three =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!