Category : carti simpa

Anul care a trecut am citit carti mai diverse decat cele din anii precedenti pentru ca am intalnit si discutat multe cu oameni din medii diferite.
Sunt obisnuita ca atunci cand intalnesc pe cineva care este evident ca e educat sa intreb direct ce carti citeste, si imi notez poate ajung sa le citesc.
Nu se intampla intotdeauna dar, de cele mai multe ori, imi fac timp pentru cele care sunt foarte departe de domeniul meu de interes pentru a-mi mai deschide mintea si a vedea lucrurile din alte perspective.
Retrospectiva cartilor pe care le-am citit in 2024 am impartit-o in sectiuni: literatura, biografii, media, nutritie&psihologie, politics.

Acum a fost un an electoral nou, dar si lansari de filme cu trimiteri politice, am citit cateva carti din zona politica.
Simtim cu totii de cativa ani ca devenim tot mai polarizati ca opinii, ca nu mai avem rabdare sa ascultam opinia altuia si nu cautam decat confirmarea in vorbele celorlalti.
Incerc sa ma opun acestui trend care nu cred ca imi face bine ca perssoana si am citit cateva carti care sa ma ajute sa inteleg ce se intampla acum in lume si de unde vine nevoia de extremism si incrancenarea in opinii.

“High Conflict: Why We Get Trapped and How We Get Out” de Amanda Ripley analizeaza motivele pentru care oamenii si grupurile se blocheaza in conflicte de tipul “noi versus ei” si cum acestea escaladeaza, transformandu-se intr-un fel de captivitate emotionala si psihologica.Spre deosebire de conflictele sanatoase, care pot duce la progres si solutionare, conflictele intense duc la stagnare si deteriorare.
Ele apar din cauza polarizari extreme, fie ca este politica, sociala sau personala, fiind adesea amplificate de persoane sau organizatii pentru interesul propriu, de putere sau financial. O cale de a iesi din aceste conflict este empatia si intelegerea profunda.
Cartea e tradusa si la noi si o gasiti la editura Publica, eu am citit-o in engleza.

“Misbelief: What Makes Rational People Believe Irrational Things” de Dan Ariely exploreaza modul in care oameni altfel rationali ajung sa creada in idei false, conspiratii sau convingeri irationale. Ariely, un expert in economie comportamentala si psihologie, analizeaza mecanismele care conduc la formarea si raspandirea acestor credinte, precum si impactul lor asupra indivizilor si societatii.
E interesant de citit cum se formeaza convingerile gresite, de la factorii psihologici (insecuritatea, dorinta de apartenenta si nevoia de a gasi sens in evenimente complexe) pana la cautarea explicatiilor simple ( Creierul uman prefera solutii clare si narative usor de inteles, ceea ce poate favoriza conspiratiile)
E abordata si situatia liderilor sau influencerilor care sustin idei false si pot legitima aceste convingeri in ochii adeptilor lor, dar si dezinformarea deliberata care este adesea conceputa pentru a exploata vulnerabilitatile cognitive si emotionale ale oamenilor.

“Nervous States: Democracy and the Decline of Reason” de William Davies este o carte pe care am daruit-o mult in acest an. Am aflat despre ea de la unul dintre functionarii la Parlamentul European si, dupa ce am citit-o, am fost tentata sa o dau tuturor celor care fac interviuri cu politicieni.
Cartea examineaza cum emotiile, anxietatea si sentimentul de nesiguranta influenteaza tot mai mult politica, cultura si viata moderna. William Davies exploreaza tranzitia de la o epoca in care ratiunea si faptele au fost piloni centrali ai guvernarii si societatii, catre o era marcata de tensiuni emotionale, polarizare si o criza a increderii in institutii si experti.
Davies explica cum liderii politici si miscarile sociale folosesc emotiile, mai ales frica si furia, pentru a mobiliza masele. De exemplu, ascensiunea fake news si a narativelor conspirationiste este legata de aceasta preferinta pentru emotie in locul faptelor.
Nu e o carte tradusa la noi, dar daca cineva doreste sa o citeasca in limba engleza i-o pot trimite. (doar sa lasati un comentariu cu adresa de mail unde sa o trimit)

“What Is Populism?” de Jan-Werner Müller este o carte care analizeaza natura populismului, cum functioneaza si de ce este o forta politica importanta si controversata in lumea moderna. Am cautat-o dupa ce ne-a lovit nenorocitea cu candidatul straniu si mincions care scoate panglici pe nas cu vorbe fara sens si place romanilor contrar oricarei ratiuni. O am in versiunea audiobook.
Jan Wener Müller exploreaza diferentele dintre populism si alte ideologii politice, si examineaza impactul pe care il are asupra democratiei.
Populistii pretind ca ei sunt singurii reprezentanti legitimi ai poporului, excluzand toate celelalte voci sau perspective.

Poate nu veti ajunge sa cititi aceasta carte asa ca va las mai jos caracteristicile centrale ale populismului pentru ca e ceva de care ne lovim foarte tare in aceste zile.

o Exclusivismul moral: Populistii tind sa nege legitimitatea oponentilor lor politici, sustinand ca acestia nu reprezinta cu adevarat vointa poporului.
o Anti-pluralismul: Populistii resping ideea ca diverse grupuri sau interese ar trebui sa fie reprezentate intr-o democratie; ei promoveaza ideea unui „singur popor” cu o „singura vointa”.
o Atacurile asupra institutiilor: Institutiile democratice, precum presa libera, justitia sau parlamentele, sunt deseori vizate de populisti, care le considera obstacole in calea exprimarii vointei populare.
Müller subliniaza ca populismul este simultan un raspuns la deficientele democratiei si o amenintare la adresa ei. Desi populistii sustin ca reprezinta vointa populara, ei tind sa centralizeze puterea si sa limiteze libertatile politice odata ajunsi la guvernare.

Am mai parcurs (pt ca am versiunea audio book) cartea lui Bob Woodward, WAR. In ultimii ani am citit toate aparitiile editoriale semnate de Woodward care e un jurnalist pe care-l admir si sunt fascinata de modul in care isi organizeaza cariera si de frecventa cu care publica carti la o varsta inaintata (81 de ani). Bine, are mai multi asistenti care ii centralizeaza insemnarile si interviurile si care se ocupa de editarea lor pentru carti.
Revenind la cartea “War”, ea analizeaza cei mai important lideri politici ai momentul, cu influenta lor in politica externa, dar si din perspectiva trasaturilor lor de personalitate care ii ghideaza in decizii.

Am mai ascultat biografia lui Boris Johnson, care pe langa cartile de mai sus pare o gluma si iti dai seama ca a fost un premier care nu are amploare politica… Bine, daca ne uitam si la politicienii nostri din perspectiva acestor carti (pe care pun pariu ca nu le-au citit…bine, nici nu cred ca au auzit de ele), ne dam seama de ce suntem unde suntem ca natiune.

Si pentru ca a fost lansarea filmului The Apprentice despre relatia dintre Donald Trump si mentorul lui, Roy Cohn (interpretati minunat de Sebastian Stan si Jeremy Strong) am vrut sa vad cum era Cohn ca om (e si un documentar pe Max) si am citit cartea A time for lies (care fictionalizeaza parcursul lui social. e domnul care apare si in Angels in America de Tony Kushner, piesa de teatru montata si la noi, si ecranizata cu Al Pacino in rolul lui Cohn)
Cohn era un avocat machiavelic, teoriile lui – despre minciuni si manipulare – functioneaza astazi in lumea moderna.

*
Am scos o lista cu devizele lui de viata, poate fac candva o postare separata. Acum las doar 3 dintre ele.
„Nu recunoaste niciodata ca ai gresit.”
„Atacul este cea mai buna aparare.”
„Nu conteaza ce spun altii despre tine, atata timp cat tu spui ce vrei despre ei.”

Continui seria anuala de carti si ciocolata. Eu asa citesc mereu, cu ceva de rasfat dulce alaturi. De data aceasta m-au ajutat prietenii de la Leonidas si Milka care mi-au trimis multa ciocolata. (am daruit-o mai departe )

1, Maria Ressa Cum sa infrunti un dictator. O gasiti la editura XYZ Books. E o carte care va va da putere sa sustineti ce e drept, Maria Ressa e castigatoarea premiului Nobel pentru Pace.

2. Anthony Ervin si Constantine Markides Dragonul de apa, a aparut la Editura Pilot Books. Anthony a devenit campion olimpic la 19 ani, a renuntat apoi, si-a vandut medalia si… dupa ani a revenit [articipand ca olimpiada ca unul dintre cei mai varstnici sportivi. Azi e la Gaudeamus Anthony, va fi acolo si David Popovici. Cred ca v fi o intalnire mgica.
3. Al Pacino Sonny Boy. A aparut inc olectia Orion de la Editura Nemira. Biografia lui Pacino, unul dintre cei mai introverti si timizi actori, de data asta cu perspectiva lui asupra vietii pe care a trait-o.
4. Lisa Marie Presley si fiica ei Ridley Keough . DE aici spre marele necunoscut. Tot la Nemira o gasiti. E o carte cu care mergeti la sigur pentru un cadou surpriza pentru mamele voastre care, la 18-20 de ani, se distrau pe muzica lui Elvis.
5. Povestea vietii mele. Capitole tarzii. Regina Maria. O carte pe care o gasiti la editura Corint. E o carne necesara in aceste zile, e exemplul perfect al unei femei care schimab lumea si istoria. Regia Maria contribuit findamental la recunoasterea internationala a Romaniei mari.
6. Naomi Oscaka calatoria pentru a-si gasi forta si vocea proprie. Despre cum marii sportivi lupta zilnic pentur performatele lor si despre cum bataliile din mintea noastra sunt mult mai grele decat cele de pe terenul de sport. A aparut la editura Pilot Books.
7. Jean Baptise Andrea mereu cu gandul la ea. O gasiti la Editura Trei. E o superba poveste de dragoste intr-o Italie minunata. Perfecta de citit in vacanta pentru ca nu e doar o excursie emotionala, ci si o mica lectie de istorie a Italiei
8. Marc Levi – Noa . o poveste moderna despre amenintarile digitale si dictatori. Va suna cunoscut? De data asta sunt 9 hackeri care lupta impotriva unui dictator. E o perfecta carte de vacanta.
9. Diana Popescu – Viata are abonament pe toate liniile. Povesti aflate/auzite in mijloacele de transport din Bucuresti, scrise cu umor, asezate intr-un puzzle care da o imagine a societatii. Foarte frumoasa si, caateodata, emotionanta.
10. Pema Chodron – Cand totul se prabuseste in jurul tau. Am ai recomandat cartea aceasta, e pentru mine cartea perfecta pentru sfarsitul de an cand iti faci curat in suflet si in minte sa poti incepe cu bine noul an.

Pentru ca e ultima zi de Gaudeamus, mai am cateva carti de recomandat pe care inca nu le am , sunt pe lista de cumparaturi, dar le las aici pentru ca s-ar putea sa va inspire si sa le achizitionati la un pret cu reducere de la targ.

Eu vreau ca in vacanta de iarna sa ma refugiez si linistesc printre carti. A fost un an atat de greu si profesional, si emotional, si personal, si nici contextul politic nu ne-a ajutat sa fim linistiti…

Am citit zilele trecute o carte care are la baza cel mai mare studiu despre chimia si psihologia fericirii, desfasurat pe mai bine de 17 ani, in mai multe tari, pe persoane de educatii diferite, cu obiceiuri diferite de life style.

O carte care ar trebui sa fie baza oricarui coach de orice fel – de la job la relatii personale, sexualitate sau training mental.

Aveam cartea in ebook de pe vremea serialului Scandal, adica mai bine de 10 ani, si nu ma hotarasem sa o citesc credeam ca e o analiza foarte tehnica si stiintifica.

Am ajuns la aceasta carte pentru ca la momentul premierii serialului Scandal care vorbeste despre un PR fixer care rezolva multe situatii de criza, am citit cartea scrisa de doamna care a inspirat filmul, Judy Smith fost consilier de comunicare la Casa Alba, Good Sefl, Bad Self.

Cartea lui Judy am citit-o de atunci, e despre comunicarea de criza si despre HR (ce spun actiunile si CV-urile oamenilor despre caracterul lor), iar acolo povesteste despre doua titluri pe care le da spre lectura clientilor ei din zona corporate sau politica, dupa o situatie de criza.

Prima carte este The How of Happiness – a scientific approach to getting the life you want de Sonja Lyubomirsky, iar a doua este Mistakes were made but not by me…

Despre prima carte vreau sa  scriu putin acum pentru ca e posibil sa nu ajungeti sa o cititi (nu e tradusa la noi) si v-ar putea ajuta sa reflectati putin asupra modului de a gandi si de a va trai viata.

Doamna psiholog subliniaza cat de variata e perceptia noastra despre fericire, cu variabile de la educatie, tara in care traim, nivelul de lifestyle pe care -l avem, dar spune ca fericirea nu e despre asta si face si o demonstratie ca de fapt fericirea se deprinde cum deprindem practicarea unui sport, o anumita rutina de viata etc.

Cercetarile sugereaza ca a lucra pentru a deveni mai fericit nu numai ca va face o persoana sa se simta mai bine, ci ii va stimula si energia, creativitatea si sistemul imunitar, va favoriza relatii mai bune, va creste productivitatea la locul de munca si chiar va duce la o viata mai lunga.

Cercetarile ei au aratat ca oamenii care se considera fericiti isi dedica o mare parte din timp familiei si prietenilor, cultivand si bucurandu-se de aceste relatii. Isi exprima cu usurinta recunostinta pentru tot ceea ce au.Sunt adesea primii care ofera ajutor colegilor de munca si trecatorilor. Practica optimismul atunci cand isi imagineaza viitorul. Savureaza placerile vietii si incearca sa traiasca in momentul prezent. Fac din exercitiile fizice un obicei saptamanal si chiar zilnic. Sunt profund dedicati obiectivelor si ambitiilor pe tot parcursul vietii (de exemplu, lupta impotriva fraudei sau invatarea copiilor lor valorile lor profunde).

Nu in ultimul rand, si cei mai fericiti oameni au parte de stres, crize si chiar tragedii. In astfel de circumstante, ei pot deveni la fel de afectati si emotivi ca noi toti dar arma lor secreta este echilibrul si puterea de care dau dovada in a face fata provocarilor.

Primul mit este acela ca fericirea este ceva ce trebuie sa gasim, ca este acolo undeva, un loc care nu ne este la indemana, un fel de Shangri-la.  Gandim ca am putea ajunge acolo,  dar numai daca s-ar intampla lucrurile potrivite: daca ne-am casatori cu adevaratele noastre iubiri, ne-am asigura slujbele de vis, ne-am cumpara case elegante.

In fapt, cercetarile au aratat ca atingerea senzatiei de fericire e un proces care e impartit in 3 factori: 50% e set point – A. D. N-ul nostru, felul in care hormonii nostri functioneaza genetic. 40% din senzatia de fericire e data de activitatea noastra zilnica, iar 10% este dat de circumstante (razboi, accidente, status marital, financiar etc).

Daca nu esti fericit astazi, atunci nu vei fi fericit nici maine daca nu iei lucrurile in propriile maini si nu faci ceva.

Cartea sustine ca 40 % din fericirea noastra este determinata de activitatea intentionata, de rutina noastra zilnica si de promisiunea pe care ne-o facem ca sa fim o persoana mai buna si mai orientate catre ceilalti, fericirea noastra venind adesea din bucuria celorlalti.

Oricat de banal si cliseu ar suna, fericirea, mai mult decat orice, este o stare de spirit, un mod de a ne percepe si de a ne aborda pe noi insine si lumea in care traim.

Asadar, daca doriti sa fiti fericiti maine, poimaine si pentru tot restul vietii, o puteti face alegand sa va schimbati si sa va gestionati starea de spirit astazi, in acest moment.

Studiile au aratat ca mai multi bani aduc o fericie temporara, o operatie estetica – in care gasim confort, aduce si ea o fericire temporara, la fel o casa noua, o slujba noua; e doar o chestiune de timp pana ne obisnuim cu noul nostru statut si incercam sa gasim in alte locuri fericirea, aratandu-ne nefericiti.

Analizand comportamentul oamenilor fericiti si testand un nou comportament zilnic pe cei care nu au momente de fericire, cercetatorii au ajuns la 12 chestiuni care, daca sunt introduse in rutina noastra, ne vor da o stare de fericire.

Studiile doamnei psiholog Sonja Lyubomirsky au aratat ca nu e nevoie de toti cei 12 pasi, 4 pasi, in functie de ce ne place sa facem si de temperamentul nostru, sunt suficienti pentru a ne imbunatati starea.

Exprimarea recunostintei: sa transmiteti binecuvantarile pentru ceea ce aveti (facute fie catre o persoana apropiata, fie in privat, prin contemplare sau printr-un jurnal) sau sa transmiteti recunostinta si aprecierea dumneavoastra uneia sau mai multor persoane carora nu le-ati multumit niciodata in mod corespunzator.

 Cultivarea optimismului: Pastrarea unui jurnal in care va imaginati si scrieti despre cel mai bun viitor posibil pentru dumneavoastra sau exersarea de a privi partea buna a fiecarei situatii.

Evitarea gandirii excesive si a comparatiei sociale: Utilizarea unor strategii (cum ar fi distragerea atentiei) pentru a reduce frecventa cu care te gandesti la problemele tale si te compari cu altii.

Practicarea actelor de bunatate: Facand lucruri bune pentru altii, indiferent daca sunt prieteni sau straini, direct sau anonim, spontan sau planificat

 Incurajarea relatiilor: Alegerea unei relatii care are nevoie de consolidare si investirea de timp si energie in vindecarea, cultivarea, afirmarea si bucuria acesteia.

Dezvoltarea de strategii de adaptare:Exersarea modalitatilor de a indura sau de a depasi un stres, o dificultate sau o trauma recenta.

 Invatarea execitiului iertarii:Tinerea unui jurnal sau scrierea unei scrisori in care lucrati la renuntarea la furie si resentimente fata de una sau mai multe persoane care v-au ranit sau v-au gresit.

Efectuarea mai multor activitati care va angajeaza cu adevarat:Cresterea numarului de experiente acasa si la serviciu in care va “pierdeti”, care sunt provocatoare si absorbante (de exemplu, experiente de flux).

Savurati bucuriile vietii:Acordarea unei atentii deosebite, incantarea si reluarea placerilor si minunilor momentane ale vietii, prin gandire, scriere, desen sau impartasire cu altcineva.

 Angajarea fata de obiectivele tale:Alegerea unuia, a doua sau a trei obiective semnificative care sunt semnificative pentru dumneavoastra si dedicarea de timp si efort pentru urmarirea acestora.

Practicarea religiei si a spiritualitatii: Implicandu-va mai mult in biserica, templu sau moschee sau citind si meditand la carti cu tematica spirituala.

 Aveti grija de corpul dumneavoastra: Implicarea in activitati fizice, meditatia, zambetul si rasul.

S-a vorbit mult despre filmul Maestro odata ce a intrat pe Netflix si a fost accesibil publicului care prefera filmele vazute pe canapea. Si comentariile de acolo.

Unora le-a placut, altora nu.

(mie nu -mi place Bradley Cooper, desi inteleg si apreciez strategia lui de marketing de a se asocia cu nume mari pt a capata notorietate ca regizor. In combinatia in care e si actor si regizor in propriile proiecte, mie mi se pare un dezastru; dar e doar o parere.)

Dar partea buna a filmului asta e ca l-a adus in atentia publica pe Leonard Bernstein un mare muzician, dirijor si compozitor, care nu mai e deloc cunoscut de generatia care are 20-30 de ani.

Dar daca v-a placut filmul si ati fost interesati de unghiul despre sacrificiile pe care le-a facut sotia lui, o actrita buna in epoca, va las cateva carti de citit pe aceeasi tema.

Mai intai, daca vreti sa descoperiti mai multe din viata lui Bernstein care a avut candva o emisiune la tv in care explica muzica clasica pentru cei tineri (cam cum face Daniel Barenboim, un mare pianist si dirijor contemporan, pe youtube in aceste zile) e bine sa stiti ca exista doua carti foarte frumoase si cu marturisiri foarte intime.

Una scrisa de fiica lui cea mare, Jamie  -, alta cu fragmente din scrisorile scrise de el catre familie sau alti muzicieni.

Da, in ambele sunt mentionate – de la prima sursa – sacrificiile facute de Felicia, sotia lui Bernstein, inclusiv e mentionata homosexualitatea lui si cum a fost tratata in interiorul familiei. (la sfarsitul articolului, va las cateva fragmente din aceste carti care au fsot sursa de inspiratie si pentru filmul de pe Netflix. Nu sunt traduse in romaneste, le gasiti pe amazon inclusive in versiunea kindle.)

In Romania comunista a fost tradusa cartea in care Bernstein explica muzica pentru tineri. O mai gasiti doar prin anticariate, arata asa… ca sa stiti ce cautati.

(Am citit-o in adolescenta si imi aduc aminte ca e undeva o explicatie despre cum sunt astezate instrumentele intr-o orchestra. Am cautat o poza despre subiect, nu e cea din carte, dar daca tot cititi acest text, sa va ofer o informatie din care sa invatati ceva).

*

Despre femeile care protejeaza mediul in care creeaza artistii barbati s-au scris multe carti. Unele emotionante, altele care arata cum – in epoca in care femeia era doar casnica – aceste sotii inteligente si rafinate, cu o intelegere profunda a meseriilor sotilor lor sufereau pentru ca nu se puteau dezvolta si ele, dar perseverau in a fi un cocon protector pentru ca sotii lor sa creeze si sa se dezvolte tot mai bine.

( e in cartea lui Jamie Bernstein o poveste despre cum muzicianul promite ca va scrie un musical pentru desciderea Kennedy Center si isi da seama ca nu poate duce la bun sfarsit asta din cauza programului. Ca sa iasa bine din context, intrucat avea nevoie de doamna care solicitase musicalul, Felicia – sotia lui – o suna si ii gaseste o solutie alternativa pentru a fi toata lumea impacata cu situatia).

Anul trecut a fost lansata cartea Lives of the Wives: Five Literary Marriages de Carmela Ciuraru.

Am citit-o gandindu-ma ca autoarea e romanca si o vazusem laudata in New York Times, deci era un subiect fain de scris, dar nu e romanca.

Cartea are 5 portrete de femei care au trait in preajma unor scriitori, unele cu activitate artistica impresionanta altele casnice. Nu e o carte tradusa in romaneste, o gasiti pe amazon si in versiune kindle.

Mai avem in romaneste o minunatie de carte despre sotia lui Sergiu Celibidache si el un muzician exceptional si un dirijor de geniu. Viata lui a fost ecranizata si va fi pe ecrane in toamna acestui an.

Viata Ioanei Celibidache, o pictorita foarte talentata care nu a vrut sa semneze nicio lucrare cu numele ei de casatorie ca sa nu exploateze in vreun fel notorietatea sotului ei, o doamna care a fost un sprijit urias pentru vulcanicul si temperamentalui Celibidache, a fost povestita in cartea “Ioana Celibidachhe, o matusa de poveste”.

Am scris despre carte aici si sper ca, odata cu lansarea acestui film despre Celibidache, cartea va fi reeditata ca sa o citeasca cat mai multa lume.

Mai avem in Romania tradusa si o carte minunata,  o fictionalizare a unei povesti despre o sotie de artist. Rebecca Miller, Vietile secrete ale Pipei Lee. (a si fost ecranizata cartea cu Robin Wright, Keanu Reeves, Alan Arkin, Winona Ryder si Julianne Moore in rolurile principale, si Rebecca Miller regizoare)

Miller este sotia actorului Daniel Day Lewis si fiica lui scriitorului Arthur Miller; a avut nevoie de ceva ani pana si-a gasit propriul drum in viata (a trecut prin alcool, droguri si intamplari tumultuoase), dar acum este una dintre cele mai appreciate scriitoare si regizoare independente. Cartea e tradusa la noi la Editura Trei. Cu ceva ani in urma am facut un interviu cu doamna Rebecca Miller pe care il gasiti aici.

***

Iata doua fragmente din cele doua carti despre Bernstein, netraduse la noi.

In cartea fiicei lui, Jamie Bernstein

“They became engaged; there was even a notice about it in a gossip column. But then they broke it off. There were complications; they just couldn’t make the leap. Felicia went off to be Eva Gabor’s understudy in a Broadway play, where she fell in love with the leading man, Richard Hart. He was a hopeless alcoholic, abusive when drunk, but she loved him. She told us that Hart died in her arms, of liver failure. A couple of years later, sadder but wiser, or something, Felicia and Lenny decided to make a go of it after all. They married in September of 1951, flooded with nerves. On the drive from Massachusetts to Mexico for their honeymoon, Lenny—possibly out of pure suppressed panic—drilled Felicia on the rules of English grammar. Each morning, they would climb back into the car and Daddy would say, “You remember in yesterday’s lesson . . .” It’s a miracle the marriage even made it to Mexico. They spent their honeymoon in a cheerful villa in Cuernavaca, spending much of their time with the writer Martha Gellhorn, who would become a lifelong friend. She may well have saved the shaky new marriage by toggling back and forth between the anxious newlyweds, lending each a sympathetic ear. I was born exactly one year later. When I was little, my mother was a steadily working stage actress, using her mother’s maiden surname: Felicia Montealegre. She also acted in live television dramas, winning awards for her performances on shows like Playhouse 90 and Kraft Theatre. And she did concert narrations, as well. In our living room, there was a framed photograph of Mummy as Joan of Arc, her eyes looking heavenward as she is consumed by a backdrop of flames. Alexander and I loved that picture. We had no idea she was narrating Honegger’s oratorio; as far as we were concerned, our mother simply was Joan of Arc. But there was so much more to Felicia. She was witty and well-read; she could fix lamps, paint windowsills, perform flawless manicures. She was even an expert hair cutter. We thought she looked so professional, snipping away at our father’s head, occasionally leaning back to assess her handiwork, the comb gripped between her teeth.”

Din cartea Scrisorile lui Bernstein

Felicia Bernstein to Leonard Bernstein [late 1951 or 1952]

Darling, If I seemed sad as you drove away today it was not because I felt in any way deserted but because I was left alone to face myself and this whole bloody mess which is our “connubial” life. I’ve done a lot of thinking and have decided that it’s not such a mess after all. First: we are not committed to a life sentence – nothing is really irrevocable, not even marriage (though I used to think so). Second: you are a homosexual and may never change – you don’t admit to the possibility of a double life, but if your peace of mind, your health, your whole nervous system depend on a certain sexual pattern what can you do? Third: I am willing to accept you as you are, without being a martyr or sacrificing myself on the L.B. altar. (I happen to love you very much – this may be a disease and if it is what better cure?) It may be difficult but no more so than the “status quo” which exists now – at the moment you are not yourself and this produces painful barriers and tensions for both of us – let’s try and see what happens if you are free to do as you like, but without guilt and confession, please! As for me – once you are rid of tensions I’m sure my own will disappear. A companionship will grow which probably no one else may be able to offer you. The feelings you have for me will be clearer and easier to express – our marriage is not based on passion but on tenderness and mutual respect. Why not have them? I know now too that I need to work. It is a very important part of me and I feel incomplete without it. I may want to do something about it soon. I am used to an active life, and then there is that old ego problem. We may have gotten married too soon and yet we needed to get married and we’ve not made a mistake. It is good for us even if we suffer now and make each other miserable – we will both grow up some day and be strong and unafraid either together or apart – after all we are both more important as individuals than a “marriage” is. In any case my dearest darling ape, let’s give it a whirl. There’ll be crisis (?) from time to time but that doesn’t scare me any more. And let’s relax in the knowledge that neither of us is perfect and forget about being HUSBAND AND WIFE in such strained capital letters, it’s not that awful! There’s a lot else I’ve got to say but the pill has overpowered me. I’ll write again soon. My wish for the week is that you come back guiltless and happy. F

A inceput targul Gaudeamus si cum a venit week endul sigur va veti gasi drum catre targ, asa ca las aici cateva recomandari ale unor carti pe care le-am citit si mi-au placut mult, dar si ce carti vreau sa-mi cumpar.

Poate va inspira in lista dvs de cumparaturi.

Doua carti ar trebui sa fie la obligatorii pe lista de cumparaturi pentru doamne si domnisoare.

Joan Didion – Uite cum sta treaba (la editura PANDORA M), o colectie de  eseuri despre media, femei si viata in general, scrise cu finete si grija pentru idei si poveste.

Didion, pe care stiti ca o iubesc (are in ro traduse Anul Gandirii Magice si Nopti albastre, la aceeasi editura) obisnuia sa spuna We tell ourselves in order to live. Si e atat de mult adevar in aceasta propozitie in care ne regasim fiecare, cu vocile noastre interioare, cu problemele si istoriile noastre de viata.

O alta carte pentru doamne si domnisoare, foarte motivationala si emotionanta e Fluturele de Yusra Mardini.

E o poveste reala, a domnisoarei Mardini care a reusit sa plece din Siria aflata in razboi si, pentru ca acasa la eaera o buna inotatoare, a reusit cu multa  ambitie si curaj sa participe la Olimpiada de la Rio in echipa refugiatilor.

Dar pana la aceasta victorie personala cand a plecat cu o barca gonflabila din tabara de refugiati din Siria  și-a dat seama că motorul bărcii în care se afla alături de a alți refugiați din Siria s-a oprit si nu a ezitat să se arunce în valuri. Împreună cu sora ei, a apucat frânghiile fragilei bărci de cauciuc, luptându-se ore în șir să împingă ambarcațiunea către îndepărtatul mal grecesc. Acest act de curaj a salvat viețile unor femei, copii, bărbați de toate vârstele, care fugeau din calea războiului.

Astazi e purtator de cuvant la Natiunile Unite pentru refugiati, dupa ce a trecut prin calvar si a facut chiar si cateva luni de puscarie – fiind acuzata in tara ei de spalare de bani, ea fiind super saraca.

Povestea ei a inspirat si un film care e pe Netflix, dar e o carte de citit cu un ceai alaturi intr-o vreme cand va faceti bilantul unui an. E frumos sa vedeti ca orice se poate schimba in bine in viata dvs daca aveti curaj, ambitie si obiective clare, in ciuda oricaror greutati. Iar fetita asta, Yusra e incredibila, credeti-ma…

Cartea a aparut la editura Pilot Books unde, cand ajungeti la standul sau, mergeti pe mana mea si mai intrebati si de In lupta cu valurile a Dianei Nyad (si aici e un film pe Netflix inspirat din poveste), dar intrebati si de Stretching pentru orice varsta si Yoga in timp ce astepti.

Sunt doua carti care va ajuta sa aveti inteligent grija de corpul vostru, in conditiile in care faceti foarte putina miscare. In plus sunt carti foarte faine care pot fi facute cadou de sarbatori.

Pentru mine la  obligatorii mai e Zadie Smith – Impostorul care a aparut la Litera.

N-am citit inca nici in engleza aceasta carte, desi e una dintre scriitoarele pe care o citesc si in engleza si in romana, sa profundez. Glumesc desigur, doar ca imi place sa vad si cum a gandit in limba ei maternal cartea, acolo unde e engleza… si apoi sa compar cu traducerea, care e treaba complicate si ma bucur ca editurile au inceput sa puna numele traducatorilor pe coperta.

 Daca sunteti pasionati de film, teatru avem doua carti foarte simpatice in acesta zona: Martin Scorsese – O calatorie pe care o  gasiti la Nemira, si  Victor Rebengiuc – Asta-s eu  care a aparut la editura Vremea.

Sunt doua carti care seamana: sunt din interviuri si opinii ale celor care ii cunosc pe protagonisti, vorbesc despre doua talente uriase si despre integritatea lor profesionala.

Ce mai vreau eu sa imi cumpar

La Humanitas.

Vietile secrete ale culorilor – Laura Imai Messina

Calatorie in lumea formelor – Andrei Plesu

Cormac McCarthy Pasagerul

Mario Vargas Llosa – Conversatie la Princeton

Cristian Mungiu – Tania Ionascu, bunica mea, O biografie basarabeana

Radu Paraschivescu – Astazi este mainele de care te-ai temut ieri

La Pandora M, unde e si Joan Didion despre care am scris mai sus:

Annie Ernaux – Tânărul. Fotojurnal

Puterea artei de Simon Schama

Scrisori către Milena de Franz Kafka

 Junky de William S. Burroughs

Sunt sigura ca la targ, la o plimbare printre standuri sigur mai descopar bucurii, dar astea sunt pe lista mea acum

Felul in care care ne gandim la noi insine si la abilitatile noastre  ne influenteaza fundamental parcursul in viata – de la felul in care ne formam familia, construim relatii de prietenie pana la cum luam decizii in cariera sau cat de mult ne stresam pentru lucruri care nu tin de noi.

Zilele trecute in timp ce editam interviul cu producatorul documentarului Nasty, Cosmin Hodor (e un interviu pe care l-am facut special pentru TIFF, dar a fost realizat cu mult inainte dat fiind programul lui  Cosmin, il cititi aici), m-am reintors sa ascult o conferinta pe care el o mentiona cu Horia Tecau la TIFF 2020 (o ascultati aici). Am remarcat inca o data cum explica modul in care a invatat sa nu ia personal greselile din meciurile de dublu, sa nu dea vina pe partenerul lui.

In esenta el spune ca a invatat de mic sa destructureze ce a gresit si sa se orienteze catre a corecta ce nu a fost bine, fara sa ia nimic personal.

Discutia are mai multe nuante ( e despre tenis, dar poate fi aplicata si in viata), pentru ca intr-un meci de dublu nu e loc de ego, trebuie ca fie partener sa stie exact care e caracterul si tipologia colegului, la ce reactioneaza spre motivare, dar si obiectivele lor – mindsetul – sa fie tot timpul pe pozitiv, pe sa facem mai bine.

Mi-am adus aminte de cartea psihologului Carol S Dweck care analizeaza mindsetul si cum am foarte mare nevoie in aceste zile de o reasezare a gandurilor si motivatiilor, am citit-o. (in engleza, in kindle, dar intre timp – bucurandu-ma profund de ea si stresandu-mi prietenii cu ce scrie doamna – am luat-o si pentru ei, la lecturi obligatorii, mai ales ca am descoperit ca e tradusa la Editura Curtea Veche)

Cum defineste doamna psiholog Carol Dweck, de la Universitatea Stanford fix mindset/ mentalitatea fixa vs growth minsetul/ mentalitatea flexibila.

Stiinta ne-a spus candva ca creierul uman se opreste din dezvoltare in copilarie, insa acum stim ca acesta evolueaza si se schimba in mod constant. Multe parti ale creierului raspund la experiente, iar “software-ul” nostru poate fi actualizat prin invatare.

– O mentalitate fixa: in aceasta mentalitate, oamenii cred ca inteligenta lor este fixa si statica.

– O mentalitate de crestere: in aceasta mentalitate, oamenii cred ca inteligenta si talentele pot fi imbunatatite prin efort si invatare.

Persoanele cu o mentalitate fixa cred, de obicei, ca nivelul lor de inteligenta si abilitatile sunt innascute. In propriile cuvinte ale Dr. Dweck, persoanele cu mentalitate fixa cred ca “au o anumita cantitate [de inteligenta] si atat, iar apoi obiectivul lor devine sa para tot timpul inteligente si sa nu para niciodata proaste”.

Pentru persoanele cu o mentalitate de crestere, insa, acestea inteleg ca a nu sti sau a nu fi bun la ceva poate fi o stare temporara – astfel incat nu trebuie sa se simta rusinate sau sa incerce sa demonstreze ca sunt mai inteligente decat sunt in prezent.

Dweck afirma ca, in cadrul unei mentalitati de crestere, “elevii inteleg ca talentele si abilitatile lor pot fi dezvoltate prin efort, o buna predare si persistenta”.

O mentalitate de crestere considera inteligenta si talentul ca fiind calitati care pot fi dezvoltate in timp.

Acest lucru nu inseamna ca persoanele cu o mentalitate de crestere presupun ca ar putea fi urmatorul Einstein – exista inca variabile in ceea ce putem realiza cu totii. O mentalitate de crestere inseamna pur si simplu ca oamenii cred ca inteligenta si talentele lor pot fi imbunatatite prin efort si actiuni.

O mentalitate de crestere recunoaste, de asemenea, ca esecurile sunt o parte necesara a procesului de invatare si le permite oamenilor sa “revina” prin cresterea efortului motivational.

Acest tip de mentalitate vede “esecurile” ca fiind temporare si schimbatoare si, ca atare, o mentalitate de crestere este cruciala pentru invatare, rezilienta, motivatie si performanta.

Si da exemple de mari sportivi care au ratat primele examene de evaluare in sporturile respctive pentru ca aoi, prin mii de ore de antrenament, au facut istorie in sport. E si o trimite la cartea lui Malcom Gladwell – tipping poit – in care se remarca ca e nevoie de minimum 10.000 de pre de exercitii pentru a excela intr-un domeniu.

Cei care adopta o mentalitate de crestere au mai multe sanse sa:

– Sa adopte invatarea pe tot parcursul vietii

– Sa creada ca inteligenta poate fi imbunatatita

– Sa depuna mai mult efort pentru a invata

– Sa creada ca efortul duce la maiestrie

– Sa creada ca esecurile sunt doar piedici temporare

– Considera feedback-ul ca pe o sursa de informatii

– Accepta de bunavoie provocarile

– Priveasca succesul altora ca pe o sursa de inspiratie

– Priveste feedback-ul ca pe o oportunitate de a invata

*

Intr-o mentalitate fixa, oamenii cred ca atributele, cum ar fi talentul si inteligenta, sunt fixe – adica, ei cred ca se nasc cu nivelul de inteligenta si talentele naturale pe care le vor atinge la varsta adulta.

O persoana cu mentalitate fixa evita, de obicei, provocarile din viata, renunta usor si se simte intimidata sau amenintata de succesul altor persoane. Acest lucru se datoreaza in parte faptului ca o mentalitate fixa nu vede inteligenta si talentul ca pe ceva ce se dezvolta – este ceva ce “esti”.

Mentalitatea fixa poate duce la o gandire negativa. De exemplu, o persoana cu o mentalitate fixa ar putea esua la o sarcina si crede ca acest lucru se datoreaza faptului ca nu este suficient de inteligenta pentru a o face. In timp ce o persoana cu o mentalitate de crestere ar putea esua la aceeasi sarcina si crede ca acest lucru se datoreaza faptului ca trebuie sa petreaca mai mult timp exersand.

Persoanele cu o mentalitate fixa cred ca trasaturile individuale nu se pot schimba, indiferent de cat de mult efort depuneti, si sunt mai predispuse:

– Sa creada ca inteligenta si talentul sunt native, cu ce te nasti, cu aia defilezi toata viata.

– Sa evite provocarile pentru a evita esecul

– Ignora feedback-ul din partea celorlalti

– Sa se simta amenintate de succesul altora

– Ascunda defectele pentru a nu fi judecati de ceilalti

– Creada ca efortul depus este inutil

– Priveasca feedback-ul ca pe o critica personala

– Renunte  cu usurinta

Cercetarile lui Dweck au constatat, de asemenea, contrar opiniei populare, ca este mai benefic sa nu lauzi talentul sau abilitatile naturale, ci sa lauzi procesul. In special, ar trebui recompensate efortul, strategiile, persistenta si rezilienta. Aceste procese joaca un rol major in furnizarea unui feedback constructiv si in crearea unei relatii pozitive intre elev si profesor.

Printre beneficiile suplimentare ale unei mentalitati de crestere se numara:

– Reducerea epuizarii

– Mai putine probleme psihologice, cum ar fi depresia si anxietatea

– Mai putine probleme de comportament

 Felul in care ne gandim la intelectul si talentele noastre nu numai ca afecteaza modul in care ne simtim, ci poate afecta si ceea ce realizam, daca ne mentinem noile obiceiuri sau daca vom continua sa dezvoltam noi abilitati.

Sigur ca astazi, in epoca social media cand o poza cu tine primeste mai multe validari decat munca ta, e greu sa stai pe linia corecta a lucrurilor. Dar pentru asta trebuie sa ne slefuim ego si sa avem o lista proprie de criterii de evaluare in functie de obiectivele noastre si progresul pe care-l facem catre ele, ca sa nu cautam validare la cei din jur.

Incepe Bookfest si e din nou un rasfat pentru cei care iubesc cartile.

Iata ce carti va recomand din inima sa luati acasa.

Prima pe lista, fara sa ezit, Teoria Corzilor – David Foster Wallace, a aparut la editura PilotBooks, in traducerea lui Radu Paraschivescu. Aveti lansare la targ vineri la ora 16… detalii aici

Sunt atat de bucuroasa ca a fost tradusa cartea asta incat deja am comandat-o in mai multe exemplare sa o trimit prietenilor, sa o citeasca. Wallace a fost un mare scriitor american, o minte sclipitoare dar chinuita ( s-a sinucis la 40 de ani). In cartea asta sunt eseuri despre tenis, care de faptsunt eseuri despre viata.

Am citit-o in versiunea in engleza, o am in Kindle, dar o voi avea si in romana pentru ca mi se pare minunata alegerea traducatorului, dl Radu Paraschivescu, un mare si important traducator si scriitor, dar si un  mare iubitor de sport.

Ca sa raman tot la editura Pilot Books va recomand sa cititi / cumparati In lupta cu valurile – Diana Nyad

O doamna care are acum 73 de ani, si-a dedicate intreaga viata sportului, inotului pe mre distanta, a traversat oceanul din Cuba in Florida 177 km, fara cusca impotriva rechinilor.

Si cartea aceasta am citit-o, pentru un proiect, si m-a pus pe picoare, m-a motivat pentru ca eram in zile in care ma incerca o depresie din cauza de oboseala si epuizare.

La Humanitas, eu am pe lista de achizitii urmatoarele titluri

Noua Carte a domnului Radu Paraschivescu – Garoafe la bordel

Existus – Gabriel Liiceanu , o carte despre care stiu ca este despre doliu si moarte si raportarea noastra la aceasta etapa avietii

Si bonus, Simon – Narine Abgarian (doamna care a scris si Din cer au cazut trei mere) – eu am citit-o deja pentru ca am primit-o in avanpremiera. aici un fragment pe care l-am publicat pe urban.ro

La editura Pandora M

Bucurie – Manuel Vilas

Koba cel cumplit – Martin Amis (pe asta am citit-o), dar Amis tocmai ce a plecat dintre noi si va recomand aceasta analiza dura si meticuloasa a raului. (aici  e un fragment pe care l-am publicat pe urban.ro)

La editura Vellant

Alain du Botton – o educatie emotionala

Pe vremea cand nu erau atat de multi guru de Instagram care sa ne invete cum sa traim, BOtton care vine dintr-o familie unde a facut multa educatie informala, scria carti destepte care sa arate o alta latura a vietii. Erau multe citate din cartile lui pe Instagram. Dar mSai bine cititi originalul.

Susan Sontag – Despre fotografie

O carte fina, o analiza rafinata, a impactului fotografiei asupra vietilor noastre. Stiu ca astazi nu mai gandim in fotografii ci in poze de selfie-uri, dar cartea asta e definitorie pentru cultura vizuala si sociala a fiecaruia dintre noi.

Editura Publica

Anders Hansen – Creierul Puternic.

Cu o asemenea avalasa de informatii in fiecare zi, lupta de astazi e mai intai pentru un creier puternic; de acolo incolo se construieste sanatatea si calitatea vietii nosstre.

Si ca sa raman la Publica, am doua bonusuri, nu sunt carti din anul asta, dar au contextul potrivit pentru a fi citite/cumparate anul acesta.

Rafa – Povestea mea, biografia lui Rafael Nadal scrisa impreuna cu John Carlin.

Nadal a anuntat ca la anul ia in calcul retragerea prin participarea la cat mai multe turnee care i-au adus bucurie in viata. E unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii, un caracter cu o darzenie si o ambitie supra omenesti. Anul asta, dupa f multi ani, nu va participa la Roland Garros pentru ca nu s-a recuperat dupa accidentari.

Pentru el Roland Garros e viata. L-a castigat de 14 ori.

(anul trecut, cand am fost la Roland Garros, citeam prin cafenele cartea lui ca sa-i salut succesul si viata in felul meu)

Si al doilea bonus Staley Tucci Gust.

Stiu ca am recomandat-o si anul trecut, este despre mancarea italiana, cultura italiana, iar actorul Stanley Tucci e un gourmand si un mare rafinat. Cartea e ca o vacanta in Italia. E de pastrat in orice biblioteca. Sunt dintre cei care am petrecut multe vacanta in Florenta si Roma, atat de multe ca stiu proprietari de carciumi din aceste orase :), cred ca inteleg destul de bine gastronimia italiana si cred ca Tucci ii face un mare serviciu cu aceasta carte.

Ieri a fost ziua internationala a cartii, am daruit cateva carti, asa de sarbatoare.

Imi place sa citesc si sa recomand carti. Am o bucurie imensa cand aflu ca cineva si-a cumparat si a si citit o carte recomandata de mine, mi se pare – intr-un mod vanitos, stiu – ca las si eu o urma mica in mintea si sifletul cuiva, ca poate i se deschid noi perspective.

Stiu cat de mult inseamna cititul pentru autoeducatia mea pentru ca nu am fost o cititoare dedicata de mica, ba din contra (imi placea matematica, iar cititul si compunerile sau comentariile/referatele deloc). Am ajuns insa sa vorbesc la radio, ca profesie, si aveam langa mine colegi exceptionali, cu lecturi foarte multe ( Nic Cocarlea pe care-l ascultati acum la Radio Guerrilla a fost o mare inspiratie pentru mine si mi-a fost multa vreme frica sa spun ceva langa el pt ca era mult mai citit decat mine).

De pe la 25 de ani, poate putin mai devreme, mi-am promis sa citesc o carte pe saptamana. Si m-am tinut de promisiune.

Uneori citesc si mai mai mult, cel mai adesea cartile mai mullte intr-o saptamana sunt ca parte a documentarii pentru un articol sau un interviu.

Dar imi place sa arat ce citesc, nu ca sa ma laud (cum mi-a zis cineva aici pe blog acum multi ani si o vreme n-am mai scris despre carti marcata de vorbele omului), ci pentru ca sa -i inspire pe altii. Poate ei nu stiu de cartea respectiva, poate au incredere in recomandarile mele si incearca un titlu nou care le ajunge in fata.

De fiecare data in proiectele print/online la care am lucrat am pus fragmente din carti sau chiar carti cu totul; e marea mea bucurie.

Acum la urban.ro de 3 ani punem aproape in fiecare sambata cate un fragment dintr-o carte. Ma gandesc ca daca omul testeaza putin – ca la parfumuri, daca vreti – poate e convins si cumpara cartea.

Am facut asta inca de pe vremea cand lucram la Tabu.

Tabu a fost prima revista din Romania care a publicat o carte simultan cu revista – a fost vorba de Brokeback Mountain, nuvela lui Annie Proulx, imediat dupa premiera filmului.

Era important ca oamenii  – aflati sub impactul notorietatii filmului – sa citeasca intreaga nuvela, mai ales intr-o tara ca a noastra unde nu suntem foarte deschisi la minte in ceea ce priveste relatiile interumane si de dragoste din jurul nostru.

A fost super super greu sa conving publisherii de atunci sa publicam nuvela, li se parea o fita de snob 😊 si, dupa ei, nu ar fi adus vanzari deci nu era utila o asemenea cheltuiala. Am gasit eu sponsor care sa plateasca tiparul nuvelei, ca sa pot sa fac proiectul.

Un an mai tarziu, ziarele vremii publicau editiile de week end cu carti ca sa ajute si vanzarile dar si formarea unor noi biblioteci casnice.

Dar nu asta voiam sa va spun. Ci, intr-un mic moment de vanitate, voiam sa va spun ca istoria se repeat si am influentat iar, un pic mic, piata de carte.

 De cand am reinceput la urban.ro sa publicam fragmente din carti, au inceput ziarele mar isa se gandeasca daca nu e util si pentru ei. Si au incept (cam dupa 1 an de la proiectul nostru) si ziarele mari – Libertatea, Adevarul etc – sa publicce fragmente de carte; iar pentru mine e o bucurie uriasa si un semn ca buturuga foarte mica poate sa influenteze rotile foarte mari sa se invarta in directii pe care altfel nu ar fi mers.

Nu stiu daca e initiativa ziarelor sau a editurilor, dar ma bucur f f f mult pentru ca sunt sanse in plus ca oamenii sa descopere noi autori si carti.

Sambata pe urban.ro a fost un fragment din Narine Abgarian – Simon (aici), iar duminica in Libertatea un alt fragment din aceeasi carte. (aici)

Aici seria de fragmente din cartile 2022 publicate de urban.ro

Zilele acestea citesc o carte pe care am descoperit-o intr-un interviu cu actorul Jeremy Strong, pe care-l vedeti in Succession.

Strong e un mare actor dar si un om foarte rafinat si educat, si o persoana de mare caracter.

Pasiunea lui pentru pictura si lecturi, dar si cat de serios isi trateaza meseria o despcoperiti in interviul pentru GQ, va mai spun un detaiu care arata ce super caracter este.

Dupa moartea lui Heath Ledger in 2008 (care i-a fost un prieten foarte bun) s-a vazut saptamanal multi ani cu fetita lui Matilda (mama ei e actita Michele Wiliams) ca sa o ajute sa treaca peste tracedie si sa aiba o prezenta masculine constanta in viata ei.

Sunt mai multe carti care mi-au atras atentia in ce povesteste Strong (am dat chiar stop la cadru ca sa pot sa citesc toate titlurile cartilor 😊 ), dar am inceput sa citesc una care mi s-a parut potrivita cu zilele acestea pentru ca e si despre greseli, si despre smerenie, si despre perseverenta si a crede in visul tau. – On writing and Failure  de Stephen Marche.

E o carte care a a aparut pe piata in februarie acest an,

Stephen Marche este editorialist la Esquire, povesteste in carte si cum s-a schimbat perce[tia si efortul fata de munca lui in epoca digitala.  Spune ca pentru opinia din Esquire se documenta cand doua spatamani, si avea [ana la 6 versiuni editate de revista, adica chiar muncea aproape o luna pentru o pagina de revista si acum, in epoca digitala, a scris un necrology intr-o seara in doar cateva ore, cat se pregatea cine pe aragaz, iar pana a terminat de mancat a si fost publicata online.

E o metafora frumoasa despre cum se dilueaza nu doar efortul pentru scriere dar si consistenta unui text.

Iata cateva dintre remarcile lui, in original…

No amount of success is a protection from the spectre of obscurity. There’s no amulet against oblivion.

*

Rejection is the evidence of your hustle. Rejection is the sign that you are throwing yourself against the door. All creative careers demand persistence because all creative careers require luck. Persistence is the siege you lay on fortune. In one sense, the subject of this book applies to many different creative fields

*

….. any actor counted for about 7 percent of the reason they were cast in any given role. Age and ethnicity and “box office value in China” all mattered more. Success as an actor is only incidentally related to talent or effort. Painters and sculptors and designers and dancers and musicians all create under the same capriciousness of fortune. Even so, the life of a writer demands a peculiar persistence. Writers make meaning. They trade, equally, in illusion and disillusion. To live in the quaking of meaning is to shudder from your feet up.

Cartea expune cateva dintre marile ratari ale unor scriitori care au marcat literatura mondiala, vorbeste foaret elegant despre ego-urile scriitorilor ( e un fragment in care Margaret Atwood tine sa precizeze ca si ea a scris pentru o revista, ca replica pentru un tanar care, mare fan fiind, nu stia cum sa se prezinte mai bine si mai vandabil).

Dincolo de povesti e o lectie despre smerenie si munca sustinuta si poate fi citita cu mare placere si de cei care nu traiesc din scris.

E frumos sa intelegeti de ce, pentru unii, niciun soft AI nu va fi niciodata o amenintare… observatia naturii umane nu o sa o aduca cu emotie si atentie la detalii surprinzatoare niciun robotel

Textul de mai jos a fost publicat aici in 2020 si scris in 2014. Il readuc in atentie pentru ca tocmai am vazut o mini serie britanica Time care e despre un profesor aflat intr-o puscarie din Anglia si va fi de saptamana viitoare pe BBC First Romania. Scriu curand despre film, pe larg.

*

Ieri a comentat cineva pe facebook ca a descoperit prefata cartii Orange is the new black si ca a plans, dupa ce a citit-o chiar de doua ori.

Nu mai stiam ce scrisesem, sunt aproape 6 ani de atunci, am cautat textul, il las mai jos, e despre cum oamenii nu sunt nici fundamentali buni, nici definitiv rai

Prefata pentru cartea Portocaliul este noul negru, aparuta la editura Publica in 2014. Cartea poate fi cumparata de aici.

Am fost in puscarie. De 7 ori, cate o zi. In 2 ani.

N-am fost condamnata, dar am stat cate 10 ore in fiecare dintre zilele respective inchisa intre portile mari de fier ale penitenciarului de maxima siguranta de la Targsor. Un penitenciar pentru femei.

Prima data, in 2005, in septembrie.  Motivul? Cel mai frivol dintre orice v-ati imagina: un pictorial pentru rubrica de moda a revistei Tabu, al carei redactor sef eram, pictorial in care vorbeam despre expunerea feminitatii in spatii care minimalizau esenta unei femei; protagonista – o tinara de 25 de ani condamnata pe viata.

Pastrez in minte o secventa foarte colorata, la propriu. In curtea destinata celor care erau la regim “inchis”, adica ieseau la plimbare doar o ora pe zi, era un perete pictat cu umbrele si flori mari in culori foarte aprinse. Genul de desen pe care l-ai gasi in curtea unei gradinite. Fotografului (Cosmin Bumbut) i-a placut locul si l-a ales pentru unul dintre cadre. Fata care poza fusese machiata si coafata, asa ca a fost imbracata de stilista in haine scumpe – camasa, fusta plisata, pantofi, toate intr-un violet pruna– si s-a trecut la munca.

Pentru ca nu era un model obisnuit, fetei nu i s-au cerut posturi speciale, miscari ale capului sau ale trunchiului pe care le fac, de obicei, modelele profesioniste in fotografiile de moda pentru ca hainele sa fie puse in evidenta. Trebuia sa se uite la fotograf si sa zambeasca. Fata a refuzat sa zimbeasca, avea probleme mari cu dantura, dar s-a uitat fix in cadru cu ochii ei albastri, senini, care nu lasau nimic de banuit din crima la care fusese partasa.

Locul de fotografie era foarte aproape de geamurile unui dormitor, asa ca detinutele de acolo au inceput sa se afiseze la ferestrele cu gratii si sa comenteze ironic. Una dintre ele si-a schimbat look-ul de trei ori cat in curte s-a realizat fotografia. Si-a pus peruci diferite, blonda cu par lung, blonda tuns bob si roscata cu par lung, si-a scos o oglinda pe geam si a inceput sa strige:

“Doamna, doamna, eu sunt mai frumoasa decat ea, pe mine nu ma fotografiati?” Si ea avea niste dinti lipsa.

*

Cea de-a doua imagine pe care o pastrez din acelasi penitenciar e o intamplare din 2010, 5 ani mai tarziu de la prima mea vizita.

In clubul penitenciarului (un fel de sala de clasa cu tabla, catedra, scaune rabatabile si o mica scena) o tanara statea intr-un colt, cu fata aproape lipita de un perete, si cinta “I will always love you”. Era imbracata in haine de strada potrivite cu o cafenea luxoasa din mijlocul Bucurestiului, parul blond il prinsese cu o cordeluta lata pe care o intuiai doar pentru ca printre buclele vesele se facuse un spatiu mare ca un sant.

Notele de sus de la refren le atingea ca si cum ar fi fost acolo langa ea pe zidul de care aproape ca-si lipea fata. Canta impecabil iar intre spatiile dintre note, sau dintre cuvinte, era mult mai multa tensiune si jale decat erau in cantecul original.

Tinara care canta era inchisa pentru trafic de droguri, reteaua din care facea parte plimbase pe teritoriul Romaniei cateva sute de kilograme de heroina. Cantecul era cadoul colegelor ei pentru mine si colegii mei la incheierea unui curs special pe care-l facusem prin revista: invatasera sa faca fotografii.

Fetei ii fusese rusine sa cante uitindu-se la noi, asa ca se auto pedepsise si se dusese in coltul scenei, ca sa cante cu fata la perete.

Cand a terminat si s-a intors catre public (erau 9 persoane in incapere – 7 detinute , un gardian si cu mine) i-am vazut lacrimile siroaie pe obraji  cum si ea a vazut lacrimile celor care erau in sala.

Toata lumea plangea. Fara exceptie.

*

Cea de-a treia amintire e despre mine si inceputul unui atac de panica.

Dupa 10 ore de stat in penitenciar, cu toate simturile alerte pentru ca e un loc in care ti se pare poti fi atacat de oriunde chiar daca e un gardian aproape, cu femei care vin la tine si-ti cer tigari, mai intai politicos, apoi mai ferm iar cind le refuzi trec pe linga tine injurand, cu alte femei care-ti spun povesti pe care le-au auzit de la tine cu cateva clipe inainte, doar ca-si imagineaza ca sunt ale lor intr-un transfer bizar de identitate in lipsa unei vieti reale si a unui contact cu realitatea asa cum o stiau cu multi ani in urma cand erau in libertate, cu dispute care se petrec in fata ta, plecate aparent de la nimic dar care  vorbesc despre dorinta de superioritate demonstrata in fata cuiva “de afara” care se poate revarsa in putere si autoritate asupra celor “dinauntru”, dupa 10 ore din astea, aerul de dupa gardurile mari ti se pare mai curat si vrei foarte mult sa fii afara.

In prima zi in penitenciar, aproape de ora la care ar fi trebuit sa parasim locul, pentru ca dupa ora 18.00 nu mai aveau voie barbatii in zona, am ramas fara aer. Eram in curte, a inceput sa ma stranga cutia craniana, inima sa-mi  iasa prin ochi si sa mi se para ca nu mai e nicaieri oxigen.

Am avut nevoie de citeva minute bune in care mi-am spus in gand “curand am sa fiu afara, curand am sa fiu afara” ca sa plece inima catre locul ei, iar respiratia sa revina la un tempo normal.

***

Ce ne imaginam noi despre penitenciare nu e chiar ceea ce vedem daca ajungem acolo. In Romania in penitenciare nu se mai poarta uniforme, ci haine de strada, detinutii care sunt la regim deschis – care merg la munca in timpul zilei si doar noaptea ajung in dormitoarele cu 6 sau 10 paturi – se pot plimba linistiti prin curtea mare care are si-un chiosc de unde isi pot cumpara lucruri de igiena sau suplimente la mancare.

Dar presiunea pe care o simti acolo nu vine din ceea ce stiai, ci din ceea ce nu credeai ca o sa simti.

Ai in jurul tau femei care ravnesc dupa atentie, care n-au notiunea de incredere in sine pentru ca nu prea au experimentat-o, care sunt tatuate din cap pana in picioare sau care poarta tocuri fine si machiaj sofisticat.

Si tu trebuie sa traiesti printre ele, sa-ti gasesti un loc fie si pentru o zi sau, in cazul celor care sunt condamnate, pentru cativa ani. Intr-un mod straniu, iti dai seama ca si dincolo de zidurile alea mari, in libertate, e aceeasi situatie.  Te lupti pentru ce-i al tau, incerci sa-ti faci loc si sa captezi atentia, ti-e incredibil de rusine cand esti in varianta ta cea mai sincera si mai curata, iar in mintea ta se creeaza tornade cand simti ca te ingradeste cineva si nu te lasa sa faci ceea ce-ti doresti.

Sunt foarte putini oameni care au privilegiul sa experimenteze ceea ce am trait eu. Cartea aceasta va ajuta insa sa va uitati la lumea dinauntrul penitenciarelor si sa nu mai judecati. Sa va ganditi ca nu exista om fundamental rau sau fundamental bun.

Si intelegeti ca libertatea e in mintea noastra cand suntem stapani pe noi si mintea noastra si cand ne gasim un loc potrivit in puzzle-ul care reprezinta imaginea lumii in care, pentru o vreme, traim.

Saptamana viitoare, pe 10 ianuarie, va fi lansata biografia Printului Harry, Rezerva, inclusiv in romaneste – la noi cartea apare la editura Nemira

Despre povestile de acolo se va scrie foarte mult pentru ca printul si sotia lui genereaza multe controverse si, prin urmare, fac audiente peste tot deci vor fi preluati peste tot.

N-am citit inca aceasta carte, o voi citi saptamana viitoare, acum vreau sa fac cateva remarci despre scriitorul care se afla in spatele ei, pentru ca este scrisa de J.R. Moehringer, domnul care a scris una dintre cele mai bune biografii ale ultimilor 50 de ani ( Open  – Andrei Agassi) si care are un premiu Pulitzer, dar si o autobiografie transformata in film – Tender Bar ( filmul e regizat de George Clooney cu Ben Afleck in rolul principal)

Cand Penguin Random House a prezentat coperta pentru viitoarea autobiografie a printului Harry, multa lume a spus ca imaginea de pe coperta aminteste mai degraba de memoriile lui Andre Agassi – un cadru care seamana cu portretele in stil National Geographic. E simpatic si ca amandoua cartile au titluri de un sigur cuvant, versiunile in engleza sunt la Harry – “Spare”, la Agassi “Open”.

Cartea lui Harry face parte dintr-un contract de 40 de milioane de dolari pentru trei carti asa ca ne vom mai delecta cu discutii complicate despre moralitate si ce si cat spui in spatiu public despre o familie cu reprezentare la nivelul politicii si vietii unei tari.

La momentul anuntului contractului printul spunea in comunicatul de presa “Scriu aceste randuri nu ca printul care m-am nascut, ci ca omul care am devenit”, iar Moehringer nu a fost mentionat in mod expres atunci si nici de atunci nu a mai fost mentionat, desi implicarea sa este deja notorie pentru cei apropiati de cercurile editoriale.

Sigur ca e normal ca aceasta biografie sa aiba in spate pe cineva de specialitate, care stie sa creeze imagini prin cuvinte, care are o tehnica de a scrie pentru a transmite mesaje pe mai multe layere … si asa mai departe.

E o practica foarte uzitata, nu doar la Hollywood. Pastrand proportiile, chiar si eu am fost ghost writer pentru doua biografii din Romania (la una dintre ele mi s-a solicitat chiar sa-mi pun numele pe coperta, dar n-am vrut pentru ca as vrea ca prima mea carte sa fie A MEA, nu despre povestile altora; in plus nu cred ca as fi ajutat in mod special la vanzarea cartii cu numele meu pe ea)

Ca sa ma intorc la Liga Mare, in America avem nume foarte mari de jurnalisti care au lucrat pentru biografii celebre Ariel Levy  – care a colaborat la memoriile lui Demi Moore din 2019, Inside Out, Buzz Bissinger  – care a colaborat la memoriile lui Caitlin Jenner din 2017, The Secrets of My Life. In aceste cazuri, colaboratorii nu au fost mentionati nicaieri pe cartile in sine, desi munca lor a fost documentata intr-o serie de reportaje ulterioare publicarii.  Chiar si Michelle Obama a fost ajutata cu bestsellerul ei din 2018, “Becoming”, desi asistenta ei, Sara Corbett, se numeste pe sine “consultant pentru carte” nu ghost writer.

Ozzy Osbourne, de exemplu, a povestit despre autobiografia sa, “I Am Ozzy” procesul scrierii in felul urmator: “Credeti-ma, nu am stat jos si nu am pus stiloul pe nenorocita de hartie. Inca as fi scris prima pagina. Am angajat un ghostwriter, Chris Ayres, si a fost relativ usor sa lucrez cu el. Am o mie si una de povesti, asa ca a mers destul de repede. De fapt, aveam destule pentru doua carti.”

Keith Richards a fost, de asemenea, mai mult decat sincer cu privire la scriitorul sau fantoma, James Fox, atunci cand a fost vorba de memoriile sale best seller din 2010, “Life”.

Sa fii ghost writer pentru o biografie este o munca extrem de specializata care necesita un amestec de abilitati… cei mai buni sunt in egala masura editor, reporter, scriitor si psiholog. Conform publicatiilor de specialiate din zona de publishing carti, cum e Publishing Weekly, sunt pana la 50 de asemenea jurnalisti scriitori in America in categoria celor care fac un job spectaculos si au un CV impresionant, iar fee-urile sunt intre 100.000 si 300.000 de dolari pe an pentru cei mai buni dintre ei.

Revenind la Moehringer, cel care scrie biografia lui Harry, vreau sa fac cateva precizari… personale 😊.

In urma cu 11 ani, dupa ce am citit biografia lui Agassi i-am scris un mesaj spunandu-i ca mi-a placut  foarte mult cartea, ca am plans foarte mult in unele  fragmente si ca sunt fascinata de structura capitolului prim. Ca ii doresc ce-i mai bine pe lume si ca mesajul meu din celalalt capat de lume nu-si doreste decat sa-i aduca o bucurie, oricat de mica, pentru ca pe mine m-a bucurat mult cartea pe care a scris-o el.

Nu ma asteptam sa-mi raspunda, eu am vrut doar sa vada ca e citita cartea lui si a impresionat oameni si la multa distanta de viata lui.

Mi-a raspuns dupa 10 zile si mi-a spus printre altele ca fusese bolnav, in spital, si ca in ziua respectiva iesise din spital, cand era si ziua lui de nastere, asa ca mesajul meu a fost un cadou foarte frumos.

Mi s-a parut magica intamplarea si m-am bucurat ca, macar pt o clipa, i-am adus un zambet ca rasplata pentru bucuria imensa pe care mi-a adus-o mie acea carte.

Open a fost de altfel o carte pe care in 2011 am cumparat-o in foarte multe exemplare si am daruit-o multor prieteni ca sa o citeasca.

*

Ca si in cartea pe care a scris-o pentru printul Harry, Moehringer a mai relatat povesti complicate de familie, relatii tumultuoase intre fiu si tata (o face si in Open, si a facut-o si in Tender Bar, biografia lui).

John Joseph Moehringer are 58 ani, e din New York, dar a lucrat mult in Los Angeles.

Cum spuneam a castigat un premiu Pulitzer, aici e textul din 1999 cu care a luat cel mai mare premiu in jurnalismul american.

 A crescut cu o mama singura, tatal lui – povesteste in Tender Bar – era DJ la radio si a avut o viata tumultuoasa care a inclus consum excesiv de droguri si alcool.

El are in Romania tradusa inca o carte Sutton, o poveste politista despre un jurnalist care insoteste timp de 24 de ore un criminal proaspat eliberat din inchisoare pentru a-i face un profil.

E targul Gaudeamus si o sa fie un week end plin pentru cumparaturi de carti; cum e si Craciunul deci vreme de cadouri, va trebui sa fim atenti la buget.

N-as fi foarte sigura ca doar o carte functioneaza drept cadou emotionant de Craciun pentru ca sunt putini oameni care au o pasiune asa de mare pentru carti.

Eu, de exemplu, care=mi cumpar carti in engleza cum apar (versiunea Kindle) si care mais I primesc de la editurile din Romania noile aparitoo ( va multumesc mult inca o data) nu sunt dintre cei caruia sa-I daruiesti o carte de Sarbatori. E foarte posibil sa o fi citit/ ascultat via audiobooks sau sa o am deja acasa. In plus, am mai spus asta, cum exceptia anumitor editori de la editurile din Romania si a Cristinei Balan (pe care nu o cunosc personal, dar o citesc via facebook si are un gust minunat, dar si o cultura vasta intr-un mix de poezie si exactitate matematica) sunt foarte putini oameni in ale caror recomandari de carti am incredere.

Ma rog, fiecare cu reperele lui.

m-am gandit insa sa va spun ce carti am eu pe lista de cumparaturi pentru acest week end la Gaudeamus… am adaugat si alte cateva carti pe care eu le-am citit deja si care cred ca ar fi o bucurie pentru o lectura de vacanta.

Ce vreau sa-mi cumpar:

Mircea Cartarescu Theodoros – Editura Humanitas. Noua carte a domnului Cartarescu despre care am citit numai lucruri frumoase si despre care domnia sa a povestit cu emotie cat de mult “l-a chinuit” in procesul de scriere

Haruki Murakami Persoana intai singular, editura Humanitas – Fragmente autobiografice. Am citit mai multe dintre cartile dlui MIrakami, iar asta imi pare din ce am citit despre ea in linia analizelor interioare din Autoportretului scriitorului ca alergator de cursa lunga

Genki Kawamura Daca pisicile ar disparea din lume, editura Humanitas. Dl Kawamura e regizor si producator de film, am citit o proza scurta a domniei sale si cateva interviuri facute de el si cred ca aceasta carte are potential de “incalzitor pentru suflet, iarna, langa un ceai aromat, cozonac si o patura pufoasa”

Radu Paraschivescu – Podul Diavolului, Humanitas. E cea mai noua aparitie a dl Paraschivescu si imi place foarte mult cum scrie domnia sa. Are eleganta si umorul cu care poate sa-ti spuna cele mai grele lucruri despre tine si sa nu te superi, ba chiar sa-I multumesti pentru ca si-a indreptat atentia asupra ta. Si face asta la nivel de popor, de nastiune.

Colm Toibin Magicianul – un roman biografic in care detaliile cele mai mici capata valoare de metafora. Am citit despre el, n-am vrut sa citesc varianta in engleza (domnul scriitor e irlandez) pentru ca mi se pare ca are poezia pe care o traducere buna  o sa ma faca sa o simt altfel in limba mea nativa.

T S Eliot Taramul pustit si alte poeme 1909 -1962. Cred ca imi va da o stare buna in vremuri aspre. Asa descriu cartea asta despre care nu stiu multe dar pe care vreau sa o cumpar.

Pandora M

Pranzul dezgolit – William S Burroughs – n-am citit-o desi stiu ca David Cronenberg a facut-o film prin anii 90, e despre cultura americana intre sexualitate si divertisment.

Exasperare creatoare – corespondenta – Geo Bogza Sasa Pana. Nu stiu nimic despre aceasta carte dar imi imaginez ca trebuie sa fie intima, emotionanta, dar si o radiografie a unei epoci din Romania culturala. Sasa Pana se numea de fapt Alexandru Binder si era medic militar, redactor sef al unei reviste culturale pe la 1930. Trebuie sa fie interesanta corespondenta lui cu Geo Bogza.

Nemira

Matthew Perry Friends, iubiri si marele lucru teribil – am citit foarte multe despre cartea asta, am crescut cu Friends e un must la lecturile din vacanta care vine.

Pe lista de recomandari pentru cumparat pentru voi, pentru ca eu le-am citit deja, mai am.

De la Editura Publica

Dave Grohl Istorisiri din viata si muzica, Povestitorul – despre cum sa castigi 15 premii Grammy si sa-ti pastrezi umorul si pofta de munca. Ma rog, domnul de la Foo Fighters e genial dansul in viata lui, cu totul, si o arata si cartea asta de memorii.

Bourdain: biografia orala definitive- Laurie Woolever asistenta lui Bourdain a facut interviuri multe interviuri despre un om cu un suflet si o minte speciale. O confirmare ca oamenii altfel schimba lumea, chiar si prin mancare.

Stanley Tucci Gust, Autobiografia mea culinara.

Domnul Tucci a mai scris carti cu tema gastronomica, iar Gust e o bucurie despre viata, mancarea buna, cinema, iubire… cred ca e un om f f fain domnul Staley Tucci nu doar un actor minunat.

De la Nemira

U de la Uliu – Helen Macdonald

O carte despre doliu si pierderi importante in viata. Pentru cei care au iubit Anul gandirii magice al preaminunatei doamne Didion, e o alegere foarte frumoasa si foarte emotionanta, e o carte catharsis.

Pandora M – Pasiune simpla. Confesiunea Adolescentei, Annie Ernaux (pentru cei care au Voxa, e acolo si in ebook si in audiobook)

Si o mentiune speciala, la standul Help Autism, pavilion B, stand 181, gasiti cartea lui Daniel Tammet – Nascut intr-o zi albastra, dar si alte cateva carti scrise de copii cu autism. Cumparati-le cartile, va vor da acces la o lume cu o alta perspectiva si veti face si o fapta buna.

Cu Daniel Tammet, savant autist, considerat unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume,  am facut un interviu pe care-l gasiti aici.

Pastrez in minte foarte multe lucruri destepte spuse de el, dar ce ma emotioneaza cel mai tare e cum explica faptul ca orice copil, oricat ar parea ca nu intelege ce e in jurul lui, percepe iubirea in cel mai direct mod cu putinta.

Pentru ca e ziua nationala a Romaniei, m-am gandit care ar fi 10 carti scrise de autori romani care sa nu lipseasca din bibliotecile noastre, parte din educatia noastra, dar care sa fie citite si peste 30 de ani si sa aiba aceeasi valoare.

Sigur ca e o selectie subiectiva si mai sunt multe alte titluri care ar trebui mentionate dar aceasta e selectia mea, care urmareste si istoria, si partea literara “de manual”, dar si literatura contemporana.

Carti care arata mai multe laturi ale personalitatii noastre si care pot fi traduse oricand intr-o limba universala ca sa transmita un pic din spiritul romanesc, cu bune si (g)rele.

As incepe cu cartile “ de scoala”

• Jurnalul lui MIhail Sebastian – ca sa intelegem o parte din istoria tarii, dar si istoria personala a unui scriitor exceptional nascut in vremuri grele.
• Patul lui Procust , Camil Petrescu – nu doar ca e utila la examene, ci pentru ca e o carte care face o radiografie a societatii romanesti de dupa razboi si are o scriitura foarte foarte fina
• Ca sa raman la istorie, am ales cartea lui Neagu Djuvara – O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri. (mi-ar fi placut sa am un profesor ca dl Djuvara, nu doar pentru felul in care spunea istoria ci si pentru eleganta si rafinamentul domniei sale care ar trebui sa inspire cat mai multa lume)
• Stau in perioada interbelica si pastrez in colectia de recomandari Panza de paianjen – Cella Serghi (o carte pe care as da-o spre lectura oricarei adolescente care vrea sa simta vremurile lumii de alta data si n-a fost prietena prea mult cu lecturile; o sa descopere bucuria de a citi)
• Vin mai aproape de zilele noastre cu Viata pe un peron – Octavian Paler, o  carte ca un balsam pentru suflet… plus ca vedeti si d eunde sunt furate multe dintre citatele de Instagram si poate ii convingeti pe cei tineri sa-l citeasca pe dl Paler.

In istoria lecturilor personale contemporane, am sa pastrez oricand pe primele locuri Degete Mici – Filip Florian, Despre destin- Gabriel Licceanu – Andrei Plesu, Solenoid – Mircea Cartarescu si Florin Lazarescu – Noaptea plec, noaptea ma-ntorc.

Si pentru oricand pe lumea asta, ca o radiografie eleganta si cu mult umor a ultimilor doi ani in Romania, anii cu pandemia si post pandemie. Noi suntem Romani (nimeni nu-i perfect) – Radu Paraschivescu.

Mai ales ca traim vremuri in care imediat atacam cand cineva nu e de acord cu noi, dar militam pentru egalitatea de sanse si dreptul la libera exprimare (cam ca in fabule “vrem egalitate, dar nu pentru catei”); ne prinde bine sa vedem ca se pot spune lucruri impotante si grave in cuvinte foarte elegante.

Oricare dintre aceste carti poate fi un cadou frumos de sarbatori sau o lectura buna de vacanta. Uneori e frumos sa ne intoarcem la cartile pe care le-am citit cu multi ani in urma, ne dau o masura evolutiei noastre emotionale.

Zilele astea cand sunt intr-o decompresie emotionala dupa foarte multa munca (interviuri internationale care m-au consumat emotional si fizic foarte mult pt ca m-am documentat multe ore pentru ele) am ascultat pe Voxa.ro o carte care mi-a facut putin ordine in ganduri.

De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum – Dr Julie Smith e un audiobook despre cum am putea s ane gestionam emotiile si care sunt comportamentele noastre care ne duc pe diferite drumuri emotionale in care suferim sau ne relaxam.

Audiobook-ul e in lectura Cristinei Stanciulescu si suna foarte bine, linistitor, lady like… asculti de la un prieten partener. E poate cea mai buna voce feminine pe care am auzit-o pe cartile romanesti. Nu are pretentia de a interpreta pe voci (cum au facut doamne care nici macar nu sunt actrite), citeste cu creierul si iti transmite coerent si cu o logica a frazei.

De obicei ascult cartile (si in ro si in engleza) cu viteza 1.2 sau 1.5, pentru ca asa e potrivit cu ritmul meu. Si ma enerveaza tare cand pe viteza vocea devine ca si cum ar fi personaj de animatie. Nu e cazul aici, chiar mi-a placut si mi-a dat confort la o carte care oricum e putin mai greu de dus – iti face curat in ganduri si iti spune pe unde gresesti in rutina ta zilnica – lucruri care afecateza starea emotionala si, pe termen lung, sanatatea.

 De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum – Dr Julie Smith nu e chiar o sedinta de terapie la psiholog. Sunt multe lucruri pe care eu le stiam, si dintre cele pe care le fac bine, dar si dintre cele pe care le fac rau, dar ele sunt asezate intr-o structura care te face sa te intrebi – de ce nu modific astea, pentru ca mi-ar fi mult mai simplu.

Si nu sunt explicatii de vraci, cu numerologie, zodii si alte bazaconii, totul e stiintific, cu explicatii de psiholog.

Sa o cautati si sa o ascultati, nu intamplator e in topul celor mai ascultate carti all time la voxa.ro – e pe locul 5.

In perioada aceasta de sfarsit de an cand facem curatenie de mai multe feluri – in casa, in minte si in suflet – e o auditie perfecta. Si o puteti mixa de programul casnic din aceste zile.

Si daca vreti sa va faceti un cadou de sarbatori, sau sa faceti un cadou cuiva de sarbatori va recomand un abonament la voxa.ro. Il puteti achizitiona cu 25% reducere pentru 6 luni din abonamentul anual pana la final de decembrie (cu codul BAZAVAN) si inseamna acces la peste 45.000 de titluri de carti, in limba romana.

Bonus, aveti acces si la cateva reviste romanesti in pdf 😊

E un cadou frumos de sarbatori si pentru dvs, si pentru cineva la care tineti; o sa descopere ca isi valorizeaza mult mai bine timp in traffic sau in activitatile casnice si – intr-un an – e mai bogat emotional si intelectual.

Sa faceti alegeri inteligente 😊

Toate cartile despre care voi scrie in urmatoarele zile sunt in aceasta fotografie (ca sa va salvez timpul, poate nu vreti si detalii despre ele)

N-am avut energie la sfarsitul de an sa scriu despre cartile pe care le-am citit din septembrie incoace (prima parte a lecturilor din an am acoperit-o deja) e aici si se regasesc in aceasta imagine

2021 a fost foarte aglomerat pentru mine si colegii mei de la urban.ro (cand am facut bilantul am remarcat ca am publicat 135 de interviuri nationale si internationale (!!!) pe langa alte 2000 de articole, facute de doar 3 oameni; le gasiti aici)

Mai am cateva zile de recuperare/vacanta in care mai degraba incerc sa fac curat prin computer si prin restantele editoriale (intotdeauna las deoparte ce vreau sa scriu “de suflet” in locul chestiunilor pentru urban.ro, ceea ce nu e neaparat bine, dar trebuie sa ajut proiectul sa creasca), deci nici acum nu citesc foarte mult.

Inainte de vacanta am filmat un mesaj scurt pentru comunitatea myhive cu cateva recomandari de carti si doua filme de vazut, mesajul e aici.

Acum las mai jos lecturile (si audio books) care m-au insotit in diminetile de toamna iarna 2021.

Stiu ca am un pattern de cativa ani buni pentru ce carti citesc si, in 2022, mi-am promis ca voi iesi din el. Deocamdata sunt tot in formula carti despre jurnalism, carti scrise de jurnalisti (cel mai adesea biografii), carti despre tehnici de scris/scriitori, biografii de artisti, carti de marketing, carti despre sanatatea mintii si a trupului. Si foarte putina beletristica, din pacate. Voi remedia asta in 2022, primele luni mi-am promis ca voi citi doar beletristica.

Cartile nu sunt in ordinea in care le-am citit, ci mai degraba grupate pe subiectul lor. Si pentru ca scriind mi-am dat seama ca, daca pun si cate un fragment din carte, mic dar relevant, am ceva mai multe sanse sa va ocup timpul cu folos (macar va duceti direct la sectiunea de carti care va intereseaza) si sa va conving sa cititi ceva in plus, am impartit articolul intr-un mic serial.

Acum carti despre scris/ jurnalism/ scriitori

(in aceasta directie, cred ca cei care fac podcasturi cu interviuri fara sa fii citit macar o carte despre tehnica interviului si diferentele intre un interviu scris, vorbit, sau cu public isi bat joc de munca lor si timpul oamenilor. Nu e o scuza faptul ca nu esti jurnalist, daca vrei  sa fii responsabil cu timpul celui care te urmareste si sa ai un produs pentru audienta care sa stea in picioare si peste ani, nu conversatii banale cu prietenii, pune mana si citeste macar aceste doua carti si nu-ti imagina ca lumea incepe si se termina cu tine; mai trebuie sa si inveti ca sa ai un produs bun:

Howard Stern – Comes Again (in engleza) –tatal interviurilor la radio care explica aplicat unde a gresit in structuri si intrebari pentru unee dintre cele mai faimoase interviuri din lume, in conditiile audientei masurate la fiecare 15 min – cititi aici) si The art of the interview a lui Lawrence Grobel care e tradusa si la noi. Grobel e jurnalistul care a facut cele mai multe interviuri cu vedete la Hollywood si singurul cu care Al Pacino accepta sa faca interviuri. Am scris prefata editiei in RO a acestei carti, e aici, poate va conving sa o cititi  )

Iata si lecturile mele pe tema din toamna iarna 2021.

1. Process the writing life of great autors – Sarah Stodola.

O analiza a rutinelor de lucru pentru scriitori ca Hemingway, Kerouac, Nabokov,  Virginia Woolf, Margaret Atwood,  David Foster Wallace,  Toni Morrison, George Orwell, Zadie Smith sau Joan Didion (care, din pacate, ne-a parasit la sfarsitul anului, cea mai recenta carte a sa Let me tell you what I mean – o colectie a eseurilor pana in anii 2000 – am citit-o in primavara, detalii aici).

In Process the writing life of great autors, fiecare scriitor beneficiaza de o analiza a lucrarilor sale in contextul in care au fost scrise, care era viata scriitorului la momentul respectiv, care era contextul social si ce era relevant in epoca si  fiecare capitol se incheie cu cateva paragrafe despre rutina zilnica de lucru.

Am ales pentru exemplificare rutinele a doua doamne ale caror scrieri le iubesc foarte mult si care sunt traduse si la noi.

Joan Didion wakes up and spends the breakfast hour dreading writing. She ultimately forces herself to enter her study, where most often, after an hour or so, the words find her.

She begins by rewriting her own work from previous days, capturing the rhythm of her own prose and eventually breaking new ground, progressing further into the book. At some point in the morning, she takes a walk.

And at the end of the day, just before dinner, she retreats with a single drink to review her day’s work, marking it up for the next day’s revisions. Finally, for most of her adult life, she’d then dine with her husband, maybe see friends. And always, she is looking for the next picture to present itself.

 

Zadie Smith does not adhere to any particular daily schedule as a writer, and in fact has spent long stretches not writing at all. These days, she writes around her duties as a professor at New York University and a mother to two children (and a dog).

She prefers to hunker down in a small room, the blinds drawn to keep out the afternoon light. At the start of a session, Smith opens up the Internet-blocking program, Freedom, and reviews her work from the previous day before adding new pages.

If the work is going well, she might work a full day on it. If it’s not, an hour or two is all she has in her. Smith enjoys a low-key conversation, a glass of wine, and time spent with her family as the day winds down.

Cartea nu e tradusa in romaneste, dar cred ca e o lectura frumoasa pentru cei care studiaza literatura universala, chiar daca nu sunt interesati sa faca din “scris” o profesie din care sa castige bani. Cum e o lectura frumoasa pentru cei care vor sa stie putin mai mult despre scriitorii lor preferati.

2.   The Elements of Style, Fourth Edition de William Strunk Jr

O carticica scrisa la inceputul secolului trecut de un profesor la Universitatea Cornell care este si acum biblia tuturor celor care studiaza in America “cum se scrie”.

O carte despre cum sa scrii cu bun simt si corect gramatical ( in engleza), cum sa faci diferenta intre o compunere libera banala de scoala si o scriere elaborata, cu structura, gandita ca sa generezi anumite emotii in mintea celui care citeste.

O carte despre bunul simt de a-l pune pe cititor si emotiile lui pe primul plan si abia apoi propriul ego de a insira cuvinte.

Intr-o epoca in care textele sunt la persoana I-a, despre PAREREA MEA, carticica asta e ca o gura de cafea parfumata dupa o noapte lunga.

Vigorous writing is concise. A sentence should contain no unnecessary words, a paragraph no unnecessary sentences, for the same reason that a drawing should have no unnecessary lines and a machine no unnecessary parts.

This requires not that the writer make all sentences short or avoid all detail and treat subjects only in outline, but that every word tell. There you have a short, valuable essay on the nature and beauty of brevity — fifty-nine words that could change the world.

Having recovered from his adventure in prolixity (fiftynine words were a lot of words in the tight world of William Strunk Jr.), the professor proceeds to give a few quick lessons in pruning. Students learn to cut the dead-wood from “this is a subject that,” reducing it to “this subject,” a saving of three words.

They learn to trim “used for fuel purposes” down to “used for fuel.” They learn that they are being chatterboxes when they say “the question as to whether” and that they should just say “whether” — a saving of four words out of a possible five. The professor devotes a special paragraph to the vile expression the fact that, a phrase that causes him to quiver with revulsion.

The expression, he says, should be “revised out of every sentence in which it occurs.” But a shadow of gloom seems to hang over the page, and you feel that he knows how hopeless his cause is.

3. Speak Like Churchill, Stand like Lincoln de James C Humes- 21 Powerful Secrets of History’s Greatest Speakers – (audio book)
4. 

O carte despre cum sa scrii concis si sa-ti prezinti eficient ideile, foarte utila si pentru cei care lucreaza in corporatii si au de facut multe prezentari, dar si pentru cei care vorbesc in spatiu public.

E un exercitiu frumos, oricat de greu ar fi sa vorbesti in spatiu public, un discurs monolog (nu interviu- Q&A- unde e o alta tehnica) pentru ca, pregatindu-te sa vorbesti pe un timp prestabilit si sa tii captata atentia publicului, inveti sa fii eficient cu cuvintele, sa urmaresti un fir narativ pe mai multe planuri.

E o carte frumoasa pentru cei constiinciosi si constienti cu vorbele lor, in scris sau in fata unui public. (dupa ce o cititi o sa realizati cam cat de profani sunt cei mai multi dintre cei care glasuiesc in conferintele din Romania)

Un citat care mi-a placut “Leadership sometimes demands more than verbiage. It requires visible acts.”

4. Nora Ephron – Last Interview.

O carte cu trancrierile ultimelor interviuri acordate de Nora Ephron- o scenarista, scriitoare, eseista si mai tarziu regizoare –  care a schimbat mult mediul presei din America in anii 70-90, a fost de altfel prima femeie reporter in redactia The Post. E cea care a scris scenariile pentru filme ca “ When Harry Met Sally” sau “You’ve got mail”

Aceasta carte arata doua lucruri frumoase: cat de seriosi erau reporterii care ajungeau sa faca interviuri cu ea si cat de mult o respectau prin calitatea intrebarilor, dar si lumea din spatele textelor lui Ephron, cat de constiincioasa era si ce presiune punea pe ea. Intr-o vreme avea de scris o opinie lunara in Esquire si muncea minimum 2 saptamani pt ea. Unele dintre textele opinie semnate de ea sunt si acum legendare.

Do you have little exercises you do these days when it’s not coming as easily as you want it to?

EPHRON: I think one thing that you do is just make notes. You have to sit in a period called “not-writing” and write pages and pages of anything that crosses your mind. Or you can read things that will help you. I just did a script that has Pride and Prejudice as one of its themes …

BOREL: Lost in Austen.

EPHRON: Right. And I read the book a zillion times, and I did a kind of outline of the book, and in the end I used absolutely none of it except maybe the first six chapters. But the point is you do something, whether or not it’s the actual writing. When I work with my sister Delia, we outline everything we’re doing. Completely. The outlines are endless, at least fifty pages long. But when I write by myself, I almost never have an outline; I just do it. I know the structure. I know the beginning, the middle, the end.

Cartea nu e tradusa la noi.

Am mai scris despre ea in 2012, cand a decedat la 71 de ani – http://bazavan.ro/2012/06/nora-ephron-a-murit/)

5. Culisele revistei Vogue – Nina-Sophia Miralles. – Editura Rao 

E exact ce spune titlul, descrierea parcursului de 125 de ani din istoria acestei publicatii care acum are editii in 22 de tari si care a influentat imens piata de moda din toata lumea.

In aceeasi directie am mai ascultat in prima parte a anului biografia lui Andre Leon Tatley – The chiffon trenches (am scris despre ea aici http://bazavan.ro/2021/08/ce-am-mai-citit-martie-august/ ) care a fost coordonatorul artistic pentru departamentul moda multi ani la Vogue, dar si in urma cu doi ani, biografia singurul editor sef american pentru Vogue Paris, Joan Juliet Buck- The Price of Illusion (am scris putin despre ea aici http://bazavan.ro/2021/01/carti-2020-limba-engleza/ )

Toate sunt carti care arata inca o data si inca o data ca nu poti sa scrii despre lux daca nu il traiesti, pe bune, real, nu in fotografii fake. Ca pentru a face editoriale de moda care a stea in picioare si peste 30 de ani nu merge cu copy paste de la altii, ci functioneaza cu o cultura vizuala, cu informatii despre istoria artei si a filmului, si cu foarte multa tehnica de imagine si de fotografie.

Poate ca aceste publicatii astazi nu mai sunt atat de bine vazute si vandute, dar pentru cineva care vrea sa aiba treaba cu meseria asta cu scrisul despre lifestyle care sa fie educativ si sa ajute publicul sa se cultive, cred ca sunt lecturi relevante. Sigur ca au si momente cu barfe si mici rautati din industrie, dar chiar si ele sunt parte din viata acestor publicatii.

Mai am in asteptare o carte pe care sper sa o dovedesc zilele astea, despre cum a fost creata revista Rolling Stone, Sticky Fingers The Life and Times of Jann Wenner and Rolling Stone Magazine.

Mi-a recomandat-o colega Oana Vasiliu, am cumparat-o versiunea kindle (nu e tradusa la noi) si ii vine randul asap. Ii las titlul aici pentru ca e posibil sa va inspire.

P.S. Daca ati ajuns pana la acest moment cu lectura inseamna ca sunteti interesati de tehnici de scriere, interviu si jurnalism. In aceasta directie, va pot oferi in PDF, un curs despre jurnalismul la persoana I, atat de utilizat astazi la noi (mai degraba sub forma unei pareri personale, decat jurnalism)  de la Universitatea din Missouri care are absolventi castigatori de premiu Pulitzer pentru jurnalism. Lasati-mi un comentariu si, cand vi se cere sa completati mailul pentru a comenta, scrieti-va mailul unde doriti sa primiti cursul si am sa vi-l trimit.

Revin maine cu partea a doua a cartilor din prima imagine.

Am un dispret foarte mare pentru cei care scriu in presa din Romania. Pentru majoritatea, nu chiar toti.

Dar daca citesti ce se intampla si cum se lucreaza cu adevarat profesionist in redactiile mari de presa din lumea asta, intelegi ca suntem la sute de ani distanta in profesionalism, abordare, structura redactionala, increderea in colegi si pregatirea lor, responsabilitatea cu care abordeaza subiectele, etica, discutiile ample despre cum sa vorbeasca cu un potential subiect fara sa-l raneasca, dar sa-i castige increderea, cand e vorba de un subiect delicat.

Cand traiesti in Romania e un efort f f mare si un consum in plus de energie sa nu te murdaresti de ce e in jurul tau in presa, daca faci aceasta meserie. Sa nu te pervertesti, sa nu vrei castigul rapid ci sa cauti calea corecta. Sa ai responsabilitatea textului scris si constiinta faptului ca, in epoca online, ramane pe vecie scris. Sa fii preocupat sa intelegi structuri de scriere ale marilor articole care au facut istorie in lume (pentru ca scoala ro nu ti le preda) si sa-ti mentii entuziasmul incercand sa respecti tot ce tine de etica si profesionalism, indiferent de zona in care scrii (politic, sport, cultura, divertisment)

Am citit zilele acestea cartea She Said She Said: Breaking the Sexual Harassment Story That Helped Ignite a Movement”  despre ancheta de aproape 3 ani facuta de doua reporterite din The New York Times (  Jodi Kantor si Megan Twohey ) care a dus la dezvaluirile despre Harvey Weinstein, directorul casei de filme Miramax care a agresat sexual multe dintre angajatele sale. O gasiti aici.

Pe de o parte cartea mi-a dat aripi, mi-a dat increderea ca putem ajuta la schimbare si credinta ca, daca fiecare dintre noi isi face treaba bine si arata alte exemple exceptionale de jurnalism care sa-i inspire pe copii, mica noastra bula din meseria asta s-ar putea schimba inspre mai bine.

Pe de alta parte m-a demoralizat teribil, stiind ca suntem inconjurati de prea multi si prea prosti. (vin dupa o saptamana in care un text pe care l-am scris pentru urban.ro – necrologul lui Voicu Radescu – a fost copiat integral de zeci de site-uri pentru ca urban.ro a scris primul despre deces si a publicat un necrolog amplu; si pentru ca prea putini din presa ro de astazi au background-ul sa scrie pe un asemenea subiect, in plus au cultura google cu search pe net si luat de pe oriunde. Btw, am verificat la telefon inainte de publicare cu aproape toti oamenii mentionati in text anii si contextul in care au lucrat cu Voicu, stiind ca e  un text care va ramane, iar citatele din interviurile liternet.ro le-am ales ca sa marchez prietenia lui cu creatorul site-ului, Razvan Penescu, cu care a lucrat indeaproape la sustinerea tinerilor actori. Au fost copiate grupa mare, daca tot erau in text).

 Nu vreau sa dezbat contextul de ce am ajuns sa fim inconjurati de prosti la site-urile care pun stiri (pentru ca nu le scriu, doar le pun cu copy paste de pe unde apuca), la ziare si uneori la tv, am sa va arat insa cateva lucruri frumoase din cartea She Said. Si cred ca mai exista o speranta si pentru presa noastra, pentru exista departamentul investigatii Libertatea, exista Rise Project, Recorder sau DOR.

Investigatia doamnelor Jodi Kantor si Megan Twohey a pornit de la un alt caz de abuz sexual la nivel inalt, de la investigatiile despre abuzurile presedintelui Trump de dupa aparitia inregistrarii in care fostul presedinte SUA pe atunci om de televiziune i-a spus unui coleg ca atunci cand ii place o femeie, trece la actiune adica “grab them by the pussy”.

Editorul coordinator al The New York Times a vrut sa vada daca mai sunt alte cazuri la asemenea nivel in alte domenii si li s-a sugerat sa se uite spre Hollywood. Era in 2015. ( textul final despre investigatia Weinstein a aparut la sfarsitul lui 2018)

A delegat-o pe Jodi pentru un research pe tema pentru ca mai lucrase pe asemenea subiecte.

Iata cine era Jodi la acel moment, intre timp e castigatoare de premiu Pulitzer.

“in 2013, Jodi had started investigating women’s experiences at corporations and other institutions. The gender debate in the United States already seemed saturated with feeling: opinion columns, memoirs, expressions of outrage or sisterhood on social media. It needed more exposure of hidden facts. Especially about the workplace.

Workers, from the most elite to the lowliest, were often afraid to question their employers. Reporters were not. In doing those stories, Jodi had found that gender was not just a topic, but a kind of investigative entry point. Because women were still outsiders at many organizations, documenting what they experienced meant seeing how power functioned. She wrote back to Rose McGowan, calling on those experiences:

“Here’s my own track record on these issues: Amazon, Starbucks, and Harvard Business School have all changed their policies in response to gender-related problems I exposed. When I wrote about the class gap in breastfeeding—white collar women can pump on the job, lower paid women cannot—readers responded by creating the first-ever mobile lactation suites, now available in 200+ locations across the country. If you’d rather not speak, I understand, and best of luck with your book publication.”

Prezentarea e dintr- un mail pe care l-a scris catre Rose McGowan, o actrita care postase pe twitter ca a fost abuzata sexual fara sa dea alte detalii, cand incerca sa o convinga sa vorbeasca cu ea despre agresiune.

Peste mai bine de 6 luni in care Jodi Kantor a vorbit cu mai multe actrite, a cautat printre pozele de la festivalurile de la Cannes sau Venetia confirmari ca femeile – care nu voiau sa-si spuna identitatea in ziar si vorbeau off the record – chiar au fost acolo cu oamenii despre care spuneau ca au fost abuzate, editorul coordinator, Rebecca Corbett, i-a propus sa mai aiba o colega de investigatie.

Pe Megan. Iata ce facuse Megan Twohey  pana atunci.

In mid-June Corbett suggested that Jodi contact a colleague, Megan Twohey, who was relatively new at the paper. Megan was on maternity leave, but she had a real touch with this kind of work, the editor said. Jodi didn’t know what help she would be, but she sent off an email anyway. — When Megan got Jodi’s email, she was caring for her newborn child and recovering from the most bruising reporting stretch of her career. She had arrived at the Times in February 2016 to cover politics, investigating the presidential candidates. Megan had said yes to the job with some hesitation: Politics had never been her assignment or interest. But within weeks of her arrival, Dean Baquet, the executive editor of the paper, had tapped Megan for a specific line of inquiry that drew on her reporting expertise: Had Donald J. Trump’s behavior toward women ever crossed legal or ethical lines? For more than a decade, Megan had been uncovering sex crimes and sexual misconduct. In Chicago, she had revealed how police and prosecutors in the area were shelving rape kits, robbing victims of the chance for justice, and how sex-abusing doctors had continued to practice. Later, she had exposed a black market for adopted children that had delivered some of them to sexual predators.

Si iata si un fragment din carte carte arata cine era Rebecca Corbett, editorul coordonator cea care verifica periodic statusul ancheiet, punea intrebari pentru ca reporteritele sa vada din mai multe perspective si era un suport activ pentru doamnele care au facut reporting.

She was sixtysomething, skeptical, scrupulous, and allergic to flashiness or exaggeration, the cohead of the Times investigation department but so low profile that she barely surfaced in Google search results. Her ambition was journalistic, not personal. But she was revered in newspaper circles because of one quality she did share with Weinstein: She had exerted outsized influence by championing other people’s work. At the Baltimore Sun, she had mentored a twenty-two-year-old reporter named David Simon, pushed him to stop writing short news items about rowhouse fires and murders and pursue more ambitious ones about the sociology of crime and class, and edited him until the day he left the Sun to create shows like The Wire. (In the final season, the character of the city editor, one of the show’s few heroes, was a man, but he was based in part on Corbett.)

A few years after September 11, 2001, when two Times reporters discovered that the National Security Agency was secretly spying on American citizens without warrants, Corbett kept the investigation alive despite internal debate and intense pressure from the White House not to publish, producing one of the biggest scoops of the Bush years. Like Jodi and Megan, she had come of age in male-dominated newsrooms, raising a daughter in the middle of story sprints. When she was appointed to the Times masthead in 2013, it became 50 percent female for the first time, but the milestone went mostly unremarked. Later, people would say that two women had broken the Weinstein story, but it had really been three. As Corbett tracked the growing body of hotel room stories, she had one chief concern. “What is your strategy for getting these women on the record?” she asked every few days. Jodi and Megan had a sort-of answer: If we find enough of them, we can urge everyone to go public at once, for safety in numbers. That was too risky an approach for Corbett. The sources were extremely reluctant, for understandable reasons. There was something inherently unfair in this kind of reporting: Why was it their burden to publicly tell uncomfortable stories when they had never done anything wrong?

Corbett was worried that Jodi and Megan could end up with a shocking pile of off-the-record hotel room stories but no article. Even if the reporters did manage to persuade one or two women, that could lead to the old “he said, she said” problem. The journalists were realizing the Weinstein story would have to be broken with evidence: on the record accounts, ideally, but also the overwhelming force of written, legal, and financial proof.

Iar seful tuturor – executive editor la The New York Times, cel care participa impreuna cu reporteritele, editorul coordinator si avocatii dupa aproape 3 ani de investigatii la o intalnire cu Weinstein este Dean Baquet.

Six people, all with some form of authority and some final responsibility for guiding the Weinstein story safely into the paper, sat in Baquet’s office. Baquet was the boss, the journalist charged with supervising the entire, encyclopedic newspaper every day. The ultimate calls were always his. But Corbett had guided the project from the beginning, and Baquet relied on her in part because her instincts were a little different. They were in running conversation with Matt Purdy, who amid the tumult of supervising many stories across the newsroom was still keeping close watch on the investigation. But Jodi and Megan as reporters had their own form of authority and responsibility. They had gathered the information. They had the relationships with the sources. They were writing the story, their bylines would appear at the top, and they would take a great deal of the blame or credit for whatever happened. The sixth figure in the room was David McCraw, the Times attorney. He was there to keep the paper out of legal trouble, so no one present wanted to reject his advice. Corbett felt they needed to give Weinstein forty-eight hours, as much for the journalists’ sake as his. They would be able to say they had done things right and avoid giving Weinstein an opening to say they’d been unfair. To Baquet, that seemed like too much. Nobody in the group trusted Weinstein, but he was the most suspicious. His instincts told him that Weinstein was just going to run out the clock. Besides, the team figured that however long they gave Weinstein, he would take more time. This was a negotiation and the journalists had to start on the short side.

But Baquet also wanted the investigation to be irreproachable. At the start of his newspaper career, he had covered the case of Gerald Hatcher, a small-time actor who was accused of posing as a talent scout to lure aspiring actresses as young as fourteen into private meetings about their future movie careers and then raping them. The way Baquet had written those stories still made him cringe all these years later. The man was guilty, Baquet was sure. But he had been too quick to convict him on the page, he thought, writing in a way that was too sensationalized and melodramatic, without enough fair summary of the arguments for the defense. “It was even probably disrespectful to the women,” he said later. “I always felt like everyone in the courtroom lost a little respect for me, including the prosecutors.” Baquet wanted to expose Weinstein, but correctly.

Acum ganditi-va la cine sunt cei care conduc redactiile de la site-uri, ziarele din ro, televiziuni sau reviste. E o secventa in carte  – care e scrisa ca un thriller – cand editorul coordinator pune presiune pe reporterite sa caute mai mult spunand ca altfel nu publica ancheta.

In Romania te-ai gandi ca, de fapt, editorul a primit un telefon “de mai sus” si va fi oprita investigatia. La ei, desi e vorba despre influenta de milioane toti sefii ierarhici au fost la sustinere pentru reporterite, s-au luptat ca paraleii cand au venit avocatii lui Weinsten peste ele cu amenintari.

 Weinsten angajeaza inclusiv firma din Israel Black Cube – care a fost platita si de PSD ca sa-i faca o imagine negativa Laurei Codruta Kovesi pe vremea cand ar fi facut orice sa o dea afara din DNA. Weinsten voia sa fie intimidate victimele, sa li se faca o imagine negativa in presa ca sa nu mai aiba curaj sa vorbeasca on the record, cu nume si prenume.

Organizeaza si conferinte pentru drepturile femeilor la Hollywood ca sa aiba un cadru sa plateasca reprezentantele din ONG-uri care ar fi putut vorbi impotriva lui.

Nu stiu cati redactori din Romania ar fi rezistat presiunilor, cate redactii ar fi avut un asemenea cod de etica si proceduri de lucru. Si un asemenea spirit de echipa intre oameni exceptional de bine educati in meseriile lor. (catre final cand actritele incep sa spuna ca vor sa povesteasca on the record, colegii le ajuta pe reporterite sa rescrie fragmente importante de text pentru ca fi gata in timp pentru tipar)

Aici e textul rezultat dupa 3 ani de ancheta, e semnat doar de cele doua doamne desi a fost o munca de echipa cu foarte multi oameni. E textul care a schimbat istoria la Hollywood si a generat miscarea #metoo. https://www.nytimes.com/2017/10/05/us/harvey-weinstein-harassment-allegations.html

Daca lucrati in industria media va rog sa cititi aceasta carte. O gasiti aici.

O sa va arate cat de importanti sunt oamenii cu care va insotiti in meseria asta, dar si cata pregatire e nevoie si cata munca pentru textele care fac istorie si schimba si cu un milimetru lumea. Jurnalismul nu e despre “sa punem ceva online”. Se poate face performanta si  se pot scrie articole exceptionale si cand vorbim despre un actor, un sportiv dar si cand vorbim despre presedintele tarii.

Noi alegem daca facem lucrurile exceptional sau ne scaldam in balegar.

Si cum zicea domnul regizor Andrei Cohn “nu poti sa pui toata viata in tine numai mizerii si, cand vine momentul de rascruce in care trebuie sa fii super erou, sa iasa Superman din tine. De unde sa iasa, bre?!”

Cartea va fi adaptata intr-un film cu Carrey Mulligan si Zoe Kazan in rolurile reporteritelor, am scris pe urban.ro despre el, aici.