Un cuplu de japonezi se muta la tokyo in cautarea unei cariere.
Ea e motorul relatiei si face eforturi ca sa le mearga bine. El isi gaseste de lucru unde aplicase ea (impachetat cadouri); ea e privita de prietena la care locuiesc drept o ciudata care nu face altceva decit sa decupeze anunturi din ziare. Intr-o seara, dupa ce facuse eforturi mari ca sa indeplineasca visul iubitului (sa difuzeze public filmul pe care el il facuse) fata aude cum ii minimalizeaza efortul prietena ei si cit de urit vbst despre ea.
Dimineata observa ca prin camasa lasa o umbra ciudata pe perete. Trece soarele prin ea. Are o gaura in piept. (Si pt ca stii ca e disperata si suparata, gindesti ca e goala pe dinauntru.)
Pleaca la interviuri pentru job si pe parcursul zilei, gaura din piept e tot mai mare. Apare si un grilaj in gaura aia; apoi un picior i se transforma ca si cum ar avea o proteza de lemn; mai tirziu si celalalt picior. Pina seara se transforma intr-un scaun.
Ajunge in casa unui tinar muzician. Cind el e plecat, ia inapoi chip si trup de femeie: face curat, ii aseaza insemnarile, ii pregateste de mincare. El nu stie ca are acasa o femeie mobila pentru ca atunci cind e prezent, ea se transforma inapoi in scaun si asculta muzica pe care el o compune sau il urmareste discret ce scrie la computer.
Scena de final: “Ma simt mai utila decit am fost vreodata”, zice fata in timp ce e mobila la una dintre seratele muzicale ale noului ei proprietar.
Filmul se numeste Interior Design si e fct de Michel Gondry
(mi-a plct asa de mult ca l-am pove prietenilor. am dat copy paste la ce le-am scris lor ca sa pun si aici)
s-ar zice ca o editie de Oscaruri cu Brad Pitt si Angelina Jolie pe lista nominalizatilor e fericire maxima pentru producatori, pentru ca asta inseamna audienta buna.
noul producator general al Oscarurilor are insa sabia deasupra capului si niste obiective dure asa ca face tumbe foarte serioase.
prima a fost alegerea prezentatorului: Hugh Jackman – frumuselul ales de revisa people drept cel mai sexy barbat din lume. (via Mr P am aflat ca fratele lui Hugh e un jurnalist serios la una dintre cele mai tari agentii din lume. Am si poza cu el:) )
apoi au fost masurile drastice pentru dinamizarea show-ului: 60 de secunde din cintecele nominalizate la coloana sonora, si protestul lui Peter Gabriel care vine la ceremonie, dar nu mai vrea sa cinte deloc.
ca la sfirsit sa pice bomba: producatorii i-au rugat pe prezentatorii oscarurilor pe sectiuni sa nu intre pe covorul rosu pentru a fi o surpriza aparitia lor in timpul ceremoniei.
azi a fost ultima zi de vot pentru membrii academiei. duminica se dau premiile. duminica petrecem si noi la Idelier, vedem Oscarurile cu prietenii. pina atunci avem o sectiune speciala pe tabu.ro cu vesti proaspete despre oscaruri
Eastwood is kept young, perhaps, by his family; he has seven children who range in age from 12 to their early 40s. The 12-year-old daughter, Morgan, lives with him and his second wife, Dina Ruiz, a former TV anchorwoman from Arizona. He married his first wife, Maggie Johnson, when he was 21 and had two children with her. They didn’t divorce for 30 years, during which time he had a child with Roxanne Tunis, two with Jacelyn Reeves and one with Frances Fisher, while conducting a long relationship with the actor Sondra Locke. I wonder if Morgan thinks he’s cool or embarrassing. Eastwood looks surprised. “I think she thinks I’m a cool dad. We get along very well. I have a teenage daughter as well. And I think they think I’m all right. I’m not totally objective. I don’t think they think of me as a guy who should be their grandfather. I used to joke about it: that my kids didn’t give me any grand- children, so I just had my own grandchildren.”
*
Clint Eastwood in the guardian, azi.
*
mai bine il cititi in original si faceti trafic site-ului mama, decit sa asteptati sa-l fure cineva din romania si sa-l publice fara sa plateasca drepturi de autor. stiu e o rautate ce scriu, dar am o scuza: am febra 🙂
Kate Winslet in camera de hotel pregatindu-se pentru Globurile de aur;
Mickey Rourke cu catelul mic de-l tine in palma;
Robert Downey Jr imbracindu-se in rulota noului film, Sherlock Holmes;
Sean Penn acasa, pregatind un sandwich;
Frank Langella imbracindu-se pt Globuri in camera de hotel;
Kat Dennings, acasa vbd cu mama la telefon
Penelope Cruz antrenindu-se cu un coregraf pentru noul ei film, Nine
Brad Pitt pe strazi in Los Angeles, cu motocicleta
*
un documentar multimedia fct de The New York Times pentru care, dupa ce m-am bucurat, am inceput sa oftez “cam cum naiba i-au convins sa- lase asa de mult in intimitatea lor?”
ieri am descoperit ca Sinziana, colega noastra responsabila cu ceea ce vedeti pe site, a jucat in filmul lui Radu Jude, Cea mai fericita fata din lume.
n-am nervi sa ma uit la the wrestler, desi ar trebui sa o fac de dragul filmului requiem for a dream. (acelasi regizor, darren aronofsky). am vzt primele 20 de min si m-a scos din minti, mi s-a parut ca regizorul se pleaca in fata lui rourke si sta acolo ca sa-l calce in picioare.
*
intre timp am citit un interviu genial in the observer si am inceput sa-l simpatizez pe rourke. am dezvoltat chiar o teorie cum ca o sa ia Oscarul pentru ca e genul de legenda cu care empatizeaza toti batrineii care voteaza la premiile Academiei (glorie, decadere, umilinta, rebeliune, succes din nou).
ana mi-a dat un alt interviu din Interview, fct de Christopher Walken
la fel de misto.
*
‘Abso-fucking-lutely. Randy’s living in a state of shame. Living in a state of disgrace. The humiliation that I’ve lived with for five, six, seven, eight, nine, 15 years. That I brought upon myself. I lost everything, the wife, the house, my friends, my name in the business. I was paying $500 a month for an apartment with my dogs. Nobody really knew how broke I was. A friend used to give me a couple of hundred of dollars a month to buy something to eat. And I’d be calling up my ex-wife and crying like a baby and trying to get her back. I was desperate. And I was all alone. And this went on for years, for years.’
*
Later edit: aud ca interviul din The observer este tradus integral in Q Magazine. Sunt f curioasa daca au platit ca sa aiba drepturile pentru publicarea lui. Dar am sa sun sa intreb.
Later Later Edit: Floriana Juncan zice ca a cumparat interviul via Paris Match.
Imi pare rau ca am indoilei, dar chiar am. Si mi s-ar parea unfair ca femeia aia de la The Guardian sa fi muncit din greu pt interviu si sa nu ia niciun ban pentru republicarea externa. Mai ales ca e un text superb, foarte muncit.
Doi pusti de 18 ani, cu super roluri in filmele momentului, The Reader, respectiv Slumdog Millionaire.
*
Kross e incredibil in The Reader. Secventa mea preferata e la masa cu parintii, dupa prima lui experienta sexuala. Complicitatea din ochii lui, masculinitatea care creste pas cu pas. Mmmmm
Iar Stephen Daldry, regizorul, face ceva incredibil cu el; reuseste sa-l transforme cu fiecare noua confruntare sexuala din pusti in barbat. Ca look, ca gesturi, ca prezenta.
Asta micu’, neamt de origine, e la Berlin in sectiunea de tineri actori pe care sunt cu toti producatorii cu ochii. Vor cam fi contracte pt el.
*
Patel e f f talentat. Dupa ce-l vezi ai un mare regret. Cu o fatza ca a lui, cinematograful international nu-i va putea oferi decit roluri de teroristi, naufragiati acidentati, bad guys.
E fara indoiala un fel de discriminare. Sper sa se bucure suficient la Oscar, cit e personajul bun:)
“I don’t try to sympathize with my characters, I just try to empathize with them. To try to understand. If I sympathized with the characters I would make idealized, romantic characters out of them, which I don’t do. I don’t idealize them, I just do normal characters, not very sympathetic, but just the way they are. I think I do this in films that are made in the shape of a question, not in the shape of an answer. They just try to make a very open statement and it is down to anyone’s subjectivity to find his own answer to that.”
Isabelle Huppert
*
Am vzt in week endul acesta Pianista, filmul lui Michael Haneke. Habar n-am de ce l-am sarit la vremea lui. Ma bucur insa ca nu l-am vzt atunci, pentru ca ar fi fost ca la Bleu-ul lui Kieslowski: as fi stat in casa, prêt de citeva zile, incerc sa reinvat sa respir. Acum, anii din buletin, antrenamentul stomacului si emisiunile timpite de la tv, ma ajuta sa ma recuperez mai repede.
*
Mai jos e secventa mea preferata din film. Ana (care mi-a dat filmul) spune ca e si secventa preferata a lui Haneke. Nu vreau inca sa ma uit pe dvd la interviurile cu regizorul si cu actrita ( Isabelle Huppert) ca sa nu-mi stric lumea pe care mi-am creat-o in capul meu. Tot Ana mi-a zis ca si Haneke spune ceva similar, cum ca refuza sa dezvaluie unele chei din scene pentru ca fiecare spectator isi formeaza o lume a lui, isi da explicatiile lui. Stiam io ca iubesc pe cine trebuie:)
*
Aveam si cartea (Pianista, Elfriede Jelinek, Polirom) undeva prin casa. Azi noapte, cind nu mai puteam respira si-am oprit o clipa filmul, am cautat-o. Dar sunt prea multe carti pe aici si efortul mi s-a parut mare. Astazi mi-am cumparat alta. Am deschis-o la intimplare: secventa cu baia publica. Mult mai dura si mai agresiva decit rafinamentul, finetea si detaliul nimicului din film. O fac cadou. Dupa reperele mele, nu se ridica la nivelul filmului.
*
In secventa de mai jos, Erika – profesoara de pian – se prezinta iubitului ei. N-are exercitiul relationarii cu barbatii, nu stie sa vorbeasca cu ei. N-are niciun fel de exercitiu de relationare si se ascunde in spatele perfectiunii (din muzica) ca sa se protejeze. Erika are preferinte sado maso si-i scrie iubitului o scrisoare pe care-l pune sa o citeasca in timp ce ea il priveste. Apoi il confrunta cu ce a citit. Imi place mult cum Huppert ( e maiestria ei aici, de asta nu numesc personajul – Erika) isi prezinta arsenalul erotic: inocenta, vulnerabila, angoasata. Ca o fetita care-si scoate jucariile la control, sau isi prezinta caietele de tema profesorului. Pentru iubitul ei a pierdut controlul, se expune asa cum e.
Desigur, il sperie. Dar asta e alta discutie.
Toata bucuria acestui film e ca doar expune. Nu da niciun verdict, nu da nicio explicatie, nu-ti ofera foarte mult background despre personaje.
N-am mai vzt de mult un asemenea control al detaliilor, al lucrurilor mici care pot genera raspunsuri mari. Un firesc care, in banalitatea lui, te darima. O constructie care creste pas cu pas, te omoara usor, te face sa-ti spui “ok, renunt, nu-l pot duce la capat, ma chinuie prea tare”, dar te tine lipit de ecran. Si cind te poti detasa si-ti doresti sa deconstruiesti ca sa intelegi cum de te-a fct regizorul sa ajungi in starea aia, iti vine sa-l iei acasa pe Haneke, desi banuiesti ca ai avea o viata f f f grea cu el.
Am scris asa de mult de el, cu gindul ca poate va conving sa-l vedeti.
23 de ani. Nina in cea mai de succes montare britanica a Pescarusului lui Cehov. (acum montarea a fost dusa si la New York)
revelatia de la Sundance de anul acesta ( An education – cu Emma Thomson si Peter Sarsgaard), viitoarele filme cu Natalie Portman, respectiv Johnny Depp.
CNC a decis ca filmul Milk ( azi cu 8 nominalizari la oscar) este “interzis minorilor”.
asa se intimpla cind in comisie sunt oameni care nu-s deschisi la minte.
vestea nashpa e ca genul asta de oameni sunt lasati in continuare sa ia decizii, vestea buna e ca, la ce penurie e prin cinematografe, tinerii isi vor descarca filmul de pe net si-l vor vedea oricum.
CNC a incurajat pirateria. Si-i face reclama filmului:)
De câteva zile, agenţiile de presă au anunţat că filmul “Road to Perdition” nu mai există, fiind considerat nerealizat vreodată şi retrăgându-i-se dreptul de difuzare pe orice canal sau suport. Munca lui Paul Newman şi a lui Tom Hanks, nominalizările la Oscar, ba chiar şi statueta câştigată de directorul de imagine Conrad L. Hall au fost anulate, iar premiul i se va retrage câştigătorului.
( din Jurnalul National, de saptamina trecuta. mi-am reamintit de asta intr-o discutie lunga la ceai cu razvan)
Acolo unde e link, e o invitatie: s-ar putea sa va placa sa vedeti/cititi.
Am vzt:
1. Good night and good luck (era la tv si-am vrut sa revad monologul cu “daca televiziunea doar va distra lumea, atunci va ramine o cutie cu fire si lampi”)
2- 3 -4. How to Lose Friends & Alienate People, Read & burn out, Women – ca sa-mi spal creierii dupa lecturile grele.
5-6. Breath al lui Kim ki duk (cam bullshit, dar nu-l vazusem cind concura cu Mungiu la Cannes) si Dream – la sugestia lu’ domn Afrim – tot al lui Kim Ki Duk (much, much better)
7. First person – Rick Rosner si Chris Langan (doua episoade din documentarele-interviuri mai vechi ale lui Errol Morris pentru ca mi le-a reamintit domnu’ Gladwell cu cartea sa.)
8. Stories of lost souls (7 povestiri cu distributii si regizori diferiti; Cate Blanchet mi-nu-nat d isterica intr-una din ele)
9. The city of Sylvia (n-as fi vzt niciodata filmu’ asta daca in aeroport, R n-ar fi fost confundat cu actorul din rolul principal, iar el plin de incredere nu ar fi dat autograf -“with love, Xavier”)
10. Milk (Sean Penn ia Oscarul, din nou; doar ora – 5 dimine – m-a oprit sa dau clasicul sms “toti baietii misto joaca in echipa voastra?!”)
11. Revolutionary Road (filmul care a reusit performanta vacantei: sa–mi alunge insomnia; la a treia incercare am ajuns la genericul final, pacat ca l-am vzt la sf vacantei, as fi dormit mai mult)
Am citit:
1. Joan Didion – The year of magical thinking (m-a impresionat tare, a dus la o serie de alte lecturi despre care am sa scriu separat si am cautat-o pe Adriana Marina: “hai sa facem cumva sa fie tradusa si la noi”. multzu Lavi, Cristi)
2. Malcom Gladwell – Outliers (care m-a cam enervat si o sa ma manifest curind aici)
3. Paul Auster – True tales of American life (povesti reale scrise de oameni obisnuiti si editate de Auster)
4. Zadie Smith – The book of other people (23 de scriitori si exercitiile lor d proza scurta pe tema data, editate de Zadie – o concurenta la antologia Granta); m-a distrat Hornby si al lui J Johnson, nu s-a luat deloc in serios – de unde si postul meu cu “Popescu”;
5. Julian Barnes – Nothing to be Frightened of (cadoul d Craciun d la Mimo, direct la tinta. Multzu.)
6. Ian McEwan – The Daydreamer (prima carte pentru copii a dlui McEwan)
Am baut: mult, de multe feluri, in doua tari, dupa doua obiceiuri si fusuri orare.
M-am plimbat pe strazi pina mi-a inghetat nasul, mi-am revazut prieteni vechi, am facut pariuri si cadouri, am stat cit am putut de mult departe de net, de calculator si de televizor. Am lichelit.
You need to get an illegal abortion in Communist Romania, 1987, you go to a hotel room and wait for the guy who calls himself, with leaden irony, Mr. Bebe (pronounced bay-bay, as in the French word for baby). In the year’s best foreign-language film, Bebe is a monster, no question, but not a screamer. His voice is icily controlled; he could issue a death sentence without inflection. Solidly built and sporting a leather jacket, Ivanov suggests the Brando of The Wild One — just extract the humanity and leave in the sociopathic brutality. I know nothing about the actor except that he’s made movies in four languages (Romanian, Russian, French and English) and that his name suggests a Russian heritage. In fact, he has some of Vladimir Putin’s glacial charisma and sexual threat. I wouldn’t care to be in a hotel room with either of them; but I look forward to more Ivanov movies, to see if he’s got the same sick radiance, like a walking Chernobyl.
richard corliss a scris cele de mai sus si l-a plasat in topul celor mai tari performante actoricesti ale lui 2008, pe locul 3.
*
prietenii mei stiu ca am o pasiune speciala pt vlad ivanov (e pe lista scurta a domnilor pe care i-as lua acasa la mine:) ).
l-am vzt in teatru cu mult inainte ca 4,3,2 sa-i aduca celebritatea. odata, la green, in “frimiturile” liei bugnar m-a impresionat asa de tare, incit m-am dus si a doua zi; am stat in fatza si m-am uitat doar la el. eram curioasa daca o sa poata sa fie la fel de bun ca in seara precendenta. a fost perfect.
*
sunt f f bucuroasa ca primeste in sfirsit recunoasterea pe care o merita. e un actor minunat si, asemeni tuturor oamenilor MARI, e extrem de modest.
*
alte clasamente, printre care best covers, best non fiction books, best photos, aici
In Romania under the Ceausescu regime, abortion was banned, and within 20 years some half a million women had died from having botched illegal abortions. This severe thriller from writer-director Christian Mungiu focuses on Gabita (Laura Vasiliu), a pregnant college student, and her friend Otilia (Anamaria Marinca), who finds a man who’ll do the job: a quietly thuggish fellow who calls himself Mr. Bebe (Vlad Ivanov). Remorseless long takes build the suspense as the young women secure a hotel room and, when Bebe explains how they’ll have to pay, question whether it’s worth the price. Strap yourself in for this minimalist, splendidly acted horror film — and count your blessings that you live in a country where choosing an abortion doesn’t mean losing a life.
richard corliss in time 2008 lists. unde filmul lui cristi mungiu e pe locul 4.
in seara asta, la elvira popescu, alegerea lui cristi puiu.
calm si rafinat. si el si filmul.
aici Edith Piaf ‘Les amants de Paris’ in intregime lasat in film, fara nicio miscare speciala a personajului din cadru. pe vremea cind se facea literatura din imagini
*
altfel, entre les murs – marele cistigator la cannes – nu m-a fericit f tare.
e si o romanca pe acolo, in povestea reala, cea care a inspirat cartea (aud ca e mai buna decit filmul, a aparut la nemira, citesc catre we) si apoi filmul. despre doamna, dupa ce mai fac ceva research:)
minunatul Luhrmann care facea din Moulin Rouge un videoclip de o ora si un pic si-l ducea pe Romeo lui Shakespeare pe plaja Venice de linga LA, se intoarce cu Nicole Kidman cu tot. noul lui film, australia, are premiera in SUA in seara asta.
e f greu sa descrii o intimplare cu vorbe si sa tii publicul atent, dar sa pui videoclipuri unul dupa altul si sa faca sens povestea? cam ce tehnica trebuie sa cunosti? Luhrmann o stie, cum o stie si Julie Taymor, Across the universe, si Christophe Honore, Les Chansons d’amour.
australia nu e musical. vine la noi din 2 ian 2009.
