Category : carti simpa

f35015-Jeffrey-Eugenides-Middlesexai un fragment din vreo carte care te motiveaza sa scrii cind simti ca nu poti?

ai un fragment din vreo carte care te motiveaza sa scrii cind simti ca nu poti?

in week end, Ana Onisei imi povestea despre cea mai recenta lectura a ei, Julian Barnes Inceputul unui sfirsit si despre structura cartii. am ajuns usor la Jeffrey Eugenides a carui structura de la Intriga matrimoniala este o bijuterie desavirsita. (Intriga matrimoniala a fost pe lista scurta a cartilor mele preferate din 2012)
asa i-am spus Anei ca un fragment din Middlesex, cartea cu care Eugenides a cistigat Pulitzerul, este cel mai motivant lucru care ma urneste sa scriu cind nu gasesc calea scurta intre ce am in minte si ce pot pune pe hirtie/ecran.

e fragmentul meu talisman. cind nu mai pot si mi se pare ca nu stiu, ma duc la el. l-am transcris pentru ea, asa ca il pun si aici.

Eu atita stiu: in ciuda creierului meu androginizat, exista o circularitate feminina innascuta in povestea pe care vreau s-o spun. In orice istorie genetica de fapt. Sint ultima propozitie dintr-o fraza retorica, iar acea fraza incepe cu mult timp in urma, in alta limba, si trebuie sa o cititi de la inceput ca sa ajungeti pina la capat, cind apar eu.
Asadar, acum, ca m-am nascut, am sa derulez filmul inapoi, asa ca paturica mea roz zboara, leaganul isi ia talpasita, in vreme ce cordonul ombilical se lipeste la loc, iar eu tip, fiind supt inapoi intre picioarele mamei mele, care se face din nou foarte grasa. Si inca putin inapoi, cind o lingurita de argint se opreste din leganat si un termometru se intoarce in cutia lui de catifea. Sputnikul isi fugareste dira de fum pina cind intra la loc in rampa de lansare, iar poliomielita incepe sa bintuie. Apare o secventa scurta cu tatal meu la 20 de ani, in rol de clarinetist, cintind o piesa de Artie Shaw in receptorul unui telefon, apoi, dintr-o data, iata-l intr-o biserica, la 8 ani scandalizat de pretul luminarilor, si apoi bunicul meu isi dezlipeste prima bacnota de un dolar de pe o casa de marcat, in 1931.
Parasim de tot America; suntem in mijlocul oceanului si muzica din fundal suna caraghios, de-a-ndoaselea.
Apare un vapor si sus, pe punte, o barca de salvare se leagana ciudat, dar apoi vasul intra in port, cu pupa inainte, si suntem din nou pe uscat, unde filmul intra in bobina si o ia de la capat…

ce face Eugenides aici, descriind in reverse actiunea si ritmul pe care-l are tot fragmentul (cum fiecare propozitie dintre virgule descrie o actiune in revers, dar si intreaga compozitie care merge inapoi in timp), mi se pare a fi unul dintre cele mai frumoase fragmente din literatura contemporana. si e aproape inumana tehnica de scriere.

habar n-am cit a lucrat pentru fragmentul asta, dar imi spun de fiecare data ca daca lui Eugenides i-a iesit aceasta minunatie complicata si in naratiune, si in ritm, si in imagine, trebuie sa-mi iasa si mie sa ma exprim infinit mai simplu – liniar, cursiv, decent, minimalist.

aveti vreun fragment din vreo carte care va motiveaza sa scrieti cind simtiti ca nu va iese?

Middlesex, Jeffrey Eugenides a aparut la editura Polirom in 2005

*

astazi Ana a descoperit in New Yorker o noua nuvela a lui Eugenides, Find The Bad Guy, unde din nou e genial. o puteti citi aici

896
ritmuri-interioareRitmuri interioare – Rebecca Miller

Ritmuri interioare – Rebecca Miller

am citit ieri cartea Rebeccai Miller – Ritmuri interioare, o colectie de 7 proze scurte, fiecare cu o alta femeie personaj principal. sapte portrete despre feminitate, despre forta femeilor puternice in vulnerabilitatea lor.

fiecare dintre povesti arata o secventa de viata, definitorie pentru caleidoscopul care e mintea unei femei; in prima o doamna care lucreaza intr-o editura, faimoasa pentru faptul ca poate taia cu lejeritate din orice text, pastrindu-i esentialul, e casatorita cu un domn pe care-l descrie din instinct drept “nu m- ar parasi niciodata”. Cind prinde vint in cariera si curaj in viata,  intr-o dimineata, dupa ritualul obisnuit inainte de a pleca la munca, se uita la pantofii cu care e incaltata si la cei pe care-i poarta sotul.

“Si deodata, un gind infiorator ii trecu prin minte, limpede si crud. Lacrimi de rusine ii umplura ochii. Avea sa-i faca vint frumosului ei sot ca unui paragraf in plus.”

nuvela spune viata ei in mai putin de 50 de pagini. incepe si se termina cu privirea catre pantofii ei si ai lui.

*

o alta poveste este despre o femeie aflata intr-un mariaj violent. dupa o bataie crunta in care-si pierde doi dinti, pleaca de acasa si se duce la una dintre cunostintele din liceu. femeia, mama a trei copii, e fosta prostituata a liceului si noua ei gazda n-o iubeste foarte tare. e un monolog interior minunat acolo in care intelegi ca eroina isi gasise o forma de putere si control in mariaj, printre lovituri, forta pe care si-o recapata cu ce stie ea mai bine. sexul.

***

mie imi place foarte mult cum scrie Rebecca Miller pentru ca nu vrea sa demonstreze ca e cea mai tare scriitoare din lume (e fiica lui Arthur Miller, nu cred ca are vreun gind de “cea mai buna scriitoare”), nu scrie nici ca sa devina celebra (e nevasta lui Daniel Day Lewis, e greu sa concureze cu el in celebritate).

scrie pentru ca vrea sa spuna lucruri, sa arate sentimente si scrie cu perspectiva unei femei care a trait si experimentat mult (in adolescenta a avut probleme cu drogurile si a avut o viata f tumultuoasa), scrie linistit si asezat. scrie fin.

cartea e veche, e lansata la noi in 2009, la editura Trei. dar m-am lovit de ea in Carturesti, la etaj (mai erau citeva exemplare), la inceputul acestei saptamini, asa ca am luat-o. mi-ar placea sa o cititi mai ales ca tot mai des aud ca nu poti sa fii si feminina si sa ai succes, sau cum femeile puternice isi pierd feminitatea.

cu tot respectul pentru toate doamnele care citesc aceste rinduri, cred ca nu exista femei puternice – e asa o notiune cu care sa ne mintim ca sa nu cautam mai adinc prin noi. singura forma de putere pe care o putem avea ca oameni (femei si barbati) e sa stam cit mai bine si mai confortabil in mintea si pielea noastra, cu sufletul la vedere.

dar e si cea mai vulnerabila dintre situatii.

*

P.S. exista si un film Personal Velocity, regizat tot de Rebecca Miller, unde sunt insa doar 3 dintre povestile din carte.

*Cu doamna Miller am avut privilegiul sa si fac un interviu acum ceva ani, il puteti citi aici.

948
nocturne ishiguroDe citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

De citit: Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg

Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg este o colectie de proza scurta a domnului Kazuo Ishiguro (cel care a scris si Never Let Me Go). Are fix 5 povestiri, bucati dintr-un puzzle de personalitate, care puse cap la cap dau caracteristicile pe care le intilnesti la muzicieni (si prin extenso, la artisti/ creativi de orice fel ar fi): vanitate, ego, incarcarea din ratare, traitul prin procura/ prin emotiile altora, frica de public, adrenalina de dupa un show.

Toate povestirile spun despre aceste lucruri prin actiuni conexe, niciodata prin muzicianul implicat in actiune (de la povestire la povestire e alt personaj principal), iar cartea are o structura cu simetrie in oglinda. Ultima povestire pare a fi “reversul” primeia: amindoua vorbesc despre ratarea in dragoste care poate sa fie inspiratie pentru actul creator, dar si despre succesul prin procura. Prima e cu un cintaret aflat la apusul carierei si in prag de divort, ultima e cu un violoncelist care e la inceputul carierei si e pe cale sa se insoare.

In prima povestire e o secventa cu sotia unui cintaret cindva celebru care e rautacioasa, plina de ironie fata de un domn cu care vorbeste sotul ei. Sotul o cearta pentru atitudinea ei, ea isi cere scuze si urmeaza ceea ce e mai jos, vazut din perspectiva domnului cu care vorbea sotul.

“A intins bratul si-a luat-o de mina. Ma asteptam ca ea sa si-o retraga, insa si-a schimbat pozitia de pe scaun in asa fel incit sa fie mai aproape de el si si-a asezat palma libera de-asupra celor impreunate. (…) Pret de citeva clipe, a fost ca si cum ar fi uitat complet nu doar de mine, ci si de toti oamenii din piazza. Apoi ea a spus, aproape soptind: Nu-i nimic scumpule. A fost vina mea. Din cauza mea te-ai suparat.

Au mai ramas asa o vreme, cu miinile impreunate. Apoi ea a oftat, i-a dat drumul domnului Gardner si m-a privit. Ma privise si inainte, insa de data asta o facea cu totul altfel. De data asta ii simteam din plin farmecul. Era ca si cum ar fi avut un indicator intern de gratie, cu gradatii de la zero la zece, si in acel moment, pentru mine special, il facuse sa urce brusc la sase sau la sapte, insa ii simteam din plin prezenta invaluitoare si, daca mi-ar fi cerut sa fac ceva pentru ea – daca, de pilda, mi-ar fi cerut sa traversez piata si sa-i cumpar niste flori -, as fi facut-o bucuros.”

Mai tirziu descoperi ca indicatorul asta intern de gratie e unul exersat indelung, iar povestea se rastoarna elegant si surprinzator. Insa in fiecare dintre momentele in care vorbeste despre falsitate, despre vanitate, despre ratare, Ishiguro o face cu eleganta si simplitatea de mai sus.

*

Am primit Nocturne, cinci povesti despre muzica si amurg de la un prieten in timpul Festivalului Enescu. Abia acum am citit-o. Imi propusese un joc: dupa ce citesc cartea sa aleg o singura lucrare clasica, orice cred eu ca ar semana cu ce e in scriitura lui Ishiguro, la ce face el trimitere.

Pentru ca ultima povestire se cheama Violoncelistii si e undeva o trimitere mica la Rahmaninov, am ales asta.

daca se intimpla sa o cititi si o puteti asocia cu o lucrare clasica, mi-ar placea sa-mi spuneti aici printr-un comentariu. multumesc

673
Alice Munro wins Man Booker International PrizeCistigatoarea Nobelului, Alice Murno despre scris, rescris si alte tabieturi de scriitor

Cistigatoarea Nobelului, Alice Murno despre scris, rescris si alte tabieturi de scriitor

INTERVIEWER

How do they seem to hold up now? Do you reread them?

MUNRO

There’s an early one in that collection called “The Shining Houses,” which I had to read at Harborfront in Toronto two or three years ago for a special event celebrating the history of Tamarack Review. Since it was originally published in one of the early issues of that magazine, I had to get up and read it, and it was very hard. I think I wrote that story when I was twenty-two. I kept editing as I read, catching all the tricks I used at that time, which now seemed very dated. I was trying to fix it up fast, with my eyes darting ahead to the next paragraph as I read, because I hadn’t read it ahead of time. I never do read things ahead of time. When I read an early story I can see things I wouldn’t do now, things people were doing in the fifties.

INTERVIEWER

Do you ever revise a story after it’s been published? Apparently, before he died, Proust rewrote the first volumes of Remembrance of Things Past.

MUNRO

Yes, and Henry James rewrote simple, understandable stuff so it was obscure and difficult. Actually I’ve done it recently. The story “Carried Away” was included in Best American Short Stories 1991. I read it again in the anthology, because I wanted to see what it was like and I found a paragraph that I thought was really soggy. It was a very important little paragraph, maybe two sentences. I just took a pen and rewrote it up in the margin of the anthology so that I’d have it there to refer to when I published the story in book form. I’ve often made revisions at that stage that turned out to be mistakes because I wasn’t really in the rhythm of the story anymore. I see a little bit of writing that doesn’t seem to be doing as much work as it should be doing, and right at the end I will sort of rev it up. But when I finally read the story again it seems a bit obtrusive. So I’m not too sure about this sort of thing. The answer may be that one should stop this behavior. There should be a point where you say, the way you would with a child, this isn’t mine anymore.

(…)

INTERVIEWER

When you start writing a story do you already know what the story will be? Is it already plotted out?

MUNRO

Not altogether. Any story that’s going to be any good is usually going to change. Right now I’m starting a story cold. I’ve been working on it every morning, and it’s pretty slick. I don’t really like it, but I think maybe, at some point, I’ll be into it. Usually, I have a lot of acquaintance with the story before I start writing it. When I didn’t have regular time to give to writing, stories would just be working in my head for so long that when I started to write I was deep into them. Now, I do that work by filling notebooks.

INTERVIEWER

You use notebooks?

MUNRO

I have stacks of notebooks that contain this terribly clumsy writing, which is just getting anything down. I often wonder, when I look at these first drafts, if there was any point in doing this at all. I’m the opposite of a writer with a quick gift, you know, someone who gets it piped in. I don’t grasp it very readily at all, the “it” being whatever I’m trying to do. I often get on the wrong track and have to haul myself back.

*

Proaspata cistigatoare a premiului Nobel pentru literatura, Alice Munro, intr-un interviu din The Paris Review

 

582
3613Zadie-Smith-Nord-VestNord Vest – in mintea unei femei

Nord Vest – in mintea unei femei

Nord Vest e o carte despre o femeie de 30 si ceva de ani, cu o diploma sofisticata, un barbat mai frumos decit ea si un parcurs care poate fi rezumat in drumul de la o casa sociala – cea in care s-a nascut – pina la un apartament cochet cu chirie dintr-un cartier londonez.

Nord Vest e o carte despre o femeie care si-a schimbat numele ca sa-si depaseasca limitele impuse de originile familei, care e casatoria cu un barbat care nu creste in acelasi ritm cu ea, care vede in citeva clipe, din citeva detalii, cum prietenii ei fac lucruri de complezenta si se plictisesc ingrozitor la intilnirile care “sustin prietenia”.

Nord Vest este o carte despre o femeie pe care o preseaza sotul si mama sa faca un copil, dar cind ramine insarcinata face avort fara stirea lor. pentru ca vrea ca lucrurile macar intr-o privinta sa ramina neschimbate, in cuplul ei.

Nord Vest este o carte despre o femeie pentru care numarul 37 reprezinta ceva. asa ca dupa capitolul 15 vine cel cu nr 37, apoi vine nr 16, continua numaratoarea consecutiv, dar din cind in cind mai apare capitolul 37.

 Nord Vest este o carte in care stai pret de 310 pagini in mintea unei femei pentru ca scriitoarea, Zadie Smith, are o tehnica incredibila. E o carte care urmareste povestea transformarilor interioare ale unei femei destepte si-o face cu o acuratete incit te intrebi, in rarele cazuri in care poti citi obiectiv – fara sa fii in mintea personajului profund cuprinsa de actiune -, cum naiba face de ma prinde asa?

Nord Vest este o carte despre lupta dintre “a face ce trebuie” si “a face ce simti”

***

Mi-ar placea sa cititi Nord Vest, cea mai recenta dintre cartile lui Zadie Smith. E o scriitoare atit de pasionata de ceea ce face incit in copilarie si-a consumat vacante intregi ca sa exerseze tehnici de scris, povestind acelasi lucru in stilurile marilor scriitori ai literaturii universale. Asta ii da acum o acuratete a tehnicii si un stil personal atit de rafinat incit citesti si recitesti si nu poti identifica decit foarte greu ce face printre cuvinte: ele par o insiruire minimalist, simpla si naturala, fireasca de vorbe care descriu o actiune,

Mi-ar placea sa o cititi daca sunteti femeie pentru ca in macar unul dintre capitole o sa va recunoasteti. (poate chiar in cel cu nr 37 care se tot repeta in carte). Dar la fel de tare mi-ar placea sa o cititi daca sunteti barbat. Nu e usor de dus lectura, dar e una dintre putinele ocazii in care puteti fi 100% in mintea unei femei.

*

acum un an cind cartea se lansa in Marea Britanie, mi-am organizat o deplasare la Londra in asa fel incit sa prind si ziua lansarii si am fost primul primul cumparator al unui exemplar al acestei carti intr-un Waterstone :) asta pentru ca imi place foarte mult zadie smith si cred ca e una dintre cele mai bune scriitoare din lume, in acest moment.

am citit cartea in ziua aia, o parte intr-un parc din londra, restul in avion pe drumul catre casa. am recitit- in acest week end, in traducerea in RO care e minunata. (felicitari Casianei Ionita)

faptul ca am recitit-o si in limba romana cred ca spune mult despre cam cit mi-a placut cartea asta.

Nord Vest, Zadie SMITH, a aparut la Editura Polirom.

875
Edouard_Manet_022O poveste despre Degas, Manet si despre respect

O poveste despre Degas, Manet si despre respect

credeati ca doar noi dam foc tablourilor celebre?

iata o poveste cu Degas si familia pictorului Edouard Manet, intimplata la putin timp dupa moartea lui. pictura despre care se vorbeste e cea care e in fotografia de mai sus.

 

O pictura celebra a lui Manet infatisa Executia lui Maximilian, replica la fel de importanta ca si cea cu care se mindreste muzeul din Mannheim. Fratele doamnei Manet considerase aceasta pinza inferioara, fiindca era mai putin “migalita”. Ocupind prea mult loc pe perete, aceasta replica la Maximilian a fost scoasa din rama, facuta sul si azvirlita intr-o debara, sub o mobila.

Intr-o buna zi, fratele doamnei Manet si-a zis ca poate “scoate” ceva si pe aceasta pinza socotita nevandabila. De exemplu sergentul care isi incarca pusca, prezentat singur ar putea trece drept un subiect de gen. Sergentul a fost deci decupat si vindut.

Dupa aceasta mutilare, ceea ce mai ramasese parea cu atit de greu de plasat cu cit pinza era crapata in dreptul soldatilor cu arma la ochi. Pinza a fost din nou azvirlita sub mobila, de unde fratele a scos-o inca o data ca sa mi-o propuna mie. Imi amintesc aerul de tristete al doamnei Manet cind a vazut ramasita aia intinsa pe jos:

– Ce pacat ca Edouard s-a canonit atita cu pinza asta. Cite lucruri frumoase ar fi putut sa picteze in timpul asta.

(…)

Cind i-am aratat lui Degas aceasta pinza pe care a recunoscut-o numaidecit ca fiind cea din care fusese scos sergentul proaspat achizitionat de el, a ramas uimit:

– Familia si iar familia. Sa te fereasca Dumnezeu de familie.

Apoi stapinindu-se, s- a asezat intre mine si tablou si, cu mina peste el ca o lucrare in posesie, mi-a spus:

– Asta ai sa mi-l vinzi mie. Si-ai sa te-ntorci la doamna Manet ca sa-i spui ca vreau sa-mi dea si picioarele sergentului care lipsesc din bucata mea si ceea ce lipseste dintr-a dumitale: grupul format de Maximilian si de generali. Spune-i ca am sa-i dau ceva….

M-am dus la doamna Manet. Fratele ei m-a ascultat. A dat din umeri.

– Mi s-a parut – a spus el – ca sergentul cistiga foarte mult fara picioarele acelea care-i atirnau ca o cirpa; ca si soldatii cu arma la ochi, care erau mult mai bine fara grupul generalilor si fara ceea ce mai raminea din capul lui Maximilian. Daca m-as fi gindit ca niste bucati de pinza mincata de igrasie au valoare, n-as fi aprins focul cu ele.

***

din memoriile unuia dintre cei mai mari negustori de tablouri, Ambroise Vollard – o poveste care spune, peste timp, despre respectul pe care ar trebui sa-l avem pentru creatia artistica de orice fel. si despre smerenia pe care ar trebui sa o cunoastem cind ne apuca gindul modificarii unei creatii.

am citit azi noapte “amintirile unui negustor de tablouri” – ambroise vollard si ma gindesc sa mai scriu  zilele astea citeva povesti din viata pictorilor din alte vremuri.

654
book-changbefore I die, the book

before I die, the book

proiectul lui candy chang, Before I die, I want to… a ajuns in vara asta si in bucuresti. candy atrage atentia asupra spatiilor urbane asezind in mijlocul orasului lucruri caresa le scoata din cotidian si sa capteze atentia trecatorului printr-o proiectie personala.

asa au fost si tablitele cu Before I die, I want to … si daca cei cu poiana urbana nu le-ar fi pus la universitate, la doi pasi de casa mea nu as fi aflat de candy.

ei, bine, proiectul care a facut ocolul lumii se transforma acum intr-o carte. cu dorintele oamenilor , intime, ascunse, pure.

cartea va fi lansata in noiembrie, puteti afla detalii aici.

385
Dancers-Among-Us-at-Half_Moon_Bay-Brendan-Bartheldansatorii printre noi

dansatorii printre noi

Jordan Matter a vrut sa le arate copiilor lui ca frumusetea este peste tot.

Asa a aparut proiectul foto cu dansatori in locuri banale care devin frumoase pentru ca prezenta lor te face sa le privesti altfel.

O frumoasa lectie despre a-ti pastra curiozitatea si despre a fi “viu”.

cartea lui Dancers among us face ravagii in America si e un exemplu minunat cum un lucru simplu poate transmite atit de multe  ..

 

 

 

 

proiectul si cartea pot fi gasite aici

 

 

567
gina-patrichi-678590lFamilia doamnei Gina Patrichi

Familia doamnei Gina Patrichi

“Am fost atit de pasionata de profesie incit tot ce am primit ca iubire de la Victor, sotul meu, si Oana, fiica mea, a fost un cadou imens pe care l-am luat si l-am indreptat spre teatru, tot inspre oamenii carora le dadeam, seara de seara, sentimente, pasiuni, iubire, ura, pina la apogeu” Gina Patrichi

“Mai tirziu, cind din cauza unor neintelegeri am incercat sa ne despartim, ne-am dat seama ca deja eram un cuplu sudat si am renuntat. Din acel moment am inteles mai bine sensul vietii si menirea fiecarua, in special atunci cind e vorba de a trai pentru arta.

Toate aceste fiinte, care au o dotare speciala, indreptata catre creatie, cum era cazul Ginei, au in acelasi timp o patima devoratoare in modul in care-si traiesc viata. Si aceasta patima tinde sa ii atraga, sa ii diminueze si sa-i faca de neinteles pentru cei din jur.

Toti oamenii de arta au trairi speciale, trairi care sunt o fericire si totodata un mare necaz pentru ei. Un actor, urcind pe treptele scenei seara de seara si intrind cu traire intensa in pielea unui personaj, cade apoi epuizat pe altarul lui de sacrificiu.

Cei din jur trebuie sa inteleaga ca in acele momente el este iesit dintr-o zona fiereasca a omului obisnuit.” Victor Anagnoste, sotul Ginei Patrichi.

din “carte cu Gina Patrichi” – Mircea Morariu

***

am pe masa de citeva zile biografia doamnei Gina Patrichi (multumesc frumos Ioana pentru cadou) si, pentru ca aveam nevoie sa rup ritmul si sa fac switch in minte de la un proiect la altul, am deschis-o la intimplare.

intimplarea a fost fix pe textul asta.

1704
barNe duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti

Ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti

Ne duceam acolo pentru orice ne trebuia. Ne duceam acolo cind ne era sete, bineinteles si cind ne era foame, si cind eram morti de oboseala. mergeam acolo cind eram fericiti, sa sarbatorim, si cind eram tristi, sa rabufnim.

Ne duceam acolo dupa nunti si inmormintari, sa luam ceva ca sa ne calmam si mereu pentru o doza de curaj inainte. Ne duceam acolo cind nu stiam ce ne trebuie, in speranta ca cineva ne va spune.

Nu duceam acolo in cautare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau dupa cineva care disparuse, pentru ca mai devreme sau mai tirziu toata lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo cind trebuia sa fim gasiti.

(…)

Ma tem ca suntem atrasi catre ceea ce ne paraseste si catre ceea ce e cel mai probabil sa ne paraseasca, insa, in cele din urma, cred ca suntem definiti de ceea ce ne imbratiseaza. Fireste, am imbratisat la rindul meu barul, pina intr-o seara cind barul m-a respins si, in acea parasire finala, mi-a salvat viata.

JR Moehringer – Dulcele Bar

***

sa cititi cartea lui JR Moehringer – autobiografica. Tocmai a fost lansata in librariile din toata tara.

***
cind simpaticii de la editura Publica mi-au spus ca au luat drepturile cartii lui Moehringer am fost foarte bucuroasa.

Moehringer e un jurnalist cistigator de premiu Pulitzer care a trait fara tata, linga un bar (asta din carte), care a avut super probleme cu alcoolul si a trecut prin momente de crunta singuratate.

si-a pus toata povestea in aceasta carte Dulcele Bar (tender bar, in engleza) si literlamente a ravasit lumea literara si jurnalistica in america. cartea a stat in primele locuri in topurile de specialitate de la toate publicatiile mari pentru foarte multe saptamini.

e o carte despre lumea barbatilor, dar e o carte scrisa cu garda jos, cu foarte multa emotie si – pentru cei care stiu sa citeasca si altfel – o carte cu o structura foarte frumoasa.
cartea l-a impresionat atit de tare pe Andre Agassi incit acesta s-a gindit pentru prima data ca, daca e sa-si scrie biografia, doar Moehringer o poate face asa cum isi imagineaza Agassi ca ar trebui sa arate. l-a sunat, au muncit 4 ani impreuna si “Open, o biografie” a fost una dintre cele mai vindute carti ale anului trecut.

diferenta intre Open si Dulcele bar e ca in cea de- a doua Morieringer are informatia direct de la sursa, din sufletul lui si n-are nici cea mai mica ezitare sa taie in carne vie.

835
pianoo dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici

o dilema matematica: 8 note muzicale si posibilitati infinite de a scrie muzici

cind eram mica, unchiul cel mai educat din familie  a crezut ca e bine sa invat muzica. am primit o chitara si un profesor. n-au stat multa vreme cu mine pentru ca tot ce ma interesa era matematica.

dar unchiul – care era compozitor – si detinea un pian cu coada, de concert, in apartamentul lui de pe Fainari (habar nu am cum il suisera la etaj) incerca sa -mi explice, in discutii scurte, lucruri despre muzica pe limba mea.

“sunt 8 note muzicale. 8. si un numar infinit de posibilitati de a le combina pentru a face muzica. 8 note si posibilitati infinite de melodii.”, mi-a spus odata si mi s-a parut straniu pentru ca un numar finit de numere combinate in oricare variante ar fi dat un numar finit de posibilitati. i-am zis asta.

“ai sa vezi in toata viata ta ca ai sa intilnesti cintece pe care nu le-ai auzit niciodata, toate la baza cu aceleasi note muzicale”

am protestat ca sunt mai mult de 8 note pentru ca se schimba gamele si tonalitatile.

“chiar si asa, sunt un numar finit de note muzicale. iar posibilitatile de a face muzica sunt infinite.”

***

ma urmareste discutia asta din copilarie. mi-am adus aminte de ea, acum cind am citit rindurile de mai jos in Novecento a lui Alessandro Baricco.

Gindeste-te putin: un pian. Clapele incep. Clapele sfirsesc. Stii ca sunt 88, nimeni nu te poate pacali. Nu sunt nesfirsite, ele. TU, esti nesfirsit, si inauntru clapelor alea, muzica pe care o poti face e nesfirsita. Ele sunt 88, TU esti nesfirsit. ASTA imi place mie. Asta merita sa fie trait.

669
impresii de aiurea phillipe starckcu lanterna prin mintea unui om care a schimbat lumea

cu lanterna prin mintea unui om care a schimbat lumea

Conceptia mea despre viata poate fi ilustrata prin imaginea unui om cu o lanterna care paseste in noapte prin bezna totala. Nu exista decit ceea ce e luminat de lanterna. O multime de lucruri ajung in bataia luminii, dar, de indata ce nu mai sunt luminate, inceteaza sa mai existe. Exact asta este si viata mea.

Acesta este unul dintre motivele pentru care muncesc exagerat de mult. Caci muncesc prea mult, produc prea mult, si asta cu pretul vietii. Voi muri fara sa fi avut o viata, deoarece imi voi fi petrecut-o incercind cu disperare sa dovedesc ca traiesc. Exista marele risc sa nu reusesc.

Ar trebui, poate, sa iau o pauza? N-am nici dispozitia, nici curajul pentru asta. Uneori, mi se parea ca daca m-as fi oprit din munca, as putea, cine stie, sa supravietuiesc. E o intrebare deschisa.
Mi-as asuma oare acest risc?

Philippe Stark , Impresii de aiurea, o carte aparuta la Editura Publica.

o carte care e ca si cum ai aprinde lanterna de care spune Stark si ai lumina cotloanele din mintea lui. ar putea fi interesant sa vezi ce e acolo – unde nu e mereu lumina si nici voiosie – pentru ca e unul dintre oamenii care au schimbat lumea. a creat obiecte ale caror forme au reinventat functionalitatea si minimalismul. uneori si ideea de frumusete.

718
carte samprasPete Sampras – in mintea unui campion – sau cum o carte despre performanta te poate face sa plingi

Pete Sampras – in mintea unui campion – sau cum o carte despre performanta te poate face sa plingi

am citit ieri cartea Pete Sampras, in mintea unui campion. la fragmentele de mai jos am plins.

 

Tim (Gullikson, primul antrenor important al lui Sampras ) a murit pe 3 martie 1996. Pentru prima data in viata mea, pierdeam pe cineva care era ca un membru al familiei; nici macar nu mai fusesem la o inmormintare pina atunci. Tom Gullikson (nota mea, fratele lui Tim, amindoi fosti jucatori de tenis, Tom antrenor nejucator al achipei de Cupa Davis) m-a rugat sa spun citeva cuvinte la slujba, dar l-am refuzat. I-am spus lui Tom:

– Nu stiu cum ma voi simti la inmormintare. Nu vreau sa-mi cedeze din nou nervii in public si nu vreau ca aceasta sluba sa graviteze in jurul meu, asa ca, momentan nu.

Dar am participat la inmormintare, inconjurat de atitia oameni comuni si dragi si am stiut ca trebuie sa spun ceva. Asa era firesc.

Am spus o poveste despre cit de departe mergea Tim atunci cind era vorba despre pasiunile si lucrurile care-l interesau. Citea mereu carti care aveau un substrat spiritual si autodidact; citea despre post, Tao, Zen si altele asemenea…

(… povestea e in carte. si e f emotionanta, dar si amuzanta.)

***

cu citeva pagini inainte cind povesteste despre semifinala de Cupa Davis din acelasi an (cu Suedia, desfasurata la Las Vegas, adica acasa… acasa la Agassi , chiar) mai e un fragment altfel despre Tim. la ultimul meci din semifinala, cind nu mai conta rezultatul pentru ca SUA avea deja trei victorii, Tom Gullikson , antrenorul americii, i-a rugat pe suedezi sa-i dea voie si fratelui lui, Tim, sa stea in teren pe locul antrenorului. Pete Sampras isi aminteste insa ceva de dupa finala.

Dupa runda, camera echipei americane era intesata cu amestecul obisnuit de prieteni, membri ai familiei, oficial USTA si ITF, precum si diversi gura casca. La un moment dat m-am uitat spre celalalt capat al camerei si am privit ochii lui Tim. Deja fata lui incepuse sa se goleasca de expresie, iar ochii – cindva de un albastru intens – practic ardeau. Pentru o clipa, ne-am privit reciproc si fiecare a stiut ce gindeste celalalt: acesta ar trebui sa fie momentul nostru. Toti ceilalti sunt in exterior. Este vorba aici despre noi doi si nimic nu poate lua ce am realizat sau increderea pe care o avem unul in altul. N-am uitat niciodata acea clipa sau acea privire. Sunt si astazi cu mine, amintirea mea permanenta despre Tim.


si despre ce a insemnat antrenorul in viata lui

Pina sa se prabuseasca Tim, relatia noastra nu mai avea de-a face cu modul de a para o minge pe iarba sau cum sa treci cu capul sus printr-o finala de Mare Slem. Dar nu m-am gindit cu adevarat la asta decit dupa ce s-a imbolnavit. Treptat, Tim devenise factorul stabil din viata mea – omul cu care vorbeam (in masura in care reuseam sa vorbesc) si caruia ma confesam, asa, in felul meu limitat.

***

Stia sa citeasca bine caracterul oamenilor si temperamentul cuiva si stia ce doream sa aud sau cum sa o spuna. Iar asta reprezinta o parte enorma – repet, enorma – a statutului de antrenor la nivel inalt. Trebuie sa-l intelegi pe jucator, sa te plasezi in zona lui de confort si sa eviti tentatia de a incerca sa-l schimbi sau sa-l faci sa se muleze dorintelor tale – chiar si atunci cind stii ca acele schimbari i-ar fi benefice.

 

e in carte descris momentul in care Sampras afla ca antrenorul lui are cancer la creier, in timpul Australian Open in 1995 si povesteste in detaliu ce e in spatele acestei secvente cu lacrimi care, la vremea respectiva, a facut ocolul lumii: in mijlocul unui set a inceput sa plinga in hohote si-a plins pret de doua ghemuri, in timp ce-si juca punctele.

***
e minunata cartea, Sampras e cu garda jos, dar nu in felul ostentativ amuzant al lui Agassi in biografia lui, ci intr-o forma analitica, asezata, autoironica. si foarte foarte tehnica. descrie loviturile incit poti sa faci schite cu miscarea corpului, centrul de greutate etc.

“Pete Sampras, in mintea unui campion” a aparut in aceasta luna la Editura Publica.

901
radu beligannenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

nenorocirile vs bucuriile altora (Radu Beligan)

…avem cu totii destula putere pentru a suporta nenorocirile altora, dar ne lipseste forta de a suporta bucuriile lor…

… omul de teatru traieste pentru a fi vazut, pentru a fi aplaudat, pentru a se recunoaste ca – pe scena – el e cel dintii si cel mai bun.

…Eugen Ionesco stia sa-si ascunda printre ceilalti oameni adinca si iremediabila anxietate, furtunile care, undeva in adinc il cutremurau, lasind sa apara la suprafata numai accesele de veselie, de bucurie neastimparata, de investitie jucausa. (…) Spontan, mobil, neprevazut, se afla intr-o continua febra intelectuala, oscilind intre un umor care isi cauta si isi gasea pretutindeni obiectul si o tristete care urca in valuri bruste, din cele mai tainice zone ale fiintei sale.
(…)
Mi-a povestit de pilda, ca atunci cind si-a facut armata in Romania a fost trimis intr-o misiune in alt oras, o data ajuns in respectiva urbe, la gara, primul lucru pe care l-a facut, a fost sa-si depuna la bagajele de mina…pusca!

A imbatrini inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber.
Intr-un animit sens, esti mai batrin cind esti tinar si mai tinar cind esti batrin.Viata se scurge ca o permanenta si progresiva delestare de prejudecati si de constringeri.
Avea dreptate Picasso cind spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tinar.

***

sunt citeva fragmente din cartea “intre acte” a lui Radu Beligan, un jurnal peste timp cu secvente despre oameni si artisti legenda pe care dl Beligan i-a intilnit de-a lungul timpului.

e frumoasa cartea, dar – cu tot respectul – autorul n-a aruncat peste bord toate prejudecatile. ii simti vanitatea in alegerea unora dintre intimplarile pe care le povesteste, in ordinea pentru care a optat sa le expuna publicului.
dar asa cum zice intr-unul din primele citate pe care le-am ales “omul de teatru traieste pentru a fi cel dintii si cel mai bun”.

sa o cititi, e o lectura placuta care pastreaza ceva din ritmul dlui Beligan si din sobrietatea lui. e inca una dintre cartile care va permite sa vedeti orgoliile si vanitatile artistilor, si va invata in acelasi timp sa-i pretuiti.

***
as vrea sa-l contrazic pe Dl Beligan, ma iertati…

… artistii adevarati – ca si oamenii adevarati – sunt cei care descopera placerea de a suporta bucuriile celorlalti.

789
daniel tammeto carte pe care abia o astept -Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math

o carte pe care abia o astept -Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math

Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math e o carte scrisa de un domn pe nume Daniel Tammet , un savant autist de 33 de ani. baiatul asta, Tammet, care seamana cu Boris Becker, un tenismen celebru in copilaria mea,  vede cifrele in culori si a fost capabil sa recite timp de 5 (!!!!) ore peste 20.000 de cifre din numarul Pi care pentru cei mai multi dintre noi se rezuma la 3.14.

prima lui carte, o bijuterie despre cum functioneaza mintea unui asemenea om iesit din orice tipar, se numeste Born on a Blue Day, s-a vindut in milioane de exemplare si, daca aveti vreodata sansa sa ajungeti fata in fata cu ea, luati-va citeva minute sa o rasfoiti.

pe 30 iulie lanseaza Thinking in Numbers: On Life, Love, Meaning, and Math – o carte de eseuri despre lumea pe care a descoperit-o in acesti ani (copilaria, adolescenta si inceputul maturitatii) din perspectiva mintii lui prea luminate.

tocmai ce am comandat-o in avans. ceea ce sper ca macar citiva dintre voi sa o faca. via amazon

Imagine.
Close your eyes and imagine a space without limits, or the infinitesimal events that can stir up a country’s revolution.
Imagine how the perfect game of chess might start and end: a win for white, or black or a draw?
Imagine numbers so vast that they exceed every atom in the universe, counting with eleven or twelve fingers instead of ten, reading a single book in an infinite number of ways.
(…)
Like literary fiction, mathematical imagination entertains pure possibilities.
Often we are barely aware of it, but the play between numerical concepts saturates the way we experience the world.
(…)
Travels through many countries in pursuit of my books as they go from language to language, accumulating accents, have contributed much to my understanding. Exploring the many links between mathematics and fiction has been another spur. Today, I live in the heart of Paris. I write full time.
Every day I sit at a table and ask mysefl: what if?

un documentar de 40 de minute despre Daniel Tammet puteti vedea aici.

484
books3de neratat la Bookfest

de neratat la Bookfest

daca lucrati fie si conex cu notiuni de marketing cultural, va rog, va rog, va rog, duceti-va joi la Bookfest la un curs foarte tare.

incepind cu ora 14.30, la Scena de evenimente „Agora” din cadrul Halei C4, va avea loc seminarul „Marketing editorial cu buget de criza”, care isi propune sa le arate celor prezenti cum pot folosi la maximum un buget de marketing simbolic. Doua specialiste in domeniu, Katharina Thiel (Editura Nautilus, Hamburg) si Selma Wels (Editura Binooki, Berlin), vor impartasi celor prezenti citeva idei noi legate de marketing si PR, atit in domeniul editorial, cit si in cel al difuzarii de carte. Vor prezenta tehnici de social-media si vor realiza o evaluare a instrumentelor clasice de marketing, in contextul digitalizarii.
La acest eveniment este asigurata traducerea simultana. Organizator: Frankfurt Academy.
***
si tot joi, la 11.30 pentru cei care sunt preocupati de tendintele in publishingul digital.
„Books or Bytes”, sau ce inseamna, de fapt, Digital Publishing? – aceasta este tema primei dezbateri, care va avea loc la standul tri-national (Hala C4). Un dialog romano-german, despre editarea de carte si producerea de continut, in vremurile revolutiei digitale. Ce format se potriveste cel mai bine unui continut sau altuia? Se va schimba „obiceiul cititului”? Formatele digitale isi vor putea permite si alte moduri de compunere a unui continut? Iata numai citeva din temele care vor fi abordate in cadrul intilnirii. Invitati: Carsten Schwab, director de productie la Editura Hoffmann si Campe, Hamburg, si Paul Balogh, managing partner la readfwd.com, Bucuresti. Dialogul va avea loc in limba engleza. Organizator: Frankfurt Academy.
***

La invitatia Asociatiei Editorilor din Romania, Germania, Austria si Elvetia sint oaspeti de onoare ai celei de a VIII-a editii a Salonului International de Carte Bookfest. Participarea trinationala se va desfasura sub motto-ul „Trei tari, aceeasi limba” si va prezenta literatura de limba germana, din 29 mai pana pe 2 iunie 2013.

(am sa revin si cu alte invitatii pentru Bookfest, una despre o lansare digitala foarte speciala la care voi participa si eu, dar asta se va intimpla zilele viitoare)

744
AdolfHitlerPortraitFemeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Femeile dictatorilor – scrisori de dragoste catre Hitler

Berlin, 17 iulie 1941

Draga Adi…

Cu siguranta o sa-ti fie un pic dor de mine. Mai vreau sa-ti trimit o fotografie, ca simbol al iubirii mele. Iti pun aici, deci, una micuta, cu mine. Seman cu o Madona din ceruri. Uneori sunt foarte trista. In 23 VII, ma duc in tinutul meu natal. Tu erai deja la Karlsbad… de acolo ma gindesc la tine mai des.

Te sarut cu infrigurare, bestie mica,

Ritschi.

 

e o scrisoare din cartea Femeile dictatorilor (Diane Ducret, ed Curtea Veche), iar Adi e Adolf Hitler. Si nu, doamna Ritschi nu-l cunostea pe Adolf, numit Adi, in schimb asemeni altor citeva mii de femei il iubea proiectind pe el nevoile ei de protectie.

inca o scrisoare.

Scumpul meu Fuhrer Adolf Hitler,

O femeie din Saxa ar dori sa aiba un copil de la dumneavoastra. Este cu siguranta o dorinta foarte speciala si singurul gind care ma obsedeaza este acela ca dumneavoastra nu o sa aveti copii. Aceasta este dorinta pe care am vrut sa o exprim in scrisoarea mea.

O scrisoare este o chestiune de rabdare. O poti citi si apoi o poti pune deoparte. O poti lasa sa cinte in sufletul tau, ca un cintec frumos. Poti sa o primesti ca pe o scrisoare si sa-i dai curs.

Dorintele mi se amesteca cu temerile. Se poate ca scrisoarea sa nu va parvina. Se poate sa nu aveti timp pentru un copil. Sa va simtiti prea batrin pentru un copil si sa fi alungat de mult aceasta idee, ca imposibila. In ciuda oricarui obstacol, un copil al dumneavoastra ar trebui sa se nasca. Este dorinta mea cea mai mare pe care aspir sa mi-o indeplinesc cu toata taria sufletului  meu.

Friedel S.

***

Ce raspuns primeau toate scrisorile?

Doamna, Domnule,

Prin prezenta confirm primirea scrisorii dumneavoastra adresata Fuhrerului si va aduc la cunostinta ca acesta, din principiu, nu s eva implica in nicio poveste privata.

Primiti un salut german,

Albert Bormann.

***

cartea doamnei Ducret pleaca de la aceste scrisori care te fac sa zimbesti si sa te intrebi cum un om atit de odios ca Hitler putea genera asemenea sentimente si ajunge la reversul medaliei: femeile care au stiut sa-i conduca pe marii dictatori. femeile care au stat linga ei, in ciuda umilintelor la care au fost supuse, sau a controlului pe care dictatorii l-au avut asupra lor.

concluzia e inca din primele pagini, iar restul e doar o demonstratie aproape matematica facuta pe Hitler, Musollini, Lenin, Stalin, Mao, ba chiar si Ceausescu:

Se pare ca dobindim intreaga putere asupra celorlalti, renuntind la orice putere asupra noastra insine.

619
porumbeiAbout love: Reinventing Romance for Our Times

About love: Reinventing Romance for Our Times

Romantic love is an emotion much celebrated, often mocked and criticized, desperately looked for and longed for and – consequently – much misunderstood. But misunderstandings in thought and expectation  breed disappointment and tragedy in practice.

We have cultivated a paradoxical view of love and, consequently, we  find lasting love elusive, difficult, even a “mystery”. But we define love in such a way that it could only be a transient experience, and  then a wonder – sometimes bitterly – why doesn’t last.

We insist that love is a “feeling” and then complain when something so effervescent bubbles away.

We say that love is a “passion” and then are disappointed when something so passive passes away.

We identify romance with novelty and then object that the new becomes old, and we  celebrate “young love” then wonder why it is that we have trouble about love later in life.

(…)

How are we to make love last? It is the thesis of this book that love is an emotional process that not only takes time but also reaches into the future and builds its own foundation. It is not a momentary feeling or passion and it the lmited terms of initial attractuon and youthful first love, nor should it be overly domesticated or idealized.

Love doesn’t last because we misunderstand it, lose interest in it, take it for granted or suffocate it with careers and routines. Love lasts when it recognizes itself as primary, when it faces up to its own difficulties, when it understands itself as a procces rather than passion.

This is a book about how love lasts, but it must be, first of all, a book on what love is.

(…)

To take a hard look at love is not thereby to become cynical and “against love”. A theory of love need not be pessimistic. It need not say or hint that love is illusory, evasive or not worth the trouble. And yet the truth is that much of what we say and believe about love is sheer garbage, not romantic garbage but the king of garbage that clogs up the emotions and renders them ridiculous. Romantic love is, in truth, quitter intelligent and insightful, even if it is sometimes misguided and made to seem stupid by the wrong kinds of theories.

Love is not just a dumb feeling, and it is not an empty abstraction.

 

About Love – reinventing romance of our time, Robert C Solomon

***

 nu m-a lovit primavara in cap. am ajuns la cartea asta cautind diferentele comportamentale in iubire/indragosteala intre inceputul secolului trecut si secolul acesta. voiam sa inteleg ceva legat de un subiect la care lucrez.

studiul lui R.C. Solomon (aparut in 1988) a revolutionat teoria emotiilor si e unul dintre cele mai citate in cartile de psihologie pentru ca a demonstrat ca indragosteala/ dragostea nu e “un sentiment”, ci o emotie precum furia sau tristetea. si-a facut asta intr-o forma analitica, aproape cinica:)

am cartea in pdf. daca o doriti, procedati ca la toate cartile pe care le trimit pe mail: lasati un comentariu si cind completati partea obligatorie pentru comentarii (care nu e la vedere) lasati-va o adresa de mail corecta.

 

toate-bufniteledaca toti oamenii s-ar satura intr-o buna zi de povesti…

daca toti oamenii s-ar satura intr-o buna zi de povesti…

saptamina trecuta am citit Toate bufnitele, cartea lui Filip Florian lansata anul trecut.

da fix domnul de a carui existenta n-a auzit dl Andrei Marga desi cartea sa “Degete mici” e tradusa in multe tari, la edituri mult mai prestigioase decit oricare dintre cartile directorului ICR.

e frumoasa cartea si are o finete a frazei care te face sa zimbesti pentru ca simti ca fiecare cuvint e ales cu grija, desi tonul e jucaus si ritmul alert. dar nu despre carte vreau sa scriu acum. pe coperta 4 e o declaratie a lui Filip Florian  care ma urmareste.

Daca oamenii, toti oamenii, s-ar satura intr-o buna zi de povesti, cred ca sufletele s-ar usca, s-ar topi si lumea ar arata ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o sa se intimple insa prea curind, nici saptamina viitoare, nici la toamna, nici peste o mie de ani. Inaintea ei, cu siguranta, o sa se petreaca alte milioane si milioane de fapte, suvoiul vietii o sa curga mai departe, cu furtuni si indragostiri, cu boli si risete de copii, cu razboaie si prietenii, cu crize financiare si meri infloriti, cu alb, cu negru si cu infinite nuante de gri. Iar faptele, intotdeauna, vor fi urmate de povesti, de-o mare de povesti, fiindca fiecare fapta se vede cu ochi diferiti, in fel si chip. Sint povestile noastre, ale tuturor, fara de care am muri de sete, ne-am prapadi. La sfirsitul sfirsitului, zic eu, o sa existe un singur mare regret, ca nu-l vom mai putea povesti.

sa cititi cartea:)

504

simple beauty

What makes a mathematician is not technical skill or encyclopedic knowledge but insatiable curiosity and a desire for simple beauty.

Paul Lockhart, Measurement

510
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!