Obsesia romanului pentru infrangere. Cand joci o finala mondiala, olimpica nu te “infrange” nimeni, indiferent de scor.

 

Felul in care interpretam disputele festive si modul in care jurnalistii pun titluri (uneori mi-as dori sa am un buton care sa le dea interdictie la scris pentru cateva saptamani) arata mult despre cum am fost crescuti.

Ana Maria Popescu  Branza a castigat medalia de argint, astazi, la Olimpiada intr-o finala in care chiar daca nu ne pricepeam o iota ne-am uitat cu gura cascata. Titlurile sunt “infrangere dramatica”.

Cuvantul asta “in-frangere” pare ca e un fel de “te-a rupt in doua”.

Dar de fapt, femeia aceasta s-a pus  – prin multa munca, prin sacrificii si dureri pentru care noi nu avem masura evaluarii pentru ca n-am trait asa ceva – s-a pus in situatia de a juca o finala Olimpica.

De a fi intre primii doi in meseria ei in cea mai inalta competitie din lume. A ajuns acolo, in primii doi.

Si ea si colega erau la fel de bune, probabil ca au muncit la fel de mult; poate ca nu au avut acelasi istoric la accidentari, dar cu siguranta au invins multe dureri pe drum.

Ana Maria Popescu Branza A CASTIGAT medalia de argint la Tokyo prin munca ei. A CASTIGAT-O.

*

Scoala romaneaca ne spune ca daca nu avem 10 sau premiu cu coronita suntem prosti, daca nu suntem olimpici cu medalii – nu doar la sport, ci si la matematci sau chimie – nu suntem buni.

A trebui sa invatam cumva inca de la primii pasi ca nu  iesi infrant daca esti pe locul 2. Ca evaluarea se face in raport cu propria persoana, fata de cum erai ieri, acum un an, acum 5 ani… si progresul adevarat e despre drumul tau cu tine.

 

Cand esti pe locul doi intr-o competitie mondiala nu e despre nicio infrangere. E despre a celebra ca ai ajuns intre cei mai buni. Si daca ai stiut sa faci drumul pana acolo, vei sti sa-l faci si pe cel catre numarul 1, dar nu e obligatoriu; esti prntre cei mai buni; e doar decizia ta – si nu e treaba nimanui- cat investesti ca  sa mergi mai departe.

 

Ar trebui sa se faca un cod de exprimari pentru jurnalisti. Apoi ar trebui introduse in programa scolara lectii de educatie civica despre cum progresul e cu tine, nu e despre nota 10. E despre a fi mai bun azi decat ieri.

*

Vazand titlurile de azi din presa mi-am adus aminte de Rio si finala baietilor de la tennis dublu – Tecau si Mergea au luat atunci argintul olimpic. Cu Nadal si Lopez in finala. Si au fost egalii lor.

La fel Simona Halep in finalele de grand slem cand n-a plecat cu trofeul. Munca a facut-o ea ca sa se puna in situatia de a juca intre cei mai buni 2 din competitie.

 

NU va cresteti copiii cu obsesia lui 10, pentru ca vor fi fricosi, anxiosi, nu vor gasi bucurie in pasii mici din viata. Invatati-i sa se bucure de fiecare meci ca sa aiba bucuria de a juca Finale.

 

 

 

Leave a Comment


2 × = two

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!