text de Cristina Popa
Am colectionat la un moment dat al vietii mele…cutii. Mici, foarte mici. Le strangeam de peste tot. Ajunsesem la vreo 50. Le ingrijeam, le stergeam de praf…erau mica mea comoara. La o mutare dintr-o casa in alta, cumva s-a ratacit fix cutia mare cu amintirile mele pretioase. Dureros moment. Atunci, de suparare am zis nu mai colectionez nimic. Nu ai, nu pierzi, nu plangi. Oricum, sunt fericita ca nu sunt un om atasat lucrurilor materiale. Nu am pic de afinitate pentru palpabil. Si totusi sufletul meu simtea nevoia sa colectioneze. Și am inceput sa strang clipe. Momentele in care am ajuns sa stau de vorba cu oameni pe care ravneam sa ii cunosc, seara in care la teatru l-am vazut pe Beligan prima data, intaia vizita in Portugalia si complimentele…complimentele de la oamenii importanti sufletului meu. Le tin pe toate ascunse undeva si cind sunt cu nervii jos deschid cutia amintirilor.
Am vrut sa vad daca oamenii mai strang lucruri. Si mai ales de ce strang. Nevoia de posesie e puternica, indifferent de varsta si de sex. Iata raspunsurile:
Colectia mea de canute spune totul :)) Este groaznic de greu dar nu as renunta la ele. Gandeste-te cat de greu este sa la sterg de praf :)) Nu le-am numarat niciodata dar cred ca mai am putin si ajung la 100 de bucati.
Am colectionat cand eram mic,insigne si timbre.Niciodata oameni.Imi e greu sa ma despart de lucrurile mele.
Cred ca strangem lucruri pentru ca e in firea umana. Vrei sa iti bucuri privirea si sufletul. Si cum vile si palate nu putem colectiona, strangem cani, timbre, magneti…
Colectionez pusculite in forma de vacuta. Am vreo 50 si poarta de regula numele locurilor din care le-am cumparat sau de unde mi-au fost aduse. Prietenii imi cunosc pasiunea si daca se nimereste vreo pusculita in forma de vacuta, a mea e. Am o vacuta Barcelona, una Roma. un e NY, am si vacuta Otokumpu( e orasul din Finlanda in care sta Narcisa Suciu), am o vacă cu numele Canada…incerc sa pun in ele banuti pentru zile negre. Am adunat in prima bani de-o vacanta. Mai colectionez esarfe. Am peste 100. Pe majoritatea mi le cumpar de prin diverse locuri dar au invatat si prieteniii mei si primesc tot mai des. Am cunoscut la un moment dat un baiat mare calator, la propriu si la figurat si cu care am o intelegere: de peste tot, din toate tarile in care ajungem , ne aducem cate o esarfa. Pana acum de la el am primit vreo 30. Ti-am spus ca e mare calator. Nu m-am gandit sa renunt la ele, nu mi-ar fi greu ar nu am deocamdata niciun motiv. De-a lungul vietii am mai colectionat timbre si servetele. Nu-mi amintesc alte colectii care sa conteze…
mai multe raspunsuri si alti colectionari cu colectiile lor amuzante gasiti aici
FIFI & THE CITY prezinta experientele de viata ale Cristinei Popa, producator tv, intimplarile din viata unei femei care e mama si sotie, care are un job care ii solicita mult timp si care invata in fiecare zi ca viata e asa cum ti-o faci, si daca vrei sa pui ceva distractie in ea, atunci o sa gasesti timp si pentru asta.
o puteti citi si pe blogul ei FIFI STIE
cover photo shutterstock