Luni dimineata la ora la care ma trezesc eu, pe ABC – televiziunea americana- era American Idol intr-o formula pe care ei o numeau istorica.

Primul concurent pe care l-am vazut canta, literalmente, din fundul curtii. M-am prins mai tarziu sa fac print screen sa va arat ceea ce a insemnat American Idol in versiunea corona virus, de acasa.

 

  

Dupa terminarea emisiunii, Ryan Seacrest, prezentatorul show-ului, DJ faimos – de radio nu de club- si prezentator de show matinal tv, a intrat in direct pe facebook si le-a explicat oamenilor ceea ce tocmai au vazut. Cum a tranmis de la el din bucatarie, cum era decorul, le-a aratat tot ce avea in jur in bucatarie, inclusiv cainii din dotare care au fost foarte cumini si nu au latrat deloc in timpul live-ului.

Apoi a explicat ca producatorii show-ului American Idol au vorbit cu fiecare dintre concurenti si au incercat sa controleze pe cat posibil setup-ul si ceea ce se va vedea la cadru din casa lor. Ca le-au trimis fiecaruia cateva lumini si toti s-au filmat cu telefonul.

Urmeaza ca prin votul publicului sa elimine jumatate de concurenti pana duminica si in 4 saptamani de live-uri de acasa sa stabileasca castigatorului American Idol.

N-a spus-o Seacrest dar decizia a fost una comerciala; televiziunea avea sponsori pentru show si pierdea banii, asa ca au facut un concurs de cantat din fundul curtii sau de pe canapeaua de acasa, cu paturici si perne sifonate prin spatele concurentului.

M-a surprins abordarea, mi s-a parut foarte low ca aparitie, ca look, desi sunt sigura ca a fost o desfasurare impresionanta de forte si resurse sa faca emisiunea in acest format. Dar m-a facut sa ma gandesc daca nu cumva acesta va fi viitorul productiilor de televiziune: de pe canapeaua de acasa.

La noi n-au ajuns inca sa faca Romanii au talent de acasa pentru ca  banuiesc ca e f f complicat pentru baietii aia cu foc si circ si alte tumbe de dans, dar avem productii online generate organic.

Bobonete si gasca, de exemplu, cu  Miejii noptii, o emisiune facuta in zoom, cu fiecare protagonist de la el de acasa, cu vedete la interviu dar si cu Q&A cu spectatorii. Emisiune care, desi e privata 100%, are ritmul unei emisiuni late night de televiziune, cu producator, sedinte de redactie, pregatiri – tot tacamul.

N-are insa decorul de televiziune – Bobonete si Constantin Dita, dar I invtatii permanenti (Mihai Rait e printre ei) isi fac emisiunea din mansarda casei. N-are nici luminile de televiziune, n-are orchestra live, n-are public de aplaudaci – ca sa mergem dupa schema standard a unui asemenea show.

 Cu aceste exemple in fata vine intrebarea: daca televiziunea se va muta din studio pe canapeaua realizatorului/prezentatorului?

Daca vor disparea productiile cu decoruri spectaculoase (mai stiti decorul cu peretele de jurati de la Canta acum cu mine?”), daca totul se va indrepta spre real life si vom vedea sip e ecranele computerelor fix acelasi lucru pe care-l avem acasa, fara nimic cu adevarat spectaculos (pentru ca totusi unt acase de oameni, iar in Romania – nu America – sunt de cele mai multe ori apartamente cutii de chibrit)

Astia micii, nascuti digital nu vor simti nicio frustrare pentru ca divertismentul pentru ei e oricum cu vloggeri care relateaza din sufrageria/dormitorul lor.

Deci, daca acest virus ne face pe toti privitori de vlogguri mai mult sau mai putin produse de specialisti, filmate in case mai mult sau mai putin elegante si spectaculoase.

O sa va fie dor de ceea ce era (mai este inca) televiziune?

E in libretul de la We Will Rock You, in deschidere, o trecere rapida de la viitorul din 2300 la ce era in 2000; iar tinerii vorbesc despre vremea cand televiziunile aveau competitii de cantat, despre greselile pe care le-au faut promovand artificial niste genuri muzicale si despre cum, in 2300, nu mai exista nimic din toate astea, nici macar muzica live.

Ma gandesc tot mai des la intro-ul acela.