CC IMAX TMCC IMAX TM

Mi-e foarte, foarte dor…

 

Anul acesta va intra in istoriile personale, dar si in istoria omenirii. Facem cu toti eforturi ca sa fie cat mai reduse efectele pandemiei, dar realizam in acealasi timp cat de mult ne lipsesc lucruri pe care le luam inainte “de-a gata” si cat de mult inseamnau ele – de fapt – pentru dispozitia noastra, pentru mentalul nostru.

Pentru mine a fost anul in care am constientizat mai mult ca niciodata cat de important e sa “ai mintile acasa”, sa stai bine in mintea ta, fara panica si cu cat mai putin stress. A fost anul in care am inteles cat de mult inseamna prietenii (chiar si pentru mine, o persoana foarte introverta si singuratica), cat de mult inseamna sa faci o bucurie cuiva ca sa te bucuri de momentul lui/ei de bine.

A fost anul in care am inteles cat de mult ma completau pe mine ca fiinta activitatile urbane, desi nu sunt o persoana care sa socializeze mult: cat de mult completau in personalitatea mea, in educatia mea, in viata mea, activitati ca mersul la film, la teatru sau la un concert. Sau intr-un restaurant in care sa stau cu prietenii de vorba.

Nimic extravagant, nimic exceptional, doar sa-mi iau energia din intalniri si conversatii, din povestile altora.

Mi-e foarte foarte dor, de exemplu, sa merg la cinematograf. E primul an din viata mea in care pana acum – la sfarsitul lui noiembrie (si e foarte posibil pana la sfarsitul anului) – nu am mers nici macar o data la cinematograf.

Ma emotioneaza gandul amintirilor despre cum alegeam cate o zi din saptamana in care puteam fi libera spre pranz si ma duceam la Cinema City (cand stateam la Universitate, alegeam Sun Plaza pentru ca aveam metrou de la usa casei direct in cinematograf), apoi la AFI Cotroceni sau la Park Lake.

Mi-e dor de zilele in care faceam excursie intr-o sala de cinematograf in alta, intr-un tur de 3-4 filme intr-o singura zi de week end, incheiata uneori cu o cina la VIP Park Lake.

Pot sa vad zeci de filme acasa, dar imaginea pe un ecran cat un etaj de bloc, sunetul exceptional si energia din sala a oamenilor care se uita cu tine la film (fie ca-i stii, fie ca nu) e un mix dupa care ravnesc foarte foarte mult.

E bizar cum suna, dar “ma doare ceva in mine, in suflet” ca nu am fost intr-un an de zile nici macar o data la cinematograf (nici macar la un festival de film sa vad filme pe ecran mare, la cinema), iar pentru mine, filmul si unii oameni care lucreaza in domeniu inseamna ceva foarte personal, parte din viata mea.

Am prieteni care si-au lansat filmele in online, pentru ca nu se poate la cinematograf, am regizori preferati care au lansat filme geniale pe care nu le-am vazut inca pentru ca vreau sa le vad pe ecran mare in conditii exceptionale.

Sigur ca sunt probleme mai importante in tara, chiar si eu am probleme mai mari decat ne-mersul la cinematograf, dar cand ti-e greu te agati de intamplari care-ti fac bine ca sa te motivezi sa mergi mai departe.

Perioada asta m-a invatat mai mult ca niciodata asta. Poate ca nu m-am vazut cu prietenii mei, dar am avut grija sa vorbesc des la telefon cu ei si sa le trimit cu Uber mici daruri, sa le fac mici bucurii.

Si de Sarbatorile acestea, am sa le trimit printre alte daruri si cate un voucher la Cinema City ca o promisiune ca atunci cand viata noastra va reveni la normal vom merge inapoi la film, ne vom scufunda nu doar in fotoliile cele mari, ci si in povesti. Si vom fi impreuna, vom comenta cate o secventa, ne vom bucura sau speria la altele, dar vom trai impreuna o emotie si o energie pe care doar cinematograful o poate intermedia.

Cum ziceam, mi-e foarte foarte dor sa merg la film la cinema, atat de dor ca ma incarca si ma bucura putin fie si doar anticiparea gandului ca vom merge impreuna din nou, ca e o promisiune prin voucherele pe care le trimit … e un gest mic, dar e ca o promisiune pentru mine.

Daca vreti si voi sa va faceti promisiuni cu prietenii ca o sa mergeti la anul la film impreuna, puteti sa va luati vouchere de aici. (https://www.cinemacity.ro/static/ro/ro/gifts)

cinemacity diner cinemacity

One Comment Published

2 months ago / Reply

Cred ca foarte greu a fost pentru multi problema asta cu “mi-e dor de ” in conditiile dramelor anului 2020. E foarte greu sa invatam ca faptul ca cineva trece prin ceva mai rau nu diminueaza neaparat experientele noastre. Fiecare are anumite triggere (scuze, nu stiu cuvantul in romana pentru asta) in ceea ce priveste sanatatea mentala) si faptul ca tie iti este dor de cinema sau ca mie imi lipseste o piesa de teatru sau musical sau ca cineva duce dorul unei seri la restaurant nu ar trebui sa nu conteze pentru ca sunt lucruri care ne tin sanatosi mental. Da, nu trebuie sa uitam de imaginea de ansamblu si sa ajutam cat putem, dar e important sa avem grija de noi. Am trecut din pacate prin experienta COVID si desi a fost o forma usoara, cele 2 saptamani de izolare au fost crunte si pline de panica si tristete pentru ca mi-a luat din putinele lucruri pe care le planuisem pentru acea perioada (sa imi vizitez familia, sa gatesc o masa pentru cei mai buni prieteni). Am reusit totusi dupa ce m-am vindecat sa gatesc pentru prietenii mei (grup restrans, doar 2) si a fost uimitor cat de mult a ajutat sa stiu ca le-am facut o bucurie, ca am putut sa vorbesc cu ei fata in fata dupa o lunga perioada. Si acum pregatesc cadourile de sarbatori, ca sa mai iau putin din acea serotonina :) Eu cred ca e normal sa iti fie dor si e normal sa iti lipseasca si ca trebuie sa facem in continuare lucruri mici si pentru noi :) Sper sa ai un final de an linistit, Cristina :) Toate cele bune

Leave a Comment


nine − 6 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!