Intr-o vreme in care in Romania educatia e prioritate doar in discursuri, iar abandonul scolar este o realitate coplesitoare, se mai intampla in tara si minuni.
Copii care intra pe mainile unor terapeuti, traineri si – intre jocuri motivationale, exercitii de prezentare si onestitate si atentie – se intampla o magie si capata incredere in ei, se intorc la scoala si iau BAC-ul sau merg la munca.
Se intampla in programul La TINEri este puterea initiat de Coca-Cola HBC Romania impreuna cu The Social Incubator .
Peste 1200 de copii din medii defavorizate, in special din casele de plasament, s-au intalnit cu trainerii de la The Social Incubator de la inceputul lui 2017. Oamenii astia, trainerii, si-au folosit fiecare simt al lor, fiecare lectie invatata in scoala si in viata ca sa le dea incredere unor copii aflati in deriva- sa le arate ca se poate sa fii orice vrei, daca muncesti pentru asta.
I-au reinvatat sa viseze, sa spere, au pus doza de incredere in ei si apoi copiii au inceput sa munceasca alaturi de profesori ca sa-si termine scoala.
Saptamana trecuta am fost la o dezbatere legata de avantajele unui asemenea program si am cunocut doi dintre traineri si unul dintre copiii care a reusit sa se depaseasca pe sine.
Dragos din Husi.
Acum 2 ani era in depresie, avea dispute cu un profesor care il tot lasa corigent si lumea nu parea prea vesela in jurul lui. Locuia intr-o casa de plasament si nu se gandea nici cum sa ia BAC-ul si nici ce o sa faca el mai departe.
Astazi Dragos e student la Litere la Iasi, a terminat anul 1 cu medie de bursa, are o iubita foarte frumoasa si vrea sa se faca profesor ca sa-i ajute si el pe alti copii, asa cum a fost el ajutat.
In astia doi ani s-a schimbat prin puterea lui pe care a dobandit-o din intalnirile cu trainerii care i-au dat incredere.
Daca aveti prin preajma tineri care se afla la rascruce in viata, pentru care scoala n-a fost cel mai motivational lucru din lume si nu vad sensul unei munci pentru educatia lor, inscrieti-i in programul La TINEri e puterea.
Vor face trei zile de training intensiv, iar niste oameni magici o sa le dea combustibil de incredere, de mandrie, de putere si mai ales de visare spre mai bine… si veti vedea cum apare magia.
Ii puteti inscrie aici.
(trebuie sa aiba intre 18 si 30 de ani, sa fie absolventi sau in ultimul an de scoala si sa fie in cautarea unui loc de munca)
*
dupa ce am fost zilele trecute la intalnirea cu trainerii de la The Social Incubator, m-am gandit mult ce fac ei in plus de reusesc sa-i aseze pe copiii astia pe un drum care inseamna multa munca iar copiii ajung sa o faca cu entuziasm.
N-am un raspuns, nu stiu exact ce exercitii fac cu ei, ce ii invata, dar stiu sigur ca sunt foarte sinceri cu toti copiii, ca sunt cu mintea si sufletul ciulite la oricare reactie care sa-i ghideze catre indicii ca au trezit o atentie, o curiozitate, si – mai ales – ca fac asta cu o mare mare pasiune.
Din toamna, programul trece la nivelul urmator, se cauta mentori pentru copiii.
*
Programul acesta n-ar fi fost posibil fara sustinerea financiara a celor de la Coca-Cola HBC Romania care au si angajat dintre copii. Ajutorul companiilor private intr-o zona in care statul nu mai face fata, mi se pare un gest absolut minunat. Spun mereu ca “Daca un singur copil isi schimba viata printr-un asemenea program, orice investitie e justificata”, iar in acest caz sunt cateva zeci de copii care vor avea o viata mai buna prin munca lor, doar pentru ca cineva a investit putin timp si resurse ca sa-i ghideze si SA LE DEA INCREDERE CA POT.
Fantastic proiect! Toata pretuirea dedicarii acestor oameni!