bazavan2018bazavan2018

Aproape sfarsit de an, pentru ce sunt recunoscatoare –

 

Anul 2018 a fost unul foarte foarte aglomerat pentru mine. La inceputul lui mi-am promis ca ma voi intoarce la disciplina primilor ani de munca si ca va fi anul in care voi spune de mai multe ori DA pentru invitatiile de socializare, pentru proiecte din alte zone decat cele in care ma simt bine.

2018-Year of YES

Aici e textul despre promisiunea de la inceput de an.

Mi-am facut chiar, ca in primii ani de munca la europa fm, o mini agenda in care sa pun ceea ce atunci numeam ”aparitii publice” si mi-am pus aceeasi regula: doua iesiri publice pe saptamana. (a fost o regula setata de primul meu sef francez care ma obliga sa socializez mai mult, ca sa fac networking si sa lucrez mai eficient in comunicare, caci acesta era job-ul meu)  

E greu, foarte greu nu pentru ca n-as avea unde sa ma duc (cum era la inceput) ci pentru ca nu am timp din cauza proiectelor in care stau mult la birou ca sa scriu sau a celor in care am in grija pentru promovare concerte, spectacole de teatru sau filme.

Mi-am respectat promisiunea cu cele doua aparitii publice pe saptamana, trisand putin – nu m-am dus la petreceri mondene pentru ca… nu-mi doresc sa ma insotesc nici macar de forma pentru cateva minute cu oameni cu care nu impart lucruri comune.

am trisat pentru ca am fost speaker la mai multe lansari de carte, am vorbit la cateva conferinte importante (nici asta nu mai vreau sa fac foarte mult pentru ca sunt oameni care vorbesc aceleasi lucruri de mai bine de 10 ani si prefer…progresul), am iesit la mai multe premiere de teatru si la evenimentele conexe lor, la mai multe vernisaje ale artistilor contemporani

am fost la doua dintre cele mai importante gale – Gopo si premierea TIFF, iar cine ma cunoaste stie ca asta a fost o dovada de autodisciplina, de a-mi tine o promisiune fata de mine in ciuda unui disconfort emotional teribil.

Am acceptat cateva proiecte de comunicare/PR pe care nu stiu daca le-as fi acceptat in urma cu un an, gandindu-ma ca nu am timp, nu am resurse etc.

– am facut comunicarea pentru celebrele de acum show-uri de la Sala Palatului (dar si polivalentele de la Cluj si Craiova) pentru Stricam o generatie- Badea, Bordea si Micutzu, pentru show-ul lui Costel de la Sala Palatului, pentru Stand Up Olympics de la Arenele Romane si pentru alte cateva show-uri din zona muzicii pop-rock.

– Am facut comunicarea pentru Vanatorul de Spirite, filmul cu Armand Assante si Lior Ashkenazi care a luat cateva primii internationale importante la festivalurile de profil. Assante si Ashkenazi au fost prezenti la Bucuresti pentru cateva zile de press pentru promovare, iar disciplina lor, dincolo de orice oboseala, a fost o lectie minunata despre cum ai succes pe termen lung. Cum a fost o lectie importanta si bunul simt si modestia celor implicati din partea romana, care au multe succese mari in filme de tv sau cinema.

Ca in fiecare an, m-am intors din nou la scoala, am dovedit 2 cursuri noi de scriere si sunt in plina desfasurare de examene la cursurile de marketing si sponsorship sportiv pe care le urmez prin strainataturi ca sa vad si din alta perspectiva comunicarea pentru staruri.

Am citit mai mult decat in 2017, nu doar pentru ca am participat la mai multe lansari, ci pentru ca anul acesta a fost un an generos in materie de aparitii editoriale internationale ale scriitorilor care-mi plac mie, cum au fost si cateva aparitii de biografii foarte puternice  (cele mai multe carti le-am citit/ascultat in engleza).

Am scris mai mult pentru blog si, din perspectiva campaniilor publicitare, am acceptat mai multe decat in anii trecuti – mai multe, dar in majoritatea lor cu o latura sociala, caritabila. Am fost insa nevoita sa renunt la doua proiecte editoriale mari pentru ca nu aveam capacitatea/pregatirea corecta pentru ele. Clientul voia sa scriu, dar… eu stiam ca nu pot fi la fel de buna pe subiectul respectiv cum sunt in zona culturala sau sociala. Desi mi-a fost greu sa iau decizia (pentru ca erau foarte multi bani implicati), sunt mandra ca mi-am recunoscut nivelul de competenta si nu m-am implicat in ceva ce as fi tratat superficial.

Dar cel mai mare castig al anului acesta, este ca… intre toate aceste activitati (si multe altele care nu-s aici), am reusit sa am mai multe zile libere, sa ies mai des la masa cu prieteni si sa fac mai multe vacante decat in 2017.

La sfarsitul lui 2018 sunt recunoscatoare

  • Celor apropiati ca ma tin cu picioarele pe pamant.
  • Prietenilor care ma intreaba ( e reciproc procesul) ”ce mai fac?” daca nu dau semn de viata o zi-doua ca-s aglomerata cu viata. Cu mentiuni speciale pentru Edi si Fifi :)
  • Celor care au incredere in mine si-mi lasa in grija imaginea proiectelor lor.
  • Celor care au generozitatea sa imparta cu mine ceea ce invata nou – un link la un curs, un film, un articol sunt aer curat intr-o lume de impostura si multa forma fara fond.

Sunt recunoscatoare ca nu m-am suparat, enervat major anul acesta pentru nimic, ca am ajuns la capacitatea de a privi in macro lucrurile si a ma intreba daca pot schimba cu ceva, in real, o situatie sau daca e doar ego-ul meu care se incrunta.

Sunt recunoscatoare ca imi functioneaza corpul si mintea bine (desi au premise, odata cu varsta si afectiunile din dotare, sa o mai ia pe aratura). Pentru la anul le pregatesc un program serios de antrenament:)

*Am scris acest text nu ca sa ma laud cu ceea ce am facut, ci pentru ca s-ar putea sa inspire pe cineva o parte din rigoarea cu care stabilesc ce e bine pentru mine si ma tin de fapte (pe alocuri enervant de plictisitoare pentru cei din jur). Imi doresc foarte mult ca multi dintre cei care citesc aceste randuri sa nu fie tentati de succesul pe termen scurt, de a da o lovitura, ci sa aiba puterea sa construiasca pe termen lung, cu rabdare, perfectionandu-se in fiecare zi. Stiu ca traim vremuri in care conteaza numarul de like-uri pentru vorbele sau fotografiile noastre, like-uri care vin de la oameni pe care nu-i cunoastem si care, rareori, ne pot ajuta sa fim mai buni ca structura umana. Dar daca as putea fi un mic exemplu, cel mai mic, cat o intrebare de 2 secunde in mintea dvs, despre a construi pe termen lung, despre a face ceea ce va bucura cu adevarat, ceea ce poate schimba lumea in bine cu un milimetru, v-as fi foarte foarte recunoscatoare. Fara niciun pic de ego asociat, ba din contra, cu mult respect alaturat, caci stiu ca alegeti un drum greu.

***

De astazi inainte fiecare text se va incheia cu indemnul de a da un SMS la 8828 cu mesajul VLADUT.

Mama lui Vladut (care a fost diagnosticat cu un cancer greu), Eli, este cea care are in grija partea de publicitate de pe acest site. E prietena mea de mai bine de 15 ani. Pentru tratamentul lui Vladut (imunoterapie, chimio, operatie, transplant celule stem) este nevoie de aproximativ 500.000 de dolari. Asa ca fiecare SMS conteaza. Si va multumesc din suflet pentru ele.

vladutzul1

One Comment Published

3 months ago / Reply

De ar fi măcar 1% din oameni că tine. Abia aștept să ne faci cunoștință cu Vlăduț! Va fi bine!

Leave a Comment


6 × four =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!