Cristina-BazavanCristina-Bazavan

Gandul ca fiecare fapta are o intentie buna, pentru o schimbare in bine –

 

Am zile in care ma trezesc si ma rog sa am energie sa duc la bun sfarsit ceea ce am promis ca fac.

Am zile in care ma intreb “dar sensul si rostul meu pe lumea asta care sunt? care e menirea mea pe lumea asta, cu ce se va intampla sa fie lumea mai buna – prin participarea mea – la iesirea mea din ea?”

N-am raspuns.

De multe ori am aroganta sa cred ca sunt mult mai bine pregatita decat ceea ce fac in acest moment al vietii mele. Ca am citit si invatat mult mai mult decat ceea ce folosesc acum.

Mi se pare uneori ca pierd timpul in lucruri mici, desi stiu ca nimic nu se construieste din prima mare, ci pui caramida cu caramida in randuri mici.

Mi se pare ca nu sunt suficient de disciplinata, de organizata, de recunoscatoare pentru ceea ce am si pentru ceea ce mi se ofera in viata in fiecare zi.

(nu simt nevoia sa ma contraziceti sa ma mangaieti pe crestet, stiu sa ma apreciez foarte corect)

*

Continua sa ma uimeasca oamenii care au o mica rautate la fiecare pas, o comparatie ironic- rautacios -superioara cu ceva ce e competitie in mintea lor.

Si ma emotioneaza profund rarii oameni care sunt buni in ADN-ul lor, care n-au ganduri rele despre altii, care ti-ar da si camasa de pe ei, si care – daca afla ca ai  o problema cat de mica – isi fac timp sa urmareasca situatia din viata ta ca sa fie un sprijin.

Eu sunt norocoasa ca am asemenea oameni in viata mea si sper din toata inima ca, din cand in cand – nu stiu daca mereu – sunt si eu un asemenea om pentru ei si pentru ceilalti. De teama ca-si fac griji pentru mine cand citesc randuri ca acestea, scriu rar foarte rar de momentele de maxima oboseala.

*

Zilele acestea de week end m-am luptat cu lipsa energiei si cu senzatia ca ma descompun de oboseala si, cand mintea mi s-a mai odihnit (am dormit si-am mancat mult, timp de doua zile), mi-am amintit inca o data ca e in puterea mintii mele sa nu ma vait de oboseala, ci sa privesc totul ca pe o provocare, ca o rascruce in care mintea mi-e pusa la incercare sa fac un pas in fata.

Poate ca au fost si vitaminele pe care le-am luat pe drumul in lupta cu oboseala, poate ca a fost mancarea (nu neaparat sanatoasa -> am mancat printre altele carnati de casa cu cartofi prajiti si salata de vara cu rosii, ardei, castraveti, ceapa, usturoi, plus multa ciocolata si inghetata cand imi plangeam – la propriu – de mila de oboseala ), dar am inceput sa-mi revin.

Sunt curioasa daca voi va intrebati “dar care e rostul meu pe lume? Cu ce fac eu mai buna si mai frumoasa lumea pana la momentul cand voi fi iesit din ea”.

Am prieteni artisti, care prin meseria lor, fac lumea mai buna in fiecare zi… dar noi astialaltii cum ne-om descurca cand tragem linie?!

Am prieteni care au strategii si planuri de dezvoltare profesionala si se tin de ele cu rigoare stiind ca vor sa urce pe scara sociala cat mai sus, prin propriile forte, au si facut multa scoala pentru asta, si de acolo – de sus- prin mesajele lor si faptele lor sa schimbe lumea in mai bine.

Eu n-am planuri pentru nicio ascensiune.

Pe mine ma linisteste doar gandul ca fiecare fapta a mea e facuta cu o intentie buna, pentru o schimbare in bine. Stiu ca oamenii au fiecare un ritm al lor de schimbare si sper – chiar daca vremurile pe care le traim ma contrazic – ca vom invata sa fim mai empatici si mai buni.

In rest, inca ma mai intreb, in momente cand creierul vrea si el pauza lui “care sunt rostul si menirea mea? Fac oare ce trebuie?”

Ceea ce mi-ar placea sa vi se intample si voua. Sa va intrebat adica, nu sa fiti obositi.

fotografia e veche, de vreo 7-8 ani si e facuda de Dragos Asaftei la o conferinta la care glasuiam; singura constanta din ea e bluza de la COS pe care o mai am si o mai port.

 

Leave a Comment


9 − = four

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!