Am citit zilele acestea o carte care m-a facut sa ma gandesc la lipsa noastra de modele si cum nu stim sa le cultivam pe modele pe care le-am putea pastra pentru generatii.

Cartea se numeste “The Residence: Inside the Private World of the White House, este scrisa de o doamna jurnalista Kate Andersen Brower si in ciuda titlului nu e despre scandaluri, barfe si cancanuri.

Oricare dintre informatii – chiar si cand ele sunt la limita – n-au character de canc can. Doamna Brower a intervievat zeci d eoameni care au lucrat sau mai lucreaza la Casa Alba, de la electricieni, menajere, floristi, majordomo, dar si cateva dintre primele doamne ca sa adune informatii despre viata civila a locatarilor – familia presedintelui – si cum au incercat acestia sa-si pastreze partea civila intr-o perioada a vietii lor in care capul familiei decidea soarta lumii.

Sunt fragmente care vorbesc despre cat de greu le-a fost copiilor presedintilor, mai ales cand erau adolescenti. Toti voiau sa faca petreceri sau sa mearga la petrecerile colegilor de scoala – ceea ce e normal pentru un tanar de 17 ani de exemplu – doar ca primele doamne fara exceptie preferau ca petrecerile copiilor sa fie in resedinta lor private pentru a fi in siguranta, de parte de ochii lumii.

Unul dintre majordomi povesteste cum fetele Bush au obtinut la sfarsitul unui an scolar terminat cu note foarte bune, dreptul de a face o petrecere. Presedintele si sotia au plecat la Camp David, o sala din resedinta privata a fost modificata, eliminindu-i-se mobila, cei de la bucatarie au pregatit gustari, iar fetele s-au ocupat de restul petrecerii.

Familia Bush a cerut ca usile dormitoarelor sa ramana inchise, au pregatit doua dintre camerele de oaspeti si copiii au putut ramane acolo peste noapte, iar dimineata au  avut un brunch pregatit de staff-ul Casei Albe.

*

Una dintre ingrijitoare povesteste care sunt regulile job-ului ei: daca face curat in resedinta si vin presedintele si prima doamna ii intreaba daca poate continua, daca primeste acordul isi continua munca fara sa asculte conversatiile lor. I s-a intamplat insa sa faca curatenie in baie, sa intre prima doamna Reagan in resedinta, pentru o disputa casnica cu presedintele Reagan si sa inchida usa la baie ca sa-si continue disputa in privat. Ingrijitoarea a stat in baie pana cand au plecat atat domnul, cat si doamna Reagan.

*

Tot doamna Nancy Reagan povesteste despre prietenia sotului sau, presedintele Regan cu majordomul. Amandoi aveau o pasiune comuna – pescuitul, iar cand Presedintele Reagan pleca la resedinta sa private, il invita mereu si pe majordom ca sa pescuiasca impreuna.

*

Cartea incepe un momentul emotionant si socant al asasinarii lui Kennedy si cum staff-ul incerca sa o sustina si sa o sprijine  pe Jackie Kennedy.  In ziua inmormantarii, cand Jackie a decis ca va merge pe jos prin multime pe bulevard in spatele sicriului, ea l-a chemat pe majordomul care avea grija de bagajele presedintelui, care ii pregatea intotdeauna lucrurile pentru orice deplasare si i-a daruit una dintre cele doua cravate pe care le avusese in bagaj in ultima lui deplasare.

Si tot la categoria gesturilor discrete, dar emotionante, in perioada scandalului Monica Lewinsky, bucatarul ii lasa discret pe masa doamnei Hillary Clinton prajitura cu ciocolata pe care o iubea cel mai mult, in semn de atentie speciala pentru o perioada grea.

*

  Ce face cartea aceasta?

Umanizeaza presedintii americani, ii arata – fara sa-i barfeaca sau sa-i judece – in momente intime, vulnerabile, frumoase. Ii arata si in certuri domestice, dar si in perioade tensionante la nivel social sau politic.

E o carte prin care iti creste respectul si pentru cei care lucreaza la Casa Alba, dar si pentru cei care au locuit acolo. Vorbeste despre dedicatie, discretie, devotament si, uneori, indeplinirea unor sarcini care pareau imposibile.

E o carte scrisa foarte fin, foarte obiectiv, ca si cum ar fi o conversatie diplomatica si, desi ai acces la informatii intime, nimic nu pare a barfa.

Mi-ar placea foarte mult sa existe asemenea model de jurnalism si la noi. Sa existe o carte despre oamenii si povestile emotionante ale personalului administrativ de la Cotroceni. Am invata multe despre istoria noastra.

Cartea nu este tradusa la noi, a aparut in 2015 si poate fi cumparata de pe Amazon.