catalin murarucatalin muraru

Doi dintre fondatorii Roton intr-o spectaculoasa cursa ciclista in beneficiul copiilor bolnavi de cancer –

Vin momente in viata in care trebuie sa dai inapoi pentru ce ai exploatat de la altii. Si sa “pay it forward” pentru ce, cu generozitate, ti-a oferit destinul.

Acesta e unul dintre acele momente si e un indemn pentru radiouri, televiziuni, ziare, reviste care au facut audiente (deci bani) din artisti ca Inna, Akcent, Alexandra Stan, Connect-R, Andreea Balan, Gabriel Cotabita, Jean Gavril sa dea putin inapoi din ceea ce au primit.

Bine, si artistii numiti mai sus, precum si multi, multi altii ar trebui sa dea si ei ceva in schimb, sa sprijine actiunea despre care scriu mai jos.

*

Doi dintre fondatorii casei de discuri Roton, Catalin Muraru si Dan Muraru (al treilea fondator este Bogdan Maxim), participa pe 1 iunie la o spectaculoasa actiune umanitara internationala de strangere de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer: o cursa ciclista de 18 km pe o panta cu o inclinare medie de 8% prin Alpii Francezi. Echipa #WeArmada din care fac parte si romanii are 36 de ciclisti olandezi plus alti 9 veniti din toate colturile lumii si a fost creata de CEO Armada Music (compania care il are in grija pe Armin Van Buuren).

Dupa ce fiul lui Maykel Piron a fost diagnosticat cu leucemie, acesta a decis ca isi va folosi notorietatea, relatiile si influenta internationala ca sa ajute cu orice poate alte familii care trec prin iadul prin care a trecut si el. Asa a aparut #WeArmada, o echipa de ciclisti “muzicali” care s-a alaturat celei mai mari actiuni de strangere de fonduri din Olanda, un eveniment care are mai bine de 10 ani vechime si un “palmares” de peste 140 de milioane de euro stransi in beneficiul copiilor bolnavi de cancer, eveniment organizat de Alpe d’HuZes/ KWF Cancer Society.

Ce puteti sa faceti fiecare dintre voi ca sa-i sustineti pe cei doi romani care s-au alaturat in acest an acestei curse nebunesti (Bogdan, partenerul lor in Roton, ii sprijina total, chiar daca nu poate participa din considerente medicale) :

Puteti sa donati in dreptul ciclistilor din Romania, aici. (atentie trebuie sa marcati pagina in limba engleza ca sa puteti dona cu cardul)

Puteti sa dati mai departe vestea ca doi romani – usor nebuni :) – s-au antrenat cateva luni bune ca sa poata concura cu bicicletele intr-una dintre cele mai grele curse de profil din lume pentru a transmite un mesaj de sustinere tuturor celor care se lupta cu cancerul si rudelor lor.

*

Il stiu pe Catalin Muraru mai bine decat il stiu pe fratele lui, Dan. Stiu dragostea si atentia cu care-si creste copiii, detaliile pe care le urmareste in buna lor educatie, valorile pe care incearca sa le imprime in sufletele lor.

Mai stiu si munca imensa pe care a depus-o alaturi de fratele sau si de Bogdan Maxim pentru dezvoltarea a ceea ce inseamna Roton Music (si extensiile de brand), o companie care are peste 100 de angajati.

Si mai stiu ca pentru vremurile cand i-a fost greu (pentru ca si in meseria asta nu e doar cu sclipici pe pereti si vedete zambitoare in mari concerte) s-a intors la sport – la bicicleta sau alergat – si si-a incarcat bateriile pentru ca sa o ia de la capat in a crea momente/ artisti care sa bucure milioane de oameni.

Stiu deci ca si pentru el, sportul e o forma de echilibru si o sursa de energie in momente limita in viata. Poate tocmai de aceea a inteles mai bine decat noi mesajul pe care #WeArmada incearca sa-l transmita.

Dan si Catalin se antreneaza de cateva luni intens in fiecare zi, in pauza de masa, pentru a participa a aceasta cursa care vorbeste despre solidaritate, prietenie, vointa, perseverenta, lupta cu tine si propriile limite. Ca atunci cand in familie e un necaz legat de o boala.

Zic sa-i sustinem si sa le mediatizam efortul. Puteti dona pentru sustinerea cauzei lor aici.

Multumesc.

Leave a Comment


nine + = 12

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!