Category : filme simpa

Principii-de-viata-Competitia-oficiala-TIFF-2011alegerile mele TIFF, 7 iunie 2011

alegerile mele TIFF, 7 iunie 2011

de ieri am sosit la cluj si de fiecare data cind ma intilnesc cu cineva cunoscut, aud intrebarea “ce vezi astazi?”
asa ca m-am gindit sa anunt in fiecare dimineata alegerile mele pentru ziua respectiva, poate va ghideaza in alegerile voastre:)

azi, 7 iunie, am pe lista urmatoarele:

de la ora 17.00 merg in lounge TIff unde Radu Muntean raspunde la intrebarile publicului (l-am amenintat de ieri de pe strada ca vin; imi place sa vad oamenii in alt context decit cel in care ei sunt obisnuiti; voua o sa va placa sa descoperiti umorul lui Radu si … normalitatea)

de la ora 18.30 la cinema victoria este filmul Principii de viata (R. Constantin Popescu). L-am vazut de anul trecut cind era aproape gata, dar vreau sa merg in sala sa vad reactia publicului la transformarea lui Vlad Ivanov – care e actorul din rolul principal.

de la 21.00 – la cinema Florin Piersic – Undeva (Regia Sofia Copola)*

mai am in plan o conferinta online Din On in Off in Opera Platza si, daca n-am murit de oboseala, petrecerea tematica RObotzi de seara din club Obssesion.

programul de dimineata e Random: adica intru in orice sala si experimentez pe principiul cum mi-o fi norocul

later edit: de la ora 21 la casa studentilor e My joy – un film facut de Sergei Loznitsa – care povesteste ruseste (adica cu tensiunea si emotia rusilor) despre un loc in care ar putea fi Iadul. (l-am vazut la Bucuresti anul trecut, nu-l ratati)
*
revin mai tirziu cu info despre prima mea zi la TIFF (adica ieri:) )

1157
the-way-back-2010The Way Back

The Way Back

 
 The Way Back este si in programul TIFF 2011, dar my very special gueststar, Sorana Savu, l-a vazut la Bucuresti.
enjoy cronica ei


Am cumparat un film in weekend de la Media Galaxy mai mult pentru poveste – un grup de sapte oameni evadati din gulagul Siberian ajung in India… pe jos. Filmul, realizat de Peter Weir, ii avea in distributie pe Colin Farrell, Ed Harris si Saoirse Ronan.

Povestea e incredibila, filmul e induiosator de o maniera care mi-a amintit de Radu Mihaileanu, peisajele sunt superbe in ferocitatea lor (in Siberia prizonierii nu erau haituiti cu prea mult entuziasm pentru ca se stia ca oricine nu e omorat de soldati, va fi omorat de natura), actorii vorbesc rusa fluent, chiar daca accentele mai lasa de dorit foarte putin pe ici pe colo.

Surpriza majora pe care mi-a servit-o filmul a fost prezenta a doi romani in distributie – Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Spun surpriza majora pentru ca, din pacate, numele lor nu sunt mentionate nicaieri pe jacheta DVD-ului, cu toate ca ambele roluri sunt roluri importante (iar personajele lor stau pe ecran mai mult decat capul de lista Colin Farrell). Problema se propaga si online – in distributia filmului, pe imdb.com, care este unul dintre cele mai importante site-uri ale cinefililor – pozele lui Dragos si Alexandru sunt singurele care lipsesc.

Am cautat materiale despre film – a aparut déjà pe DVD acum, desi nu stiu sa fi fost proiectat in cinematografele noastre; aflu, macar, cu bucurie, ca va fi prezentat la TIFF, dar mentiunile romanesti pe online, cu privire la “The Way Back” sunt timide. Se vorbeste mai mult despre incidentul neplacut prin care Dragos Bucur a trecut la premiera din Londra…

Candidat la Oscar pentru cel mai bun machiaj, “The Way Back” este un road movie anti-mioritic, care iti da speranta ca, daca motivatia iti e puternica si dragostea de viata pe masura, poti trece muntii si infrunta deserturile. Literalmente.

Personajele se contureaza cu pasi marunti, au si timp sa o faca pe o cale-atat de lunga, limitele andurantei si ale omeniei sunt testate repetat. Plutonul e colorat si multietnic, ocazie buna si pentru Farrell si pentru Harris si pentru Saoirse Ronan sa se desfasoare. Pentru privitorul roman, interactiunea dintre Tomasz/Potocean si Zoran/Bucur este si mai condimentata – mai ales discutia despre pui, veti vedea voi se si cum.

Cineva spunea intr-un review ca e un film lung – e semn bun, de fapt, pentru ca regizorul tocmai asta incearca, sa ne ia partasi cumva la truda celor sapte (si ceva) catre libertate, la drumul lor incomprehensibil de lung, facut pe jos. Iar pentru asta monteaza intr-o maniera mai europeana, abandonand stilul précis si sacadat al filmelor americane exact atunci cand incepe marele drum.

Sigur, puteti spune, sunt “gauri” in scenariu – nu stim cum a fost traversarea muntilor Himalaya. Dar cred ca nu stim mai mult din decenta decat din orice altceva. Si asa, autorul cartii care sta la baza filmului – un polonez care isi povesteste viata – ne dezvaluie multe din suferintele prin care a trecut si zau ca nu stiu ce e mai dureros, suferinta in sine sau repovestirea ei…

E un film pe care il vom vedea impreuna cu colegii de birou – facem asta des, ultima data am vazut “Secretariat” si la final dadeam toate/toti navala la servetele… Si pentru poveste, si pentru eroi, si pentru actori (mai ales ai nostri :)) si pentru inspiratie…

*

pentru cei din cluj, de la TIFF, joi la ora 17.00 Dragos Bucur e la Tiff Lounge, in piata unirii, raspunde la intrebarile publicului despre acest film si nu numai. ne vedem acolo.

1249
dancing dreamsDancing Dreams – cum am fost parte din film

Dancing Dreams – cum am fost parte din film

Nu ma cunosti.
Daca te-as privi in ochi pe strada, insistent, incercind sa-ti spun ceva doar cu privirea mea, mi-ai raspunde: te-ai uita urit.
Daca te-as atinge pe strada, cu un gest protector sau prietenos, ai crede ca am interese: sexuale, sociale etc.

Si cu toate astea 80 % din limbajul nostru e non verbal. Ne putem prinde in citeva clipe daca cineva e inconfortabil dupa limbajului trupului lui, daca minte – dupa chipul lui, daca e trist – dupa privirea lui. Si s-ar putea ca gesturile mele din strada sa fie mai sincere decit vorbele mele antrenate.

*
Saptamina trecuta mi-am reamintit asta la un curs de dans contemporan tinut de Andreea Novac (coregrafa la Centrul National al Dansului). A fost parte dintr-un experiment legat de premiera filmului Dancing dreams pe care puteti sa-l vedeti acum pe ecrane: citeva tinere doamne au trait o mica parte din experienta pe care o descriu personajele filmului.
*
Cel mai mult m-a impresionat un exercitiu in care am lucrat cu capul. Partenerului.
Nu o stiam pe fata care imi era partenera dar, intr-un exercitiu de cunoastere si apropiere, a trebuit sa –i transmit o stare buna cu energia mea – atingindu-i incheieturile. Apoi, cu palmele facute cosulet, i-am luat capul in miini (era intinsa pe dusumea, cu ochii inchisi), i l-am ridicat de la sol si-am inceput sa i-l misc usor spre stinga sau dreapta. A facut si ea acelasi exercitiu cu mine si stiam ce simte. Nu putea aprecia cit de mare era distanta dintre capul ei si dusumea, instinctul de aparare o facea sa-si incordeze gitul. Dar exercitiul ala era despre incredere, despre a te lasa pe mina partenerelui si trebuia sa lupte cu asta. Iar mie mi se parea ca am o responsabilitate imensa pentru ca in miinile mele era gitul ei fragil.
N-am vorbit prea mult in timpul exercitiului asta; incercam doar sa o promptez si sa-i explic ca totul e ok ca sa se simta bine.

La sfirsit, dupa 10 min de exercitiu in care a fost timp sa si schimbam locurile – eram prietene. Desi nu stiam nimik una despre cealalta. Cind am plecat de la dans, am luat-o in brate si am imbratisat-o tare tare. Abia atunci am aflat ca o cheama Mirela.

*
Seara de dans a fost o lectie despre cum uitam sa ne uitam la oameni. Si sa-I atingem. Si cit de bine ne simtim cind coborim garda si avem incredere in ceilalti.
*
Filmul Dancing dreams e un documentar incredibil de emotionant despre transformarile prin care trec 20 de copii de liceu aflati la primele lor cursuri de dans. Cursuri care se sfirsesc, dupa un an de repetitii saptaminale, intr-un spectacol creat de Pina Bausch, un spectacol despre vulnerabilitate, apropiere, iubire, umor… si o multime de temeri ale unor oameni in formare.

Il vedeti la cinema studio in aceasta saptamina.

*
am mai fost la dans cu Sana Nicolau, Adina Necula, Andreea Burlacu, Anca Bundaru, Andreea Vasile, Ina Hofnar

1357
jaqueline bissetJaqueline Bisset la TIFF 2011

Jaqueline Bisset la TIFF 2011

stiu de vreo 2 saptamini ca vine Jaqueline Bisset la Cluj, dar cum am aflat din greseala, n-am putut scrie despre asta.

*

uneori e bine sa fii in circiumile care trebuie.
acum 2 saptamini ma aflam la Gargantua, mica terasa din parcul gradina Icoanei, locul meu de pierzanie si rasfat.
Mihai Chirilov, aflat la masa de linga mine, punea la punct ultimele detalii ale proiectiilor. Ne salutasem, eu ma intorsesem la computerul meu, el s-a intors la treaba lui si suna regizori pentru tot felul de confirmari. asa am aflat ca domn porumboiu e implicat in realizarea spotului si in ce zi va fi proiectat LoverBoy:)

tot atunci am aflat ca vine Jaqueline Bisset la TIFF si, oricit de tentant ar fi fost sa dau eu stirea prima, bunul simt m-a oprit sa fac asta.
acum ca vestea publica sa va arat un filmulet care-mi place mie cu doamna Bisset.

1032
martiMarti, dupa Craciun – in NY Times (din nou)

Marti, dupa Craciun – in NY Times (din nou)

vineri, filmul Marti, dupa Craciun are premiera la NY ( direct in Manhattan), prilej cu care dl A.O. Scott, fin cunoscator al cinematografiei romanesti, scrie o lunga si frumoasa cronica in New York Times.

The strength of “Tuesday, After Christmas,” Mr. Muntean’s fourth feature, lies in its rigorous, artful and humane fidelity to quotidian circumstance.

“Realism” and “minimalism” — the terms often used to describe the tough, stripped-down movies that have been coming out of Romania in the past decade — seem both obvious and inadequate when applied to Mr. Muntean’s work. Like his most recent films, “The Paper Will Be Blue” (2006) and “Boogie” (2008), “Tuesday, After Christmas” diagrams, with remorseless, sympathetic clarity, the behavior of a man who is at once willful and passive. Its formal economy is startling and subtle. The whole thing consists of a few dozen shots, with the camera moving only when it needs to. But nothing essential is missing, and the story is hardly simple. This is the realism of an M.R.I. scan or the X-rays of Mara’s mouth that Raluca shows to Paul and Adriana. The camera discloses truths that are ordinarily hidden from view and that, once revealed, are open to endless, agonizing interpretation.

 A. O Scott, Case of Romanian Realism: Regular Guy, With Wife and Girlfriend

*
de fiecare data cind descopar un articol despre filmul romanesc in New York Times ( doar astea-s pozitive despre romania in NYT, in rest avem severini, cai omoriti si alte nenorociri), ma gindesc ca ministerul turismului ar trebui sa cotizeze frumos la cinematografia romaneasca pentru ca si prin cinema se face branding de tara.

cititi cronica sa vedeti cu cita eleganta si rafinament se povesteste despre un subiect legat de romania.

cu exceptia artelor (de oricare fel), despre ce altceva mai scrie presa straina la fel de frumos despre noi?

*
daca sunteti in NY si nu ati vazut filmul in festivalul ICR NY, mergeti sa-l vedeti.

804
pinade neratat la TIFF: Pina by Wim Wenders

de neratat la TIFF: Pina by Wim Wenders

Primul lungmetraj 3D semnat Wim Wenders, Pina, care a facut senzatie la editia 2011 a Festivalului de Film de la Berlin, este prezentat in premiera pe ecranele din Romania sambata, 4 iunie, 20:30, la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.

asta e un film pentru care mi-am invidiat toti prietenii care erau la Berlin in timpul festivalului si care l-au vazut.
e un film pentru care, in toamna cind ajunge pe ecranele noastre, sunt gata sa cumpar bilete ca sa le dau oamenilor numai pentru a fi sigura ca traiesc o asemenea experienta.

eu il vad simbata la TIFF si, cu tot respectul pentru filmele minunate din festival, pentru mine acesta este THE MOVIE!

daca sunteti din cluj sau daca ajungeti in ultimul week end al festivalului in Cluj, va rog nu ratati acest film: e experienta senzoriala incredibila; dans 3D.

1487
gus van santCannes 2011 in foto

Cannes 2011 in foto

diseara se anunta cistigatorii editiei 2011 a festivalului de film de la Cannes.
pina atunci iata citeva fotografiile mele preferate din aceasta editie:

george pistereanu, ada condeescu, catalin mitulescu – Lover Boy

eva ionescu, ana maria vartolomei, isabelle huppert – My little princess

mel gibson, jodie foster – The Beaver

juriul de la Cinefondation, cu Michel Gondry si Corneliu Porumboiu

gus van sant

sean penn

kim ki duk

radu mihaileanu si echipa La source des femmes

bernardo bertolucci

1343
kim ki duk cannes 2011Kim ki Duk cistiga la Cannes 2011

Kim ki Duk cistiga la Cannes 2011


Kim Ki DUK a cistigat marele premiu la sectiunea Un Certain Regard la cannes 2011.
abia astept sa vad filmul. ma bucur tare pentru Kim Ki Duk pentru ca vine dupa o perioada foarte grea la nivel personal, iar acest film este – confprm declaratiilor sale – pelicula care-l reprezinta cel mai mult. de altfel, e scris scenariul de el, e regizat de el, e montat de el, ba chiar si sunetul ii apartine.
e un film facut de Kim Ki Duk, despre Kim Ki Duk – Arirang

mai jos palmarestul sectiunii:

PRIZE OF UN CERTAIN REGARD Ex-æquo
ARIRANG by KIM Ki-Duk
HALT AUF FREIER STRECKE (Stopped on Track) by Andreas DRESEN

SPECIAL JURY PRIZE
ELENA by Andrey ZVYAGINTSEV

DIRECTING PRIZE
BÉ OMID É DIDAR (Au revoir) by Mohammad RASOULOF

875
arirangKim Ki Duk la Cannes 2011

Kim Ki Duk la Cannes 2011

Kim Ki Duk s-a intors la viata publica dupa 3 ani. dupa o perioada foarte grea pt el.
si citi fani (mai ales, fane) ar fi sarit in ajutorul lui, daca s-ar fi lasat pe mina lor:)


Arirang is a very popular traditional Korean song. It describes the exertions of travellers crossing a mountain pass, and symbolises the profound personal crisis from which Kim Ki-duk has just emerged.

The Korean director had not been heard from since Dream, in 2008. During the making of this film, his lead actress almost died by hanging while playing a scene. This accident led Kim Ki-duk to reflect on his life. A life dedicated to film: “this imaginary world, at once cruel, heartbreaking, fervent, sad and sweet,” which had made him “the saddest man on earth.”

In Arirang, Kim Ki-duk films and directs this personal trajectory that took him out of the world of cinema for three years. A film in the format of a personal journal, which he wrote, acted in, directed, edited and produced alone, even creating the poster and the sound.

via cannes film festival

Arirang is
about Kim Ki-duk
playing 3 roles in 1.
Through Arirang I climb over one hill in life.
Through Arirang I understand human beings, thank the nature, and accept my life as it is now.

We are now…
in the terrestrial world lurking with desires,
in the ghostly world lurking with sorrow
in the imaginary world lurking with dreams,
with no beginning nor end,
slowly going crazy.

What is affection that it still remains all around me decaying?
It’s still stuck to the crown of my head, testing my emotions.
It’s still hiding deep within my heart, testing my sense of compassion.
If I didn’t give my heart, they would be bad people erased from memories but if I gave my heart, I couldn’t let them go till the day that I die as despicable people.
Ah…
Arirang
Alright
Let’s mercilessly kill each other in our hearts till we die.

Even today
I hold back as I get angry
I laugh as I get jealous
I love as I despise
And forgive as I quiver with the urge to kill.
Wait
I will kill
Myself, who remembers you.

Kim Ki Duk

1369
thumb-1.phpcannes 2011 – sa vorbim despre kevin

cannes 2011 – sa vorbim despre kevin

ieri la cannes echipa filmului “Sa vorbim despre Kevin” a luat ovatii.

iata-o in foto

in tabu de acum 2 luni am publicat un interviu tare misto cu autoarea romanului Sa vorbim despre Kevin, facut de Andreea Vasile. il puteti citi aici, iar cartea o gasiti la editura Vellant.

iata si doua declaratii de la Cannes ale actorilor

Tilda Swinton talked about the solitude of her character Eva::
“For a mother,the feeling of loneliness is sometimes very real. Being a mother can be very violent, very bloody. The idea of giving birth to a human being who incarnates that same violence is terrifying. This film is a voyage where we study the emotions of a mother and the breakdown of family relationships.”

Ezra Miller spoke about the personality of Kevin:
“I’m 18 years old and I fear I might be linked to Kevin in some way. The idea horrifies me. I think evil lives in each of us. And I delved deep inside myself to find that evil, to play Kevin.”

1180
adrien brody cannescannes 2011 – foto ziua 1

cannes 2011 – foto ziua 1

anul acesta presedintele juriului festivalului de la cannes este robert de niro. pentru cine stie cit de (non)prietenos este de niro in fata oricarei iesiri in public, mai ales a celor care implica intilniri cu presa, faptul ca a acceptat job-ul de presedinte al juriului e mai mult decit o performanta din partea lui thierry fremaux (tatal festivalului).

ca sa intelegeti cit de nashpa se simte Robert de Niro in relatia cu fotografii si cu presa, va rog uitati-va cu atentie la 2 dintre fotografiile oficiale de astazi de la cannes

iata insa si un rasfatat al presei, adrien brody – un pic cam slab fata de cum il vazusem in precedentele aparitii.

838
cannes-2011de azi, Cannes- 2011

de azi, Cannes- 2011

de astazi ne uitam cu atentie catre Cannes

avem prezenta romaneasca ( nu doar in filmul lui Catalin Mitulescu – Lover Boy si al lui Radu Mihaileanu – La source des femmes, ci si pe Maia Morgenstern in filmul La fin du silence – care e in Quinzaine des Realizateurs si e o coproductie Austria Franta, dar si pe Corneliu Porumboiu in juriu la Cinefondation)-> avem motive de zimbete si emotii.

dar dincolo de asta avem mega mondentitati pentru ca daca stie cu maiestrie ceva selectionerul Thierry Fremaux este sa imbine cinematografia de calitate cu mondenul, ca sa fie Cannes-ul extrem de prezent la stirile din lumea intreaga.

lovitura de gratie de anul acesta e filmul de deschidere, regizat de Woody Allen, Midnight in Paris in care apare si prima doamna a frantei, Carla Bruni.

ok, competitia e f f tare, iar regizorii din ambele sectiuni sunt minunati si abia asteptam cu totii sa vedem noile lor filme, dar puneti pariu ca rochia doamnei Sarcozy din aceasta seara va fi cea mai discutata?

974
my-own-love-song-life-is-hard-renee-zellwegermy own love song

my own love song

nici nu stiam ca exista un film cu titlul My own love song.
plus ca, si daca as fi stiut, nu cred ca as fi dorit sa-l vad – are un titlu mult prea siropos…

numai ca vineri seara, cind faceam ordine in harddisk, am dat de filmul asta. habar n-am cine mi l-a pus acolo (hard-ul meu merge des pe la prieteni sau colegi ca sa ia sau sa “puna” chestii).

l-am vazut, m-a impresionat renee zellweger (si forest whitaker) si mi-am dorit tare sa o stie lumea si pentru altceva decit Bridget Jones.

uitati-va un pic la secventa asta

multumesc frumos celui/celei care s-a gindit ca ar trebui sa vad filmul asta si l-a lasat in hard disk-ul meu pentru cind il voi fi descoperit.

1240
Capsuni in aprilie1 mai – filme romanesti la HBO

1 mai – filme romanesti la HBO

Medalia de onoare; Marţi, după Crăciun; Aurora; The Shukar Collective Project… daca ati ratat vreun film romanesc anul trecut, ba chiar daca vreti sa vedeti unele noi, pe 1 mai la HBO e sarbatoare.

multe filme romanesti.

printre filmele prezentate pt prima data la tv: Căutare – regia Ionuţ Piturescu, Oxigen – semnat Adina Pintilie, 10 – în regia lui Dorian Boguţă, Apele tac – semnat de Anca Miruna Lăzărescu, Aurora – noul film al lui Cristi Puiu.

plus preferatul meu de la Anonimul de acum 2 ani : Căpşuni în aprilie – regizat de Cornel Mihalache, cu un domn Albulescu minunat.

1107
unbearableInsuportabila usurinta de a fi/ usuratate a fiintei

Insuportabila usurinta de a fi/ usuratate a fiintei

am revazut filmul dupa cartea lui Kundera, Insuportabila usuratate a fiintei, si mi-am dat seama ca uitasem cit de mistoaca e Lena Olin

filmul e tradus „Insuportabila usurinta de a fi” .
deplasarea asta in traducere/adaptare de la „usuratate” la „usurinta” descrie exact ce s-a intimplat si cu cartea odata pregatita pentru expunerea pe ecran – a fost facuta mai accesibila.

*
da, Binoche e frumoasa. de fapt, e perfecta.

1757
marie francea murit Marie France Pisier

a murit Marie France Pisier

una dintre actritele fetish ale New wave-ul francez, Marie France Pisier, a fost gasita moarta in aceasta dimineata in piscina casei sale de vacanta. avea 66 de ani

ar trebui sa o stiti din filmul lui Truffaut – L amour a vingt ans, dar si pentru ca a fost una dintre cele mai frumoase actrite franceze ale anilor 80.

luna viitoare ar fi trebuit sa fie la cannes ca sa-l omagieze pe Belmondo.

*

cind eram mica, verisoara mea – anca – avea o colectie de carti postale cu actori. in colectia ei era aceasta fotografie minunata cu marie france pisier

1256
ada teslaruCea mai premiata persoana de la Gopo 2011 nu joaca in niciun film

Cea mai premiata persoana de la Gopo 2011 nu joaca in niciun film

Are cele mai multe premii la cea mai recenta editie a premiilor Gopo 2011; a avut 3 din cele 5 filme nominalizate la cel mai bun film, inca un film in competitie la alte sectiuni, dar nu apare in distributia niciunuia si nici n-ati vazut-o pe scena.

Ada Teslaru, omul din spatele promovarii filmelor Marti, dupa Craciun, Eu cind vreau sa fluier, fluier, Portretul luptatorului la tinerete si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu a “adunat” in seara galei 12 premii.

Acum are in grija “Periferic” si “Buna ce faci”, banuiesc ca se va ocupa si de “Lover Boy” si, sper eu, se va mai ocupa de 2 dintre filmele pe care eu le astept cu drag anul asta, pentru ca la anul sa bata acest record.

Probabil ca nici eu nu m-as fi prins ca Ada e cel mai premiat om de la gala Gopo 2011 daca nu as fi lucrat cu ea pentru avanpremierele Tabu, la aproape toate aceste filme.

Asa ca draga veri –peri ( e un grad dubios de rudenie, prin alianta incrucisata, intre noi), felicitari.

*
Altfel, desi n-am fost in sala pentru ca am mers la facultatea de jurnalism sa tin o prelegere, am vazut o parte din ceremonie. Si-am plins la “multumesc”-ul dlui Rebengiuc, atit de frumos emotionat de reactia salii, si i-am tinut pumnii strinsi Mirelei Oprisor pentru ca imi doream f tare sa cistige ea.
Asa ca la sfirsitul galei eram fericita, chiar daca nu votasem la toate sectiunile in conformitate cu cistigatorii.

4026
blue1muzica filmelor mele

muzica filmelor mele

mi-a dat leapsa Carmen Gheorghitza (cu tz ca esti rock star, da?) cu muzica din filmele preferate. am scris despre asta acum citiva ani si, pt ca am mult de scris pt revista astazi, trisez si pun aici textul de atunci. ca sa si muncesc putin insotesc textul cu cintecelele de pe youtube.

DO

O copilă se află în curtea unei şcoli şi plantează o floare. E un copil care a plătit un asasin ca să-l caute pe cel care i-a omorît familia. S-a împrietenit cu asasinul şi el i-a lăsat amintire lucrul la care el ţinea cel mai mult: o plantă într-un ghiveci. “Sunt ca planta asta”, i-a spus asasinul fetiţei care-l învăţase să joace mima, ea imitînd-o pe Marilyn Monroe şi el pe John Wayne. “Nu voi prinde niciodată rădăcini, mă mut dintr-o casă în alta, dintr-un loc în altul. Sunt ca planta asta” i-a spus asasinul care se numeşte LEON. În curtea şcolii, fata sădeşte planta ei dragă ca să prindă rădăcini, căci prietenul ei a murit… şi muzica pe care o auzi e Shape of My Heart a lui Sting (tema a fost reluată recent într-un duet cu Graig Davis sub numele de Rise & Fall)

I know that the spades are the swords of a soldier / I know that the clubs are weapons of war / I know that diamonds mean money for this art / But that’s not the shape of my heart

RE

O femeie frumoasă, cu coapse aţîţătoare şi glezne ca ale unui cal de rasă – într-o rochie a cărei simplitate scoate in evidenţă tot ce e mai frumos şi mai elegant -, coboară o scară semiluminată. Şoldurile i se leagănă senzual, umbra ei dansează pe perete. Se duce să-şi ia mîncare de la un restaurant pentru că soţul e plecat cîteva zile. Urcă apoi scara cu aceeaşi graţie (cred că doar asiaticele pot merge atît de graţios) şi întîlneşte un domn care coboară către acelaşi restaurant. Nu ştie că el va fi cel care îi va trezi sentimente de mult uitate, cum nu ştie că soţul o înşeală cu nevasta lui. Nu ştie că va trăi curînd O IUBIRE IMPOSIBILĂ (In the mood for love), dar va continua să urce şi să coboare scara aceea, unduindu-se, zi de zi, către restaurant pe muzica extraordinară a lui Umebayashi Shigeru (cîntecul se numeşte Yumeji’s Theme). Undeva, către final, când nu mai e nimic de spus între ei doi, curge genericul şi e Nat King Cole cu Quizas, Quizas, Quizas.

Quizas, Quizas, Quizas / Y asi pasan los dias / y yo desesperado,y Tu,Tu contestando / Quizas,Quizas,Quizas

MI

Doi copii dansează. Ea e blondă, are o rochiţă verde şi ştie să se mişte cu graţie, el e înalt, brunet şi, acolo de unde vine, nu a învăţat să danseze. E plătit însă să amuze o bătrînă miliardară care-şi doreşte să-l vadă dansînd cu nepoata ei, aşa că se conformează şi se mişcă stîngaci alături de copila blondă. Dansează după un cîntec trist de dragoste: Besame Mucho, şoptit de o doamnă cu o voce guturală, Cesaria Evora. Vor trece anii, hainele lor vor deveni din vernil, verde închis şi cei doi copii vor continua să danseze. El va alerga prin ploaie şi o va scoate din restaurantul acela snob unde ea va lua masa cu viitorul soţ. O va duce afară şi vor dansa printre stropii mari de ploaie, vor alerga şi vor cînta după muzica inimilor lor. Se vor despărţi, se vor regăsi şi vor trăi fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Marile speranţe (Great Expectation, regia Alfonson Cuaron) are pe genericul de final un cîntec extraordinar, interpretat de o trupă care se numeşte Mono: Life in mono.

The stranger sang a theme / From someone else’s dream / The leaves began to fall / And no one spoke at all / But I can’t seem to recall / When you came along / Ingenue

FA

O pungă se mişcă în bataia vîntului pe un trotuar. E albă, transparentă, pare un rest aruncat de cineva pe stradă. Dar vîntul o mişcă în stînga şi-n dreapta, înainte şi-napoi şi o transformă într-o pasăre mică sau într-o balerină. E multă graţie acolo şi multă frumuseţe. “Uneori e atît de multă frumuseţe în lume încît nu o pot privi pe toată, sufletul meu nu poate primi atîta frumuseţe” spune un tînăr care-i arată iubitei lui înregistrarea video cu punga aceasta care se mişcă liberă pe stradă. El e fiul unui militar homosexual şi al unei femei dezechilibrată mintal, ea e fiica unei familii “perfecte” în care soţii nu se mai iubesc şi nici nu-şi mai vorbesc. Frumuseţea aceasta e ilustrată de muzica lui Thomas Newman şi e ceva şi liniştitor, dar şi obsedant ca temă. American Beauty are la început şi un cîntec al celor de la Beatles, cîntec care se numeşte Because.

Love is all, love is new / Love is all, love is you / Because the sky is blue, it makes me cry / Because the sky is blue

SOL

Doi tineri într-o maşină plină de copii. Merg pe o autostradă americană prin deşert. Copiii sunt gălăgioşi, se ceartă între ei pe bancheta din spate; mama, care stă în faţă, se întoarce şi încearcă să-i împace. E o secvenţă tipică a unei familii obişnuite. Doar că mama şi tata nu sunt părinţi obişnuiţi sunt unii dintre cei mai celebri criminali americani. Sunt Mickey şi Mallory Knox prezentaţi de televiziuni drept “cei mai temuţi criminali de la Manson încoace” şi transformaţi în staruri. Sunt NĂSCUŢI ASASINI (Natural born killers), iar coloana sonoră a filmului în care le sunt prezentate crimele dar şi isteria televiziunii care vrea să ştie tot despre ei, îi include pe Peter Gabriel, Bob Dylan şi Giacomo Puccini. În secvenţa aceea de final, în care foştii criminali au acum o familie în toată regula, cîntă Leonard Cohen – Waiting for a miracle.

When you’ve fallen on the highway / and you’re lying in the rain, / and they ask you how you’re doing / of course you’ll say you can’t complain — If you’re squeezed for information, / that’s when you’ve got to play it dumb: / You just say you’re out there waiting / for the miracle, for the miracle to come.

LA

Secolul 18. O noapte ploioasă. Un tînăr îndrăgostit merge cu trăsura prin pădure grăbit să ajungă la un han unde o va întîlni pe o frumoasă contesa maghiară (Isabella Rossellini). O iubeşte şi vrea să-i mărturisească dragostea lui. I-a trimis un bilet şi a rugat-o să-l aştepte. Dar natura îi joacă feste, furtuna îl opreşte (d)in drum, iar roata trăsurii se împotmoleşte în noroi. Tînărul e Beethoven (Gary Oldman) şi cu disperarea îndrăgostitului care nu-şi poate vedea iubita, compune o muzică divină. O ştiţi sub numele Sonata lunii (Piano Sonata No. 14 (quasi una fantasia) in C-sharp minor, Op. 27, No. 2), dar după ce veţi fi văzut filmul IMMORTAL BELOVED, acordurile ei vor căpăta în mintea voastră o cu totul altă semnificaţie, plină de dramatism.

SI

Perechi de dansatori intră pe scenă. Mai întîi piciorul drept un pas în lateral, apoi o mişcare unduitoare din şolduri şi apoi piciorul stîng lîngă cel drept. Din nou dreptul un pas lateral, mişcarea din şolduri, stîngul lîngă cel drept. Perechi-perechi dansatorii intră din stînga către mijocul scenei. E un fragment dintr-un spectacol care are în public doi tineri ale căror destine sunt unite într-un mod aparte. Ea crede că-l ştie de undeva , dar nu-şi aminteşte şi nici n-are cum, pentru că a fost în comă multă vreme. El o ştie bine, dar nu poate să-i spună că a fost alături de ea în spital, pentru că i-ar dezvălui un secret sfîşietor. Sunt în aceeaşi sală de spectacol, pe rînduri diferite, şi îi desparte un scaun. Care e gol, dar într-un fel e ocupat … de spectatorii filmului HABLE CON ELLA. Melodia pe care perechile de balerini intră în scenă, către finalul filmului, se numeşte Raquel şi e cîntată de Bau.

Do – o tînără descoperă că poate să-şi umple viaţa aducînd mici bucurii unor oameni care nu o cunosc – Amelie

Re – un orb dansează tango cu o femeie care l-a atras cu parfumul ei – Parfum de femeie

Mi – două femei îşi încrucişează picioarele intr-un tango fierbinte după ce una dintre ele a cîştigat-o pe cealaltă la un concurs de “cine bea cel mai mult” – Frida

Fa – o divă ciudată ca o caracatiţă cîntă o oda a bucuriei şi a dragostei sincronizîndu-se cu o tînără care se luptă pentru viitorul planetei – Al cincilea element

Sol – un bolnav e scos pe targă afară în ploaie pentru un dans al bucuriei vieţii – Pacientul englez

La -“Love me, love me” cîntă Cardigans în timp ce o tînără îşi descoperă iubirea, privind printre peşti, un puşti ce se află dincolo de un acvariu uriaş – Romeo+Juliet

Si – “Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Chose a fucking big television”… sau alege orice altceva te face sa te simţi bine şi să ai Just a perfect day – Trainspotting

(asta e nou, nu era in textul initial)
Do – dovada ca oricit te-ai stradui sa traiesti singur, n-ai cum sa nu depinzi emotional de ceilalti, n-ai cum sa nu “te atirni de lucruri si de intimplari” (cum zicea Noica despre libertate). e o iluzie sa crezi ca esti liber, cum e un alint sa-ti imaginezi ca esti singur. Bleu – theme finale by Zbigniew Preisner

leapsa merge mai departe…. (sa ma gindesc cine ma va injura acum:) ) la… alex negrea. mi-ajunge o injuratura. gata.:)

1541
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!