cover caritate teniscover caritate tenis

De ce cei din lumea tenisului – sportivi si sportive- sunt mai mult implicati in activitati caritabile in Romania? –

Textul de mai jos nu da un raspuns concret la intrebarea din titlu, doar semnaleaza o realitate.

Iata faptele.

In acest moment in Romania, cei mai multi dintre sportivii implicati in actiuni caritabile, sportivii care isi dau din timpul si banii lor pentru a face bine in comunitate, vin din lumea tenisului.

Avem asa.

Horia Tecau este ambasador UNICEF. Saptamana trecuta a fost alaturi de echipa Comunitara pentru copii UNICEF la o familie formata dintr-un tata si 6 copii.

tecau unicef

Când Horia l-a vizitat anul trecut, bărbatul și copiii trăiau într-o singură cameră. Acum au trei camere, o grădină cu legume și curtea plină de animale. Tot ce face Florin este pentru copiii săi. Tot ce vrea este ca ei să fie sănătoși și să continue să meargă la școală. “Copiii ăștia sunt viața mea”, spune el. Tatăl lucrează cu ziua, iar copiii merg la școală. Totul datorită voinței tatălui și a ajutorului din partea lucrătorilor comunitari din proiectul pilot “Servicii Comunitare pentru Copii”.

Horia a profitat de vizită pentru a pregăti și a lua masa împreună cu copiii și tatăl lor, prilej să afle planurile și visele lor, sa-i incurajeze si sa-i motiveze.

Tot Tecau, acum doi ani a donat banii necesari pentru achizitionarea unui incubator pentru o maternitate din Arad care nu avea conditii optime pentru copiii nascuti prematur. Donatia s–a facut intr-un program Salvati Copiii, iar acum trei ani a contribuit financiar pentru achizitionarea unui ventilator pentru maternitatea din Constanta in acelasi program Salvati Copiii.

*

Simona Halep e implicata de cativa ani intr-un program alaturi de Dorna si Salvati copiii dedicat tot strangerii de fonduri pentru dotarea maternitatilor din Romania.

halep Salvati copiii

Separat, are o echipa de hochei de fete pe care o finanteaza integral si o alta de tenis pentru copiii care  vin din familii cu venituri modeste, investitie pe care o face pentru a incuraja dragostea pentru sport a copiilor.

Sorana Carstea a donat si ea zilele trecute banii necesari achizitionarii unui incubator pentru maternitatea din Targoviste, orasul ei natal. A mers acolo, si-a cedat si timpul si imaginea ei pentru a atrage atentia inca o data asupra unei nevoi foarte mari legata de dotarea maternitatilor din Romania (avem cea mai mare rata de moarte infantila din Europa).

sorana-cirstea salvati copiii

Cand vine vorba de donarea timpului si imaginii pentru actiunile Fundatiei McDonald’s de strangere de fonduri pentru dotare cu aparatura medicala a spitalelor de copii si construirea de case –pensiuni pentru parintii care stau cu copiii in spital multa vreme, tot tenismenii sunt cei mai prezenti dintre cei din lumea sportului. Bonus, Ilie Nastase e prezent in fiecare an, uneori insotit si de Nadia Comaneci daca e in tara…

Gheorghe Hagi este un alt mare sportiv care intelege foarte bine importanta motivarii copiilor prin puterea imaginii lui. Am mai povestit ca am fost cu dansul intr-o actiune UNICEF intr.-o zona foarte foarte saraca a Romaniei  si ca a avut nevoie de cateva minute pentru a identifica liderul informal al unei clase cu mare risc de abandon scolar si a-l motiva sa-i uneasca pe toti copiii ca sa vina la scoala, la schimbul unui premiu…

Cu aceste actiuni in minte, intrebarea mea este de ce, dintre tineri, doar cei din tenis – sportivii care se afla zilele acestea in topurile de profil – fac caritate?

M-am interesat daca fotbalistii au fost solicitati pentru asemenea actiuni, gandindu-ma ca poate nu au acces la informatii pentru ca sunt luati cu alte probleme. Ei bine, au fost informati si li s-a solicitat ajutorul. Dar nu au raspuns.

Mi s-a spus ca unii fotbalisti castiga/ au mai multi bani decat castiga unii tenismeni, dar…

Cum ziceam nu am un raspuns de ce unii ajuta si altii nu, dar poate ca parte din succesul pe care-l au acesti tineri care joaca tenis e si caracterul lor frumos care implica generozitate. Cred ca au muncit atat de mult ca sa ajunga unde sunt intr-un sport foarte greu, incat n-au uitat cat de importante au fost momentele in care au fost si ei ajutati.

Ar fi frumos sa ne aducem mai des aminte de asta cand suntem necajiti ca nu castiga meciurile pe care ni le dorim noi sa fie castigate din fata televizorului, de pe canapeaua din living.

 

Leave a Comment


nine × = 72

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!