old car shutterstockold car shutterstock

Doru Iftime, Story of my life: Sunt nebun, îmi fac vacanța la Neptun…

text de Doru Iftime

Sunt aproape 10 ani de cînd n-am mai fost la marea noastră. Uitasem ce „bine” e – la urma urmei nu sunt decît un membru cu drepturi depline al nației noastre mioritice cu memorie scurtă și al cărei vast apetit pentru sado-masochism e pe cale de a deveni epidemie. Așadar, anul trecut ne-am propus să căutăm, pentru concediu, un apartament pe litoralul românesc. Nu voiam la particulari, ci un apartament aflat în circuitul hotelier. L-am găsit în Neptun, într-o vilă suficient de mare ca să fie un hotel în toată regula; spațios, curat, bine întreținut; bucătărie dotată cu tot ce ar avea nevoie un bucătar oarecare ca să devină chef; aer condiționat, mașină de spălat rufe, unde mai pui că fiecare apartament avea propriul loc de parcare și, bonus, hotelul-vilă avea piscină privată.

Ne-am zis că ne vom simți ca-n rai acolo. N-aveai chef să mergi cinci minute pînă la plajă, poposeai frumușel pe marginea piscinei. Micul dejun îl luam pe terasă, prînzul și cina la restaurantele din stațiune. A fost o vacanță lungă și „frumoasă”, care a avut, din păcate, trei minusuri importante.

În primul rînd, tariful pentru cazare în vila noastră era calculat pe apartamente, nu pe număr de persoane. Cum unele apartamente aveau living și două dormitoare, presupun că numărul de persoane care ar încăpea în acest spațiu ar fi trebuit să fie de 6, maxim 8. Ei bine, se poate și mai mult. Eram la piscină într-o frumoasă dimineață cînd, în parcarea umbrită a micului nostru hotel, trage o dubă. Se deschide ușa culisantă din lateral, se deschid și ușile din spate și cineva apasă butonul de download: în mașină nu era o familie sau două, era un sat întreg. N-am apucat să număr cîți au coborît fiindcă m-am prins prea tîrziu – aveam senzația că trăiesc pe viu unul dintre scheciurile lui Benny Hill. Veți zice, poate, cum am crezut și noi, inițial, că oamenii or fi luat 3-4 apartamente sau un etaj, două; ei bine, nu: s-au înghesuit cu toții într-unul singur. Un apartament, nu un etaj. Nu am înțeles de ce s-au mai dat jos din dubă, cred că aveau mai mult loc acolo decît în apartamentul în care dormeau probabil în formula următoare: zece în paturi, opt pe canapele, opt pe jos, cei mici în chiuveta de la bucătărie, să nu cadă, bunicile în picioare, în cabina de duș, iar bunicii pe balcon, că-s obișnuiți să doarmă afară de cînd au luptat la cotul Donului… În cîte o dimineață mai întîrziam la plajă pentru că ne întîlneam cu micul popor gata de acțiune: ușa de la apartamentul lor se deschidea brusc și noi ne opream ca să cedăm trecerea copiilor, mamelor, taților, surorilor, verilor primari și secundari, socrilor, cuscrilor, cumnaților, bunicilor și cumetrilor. Și scheciul lui Benny Hill se repeta zilnic, la fel de amuzant de fiecare dată…

Într-o altă zi însorită, una dintre cameriste și-a invitat nepotul la piscină. Nici o problemă pînă aici, doar că tînărul a venit însoțit de clasa lui de la liceu. Precizez că nici nepotul, nici prietenii lui nu locuiau cu noi în hotel, fapt care le-ar fi permis accesul la piscină, cum era cazul micului popor vecin și prieten. Cum ziceam, eram pe balcon și îmi beam cafeaua de dimineață, cînd zăresc doi-trei tineri intrînd pe poartă și îndreptîndu-se spre piscină. Apoi au mai apărut 2-3, pe urmă două grupuri de 4-5, și alții, și alții… La un moment dat, primii ajunseseră la piscină și se dezbrăcau, în timp ce în spatele lor se desfășura un șir indian compact care se termina dincolo de poartă. Evident, au intrat toți odată în piscina al cărei grad maxim de ocupare era cam de zece persoane.

În Neptun, toate terasele au muzică. Muzică de-aia de nuntă. Pînă m-am obișnuit cu ideea, în fiecare seară, în timp ce mergeam la cină, mă uitam după mirese. Hai să zicem că-i foarte „pitoresc”. Cele mai multe dintre terase închideau sonorul pe la miezul nopții, dar unele țineau nunta pînă spre ziuă. Că așa-i la noi, unii sunt nu mai presus de lege, ci doar mai egali în fața ei. Am sunat la Poliție. O doamnă foarte împăciuitoare îmi zice că știe problema, dar nu are ce le face. Cică Poliția îi poate amenda doar o dată; patronii plătesc și își văd de cîntat (nu sunt jurist, dar cred că pedeapsa pentru recidivă e sau ar trebui să fie mult mai grea). Într-o noapte, pe la două și jumătate, m-am dus să-i văd la față pe cei care cîntau cu foc. Publicul de pe terasa respectivă era format din trei amețiți, pe jumătate adormiți la două mese. Pentru ei trebuia să stea treaz tot Neptunul. Am intrat pe terasă și am început să filmez cu telefonul. Vă vine să credeți sau nu, muzica s-a oprit subit. Microfonul a dat un țipăt, gurista a tăcut, s-a așezat pe un scaun și și-a aprins o țigară. N-am făcut scandal, n-am întrebat pe nimeni nimic, am filmat vreo trei minute și apoi am plecat. În noaptea aceea a fost liniște.

Nu cred că mai calc prea curînd pe la Neptun. N-am chef ca, în vacanța mea, s-o fac pe polițistul sau pe administratorul de vilă și să mai dau și bani pentru asta. Iată cît de vicios e cercul în care ne învîrtim: ar trebui ca de la patronul de vilă care își încalcă propria regulă referitoare la numărul maxim de persoane care pot ocupa un apartament, de la acest patron, zic, ar trebui să mă aștept să-i facă pe angajații săi să respecte regulile hotelului și pe clienți, nu să-i aducă pe toți adolescenții din Dobrogea la piscina rezervată exclusiv clienților plătitori ai hotelului. Apoi, de la poliție m-aș aștepta să se folosească de autoritate și de metodele de constrîngere de care dispune pentru a-i face pe patronii de terase să respecte programul de odihnă, nu să încerce să mă convingă pe mine că demersurile lor sunt din start sortite eșecului.

Se zice că unde-i lege nu-i tocmeală, dar la noi legea, regula, principiul sunt flexibile, interpretabile și deloc… respectabile. E atît de trist, de cinic și de adevărat că avem o țară minunată al cărei singur păcat e că-i locuită.

*
Tatal a doi copii (Damian si Ana), casatorit de 16 ani cu Oana, jurnalist cu aproape 20 de ani de activitate, Doru Iftime a fost redactor sef-adjunct la Elle Romania si redactor sef la The One, Luxury si Collector’s, a scris pentru Men’s Health si Suplimentul de Duminica al Ziarului Financiar

Leave a Comment


one + = 7

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!