Category : filme simpa

07magazine-portman-custom2black swan – perfection is not just about control

black swan – perfection is not just about control

e o secventa in filmul Black Swan, r. Darren Aronofsky (da, acela in care Natalie Portman danseaza cu domnul cu care tocmai a facut un copil. in viata reala e copilul nu in film) in care o balerina se confrunta cu directorul trupei.

el ii spune ca nu e buna sa joace rolul negativ, ca n-are suficienta pasiune, ea ii da replica (referindu-se la multele exercitii pe care le face zi de zi) ” Am vrut sa fiu perfecta”

iar directorul trupei o invaluie ca un animal de prada si-i spune “”Perfection is not just about control. It’s also about letting go. Surprise yourself!”.

Replica asta mi-a adus aminte de un interviu pe care l-am facut cu dl Gigi Caciuleanu acum ceva ani in care spunea ca emotia in dans vine dintr-o miscare diferita, „câş“, care se abate de la linia obisnuita. o cadere surprinzatoare si energia pe care o pui ca sa sustii miscarea impotriva gravitatiei. ca cele mai frumoase lucruri vin din imperfectiuni, nu din lucrurile perfecte.

“Nu suntem născuţi ca să fim perfecţi, dar suntem născuţi – toţi oamenii, nu doar artiştii – să fim geniali. Imperfecţiunea ne ajută să ne recuperăm şi să ne echilibrăm.” spunea atunci dl gigi caciuleanu (cititi interviul la link, e un domn minunat)

frumusetea linistitoare a lucrurilor imperfecte.

3133
millepied20090518_560Benjamin Millepied, tatal copilului lui Natalie Portman

Benjamin Millepied, tatal copilului lui Natalie Portman

am zis mereu ca Natalie Portman e super femeie… si desteapta si frumoasa si devreme acasa…

acum zic ca are si super gusturi la barbati pentru ca astazi omul ei de presa a anuntat ca Natalie e insarcinata si logodita cu Benjamin Millepied.

domnul Benjamin e francez si un super tare dansator/ coregraf…

iata cum arata:)

si iata ce stie sa faca:)

sa-mi imaginez cum danseaza impreuna?:)

1689
rita_hayworth_02duminici de iarna…

duminici de iarna…

diminetile duminicilor de iarna le asociez cu filme de genul asta, cu portocale si o patura moale.
sechele din copilarie cind, in vacante, ma uitam mult la asa ceva…

desigur, acum tre sa ies prin frig la cumparaturi; iau si mandarine (portocalele nu-mi plac).

939
cate-blanchett-low-rescele 30 de minute…

cele 30 de minute…

am luat cartea asta acum 2 ani de la libraria de la parterul Royal National Theatre de la Londra.

ma dusesem special pentru expozitie, dar habar nu aveam ca toate fotografiile de acolo, si multe altele, erau publicate in cartea asta… dupa ce am cumparat-o am injurat mult, ca era mare si grea, si atirna in bagaje… acum mi se pare ca a meritat tot efortul.

*

ideea cartii, pentru ca e simpla si onesta, e minunata: ce fac actorii in culise in ultimele 30 de minute de dinainte de ridicarea cortinei? cum se concentreaza, cum se relaxeaza, cum “intra” in personaj?

*
astazi, pentru ca a trebuit sa mut albumele de arta dintr-un loc in altul, mi-am petrecut mai bine de 30 de minute uitindu-ma din nou la fotografii.

fotograful simon annand a fost pentru o vreme copil de trupa. actorii erau mai mult decit familiarizati cu prezenta lui in culise, iar proiectul s-a intins pe mai multi ani.

1758
marceauo saptamina f “cinematografica”

o saptamina f “cinematografica”

ultimele zile au fost foarte “cinema”

*

duminica am citit un scenariu de film al unui domn care e la primul scenariu scris.

f bun. “amelie se intilneste cu falling down intr-o agentie de publicitate din romania si incepe sa cinte la vioara” asa descriu eu povestea.

de cite ori zic ca am citit scenariul acestui domn, lumea ma intreaba “si, vrea sa joace el in film?”, raspund “nu.”

si invariabil vine reactia: “pe bune?!” :)

*

miercuri am fost  pentru citeva minute la lansarea pe dvd a trei dintre filmele lui Radu Muntean (Boogie, Hirtia va fi albastra si Marti, dupa Craciun) intr-un box kit de colectie.

am schimbat citeva vorbe cu Radu Muntean, suficient ca sa ma bucur ca Marti, dupa Craciun a mers f f f bine in Israel si e elogiat in Franta, unde a intrat pe ecrane vineri. aici una dintre cronici, iar pe pagina de FB a filmului multe altele.

me happy pt ca mi-a placut mult acest film si, odata cu el, am inceput sa o iubesc pe Mirela Oprisor.

*

vineri am fost la lansarea unei carti foarte speciale; un album de colectie cu afisele filmelor romanesti din perioada comunista. partea simpatica e ca autorul e american, Christopher Landry

cartea aceasta e un minunat cadou de Craciun pentru un cinefil.

*

tot vineri am vazut un film despre care nu pot scrie inca pentru ca…am fost “anexa la dosar” la vizionare. nu eram eu cu treaba acolo, astept sa apara textul titularului de intilnire si apoi scriu si eu un pic:)

pe una din mesele din biroul unde am vazut filmul (a carui premiera nu se stie cind va fi, desi eu sper sa facem o avanpremiera pt ca filmul e f f tabu) am gasit diploma asta inramata: premiul de la Cannes pentru California Dreamin’

*

miine inchei saptamina cu lansarea  “O carte atipica, despre un actor atipic – Stefan Mihailescu Braila” scrisa de Doamna Rodica Mandache ( ora 11, teatrul Odeon, intrarea libera) si, daca ma coordonez bine, vad si un film din Festivalul Filmului Francez.

1271
In-deriva-1la avanpremiera “In deriva” m-am enervat cumplit

la avanpremiera “In deriva” m-am enervat cumplit

Am vazut astazi primele 5 episoade ale serialului HBO In deriva, produs 100% in Romania si am sfirsit prin a fi cumplit de nervoasa / rusinata / revoltata.

*

Filmul (nu vreau sa-i spun serial pt ca e mai sus decit ce am avut ca seriale produse in Romania) e bun. Stiam varianta americana cu Gabriel Byrne in ipostaza psihologului a carui viata e la fel de vraiste ca si a pacientilor lui, dar si domnul Marcel Iures face toti banii si toate secundele investite de spectator.

Scenariul e foarte smart construit. In fiecare seara -de luni pina vineri – vom vedea cite o sedinta de terapie a psihoterapeutului interpretat de Marcel Iures, exact in ordinea programarilor: luni pacienta programata in film in ziua de luni, marti (la Tv) pacientul psihologului consultat martea in film… si tot asa pentru toata saptamina.
Iar senzatia va fi una de “real”.

Actorii sunt f f buni (preferatii mei cuplul Tudor – Ruxandra care dezbat daca sa faca sau nu un avort – cuplu interpretat de Bogdan Dumitrache si Andreea Bibiri), imaginea e brici, regia e facuta de Adrian Sitaru si Titus Muntean (ambii cu experienta in cinema)

(foto HBO Romania)

*
la conferinta de presa de dupa proiectia primelor 5 episoade, m-am enervat cumplit, dar mi-a fost si rusine.

Am auzit unele dintre cele mai cretine intrebari pe care le poate gindi cineva, pretzios-fals-intelectuale pe genul “ce destept sunt eu asta care intreb si ce chestie sub nivelul meu ati facut voi”

Imi venea sa ma ridic si sa strig la garda veche de critici “Oameni buni, in ultimii 10 ani ati protestat ca se fac in Romania numai seriale si telenovele de proasta factura. Aveti in fata unul facut ca la carte, cu ACTORI si voi nu va bucurati?!”

(din pacate, n-am avut suficient curaj)

Daca ar fi fost o vizionare ca avanpremierele pe care le facem cu Tabu, pun pariu ca tinerii i-ar fi intimpinat cu aplauze pe actorii din distributie.

(Nu mai merg de foarte multa vreme la conferintele de presa la lansarea filmelor romanesti pentru ca le vad in avans si, daca vreau informatii despre productie, le cer direct, asa ca am fost profund dezamagita de intilnirea echipei cu “presa” pentru ca nu imi aduceam aminte ca asa arata asemenea intilniri)

Am plecat de la conferinta de presa empatizind cu actorii romani care refuza interviuri: nici eu sa fiu in locul lor nu as fi acordat vreun interviu domnilor si doamnelor de astazi.

*
In deriva e de vazut. pentru actori – in primul rind. pentru povesti – in al doilea rind. si pentru ca sigur o sa va recunoasteti in problemele personajelor – in al treilea rind.
la urma urmei, mai mult ca niciodata, in vremurile astea, cei mai multi dintre noi sunt “In deriva”:)

Din 6 decembrie, in fiecare zi de luni pina vineri la HBO.

later edit: si, nu in ultimul rind, uitati-va ca sa va bucurati ca se fac si la noi lucruri de calitate; ne-ar ajuta mult – pe toti- daca am sti sa ne bucuram de realizarile celor din jur.

2038
greys_anatomy1De ce se uita lumea la Grey’s Anatomy?

De ce se uita lumea la Grey’s Anatomy?

Am o teorie despre filmele cu medici. Am expus-o luni dimineata la TVR (pentru ca s-a lansat sezonul 6 din Grey’s Anatomy si m-au trezit cu noaptea-n cap sa povestim), dar am promis ca o pun si pe blog pentru lumea care doarme la 7 jumatate.

*
In viata noastra de cetateni respectabili avem o reatie de iubire si ura cu medicii.

Cind suntem bolnavi, ii iubim. Ei sunt Dumnezeii nostri pentru o zi sau doua, sau o saptamina pina ne pun pe picioare. Ii urim insa daca se intimpla sa ne greseasca diagnosticul (“cum sa greseasca ei, medicii – dumnezeii-fara-de- greseala?”, strigam revoltati invocind ca au facut scoala si nu se pot juca cu vietile oamenilor. uitam insa ca si ei sunt oameni)

Cind ne facem bine, daca nu-i mai urim, ii ignoram. ne aduc aminte de momentele in care ne-a fost greu, de ce am vrea sa pastram asta cu noi?
Dar undeva in mintea noastra stim ca ei ne-au vazut in cele mai vulnerabile momente ale noastre, cind am tinjit dupa atentia lor totala (doar eram bolnavi, prin urmare noi eram importanti) si ne deranjeaza ca ne-am expus slabiciunile in fata lor.
Asa ca ducem reminiscentele intilnirii noastre cu medicii peste ani si ani.

Nu ne gindim decit rareori (poate mai des daca avem in familie pe cineva care practica medicina) ca si ei sunt oameni. Ca sub halatele alea albe sau albastre se afla o rochie eleganta sau niste pantaloni sport, iar dincolo de ele un trup la fel de chinuit ca al nostru.

Asa ca seriale ca Grey’s Anatomy (sau ER sau Dr House) ne arata dintr-o data ca oamenii astia, medicii, au si ei viata. Pling pentru problemele de la serviciu (cum facem si noi. Doar ca noua nu ne mor oameni la serviciu, asa ca plinsul nostru pare moft pe linga al lor); iubesc , se despart, traiesc cu bucurie sau mor speriati or impacati cu viata pe care au dus-o.

*
Grey’s vorbeste mai mult despre relatia pe care o are medicul vis-a vis de pacientul sau si e ceva mai orientat catre femei ( de aici si multele povesti de dragoste); Dr House e construit pe competitie, pe lupta cu timpul, pe performanta de a descoperi ceva ce n-au deslusit ceilalti – de aici si publicul masculin.

Eu nu pot vedea niciun episod din Grey’s fara sa pling, dar ador, pur si simplu iubesc episoadele Dr House. Oare ce spune asta despre mine?:)

5392
greys_anatomy1grey’s anatomy sezonul 6 de miine la tvr

grey’s anatomy sezonul 6 de miine la tvr

miine dimineata merg la TVR sa va povestesc de ce trebuie sa va uitati la Grey’s Anatomy.

aici trisez, pun un cintecel minunat

va fi o zi cumplit de obositoare pt mine, miine, dar…
7 juma – tvr de ce sa vedeti grey’s anatomy
9-17 office stuff (multe, suntem in predare)
18- gala BCR Sperante

si…mai trebuia sa fiu la ora 21 la Internetics sa jurizez niste filme de scurt metraj… m-am sustras, ca sa nu mor in glorie:)

o saptamina (mai) usoara sa aveti

1107

Actorii mari vorbesc (si) cind tac

E o secventa in filmul Medalia de Onoare, in care personajul principal Ion Ion se intoarce acasa cu autobuzul la sfirsitul unei zile grele, dupa ce si-a pierdut medalia pe care o primise oricum din greseala.
Sta pe scaun, se uita in gol si vezi in privirea lui toata dezamagirea, dezarmarea, oboseala batrinetii.

Intr-o alta secventa, putin mai devreme, acelasi personaj fusese decorat de Ion Iliescu si dupa ce-i strinsese mina presedintelui si-i vorbise despre o mica spaga pe care i-o lasase la poarta, din partea comitetului de bloc, il privise cu o bucurie rece, un zimbet rinjet care-i desfigurase fata, dar prin care-si recupera increderea in sine.

Acelasi Ion Ion, un pic mai incolo, se va uita la fiul intors din Canada dupa 7 ani, cu o privire in care e amestecata vina (pentru ca l-a turnat la politie ca vrea sa fuga din tara), dragostea de tata, stinjeneala lipsei unei baze de conversatie.

*
In toate aceste secvente Victor Rebengiuc (Ion Ion in Medalia de onoare) nu rosteste niciun cuvint, dar intelegi totul din privirea sa. Si culmea, simti totul tot din privirea sa.

Sunt citeva lucruri care ma fascineaza si ma emotioneaza teribil la filmul Medalia de onoare:
– cit de multe lucruri spun momentele in care de fapt nu se rosteste nimic
– tandretea care trece dintr-o secventa in alta si de pe ecran in sala, ca un val de energie, pe care nu ai idee de unde sa o iei, dar iti da o stare de bine si te face sa te gindesti la acasa. (si sa-ti doresti sa-l iei in brate pe Ion Ion – sau pe Domnul Rebengiuc)
– cum, cind pleci de la film, tot ceea ce tii minte e Domnul Rebengiuc. Stii/simti ca dinsul E filmul.
*
Aseara la vizionarea in avanpremiera, 100 de tineri s-au ridicat in picioare ca sa-l aplaude pe domnul Rebengiuc. Daca l–ar fi aplaudat spectatorii blazati de la TNB, nu as fi fost emotionata, pentru ca ei o fac din reflex, dar in fata timiditatii cu care se ridicau tinerii rind pe rind din colturile salii Elvira Popescu, continuind sa aplaude cu respect (fara ovatii ostentative) m-au trecut fiori pe sira spinarii.

Iar cind, in semn de respect pentru ceea ce primea din partea publicului, domnul Rebengiuc si-a scos palaria cu o reverenta discreta, m-am gindit: actorii mari vorbesc (si) cind tac.
Si mi-au dat lacrimile.

*
La sfirsit, cind domnul Rebengiuc se pregatea sa plece dupa ce acordase autografe zecilor de tineri care se asezasera in sir indian, l-am invidiat si l-am iubit pe Alex Cilibianu pentru curajul lui.

– Vreau doar sa va felicit. Si… sa va string in brate, i-a spus Alex domnului Rebengiuc.
Pentru o secunda, in pauza dintre “si” si “sa va string in brate”, maestrul s-a retras cu trupul citiva cm in spate, avind o privire curioasa. Apoi a aparut zimbetul de bunic, i-a strins mina lui Alex si l-a imbratisat barbateste.

Medalia de onoare e de vineri in cinematografe

1677

autobiografia lui nicolae ceausescu

in seria avanpremierelor tabu, am vazut luni Autobiografia lui Nicolae Ceausescu impreuna cu bloggeri, consultanti de politica interna/externa.

mi-era teama de reactia publicului la Q&A pentru va filmul are 3 ore si ma gindeam ca toata lumea rivneste dupa aer curat sau tigari.
ei bine, s-a stat in sala inca o ora si 40 de minute, cu toata lumea fascinata de dl Andrei Ujica.
a doua zi aveam mesaje care mai de care mai simpatice

“cel mai tare dintre regizorii care au fost la vizionari”

“ii invidiez pe elevii lui, mi-as dori sa-mi fie si mie profesor”

“as fi stat toata noaptea sa-l ascult”

si tot asa… fiecare mesaj, un motiv de bucurie pentru mine

*

eu am vazut prima data Autobiografia, la Mobra film pe un computer cu ecran mare… am stat nemiscata in scaun si, de la partea contemporana mie, am suferit intens. realizam pas cu pas cit de tare ne-a schimbat la cap comunismul si cit de mult vom mai avea de suferit.

atunci, la prima vizionare, tot ceea ce am remarcat din punct de vedere stilistic a fost “ce misto e construit, am stat trei ore atenta si nu m-am plictisit”

l-am revazut luni, odata cu invitatii mei bloggeri, si-am constatat ca iar nu m-am plictisit, desi mie nu-mi plac filmele lungi si sunt – de obicei – fara astimpar in scaunul de cinematograf.

de data asta, m-a fascinat constructia, iar cind domnul Ujica a venit si ne-a povestit – cu sufletul pe tava – cum si-a construit filmul, care au fost reperele emotionale si unde si-a propus sa impinga limitele cinematografiei … s-au aprins felinarele pe strada mea…

stiam de ce-mi placuse intuitiv si de ce ma captase in ciuda duratei sale.

*
zic sa mergeti sa-l vedeti:

e dur – pentru ca e o parte din istoria pe care am trait-o… si nu ne putem detasa de ea…

e socant – pentru ca la sfirsit va e mila de Ceausescu

si

e pe long term – pentru ca va mai trece o vreme pina cind, detasati de intimplari, veti degustra partea stilistica; rafinamentul constructiei, limitele artisticului unite cu ale documentarului pe un fir subtire care – din fericire – are sens.

dar… e unul dintre cele mai bune filme pe care le-a dat romania vreodata. iar copiii nostri, care vor avea norocul si abilitatile pentru a studia cinematografia, vor invata – cu siguranta – la scoala despre acest film.

957

citeva momente cu gaspar noe

Gaspar Noe e la Bucuresti pina joi dimineata, invitat de Cristian Mungiu la festivalul Filme de Cannes la Bucuresti.

astazi m-am intilnit cu el, pt 10 min. ramase inregistrate in reportofonul meu. alte citeva clipe, pe care nu le pastreaza banda, le descriu aici:
*
la 12, la Cinema Studio era coada la bilete si o multime de lume afara. in holul mic, pina la taxatoarea biletelor, uitindu-se la cei care stateau la coada – Gaspar Noe. doar ca studentii care venisera sa-i vada filmul, nu stiau ca domnul in camasa cu carouri albastre e chiar regizorul.

*
10 minute mai tirziu, intr-un amuzant sir indian – cristian mungiu in fata, gaspar noe dupa el, eu in spatele lor, urcam scarile care duc la birourile din cinematograf.

“o cafea?” intreaba Mungiu pe cineva dintr-un birou lateral in timp ce deschide usa catre o sala in care ne asezam.

“e cald aici”, zice Noe care se duce si deschide fereastra. in timp ce-si lasa geaca de fis bleumarin pe un fotoliu.

*
vorbim si vorbim si vorbim (asta o sa cititi in revista de decembrie)
intra Domn Mungiu si-mi zice “mai ai 2 min pentru ca trebuie sa mearga jos sa introduca filmul”
noi mai vorbim un pic, vine cafeaua, el bea o gura, eu scanez sa nu fi uitat o intrebare importanta…

si-apoi il intreb de “living is a selfish act” un carton care apare in filmul lui de debut Stand alone.
zimbeste, isi ia obrajii in palma, fix pe linga mustata lunga, si-mi povesteste cum, de fapt, traim singuri, oricind ne-am inconjura de rude si prieteni, oricit ne-am ajuta unii pe altii. pentru ca la sfirsit, dincolo de toate astea, e vorba de supravietuire si – in lupta noastra pentru supravietuire -suntem egoisti.

*
trebuie sa plece, mai intra o doamna si spune ca acum chiar trebuie sa plece… mai pun o intrebare personala, ride, raspunde si ii spun: gata, multumesc du-te, te asteapta oamenii.
da sa inchida fereastra pe care a deschis-o si-i spun “lasa, o inchid eu, te asteapta. ”

“o, nu, eu am deschis-o. eu trebuie sa o inchid.”

*
am avut emotii de dimineata gindindu-ma la intilnirea asta (bine, am emotii la orice interviu pe care-l fac, pentru ca e nevoie de multe lucruri ca sa se creeze ceva propice marturisirilor). ii multumesc mult Adei Teslaru pentru ajutor si sprijin, si lui Cristian Mungiu. m-a emotionat cu grija lui post interviu; a venit la mine doar ca sa ma intrebe: “a fost ok? esti multumita?”
*
tocmai ce le sunt datoare pe viata:)

1899

vreti sa aflati ceva de la Gaspar Noe?

miine, daca nu intervine ceva cu totul si cu totul special, voi avea o intilnire privata cu Gaspar Noe, care se va concretiza cu un interviu.

e singurul interviu pe care regizorul il acorda in aceasta excursie in Romania, cu ocazia festivalului Filme de Cannes la Bucuresti.

daca nu puteti ajunge miine, in jur de 14.30 la Q&A-ul de la sfirsitul proiectiei Enter the void si vreti sa stiti ceva anume de la Gaspar Noe, e momentul sa lasati aici intrebarea.

voi alege o intrebare de aici pentru interviul meu:)

1298

Filmele de la Cannes la Bucuresti – culise

aseara, in holul cinematografului Studio, pe cind rula filmul domnului cu nume imposibil Apichatpong Weerasethakul (cistigatorul Palme D’or de anul acesta), in deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucharest, Cristian Mungiu rezolva mici chestiuni administrative.

Cum eu ma conversam pe hol cu Ada Teslaru pentru proiecte viitoare, n-am intersectat putin.

“Am primit pe messenger link cu programul de la oameni care ma stiau interesata de film, iti dai seama ce impact are festivalul?” i-am zis in loc de felicitari. “E foarte tare ce ai facut. Sa-l aduci pe Thierry Frémaux (delegatul general al festivalului de la Cannes, selectioner pentru filmele din festivalul de la Bucuresti) la Bucuresti e super tare, pentru tine a venit, pe tine te iubeste, tu esti vedeta lui.

“Nu , eu doar am cules niste roade. S-a construit inainte de mine prin colegii mei. Acum i-am aranjat intilniri cu toata industria, cu toti colegii”, mi- a raspuns Mungiu, dintre hainele lui negre, cu o voce domoala.

In secunda aia mi-am adus aminte cit de mult mi-a placut de el ca a ales ca la Cannes-ul de dupa cistigarea Palm D’or-ului sa se duca cu un film colectiv (amintiri din epoca de aur) stiind ca toti criticii vor fi cu ochii pe el. A fost o platforma de promovare incredibila pentru regizorii care semnau celelalte povesti din filmul omnibus ( e pretentious numele asta de omnibus, dar …)

As fi vrut sa-i zic asta, dar mi-am inghitit cuvintele pentru ca stiu ca s-ar fi incruntat la laude. Si era obo, preocupat de lucrurile noi aparute in program. Am zis ca povestesc aici secventa pt ca e mai important sa stiti voi cum e el, oricum el se stie pe sine:)

*
sunt super filme in festival, in premira absoluta in romania, unele cu participarea regizorilor si cu Q&A-uri la sfirsitul proiectiei, asa ca luati de aici programul si mergeti la cinema:)

976

filmele de cannes la bucuresti

de vineri 15 oct si pina pe 21 octombrie, la cinema Studio vor fi proiectate, in premiera in România, mai multe pelicule selectionate în competitia festivalului de la Cannes.

Selectia a fost realizata chiar de Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului de la Cannes, care va fi prezent la eveniment si va introduce filmele din program. Thierry Frémaux va sustine si un masterclass pentru studentii facultatilor de film din Bucuresti.

regizorii Gaspar Noé (Enter the Void), Kornél Mundruczó (Tender Son. The Frankenstein Project), Sergei Loznitsa (My Joy) vor fi si ei la Bucuresti. La sfârsitul proiectiilor, publicul le va putea pune intrebari regizorilor, in sesiuni de Q&A.

1206

la filmari la “din dragoste, cu cele mai bune intentii”

Azi a fost penultima zi de filmare de la “Din dragoste, cu cele mai bune intentii” (regia Adrian Sitaru), iar eu am facut o mica excursie pe patourile de filmare.

Iata citeva info simpatice, pe care nu le veti vedea niciodata pe ecran.

*
Pentru ultimele doua zile de filmare sunt in lucru inceputul si sfirsitul filmului care se petrec in casa personajului principal (filmul e povestea unui tinar care e anuntat ca mama a avut un atac cerebral, pleaca acasa la parinti, iar drumul dus-intors inseamna o puternica transformare emotionala)

Casa eroului e localizata in realitate in mansarda unei case aflata pe o strada cu nume de scutire scolara. (nu-i scriu numele pt ca oamenii mai au de muncit si miine acolo)

Astazi filmarile au inceput la ora 13, iar primul om din echipa pe care l-am vazut a fost Bodgan Dumitrache (Boogie)- actorul din rolul principal – care a aparut vorbind la telefon. Era imbracat “in personaj” – jeans, tricou roshu, bascheti asortati plus o bluza de trening albastra pe care scria Kodak. N-a apucat sa intre la machiaj ca a trebuit sa dea un interviu. Nu mie:) ; pt tvr.

Am ris apoi de vorba de duh pe care a scos-o pentru making of, cind dupa o zi grea de filmare, unul dintre baieti i-a pus o camera in fata si i-a spus “zi ceva misto”
Si-a spus: “treaba noastra la filmare e sa terminam repede ca sa fumam o tigara”

*
Cel mai tare personaj pe care l-am intilnit a fost Mirela – directorul de locatie. Suuuper povesti, de la preproductia pentru acest film dar si pentru altele.
Pentru a stabili care e “locuinta” personajului principal a vizionat 40 de case, ca sa aleaga 10 pentru vizionare. Operatorul si regizorul au avut ultimul cuvint, ei au ales. Cu casele a avut noroc, mai greu a fost cu spitalele: a avut 10 spitale in short list, toate cu aprobari pentru filmare, dar operatorul nu a ales niciunul pentru ca nu avea conditiile tehnice (spatiile de manevra necesare, ferestre etc).

Primul job in cinematografie pentru Mirela a fost sa gaseasca un …WC. Pentru secventa in care mama si fiica isi schimba hainele in filmul Cea mai fericita fata din lume. Timp de 2 saptamini a vazut toate toaletele din benzinariile din si de pe linga Bucuresti. In cele din urma a gasit una – suficient de mare ca sa incapa si aparatura – la 30 de km distanta de Bucuresti.

Mai am si o poveste cind a trebuit sa gaseasca ciini pentru un film: in rolul principal era un pechinez, in rolul secundar un Labrador… cu asta va distrez insa alta data.

*
cea mai tare faza a zilei a fost intilnirea dintre Alina Grigore (actrita care, in film, e sotia eroului principal) si Ana Maria Onisei (jurnalist la Adevarul, prietena cu mine, colega mea de vizita pe platou).
– Te stiu de undeva?, a intrebat Ana…
– Si eu te stiu de undeva, a zis Alina in timp ce-i intindea mina
– Esti din Piatra…?
– Da, si tu? Unde ai facut liceul?

Si de aici incolo totul a fost ca o cascada de amintiri: despre trupa de teatru din care au facut parte amindoua, despre cit de mult a insemnat pentru gasca de liceeni din Piatra Neamt un tinar care se numeste Erwin Simsensohn care i-a invatat actorie si i-a dus la toate festivalurile de teatru, despre colegi care acum sunt actori, sau scenografi, sau regizori.

Mi-a placut Alina, vorbea cu maturitate despre cum scoala nu te invata sa te vinzi si cum si-a obtinut un contract de impresariere in America, la Chicago, la agentia care l-a reprezentat si pe Chandler din Friends:)

La fel de natural vorbea despre cit de greu e sa cinti la pian Rapsodia Ungara a lui Liszt.

*
Cel mai amuzant personaj a fost Vali Duba, proprietar de covor roshu – care la acest film se ocupa de catering si transporturi. Domnu’ Vali Duba detine (si inchiriaza) covorul roshu care a fost la premierele de la Orient Express, Kapitalism – reteta toastra secreta, Cea mai fericita fata din lume, Mar Nero si, in curind, Medalia de onoare.

*
Dupa ce au terminat de filmat prima secventa (cam la 3 ore de la start), echipa a sarbatorit ziua de nastere a unei fete din echipa de productie. Cu tort si cintece. Iar apoi, cind toata lumea s-a regrupat pentru secventa urmatoare – masinistii asezau luminile, scenografa muta magneti pe frigider, regizorul verifica secventa filmata etc – Boggie a inceput sa se pregateasca pentru cadrul urmator pe care-l filma singur.
Si-a luat scenariul – infasurat intr-un dosar de plastic albastru – si-a inceput sa citeasca pe un scaun in bucatarie, la citiva centrimetri de noi. Erau multe insemnari cu pixul pe marginile de garda, dar si pe verso-urile paginilor de scenariu.

Cind s-a prins ca in jur se lasase linistea a zis “ei, acu’ nu trebuie sa taceti daca am venit aici”
Dar noi stiam una si buna: daca actorul munceste, trebuie sa taci si sa stai cuminte.

*
Multumesc frumos Catalin Anchidin pentru excursia de astazi pe platourile de filmare

1502

Alex China Birta – reporter la 11 ani

Salut! Ma cheama Alexandru China Birta si am 11 ani. Sunt jurnalist acreditat la KINOdiseea. Mi-au placut activitatile la care am participat. Daca doriti mai multe informatii aveti aici un link: http://www.kinodiseea.ro/despre.php

La workshop a fost tare! Am primit fiecare cate o bucatica de ,,sticla” facuta din silicon (super realista). Machiajul facut de domnul Ionel Popa a fost GENIAL! Plus ca l-a facut in fata ochilor nostri. Mi-a placut mult si pentru ca am fost cu un prieten, Sergiu. Ne-a mai aratat masti, cum sa facem un make-up super cool si super realist si ne-a dat sfaturi in materie de machiaj pentru Halloween.

Am fost si la fimul ,,Yuki& Nina”, scenariul si regia fiind scrise de Hippoly Giradot si Nobuhiro Suwa. Producatorul filmului este Comme des Cinemas si distributia: Noe Sampy, Arielle Moutel si Jean-Paul Giradot.

Filmul este despre o fetita pe nume Yuki care are 9 ani. Tatal ei e din Franta si mama ei e din Japonia. Din cauza certurilor frecvente, parintii ei decid sa divorteze, iar mama lui Yuki o ia cu ea in Japonia, fata nevrand acest lucru. Ea are o prietena foarte buna, pe nume Nina care si ea are certuri cu mama ei. Cele doua decid sa mearga in padure si sa traiasca acolo, in garda elfilor si a spiridusilor.

a fost singurul copil acreditat ca jurnalist la Kinodiseea. cititi-i cronica pe larg pe chinezu.eu. e emotionanta prin prospetimea si sinceritarea lui, l-am invidat ca poate sa priveasca asa de curat lucrurile din jur.
daca am mai putea si noi, astia mai batrinii, sa facem asta, cit de fericiti am fi.

1125

Ces amours-la/ Iubiri din trecut – real vs film

cel mai recent (probabil si ultimul) film al lui Claude Lelouch, Ces amours-la/ Iubiri din trecut, e ca un puzzle pentru cinefili.
multe trimiteri la precedentele filme ale lui Lelouch, alte trimiteri la filmele lui preferate, la actorii fetish, dar si la amanunte din viata sa.

Catalina Miciu a facut simbata un interviu pentru Tabu cu Claude Lelouch si a aflat, printre altele, care sunt amanuntele “reale” din film:

1. In timpul razboiului, cand era copil, Claude Lelouch era ascuns de catre mama sa intr-o sala de cinema, asa cum se intimpla cu un copil in film.
2. Scena in care proiectionistul ii arata copilului cum apar actorii pe ecran e adevarata – copilul Claude Lelouch a aflat asta in zilele petrecute in cinema.
3. Ilva, numele personajului principal, nu e un nume inventat. E o fata care treieste inca, pe care Lelouch a cunoscut-o si care duce o viata libertina.
4. Personajul Simon, compozitor si pianist in film, nu este actor de profesie. Este compozitor (a mai lucrat in Romania, a luat un Gopo pentru coloana Sonora de la Restul e tacere) si a creat “partea masculina” a muzicii din film.
5. Personanul care spre final se dezvaluie chiar Lelouch insusi povesteste ca a filmat in URSS, iar ca sa ajunga acolo a trebuit sa se inscrie in Partidul Comunist. Primul film al regizorului Lelouch a fost filmat de sub un pardesiu, in URSS, el inscriidu-se in PC ca sa ajunga la Moscova.
6. Doi soldati – Jim si Bob, sunt rivali la iubirea Ilvei. In timpul razboiului din Algeria, Lelouch a cunoscut doi camarazi care iubeau aceeasi femeie. Unul l-a ucis pe celalalt, pentru a ramane cu femeia iubita.
7. Cei doi actori care interpreteaza personajul Lelouch in film – baietelul si adolescentul, sunt chiar nepotul si fiul regizorului Boaz si Simon, fiu si tata la randul lor
8. Surorile Sabaya si Salome (doua tinere care mor in lagar) sunt interpretate chiar de fiicele sale, Sabaya si Salome

filmul Iubiri din trecut e o poveste de dragoste din timpul celui de-al doilea razboi mondial, dar dincolo de povestea usurica e un testament al regizorului pentru cei care-i cunosc munca. din perspectiva asta, e chiar interesant sa mergeti sa-l vedeti.

interviul va fi in tabu de noiembrie.

1202

filminute 2010

festivalul concurs international cu filme de fix 1 min – filminute- are si anul acesta in finala ceva filme romanesti.
3 la numar, toate f simpatice

uitati-va la ele cu atentie. e minunat sa constati cit de multe se pot spune intr-un minut.
si cit de multe minute irosim, zilnic:)

o noua rugaciune

ecouri

good bye mr Nice Gay

votati-le pe site-ul concursului, vor fi 30 de secunde foarte bine folosite:)

977

Dorian Boguta despre Scoala de actorie de film, seria 2

astazi Dragos Bucur, Dorian Boguta si Alexandru Papadopol au pornit la drum cu seria nr 2 a scolii lor de actorie.

l-am rugat pe Dorian Boguta sa-mi (de) scrie “un pocco” despre cum a fost astazi. (multam mult de raspuns)

….cand la finalul primei sesiuni al scolii noastre de film un ziarist m-a intrebat care este utilitatea cursului nostru, i-am zis ca cel mai important lucru e ca am avut posibilitatea continuarii scolii pe care am inceput-o in primavara. Si azi am dat startul sesiunii a doua. Noi cu un “pocco” de experienta, iar cursantii noi cu o “grande” curiozitate si asteptare. Au fost 3 ore de cunoastere si “tatonare” atenta din ambele sensuri, exact ca dintre Vulpoi si Micul Print din capodopera lui Exupery, inca straini dar cu simtul unui viitor comun si drag… Sper :)
Important ca ne-am despartit ca acele doua persoane care abia s-au cunoscut si sunt nerabdatoare pentru o urmatoare intalnire…Show must go on …

Dorian Boguta, 20 sept, 2010

*
de ce vroiam sa scriu despre asta?
din generatia nr 1 a cursurilor Scolii de actorie au facut parte printre altii Crina Semciuc si Carla Teaha.

pe Crina o stiti drept cea mai recenta cistigatoare a premiului UNITER, de Carla n-ati auzit inca, dar dupa aceste cursuri a intrat la UNATC si sunt sigura ca veti mai auzi de ea.

baietii au promis ca vor scrie mai mult pe blogul lor la aceasta sesiune nr 2. site-ul scolii de actorie il gasiti aici

947

Ceasornicarii

Ceasurile – cu cit sunt mai vechi, cu atit sunt mai valoroase.
Actorii – cu cit sunt mai in virsta, cu atit sunt mai experimentati, deci mai valorosi.

Din ce le purtam, ceasurile duc cu ele amintirile noastre: aniversari, despartiri, plins sau ris.
Din ce-i vedem in mai multe piese/filme avem mai multe amintiri: ris -plins-despartire-aniversare. Le-au jucat pe toate. Pentru noi. Sau in locul nostru.

Dar, ca si la ceasuri, actorii ascund un mecanism magic – rotitze care pun in miscare alte rotitze. Rareori ne uitam la el si aproape niciodata nu intelegem cum functioneaza.
Ne intereseaza sa functioneze perfect. Sa ne livreze la secunda mesajul emotional de care avem nevoie. Si daca se strica, daca apare o eroare, ne suparam.

Cine sunt ceasornicarii actorilor?

*
despre asta e vorba in Tabu de octombrie, numar special film

1250
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!