telefon cartitelefon carti

Doru Iftime, Story of my life: O carte? Ce nasol!!!

text de Doru Iftime

Cu cîteva zile înainte să împlinească zece ani, fiica mea, Ana, era nerăbdătoare să afle ce cadou îi vom cumpăra. Trebuie că era curioasă să afle asta încă de a doua zi după ce a împlinit nouă ani, dar a început să se manifeste mai aprig cam cu o săptămînă înainte de evenimentul propriu-zis. Și eu, și soția mea eram deja exasperați de întrebările ei cînd, într-o bună zi, Ana a schimbat tactica: a făcut o listă cu posibilele cadouri și încerca să afle răspunsul prin eliminare: “O păpușă? Un joc? Un Webkinz?”…

Știam ce voia de ziua ei, știam care era răspunsul pe care voia să-l audă: telefon mobil. Cele mai multe dintre colegele sau prietenele ei erau deja, de ceva vreme, posesoare ale prețiosului obiect; ca să nu mai spun că îl aveau și unii dintre colegii de grădiniță ai fiului meu. Sigur, a spune „ceilalți copii au, al meu de ce să nu aibă?” e probabil cel mai stupid argument dintre toate. Și nu, nu acesta a fost criteriul pe baza căruia am acționat. Fiică-mea e timidă, e o fire retrasă, își face greu prieteni și îmi spuneam că telefonul ar putea-o ajuta să socializeze mai mult și să țină pasul cu micul ei grup de fete cucuiete; nu mă puteam împăca cu ideea că Ana mea va sta deoparte în timp ce prietenele ei se amuză arătîndu-și unele altora, pe telefon, clipuri haioase, ascultînd melodii noi sau jucînd cine știe ce joc. E adevărat, un părinte perfect poate ar fi găsit argumentele corecte pentru a-i explica odorului său de ce nu e bine să aibă telefon mobil; și ar fi găsit și timpul pentru a i le aminti zilnic pînă cînd copilul și le-ar fi însușit și ar fi ajuns să le susțină în mod credibil în fața prietenilor săi, poate chiar punîndu-i pe aceștia pe gînduri.

Noi însă suntem orice numai părinți perfecți nu. Încercăm să menținem un echilibru între ce e bine pentru copiii noștri și mofturile lor. Uneori reușim, cel mai adesea nu, ceea ce mă face să mă întreb dacă nu ar fi mai potrivit să trecem cu arme și bagaje fie de partea binelui, fie de partea mofturilor…

Cît despre mobil, recunosc că mi se pare mai întîi util și abia apoi un moft. Nu în ultimul rînd, deși fata mea are o personalitate puternică și o fire destul de voluntară, n-o vedeam schimbînd optica micului ei grup în privința telefoanelor, spre deosebire de Tom Sawyer care, nu-i așa, a reușit să-și convingă prietenii că vopsirea gardului nu e o corvoadă, ci o plăcere.

Cu o zi înainte de aniversare, eram cu toții (noi, familia, plus prietenele Anei) pe rîndul întîi la un spectacol susținut de grupa de la grădiniță a fiului meu. În stînga mea, Ana stătea că pe ace și își continua tenace tirul de întrebări: “Un aparat foto? Un telefon? O carte?…” Trebuie spus că relația Anei cu lectura e descrisă subtil de titlul unui film cu Alec Baldwin și Meryl Streep: It’s Complicated. Una peste alta, Anei nu-i place să citească (soția mea e pasionată de lectură, eu sînt om de litere și totuși n-am reușit să o împrietenim pe Ana cu cartea – știți, poate, vorba aceea, copiii croitorului n-au haine, iar ai cizmarului umblă desculți); n-au funcționat nici amenințările, nici încurajările, nici argumentele, nici puterea exemplului.

Departe de a avea înțelepciunea de a lăsa timpul să așeze lucrurile pe făgașul lor, îmi spuneam că fiica mea ne face în ciudă nevrînd să citească; așa că, atunci cînd m-a întrebat dacă i-am luat o carte cadou de ziua ei, am privit-o zîmbind misterios. “O carte???”, a repetat ea, luînd zîmbetul meu drept răspuns afirmativ. “O carte?!!!” Ochii îi înotau deja în lacrimi: nu era supărată, nu era dezamăgită, era de-a dreptul indignată. Văzînd-o subit agitată, fetele au întrebat-o ce s-a întîmplat. Vestea era atît de teribilă încît, de undeva, de la capătul rîndului, am auzit-o pe una dintre copile exclamînd: “O carte? Ce nasol!!!”

Evident, tortura n-a durat prea mult. Lucrurile s-au liniștit cînd Ana și-a primit telefonul. Mi se pare interesant cum ne schimbăm părerile, concepțiile, principiile: nu cred să fie mai mult de 3-4 ani de cînd mă declaram surprins că un bun amic îi luase fiului un mobil la aniversarea de zece ani. Da, e o vîrstă rotundă, care merită sărbătorită printr-un cadou important, dar tot mi se părea că e prea devreme pentru un mobil.

Între timp, am depășit dilema dintre moft și utilitate, mai ales că azi punem atît de mare preț pe comunicare – sau, mă rog, pe obiectele care facilitează comunicarea. Dar n-o mai lungesc inutil cu filosofeala: lucrurile se schimbă sub ochii noștri așa că m-am lăsat și eu dus de valul evoluției: cînd fiică-mea a împlinit, la rîndu-i, zece ani, chiar dacă am introdus puțină tensiune în peisaj, nu mi-am pus problema dacă îi iau telefon sau nu, ci care model i s-ar potrivi.

Pînă la urmă, telefonul s-a dovedit un compromis util. Ana nu socializează mai mult (în viața reală, că în cea virtuală cred că e cel mai popular copil din sud-estul Europei), dar a înțeles că i-am făcut un moft și, încetul cu încetul, a început să citească mai mult. Nu foarte mult, suficient însă cît să scadă la un minim nepericulos șansele de a primi vreo carte în dar la următoarele aniversări.

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

foto cover: shutterstock

2 Comments Published

7 years ago / Reply

Rezonez si de data aceasta cu textul :) Si sper ca aceasta colaborare sa dureze cat mai mult.
Eu am trecut printr-o chestiune similara in legatura cu achizitia unei tablete. Dupa ce am criticat cu naduf (si direct, dar si pe la colturi) parintii care cadeau in acest “pacat”, am ajuns si eu sa achizitionez una, sub pretextul (mai mult pentru mine) ca o voi folosi si eu. Ceea ce evident nu prea se intampla. Singura “multumire” e ca am cumparat-o foarte ieftin (nu ca alti parinti cu sume exorbitante-excede notiunea de moft in opinia mea pentru ca uneori este vorba de echivalentul salariului minim-spre mediu) si, sper, cat de curand, sa “aterizeze” intre aplicatii si una cu exercitii de matematica. Dar mai am de dus niste lupte…

7 years ago / Reply

Irina dragă, fiică-mea a descoperit două aplicații deștepte – Think și Ști să scri (glumesc, e Știi să scrii :)). Pe prima îți poți verifica nivelul de cultură generală, pe cealaltă îți poți descoperi slăbiciunile în materie de gramatică a limbii române. Eu caut acum scriitorii din programa de clasa a VIII-a în versiune PDF, să-i citim pe tabletă sau pe Kindle. Dar și ceva aplicații de mate ar prinde bine… Și eu m-am convins greu de utilitatea tabletelor, dar… m-am convins. E însă o altă chestiune care se adaugă la lista lungă a de probleme care trebuie ținute sub control de părinți – alimentație, sport, televizor, anturaj, școală, after etc etc.

Leave a Comment


5 × six =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!