cristi popa colajcristi popa colaj

As I know him… Timiditatea si bunul simt ale lui Cristi Popa. Seful politiei din Subteran, alunecos si corupt.

Il stiu pe actorul Cristi Popa de multi ani si ma bucur tare ca acum il descopera lumea, la nivelul unei populatii largi, gratie serialului Subteran (care sper sa aiba si sezonul 2). In lumea filmului el e bine cunoscut, a avut un superb rol principal in Monstri, filmul lui Marius Olteanu cu care a mers la multe festivaluri mari, si a jucat in multe productii straine.
In serialul de pe Netflix, Cristi e Sabin Golescu, seful politistilor, alunecos si dubios, profund corupt. Bine, am asteptat vreo 4 episoade sa ma prind daca e bun sau rau pentru ca interpretarea lui, pana la un anume moment, e pe linie…nu stii ce sa crezi. (sper ca nu am facut spoilere si ca ati vazut deja cele 6 episoade din primul sezon).

Vreau sa scriu despre Cristi pentru ca felul lui de a fi, povestea lui de viata si etica lui profesionala, ii poate inspira pe multi actori cand le va fi greu.

Cristi e din generatia de actori care a terminat facultatea la Iasi, cu Emilian Oprea, Mihai Smarandache, Marius Manole… s-au si intalnit in teatru in cateva productii, cea mai marcanta pentru o generatie a fost spectacolul lui Radu Afrim, Adam Geist de la teatrul Maria Filotti din Braila, montant in anii 2000, un spectacol la care liceenii din oras faceau coada la bilete si asteptau ore in sir. Stiu tineri de atunci care au vazut de mai bine de 15 ori aceasta productie. Unora le-a schimbat viata si s-au indreptat catre meserii artistice.

Revenind la Cristi Popa, la vremea acestui spectacol, Afrim a facut o serie de fotografii cu el si Emilian Oprea (omul rau din recentul serial Groapa, de la Pro Tv 😊, actor al TNB in multe spectacole minunate ), iar imaginile le-au ridicat amandorura statutul de tineri super frumosi si sexi.
Acum ceva ani (la premiera Monstri), am facut un interviu cu Cristi si am vorbit relaxati despre “esti un barbat frumos”, ceea ce pe el, in tinerete, la cat e de timid si de introvert (stiu, straniu pentru un actor), parea ca il incurca.
Acum, la maturitate, si tata a doi copii – o fata de 11 ani si un baiat de 20 ani – vorbeste mai relaxat despre faptul ca multa vreme a fost solicitat sa joace anumite roluri pentru ca era frumos si nu prea arata a roman. A facut reclame, a jucat in productii straine, dar a fost chemat si la castinguri unde doar chipul lui era important, chiar si cand in buletin depasise cu mult varsta personajului pe care ar fi trebuit sa-l interpreteze.(a avut curajul sa refuze, cu politetea lui clasica).
Si la inceputul carierei, si acum, spune “sunt de la tara, am crescut alergand pe campuri, n-am avut nimic cosmopolit in mine”, chiar daca e greu sa-l creada lumea😊
*

Il stiu pe Cristi drept unul dintre actorii cu mega bun simt, introvert si timid, care la inceputul carierei vorbea putin si se uita mult in jur ca sa invete de la altii cum se traieste in orasele mari. Si care, cu timiditatea lui sociala, a asteptat mult in meseria aceasta pana cand a primit roluri principale si in teatru, si in film.

In teatru a fost nevoie de un regior strain caruia sa nu i se mai para ca nu are chip de roman (Aleksandar Ivanovski), iar in film de perseverenta unei directoare de castig care a insistat cand regizorul Marius Olteanu a replicat “nu-l vreau la proba, ca e mai frumos decat ce ma astept de la acest personaj”.
A fost la proba, a luat-o… si vedeti filmul Monstri pe Max, care e superb si cu secvente minunate intre Cristi si Serban Pavlu (care e iubitul lui in film).


De cele mai multe ori e nevoie ca regizorii sa aiba curaj si sa treaca dincolo de primul ambalaj cand au in fata actorii si mi se pare minunat ca echipa de castig de la Subteran (Domnica Carciumaru) a avut curajul sa-l propuna in rol negativ, de om alunecos, corupt si rau.
Stiu ca sunt nuante fine, si pentru un spectator obisnuit, pare un moft ca ai un chip care e placut dar nu pare romanesc, dar…

Mi se pare super motivationala rabdarea si perseverenta lui Cristi, pana ce i-au fost acordate si roluri mari in tara noastra. Sigur ca a facut mai multe seriale in Italia, ca a lucrat la multe dintre filmele straine care s-au facut aici (Comrade Detectiv, Around the World in 80days, Le domaine perdu, Die Deutschen, Second in Comand ), ca are agenti straini si o cariera pe care multi actori o admira, dar rabdarea lui si perseverenta de a-si face mereu treaba pana cand va fi observat cu adevarat sunt minunate.

Sa-l vedeti si in teatru, e actor la teatrul din Ploiesti.
L-am intrebat zilele trecute cum a vazut fiul lui ce face in Subteran… “I s-a parut interesant dupa atacul din sectie”…
Si cam de pe acolo stim ca domn Golescu, personajul lui, e corupt 😊
Sper ca in sezonul 2 sa avem parte de multe dintre rautatile domnului Golescu. Altfel, va invit sa cititi aici, interviu cu Cristi de la premiera Monstri cand vorbim si despre cum a fost preocupat sa -si invete copiii sa vorbeasca despre emotiile lor, ceea ce el nu facea in copilarie.
Si despre faptul ca era tocilar la scoala…iar asta nu prea se mai schimba in viata 😊

Leave a Comment


3 + = eleven


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!