La 10 ani de Gay Fest, Gay Pride, Bucharest Pride sau cum s-au mai numit de-a lungul timpului evenimentele destinate comunitatii gay din Ro, scriu rindurile de mai jos mai ales pentru cei care si-au luat drept misiune (si ceva bani de buzunar) din promovarea drepturilor LGBT in Ro.

 

Am primit de la o domnisoara, banuiesc ca junior in comunicare/ voluntar, o invitatie sa fiu partener media (ca sa citez mai exact sa mi se puna logo-ul “pe flyerele care vor fi distribuite in barurile gay friendly”) contra “publicarea comunicatului de presa si realizarea unui reportaj”  despre o ceremonie care are urmatoarea descriere:

Principalul scop al activităților programate anul acesta va fi de a aniversa cei zece ani de lobby și advocacy pentru comunitatea LGBTQ realizat prin Marșul Diversității # 10. Dorim, în același timp, să atragem atenția asupra nevoii de a recunoaște faptul că persoanele LGBTQ trebuie să se bucure de drepturi egale cu majoritatea în toate aspectele vieții de zi cu zi. 

Asa mi-am reamintit gindul pe care-l am in fiecare an in saptamina paradei gay din ro: “care lobby si advocacy?! practic, n-ati facut nimic”. Nu e vina fetei care a scris mailul/comunicatul, ci e vina voastra a celor de la ACCEPT care ati fost dominati de orgolii, de interese financiare, de cine sa preia conducerea asociatiei si sa se vada mai mult la tv.

La 10 ani de cind in spatiul public se vorbeste, mai lejer, despre comunitatea gay voi alegeti sa va celebrati PE VOI in loc sa puneti niste emotii pe notiuni cu care lumea nu e familiara sau pe care nu vrea sa le aprofundeze?!

*

Sa va explic din perspectiva mea cum s-a vazut colaborarea cu voi in astia 10 ani.

Cit am condus revista Tabu, comunitatea gay era (imi cer scuze pentru asta, nu-mi sariti in cap) si un subiect care aducea new business. Mai mult ca in oricare alta tara, in Ro cuvintul tabu e asociat cu sexualitate iar comunitatea gay cu toate aspectele ei era in formatul revistei.

Asa se face ca Tabu a avut prima (cred ca si singura) rubrica Gay din presa romaneasca. Au scris mai multe persoane in rubrica aceea de-a lungul anilor, rubrica in care era vorba despre emotiile, sentimentele si faptele de viata din categoria voastra de interes, dar NICIODATA nu v-ati exprimat dorinta sa va asociati cu ea.

In 2006 la doar citeva luni de la cistigarea Oscarului pentru cel mai bun film, am scos intr-o carte – de format buzunar – nuvela lui Annie Proulx care a stat la baza filmului in care e vorba despre o iubire intre doi barbati. In romaneste, cu drepturi de autor platite, gratis pentru toti cei care cumparau revista. Un tiraj de peste 25.000 exemplare, adica mai mult decit toate cartile despre comunitatea gay aparute in ro, pina la momentul acela, la un loc. Distribuita gratis pentru a pune in fata oamenilor si o emotie pe care multi nu vor sa o vada.

V-am scris atunci sa ne ajutati si am semnat un contract prin care erati parteneri la lansarea cartii. Contractul avea si o clauza financiara  care ar fi acoperit o parte din costuri in schimbul expunerii voastre pe coperta 4 si creditarea sefilor de la momentul acela cu declaratii in toata comunicarea pentru lansare. Pina am plecat eu de la revista (adica inca 5 ani de atunci), nu fusese achitata suma asta, desi sunt sigura ca v-ati laudat international cu acest “succes” la care n-ati avut nicio contributie.

In 2008, impreuna cu colegii de atunci de la revista (unii gay, desi nu ne puneam niciodata problema in termenii astia intre noi) am facut prima revista gay romaneasca care a stat vreodata la un raft de presa. Era momentul ca, asemeni altor reviste mari, sa avem un supliment pentru barbati si jocul de cuvinte “supliment pentru barbati tabu” precum si ideea de a fi distribuiti si in alte comunitati decit cea obisnuita (adica, din nou, new business) au fost definitorii in decizia directiei editoriale.

Atunci am primit cea mai frumoasa lectie despre comunitatea gay.

Ioana Ulmeanu (care lucreaza acum la ELLE) ne-a facut cunostinta cu Tudor Kovacs – un tinar activist gay cu care am si publicat un interviu in revista. Am fost acolo cind s-a facut interviul si, spun mereu de atunci in astia 7 ani, ca momentele acelea au fost cea mai frumoasa lectie despre toleranta si bun simt pe care am primit-o in viata mea. A fost lectia pentru contrabalansarea cinismului meu de business in raport cu comunitatea gay (chiar si in contextul in care sunt o persoana gay friendly)

Tudor a povestit care e diferenta dintre o relatie gay si una heterosexuala la nivelul emotiilor, descriind astfel (parafrazez pentru ca, din pacate, acel interviu nu se mai gaseste online): “in lipsa validarilor in cercul apropiat de oameni dragi,  e ca o constructie in care caramizile se pun una peste alta, fara sa existe mortar intre ele, materialul de legatura care consolideaza constructia. Si, poate si din cauza asta, se prabusesc mai repede”. Si-apoi a explicat ca “mortarul” vine din validarea publica, vine din gesturile pe care orice cuplu le face in public, iar partenerii sunt validati astfel in contextul social (cind sunt prezentati altor prieteni, cind sunt la o petrecere, cind sunt in orice spatiu public)

Nu sunt o persoana expansiva, nu imi expun iubirea in spatiul public, dar tot m-a durut stomacul cind am inteles incarcatura emotionala a ceea ce povestea Tudor.

De atunci mi-am promis ca nu voi mai spune niciodata “e treaba lor ce fac acasa” si ca voi spune “e absolut ok sa va vad tinindu-va de mina linga mine”, pentru asta inseamna o validare pentru voi.

Si cred ca de-a lungul timpului, n-a ramas niciun prieten al meu heterosexual caruia sa nu-i fi povestit descrierea aceasta ca sa priveasca din alta perspectiva lumea gay.

*

Cum ziceam, cred ca asta a fost lectia karmei pentru mine de la Suplimentul Tabu pentru Barbati (chiar daca decizia mea de business  a fost una smart, caci am vindut cu 5000 de exemplare peste cel mai bun tiraj al anului respectiv, cred si astazi ca rolul acelei editii speciale a fost altul in viata mea).

Dar dincolo de asta a fost lectia despre cum voi , ACCEPT, ati facut de fapt extrem de putine lucruri constructive si adevarate. Pentru ca…

1. N-ati creat o platforma coerenta si credibila care sa sustina mesajele pozitive, autentice ale comunitatii voastre.

emotia lui Bruce Jenner a facut ocolul lumii din doua motive: era autentica (el era cu garda jos, la maximum) si-a fost sustinuta de o platforma uriasa creata pe spatele brandului “kardashian”.

2. N-ati pus emotiile adevarate pe notiunile cu care jongleaza lumea voastra.

(Andreea Vasile, cu articolul ei despre cei doi domni care au devenit tati prin feritilizarea in vitro a unei mame surogat, articol aparut in TABU, a facut – in materie de emotie si de “real”/”autentic” cam cit munca voastra din 2 ani.)

3. Ati asociat comunitatea tot timpul cu ceva negativ, cu o lipsa, cu o frustrare, mai preocupati sa cereti niste drepturi (pe care le merita fiecare om, oricind, intr-o lume civilizata), in loc sa aratati si frumosul din comunitatea asta. Sa construiti pe ceva pozitiv.

4. Ati schimbat atit de multi oameni in echipa de-a lungul anilor incit nu ati reusit niciodata sa aveti o strategie de comunicare coerenta care sa construiasca pe termen lung. Sunteti in acelasi punct ca acum 10 ani “sa publicati comunicatul” vs “sa va punem logo-ul pe flyere”.

5. Chiar si numele evenimentului vostru l-ati schimbat de citeva ori, desi ati pierdut mult in notorietatea brandului si tot ce a ramas in perceptia opiniei publice legat de acest eveniment e ca ” undeva pe drum, niste simpatizanti legionari o sa vina sa se intilneasca, nu foarte prietenos cu cei din parada”. (da, am fost in parada, impreuna cu toti colegii mei de la tabu citiva ani la rind)

Am prieteni care sunt in comunitatea gay (ba chiar am si o verisoara – profesor universitar-  care locuieste in America si care, dupa ani de casatorie cu un chinez si un divort, s-a recasatorit cu o doamna pe care o iubeste mult. Si sunt mindra si bucuroasa ca tatal ei, unchiul meu, e mindru de fiica lui si fericit pentru fericirea ei), stiu cit de frumosi sunt prietenii mei, dar mai stiu nu s-au asociat vreodata cu voi, ACCEPT.

Daca va intrebati de ce, imi permit sa va raspund cu o presupunere: n-au incredere in voi, n-ati reusit nici macar pe ei sa-i convingeti ca le reprezentati interesele. In 10 ani, lungi.

Cum spuneam si pe facebook mai devreme, ca sa nu fie doar critica, la anul ma ofer sa lucrez voluntar pentru promovarea Bucharest Pride.  In week end-ul acesta am sa iau masa cu tinara care mi-a scris mailul de la care a pornit acest articol. Stiu ca nu e vina ei, dar la fel de bine stiu ca voi, ACCEPT – ca institutie – nu faceti prea mult bine.

*

in acest an, Marșul Diversității, va avea loc pe data de 23 mai, începând cu ora  4.00 p.m., de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei