cristina_bazavan_ottershoes_mastercristina_bazavan_ottershoes_master

The Otter Shoes – pantofii care fac fapte bune (campanie umanitara) –

Stiti expresia “sa fii in pantofii altcuiva” care in engleza – “in your shoes” – inseamna sa te pui in locul altcuiva, nu sa-i imprumuti pantofii.

Cum ar fi ca un domn sau o doamna sa fie “in your shoes” fara ca tu sa stii cine e… sa fie, la propriu, incaltat(a) cu pantofii tai pe care i-ai daruit fara sa-l cunosti?!

In Romania sunt mii de oameni care nu au avut vreodata o pereche buna de pantofi. Sunt zeci de mii de copii care s-au incaltat de la fratele mai mare sau au plimbat toti singura pereche de pantofi a familiei.

Asta e realitatea, nu ne mai ascundem de ea, dar nici sa ne vaicarim despre cum e tara noastra nu ne ajuta.

Prietenii mei apropiati, dar si multi dintre cei care cititi acest blog, va veti cumpara in vara aceasta sau la inceputul toamnei perechi noi de pantofi pentru ca… vin colectiile noi, ne place sa avem noile aparitii.

Nu spun asta ca sa va simtiti vinovati in raport cu oamenii despre care vorbeam mai sus, spun pentru ca acum – impreuna – putem face o fapta buna la fiecare pereche de pantofi noi.

Cum ar fi ca la comanda ta online de la Otter, curierul sa ridice, gratuit si o pereche de pantofi buni dar pe care tu nu-i mai porti?! Si sa stii ca pantofii sunt luati, igienizati de compania Total Wash si trimisi prin Crucea Rosie intr-o zona defavorizata spre bucuria imensa a unui om care va avea cu ce sa se incalte in toamna asta?

*

Eu nu sunt dintre cei care in copilarie sa fi avut multi pantofi. Sau cizme. N-aveam de unde sa aleg, aveam cate o pereche de incaltari pe sezon, aceeasi poate si 2-3 ani daca nu-mi crescuse piciorul.  Imi aduc insa aminte de primii mei pantofi cu toculet, maro, doar ai mei – nu-i imparteam cu sora mea. I-am purtat 3 ani, clasa VII-a si jumatate de liceu. In amintirea lor, de multe ori cand merg la conferinte si ma expun in spatiu public (ceea ce nu e confortabil pentru mine) imi caut confortul in niste pantofi maro, dintr-o piele foarte subtire, care e ca o imbratisare. Am grija mare de ei, cred ca-mi poarta noroc:)

Astazi imi permit orice pantofi mi-as dori, dar tot tin minte pantofii aceia cu care am mers la scoala 3 ani. Pentru ca nu aveam altii, si trebuia sa am grija de ei.

Ei bine, pentru tinerele care n-au prea multe posibilitati, acum impreuna cu Otter si Crucea Rosie putem face o fapta mai mult decat buna… e o mica magie pentru ca cineva de oriunde din tara o sa se bucure de o pereche de pantofi pe care o donam.

(eu stiu deja ce pantofi voi dona, sper ca persoana care-i primeste sa-I iubeasca la fel de mult ca si mine, o sa le spun povestea zilele viitoare –sunt cumparati din Paris)

cristina_bazavan_ottershoes_master

De ce cred ca e bun exercitiul acestei campanii pentru fiecare dintre noi?

  • Pentru ca ne invata, ca atunci cand eram mici, ca daca ai mai mult e frumos sa imparti cu altii
  • Pentru ca indirect ne conduce spre a ne face curat in incaltamintea de sezon pentru a pregati donatia. (iar orice curatenie e un bun prilej de bilant intern)
  • Pentru ca dai un folos, un sens, unor perechi de pantofi pe care nu-I mai porti.
  • Pentru ca exersezi despre a nu detine totul, a empatiza cu altii si – mai ales – a bucura pe cineva fara niciun interes, fara sa stii macar cine e.

 

Ce trebuie sa faceti?

Cand va cumparati o pereche de incaltaminte de pe otter.ro, aveti posibilitatea de a selecta optiunea de donare. La livrarea comenzii, inmanezi curierului care ti-a adus cumparaturile coletul cu donația pregătită.

Atentie!!!! O fapta buna e o fapta buna pana la capat. Otter ofera oricui posibilitatea de a dona. Chiar si atunci cand nu comandati nimic de pe site, puteti chema gratuit curierul sa ridice donatia, astfel:

  1. Va faceti cont pe otter.ro
  2. Solicitati curierul pentru donatie,
  3. Pregatiti coletul iar curierul vine si il ridica.

Un mic secret – o sa ne recunoastem pe strada cei care am donat… veti vedea, o sa primiti un dar cand donati si o sa ne cunoastem intre noi dupa un indiciu simpatic.

Sunt in aceasta campanie minunata alaturi de Marius Manole. Nici el nu vine dintr-o familei instarita, si el avea resurse limitate pentru incaltaminte in copilarie. Astazi e unul dintre cei mai iubiti actori ai Romaniei, munceste in draci, dar are timp sa fie si generos. Va voi spune curand si povestea pantofilor pe care-i va dona Marius.

O sa va tot revin sa reamintesc ca puteti dona o pereche de incaltaminte toata luna august si puteti face o fapta nepretuita, ca emotie, empatie si generozitate.

Va multumesc din suflet pentru fiecare pereche de pantofi pe care o veti dona.

 

cristina_bazavan_ottershoes_master

Leave a Comment


eight − 5 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!