old car shutterstockold car shutterstock

Doru Iftime, Story of my life: I have a dream

text de Doru Iftime

Deunăzi mă uitam la unul dintre show-urile mele favorite, cu automobile clasice, pe Discovery. Doi vînători de chilipiruri ajung la un colecționar de rable. De vreo 20 de ani, omul adună mașini fiindcă i-au fost dragi. I-au plăcut formele lor, poveștile lor, faima efemeră de care s-au bucurat pentru cine știe ce inovație… Cei doi îi propun să vîndă cîteva vechituri iar ei, în schimb, să-i recondiționeze o mașină, la alegere. Colecționarul e de acord și merge cu oaspeții în curte, să decidă ce mașini să vîndă. Și atunci se întîmplă ceva. Omul nu poate, pur și simplu nu se poate hotărî la care mașini să renunțe, nu se poate despărți de colecția lui care, pentru cei mai mulți dintre noi, nu e nimic mai mult decît un cimitir privat de mașini.

Însă colecționarul știe cîte ceva despre fiecare mașină pe care pun ochii cei doi: mîngîie un Pontiac ruginit în timp ce le povestește unde l-a găsit, ridică cu infinită grijă capota unui bătrîn Oldsmobile (e aproape un pleonasm, nu?) ca să le arate că are motorul original, îndepărtează tandru frunzele uscate care ascund frumusețea deloc trecută a unui Chevrolet Chevelle… „Sunt 15 ani din viața mea aici…”, spune cu un zîmbet timid. A început să colecționeze mașini sperînd că va avea cîndva timp și bani să le repare, să le dea o vopsea proaspătă și o viață nouă. Numai că timpul s-a furișat și colecționarul nostru s-a trezit într-o dimineață cu teama că visul lui s-ar putea să fie prea îndepărtat ca să-l mai poată vedea cu ochii săi de pensionar care se apropie de 70 de ani, ochi care i se umplu de lacrimi cînd ajunge lîngă mașina cu care și-a început colecția… Deschide gura ca să zică ceva; trebuie să spună ceva despre mașină, lumea întreagă îl privește prin camera de luat vederi care, într-un cadru strîns, îi devorează ochii umezi; își mușcă buzele, trage aer în piept, cadrul e și mai strîns acum… Omul deschide iar gura, dar nu se aude nici un sunet, nu poate scoate o vorbă, emoțiile îl copleșesc…

E, probabil, povestea celor mai mulți dintre noi, a tuturor celor care au avut sau au un vis, dar nu sunt suficient de tenace sau de lipsiți de altruism pentru a trăi exclusiv pentru ei și pentru ceea ce își doresc; vrem să le facem pe toate, vrem să le facem pe plac și părinților, și soțului sau soției, și copiilor, și ne apucăm de diverse lucruri; pe unele izbutim să le finalizăm, pe altele nu, și nu din cauză că am fi delăsători sau leneși, ci doar pentru că o viață de om e prea scurtă ca să-i mulțumești pe toți cei din preajmă și să trăiești și pentru tine.

De cînd mă știu i-am admirat pe oamenii mistuiți de pasiune. Am avut ocazia să cunosc, de-a lungul timpului, colecționari de timbre, de arme, de mașini sau de păpuși, am stat de vorbă cu norocoșii care și-au văzut visul cu ochii, dar și cu alții, cei mai mulți, care au visat și continuă să viseze. Astăzi, o emisiune TV oarecare mă convinge o dată în plus că visătorii sînt avangarda progresului, ei ne fac să mergem înainte, ei răstoarnă munții ori pun lumea pe roate (la propriu), trimit oameni pe Marte sau ne picură nectar în suflet cu arta lor… Fiindcă, nu-i așa, visul este acel punct din spațiu pe care putem sprijini pîrghia cu care să mutăm pământul. Iar visul neîmplinit nu e eșec, nu e regret, nu e frustrare și nici nemulțumire. E o mică parte din ceea ce am fost la un moment dat și o discretă contribuție la ceea ce am devenit.

P.S. Ca că încheiem într-o notă optimistă, colecționarul nostru și musafirii lui se opresc în dreptul unui dric. Îi deschid ușile din spate și… surpriză: înăuntru e un cavou (redau dialogul în engleză, ca să-și păstreze savoarea):

„Wow”, the car hunter says laughing, „is there a body inside?”

„No”, the old collector answers, „I just use it to keep parts.”

„Right, body parts…”

 

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

foto cover: shutterstock

4 Comments Published

7 years ago / Reply

Superb articol! Si emotionant. Vizionarii/visatorii sunt, dupa parerea mea, cei care “keep the world moving”. Sa nu uitam de Steve Jobs (un exemplu recent care imi vine in minte, caci sunt cu miile)… Caci fara vise ne-am plafona cu toti intr-un conformism tembel.

7 years ago / Reply

Irina: Steve Jobs e un caz foarte interesant, după mine: și-a văzut visul cu ochii, dar n-a mai apucat să-l trăiască…
http://doruiftime.blogspot.ro/2011/12/i-still-believe-in-steve.html

7 years ago / Reply

Așa Dorule, pune puțină alifie pe deget, pune degetul pe rană, ușurel, și încet rotește-l înspre dreapta, după care înspre stânga și înapoi de câteva ori.

7 years ago / Reply

Luli dragă, ce ne-am face fără alifie? :)

Leave a Comment


× 7 = forty nine

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!