Actorii mari vorbesc (si) cind tac

E o secventa in filmul Medalia de Onoare, in care personajul principal Ion Ion se intoarce acasa cu autobuzul la sfirsitul unei zile grele, dupa ce si-a pierdut medalia pe care o primise oricum din greseala.
Sta pe scaun, se uita in gol si vezi in privirea lui toata dezamagirea, dezarmarea, oboseala batrinetii.

Intr-o alta secventa, putin mai devreme, acelasi personaj fusese decorat de Ion Iliescu si dupa ce-i strinsese mina presedintelui si-i vorbise despre o mica spaga pe care i-o lasase la poarta, din partea comitetului de bloc, il privise cu o bucurie rece, un zimbet rinjet care-i desfigurase fata, dar prin care-si recupera increderea in sine.

Acelasi Ion Ion, un pic mai incolo, se va uita la fiul intors din Canada dupa 7 ani, cu o privire in care e amestecata vina (pentru ca l-a turnat la politie ca vrea sa fuga din tara), dragostea de tata, stinjeneala lipsei unei baze de conversatie.

*
In toate aceste secvente Victor Rebengiuc (Ion Ion in Medalia de onoare) nu rosteste niciun cuvint, dar intelegi totul din privirea sa. Si culmea, simti totul tot din privirea sa.

Sunt citeva lucruri care ma fascineaza si ma emotioneaza teribil la filmul Medalia de onoare:
– cit de multe lucruri spun momentele in care de fapt nu se rosteste nimic
– tandretea care trece dintr-o secventa in alta si de pe ecran in sala, ca un val de energie, pe care nu ai idee de unde sa o iei, dar iti da o stare de bine si te face sa te gindesti la acasa. (si sa-ti doresti sa-l iei in brate pe Ion Ion – sau pe Domnul Rebengiuc)
– cum, cind pleci de la film, tot ceea ce tii minte e Domnul Rebengiuc. Stii/simti ca dinsul E filmul.
*
Aseara la vizionarea in avanpremiera, 100 de tineri s-au ridicat in picioare ca sa-l aplaude pe domnul Rebengiuc. Daca l–ar fi aplaudat spectatorii blazati de la TNB, nu as fi fost emotionata, pentru ca ei o fac din reflex, dar in fata timiditatii cu care se ridicau tinerii rind pe rind din colturile salii Elvira Popescu, continuind sa aplaude cu respect (fara ovatii ostentative) m-au trecut fiori pe sira spinarii.

Iar cind, in semn de respect pentru ceea ce primea din partea publicului, domnul Rebengiuc si-a scos palaria cu o reverenta discreta, m-am gindit: actorii mari vorbesc (si) cind tac.
Si mi-au dat lacrimile.

*
La sfirsit, cind domnul Rebengiuc se pregatea sa plece dupa ce acordase autografe zecilor de tineri care se asezasera in sir indian, l-am invidiat si l-am iubit pe Alex Cilibianu pentru curajul lui.

– Vreau doar sa va felicit. Si… sa va string in brate, i-a spus Alex domnului Rebengiuc.
Pentru o secunda, in pauza dintre “si” si “sa va string in brate”, maestrul s-a retras cu trupul citiva cm in spate, avind o privire curioasa. Apoi a aparut zimbetul de bunic, i-a strins mina lui Alex si l-a imbratisat barbateste.

Medalia de onoare e de vineri in cinematografe

6 Comments Published

[…] Blogul Cristinei Bazavan » Blog Archive » Actorii mari vorbesc (si) cind tac bazavan.tabu.ro/2010/11/11/actorii-mari-vorbesc-si-cind-tac/ – view page – cached E o secventa in filmul Medalia de Onoare, in care personajul principal Ion Ion se intoarce acasa cu autobuzul la sfirsitul unei zile grele, dupa ce si-a pierdut medalia pe care o primise oricum din greseala. Tweets about this link […]

[…] Cât despre domnul Rebengiuc, cuvintele sunt de prisos. Într-adevăr, este incredibil cât poate transmite un actor numai cu o […]

[…] mai scris: Cristina Bazavan (foarte frumos despre cum “actorii mari vorbesc si cand tac), George Hari, Adrian Ciubotaru, […]

14 years ago / Reply

Mie mi-a bătut tare inima cînd a venit Rebengiuc la 3 metri de mine în sală, după proiecţie. Mi-a tremurat puţin telefonul cu care am filmat micul clip de pe blog. Pentru mine, el nu e Moromete, ci omul care a venit cu sulul de hîrtie igienică în 89 în studioul 4 din TVR.

Da, interesant cum poţi ajunge uneori să emoţionezi spectatorii tăcînd. Pe bune, au făcut un film foarte bun, mă simt privilegiat că l-am văzut printre primii români.

14 years ago / Reply

Cristina…

Superb articol:”cit de multe lucruri spun momentele in care de fapt nu se rosteste nimic”
“actorii mari vorbesc (si) cind tac”

Marii artisti, au ceva fff special, ai remarcat cata emotie era in sala respectiva….
Am luat si eu un autograf de la marele maestru Rebengiuc, am dat mana cu el, l-am felicitat si am simtit bucuria si tandretea pe care o emana.

Mai este o remarca frumoasa care mi-a ramas, la final cand nu mai erau intrebari, si se asternuse o liniste in sala – dl Rebengiuc spune: E liniste….semn ca a trecut un inger pe aici…cu un zambet sensibil si o licarire a spus acele cuvinte…

As mai spune ca uneori: o simpla fraza spusa de un om de valoare- are mai multa putere si continut decat o mie de vorbe spuse la intamplare….Pe mine ma fascineaza de a dreptul acesti oameni.

Multumesc inca odata pt faptul ca datorita tie si revistei Tabu, am fost si eu prezenta acolo.

Toate cele bune,

[…] marti ratasem invitatia si muream  de pofta sa vad filmul asta, cum-necum m-am inghesuit aseara la Studio ( pilele sa […]

Leave a Comment


× eight = 48


Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!