didion anul gandirii magicedidion anul gandirii magice

Anul doliului din pandemie –

 

Pentru ca am putin timp liber ajung sa stau de vorba cu mine foarte rar in ultima vreme.

Dar in acest week end am avut o zi si jumatate libere, in care m-am uitat la filme ( am vazut Firefly Line, noua senzatie de pe Netflix, avem pe urban.ro si culise din productie povestite de scenarista), am citit ceva relaxat si pe alocuri amuzant (povesti despre cum primele doamne ale Americii administrau viata la Casa Alba povesttie de seful administratiei domestice din casa, cel care era responsabilul bugetelor de cumparaturi, de cazarile in casa si de organizarea tuturor receptiilor importante) si am stat putin sa-mi analizez emotiile si gandurile.

my life with the first ladies

Mai avem cateva saptamani si vom “celebra” un an de la declansarea pandemiei, de la momentul in care am stat cu totii multe saptamani in casa. Stiam de atunci, am si scris, ca perioada respectiva ne va afecta emotional foarte mult si ca unii dintre noi vor avea nevoie de consultanta psihologica.

Ma bazam pe o experienta personala in judecata mea, doar ca ma refeream la o perioada scurta de izolare – imi imaginam doar efectele pentru o luna doua de pandemie si de relationare restransa cu ceilalti.

Avem un an de asemenea experiente si mi se pare ca suntem in fazele unui doliu ca dupa o pierdere extrem de importanta din viata noastra (si nu ma refer aici la decesele din cauza covid).

Cred ca multi dintre noi, cu mine inclusa in aceasta incadrare, am trecut (sau mai trecem) prin fazele unui doliu: negarea si izolarea, constientizarea si eliberarea emotionala, negocierea cu solutiile posibile, depresia, acceptarea si rezolutia.

Sunt un om antrenat de viata sa vad partea pozitiva a lucrurilor in cat mai multe situatii, dar inca ma resimt foarte mult la contactul cu aceste vremuri. Muncesc 10-12 ore pe zi si mi se pare ca nu vad lumina de la capatul tunelului, stiu ca e momentul adaptarii dar creierul meu refuza inca sa inceapa sa gandeasca solutii de adaptare pentru inovatii profesionale, de exemplu.

Mi-e greu sa ma conectez mental la nevoile celorlati pentru ca mintea mea e inca ocupata sa-si vindece propriile rani.

Nu e nimic dramatic, nu mai plang ca in primele luni de pandemie, nu mai e nimic la vedere dar e undeva adanc in mine aceasta ingrijorare continua pentru solutii care sa fie potrivite cu vremurile care s-au schimbat si care nu se vor mai intoarce niciodata la ceea ce a fost.

Poate privit din perpectiva unei persoane care nu are loc de munca, sau are probleme complicate cu copiii in scoala online sau a fost bolnav pe perioada pandemiei, ceea ce scriu aici e despre un rasfat. Nu e nimic cu adevarat important. Pentru multi – daca suntem sanatosi si avem ce pune pe masa, viata poate merge inainte, supravietuim.

E adevarat ca supravietuim, dar daca nu suntem atenti si la mintea noastra, la ce ne spune ea fata in fata cu ceea ce traim, adunam reziduuri pe care le vom revarsa spre ceilalti si vom polua mediul personal si profesional.

Suntem in anul doliului de pandemie si poate daca am constientiza asta, ca e loc si timp sa ne consumam suferinta (pentru pierderile emotionale si de confort pe care le-am inregistrat), am merge mai bine inainte.

In primele ore libere din saptamana care incepe am sa am intorc sa recitesc Anul gandirii magice, cartea lui Joan Didon despre doliu.

 

Leave a Comment


two + 2 =

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!