autograf simona halepautograf simona halep

autograful Simonei Halep

Una dintre cele mai frumoase imagini de la BRD Bucharest Open, cu tot cu Simona Halep in cadru, a fost departe de camerele de luat vederi.
In aceste doua fotografii sunt cozile de copii care stateau sa ia autografe la finalul meciului care a desemnat-o pe Simona Halep cistigatoare.


Dupa festivitatea de premiere, Simona a dat un interviu apoi a inceput sa semneze autografe. Rind pe rind, pentru fiecare dintre copii (mai mici sau foarte adulti).

Dupa primele 5 minute (cam cind a fost facuta fotografia), tribunele se golisera. Dupa 20 de minute, nu mai erau decit cozile pentru autografe, mai subtire pe partea din spatele scaunului de arbitraj (unde acorda autografe), dar foarte mare inghesuiala pe partea cealalta unde Simona nu ajunsese inca.

Fiecare dintre cei care primeau semnatura pe minge, caiet, pancardele cu “hai Simona” sau se fotografiau cu ea (caci era super deschisa la orice idee de selfie), pleca fericit din rind si parasea arena.

Dupa o ora cind a terminat de semnat autografe pentru toti cei care asteptasera la rind, arena era goala, iar CAMPIOANA TURNEULUI CARE TOCMAI SE INCHEIASE n-a mai plecat in uralele multimii pentru ca nu mai era multimea acolo sa o aplaude.
A plecat insa zimbind catre conferinta de presa, unde a fost din nou foarte volubila si cu atentie reala pentru fiecare om care ii adresa o intrebare sau o rugaminte.

Mi s-a parut minunata imaginea asta, cum a plecat din arena goala dupa ce ii facuse sa zimbeasca pe spectatori nu doar in grup cu punctele pe care le cistigase pe teren, ci si fata in fata pentru cei care si-au dorit sa dea mina cu ea si sa o felicite. O imagine care vorbeste despre o tinara care nu-si face meseria pentru show sau pentru bani, ci de placere.
Mi-ar fi placut insa sa iasa de pe teren in super urale, iar televiziunea sa mai fi fost acolo :)
*

Cu o zi inainte, dupa semifinala, am vazut-o pe Simona Halep la o intilnire privata a unuia dintre sponsorii turneului, Xerox. Era la o ora si jumatate distanta de la terminarea meciului, trecuse prin multe autografe pentru copiii de pe teren, apoi prin conferinta de presa si venise sa salute sponsorul si prietenii sponsorului.

M-am uitat la ea cu maxima atentie la sesiunea de autografe. Era evident ca e obosita, dar a acordat atentie reala, cu bucurie si curiozitate, pentru fiecare dintre oamenii pe care-I intilnea. A zimbit sincer si a multumit din inima pentru fiecare dintre complimentele sau urarile de succes pe care le primea. Si veneau in sir, la citeva zeci de secunde distanta.

Parea ca se incarca din bucuria oamenilor si ca prin fiecare autograf pe care-l da, ea multumeste cu o reverenta eleganta celor care o sustin. Nu era supunere in atitudinea de acolo, era un amestec minunat de placere cu familiar, cu datorie, cu bucurie.

De-a lungul anilor, am vazut zeci de sesiuni de autografe ale multor vedete , unele cu o notorietate mondiala mult mai mare decit a Simonei Halep, dar n-am vazut pe nimeni care sa se simta atit de bine in prezenta celorlalti si se bucure curat, inocent, fara ego, ca da autografe.

Cum n-am mai vazut de foarte multa vreme, oameni MARI (cu cariere importante) zimbind ca niste copii in timp ce stau la coada la un autograf sau dupa ce-i tineau autograful in mina.
*
Simbata, dupa ce am plecat de la intilnirea Xerox cu Simona Halep, ma gindeam ca fata asta are asa o energie frumoasa si e un om atit de educat si de bun incit o sa ajunga mult mai departe de locul 3 in clasamentul WTA.

Si-ar putea fi unul dintre liderii/idolii de care au nevoie romanii (de fapt, orice popor) ca sa mearga frumos inainte.

Duminica , dupa ce am vazut din nou atentia pe care o acorda fiecarui om care ii cerea un autograf (de parca ar fi fost un punct pe care-l are de jucat intr-un meci) si rabdarea cu care a dat autografe o ora intreaga, m-am gindit ca e mai mult de atit.

Am gasit un interviu al antrenorului ei Wim Fissette care spune ca “E o formă de a-şi încărca bateriile, după fiecare turneu simte nevoia să vină acasă” ; mi-am adus aminte ca tenisul e un sport in care singuratatea e parte din joc si-am realizat ca asa cum avem noi , romanii, mai mult ca niciodata nevoie de un idol curat, frumos, educat si ea are nevoie de “acasa” – de oamenii care o iubesc neconditionat pentru ca e de-a lor.

Ar fi frumos sa tinem bine minte asta.

multumesc frumos Xerox Romania pentru aceasta bucurie de intilnire si de experienta.

5 Comments Published

5 years ago / Reply

Un articol frumos. Felicitari pentru autograf!
Cele 3 zile, vineri, sambata si duminica au reprezentat o satisfactie enorma pentru mine, am trait la maxim atat partidele de simplu ale Simonei, cat si cele de dublu ale Elenei si Alexandrei. Satisfactia este cu atat mai mare cu cat am reusit sa iau si autograf de la cele 3 campioane. Imi pare rau ca nu mi-am dat seama ce urmeaza dupa sesiunea de autografe de pe terenul central de dupa finala Simonei si am plecat destul de repede, astfel ca nu am apucat sa asist la conferinta de presa cu publicul sau la sesiunea a 2-a de autografe din afara arenei. Mi-ar fi placut sa schimb 2 sau mai multe cuvinte cu ea sau sa fac o poza cu ea. Poate pe viitor 😀 . Salut si initiativa Xerox, cu pancartele acelea. Pentru mine au fost locul perfect pentru autografele de la fete :D.
Referitor la sesiunea de autografe cu Simona de sambata, organizata de Xerox: privata in ce sens? A fost doar pentru persoane acreditate, jurnalisti, bloggeri? Si banuiesc ca a fost in timpul semifinalei de dublu, nu?

5 years ago / Reply

o data cu aparitia Simonei, au si copiii din Romania modele fata de care sa se raporteze.
au abia acum, pentru ca mai exista si alte talente in Romania, dar nu au fost mediatizate.

Ce s-or face madamele precum Bianca, daca toata ziua ar aparea in mass-media valori precum Simona?

5 years ago / Reply

ca femeie, ar trebui sa va suparati ca un nene, premier, pomeneste doar de o sportiva, ca se face isterie nationala doar entru o sportiva. Daca imi aduc aminte bine, am avut in perioada cu halepul niste campioane mondiale la cantotaj, o campioana mondiala la box, ca o femeie a castigat titlul la yachting, rima oara in istoria tarii. Am inteles, suntem mandri de aromanca noastra, dar avem o problema cu sportivele majoritare?

5 years ago / Reply

exagerati
ultima problema e cea de etnie.
bucurati-va de succesele celor care fac performanta.

5 years ago / Reply

Cuvinte frumoase, care surprind exact omul Simona Halep. Felicitari autorului.

Leave a Comment


+ six = 10

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!