sper ca wong kar wai are o zi minunata, tocmai ce a implinit 55 de ani.
in cinstea lui (stie el ca-l iubesc, chiar daca n-a auzit in viata lui de mine), un cadou pentru voi – un scurt metraj de 10 min facut de wkw:)
mood board with movies
locurile in care stam ne dau o stare.
de citeva zile sunt la sinaia, in mare parte a timpului, pe o terasa de linga peles.
iata un moodboard cu filmele la care m-am gindit vazind lucrurile din jur. lucrurile frumoase (nu manelistii care joaca table la 9 seara la lumina felinarelor de la Peles)
si un bonus pe care nu pot sa-l postez ca nu ma lasa youtube dar merita vazut:)
o exclusivitate simpa de la Maria Popistasu
Am vazut-o pe Maria Popistasu ( Legaturi Bolnavicioase, Marti, dupa Craciun) la TIFF, pe fuga (am fost la concertul ei cu Electric Brother, de unde cu putin noroc va arat si o inregistrare curind) si pentru ca stiam despre bijuteriile pe care le face, am rugat-o sa-mi povesteasca despre proiectele pe care le are intre munca la doua filme.
I-am spus atunci despre o conversatie cu Ethan Hawke in care povestea ca cel mai important lucru pentru el ca actor e cum si administreaza timpul si mintea, in perioada dintre proiecte. In contextul acesta am rugat-o pe Maria sa-mi raspunda.
*
Mi-ai zis sa iti scriu cateva randuri in care sa spun de ce fac lucrurile pe care le fac pe langa actorie. M-am tot foit si l-am intrebat si pe barbata-miu in prealabil, crede el ca eu sunt acum intr-o criza? Raspunsul a venit prompt, calm si rece, ceea ce ma face sa cred ca nu m-a protejat, ci mi-a spus exact ce crede. Asa ca m-am relaxat si dupa alte sondari mi-am dat seama ca, in fapt, eu am fost tot timpul asa.
Cred ca a inceput ca o chestie de conjunctura. Parintii mei lucrau si, ca sa nu ma stie cu cheia de gat aiurea prin parc pana se intorc el de la serviciu, m-au inscris la toate cercurile de la casa pionierilor si soimilor patriei. Asta ma tinea ocupata si cred ca ma ajuta si sa imi depasesc un fel de deficienta de concentrare de care am suferit si sufar inca.
Am facut un exercitiu si am incercat sa insir toate cluburile si cercurile pe care le-am frecventat: balet, desen, engleza, gimnastica ritmica, modelaj, gimnastica sportiva, aerobic, franceza, Clubul de geografie si stiinte naturale, cercul de muzica de la scoala, cor la Casa Armatei, alaturi de inca 4 vecini de varsta mea, un club de dans de la Rapsodia cu aceiasi 4, o sedinta de karate la care tin ca la ochii din cap si un fel de club de indemanare, care nu mai stiu cum se numea, in care tin minte doar ca faceam niste impletituri si niste vase de udat din niste recipiente reciclate. Apoi, mama ne-a facut haine asortate toata copilaria la masina de cusut Veronica, iar eu nu mai stiu cand am fost lasata sa prestez croitorie pentru prima data.
Tata m-a indemnat tot timpul sa stau pe langa el cand repara cate ceva asa ca stiu sa pun un intrerupator pe fir, daca e nevoie. Apoi am facut arte plastice cu scenografia ca alegere principala si, mai tarziu, actorie.
Acum, anul asta adica, am facut un curs de bijuterie si am de gand sa lucrez o zi pe saptamana in atelier, am facut niste fete de masa brodate pe care le am intr-un magazin din Bucuresti si o serie de aproane pentru bistroul “La Bonne Bouche” si am raspuns cu entuziasm invitatiei lui Electric Brother. Am cantat trei piese in concertul de lansare al noului album, si mai apoi la B’estfest, inainte de L.A.M.B.
Cred ca tarie ca sunt o fata harnica, ca am un fel de energie in plus pe care simt nevoia sa mi-o canalizez catre lucruri palpabile in final. Asta ca sa nu am senzatia ca ma irosesc sau ca pierd vremea. Imi place sa fac film mai mult decat orice altceva, dar as fi ipocrita sa declar ca e viata mea si cred cu tarie ca n-as muri daca nu s-ar lega proiecte mai departe.
Maria Popistasu, 15 iulie
*
Cind pui o intrebare intr-un interviu, nu te gindesti decit la raspunsul pe care urmeaza sa-l obtii. Pentru ca el va face parte dintr-un articol la care tu ai deja o structura in cap.
Uneori, raspunsurile care-ti vin iti schimba optica si te ajuta sa te reevaluezi pe tine, ca jurnalist. Si sa-ti dai seama ca intrebarile tale au si alte urmari.
Asa mi s-a intimplat mie cu raspunsul Mariei Popistasu. Mi-am dat seama ca intrebarea mea, care era un pretext ca sa va povestesc pe blog despre bijuteriile sale, pentru ea a fost un motiv de analiza personala.
M-a speriat putin impactul intrebarii mele si, ca sa nu ma gindesc prea mult la ce alte urmari au avut alte intrebari din interviurile anterioare (de genul “de ce ma vede asa?”, “oare cred oamenii lucrul asta despre mine?”), imi spun – pentru moment – ca Maria e mai analitica si introspectiva, ca e felul ei de a analiza profund lucrurile cu care intra in contact.
Iata unul dintre inelele create de Maria; l-am luat de la mina unei prietene si l-am fotografiat pe piciorul meu pt ca altceva nu aveam la indemina.
Bellucci & Weisz intr-un film facut in romania
The Whistleblower. se filma in ro pe vremea cind faceam un profil al lui Vlad Ivanov, care joaca si el in film.
alaturi de alti actori romani: alexandru potocean, alin panc, ruxana guttman, florin busuioc, radu banzaru
era un mare buzz atunci ca e belucci in romania, desi pe linga ea mai erau si vanessa redgrave si weisz, plus o multime de alti actori tari. (o sa-i recunoasteti in trailerul filmului)
filmarile au fost facute la media pro, cind veti vedea filmul veti recunoaste o parte din Ro, desi actiunea nu are legatura cu romania. dar e un mic motiv sa ne simtim mindri. sper.
Cate Blanchet in Hanna
de cind am vazut-o pe Cate Blanchet in Hanna spalatul pe dinti dimineata, cu minunata mea periutza electrica Phillips, imi pare o treaba de criminal.
Dar Blanchet e frumoasa si cind e super killer. FIlmul e in cinematografe, sa-l vedeti.
cistigatori TIFF 2011
Trofeul Transilvania – “Sin retorno”/”Fara cale de intors” de Miguel Cohan (Argentina-Spania)
Premiul Special al Juriului – “O viata insemnata”/”La vida util” de Federico Veiroj (Uruguay-Spania)
Premiul pentru regie ex-aequo: Runar Runarsson pentru “Vulcanul” (Islanda) si Constantin Popescu pentru “Principii de viata” (Romania)
Premiul pentru scenariu – Ana Cohan si Miguel Cohan pentru “Sin retorno”/”Fara cale de intors”
Premiul pentru interpretare (feminina sau masculina) – Elodie Bouchez pentru “The Imperialists Are Still Alive!”/”Imperialistii nu au murit!” de Zeina Durra (SUA)
Premiul pentru imagine – Linda Wassberg pentru “Apflickorna”/”Maimute” de Lisa Aschan (Suedia)
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru lungmetraj – “Morgen” de Marian Crisan
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru scurtmetraj – “Bora Bora” de Bogdan Mirica
Premiul Zilele Filmului Romanesc pentru debut – “Periferic” de Bogdan George Apetri
Premiul Publicului (pentru un film din competitie) – “Oxygen” de Hans Van Nuffel
Premiul de Excelenta – Lucian Pintilie
Premiul pentru contributia adusa la cinematografia mondiala – Jacqueline Bisset
Premiul pentru intreaga activitate – Michael York
Premiul pentru inteaga cariera – George Motoi
Premiul pentru editia a X-a a TIFF-ului – Marin Karmitz
Premiul pentru editia a X-a a TIFF-ului – Oleg Mutu
Premii pentru prietenii festivalului – Lucian Georgescu si Marius Iurascu (director RADEF RomaniaFilm)
Premiile Concursului National de Scenarii organizat de HBO Romania in parteneriat cu TIFF: Matei-Alexandru Mocanu pentru scenariul “O crima banana” (documentar), Marian Enache pentru “Burnt Out” (scurtmetraj) si Paul Cioran pentru “De aici va descurcati singuri” (lungmetraj).
•Premiul pentru cineastii locali: “Jucaria” de Laura Costi si “Casablanca 1 pm” de Octavian Fedorovici
buna dimineata de la TIFF
“nu ma intereseaza cum se misca oamenii, ci ce ii face sa se miste” Pina Bausch
uitati-va 2 min la filmuletzul asta, va rog
ziua de ieri a fost poate cea mai pe gustul meu dintre toate de la TIFF de pina acum dar, tocmai pentru ca a fost atit de speciala, n-am curaj sa ma asez sa o pun in vorbe. mai stau un pic.
( dupa ce am vazut Pina lui Wim Wenders mi-am dorit foarte mult sa ma duc acasa, sa nu mai vorbesc cu nimeni. citeodata mi se pare ca pentru a putea pastra unele lucruri/stari in mine, e mai bine sa nu mai vorbesc cu ceilalti. )
uite si o fotografie dintr-un alt moment special al zilei. Irina Petrescu venind din public la “tribuna” de unde raspundea la intrebari Vlad Ivanov ca sa spuna cald, dar in acelasi timp cu mult respect, despre talentul lui Vlad de a dansa si cinta (“la fel ca Fred Astaire”)
imi place gratia cu care-si inclina capul Doamna Petrescu in fotografia asta.
*
cum ziceam ziua de ieri a fost cea mai cea pina acum. dar trebuie sa-mi fac curaj sa scriu despre ea.
P.S. ieri a fost si ziua lui Radu Muntean. daca v-au placut filmele lui, ginditi-va azi cu drag la el. face cit un La Multi Ani.
alegerile mele tiff, 8 iunie 2011
astazi, in capul listei e PINA – filmul despre Pina Bausch facut de Wim Wenders. de la ora 19;30 – Odeon Cineplex (dar daca nu v-ati luat bilete e cam greu sa mai intrati, e deja sold out)
de la 11.00 – Nokas – un film norvegian despre un furt – la Cinema Florin Piersic
de la 17.00 – Vlad Ivanov Special Guest la TIFF Loundge ( va recomand calduros sa mergeti la aceste intilniri,sunt open, nu doar pentru cei acreditati, sunt in Piata Unirii si aveti ocazia rara de a sta de vorba cu actorii si regizorii. ieri a fost o foarte simpatica intilnire cu Radu Muntean, iar un domn care se afla linga mine si care nu-l intilnise pina acum pe regizorul filmelor Marti dupa Craciun, Hirtia va fi albasta , Boogie – a exclamat “ce misto e radu muntean”
pentru mine in programul zilei de astazi mai e lansarea unei cofetarii:), vizionarea expozitiei lui Cornel Lazia (trebuie sa identific unde e) si , ca de obicei, random – aka vizionari la nimereala.
o recomandare in plus: daca nu veniti la Lounge de la 17.00, mergeti la cinema Arta la Demascarea – un film despre unul dintre cele mai rusinoase evenimente din istoria noastra (aproape) contemporana – Fenomenul Pitesti. (regia Nicolae Marginean)
TIFF: un moment unic cu Tamara Buciuceanu Botez
am facut tumbe pentru a avea pe blog (exclusiv) interviurile pe care MasterCard le-a oferit iubitorilor de cinema anul trecut la TIFF.
iata un moment emotionant cu Tamara Buciuceanu Botez. despre bun simt, modestie, (re)cunoasterea propriei valori. in 70 de secunde.
vorba reclamei, priceless.
pentru moment nu stiu sa pun filme pe blog decit in varianta de la link, asa ca va rog dati un click si bucurati-va de aceasta marturisire emotionanta
tamara buciuceanu botez
pentru cei care nu stiu spoturile de anul trecut de la tiff (nu sunt nici pe youtube), astept pareri:)
mai am doua filme facute special pentru anul asta, vi le arat zilele viitoare.
alegerile mele TIFF, 7 iunie 2011
de ieri am sosit la cluj si de fiecare data cind ma intilnesc cu cineva cunoscut, aud intrebarea “ce vezi astazi?”
asa ca m-am gindit sa anunt in fiecare dimineata alegerile mele pentru ziua respectiva, poate va ghideaza in alegerile voastre:)
azi, 7 iunie, am pe lista urmatoarele:
de la ora 17.00 merg in lounge TIff unde Radu Muntean raspunde la intrebarile publicului (l-am amenintat de ieri de pe strada ca vin; imi place sa vad oamenii in alt context decit cel in care ei sunt obisnuiti; voua o sa va placa sa descoperiti umorul lui Radu si … normalitatea)
de la ora 18.30 la cinema victoria este filmul Principii de viata (R. Constantin Popescu). L-am vazut de anul trecut cind era aproape gata, dar vreau sa merg in sala sa vad reactia publicului la transformarea lui Vlad Ivanov – care e actorul din rolul principal.
de la 21.00 – la cinema Florin Piersic – Undeva (Regia Sofia Copola)*
mai am in plan o conferinta online Din On in Off in Opera Platza si, daca n-am murit de oboseala, petrecerea tematica RObotzi de seara din club Obssesion.
programul de dimineata e Random: adica intru in orice sala si experimentez pe principiul cum mi-o fi norocul
later edit: de la ora 21 la casa studentilor e My joy – un film facut de Sergei Loznitsa – care povesteste ruseste (adica cu tensiunea si emotia rusilor) despre un loc in care ar putea fi Iadul. (l-am vazut la Bucuresti anul trecut, nu-l ratati)
*
revin mai tirziu cu info despre prima mea zi la TIFF (adica ieri:) )
The Way Back
The Way Back este si in programul TIFF 2011, dar my very special gueststar, Sorana Savu, l-a vazut la Bucuresti.
enjoy cronica ei
Am cumparat un film in weekend de la Media Galaxy mai mult pentru poveste – un grup de sapte oameni evadati din gulagul Siberian ajung in India… pe jos. Filmul, realizat de Peter Weir, ii avea in distributie pe Colin Farrell, Ed Harris si Saoirse Ronan.
Povestea e incredibila, filmul e induiosator de o maniera care mi-a amintit de Radu Mihaileanu, peisajele sunt superbe in ferocitatea lor (in Siberia prizonierii nu erau haituiti cu prea mult entuziasm pentru ca se stia ca oricine nu e omorat de soldati, va fi omorat de natura), actorii vorbesc rusa fluent, chiar daca accentele mai lasa de dorit foarte putin pe ici pe colo.
Surpriza majora pe care mi-a servit-o filmul a fost prezenta a doi romani in distributie – Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Spun surpriza majora pentru ca, din pacate, numele lor nu sunt mentionate nicaieri pe jacheta DVD-ului, cu toate ca ambele roluri sunt roluri importante (iar personajele lor stau pe ecran mai mult decat capul de lista Colin Farrell). Problema se propaga si online – in distributia filmului, pe imdb.com, care este unul dintre cele mai importante site-uri ale cinefililor – pozele lui Dragos si Alexandru sunt singurele care lipsesc.
Am cautat materiale despre film – a aparut déjà pe DVD acum, desi nu stiu sa fi fost proiectat in cinematografele noastre; aflu, macar, cu bucurie, ca va fi prezentat la TIFF, dar mentiunile romanesti pe online, cu privire la “The Way Back” sunt timide. Se vorbeste mai mult despre incidentul neplacut prin care Dragos Bucur a trecut la premiera din Londra…
Candidat la Oscar pentru cel mai bun machiaj, “The Way Back” este un road movie anti-mioritic, care iti da speranta ca, daca motivatia iti e puternica si dragostea de viata pe masura, poti trece muntii si infrunta deserturile. Literalmente.
Personajele se contureaza cu pasi marunti, au si timp sa o faca pe o cale-atat de lunga, limitele andurantei si ale omeniei sunt testate repetat. Plutonul e colorat si multietnic, ocazie buna si pentru Farrell si pentru Harris si pentru Saoirse Ronan sa se desfasoare. Pentru privitorul roman, interactiunea dintre Tomasz/Potocean si Zoran/Bucur este si mai condimentata – mai ales discutia despre pui, veti vedea voi se si cum.
Cineva spunea intr-un review ca e un film lung – e semn bun, de fapt, pentru ca regizorul tocmai asta incearca, sa ne ia partasi cumva la truda celor sapte (si ceva) catre libertate, la drumul lor incomprehensibil de lung, facut pe jos. Iar pentru asta monteaza intr-o maniera mai europeana, abandonand stilul précis si sacadat al filmelor americane exact atunci cand incepe marele drum.
Sigur, puteti spune, sunt “gauri” in scenariu – nu stim cum a fost traversarea muntilor Himalaya. Dar cred ca nu stim mai mult din decenta decat din orice altceva. Si asa, autorul cartii care sta la baza filmului – un polonez care isi povesteste viata – ne dezvaluie multe din suferintele prin care a trecut si zau ca nu stiu ce e mai dureros, suferinta in sine sau repovestirea ei…
E un film pe care il vom vedea impreuna cu colegii de birou – facem asta des, ultima data am vazut “Secretariat” si la final dadeam toate/toti navala la servetele… Si pentru poveste, si pentru eroi, si pentru actori (mai ales ai nostri :)) si pentru inspiratie…
*
pentru cei din cluj, de la TIFF, joi la ora 17.00 Dragos Bucur e la Tiff Lounge, in piata unirii, raspunde la intrebarile publicului despre acest film si nu numai. ne vedem acolo.
daca azi as fi la TIFF, obligatoriu…
daca azi as fi la TIFF (festivalul incepe astazi), obligatoriu primele lucruri pe care le-as face ar fi sa ma duc sa-mi iau bilete pentru doua spectacole:
Pina = e miine la 20.30 la cinema Florin Piersic (proiectie in 3D)
Autobahn = un show care are loc in 6 masini, in fiecare masina 2 actori si 3 spectatori. in distributie doi dintre prietenii mei , Ioana Blaj si Paul Ipate.
eu ajung luni la tiff, abia astept!
Dancing Dreams – cum am fost parte din film
Nu ma cunosti.
Daca te-as privi in ochi pe strada, insistent, incercind sa-ti spun ceva doar cu privirea mea, mi-ai raspunde: te-ai uita urit.
Daca te-as atinge pe strada, cu un gest protector sau prietenos, ai crede ca am interese: sexuale, sociale etc.
Si cu toate astea 80 % din limbajul nostru e non verbal. Ne putem prinde in citeva clipe daca cineva e inconfortabil dupa limbajului trupului lui, daca minte – dupa chipul lui, daca e trist – dupa privirea lui. Si s-ar putea ca gesturile mele din strada sa fie mai sincere decit vorbele mele antrenate.
*
Saptamina trecuta mi-am reamintit asta la un curs de dans contemporan tinut de Andreea Novac (coregrafa la Centrul National al Dansului). A fost parte dintr-un experiment legat de premiera filmului Dancing dreams pe care puteti sa-l vedeti acum pe ecrane: citeva tinere doamne au trait o mica parte din experienta pe care o descriu personajele filmului.
*
Cel mai mult m-a impresionat un exercitiu in care am lucrat cu capul. Partenerului.
Nu o stiam pe fata care imi era partenera dar, intr-un exercitiu de cunoastere si apropiere, a trebuit sa –i transmit o stare buna cu energia mea – atingindu-i incheieturile. Apoi, cu palmele facute cosulet, i-am luat capul in miini (era intinsa pe dusumea, cu ochii inchisi), i l-am ridicat de la sol si-am inceput sa i-l misc usor spre stinga sau dreapta. A facut si ea acelasi exercitiu cu mine si stiam ce simte. Nu putea aprecia cit de mare era distanta dintre capul ei si dusumea, instinctul de aparare o facea sa-si incordeze gitul. Dar exercitiul ala era despre incredere, despre a te lasa pe mina partenerelui si trebuia sa lupte cu asta. Iar mie mi se parea ca am o responsabilitate imensa pentru ca in miinile mele era gitul ei fragil.
N-am vorbit prea mult in timpul exercitiului asta; incercam doar sa o promptez si sa-i explic ca totul e ok ca sa se simta bine.
La sfirsit, dupa 10 min de exercitiu in care a fost timp sa si schimbam locurile – eram prietene. Desi nu stiam nimik una despre cealalta. Cind am plecat de la dans, am luat-o in brate si am imbratisat-o tare tare. Abia atunci am aflat ca o cheama Mirela.
*
Seara de dans a fost o lectie despre cum uitam sa ne uitam la oameni. Si sa-I atingem. Si cit de bine ne simtim cind coborim garda si avem incredere in ceilalti.
*
Filmul Dancing dreams e un documentar incredibil de emotionant despre transformarile prin care trec 20 de copii de liceu aflati la primele lor cursuri de dans. Cursuri care se sfirsesc, dupa un an de repetitii saptaminale, intr-un spectacol creat de Pina Bausch, un spectacol despre vulnerabilitate, apropiere, iubire, umor… si o multime de temeri ale unor oameni in formare.
Il vedeti la cinema studio in aceasta saptamina.
*
am mai fost la dans cu Sana Nicolau, Adina Necula, Andreea Burlacu, Anca Bundaru, Andreea Vasile, Ina Hofnar
Jaqueline Bisset la TIFF 2011
stiu de vreo 2 saptamini ca vine Jaqueline Bisset la Cluj, dar cum am aflat din greseala, n-am putut scrie despre asta.
*
uneori e bine sa fii in circiumile care trebuie.
acum 2 saptamini ma aflam la Gargantua, mica terasa din parcul gradina Icoanei, locul meu de pierzanie si rasfat.
Mihai Chirilov, aflat la masa de linga mine, punea la punct ultimele detalii ale proiectiilor. Ne salutasem, eu ma intorsesem la computerul meu, el s-a intors la treaba lui si suna regizori pentru tot felul de confirmari. asa am aflat ca domn porumboiu e implicat in realizarea spotului si in ce zi va fi proiectat LoverBoy:)
tot atunci am aflat ca vine Jaqueline Bisset la TIFF si, oricit de tentant ar fi fost sa dau eu stirea prima, bunul simt m-a oprit sa fac asta.
acum ca vestea publica sa va arat un filmulet care-mi place mie cu doamna Bisset.
Marti, dupa Craciun – in NY Times (din nou)
vineri, filmul Marti, dupa Craciun are premiera la NY ( direct in Manhattan), prilej cu care dl A.O. Scott, fin cunoscator al cinematografiei romanesti, scrie o lunga si frumoasa cronica in New York Times.
The strength of “Tuesday, After Christmas,” Mr. Muntean’s fourth feature, lies in its rigorous, artful and humane fidelity to quotidian circumstance.
“Realism” and “minimalism” — the terms often used to describe the tough, stripped-down movies that have been coming out of Romania in the past decade — seem both obvious and inadequate when applied to Mr. Muntean’s work. Like his most recent films, “The Paper Will Be Blue” (2006) and “Boogie” (2008), “Tuesday, After Christmas” diagrams, with remorseless, sympathetic clarity, the behavior of a man who is at once willful and passive. Its formal economy is startling and subtle. The whole thing consists of a few dozen shots, with the camera moving only when it needs to. But nothing essential is missing, and the story is hardly simple. This is the realism of an M.R.I. scan or the X-rays of Mara’s mouth that Raluca shows to Paul and Adriana. The camera discloses truths that are ordinarily hidden from view and that, once revealed, are open to endless, agonizing interpretation.
A. O Scott, Case of Romanian Realism: Regular Guy, With Wife and Girlfriend
*
de fiecare data cind descopar un articol despre filmul romanesc in New York Times ( doar astea-s pozitive despre romania in NYT, in rest avem severini, cai omoriti si alte nenorociri), ma gindesc ca ministerul turismului ar trebui sa cotizeze frumos la cinematografia romaneasca pentru ca si prin cinema se face branding de tara.
cititi cronica sa vedeti cu cita eleganta si rafinament se povesteste despre un subiect legat de romania.
cu exceptia artelor (de oricare fel), despre ce altceva mai scrie presa straina la fel de frumos despre noi?
*
daca sunteti in NY si nu ati vazut filmul in festivalul ICR NY, mergeti sa-l vedeti.
de neratat la TIFF: Pina by Wim Wenders
Primul lungmetraj 3D semnat Wim Wenders, Pina, care a facut senzatie la editia 2011 a Festivalului de Film de la Berlin, este prezentat in premiera pe ecranele din Romania sambata, 4 iunie, 20:30, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.
asta e un film pentru care mi-am invidiat toti prietenii care erau la Berlin in timpul festivalului si care l-au vazut.
e un film pentru care, in toamna cind ajunge pe ecranele noastre, sunt gata sa cumpar bilete ca sa le dau oamenilor numai pentru a fi sigura ca traiesc o asemenea experienta.
eu il vad simbata la TIFF si, cu tot respectul pentru filmele minunate din festival, pentru mine acesta este THE MOVIE!
daca sunteti din cluj sau daca ajungeti in ultimul week end al festivalului in Cluj, va rog nu ratati acest film: e experienta senzoriala incredibila; dans 3D.
Cannes 2011 in foto
diseara se anunta cistigatorii editiei 2011 a festivalului de film de la Cannes.
pina atunci iata citeva fotografiile mele preferate din aceasta editie:
george pistereanu, ada condeescu, catalin mitulescu – Lover Boy
eva ionescu, ana maria vartolomei, isabelle huppert – My little princess
mel gibson, jodie foster – The Beaver
juriul de la Cinefondation, cu Michel Gondry si Corneliu Porumboiu
gus van sant
sean penn
kim ki duk
radu mihaileanu si echipa La source des femmes
bernardo bertolucci
Kim ki Duk cistiga la Cannes 2011
Kim Ki DUK a cistigat marele premiu la sectiunea Un Certain Regard la cannes 2011.
abia astept sa vad filmul. ma bucur tare pentru Kim Ki Duk pentru ca vine dupa o perioada foarte grea la nivel personal, iar acest film este – confprm declaratiilor sale – pelicula care-l reprezinta cel mai mult. de altfel, e scris scenariul de el, e regizat de el, e montat de el, ba chiar si sunetul ii apartine.
e un film facut de Kim Ki Duk, despre Kim Ki Duk – Arirang
mai jos palmarestul sectiunii:
PRIZE OF UN CERTAIN REGARD Ex-æquo
ARIRANG by KIM Ki-Duk
HALT AUF FREIER STRECKE (Stopped on Track) by Andreas DRESEN
SPECIAL JURY PRIZE
ELENA by Andrey ZVYAGINTSEV
DIRECTING PRIZE
BÉ OMID É DIDAR (Au revoir) by Mohammad RASOULOF
Kim Ki Duk la Cannes 2011
Kim Ki Duk s-a intors la viata publica dupa 3 ani. dupa o perioada foarte grea pt el.
si citi fani (mai ales, fane) ar fi sarit in ajutorul lui, daca s-ar fi lasat pe mina lor:)
Arirang is a very popular traditional Korean song. It describes the exertions of travellers crossing a mountain pass, and symbolises the profound personal crisis from which Kim Ki-duk has just emerged.
The Korean director had not been heard from since Dream, in 2008. During the making of this film, his lead actress almost died by hanging while playing a scene. This accident led Kim Ki-duk to reflect on his life. A life dedicated to film: “this imaginary world, at once cruel, heartbreaking, fervent, sad and sweet,” which had made him “the saddest man on earth.”
In Arirang, Kim Ki-duk films and directs this personal trajectory that took him out of the world of cinema for three years. A film in the format of a personal journal, which he wrote, acted in, directed, edited and produced alone, even creating the poster and the sound.
Arirang is
about Kim Ki-duk
playing 3 roles in 1.
Through Arirang I climb over one hill in life.
Through Arirang I understand human beings, thank the nature, and accept my life as it is now.We are now…
in the terrestrial world lurking with desires,
in the ghostly world lurking with sorrow
in the imaginary world lurking with dreams,
with no beginning nor end,
slowly going crazy.What is affection that it still remains all around me decaying?
It’s still stuck to the crown of my head, testing my emotions.
It’s still hiding deep within my heart, testing my sense of compassion.
If I didn’t give my heart, they would be bad people erased from memories but if I gave my heart, I couldn’t let them go till the day that I die as despicable people.
Ah…
Arirang
Alright
Let’s mercilessly kill each other in our hearts till we die.Even today
I hold back as I get angry
I laugh as I get jealous
I love as I despise
And forgive as I quiver with the urge to kill.
Wait
I will kill
Myself, who remembers you.
Kim Ki Duk
cannes 2011 – sa vorbim despre kevin
ieri la cannes echipa filmului “Sa vorbim despre Kevin” a luat ovatii.
iata-o in foto
in tabu de acum 2 luni am publicat un interviu tare misto cu autoarea romanului Sa vorbim despre Kevin, facut de Andreea Vasile. il puteti citi aici, iar cartea o gasiti la editura Vellant.
iata si doua declaratii de la Cannes ale actorilor
Tilda Swinton talked about the solitude of her character Eva::
“For a mother,the feeling of loneliness is sometimes very real. Being a mother can be very violent, very bloody. The idea of giving birth to a human being who incarnates that same violence is terrifying. This film is a voyage where we study the emotions of a mother and the breakdown of family relationships.”
Ezra Miller spoke about the personality of Kevin:
“I’m 18 years old and I fear I might be linked to Kevin in some way. The idea horrifies me. I think evil lives in each of us. And I delved deep inside myself to find that evil, to play Kevin.”