Category : teatru

327106_245006962206207_245005065539730_727442_1045443_oundercloud – ieri – part 1

undercloud – ieri – part 1

Nu conteaza cine esti,cine esti conteaza!

Aseara la Undercloud s-a jucat “American Buffalo”, in regia lui Cristi Juncu. Cei trei protagonisti, interpretati de Gheorghe Ifrim, Marius Florea Vizante si Vlad Zamfirescu, au coplesit publicul festivalului cu un umor de proportii. Vazusem spectacolul la “el acasa”, pe scena Teatrului Act si asteptam cu nerabdare sa vad cum va fi jucat “in deplasare” .

Pe langa intamplarile amuzante ale celor trei interlopi si textul savuros al lui David Mamet, cei trei actori au impanzit piesa cu momente de improvizatie care au facut deliciul spectatorilor. Un astfel de moment, chiar la inceputul piesei, a zguduit sala de râsete si a avut ca subiect sunetele stridente ale unui telefon mobil uitat deschis.

Usurinta cu care cei trei actori au jonglat cu textul si contextul in care au jucat (sala plina pana la refuz) m-au facut sa realizez cat de sudati sunt cei trei ca parteneri pe scena, cat de bine se cunosc si cum ia nastere, la fiecare spectacol, un alt “American Buffalo”.

Daca esti iubitor de teatru si stii sau iti imaginezi cata munca si sacrificiu stau in spatele rolurilor de care te bucuri, atunci nu ai voie sa ratezi urmatoarea reprezentatie a acestei piese!

* corespondenta de Lucia Grosu.
Festivalul de teatru Undercloud se desfasoara la Muse pe Lipscani pina pe 9 septembrie

376
Amalia2” Toata viata ar dura cat o respiratie. Si atunci respiri adanc…foarte adanc!”

” Toata viata ar dura cat o respiratie. Si atunci respiri adanc…foarte adanc!”

Despre spectacolul din seara trecuta “Amalia respira adanc”, un one woman show al Teatrului Act, cu Cristina Casian, imi vine foarte greu sa scriu, pentru ca sunt inca ravasita de atatea emotii si trairi, incat imi gasesc cu greu cu greu cuvintele sa descriu starea in care ma aflu.

Am gasit o Cristina Casian foarte buna, teribil de expresiva, cu o forta aproape neomeneasca de a juca destinul trecut prin comunism al Amaliei Anastasia, in mai multe etape ale vietii.

Amalia este scolarita cu cravata rosie, de pionier de o veselie molipsitoare, care-si spune rugaciunile si nu intelege de ce nu are voie sa mearga la biserica, dar fericita ca a scapat de lectiile de pian si de guvernanta nemtoaica si ca poate canta in voie ” voi oropsiti ai sortii”.

Eleva din clasa a XI-a F seral, sfatuita de tovarasul comandant sa-si aleaga ca prieteni pe soldatii de la ambasade si sa-i spioneze, cautand prin gunoaie a aflat despre o multime de tari si ca “Franta era toata o branza”.

Este pe rand tanara indragostita, dar ii trece repede pentru ca in comunism te poti indragosti si anesteziezi onoarea, iar fericirea are picioare scurte, corista in Ansamblul Pastorasul, casatorita cu un tanar intalnit la miting pe care-l insala de cate ori are ocazia, mama indurerata de disparitia copilului in incercarea de a trece Dunarea inot.

Ne-o arata pe Amalia ajunsa femeie de serviciu la Otopeni si care se intalneste dupa multi ani cu fratele sau, Vitea, dansator emigrat in Franta, dar care nu o mai recunoaste.

Amalia a ajuns batrana si singura la un azil de batrani cu toate visele ei, asteptand sa se deschida usa si sa-si ia zborul spre norii pufosi si albi, fericita sa-i intalneasca pe maman, papa, Fanny, pe babuska. “Viata adevarata incepe abia dupa ce mori.”

Este o piesa care vorbeste de bucuriile si durerile Amaliei si, surprinzator, pana la final ajung sa fie si ale tale.

*
Corespondenta de Ioana Tugearu de la Festivalul de teatru independent de orice, Undercloud.
Undercloud are loc la Muse, pe LIpscani, pina pe 9 septembrie.

433
Amalia 1undercloud ziua 3, corespondenta Amalia respira adinc

undercloud ziua 3, corespondenta Amalia respira adinc

Amalia respira adanc
Aseara am vazut la festivalul Undercloud spectacolul Amalia respira adanc. Stiam ca e o piesa pe care trebuie sa o vad, auzisem numai cuvinte de lauda despre ea si actrita Cristina Casian, insa nu o prinsesem in stagiune. Asa ca am mers.

Amalia… e un one woman-show care lasa urme adanci in mintea si, mai ales, inima spectatorului. Cu cateva zile in urma defineam teatrului ca fiind atunci cand stii ca personajul de pe scena iti vorbeste numai tie si simti ca inima iti bate pe dinafara. Asa s-a intamplat aseara la Amalia.

M-am simtit expusa, personajul imi vorbea mie despre o parte din mine. Eram eu, mica si naiva, mandra nevoie-mare de cravata mea rosie de pionier, cantand cat ma tineau plamanii cantece patriotice comuniste. Nu din convingere, ci doar din placerea de a canta.

Apoi, am vazut-o pe Amalia crescand in epoca de aur, suferind de foame si cautand prin tomberoane. Si nu mai eram eu, Lucia-cand-era-mica, ci Amalia la adolescenta si apoi la tinerete. Chiar daca povestea ei nu mai era cea pe care o traisem eu (eu fiind dintre cei care la Revolutie mai erau copii), am continuat sa ma simt Amalia si sa ma identific cu personajul.
Ea mi-a povestit despre Romania mirosind a transpiratie si spray Mozaic (singurul de pe piata), despre nechezol si tacamuri, despre perchezitii si arestari ale Securitatii, despre calcarea in picioare a spiritului prin umilinte repetate.

Am aflat ca singura modalitate de a te ridica din mocirla de zi cu zi este sa respiri adanc, adanc si sa te lasi prinsa in respiratie ca mai apoi sa te ridici usor de la pamant catre un Rai si un Dumnezeu interzise de partid, alaturi de psihanaliza, cola si libertate.

Am vazut-o pe Amalia la maturitate, curatand toaletele din aeroport si sperand sa isi revada fratele fugit din tara de mult timp. “Nu vreau sa mor inainte sa ma trezesc din visul asta care e viata mea!” spune ea. Caci ce poate fi o viata plina de durere si suferinta, decat un vis urat?
Si iat-o pe Amalia la portile Raiului unde maman se inaltase tot respirand adanc. E iar Amalia-mica, exuberanta, fericita sa isi revada familia iubita, oamenii carora le crescusera aripi de inger.
Chiar, cum ar fi daca viata ar dura cat o respiratie?

*
corespondenta de Lucia Grosu. Festivalul de teatru independent de orice, Undercloud, se desfasoara la Muse, pe Lipscani pina pe 9 septembrie.

372
Richard-lll--001My Richard III (cu Kevin Spacey)

My Richard III (cu Kevin Spacey)

Stiu ca fiecare spectator dintre cei peste 1000 care incap in sala Old Vic seara de seara are povestea lui despre aceasta piesa.
A mea este asa:

*
L-am descoperit pe Kevin Spacey la Usual Suspects si mi-a placut atit de mult incit, apoi, i-am vazut toate filmele; si cele de dinainte de US si cele de dupa (chiar si prostioara Horrible Bosses).
Sa-l vad pe scena la citiva metri de mine, mai degraba sa-l simt, a fost un foarte mare privilegiu si noroc (mi-am luat bilete din februarie)

*

De cind mi-am luat bilete n-am zis niciodata altfel, referindu-ma la aceasta piesa, decit “ma duc sa-l vad pe Spacey in Richard III-lea”, iar aseara la Old Vic exact asta mi s-a dat.

Pentru ca piesa a fost asezata ca sa fie Spacey peste tot; pe pereti, pe un ecran urias ( pentru ca spectatorii din spate sa poata vedea, macar intr-o secventa – cheie – expresia geniala a fetzei si a ochilor lui); ceilalti actori sunt anexe pe scena, chiar si atunci cind sunt singuri, tot simti prezenta lui Spacey acolo.

Kevin Spacey peste tot, spre fericirea platitorilor de bilet, veniti din toate colturile lumii.

Dar performanta tehnica a lui Kevin Spacey e incredibila; sigur ca l-am vazut in filme cu o tehnica impecabila de a trece de la o stare la alta doar din zimbet sau de a dansa si cinta ca-n musicalurile de demult sau de a fi cel mai nesuferit om de pe planeta doar din privire; dar cind il vezi 4 ore intr-un maraton de stari si emotii, desfasurindu-se secunda de secunda cu aceeasi intensitate (si cind da el replica si daca e doar prezent in scena), iti dai seama ca omul asta are niste calitati si abilitati incredibile.

Pe la pauza ma gindeam ca piesa asta e ca si cum Usain Bold (detinatorul recordului mondial la 100 m) ar cistiga un maraton doborind recordul mondial. E o demonstratie de campion mondial ca in actorie ia medalia de aur oriunde. Si in teatru, si in film.

(ca si la sportivi, sunt sigura insa ca sacrificiile din spate sunt la fel de mari; si nu cred ca le va povesti vreodata; e in caietul program o declaratie despre cum s-a lasat de fumat, n-a mai baut nimik si, in general, a renuntat la orice cit a pregatit acest rol pentru ca e foarte solicitant. Dar eu cred ca e mult mai mult de atit, la nivel personal in raport cu efortul pe care-l face si in teatru si in film; si ca manager de teatru)

*
Montarea in versiunea Sam Mendes ( domnul care a mai lucrat cu Spacey si pt American Beauty) e adusa in actualitate; Richard 3 poate fi oricare dictator contemporan. Nu m-a impresionat asta, desi are coerenta si se sustine in text (dar am mai vazut multe montari moderne pentru Richard sau pentru lucrari shakesperiene). E corecta. Atit as spune.

Insa am doua secvente pe care le iubesc mult din experienta de aproape 4 ore de aseara.

Prima e din timpul piesei si nu e una in care Spacey sa fi sprintat pe scena in rolul lui exceptional.

E secventa in care unul dintre apropiatii lui Richard aduce la curte, ca dovada a indeplinirii misiunii, capul uneia dintre victimele sale. E intr-o cutie de carton maro si-l aseaza pe un scaun de lemn din fata lui Richard care, abil si manipulatoriu, incepe sa spuna cit de mult a iubit el victima, pentru ca apoi sa –si aminteasca neintelegerile dintre ei; moment in care bastonul care-l ajuta sa se deplaseze pare ca se transforma intr-un pumnal cu care incepe sa loveasca adinc in cutie de unde sar stropi de singe.

Toti spectatorii din sala teatrului Old Vic au avut o reactie de “chhh; auuu, brr”, a fost un murmur general la sincron, din toate colturile, cu gindul ca in cutia aceea era un cap de om.

Asta e magia teatrului si puterea imaginatiei spectatorului pusa in valoare de actori si regizori inteligenti.

Cea de-a doua secventa pe care o voi pastra in minte multa vreme este chipul lui Kevin Spacey la final, la aplauze.

Fata care arata epuizarea totala, dar cu o privire bucuroasa; trupul drept chiar daca mai pastra urmele (din costum) ale cocoasei lui Richard, dar fragil si tremurind de oboseala. ( dupa efortul incredibil pe care -l face in primele 4 acte, in ultima secventa sta spinzurat in scena, de picioare, cu capul in jos, peste 5 minute).

Urarele publicului si chipul lui epuizat au fost pentru mine ca o metafora “sa –ti dai sufletul pentru ceea ce crezi”.

Si pentru asta a meritat sa vin de la mii de km distanta si stau patru ore pe scaun.

621
327106_245006962206207_245005065539730_727442_1045443_oUndercloud – corespondente ziua 2 (part 2)

Undercloud – corespondente ziua 2 (part 2)

Cum m-am lasat de gandit. Mic tratat pentru intelectualii epuizati.

Spectacolul este povestea tulburatoarea a zilelor noastre. Textul, adaptat dupa romanul lui Hannes Stein, este o satira a prezentului in care ne zbatem. Anca Sigartau si 1Q Sapro dau viata unor personaje care incearca sa convinga publicul, intr-o maniera usor interactiva, sa se lase de gandit.
Piesa se structureaza in 3 parti: argumentare, exercitii practice si concluzii. Din argumentele care sustin renuntarea la activitatile intelectuale ar fi: gandirea iti distruge sansa la o cariera, gandirea insingureaza, duce la plictiseala si in final rapeste tot misterul vietii.
Textul spumos si jocul entuziast al celor doi actori au contribuit la crearea unei atmosfere calde si prietenoase in sala de spectacol. Relatia nascuta intre actori si public e remarcabila.
Jocurile de cuvinte, improvizatia si replicile memorabile (“Femeile frumoase si destepte au mari sanse sa ramana singure!”) construiesc un spectacol in esenta tragic-comic. Autorul ne indeamna sa avem mintea goala si inima plina. Gandirea nu duce la nimic bun, “Jos intelectualitate!”, striga cele doua personaje.
La ce bun sa gandesti intr-o lume in care se pare ca doar superficialul are success? Mai bine iti speli mintile cu droguri si esti fericit.
Dupa o incursiune comica in ceea ce numim drama existentei noastre, piesa ne impinge incet catre marginea prapastiei, catre masuri extreme, catre disperare si deznadejde. Fie te implici si iti asumi nefericirea care poate sa te puna la pamant, fie renunti la gandit si traiesti in ignoranta si nepasare. ”Alegerea este a voastra”, spun personajele la final.

Cada cu picioare

El si Ea.Si o cada. Doar ca El (Cristi Balint) si Ea (Stefana Samfira) intruchipeaza cate 5 personaje fiecare.
Spectacol amuzant si foarte bine receptat de publicul festivalului, Cada cu picioare este un tur de forta actoricesc. Desi piesa, scrisa de Werner Trieschmann si regizata de Florin Zamfirescu, prezinta publicului 10 personaje care se perinda pe scena, fiecare cu personalitatea sa,in final Cada…e o poveste despre singuratate si cautarea implinirii in doi.
Am fost foarte impresionata de rapiditatea cu care cei doi actori au trebuit sa isi schimbe mastile. Odata cu modificarea unui obiect din costumatie, care dureaza mai putin de un minut, Cristi Balint si Stefana Samfira schimbau radical tipologia personajului.
Ca spectator, m-am surprins asteptand cu nerabdare urmatoarea masca, urmatorul personaj. Am ras cu pofta, textul fiind de un umor remarcabil. Dintre replici imi amintesc una memorabila: “Era un frig! Daca stranutai pe-un hamster il ciuruiai cu gloante de gheata!”.

*
Corespondenta de la festivalul de teatru independent de orice, Undercloud, de Lucia Grosu. festivalul se desfasoara la Muse, pe Lipscani, un bilet costa 30 ron

297
UNDERCLOUD 2011_ ProgramUndercloud, corespondenta ziua 2

Undercloud, corespondenta ziua 2

Cada cu picioare

Oamenii ajung sa cumpere lucruri de care nu au nevoie pentru a impresiona sexul opus sau …pentru a-i uita. Dupa ce se depart incearca sa scape de toate amintirile. Asa ajung Scott si Olivia sa scoata la vanzare o cada cu trei picioare.
Olivia, o tanara singura si retrasa care se simte bine in linistea apartamentului sau intunecat,racoros si vechi, este invadata de potentiali cumparatori ai cazii, fiecare interesat mai mult de persoana fetei decat de obiectul scos la vanzare:
-un priceput meserias, bun la toate, insistent si posesiv
-Angus “erou scotian”, tanar regizor de videoclipuri si dependent de pastile convins ca omul este facut din karma si sange
-tatal tanarului, un obsedat sexual cu trei sotii la activ si nenumarati amante, care ar achizitiona cada daca iubita si-o doreste
-un maseur cu alte orientari sexuale care stie tot ce se intampla prin vecini, si….
-Scott, un tanar singur, normal si placut….interesat de cada, dar si in cautarea iubirii.
Atunci cand relatia lor scartaie si se despart, este randul lui Scott sa scoata cada la vanzare si sa scape de amintirile ce s-au strans de-a lungul relatiei lor si apar interesate mai intai
– o antrenoare de baschet dornica de o partida de sex cu palidul Scott
– Maria, o tanara iubitoare de inmormantari si tot ce implica acestea, imbracata permanent in negru pt ca nu se stie niciodata cand moare cineva si…sa fie pregatita
-o alcoolica care aduce karma pozitiva
-Gertude, vanzatoarea de vechituri, si…
-Olivia, fata draguta si timda interesata de cada dar si de un partener de apartament.
O poveste amuzanta in care toata lumea este in cautarea iubirii…

Toate personajele feminine sunt interpretate de Stefana Zamfira, toate personajele masculine sunt interpretate de Cristi Balint.

*
corespondenta de la festivalul de teatru independent de orice, Underground, de Ioana Tugearu.

click pe foto si puteti vedea toate piesele din program. festivalul se desfasoara la Muse, pe Lipscani, un bilet costa 30 ron

347
theatre1sa scriem un ebook despre teatru

sa scriem un ebook despre teatru

De ce joaca actorii in teatrele independente?

V-ati intrebat vreodata?

Unii o fac pentru ca in teatrele lor nu sunt distribuiti in roluri care sa le exploateze abilitatile; altii o fac pentru ca in teatrele in care sunt angajati nu sunt distribuiti deloc; unii o fac pentru ca vor sa experimenteze si un alt gen de abordare a publicului; altii pentru ca doar acolo, in circiumi mai speciale, sau in teatre mici, sau in spatii care sunt orice – magazine, bulevarde etc –, pot sa vorbeasca.

Dar toti actorii fac teatru in companiile independente pentru ca-si iubesc meseria. Sigur ca tremura de emotie la fiecare aparitie (ne-a povestit minunat Marius Manole pe blogul lui ), sigur ca primesc bani putini, sigur ca le e greu sa joace cind in dreapta se ciocnesc halbele de bere, dar… ei se bucura pentru fiecare sansa de a juca. Si daca observa in sala oameni care uita de bere sau de vorba si privesc transpusi la/in ei, seara aia e o victorie mare.

*

Cu ocazia festivalului de teatru independent (de orice) – UNDERCLOUD – va propun sa le aratam actorilor cit de mult ne bucura pe noi, spectatorii, pasiunea lor de a juca.

Spuneti o definitie personala a teatrului sau a actorului pe hashtag-ul #undercloud pe twitter, le voi aduna pe toate intr-un ebook s!mpa pe care-l vom trimite tuturor actorilor din festival.

Si tuturor actorilor care ne-au bucurat vreodata. Va fi o multumire publica, colectiva pentru munca si talentul lor.

Hai! E momentul sa spunem si noi cit de mult ne bucura ei, actorii, si cum n-am putea trai fara emotiile pe care ni le dau.
*
Ca sa fim cit mai eficienti, am sa va rog sa faceti cunoscut celor care va citesc aceasta initiativa: un ebook despre emotiile pe care ni le-au adus actorii si teatrul, definitii personale ale teatrului, realizat din statusuri de twitter. Si hashtag-ul #undercloud.

Apoi, evident sa scrieti despre emotiile voastre pe twitter.

Multumesc frumos.

*
Undercloud – Festival de teatru independent de orice – incepe miine 29 august si se incheie pe 10 septembrie. Toata spectacolele au loc la Muse, in centrul vechi, biletele costa 30 ron. Programul spectacolelor l-am postat aici.

376
327106_245006962206207_245005065539730_727442_1045443_oSimpa si Undercloud

Simpa si Undercloud

Vrei sa te intilnesti (in locul meu) cu niste actori simpa?

Anul acesta festivalul de teatru independent Undercloud are o semnificatie speciala pentru mine. De fapt, de anul asta incolo, va avea mereu o semnificatie speciala pt mine.

Va fi pentru totdeauna “primul eveniment cultural la care S!MPA a fost partener oficial”, alaturi de nume mari ca VODAFONE, Ministerul Culturii sau revista ELLE.

Va dati seama ce inseamna asta? Pe linga bucuria mea imensa ca sunt pusa alaturi de nume asa de mari, de luni mergem cu totii la teatru. Sunt piese in festival in care joaca prieteni de-ai mei, sunt alte piese pe care nu le-am vazut dar vreau foarte mult sa le vad si sunt citeva pe care le stiu si le iubesc tare (“Amalia respira adinc” TREBUIE vazuta. TREBUIE!)

*
Festivalul se suprapune (4 zile) peste excursia mea in Anglia ( tot in interes de teatru, Richard III-lea cu Kevin Spacey), asa ca am nevoie de ajutoare. Mare mare nevoie.
Caut 2 reporteri speciali care sa mearga la teatru in locul meu si sa scrie, ca special guest pe blogul meu

Regula de inscriere e simpla: daca ai blog scrie pe blogul tau de ce vrei sa mergi la Undercloud ca reporter special (vei avea acces si la actorii din distributie pentru interviuri) si pune un link aici.
Daca n-ai blog, scrie pe Facebook de ce vrei la festivalul de teatru independent si tag-uieste-ma.
Miine la prinz alegem corespondentii:)

*
Iata programul, e f simpa, tre sa mergem! toate piesele se joaca la Muse, in Centrul Vechi. sunt bilete putine, deci trebuie cumparate din timp. costul unui bilet 25 ron 30 ron.

P.S. festivalul e plin de premiere pentru lumea 2.0, o piesa care se va juca pe Facebook, plus un ebook s!mpa ( in care veti scrie voi), dar despre astea miine.

1135
rodicamandache11Dorulet

Dorulet

ieri am gasit la carturesti Visul unei nopti de iarna, piesa lui Tudor Musatescu cu Rodica Mandache si Florin Piersic.

m-am uitat azi noapte cu o mare bucurie la piesa.
am marele noroc sa o stiu pe doamna Mandache si sa ne fi intilnit (nu atit de) des (pe cit ar trebui) in ultimii ani. stiu povesti minunate despre teatru de la dinsa, unele chiar despre spectacolul asta.
stiu povesti despre spectacolele in care joaca acum (chiar vineri am vazut-o alaturi de Marius Manole in Marea iubire a lui Sebastian, la Godot… si-am avut placerea si onoarea, impreuna cu Ana si Raluca, sa o conducem acasa si sa mai povestim povesti despre teatru), dar niciodata nu am vazut-o pe doamna Mandache ca in piesa asta. Ca in “Doruletz”, cum se numeste personajul sau. ( niciun gest, nicio privire, nicio inflexiune a vocii )

asa ca am furat de pe ecran, cu printscreen, citeva imagini din piesa:)

anul trecut, mi-a povestit despre cum a schimbat-o piesa asta. am cautat prin arhive si-am gasit fragmentul de text.

Crede ca intâlnirea cu inteligenta lui Florin Piersic in „Visul unei nopti de iarna” a modelat-o ca actrita.
„Florin Piersic nu e ca restul oamenilor. De actori nici nu mai vorbesc. E din alt aluat. I-a placut atât de tare rolul meu incât venea si repeta pentru mine, nu pentru el. Regizorul era un coleg de-al meu, Dan Necsulea. La prima repetitie, ne-am dus la National, eu, Florin, regizorul si am deschis textul. Citeam si imi placea de mine, stiam ce grozava sunt si ce talentata. Si Florin a zis: «Uite despre ce e vorba. Rodica e o actrita foarte colorata, ca si mine de altfel. Acum noi trebuie sa ne chinuim sa-i scoatem tot ce ne-a aratat aici ca sa ajungem la ea. Ala-i rolul.» Pesemne ca alta actrita ar fi spus «vezi-ti de treaba». Astea sunt caderi de sus, dar eu reactionam bine si-am lucrat minunat cu el.“
La aniversarea a 50 de ani de cariera ai lui Florin Piersic, s-a spus ca i-a facut cea mai frumoasa urare. Intre multele amintiri si snoave de pe platourile de filmare povestite de partenerele lui de de-a lungului timpului, Rodica Mandache i-a urat „Sa nu fii singur”.

*
alte doua lucruri minunate pe care mi le-a spus doamna Mandache

„E la fel de greu de suportat o lauda ca si o injuratura. E aceeasi carare. Nu e usor de primit. Dar asta nu inseamna ca nu le depozitezi undeva, unde te intâlnesti cu ele si le scoti din când in când. Si pe unele, si pe celelalte.”

„Dupa fiecare rol extraordinar sa nu-ti inchipui ca esti placat undeva pe un piedestal si de acolo te ia toata lumea. Nu. Succesul tine cât tine rolul ala. Atât. Si daca intr-o zi ti se umfla maseaua, nu mai tine nici cât rolul ala.”

*
daca-si doreste cineva sa vada piesa, va dau cu drag DVD-ul, lasati la comentarii un semn:)

1454
IMG_4821Mariana Mihut si timiditatea

Mariana Mihut si timiditatea

Se spune ca actorii sunt foarte timizi, iar scena e singura lor cale de eliberare. Ati declarat în repetate randuri ca sunteti timida. E adevarat?

“E prima data cand aud ca si alti actori sunt timizi. Eu am vazut niste impertinenti”, rade Mariana Mihut. “Nu stiu, nu cred ca e o teorie care sa se confirme in realitate. Dar in ce ma priveste, chiar trebuie sa-mi inving timiditatea”.

Felul Marianei Mihut de a acorda interviuri rar, foarte rar, a devenit proverbial. Cind se facuse ora pentru interviul nostru , la 11 fix, niciun minut mai devreme, intr-o dimineata de Festival Anonimul, in Delta, a incuiat silentios usa casutei din lemn in care era cazata. Purta o palarie din paie, la git o esarfa si pasea masurat, ca pisicile.

“Buna dimineata, draga mea”. Ochii, de un verde vioi, straluceau.

Avea un amestec de caldura si curaj, barbia dreapta, de parca atunci ar fi coborit de pe scena, din Lear – un rol care ii e foarte drag –, dupa un tur de forta fulminant.

Cum stateam fata in fata, Mariana Mihut a povestit despre timiditate. A lasat sa se vada, autoironic si onest, ca si marii actori sunt vulnerabili, stiind ca se poate invata din asta.

“De cele mai multe ori, in tinerete – nu stiu cum e la varsta asta, daca m-am schimbat –, paream pur si simplu idioata din cauza timiditatii. Eram cineva care nu-si gaseste vorbele, care se balbaie şi se-nroseste, face pete pe gat. Ce poti sa crezi despre un asemenea om, care si-a ales si sa fie actor, decat ca este idiot?”.

Data viitoare cind o voi vedea pe scena, locul de putere suprema, unde c-o singura replica iti poate taia respiratia, o sa ma gandesc la zambetul care insotea marturisirea asta.

“Timizii nu sunt tampiti, sunt numai timizi”.

*
Ana Maria Onisei este jurnalist, scrie pentru Adevarul , Dilema

608
110604_CScottEastman_FITS_Anonimi012prima data cind…

prima data cind…

stim sa spunem cind a fost prima data cind am mers la scoala.
prima data cind ne-am sarutat.
prima data cind am facut dragoste/sex.
prima data cind ne-am despartit.
prima data cind am iesit din tara.

prima data pentru multe lucruri, zeci de lucruri.

dar stiti sa spuneti cind a fost prima data cind ati mers la un spectacol? de teatru, film, circ, estrada etc?

eu nu -mi aduc aminte…dar in urma cu citeva zile la Sibiu am fost martora unei asemenea prima data

Aisha are aproape 2 ani un an si 3 luni si-a vazut primul ei spectacol in cadrul festivalului de teatru de la sibiu de anul acesta, un spectacol de circ cu niste domni trecuti de 40 de ani care faceau tot felul de tumbe in timp ce cintau muzica rock.

Aisha a venit la spectacol in carucior si, inca de la intrare, televiziunile au pus ochii pe ea:
“e asa de mica! e primul ei spectacol?”, a intrebat reportera de la TVR
“da, e la primul ei spectacol”, a raspuns mama, Dani.

in sala, Aisha a avut nevoie de mai putin de 1 min sa simta de unde vine sursa de zgomot. statea in primul rind, in dreapta scenei, cit mai aproape de iesire (pentru eventualele urgente), si – dupa ce a inceput muzica si s-a incruntat putin pentru ca era f tare – a aratat cu degetul: “uuuh”. fix catre boxe.

dupa alte 10 min a inteles ca, de fiecare data cind galagia din boxe se opreste, oamenii din sala bat din palme. si de aici a inceput veselia: a aplaudat cu mare bucurie pe toata lumea. asta pina cind… a devenit ea vedeta.

pe la mijlocul spectacolului, unul dintre domnii acrobati si-a luat un scaun, l-a pus in mijlocul scenei si s-a asezat tacticos pe el, in linistea salii. Aisha a surprins linistea si, dupa legile stiute doar de ea, a inceput sa aplaude chitzcaind.
acrobatul a auzit-o, s-a dat jos, a facut doi pasi in fata, a facut o reverenta in timp ce sala a aplaudat rizind si s-a intors inapoi la scaunul lui unde urma sa faca acrobatia.
cum s-a facut din nou liniste, Aisha a inceput sa aplaude din nou, sala a izbucnit in hohote, acrobatul a facut din nou un pas in fata, o reverenta si s-a intors la loc.
s-a lasat din nou liniste, Aisha a aplaudat si mai tare, chitzcaind fericita.
sala a izbucnit in urale, acrobatul a facut reverenta.

momentul asta, aparut de niciunde, mi-a aratat inca o data ca nu e nevoie decit de simtire si de un limbaj sincer ca sa faci citeva sute de oameni sa zimbeasca. acrobatul acela a stiut sa se adapteze la reactiile unui copil din sala si sa genereze un moment unic.
iar copilul, pentru prima data in viata la un spectacol, s- a bucurat cu toata puritatea si simtirea sa. si-a fost remarcat in toata sala.

probabil ca Aisha habar nu o sa aiba peste ani cum a fost la primul ei spectacol, dar pentru mine a fost o lectie minunata despre a te simti bine intr-o sala de spectacol, despre a fi tu – senin si onest.

Aisha este fetitza lui Arhi.

foto scot eastman / fits 2011

652
173_autobahnautobahn la cluj

autobahn la cluj

Ioana Blaj (pe care o stiti nu doar din reclame, filme ori emisiunea de la radio 21, ci si din Povestile Ioanei de aici de pe blog) impreuna cu Paul Ipate joaca in Autobahn, intr-o sectiune alternativa a TIFF 2011.
I-am vazut ieri la o mini conferinta de presa pentru publicul larg ( nu neaparat jurnalisti) si mi-a fost foarte drag de ei.

bine, imi sunt dragi oricum, dar ieri cind raspundeau avalansei de intrebari – unii voiau sa-i puna la coltz pentru ca fac reclame, altii ii laudau -, cind treceau cu nonsalanta de la “am facut reclame” la “nu vreau sa fac telenovele”, “vreau sa fac arta”, “mi-ar placea sa lucrez cu radu muntean din nou (ioana)/ cu corneliu porumboiu (paul)” -> mi-a fost si mai drag de ei. conferinta asta neconventionala de presa si modul in care au facut fata intrebarilor mi-a aratat inca o data ca sunt unii dintre cei mai talentati/stapini pe ei actori din generatia lor.

( am un pariu cu mine, o urmaresc pe ioana de aproape 3 ani; am vazut-o in spectacolul de la lucrarea de diploma, in filmele in care a jucat si am amenintat-o ca peste citiva ani voi scrie un story mare despre cum a facut ea cariera ca actrita… un story bazat pe toate aceste intilniri ale mele cu munca ei)

joi ma duc sa-i vad jucind in masina, in autobahn. vor fi la o jumatate de metru de mine si stiu ca le va fi greu (dar, daca-i consoleaza cu ceva, si eu am sa am emotii).

pentru cei care nu ajung la cluj sau nu prind locuri la piesa ( sunt 8 spectatori pe seara), aici un foarte mic preview

406
me-mobile-evolution-claire-cunninghamClaire Cunningham – pt ea am venit la FITS

Claire Cunningham – pt ea am venit la FITS

sau, pentru ea n-am plecat de la FITS ca sa merg la Cluj, la TIFF.

am vazut-o ieri; mica, fragila, in primele 5 minute ale conferintei de presa i-a tremurat vocea.
s-a aparat cind moderatorul conferintei de presa i-a vorbit despre handicap, a povestit despre cum vrea sa oamenii si nu mai priveasca cirjele cu resentimente…

si printre cuvinte puteai sa simti cum s-a luptat ea cu ea, cum a reusit sa devina una dintre cele mai premiate dansatoare din lume (desi danseaza in cirje), cum a trisat ca sa ramina in showbiz ( a fost initial cintareata), dar mai ales cum a invatat timp de 10 ani, de la 14 la 24 sa se obisnuiasca sa traiasca in cirje.

va rog tare tare tare uitati-va la filmuletul acesta.
are mai putin de 4 min, dar e o minunata lectie de viata.

4 minute din viata voastra pentru a intelege ca daca-ti doresti, TOTUL e posibil

Claire Cunningham danseaza de la ora 18.00, la Sala Studio – Casa Sindicatelor.

455
chiriac_fits2011_yes_Cds0088nbFITS 2011 – Oameni si faze

FITS 2011 – Oameni si faze

astazi, simbata 4 iunie, e cea mai grea zi din festival a directorului FITS, Constantin Chiriac.
am aflat asta din intimplare.

*
la intilnirea cu bloggerii l-am intrebat ce o sa faca simbata inainte de D’ale Carnavalului (piesa in care joaca), in conditiile in care programul lui in festival e antamat catre altii pe jumatati de ora de intilnire.

nu ma asteptam la un raspuns atit de… mai bine sa va explic ce face.

la ora 11.00 incepe una dintre cele mai grele negocieri (pe bani) din festival. e vorba de productia spectacolului Calatoriile lui Guliver care va fi regizat de Silviu Purcarete si va fi coprodus cu companii teatrale engleze si irlandeze. astazi, la ora 11, se discuta partea financiara a acestui proiect despre care se spune ca fi marea senzatie a anului viitor si care e deja antamat pentru toate festivalurile mari. “iti dai seama ca va fi cu dispute, va fi foarte greu”, mi-a zis Constantin Chiriac.

la ora 14.00 merge la deschiderea conferintei sustinuta de Emil Hurezeanu si Razvan Ungureanu.

la ora 14.30 trebuie sa fie in teatru ,pentru un snur al piesei ( in teatrul din sibiu, nimeni nu joaca seara spectacol, daca n-a facut un spectacol intern complet in aceeasi zi, cu minim o ora inainte de spectacolul oficial)

(dupa snur, ramine in teatru, dar nu in birou ci in cabina)

la ora 19.00, intra in scena.

iar noi spectatorii o sa fim cu ochii pe el, ca sa-l judecam “hai sa vedem se pricepe si la asta?!”
cei mai multi habar nu vor avea de agitatia zilei.

475
sibiu colectieFITS 2011 oameni si faze

FITS 2011 oameni si faze

astazi dimineata, m-am intilnit pe strazile Sibiului cu Tiberiu Mercurian. in primul moment nici macar nu m-am prins ca e in Sibiu pentru ca el e marele sef de marketing al companiei care are si berea Becks care e sponsor al festivalului.

putin mai tirziu, la o limonada in piata mica, am aflat o poveste simpa.

Tiberiu e din Sibiu, in copilarie a locuit intr-una din cladirile din Piata Mica, foarte aproape de Podul Minciunilor. s-a mutat in Bucuresti in urma cu multi ani, iar prima lui intilnire cu festivalul de teatru a fost in urma cu 12 ani.
Anul trecut, prin noiembrie la o jumatate de an de la numirea sa in pozitia de director marketing Bergenbier S.A, l-a sunat pe Dl Chiriac:

– eu vreau sa fiu sponsor la Festivalul de teatru…

pentru citeva clipe a fost liniste la capatul celalalt al telefonului, dupa care Dl Chiriac a ris

– stii, de obicei eu ma duc la sponsori, nu vin sponsorii singuri la mine.

Azi cind vorbeam in piata mica, Tiberiu era foarte fericit ca e partener; si nu era doar business-ul la mijloc, era si-un fel de patriotism local si bucuria ca acum e implicat intr-un festival care-i aduce amintiri frumoase.

*
pe Tiberiu il stiu de mai bine de 5 ani, de pe vremea cind lucra la Henkel, cind a lucrat cu Tabu pentru citeva proiecte (ma rog, mai intii l-am cunoscut pe tatal lui, un suuuper personaj care a fost subiectul unui interviu al meu). am o amintire foarte frumoasa legata de una dintre conversatiile noastre de business. faceam un pictorial cu fetele de la Oltchim, henkel era partener al echipei nationale de handbal si acoperea costurile pictorialului, asa ca discutam cam ce vom face si cum administram timpul pe care ni -l acorda fetele intre doua antrenamente. din discutie in discutie, Laura – stilista- i-a povestit o idee despre un alt pictorial pe care ea isi dorea foarte tare sa-l faca.
si reactia lui, pe care o sa o tin minte mereu, a fost “pai faceti niste costuri, daca voi credeti ca o sa iasa ceva foarte frumos si va doriti pictorialul asta, hai sa vedem daca putem sa ajutam”

*
povestea cu sponsorul festivalului e despre cum locurile si evenimentele speciale, cu energie buna, atrag oamenii cu energie buna.
de fapt, si Tiberiu mi-a zis “de fiecare data cind vorbesc cu Constantin, ma umplu de energie pozitiva”

*
miine va povestesc despre cea mai grea zi din acest festival pentru directorul FITS, Constantin Chiriac

354
sibiu_foto_afisFITS 2011 – oameni si faze

FITS 2011 – oameni si faze

claudia – E cea mai cautata persoana din festival. peste citeva zile isi va da doctoratul in teatrologie, dar acum – in saptamina festivalului – n-are timp sa invete. in fiecare seara, inarmata cu zimbete, raspunde amabil tuturor solicitarilor “n-ai un bilet si pentru mine in seara asta?” (are locuri la spectacole pentru actori, producatori, jurnalisti)

Zoltan Balazs – regizorul ungur spectacolului Leone si Lena care a fo in deschiderea festivalului; o montare care a incercat sa aduca in scena cel mai important atribut al acestor vremuri: interactivitatea. fiecare act al piesei are 25 de versiuni, actorii nu stiu ce versiune urmeaza sa joace, regizorul le spune in timpul piesei, iar spectatorii stabilesc finalul. Zoltan vine in 2012 la Sibiu sa monteze o piesa de la care sunt mari asteptari. partea frumoasa e ca textul propus de teatrul din Sibiu e unul pe care Zoltan in are in minte de multa vreme – de unde se vede treaba ca spiritele se intilnesc undeva pe deasupra granitelor.

*
– se mai bucura de aplauze si performeri de nivelul astora?, am intrebat-o pe doamna Rodica Mandache la sfirsitul spectacolului Rushes Plus, al trupei de dans Inbal Pinto & Ashvalom Pollak.
– sigur ca da. nu esti niciodata suficient de mare ca sa nu te bucuri de aplauze. ba din contra, te bucuri mai tare.

*
– Miine joc doua spectacole, unul de la 5 altul de la 8, mi-a zis ieri Tudor Chirila.
– si nu ti-e greu?
– ba da.
– ai emotii? mari. si de rezistenta, si tehnice, dar si sa stiu sa-mi dozez vocea sa ma tina si pentru spectacolul doi.

….
de unde se vede treaba ca si ai mari si faimosi si cu succes la public is umani. si au temeri.
* O lume pe dos ( cu Tudor Chirila si Iarina Demian ) se joaca la Sala Studio a Casei de Cultura a Sindicatelor, vineri 3 iunie

315
RECONFIGURING THE CLASSICS©Sebastian Marcovici003Rushes plus – FITS 2011

Rushes plus – FITS 2011

daca n-ati fost in sala sindicatelor aseara ca sa vedeti trupa Inbal Pinto – Avshalom Pollak, nu stiti cum e senzatia pe care o traiesti cind vezi, pe muzica lui Arvo Part –mirror in mirror -, cum un domn merge in echilibru precar pe niste scaune care-i dispar din spate pe parcurs ce inainteaza, pentru a-i fi puse in fata printr-un joc in triunghi pe care-l fac 2 dintre colegii lui.
daca rateaza miscarea, daca unul dintre scaune aluneca un pic mai mult, barbatul nu mai are “drum”, cade in gol.

totul se petrece cu o viteza uluitoare si scaunele – ca in jocul acela cu sarpele de pe computer/telefon – parcurg toata scena. odata cu ele si barbatul. care cara in spate o femeie. si-o valiza. in care e toata viata lui.

cind colegii lui schimba traseul scaunelor, el ramine intepenit in mijlocul scenei, iar colegii se aseaza in lateral sa-l priveasca.
iar domnul e singur, chiar daca are femeia in spate.

si trebuie sa se confrunte cu privirea celorlalti. a colegilor. a publicului.

foto Sebastian Marcovici/ FITS 2011

302
FELII023©Mihaela MarinFelii de FITS 2011 – ziua 2 (pt mine)

Felii de FITS 2011 – ziua 2 (pt mine)

in ziua 2 pe care o petrec in Sibiu, am primit o lectie simpa si am facut mea culpa.

*
sunt unii dintre putinii oameni dintre cei care merg la teatru si care nu o plac pe Ofelia Popii. pentru reperele mele (extrem de subiective, desigur, ca de aia sunt ale mele) Ofelia nu e atit de mare pe cit spune lumea.

cu toate astea, aseara am vazut-o in Felii (un spectacol de Lia Bugnar) si-am plins, si-am iubit-o si, catre sfirsitul piesei, imi doream sa se termine mai repede (nu pentru ca nu imi placea ce e pe scena), ci pentru ca imi doream sa nu mai depuna asemenea efort, ma gindeam ca nu mai poate.

sigur ca ea putea, ca era antrenata pentru asta si ca si-a facut treaba pina la capat, dar eu voiam sa o protejez.

Felii e povestea a 7 femei a caror viata se intersecteaza prin iubiri, tradari, protejari, santaj, tandrete, boala, ADN.
iar Ofelia Popii le interpreteaza pe toate.

desigur ca am multe de comentat despre piesa ( in sensul circotas al lucrurilor), dar nu vreau sa scriu despre asta; vreau sa fac mea culpa si sa zic ca “da, de data asta mi-a placut mult Ofelia Popii” si m-am bucurat pentru ea la aplauze. foarte mult.
*
astazi, cind m-am detasat de emotiile de aseara, vazind-o pe Lia Bugnar la conferinta de presa, iubind-o din nou si din nou pentru bunul ei simt si tandretea cu care spune lucrurilor pe nume, mi-am dat seama de ce mi-a placut foarte mult Ofelia Popii in Felii.

pentru ca e tandra. si vulnerabila. chiar si cind e imperfecta. si asta cred ca a luat-o de la Lia, unul dintre cei mai firesti si mai frumosi oameni pe care-i admir de la distanta.

unul dintre momentele care m-au emotionat cel mai tare e cel de dans din piesa, coregrafia ii apartine lui Florin Fieroiu.

fotografii de Mihaela Marin

320
rushes_plussa simti, nu sa analizezi

sa simti, nu sa analizezi

ca sa incepeti ziua bine, iata un mic interviu cu domnul care conduce compania de balet despre care vorbeam ieri, Inbal Pinto – Avshalom Pollak.
el spune ca show-urile pe care le produce nu urmaresc sa-ti vinda o poveste, ci o senzatie, sa experimentezi ceva ce nu traiesti zi de zi.
sa te faca sa traiesti niste sentimente.

asa ca, iata o urare de la sibiu , de la festivalul international de teatru :”astazi incercati sa simtiti, nu sa analizati”

am vazut aseara inca un spectacol facut de ei, absolut genial!

532
chiriac_fits2011_yes_Cds0088nbdin culisele FITS 2011 – exclusiv Constantin Chiriac

din culisele FITS 2011 – exclusiv Constantin Chiriac

am rugat-o pe Ruxa, pe cind pregatea broshura festivalului si-l intervieva pe dl Constantin Chiriac, directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu, sa-l intrebe si pentru mine 2 lucruri.

iata-le mai jos.

Este vreun spectacol românesc pe care ati fi vrut să îl aveti în Festival și pe care nu ati reușit dintr-un motiv sau altul?

Constantin Chiriac: Da. În general ce e mai interesant în România am adus. M-ar fi interesat eventual să fi adus spectacolul lui Kordonsky de la Bulandra, „Ingropati-ma pe după plintă” . Nu e spectacol, să spun, extraordinar din punct de vedere al unui director de festival care să spună „Domnule, e o creație uriașă, o chestie inovatoare, o chestie fără de care nu pot face festivalul”, dar e un spectacol care are o energie și o emoție și care în același timp are o distribuție foarte bună. Din păcate am colaborat foarte prost cu Teatrul Bulandra, au cerut o sumă imensă pentru o turnantă pe care eu nu o am. În același timp au fost tot felul de chestii neînțelese și am renunțat foarte repede. Deci eu am vrut de altminteri să fac un serviciu lui Kordonsky pe care eu îl aduc și cu care fac un spectacol imediat după Festival. Aș fi vrut să mediatizez prezența lui în Festivalul de la Sibiu, în Festivalul următor pentru că în mod cert spectacolul lui după polonezul pe care l-am dramatizat va fi anul viitor în Festival. Deci era o chestie și de PR.

Anul acesta, mai mult decat în oricare an, avem unele dintre cele mai tari companii de dans din lume. E o întamplare dată de ce producții și turnee aveau trupele respective sau simțiti tu că este o nouă energie de exprimare care va fi din ce în ce mai mult teatru dans?

Constantin Chiriac: Eu din 2006, 2007, 2008, an de an am avut un sezon de dans foarte bun. Și anul trecut a fost excepțional. Și anul acesta este foarte bun, chiar mai bun decât cel de anul trecut. Și este foarte divers, foarte adevărat și foarte puternic, dar nu pot să spun că teatrul nu este la fel de puternic, poate chiar mai puternic. Prin complementaritate este un program pe care îl dezvolt de multă vreme. Eu știu ce aduc la anu, știu ce aduc peste doi ani, știu ce aduc și în 2014. Am unele companii care sunt antamate pentru teatru. Nimeni nu vine de pe un an pe altul. Les Ballet Jazz du Montreal ar fi trebuit să îl aduc încă de anul trecut. Lucrez ca să îl aduc din 2007 și iată îl aduc abia în 2011. Nu este simpu deloc ca să poți să îl aduci pe Yukio Suzuki. Am vrut să îl aduc încă din timpul Capitalei Culturale Europene. Nu am putut pentru că a fost mereu foarte prins și acum am prins legătura cu Festivalul de la Berlin și am reușit să-l aduc. Pal Frenak îl vânez de mulți ani, am tot discutat cu el. E o prezență absolut excepțională. Claire Cunnigham, faptul că am reușit să o conving după ce a luat Herold Angel anul trecut la Festivalul Internațional de la Edinburgh, totuși este un premiu uriaș, iar ea este o actriță și o dansatoare și o creatoare de spectacole absolut excepțională. O curtez tot din perioada Capitalei Culturale Europene. Anul trecut ar fi trebuit să o aduc. S-a suprapus cu turneul lor de la Expoziția Mondială unde au primit o sumă mult, mult mai mare și un număr mult mai mare de spectacole. De asta a fost precumpănitoare opțiunea lor de a merge în China anul tecut și de a bloca în mod evident datele pentru anul acesta. Și nu sunt singurele.

*
credit foto: dragoş spiţeru | FITS 2011

763
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!