Category : filme simpa

cannes part1

dupa bagaje care au fost mega amuzant de pregatit, iata-ma-s la cannes.
in hotelul in care stau penelope cruz si eva longoria.

cu andreea raicu, virgil iantu si razvan ciobanu & chivas:)
in 4 ore vdm filmul lui almodovar, cu penelope in rol principal

(va urma)


Synecdoche, New York

stiu oamneni care daca n-ar fi fct meseria pe care o fac (cel mai adesea conectata cu arta), nu s-ar fi putut adapta acestei lumi. nu si-ar fi gasit un loc in ea. e forma lor de a vorbi cu cei din jur. si de a lasa ceva in urma, pentru ceilalti.

Mi-am adus aminte de fiecare dintre ei, vazind Synecdoche, NY, filmul nou al lui C. Kaufman.
o mi-nu-na-ti-e: un regizor de teatru vrea sa faca piesa vietii lui. sa-si rezolve dilemele din viata lui. suprapuneri de ani, de vieti, de personaje; realitatea e teatru, teatrul e realitate.

I know how to do it now. There are nearly thirteen million people in the world. None of those people is an extra. They’re all the leads of their own stories. They have to be given their due.


“Most of your time is spent being dead or not yet born. But while alive, you wait in vain, wasting years, for a phone call or a letter or a look from someone or something to make it all right. And it never comes or it seems to but doesn’t really. And so you spend your time in vague regret or vaguer hope for something good to come along. Something to make you feel connected, to make you feel whole, to make you feel love”


btw, miine ma duc cu Radu Afrim la gala UNITER unde e nominalizat la doua sectiuni: cel mai bun regizor si cea mai buna piesa.


corneliu porumboiu din nou la cannes

PERISCOP PICTURES si 42KMFILM anuntă selectia filmului POLITIST, ADJECTIV, cel de-al doilea lungmetraj scris si regizat de Corneliu Porumboiu, în sectiunea Un Certain Regard din cadrul selectiei oficiale a Festivalului International de Film de la Cannes – 2009.

POLITIST, ADJECTIV, cu Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Ion Stoica si Irina Săulescu în rolurile principale, propune o incursiune într-un gen inedit pentru cinematografia românească – un fals policier despre un tânăr politist de provincie care, treptat, îsi pierde încrederea în legea pe care ar trebui să o aplice.

Domnul pintilie a vzt filmul si i-a plct tare. a avt citeva mici observatii si o replica de regizor cu clasa “daca le modifici, nu mai simti ca e filmul tau. asa ca lasa-le asa”


ben kingsley – a grain of sand

“Creative people are making a pearl. What’s in the middle of that pearl? Something that’s really scratching it. A grain of sand, and it has to cover it, to smooth it. We all have our grain of sand, and we find a way of smoothing it.”

“But you find yourself repeating patterns of behaviour until the gods say to you: ‘We will not tolerate you doing this any more.’ And something happens. The gods send us things if we are open and on a journey towards healing. But it can be a jolly long slog. I’ve had moments of immense joy with work, and then gone back to personal chaos. I will leave it at that.”

His father is dead. But his mother must be proud of him now. “I haven’t a clue. You can’t… you can’t go there.” But I only asked if his mother was proud of him. “Yes.” What about his siblings? “I don’t think we can go there. It’s part of the grain of sand.” I see. And will he ever talk about this stuff? “I doubt it. But it will be in my work. It’s fully expressed in my work.”

interviul e realizat de rachel cook pentru the observer si il puteti citi aici


michel gondry la B-est

Un cuplu de japonezi se muta la tokyo in cautarea unei cariere.

Ea e motorul relatiei si face eforturi ca sa le mearga bine. El isi gaseste de lucru unde aplicase ea (impachetat cadouri); ea e privita de prietena la care locuiesc drept o ciudata care nu face altceva decit sa decupeze anunturi din ziare. Intr-o seara, dupa ce facuse eforturi mari ca sa indeplineasca visul iubitului (sa difuzeze public filmul pe care el il facuse) fata aude cum ii minimalizeaza efortul prietena ei si cit de urit vbst despre ea.
Dimineata observa ca prin camasa lasa o umbra ciudata pe perete. Trece soarele prin ea. Are o gaura in piept.
(Si pt ca stii ca e disperata si suparata, gindesti ca e goala pe dinauntru.)
Pleaca la interviuri pentru job si pe parcursul zilei, gaura din piept e tot mai mare. Apare si un grilaj in gaura aia; apoi un picior i se transforma ca si cum ar avea o proteza de lemn; mai tirziu si celalalt picior. Pina seara se transforma intr-un scaun.

Ajunge in casa unui tinar muzician. Cind el e plecat, ia inapoi chip si trup de femeie: face curat, ii aseaza insemnarile, ii pregateste de mincare. El nu stie ca are acasa o femeie mobila pentru ca atunci cind e prezent, ea se transforma inapoi in scaun si asculta muzica pe care el o compune sau il urmareste discret ce scrie la computer.

Scena de final: “Ma simt mai utila decit am fost vreodata”, zice fata in timp ce e mobila la una dintre seratele muzicale ale noului ei proprietar.

Filmul se numeste Interior Design si e fct de Michel Gondry

(mi-a plct asa de mult ca l-am pove prietenilor. am dat copy paste la ce le-am scris lor ca sa pun si aici)


Brad Pitt, Angelina Jolie, Oscarurile si audienta

s-ar zice ca o editie de Oscaruri cu Brad Pitt si Angelina Jolie pe lista nominalizatilor e fericire maxima pentru producatori, pentru ca asta inseamna audienta buna.

noul producator general al Oscarurilor are insa sabia deasupra capului si niste obiective dure asa ca face tumbe foarte serioase.

prima a fost alegerea prezentatorului: Hugh Jackman – frumuselul ales de revisa people drept cel mai sexy barbat din lume. (via Mr P am aflat ca fratele lui Hugh e un jurnalist serios la una dintre cele mai tari agentii din lume. Am si poza cu el:) )
apoi au fost masurile drastice pentru dinamizarea show-ului: 60 de secunde din cintecele nominalizate la coloana sonora, si protestul lui Peter Gabriel care vine la ceremonie, dar nu mai vrea sa cinte deloc.
ca la sfirsit sa pice bomba: producatorii i-au rugat pe prezentatorii oscarurilor pe sectiuni sa nu intre pe covorul rosu pentru a fi o surpriza aparitia lor in timpul ceremoniei.

azi a fost ultima zi de vot pentru membrii academiei. duminica se dau premiile. duminica petrecem si noi la Idelier, vedem Oscarurile cu prietenii. pina atunci avem o sectiune speciala pe cu vesti proaspete despre oscaruri


Clint Eastwood in The Guardian

Eastwood is kept young, perhaps, by his family; he has seven children who range in age from 12 to their early 40s. The 12-year-old daughter, Morgan, lives with him and his second wife, Dina Ruiz, a former TV anchorwoman from Arizona. He married his first wife, Maggie Johnson, when he was 21 and had two children with her. They didn’t divorce for 30 years, during which time he had a child with Roxanne Tunis, two with Jacelyn Reeves and one with Frances Fisher, while conducting a long relationship with the actor Sondra Locke. I wonder if Morgan thinks he’s cool or embarrassing. Eastwood looks surprised. “I think she thinks I’m a cool dad. We get along very well. I have a teenage daughter as well. And I think they think I’m all right. I’m not totally objective. I don’t think they think of me as a guy who should be their grandfather. I used to joke about it: that my kids didn’t give me any grand- children, so I just had my own grandchildren.”

Clint Eastwood in the guardian, azi.
mai bine il cititi in original si faceti trafic site-ului mama, decit sa asteptati sa-l fure cineva din romania si sa-l publice fara sa plateasca drepturi de autor. stiu e o rautate ce scriu, dar am o scuza: am febra :)


great performers – NY Times

Kate Winslet in camera de hotel pregatindu-se pentru Globurile de aur;
Mickey Rourke cu catelul mic de-l tine in palma;
Robert Downey Jr imbracindu-se in rulota noului film, Sherlock Holmes;
Sean Penn acasa, pregatind un sandwich;
Frank Langella imbracindu-se pt Globuri in camera de hotel;
Kat Dennings, acasa vbd cu mama la telefon
Penelope Cruz antrenindu-se cu un coregraf pentru noul ei film, Nine
Brad Pitt pe strazi in Los Angeles, cu motocicleta
un documentar multimedia fct de The New York Times pentru care, dupa ce m-am bucurat, am inceput sa oftez “cam cum naiba i-au convins sa- lase asa de mult in intimitatea lor?”

aici Great Performers by NY TIMES
foto de paolo pellegrin


Mickey Rourke

n-am nervi sa ma uit la the wrestler, desi ar trebui sa o fac de dragul filmului requiem for a dream. (acelasi regizor, darren aronofsky). am vzt primele 20 de min si m-a scos din minti, mi s-a parut ca regizorul se pleaca in fata lui rourke si sta acolo ca sa-l calce in picioare.

intre timp am citit un interviu genial in the observer si am inceput sa-l simpatizez pe rourke. am dezvoltat chiar o teorie cum ca o sa ia Oscarul pentru ca e genul de legenda cu care empatizeaza toti batrineii care voteaza la premiile Academiei (glorie, decadere, umilinta, rebeliune, succes din nou).
ana mi-a dat un alt interviu din Interview, fct de Christopher Walken
la fel de misto.

‘Abso-fucking-lutely. Randy’s living in a state of shame. Living in a state of disgrace. The humiliation that I’ve lived with for five, six, seven, eight, nine, 15 years. That I brought upon myself. I lost everything, the wife, the house, my friends, my name in the business. I was paying $500 a month for an apartment with my dogs. Nobody really knew how broke I was. A friend used to give me a couple of hundred of dollars a month to buy something to eat. And I’d be calling up my ex-wife and crying like a baby and trying to get her back. I was desperate. And I was all alone. And this went on for years, for years.’

din the observer, suplimentul de we the guardian, 23 nov.

Later edit: aud ca interviul din The observer este tradus integral in Q Magazine. Sunt f curioasa daca au platit ca sa aiba drepturile pentru publicarea lui. Dar am sa sun sa intreb.

Later Later Edit: Floriana Juncan zice ca a cumparat interviul via Paris Match.
Imi pare rau ca am indoilei, dar chiar am. Si mi s-ar parea unfair ca femeia aia de la The Guardian sa fi muncit din greu pt interviu si sa nu ia niciun ban pentru republicarea externa. Mai ales ca e un text superb, foarte muncit.


newcomers! David Kross, Dev Patel

Doi pusti de 18 ani, cu super roluri in filmele momentului, The Reader, respectiv Slumdog Millionaire.


Kross e incredibil in The Reader. Secventa mea preferata e la masa cu parintii, dupa prima lui experienta sexuala. Complicitatea din ochii lui, masculinitatea care creste pas cu pas. Mmmmm
Iar Stephen Daldry, regizorul, face ceva incredibil cu el; reuseste sa-l transforme cu fiecare noua confruntare sexuala din pusti in barbat. Ca look, ca gesturi, ca prezenta.
Asta micu’, neamt de origine, e la Berlin in sectiunea de tineri actori pe care sunt cu toti producatorii cu ochii. Vor cam fi contracte pt el.


Patel e f f talentat. Dupa ce-l vezi ai un mare regret. Cu o fatza ca a lui, cinematograful international nu-i va putea oferi decit roluri de teroristi, naufragiati acidentati, bad guys.
E fara indoiala un fel de discriminare. Sper sa se bucure suficient la Oscar, cit e personajul bun:)


Pianista lui Michael Haneke

“I don’t try to sympathize with my characters, I just try to empathize with them. To try to understand. If I sympathized with the characters I would make idealized, romantic characters out of them, which I don’t do. I don’t idealize them, I just do normal characters, not very sympathetic, but just the way they are. I think I do this in films that are made in the shape of a question, not in the shape of an answer. They just try to make a very open statement and it is down to anyone’s subjectivity to find his own answer to that.”
Isabelle Huppert


Am vzt in week endul acesta Pianista, filmul lui Michael Haneke. Habar n-am de ce l-am sarit la vremea lui. Ma bucur insa ca nu l-am vzt atunci, pentru ca ar fi fost ca la Bleu-ul lui Kieslowski: as fi stat in casa, prêt de citeva zile, incerc sa reinvat sa respir. Acum, anii din buletin, antrenamentul stomacului si emisiunile timpite de la tv, ma ajuta sa ma recuperez mai repede.

Mai jos e secventa mea preferata din film. Ana (care mi-a dat filmul) spune ca e si secventa preferata a lui Haneke. Nu vreau inca sa ma uit pe dvd la interviurile cu regizorul si cu actrita ( Isabelle Huppert) ca sa nu-mi stric lumea pe care mi-am creat-o in capul meu. Tot Ana mi-a zis ca si Haneke spune ceva similar, cum ca refuza sa dezvaluie unele chei din scene pentru ca fiecare spectator isi formeaza o lume a lui, isi da explicatiile lui. Stiam io ca iubesc pe cine trebuie:)
Aveam si cartea (Pianista, Elfriede Jelinek, Polirom) undeva prin casa. Azi noapte, cind nu mai puteam respira si-am oprit o clipa filmul, am cautat-o. Dar sunt prea multe carti pe aici si efortul mi s-a parut mare. Astazi mi-am cumparat alta. Am deschis-o la intimplare: secventa cu baia publica. Mult mai dura si mai agresiva decit rafinamentul, finetea si detaliul nimicului din film. O fac cadou. Dupa reperele mele, nu se ridica la nivelul filmului.

In secventa de mai jos, Erika – profesoara de pian – se prezinta iubitului ei. N-are exercitiul relationarii cu barbatii, nu stie sa vorbeasca cu ei. N-are niciun fel de exercitiu de relationare si se ascunde in spatele perfectiunii (din muzica) ca sa se protejeze. Erika are preferinte sado maso si-i scrie iubitului o scrisoare pe care-l pune sa o citeasca in timp ce ea il priveste. Apoi il confrunta cu ce a citit. Imi place mult cum Huppert ( e maiestria ei aici, de asta nu numesc personajul – Erika) isi prezinta arsenalul erotic: inocenta, vulnerabila, angoasata. Ca o fetita care-si scoate jucariile la control, sau isi prezinta caietele de tema profesorului. Pentru iubitul ei a pierdut controlul, se expune asa cum e.

Desigur, il sperie. Dar asta e alta discutie.

Toata bucuria acestui film e ca doar expune. Nu da niciun verdict, nu da nicio explicatie, nu-ti ofera foarte mult background despre personaje.
N-am mai vzt de mult un asemenea control al detaliilor, al lucrurilor mici care pot genera raspunsuri mari. Un firesc care, in banalitatea lui, te darima. O constructie care creste pas cu pas, te omoara usor, te face sa-ti spui “ok, renunt, nu-l pot duce la capat, ma chinuie prea tare”, dar te tine lipit de ecran. Si cind te poti detasa si-ti doresti sa deconstruiesti ca sa intelegi cum de te-a fct regizorul sa ajungi in starea aia, iti vine sa-l iei acasa pe Haneke, desi banuiesti ca ai avea o viata f f f grea cu el.

Am scris asa de mult de el, cu gindul ca poate va conving sa-l vedeti.


noua Audrey – Carey Mulligan

23 de ani. Nina in cea mai de succes montare britanica a Pescarusului lui Cehov. (acum montarea a fost dusa si la New York)
revelatia de la Sundance de anul acesta ( An education – cu Emma Thomson si Peter Sarsgaard), viitoarele filme cu Natalie Portman, respectiv Johnny Depp.


Peter Sarsgaard

contrabalans pt ca am febra, arici pogonici in git, alieni in creieras. si-am stat in frig 12 ore.


Milk – interzis minorilor in Romania

CNC a decis ca filmul Milk ( azi cu 8 nominalizari la oscar) este “interzis minorilor”.

asa se intimpla cind in comisie sunt oameni care nu-s deschisi la minte.
vestea nashpa e ca genul asta de oameni sunt lasati in continuare sa ia decizii, vestea buna e ca, la ce penurie e prin cinematografe, tinerii isi vor descarca filmul de pe net si-l vor vedea oricum.

CNC a incurajat pirateria. Si-i face reclama filmului:)

detalii aici

Milk nu e printre preferatele mele. mi se pare pe alocuri patetic si m-a enervat. sean penn e insa f bun (are si nominalizare la oscar)



De câteva zile, agenţiile de presă au anunţat că filmul “Road to Perdition” nu mai există, fiind considerat nerealizat vreodată şi retrăgându-i-se dreptul de difuzare pe orice canal sau suport. Munca lui Paul Newman şi a lui Tom Hanks, nominalizările la Oscar, ba chiar şi statueta câştigată de directorul de imagine Conrad L. Hall au fost anulate, iar premiul i se va retrage câştigătorului.

( din Jurnalul National, de saptamina trecuta. mi-am reamintit de asta intr-o discutie lunga la ceai cu razvan)

Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email: