peacock-9-768x512peacock-9-768x512

Cum se vede o pană de păun la microscop?

Text de Raluca Antuca

Îmi aduc aminte fascinația mea din copilărie, atunci când profesoara de biologie a adus un microscop în clasă, eveniment destul de interesant față de orele în care se preda și se asculta. Minunatul obiect, care ridica multe sprâncene și făcea ca toți copiii să chicotească, a trecut din bancă în bancă, alături de o plăcuță pe care se afla un fel de substanță. S-au auzit mulți de „ce tare!”, „uu!”, „când îl mai aduceți?”, iar impresia generală a fost că la o privire apropiată, nimic nu este ce pare a fi.

Mi-ar fi plăcut mult să-l iau acasă și să văd cu zoom mâncarea mamei, bluza preferată sau chiar degetul meu atunci când mă răneam. Dar acest lucru nu s-a întâmplat și a trebuit să mă mulțumesc cu fotografiile de pe internet, uneori spectaculoase, alteori plictisitoare.

De această dată am descoperit o serie de fotografii în care o pană de păun a fost așezată dedesubtul lentilei. Deși nu pare a fi ceva interesant, imaginile lui Waldo Nell atrag atenția instant. Folosind un microscop Olympus BX 53, fotografiile din articol sunt realizate din alte sute de imagini. Procesul se numește photo stacking și presupune mai multe fotografii făcute la puncte focale diferite unite pentru a da o viziune de ansamblu.

La acest zoom, pana de păun pare a fi mai mult decât ceva care crește organic pe aripile unei păsări. Nuanțele de culori și texturile îmi amintesc de bijuterii, eșarfe sau alte obiecte rafinate.

Nell nu este fotograf profesionist, ci un inginer pasionat de natură, tehnologie și știință din Canada. El reușește să îmbine aceste domenii în această serie foto. Enjoy!

peacock-1-768x512 peacock-2-768x512 peacock-3-768x512 peacock-4-768x512 peacock-5-768x512 peacock-6-768x512 peacock-7-768x512 peacock-8-768x512 peacock-9-768x512 peacock-10-768x512

Leave a Comment


7 + five =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!