Teoretic mai avem doar o saptamana de izolare, pentru mine probabil ca nu se va schimba prea mult pentru ca recomandarile medicilor in cazul meu sunt sa stau cuminte in casa cat mai mult. Voi face insa plimbari mai lungi dimineata si o sa ma duc la orice alimentara vreau fara declaratie, ceea ce ma bucura.

Sunt norocoasa pentru ca munca mea poate sa fie de acasa, desi am prieteni care vor incepe in cateva saptamani filmari pentru un lung metraj si am sa ma duc cateva zile la ei.

Mindsetul tuturor e ca de joi , 15 mai, gata… ne intoarcem la viata noastra, sa facem bilantul cu ce a fost in aceste 2 luni. Nu va fi la fel, avem in continuare f f multe locuri inchise, foarte multi oameni care nu au job, foarte multi artisti care stau acasa si isi dramuiesc banii… in cateva saptamani vom intelege cum s-a schimbat lumea noastra si cat de dramatice sunt efectele economice.

 

Oricum, daca e sa fac un bilant al celor 9 saptamani jumatate de izolare – pentru mine, genul de persoana in care nu urla sociabilitatea si dorinta de intalniri mondene, nu a fost o mare suferinta.

Mental, gandul ca nu am putut sa ies in parc si sa stau la soare, masina politiei care trece in fiecare dimineata la 9 si putin si se aud mesaje prin megafon ca si cum am fi intr-un  mare lagar, imposbilitatea de a ma duce la ce alimentara sau piata vreau, au fost disconfortul meu.

In imaginea  macro a lucrurilor, problemele mele sunt un mic moft, un rasfat…

 

Dar izolarea aceasta a fost un filtru minunat pentru prieteni si prietenie.

Inainte nu vorbeam la telefon decat strictul necesar, informatiile de baza care trebuiau comunicate intr-o conversatie, in aceste saptamani am vorbit ore la telefon… despre structuri de scenariu, despre etica in arta, despre comercial in televiziune si cum pot fi amendate emisiunile mizerie… si acestea sunt doar o ramura a conversatiilor pentru ca am vorbit si despre microbiologie, retete, psihologie, buddism, meditatie, respiratie, exercitii care corecteaza diverse probleme ale corpului…

Una dintre cele mai frumoase amintiri din aceasta izolare e legata de conservele cu soici marinate.

Am scris o reteta cu supa de scoici usor picante (aici) pe care o fac si cum preferatele mele pentru aceasta supa sunt scocile care sunt 3 la set la 10 ron, in gama SolMar de la Lidl care apare doar in saptamana iberca. Pandesc saptamana aia tot anul si cand a inceput izolarea m-am gandit “hai ca nu aveti ibericii acum, hai nu” pentru ca cel mai apropiat lidl e la 3, 5 km de mine… iar langa casa mea la 300m e cel mai mare Kaufland, deci nu intram la stricta necesitate pe declaratia de deplasare.

Luni dimineata mi-am facut curaj si plan sa merg la lidl, a doua zi dupa lansarea saptamanii iberice, marti; m-am organizat cu masina, tot. Doar ca pe la pranz au inceput sa sune telefoanele de la diversi prieteni “cobori si tu putin in fata blocului sa-ti dau ceva?”… rand pe rand am primit scoici cat pentru tot anul:) si cum trece perioada asta grea facem supa la cazan si o petrecere pe balcon. Le multumesc din suflet tuturor, nu le pot scrie numele unora ca-s celebri, asa ca spun doar ca gandul vostru bun o sa ma insoteasca de cate ori o sa mananc supa asta de acum inainte.

O alta amintire in partea opusa a prieteniei vine de la o persoana cu notorietate pe care de-a lungul timpului am ajutat-o cand i-a fost greu si am simtit eu ca un sprijin emotional ar face diferenta.

Aceasta persoana care nu ma cauta niciodata sa ma intrebe ce mai fac, in primele zile de pandemie mi-a lasat un mesaj manifestandu-si ingrijorarea fata de cum ma protejez facand referire la problemele mele de sanatate. Am raspuns uimita, cu ganduri bune si… in urmatoarea secunda mi-a cerut ceva, o favoare care avea legatura cu expunerea publica…

Inca mai sunt socata ca sunt naiva si cred ca unii oameni se pot interesa de tine fara sa vrea ceva la schimb, desi in atatia ani de joburi care asigura expunere publica am vazut multe, foarte multe – de la zambete si false prietenii pana la intentia de spaga sau amenintari 🙂

Altfel, in dreptul meu… au inceput sa apara efectele colaterale.

Orice atingere de un aparat electric inseamna si o descarcare electrica, la fel si cand trec pe langa planta zanzi (un fel de ficus cu frunze mai mici si multe multe ramuri), plec cu hartiile lipite de degete prin casa.

E clar ca sunt incarcata electromagnetic si ca ar trebui sa merg mai mult desculta pe pamant, dar unde sa fac asta cand trebuie sa dam cu subsemnatul pentru o plimbare si ne dezinfectam orice lucru cu care iesim afara?!

E in plan sa lucrez in balcon in ghivecele cu flori sa plantez niste rasaduri, poate se va rezolva o parte din problema.

 

Muschii mei o iau razna in jos. Ma doare spatele, incep sa am echilibru precar la mersul cu ochii inchisi si altele mici schimbari. (execitiul de a masura mersul cu ochii inchisi este din experienta cu kineto)

N-am fost vreo sportiva nici inainte de izolare, dar acum sunt… varza. Incerc sa compensez cardio si mentinerea activa a muschilor spatelui cu 5 minute de dans pe un cantecel dimineata (cel mai adesea Relax, take it easy – Mika, sau Memories – Maroon 5), fac cateva genuflexiuni, niste exercitii geniale pentru relaxarea muschilor gatului si cateva abdomene. Dar… e nevoie de mult mai mult. Abia astept sa nu mai dam cu subsemnatul pentru iesirile din casa. Voi fi dintre cei care la 7 dimineata sunt pe strada la plimbare. Probabil ca voi arata ca un astronaut, cu masca si, poate viziera, dar macar voi iesi.

Exercitiile absolut minunate pentru umeri si gat

In saptamanile astea am scris multe multe ore – cele mai multe pentru urban.ro, am citit putin – 3 carti destepte , una cu Wikipedia alaturi ca nu intelegeam nimic din referintele la business –urile mentionate acolo. Am facut doua dintre cursurile de la MasterClass si m-am apucat sa invat italiana. (am sa scriu separat despre carti)

Cum prevad ca in ceea ce ma priveste pana in septembrie va fi izolare, mai lejera dar va fi… mai am multe de facut, de scris, de invatat.

Perioada asta mi-a aratat inca o data ca felul meu este sa fiu ocupata. Am petrecut si zile fara sa fac nimic, dar maximum una pe saptamana, in restul timpului am avut ceva de facut pentru ca mi-am gasit eu ceva de facut.

Si am fost pe linia dintre “e util ce fac, bucur niste oameni, le creem o oaza de bine” si “nu conteaza oricum nimic, suntem musculite de vin care se invart prin casa”.

Si m-am apucat sa lucrez la o carte.