amaliaamalia

Interviu – Amalia Nastase cum (chiar) nu o stiti –

O cunosc pe Amalia de aproape 20 de ani, dinainte de a deveni “Nastase”. Multi ani am vazut-o o persoana rece, distanta, un om de business foarte calculat. Generalul lui Ilie.

Apoi am descoperit-o drept omul care-ti sare in ajutor cand cauti un anume medic (m-a pus pe picioare acum cativa ani in doar 3 zile) sau cand te apara in spatiu public, luptandu-se in dreptul tau contra celor care fac bullying online (sa va fereasca ingerasii sa-i activati versiunea Arhanghelul Dreptatii pentru ca ati facut ceva care nedreptateste o persoana pe care ea o apreciaza),

Nu suntem prietene din categoria ”ne facem vizite”, dar in viata asta Amalia m-a ajutat uneori fara sa-i solicit direct, sau chiar si cand i-am cerut lucruri care pareau imposibile pentru muritorii de rand (bilete la meciuri importante de tenis de peste hotare).

Pentru multi dintre voi, Amalia Nastase e fosta sotie a lui Ilie Nastase, mama a trei copii, casatorita cu Razvan Vasilescu cu care are business-uri cunoscute in domeniul comunicarii si e implicata in campanii umanitare prin care cumpara incubatoare si echipamente pentru maternitati sau conduce Fundatia Ronald McDonald care construieste case in curtea spitalelor pentru parintii copiilor internati pe perioade lungi in spitale.

Acum cateva luni, am plans amandoua, intr-o conversatie de la distanta, din fata computerelor. Imi povestea despre Razvan, un baietel care i-a schimbat viata cand a plecat in ceruri. Si-atunci m-am gandit sa scriu povestea Amaliei care nu e la vedere, o Amalia pe care nu o stie multa lume.

amalia 4

Ca multi dintre copii ambitiosi care au plecat din saracie, Amalia a invatat de mica sa intre in vorba cu oamenii, sa le afle povestile, sa-si faca relatii si conexiuni pentru ca astfel invata lucruri noi si evolua.

“Am fost prietena cu toata lumea care ma putea ajuta sa invat. Am fost prietena cu profesorii mei, eram cea mai populara din scoala desi nu aveam notele cele mai bune. E ceva cu care m-am nascut si tot timpul am stiut sa imi folosesc aceste conexiuni!”

Relaxarea cu care intra in vorba cu toata lumea a facut ca, in 2000, intr-o vacanta la Paris, sa afle povestea soferului unui roman care are o resedinta acolo. A aflat ca fiul lui, Razvan, e bolnav de cancer osos si ca s-au mutat in Franta pentru a-l duce la tratament. S-a imprietenit cu el si cu sotia lui – Cristi si Mariana-, a incercat sa-i ajute.

Cand  a venit momentul in care sa-l cunoasca si pe Razvan i s-a facut frica. Ce ar fi putut ea sa-i spuna unui copil care avea un diagnostic atat de grav?

Intalnirea a fost o lectie despre optimism si curaj, despre puterea de a trai cum esti si a te bucura de ce ai, oricat de greu ti-ar fi. Razvan i-a spus de multe ori – cand nu mai avea stomac si incerca mancarea doar ca sa nu-i uite gustul –  ca e curajos si isi infrunta boala, sa nu-si faca griji pentru el.

Razvan a murit la Paris cand avea 14 ani, iar ea era cu Mariana, mama lui, la telefon. A auzit-o cum i-a spus “du-te puiul meu, du-te”. Si-au plans in hohote amandoua, minute in sir, la kilometri distanta, dar impreuna.

18 ani mai tarziu, Mariana si Cristi sunt in continuare parte din famlia ei, vorbesc de sarbatori, se intalnesc in vacante, fetele Amaliei au stat cu Mariana de cate ori erau la Paris, impart lucruri si amintiri care le unesc pe viata.

Acum cateva saptamani, Amalia a povestit la TEDx Floreasca despre intalnirea cu Razvan.  Era emotionata; generalul de alta data, omul rece si distant, avea vocea tremuranda. A marturisit public, pentru prima data, ca de la Razvan incoace ea si-a promis ca o sa-i ajute pe copiii bolnavi.

Cand discursul a ajuns online l-a vazut Mariana. A sunat-o plangand si i-a spus ca acum simte ca moartea fiului ei are un sens: a deschis porti ca alti copii sa fie vindecati.

“Toata lumea care face ce e menit sa faca in viata, face lucrurile nerealizand, in prima instanta, ca schimba ceva. Ai o pornire atat de naturala, incat este ca nevoia de a respira. Mie mi se pare ca sunt o unealta care a intervenit intre copil, familia lui si univers, iar acea unealta putea sa fie oricine altcineva, dar sunt eu azi. Trece ceva prin mine, nu este un calcul, e ceva pe care eu il pot face cu ajutorul lui Dumnezeu. Acel Dumnezeu care e in noi, nu cel trambitat pe toate ulitele.  E un lucru cu care m-am nascut! Asa sunt de cand eram mica, eram mama tuturor ranitilor, dar nu am vazut-o vreodata ca pe un sacrificiu. La bussiness-uri ma mai apuca: “aoleu, trebuie sa fac bugetul!” dar cand ajunge un copil la mine, niciodata nu gandesc asta. Pur si simplu!”

*

Nascuta si crescuta in Rahova, Amalia a invatat pe cel mai greu drum posibil ca nu trebuie sa-i pese de judecata altora, dar si sa nu se mai compare cu altii in nimic. Sa mearga pe drumul ei, cu alegerile care o fac fericita, indiferent de ce ar spune ziarele sau ”gura lumii”. Pana la asta insa s-a lovit in mai multe etape ale vietii de etichete puse aiurea pe numele ei si de nedreptati.

Cand era eleva a fost nevoita sa se lupte cu judecata unor profesori care nu i-au dat prea multe sanse… pentru ca nu facea meditatii cu ei.

”Imi spunea profesoara de matematica „tu nu o sa intri la nici un liceu niciodata! Tu o sa dai la scoala profesionala”. Eram copil si stiam ce loc am la matematica in clasa, dar nu stiam ca aveam nota aia pentru ca nu faceam meditatii cu profesoara!  Tu – copil – stii sigur ca profesorul are dreptate pentru ca este autoritate. M-am dus la mama si i-am zis: eu nu dau la liceu la anul, pentru ca eu nu intru! Dau la scoala profesionala. Mama a inghetat atunci…”

O noua evaluare a altei profesoare a reasezat un pic din increderea elevei Amalia Teodosescu, dar femeia de afaceri de acum, omul care are in grija fundatii mari si conturi publicitare ale unor branduri faimoase, femeia care intre timp a cunoscut personalitati uriase ale lumii, Amalia Nastase stie ca undeva inauntrul ei e un sambure de neincredere care poate inflori oricand, pentru ca lucrurile pe care ti le pun in minte oamenii din jurul tau iti pot ingropa sufletul.

”Cei care conteaza in viata ta si care vin cu toata buna intentie sa te conduca mai in fata, dar iti dau exemple de oameni care in capul lor sunt de succes, nu fac decat sa te limiteze si sa iti spuna de fapt: nu mai incerca, nu ai de ce sa incerci, pentru ca niciodata nu o sa ajungi ca ala, niciodata nu o sa iei 10 (vorbesc de copii acum), tu o sa iei mereu 7, si atunci tu nu mai incerci! Deloc nu te ambitioneaza! Adica ajungi la 30-40 de ani sa ti se para ca nu ai facut nimic, ca nu conteaza ce ai facut tu, si iti ia foarte mult timp sa recastigi increderea pe care o aveai cand erai copil.”

Despre ce zice gura lumii si cum ajunge periodic in revistele mondene, desi merge rar la evenimente si duce o viata foarte discreta, Amalia e mult mai hotarata: nu citeste nimic din ce scriu ziarele si e extrem de impacata si asumata cu ceea ce este, dar si cu ce ar putea prezenta ziarele despre ea.

”Evident mi-ar placea extraordinar de mult sa fiu Naomi Campbell la masuri, dar… nu poti sa iti termini viata asta si sa o astepti pe urmatoarea sperand ca te nasti Claudia Schiffer. Eu am o viata pe care trebuie sa o duc asa cum mi-a dat-o Dumnezeu. Nu trebuie sa fiu nimeni, trebuie sa fiu eu!

Doar ca pana invatam lucrul asta ni se spune ca trebuie sa fim ca toata lumea, intelegi? Noi incercam in viata de mici ca trebuie sa fim ca Popeasca care a luat 10, sa te angajezi ca altul, sa faci business-ul ca Georgescu. Dupa ce incercam toate acestea care, evident, nu merg, ajungem pe la 40 de ani – si dupa 13 psihologi care au reparat sechelele de rigoare – sa zicem „dar daca as fi eu, cum ar fi?”.

Unii ne dam seama de asta, altii suntem in cursa aia de soricei si ne invartim toata viata sperand ca o sa ajungem undeva, unde nu vom ajunge niciodata. Ramanem invartiti, obosim si murim.”

Asa se face ca si-a promis ca nu le va spune niciodata fetelor ei ce meserie sa faca, ce scoli sa urmeze.amalia

 

(foto Edward Aninaru)

”M-am ferit foarte mult sa le spun copiilor ce sa faca, pentru ca noua ni s-a spus ce sa facem si a fost total gresit! Alesia ma intreaba: “Mama, dar eu ce o sa fac? Ca toate colegele mele o sa fie avocati, o sa fie bancheri. Si ii spun mereu: Tu o sa iti dai seama singura ce o sa vrei.

E mult mai greu sa ii spui copilului tau “nu stiu ce vei fi si iti vei da seama cautand in tine” si e mult mai usor sa ii spui o sa fii inginer, doctor, avocat. Doar ca atunci copilul se duce dupa ce ii spui tu si nu mai merge pe drumul lui. Si va fi un nefericit cu toti banii pe care ii poate castiga din meseria pe care i-o spui tu.

Eu chiar nu stiu ce o sa fie copiii mei pentru ca nu e drumul meu, e drumul lor. Eu nu pot decat sa ii ajut pe drumul asta!”

Amalia isi creste cei trei copii cu o ”libertate spartana” – sunt cateva reguli pe care le respecta toata lumea, oricat le-ar fi de greu si copiilor (Alessia, Emma si Toma) si parintilor, iar in rest fiecare e liber in alegerile si deciziile sale.

Ca de exemplu, banii pentru achizitii personale. Alessia (15 ani) si Emma (12 ani) au bugetul lunar primit de la parinti, dar nici Amalia, nici Ilie nu le intreaba ce fac cu banii pe care-i primesc. ”Nu le intreb pentru ca nu vreau sa aiba presiunea judecatii mele „ca nu iti trebuie asta, iti trebuie altceva”. Pentru ca sunt responsabile.”

Cum s-a croit aceasta responsabilitate intr-o familie care n-are problema banilor?!  ”Pentru mine e foarte importanta scoala la care merg, sa fie platite fee-urile de la scoala, mai putin importante sunt hainele sau brandurile din jurul lor. Si-am incercat sa le arat ca sunt acelasi copil si cu bani, si fara bani. Le-am spus mereu: Incearca sa vezi ce prieteni de ai tai vor mai sta cu tine cand le vei spune ca, de fapt, tu nu esti bogata in standardul lor, tu esti bogata in standardul normal. Daca nu mai stau cu tine copii aceia, pai nu trebuiau sa stea de la inceput!”

Si chiar si Ilie Nastase, care e mai usor de impresionat de fiicele lui, repecta regulie. Vorbeste cu Amalia si daca stabilesc ceva, sunt neinduplectati amandoi.

”Pentru ca altfel nu ajuti copilul. Daca tu iti permiti orice si ii dai lui fara limita, el nu va avea valoarea lucrului respectiv si nu va avea limite la nimic. Si atunci cand termina limitele legale, trece la alea ilegale obligatoriu – pentru ca natural vrea din ce in ce mai mult. Si dupa, n-are cum altfel, se termina prost!”

Asa au invatat fetele si ca in viata trebuie sa munceasca pentru ca sa-si cumpere lucrurile pe care le vor. ”Eu nu le-am invatat sa nu le placa brandurile, le-am invatat sa isi cumpere branduri daca isi permit. Sunt de parere ca o haina buna e o haina scumpa pentru ca nimeni nu poate face ca o pereche care costa 1,000 de euro sa fie reprodusa exact la o suta de euro. Asa ca isi strang banii pe care ii primesc de la noi si isi cumpara si branduri cand au adunat suficienti, uneori si un an intreg de economii.”

Evident ca ajung si la disensiuni, evident ca sunt multe discutii si negocieri, uneori si lacrimi. Dar niciodata jigniri sau bataie. Ceva din generalul Amalia a ramas si-n zilele noastre pentru ca e neclintita in unele decizii si cateodata, cand una dintre fete plange in camera ei pentru ca a primit o interdictie, plange si ea in alta camera.

”Nu ii arat copilului meu ca plang, am plans pentru ca ea plangea si-mi parea rau ca sufera, dar ne-am inteles la sfarsit. E greu sa stai om la om cu copilul sa ii explici lucruri pe care nu vrea sa le accepte. Este atat de usor sa ii dai bani sa se duca la mall! Sunt sigura ca si copiii mei imi ascund unele chestii, mai ales adolescentii, ca am fost si noi! Dar nu pot sa ii spun copilului meu ca e ok sa incalcam legea… Daca legea spune cumva, nu putem nici sa bem, nici sa fumam de la 16 ani, nu putem! Si nu putem nici la 18 ani atata timp cat tu traiesti in casa mea si eu te tin in scoala, hai sa avem niste reguli de respect pe care sa le intelegem toti. Faptul ca ai facut 18 ani si mananci de la mami, nu inseamna ca esti adult. Adult e cel care isi castiga banii intr-un mod decent…”

amalia-nastase

Foto Dana et Stephane Maitec

”Faptul ca nu sunt bogata a ajutat intr-un fel, stii? Pentru ca si pe mine parintii mei daca ma tineau in puf, poate nu plecam sa muncesc cand am plecat, poate nu invatam cat am invatat. Dar toate astea te imping sa vrei mai mult si, ca sa vrei mai mult, trebuie sa faci mai mult si sa stii mai mult.”

Asa se face ca a parcurs drumul spectaculos de la un copil sarac din Rahova, cu escala la adolescenta care-si schimba bluzele cu prietenele cu care facea mici job-uri de sampling, la femeia care si-a putut permite orice brand si s-a asezat la masa cu cei mai mari oameni ai lumii.

”Am avut perioada in care totul tipa pe mine! Cand iesi din saracie si ajungi sa iti poti permite niste chestii, pai pui frate pe tine, sa vada lumea! Adica am pus pe mine mult!”

Dar s-a uitat in jur, a vazut modestia si smerenia marilor oameni si a inceput sa invete de la ei. La un moment dat s-a aflat la masa la niste prieteni si a conversat mult cu o familie foarte eleganta si relaxata. Cand au plecat, le-a intrebat pe gazde cine erau cei doi cu care conversase.

”Mr & Mrs Heineken”.

„CE?! Berea?!”

”Oamenii aceia au vorbit de parca ne stiam de-o viata, relaxati, dar niciun fel de referinta la ce fac sau cine sunt. Cand vezi lucrurile astea –  si am intalnit aristocrati, nascuti bogati, din Anglia, Franta, America – n-ai cum sa nu-ti zici: cat bun simt, macar sa ma comport ca ei, daca nu o sa fiu ca ei. Asa am realizat ca, de fapt, urla saracia, cand urlau brandurile pe mine…”

Intre timp, cu anii de viata petrecuti printre aristocratii pur sange, a vazut si mai clar forma fara fond a celor care vor sa para bogati, vor sa traiasca in lux pentru a-i impresiona pe altii.

”Foarte putini dintre romanii din generatia noastra au avut educatia luxului sau a bunastarii. Dar daca te-ai nascut sarac nu trebuie toata viata sa tipe totul pe tine. Te poti autoeduca, asta e frumusetea vietii. Cultivandu-te tu poti sa repari anumite derapaje in tine. Nefiind cultivat, citit, invatat, vei ramane si vei derapa si mai mult toata viata. Si vei ajunge paralel cu viata ta, nu vei stii niciodata pentru ce te-ai nascut pe lumea asta, pentru ca nu ai stiut unde sa cauti!

Cand o sa cautati calitatea, atunci nu o sa se mai vada, nu o sa mai tipe nimic pe tine pentru ca, repet, o pereche de pantofi de o mie de euro nu va fi niciodata replicata la 40, niciodata! Mie imi plac lucrurile astea, eu am promovat si promovez foarte mult luxul, pentru ca luxul nu este o metoda de show off… Luxul este o arta in sinea lui.”

In ultimii 20 de ani i-a vazut in intalniri informale nu doar pe unii dintre cei mai bogati oameni ai lumii, ci si pe unii dintre cei care au scris istoria sportului, asa ca a mai dezvoltat o teorie despre calitatea … lucrului pe care-l faci in viata.

”Cheia succesului nu este nici cat de inteligent esti, nici cate scoli ai facut, cheia succesului este tenacitatea.

Uita-te si la Nadia. Om mai tenace ca Nadia, eu nu am cunoscut! Ea si astazi mananca seara o portie de peste alb si bea un pahar de vin alb cand iese la mese! Atat. Poate sa moara lumea si sa fie torturi, prajituri, ei nu ii trebuie. Oriunde este in lume, ea dimineata se duce la sala. 10 acela istoric ii defineste felul in care face totul in viata ei.

Aceasta tenacitate te duce unde esti. In viata succes au oamenii tenace si carora li se spune de 3 milioane de ori nu, iar ei zic ba da. ”

amalia natase mc do

Si pentru cine o cunoaste, tenacitatea e arma ei principala cand ajunge in fata unui copil bolnav care trebuie sa faca fata sistemului birocratic pentru a merge la tratament in strainatate. Amalia spune ca nu simte ca face un efort, ca toate trec prin ea si ca mintea si conexiunile sale sunt doar unelte pentru a duce la bun sfarsit ajutorul copilului. Dar eu am fost de fata la cateva intamplari in care mintea ei gasea extrem de rapid solutii pentru cum sa vorbeasca la Ministerul Sanatatii, pentru cum sa gaseasca transport sau informatii pentru completarea unui anume formular, si realiza asta pentru ca, tenace, nu se gandea nicio clipa ca nu se poate rezolva.

De la intalnirea de acum 18 ani cu micutul Razvan care a plecat in ceruri, lumea ei s-a schimbat.

”Datorita lui am inceput sa vad situatiile acestea. Stii daca constientizezi o situatie, ele vin la tine si am constientizat ca nimicul pe care l-am facut pentru Razvan, ca e nimic fata de ce ar fi avut el nevoie, poate sa se transforme in incercarea de a ajuta si alti copii.

Acum am o fetita care a plecat la Paris, inca un baietel caruia ii fac hartiile… Dar se mai intorc parintii cu poze ca eu ii uit, sunt multi. Ii mai uit pentru ca nu sunt eu cea care fac asta, sunt prin mine! Asa ar trebui sa facem toti, sa ne gasim lucruri care ajuta alti oameni.

Poti sa ajuti alti oameni si cand ii tunzi sau cand le uzi gradina, nu trebuie sa fie totul wow asa.

Trebuie sa ne gandim la lumea asta nebuna unde in ultimii ani am fost invatati fiecare pentru fiecare, sa ne dam seama ca nu suntem insule si pana nu ajutam pe altii, nu ne putem ajuta pe noi.

Cel mai usor shotcut este sa faci bine si, facand bine, cumva ti se va arata si calea ta.”

Asa se face ca dincolo de fundatii si asociatii, o puteti vedea cateodata vorbind cu cei care cersesc in Dorobanti. Le explica unde ar putea face cursuri de bucatar ca sa faca bani sa traiasca mai bine sau le arata ca pot sa nu mai tina copilul toata ziua la cersit pentru ca-l pot lasa la un centru peste zi unde sa invete ceva si sa-l recupereze seara.

”Vin la mine sa-mi ceara bani. Eu incerc sa ii spun niste vorbe, daca ele se lipesc e bine. Oamenilor astora nu le spune nimeni ce sa faca, doar le dau suturi in fund. Si daca eu m-as fi nascut intr-o familie ca a lor, probabil ca eram ca ei. Asta nu intelege lumea, ca si tu daca te-ai fi nascut in aceleasi conditii fiind bullied de fiecare din societatea asta, ai fi fost la fel ca ei.”

*

Ok, iata-o pe Amalia Nastase pe care nu o stiti (tot ce ati citit pana acum a fost context ca sa intelegeti mai bine ce vrea sa spuna in randurile de mai jos)

”Visul vietii mele este sa am posibilitatea sa fac o scoala in care copiii fara posibilitati sa vina si sa fie rasplatiti pentru cate carti citesc.
Un after school, la care sa-i intrebe profesorul „ce-ti doresti tu? – pai mi-as dori o geanta de la Gucci.” Foarte tare ca iti doresti asta! Pentru geanta aia tu trebuie sa citesti 30 de carti!” Copilul a pornit cu geanta aia, dar dupa ce citeste cele 30 de carti, nu o sa mai aiba nevoie de ea.

Intr-un fel toti facem lucruri care nu ne fac placere si nu ar mai trebui sa le facem!  Daca am face lucrurile pe care ni le dorim din suflet, ar veni si banii. Dar este frica pe care multi nu reusim sa o trecem: daca nu imi iese?

Eu nu cred despre mine ca mi-am trait viata la maximum pana acum. Cred ca pana acum a fost un nivel foarte jos din ce capacitate am. Daca ma cauti prin conturi nu e vreo fericire, dar eu tot cred ca viata mea este pe un trend ascendent si ca pana acum nu a fost nimic! Poate ca lumea zice ca aberez, dar nu trebuie sa las lucrurile care nu imi plac si care ma tin pe loc acum, sa ma bage intr-o rutina care plafoneaza si care sa omoare.

Eu vreau sa schimb lumea, copiii mei vreau sa schimbe lumea. Eu nu vreau sa am un job si un venit sigur si sa avem doua vacante pe an. Daca tu mi oferi maine posibilitatea sa am totul sigur si sa le am pe toate, cred ca as muri a doua zi. Eu vreau sa schimb lumea orice ar fi!

Nu vreau sa fiu nici Beyonce, nici Bill Gates, nu vreau sa fiu oamenii aceia. De ce sa vrei asa ceva?

M-am nascut pe pamant, nesignificanta din Rahova, nimeni, femeie asa, grasa in ultimul timp, si pot sa schimb lumea, stii?  Acesta este cel mai provocator lucru pe care ti-l poate da Dumnezeu! Nu sa fii altcineva!

Stii, Nelson Mandela a intrat in puscarie si toata lumea credea ca acolo o sa moara, dar el simtea ca nu asa e sfarsitul lui si a tinut speranta. Deci daca un om de culoare intr-o tara in care rasismul era la ordinea zilei nu si-a pierdut speranta in puscaria de unde nu credea ca o sa mai iasa vreodata, atunci noi cum sa ne pierdem speranta?! Nimeni nu trebuie sa isi piarda speranta!”

5 Comments Published

3 weeks ago / Reply

Minunat povestit! Felicitari Amalia, felicitari Cristina!

P.S. Cristina, cred ca am fost colega de serviciu cu mama ta. Mama ta este farmacista?

3 weeks ago / Reply

nu, mama nu e farmacista:) nu locuieste in bucuresti

multumim ca ai citit interviul

3 weeks ago / Reply

E atata energie pozitiva in acest protret-interviu! Va multumesc, Amalia, Cristina, pentru ca raspanditi frumusete, bucurie si incredere. Sunt cu adevarat fericita cand citesc despre modele adevarate, despre oameni care construiesc in jurul lor si fac fapte bune cu principii si moralitate – si cu incredere. Mi-a placut atat de mult, incat voi reciti aceasta marturie despre valoare -caci asta este – impreuna cu fiica mea.

3 weeks ago / Reply

Superb… :) Intr-o lume cenușie, egoistă și tristă, iată că mai apare cate o raza de soare care să-ți redea încrederea că se poate, cu condiția să vrei dar să știi ce vrei.

3 weeks ago / Reply

Adorabila Amalia! E un om placut si un model de femeie moderna si libera. Un suflet mare ascuns, o diplomata si o discreta. Mi ar placea ca adolescentele sa o aibe ca model pe ea si nu alte femei doar frumos ambalate.

Leave a Reply to Cristina Cancel reply


6 + two =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!