Mi-au placut multe lucruri/intamplari din acest an si, desigur multe m-au suparat tare. Pentru mine, zilele din vacanta de iarna in mod traditional sunt pentru bilant si curatire mentala si emotionala. Acum ma concentrez pe un bilant pozitiv al intamplarilor din acest an care mi-au placut mult si mi-au adus multa bucurie.

Pe locul 1 pun bucuria faptului ca prietenii Emanuel Parvu si Miruna Berescu au fost la Cannes cu filmul 3 km pana la capatul lumii, in competitia oficiala, alaturi de Coppola, Cronenberg, Sorentino, Lanthimos.

In Competia mare de anul asta au fost The Apprentice, The Substance si Emilia Perez filme despre care vom auzi si la Oscar, sunt sigura.
Romania a avut de cateva ori regizori in selectia oficiala, competitia mare (sunt mai multe sectiuni in tot festivalul, toate sectiunile sunt onorante sa fii acolo, dar competitia mare e supremul). Pe langa faptul ca m-am bucurat imens de succesul si bucuria lor, mi-a placut (intr-o forma egoista, desigur) ca au avut generozitatea sa povesteasca si ce au invatat din aceasta experienta, lucrurile de culise – cum te pregatesti, cum arata contractele internationale de distributie, ce verifici, ce intrebi. Au fost generosi si au dat mai departe catre tinerii care viseaza si ei o participare la Cannes, sau un distribuitor international.
De obicei nu se povestesc lucrurile acestea, asa ca le mai multumesc inca o data si aici. Puteti cititi marturisirile lui Emanuel Parvu aici si pe cele ale Mirunei Berescu aici

Personal, le mai multumesc si pentru un ajutor din viata personala care n-are legatura cu filmul lor sau cu cinematografia in general, m-au ajutat si sprijinit, la propriu, intr-o situatie personala in care eram incurcat panicata.

*
2024 a fost anul cu fotbalul si cu energia minunata a suporterilor romani care au mers la Euro. Si cu determinarea jucatorilor si ambitia lor.

Nu ma pricep deloc – dar deloc – la fotbal, dar m-am uitat la meciurile romanilor si mi-am pus problema cum naiba sunt asa uniti si determinati suporterii. Si coordonati, organizati.
Imi aduc aminte ca am cautat atunci, am intrebat in stanga si-n dreapta si asa am descoperit-o pe Iulia Niculae – Cuciurean.

Textul asta de mai sus a fost copiat integral in multe locuri – nesemnat desigur 😊, iar Iulia si colegii ei au inceput sa primeasca aprecierile pe care le merita. Multe interviuri, invitatii la podcasturi, la conferinta TEDx…
Cred ca ar trebui sa invatam ca lucrurile nu se intampla pur si simplu, sa ne intrebam cine reuseste sa le faca, si sa le acordam credit public pentru munca si efortul lor.
Nu doar aici in situatia EURO, unde mie imi era clar ca nu se puteau organiza lucruri fara o echipa importanta in spate, ci in general pentru lucrurile bune si frumoase pe care le vedem. Doar asa vom progresa si ne vom dezvolta frumos.

Am vorbit la sfarsitul anului cu Iulia si i-am spus ca a fost marea mea descoperire in 2024 si ma bucur tare ca e un om fain, foarte structurat si organizat, si ca le explica acum tuturor ca un asa val de simpatie al fanilor se construieste cu stiinta, rigoare si perseverenta, dincolo de rezultatele echipei/produsului promovat.
Mai ales intr-un domeniu ca sportul unde fanii trec usor de la iubire la ura.
*
(dupa cum s-a incheiat anul, cu partea electorala, cred ca oamenii de marketing politic ar trebui sa studieze atent ce a facut FRF pe parcursul a cativa ani pana au ajuns ca fanii sa vina de la mii de km distanta la meciuri la care uneori nu au avut bilete, dar au stat macar in Fan Zone sa se bucure alaturi de alti pasionati. E o lectie foarte frumoasa a anului 2024 si sper sa se uite cat mai multi, in detaliu, la ea.)

*
Intr-una din cartile pe care le-am citit anul asta era o fraza care mi-a placut atat de mult ca ma urmareste de atunci.
“Daca nu schimbi nimic la ceea ce azi ti-a provocat nefericire, disconfort, necaz, si maine o sa fii la fel de nefericit, in disconfort sau necajit”
Aceasta fraza, pusa alaturi de alta de la exercitiile fizice “Daca ti-e greu e un semn ca lucrezi peste ce ai facut pana acum, deci maine o sa-ti fie mai bine”, au fost cele doua fraze care mi-au dat multa putere si la care m-am intors de multe ori anul asta.
(ma voi organiza sa pun si cateva dintre cartile pe care le-am citit si mi-au placut mult, intr-o alta postare)
*
Mi-a placut ceremonia de deshidere de la Olimpiada si modul in care au gandit-o punand spectatorii si orasul in evidenta. Mi s-a parut cu totul o opera de arta care ar trebui analizata mai mult si destructurata pas cu pas.
In reactiile si furia post ceremonie era un semn mare al polarizarii societatii care ar fi trebuit sa-i ingrijoreze pe multi.
Am tot citit anul acesta despre nervozitatea si frustrarea multimilor, despre conflicte si rezolvarea lor ( am si povestit aici)
Dar dincolo de cauzele reactiilor virulente la ceremonia de deschidere a Olimpiadei, toata competitia a fost foarte frumoasa si foarte emotionanta. Si cu medalii pentru romani. Personal cred ca orice sportiv calificat la Olimpiada e un mare castigator si campion, chiar daca are sau nu o medalie…
*
Ca sa raman la sport…
Mi-a mai placut mult mult dialogul de la Mind Arhitect cu Horia Tecau despre parcursul lui in trainingul mental. Il gasiti aici.

Am ascultat inregistrarea asta de cateva ori bune, si acum ma mai interoghez zilnic care sunt pasii pentru o decizie corecta.
Respira, fa un pas inapoi ca sa privesti detasat, analizeaza si actioneaza.
*
Si pentru ca am amintit de podcasturi, m-am bucurat ca anul acesta generatia podcast s-a implicat in politica – cu interviuri cu candidati.
In continuare am o mare dorinta sa le trimit carti despre tehnici de interviu si structura unui interviu, celor care fac podcasturi, dar stiu ca m-ar considera aroganta by default si nu le-ar lua in seama. Cand vor simti ei ca au nevoie sa citeasca pentru a face un pas in plus sau in sus, vor gasi cartile (am pus pe blog cateva acum ceva vreme, voi mai scrie si despre altele, poate se inspira cine simte ca are nevoie). Cred ca atunci cand treci de la o conversatie intre prieteni, despre ce mananca si viziteaza o vedeta, la o discutie cu un politician sau o autoritate esti mai aproape de jurnalism (chiar daca podcasterii neaga asta) si pentru asta iti trebuie structura, tehnica si putine notiuni de la scoala de profil.
Dar implicarea generatiei native digital in viata politica, asa cum stiu si pot ei, mi se pare un mare castig al acestui an.
Sigur ca veti spune ca generatia tik tok l-a adus pe straniul mincinos candidat in fata, dar acolo au fost mai mult decat niste podcasturi, a fost stiinta si marketing targetat. Iar ca sa faci fata unui asemenea asalt, e nevoie sa fii bine educat si mobilat la cap, sa fi citit si tu ceva mai mult decat statusuri in social media sau articole bizare.
Educatia si informatia consistenta sunt marile noastre probleme, nu doar in Ro, ci la nivel global, si va fi interesant de vazut cum va evolua aceasta situatie. Momentan pare ca mergem cu viteza mare direct in zid.
*
Aici in zona politica mi-au placut mult episoadele de la Starea impostorilor ale lui Valeriu Nicolae.
Urmaresc Starea Natiei, imi place ca Dragos Patraru citeste mult (si recomanda carti) si e implicat in viata comunitatii. Ma incrunt la ego-ul lui mare (e evident ca lucreaza la asta, si apreciez mult felul in care s-a transformat in ultimii ani).

*
Si imi place curajul de kamikaze al lui Radu Buzaianu, mai caut opinia lui in situatiile grave cu conflicte, tocmai pt ca se arunca in gol fara centura de siguranta cand crede intr-o chestiune.
*
Mai raman in zona politica cu ceva care imi aduce zambetul pe buze. Geniul matematic al lui Nicusor Dan pus in slujba politicii.
A invatat mecanismele, foloseste matematica si sondajele, simte intentiile electoratului si stie cum sa lucreze cu ele.
Ma bucur ca a castigat alegerile de la Primaria Capitalei, va fi un presedinte foarte bun (anul asta sau la alegeri viitoare) si ar putea fi un super strateg de marketing politic.
Ma bucur ca a inceput sa iasa mai mult in spatiu public si sa comunice cu electoratul, in felul lui exact -structurat-nespectaculos, dar real. Daca am avea mai multi ca el in tara asta, cu curajul lui de a se lupta cu “painea si circul” altora folosindu-se de un discurs riguros, exact care pare plicticos, am avea foarte foarte mult de castigat. Si in educatie, si la nivelul publicului care ar invata ca a fi destept nu e cu panglici pe pereti, ci cu munca, rigoare si exactitate care uneori sunt plictisitoare.
*

La podcasturi preferatele mele raman Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu si Catalin Striblea si podcastul lui Cosmin Nedelcu Micutzu.
Eruditia si umorul dl Paraschivescu alaturi de structura jurnalistica si calmul analitic al la Catalin fac magie cu orice invitat. O ora de podcast e, pur si simplu, un rasfat pentru minte. Superbe sunt, sa ascultati va rog.
Apreciez mult modul in care dezvolta Micutzu podcastul, mergand acum catre teme tot mai largi si mai complexe. Cu invitati cu amplitudine, educatie si implicati in viata sociala.
E o frumoasa productie acolo si apreciez mult vizionarismul lui Cosmin. E un domn care citeste mult, e preocupat de ce e in domeniul lui la nivel international (si nu vorbesc doar de stand up) si are si el o capacitate speciala de a destructura si analiza lucrurile despre care citeste.

Micutzu tocmai a postat un dialog cu David Popovici, o bijuterie… e aici.. e din 2025 dar …

*

Catre sfarsit de an mi-a placut mult duetul Jacob Collier cu Chris Martin de la Coldplay.
Tanarul Collier – pe care eu il aseman cu Mozart al muzicii moderne si pe care-l urmaresc de vreo doi ani – e din alta lume a intelegerii armoniilor si a face muzica interactiva, cu ascultatorul parte integranta din ea.
Jacob transforma stadioane in coruri armonioase intr-un fel care pare o magie extraordinara.
Mi-ar placea sa concerteze si in Ro, ar fi o experienta minunata pentru toata lumea. Sper sa-l aduca Emagic in anii viitori.

Si pentru ca am mentionat Coldplay, mie mi-au placut mult si la Bucuresti, cu tot cu Babasha…
(cand mai vad remarci urate despre Babasha si Coldplay la mai bine de jumatate de an de la intamplare imi vine mereu sa le spun comentatorilor “Get a life. Fa ceva in viata, orice, si depaseste situatia”)

*
Va doresc si im doresc un an nou bun cu multe descoperiri frumoase.

Ieri intr-o conversatie cu colegul Eduard Enache am descoperit ca, dupa 10 ani, sunt nominalizata la Digital Divas la categoria creator de continut lifestyle.

Recunosc ca nu m-am asteptat, nu m-au mai nominalizat din 2013 cand am luat si marele premiu, desi in anii astia am facut mult continut exclusiv international, jurnalistic, curat,  si – impreuna cu colegul Eduard – am relansat urban.ro – care e unul dintre cele mai cool site-uri de lifestyle care a avut de la egal la egal aceleasi subiecte cu interviuri (exclusive) cu publicatii ca Variety sau The New Yorker. (am mai povestit despre interviurile internationale si cum se manageruiesc diferite situatii in PR-ul international in conferinta PR Summit – discursul e aici)

Recunosc ca eram atat de sigura ca nici anul asta nu ma baga in seama incat ma pregateam sa scriu un text despre cum au facut o gasca si se nominalizeaza intre ei, despre cum – de fapt – nu vor sa promoveze continutul adevarat autentic de standard international, ci doar parelelogia cu poze frumoase.

Noroc cu Eduard care a verificat, eu vazusem anunturi de la nominalizate pe net, unde se mentionau intre ele si, cum nimeni nu zicea ca sunt si eu pe lista, nu m-am gandit ca as fi pe lista scurta. Cum ziceam, n-am mai fost de 10 ani.

Ok, fac mea culpa, nu am avut incredere in voi, mi-e rusine ca v-am judecat in avans bazandu-ma pe experientele din anii trecuti; m-ati nominalizat. Va multumesc. Chiar sunt impresionata.

Eu nu fac parte din nicio gasca a creatorilor de content. Valorile care ma ghideaza pe mine sa fiu de atatia ani in domeniul asta nu seamana cu ale majoritatii.

Nu pun poze cu mine ( de la inceputul anului si pana la momentul cand scriu acest text – 28 iulie – sunt 3 fotografii cu mine online).

Nu folosesc niciun fel de filtru la poze – asta sunt, asa defilam, nu fac nici smecherii pentru fotografii de obiect sau mancare care sa arate altfel decat sunt. Pentru mine e importanta realitatea.

Nu vorbesc despre lucruri din viata mea personala, mi se strange stomacul doar la gandul ca as expune lucruri din viata mea privata care nu au nicio treaba cu ce stiu eu ca e jurnalismul, fie el si de lifestyle (o forma de jurnalism care e usor sa fie considerata frivola, dar care – daca e facut bine – poate schimba mentalitati si inspira oamenii sa faca lucruri bune).

Nu merg la evenimente, nu-mi place si n-am mers niciodata doar pentru a ma baga inseama cu lumea; in ultimul an, pentru ca am o problema la un genunchi, am avut si o scuza foarte intemeiata pentru a nu merge in aglomeratii si locuri unde trebuie sa stau mult in picioare. Sunt consumator de produse de beauty, sunt grrmanda si testez restaurantele noi de la noi si din lume, dar imi place sa fac asta pe banii mei, nu in activitati de PR la invitatia altora.

In plus, de multi ani am spus in spatiu public ca ideea de influencer e o directie si o abordare gresita, si a fost nevoie de 10 ani ca oamenii din industrie sa prefere “creator de continut” in locul “influencer”; mai trebuie sa accepte si fondul, nu doar forma, numele.

Si ca sa fie totul contra naturii momentului, nici nu petrec foarte mult timp in social media, nu am TikTok, ajung pe Instagram de 2-3 ori pe saptamana pt cateva minute cat sa postez ce avem pe urban.ro. Petrec putin mai mult timp pe facebook pentru ca acolo postam mai des articolele noastre care sunt pentru un public 30+, educat si interesat de lucruri destepte.

Pentru mine creator de continut inseamna sa produci stiri originale, sa ai acces la surse adevarate, sa afli la prima mana informatii din domeniul tau de activitate. Daca se poate sa ai exclusivitati internationale.

(momentele mele de glorie personala, dupa criteriile mele, sunt interviurile cu Nick Bilton – am publicat articol despre Fake Famous inainte de The New Yorker, si interviul cu Tim Burton – realizat cand regizorul era in Romania, cu sprijinul coordonatorului roman al echipei de productie. Despre Wednesday, Burton a dat 3 interviuri in toata lumea, unul a fost cu mine😊. Daca astazi m-as lasa de meserie, amintirea conversatiei cu dl Burton as pastra-o in suflet pentru totdeauna)

Cu asemenea repere si tinte profesionale, e normal ca nu fac parte din nicio gasca de creatori de continut.

Nu tintesc like-uri (ar fi super usor sa le obtin cu fotografii cu mine, desi nu sunt vreo modelina), tinta mea e sa pun in spatiu public informatii din care oamenii sa invete ceva frumos.

Pe acest blog scriu rar pentru ca aloc foarte mult timp din zi pentru urban.ro unde punem cel mai mult continut de lifestyle. (ca un reper, avem in ultimul an peste 100 de interviuri si mai mult de jumatate sunt facute de mine, iar in ultimii 4 ani, de la reformatarea site-ului, batem usor catre 300 de interviuri, multe internationale, pe langa multe stiri despre expozitii, inovatii sau moda – scrise de Eduard)

Sunt impresionata si putin emotionata ca sunt nominalizata pentru ca, nu doar anul asta care e de jurizat in nominalizarea mea ci in ultimii 4 ani, am muncit pentru urban.ro mult mult, si eu si Eduard (si Oana care ne-a fost colega pentru doi ani si putin). Am facut eforturi foarte mari pentru ca acest proiect sa mearga inainte si sunt recunoscatoare tuturor celor care ne-au sprijinit. Si pentru sufletul meu, incercat de indoiala de multe ori cand nu aveam bani de leafa pentru colegi, aceasta nominalizare e un pansament care ajuta putin.

Sa va spun ce consider eu influenta, sau continut de lifestyle care face diferenta si provoaca schimbari in bine.

• Faptul ca Marius Manole, actor exceptional, a descoperit odata cu noi gustul spectacolelor londoneze de teatru, iar acum e parte din stilul lui de viata sa mearga la teatru la Londra. (si ca el sunt multe alte persoane, poate nu cu nume atat de sonore, dar sunt extrem de valoroase pentru noi… e bucuria mea cea mai mare cand primim mesaje cu “am fost la x spectacol despre care am aflat de la voi”)
• Faptul ca dupa mai bine de un an de publicat saptamanal fragmente de carte, pentru a convinge publicul sa testeze si sa citeasca, publicatii ca Libertatea sau Adevarul au inceput sa publice, ocazional, fragmente de carte.
• Cand primesc fotografii cu cititorii care si-au cumparat cartile despre care am scris, e ca si cum as primi o prajitura. Si mie imi plac mult prajiturile, se vede si pe Instagram😊
• Faptul ca de la noi afla lumea pentru prima data ce productii straine se filmeaza in Ro (chiar daca nu ne citeaza site-urile care preiau si scriitorii de texte ajung ca de la stirea noastra sa faca niste compuneri libere total SF; cum a fost stirea cu companiile lui Kevin Costner si Morgan Freeman care filmeaza la Castel Film The Gray House, adica producatorii de la aceste companii sunt responsabili de ce e pe set, iar de la noi pe site-uri din prejur s-a ajuns, ca la telefonul fara fir, ca Freeman si Costner sunt in Romania, cazati bine mercic pana in august. Ei nici nu au calcat pe aici pentru aceasta productie.)
• Faptul ca sunt oameni care si-au facut abonament la The New Yorker, publicatia pe care o citesc in fiecare week end (si postez asta pe Instagram). Sper ca si pentru ei sa fie un reper despre cum se scrie in jurnalismul de lifestyle, despre cum ar trebui sa fie o cronica de teatru/ film/ carte/ mancare si la noi.
• Faptul ca sunt multi romani care l-au descoperit pe Akram Khan, unul dintre cei mai mari coregrafi si dansatori ai momentului, si au inceput sa se duca dupa el prin lume. (am familiarizat cateva zeci de persoane cu dansul contemporan si i-am invatat sa se uite la asemenea spectacole)

Asa ca va multumesc celor care ati citit pana aici. Si m-ati lasat sa ma laud… Cum le multumesc si echipei Digital Divas ca m-a nominalizat.

Iata lista de nominalizari. E frumos si o bucurie pentru mine ca 3 dintre doamnele de aici – Cristina Stanciulescu, Mara Coman si Noemi Meilman – au fost stresate mult de mine acum multi ani sa-si faca blog, cand fiecare activa inca in print)

Alexandra Gugiuman
Cristiana Pantici (Zenobisme)
Cristina Bazavan
Cristina Stanciulescu
Diana Cosmin
Dorina & Cristina Geicu
Ela Craciun
Lorena Buhnici
Mara Coman
Noemi Meilman
Sonia Argint

Aici e locul de votat, alegeti pe cine va place, nu va ganditi ca daca ati citit aici pe blogul meu, trebuie sa ma votati pe mine.

Sincer, nu ma astept sa castig pentru toate motivele alea de mai sus care nu ma incadreaza in grupul standard.

Sa ne fie bine tuturor. Si sa gasim resurse emotionale si materiale sa facem ce ne place in profesiile noastre, daca se poate cu un standard international.

Cultura populara ne-a dat multe ironii pe seama celor care vad mereu partea buna a lucrurilor, sau macar o cauta; bancul cu copilul care crede ca Mos Craciun i-a adus un ponei pentru ca intalneste o balega pe strada e poate cea mai cunoscuta dintre ironii. Dar de fapt, aceasta perspectiva de a vedea viata te salveaza de multe probleme, si de sanatate, si mentale… si iti da un parcurs, o excursie mai frumoasa pe drumul asta al vietii noastre.

Am citit zilele astea analize pentru trendurile 2023 in multe domenii, e un raport cu 100 de previziuni pentru viitor facut de Wunderman Thompson pe care-l urmaresc de multi ani si care are previziuni care se adeveresc de foarte multe ori.

In acest raport scrie ca la divertisment, dar si la stiri, oamenii vor cauta tot mai mult stirile pozitive si “se vor apara” de stirile care le-ar putea face rau emotional pentru ca suntem oricum foarte stresati si ne asteapta perioade economice dificile.

Eu mereu ma gandesc ca nu trebuie sa astept de la ceilalti nimic, tot ce vine e un bonus, dar in primul rand de mine depinde sa-mi fie bine.

Si pe rationamentul acesta, m-am gandit de ce nu sunt preocupati oamenii sa fie mai fericiti, organic, cursiv, natural  nu conditionat de bani, de ce zice lumea, de validari sau obiective ca sa te incadrezi in standard.

Fericirea e o stare fludida, cu mici varfuri “de audienta”, dar e ceva la care noi ar trebui sa lucram, in dreptul nostru in mod constant.

Eu, de mai bine de 15 ani, am un  exercitiu pe care-l fac in fiecare seara la culcare. E parte din felul in care imi cobor ritmul interior, pentru ca pe parcursul zilei sunt in vrie mare. Cum am igiena fizica, dus, spalat pe dinti, am si igiena mentala, 10 minute maximum dureaza dar ma ajuta foarte mult sa dorm bine si sa nu ma mai chinui incercand sa despic firul in patruzeci de mii pentru situatii incheiate pe care nu le mai pot influenta.

L-as numi exercitiul multumesc.

Multumesc – intr-o structura cronologica – oamenilor pe care i-am intalnit in ziua respectiva si lucrurilor pe care le-am invatat de la ei.

Uneori oamenii in cauza nu au fost draguti cu mine, se intampla sa ma jigneasca cate unul (rar dar se intampla) si in acele momente e nevoie de cateva secunde in plus sa gasesc acel beneficiu pentru care sa multumesc. Poate sa fie rabdarea si intelepciunea ca n-am ripostat, poate sa fie intelegerea fata de el/ea si problemele pe care le are, poate sa fie felul in care am invatat sa administrez in dreptul meu alte chestiuni personale ca sa nu jignesc si eu…

Nu mi-a iesit din prima partea asta, mai ales ca eu sunt o persoana care atunci cand greseste cineva sau nu-si face treaba, marchez scurt iar ego-ul oamenilor o ia razna. Dar cu anii mi-a iesit si, astazi, sunt recunoscatoare momentelor in care cineva vrea sa se confrunte cu mine si eu nu intru in jocul disputelor.

Dincolo de asta, am momente aproape in fiecare zi in care ma aud spunand cu voce tare “multumesc” in vazduh pentru lucruri si momente frumoase; nimic senzational – bucuria de a ma putea uita la un meci de tenis in mijlocul saptamanii si in mijlocul zilei (cand alti oameni sunt la munca, dar eu am avantajul muncii de acasa), o conversatie frumoasa cu un om educat care ma inspira, o carte pe care o descoepar, o mancare buna… sau posibilitatea de a-mi plati (sigur ca eu fac banii aceia prin  munca) un abonament la o revista pe care o iubesc si pot sa o citesc cand vreau eu ( the new yorker). – > acum 35 de ani, parintilor nostri le era imposibil acest lucru, cum astazi in alte tari e in continuare imposibil.

Iar momentele mele de recunostina nu sunt de forma, sunt o bucurie reala o constientizare reala a faptului ca sunt, intr-un fel, privilegiata. Si e o forma de caldura interna pe care o simt, alaturi de bucuria momentului.  

Incerc sa nu uit niciodata ca vin dintr-o zona a saraciei, dintr-o famile modesta, si sa nu iau de-a gata nimic din ceea ce mi se intampla, chiar daca am muncit mult pentru toate lucrurile care mi se intampla; puteam sa muncesc chiar mai mult si sa nu fie contextul sa am intalnirile magice de care am avut parte pana acum in viata.

Dar, pe langa modul in care vedem viata si intentia de a fi recunoscatori pentru ceea ce avem in vietile, ne putem ajuta corpul si mintea sa fie pozitive, sa vada partea buna a ceea ce ni se intampla.

Dopamina ne motiveaza sa actionam si incurajeaza perseverenta  necesara  pentru atingerea obiectivelor. Si pentru asta e importanta stabilirea unei recompense, pe care ti-o faci singur…  Anticiparea recompensei este, de fapt, ceea ce declanseaza o senzatie buna de dopamina in creier, determinandu-l sa elibereze energia de care avem nevoie pentru a ne indrepta spre recompensa. Si cand obiectivula fost atins mai vine un val de dopamine. De asra e important sa nu fim foarte aspri cu noi, si sa ne acordam recompense si momente de rasfat dupa fiecare etapa mare de efort.

Este posibil sa fiti familiarizati cu oxitocina si serotonina

Oxitocina, denumita uneori neurochimia imbratisarii, este eliberata prin apropierea de o alta persoana si ajuta la crearea intimitatii si a increderii si la construirea unor relatii sanatoase.

Cu toate acestea, puteti stimula oxitocina si in alte moduri in afara de imbratisari in familie, cu prietenii, e posibil ca unii oameni sa nu aprecieze prea mult acest lucru (eu de exemplu nu sunt foarte fericita cand ma pupa lumea pe obraz la intalnirle de business).

Eliberarea de oxitocina poate fi declansata si prin intermediul legaturilor sociale, cum ar fi contactul vizual si atentia. Cercetarile au aratat ca atunci cand cineva primeste un cadou sau pur si simplu neprevazut primeste o forma de atentie cu apreciere, nivelul de oxitocina creste. E motivul pentru care eu obisnuiesc, cand imi place cu adevarat ceva, sa trimit un mesaj de felicitare autorului, chiar daca-l cunosc chiar daca nu. Nu astept un raspuns, mi se pare frumos sa stie ca e apreciat(a) pentru ce a facut.

Mi s-a intamplat si mie asta, sa primesc mesaje de apreciere care sa-mi dea aripi si incredere (uneori chiar in momente grele care nu erau chiar la vedere)

Serotonina joaca atat de multe roluri diferite in corpul nostru incat este foarte greu de stabilit, dar poate fi considerata molecula increderii si curge atunci cand te simti semnificativ sau important si iti controleaza starea de spirit generala. Daca sunteti intr-o dispozitie buna, trebuie sa multumiti serotoninei. Daca esti intr-o dispozitie proasta,tot  serotonina este de vina.

Va bucurati de sentimentul de bine al serotoninei atunci cand va simtiti respectat de ceilalti, iar creierul dumneavoastra cauta mai mult din acest sentiment de bine prin repetarea comportamentelor care l-au declansat in trecut. Respectul pe care l-ai primit in tinerete/copilarie a pavat caile neuronale care ii spun creierului tau cum sa obtina respect astazi.

Atunci cand intelegeti ce se intampla in creierul dumneavoastra, puteti incepe sa il influentati in beneficiul dumneavoastra.

Puteti stimula mai multe substante chimice ale fericirii din corpul nostru atunci cand sti, ce treaba au de facut in corp si ce determina eliberarea lor.

Exercitiile fizice, anumite alimente: ciocolata neagra, pestele gras pentru acizii grasi omega 3; cafeaua – cu moderatie), alimentele care contin triptofan, cum ar fi anumite pasari de curte, ouale, laptele, nucile si semintele; si ardeiul iute, care contine capsaicina (in ciuda faptului ca capsaicina provoaca o senzatie de arsura atunci cand este aplicata pe piele, aceasta are proprietati de ameliorare a durerii atunci cand este consumata). Cantitati mici de alcool, cum ar fi un pahar de vin, pot declansa eliberarea de endorfine; cu toate acestea, o cantitate prea mare poate avea efectul invers.

Masajul, meditatia, rasul, plimbarile in aer liber, uleiurile esentiale si parfumurile florale sau de citrice, muzica ne ajuta si ele sa ne creem propria stare de bine.

Si sa vedem partea frumoasa a lucrurilor.

Daca insa sunteti intr-o perioada in care tristetea si depresia sunt puternic, va rog consultati un medic; nu sunt lucruri pe care sa le rezolvati singuri. Am fost si eu acolo, pe drumul depresiei, si poate si de asta lupt continuu sa nu ma mai intorc acolo.

Sunt o persoana care are incredere in sine. Asa m-a construit viata, a trebuit sa ma descurc la nivel profesional singura de mica si, dupa ce m-am dat cu capul de pereti in diverse situatii, am invatat ca un NU e doar un NU si nu am mai luat personal niciun refuz profesional.

Cand eram mica, la scoala, pentru ca eram in clasa unde erau copiii influencerilor de partid care erau si mai avuti si mai avantajati, am inteles rapid ca marele meu atu era faptul ca ma ducea capul si eram buna la matematica. Luasem note atat de mari la admiterea la liceu incat m-au pus in clasa celor mai importanti desi familia mea, ca influenta si bogatie, era vai de ea…

Mi s-a setat deci de foarte mica certitudinea ca marele meu atu e ca ma duce capul si asta trebuie sa folosesc intotdeauna, dublat cu foarte foarte multa munca.

In continuare muncesc la propria educatie (cu una sau doua carti citite pe saptamana, in ciuda unui program draconic in alte directii – interviuri, traininguri, conferinte etc).

In continuare, desi am invatat de-a lungul anilor sa ma rasfat si rasplatesc mai mult, tot am momente in care “ma cert” ca nu muncesc suficient de mult si procrastinez.

Cum ziceam, am incredere in mine…Sau aveam pana la pandemie.

Doi ani de stat in casa sau pe langa casa, fara multe activitati sociale in afara prietenilor apropiati, m-au afectat emotional foarte tare.

Si, desi am muncit international (care pentru mine in acest moment e singura validare profesionala care ma intereseaza, pentru ca – cu toata modestia – in Ro nu am ce sa mai dovedesc), tot mi s-a parut ca am slabit ritmul, mi-am pierdut din skills-uri si nu-mi mai gasesc directia si motivatia de a face lucruri frumoase.

M-am luptat mult cu mine in lunile trecute, am plans de multe ori (la propriu, nu la figurat) pentru ca aveam atacuri de panica, mi se parea ca mintea nu merge cu viteza la care eram obisnuita si ritmul meu nu mai e la fel de sustinut.

Sigur ca am facut eforturi sa-mi “fac treaba” cat am putut eu de bine (ca sa nu incurc oamenii care depind de mine), dar am stat multe ore de vorba cu psihologul la telefon, explicandu-i reactii, cautand o descarcare a fricilor mele si o explicatie pentru ele.

Nu-mi aduceam aminte ca in ultimii 15 ani sa fi avut o asemenea criza de incredere… o asemenea durere interioara si frica, pas cu depresia.

Mi-am dat timp sa ma duc pana la fundul sacului, sa-mi analizez temerile si mecanismele de gandire, sa sufar cat am nevoie sa sufar (desi logica imi spunea ca nu e nimic de suferit, dar sufletul si mintea aveau altele pe “lista prioritatilor”)

Le-am mai povestit prietenilor cateodata ca simt ca nu mai am incredere in mine si in ceea ce fac, nu cautam incurajari ci  – ca la psiholog – voiam sa ma descarc pentru ca simteam ca s-a umplut paharul cu frici si … nu mai pot.

Nu scriu astazi aceste lucruri cautand alinare din exterior, sunt absolut ok si mi-am revenit (va spun imediat si cum), n-as fi pus oricum ceva privat in spatiu public pentru a cauta solutii; scriu pentru ca sa aveti intelegere fata de voi cand vi se intampla… pentru ca se intampla tuturor (chiar daca nu spun toti) sa li se scurga increderea de sine si in viata…

Nu sunt de specialitate, nu vreau sa va dau niciun sfat (nu mi-as permite), vreau doar sa va rog sa va dati timp sa consumati si sa rezolvati cele mai importante din fricile din mintea voastra, fara a va acuza, doar cu intelegere…

Pe mine m-a ridicat instinctul de supravietuire si constiinciozitatea de a nu ma face de ras la nivel profesional.

Cum ziceam, pentru mine e important in aceasta perioada a vietii sa am proiecte internationale… Unele sunt la urban.ro prin multele interviuri pe care le fac alaturi de colegii mei Oana si Edi.

In ultimele 4 saptamani, am fost de serviciu la interviurile internationale si, dupa un Tim Burton facut in martie, dar editat si scris acum cand a fost ridicat embargoul (il cititi aici, am avut pe lista unul dupa altul pentru ca asa s-a intamplat sa fie actorul Jeff Bridges (actor cu doua Oscaruri, interviul il gasiti aici), designerul de costume Coleen Atwood (4 Oscaruri si 12 nominalizari, interviul e aici), Daniel Tammet (savant autist, unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume), unul dintre cei mai mari animatori de la Disney care a lucrat cu Walt Disney si l-a desenat pe Mickey Mouse, echipa de la His Dark Material (James McAvoy, Ruth Wilson, …).

Ca sa mai laud o data munca colegilor, precizez ca nu sunt toate interviurile – nationale si internationale – publicate in saptamanile astea pe urban.ro, pentru ca au mai fost si alte interviurile si articole complicate, si au muncit si ei f f mult.

Revenind la socul care m-a adus pe linia de plutire.

Eu sunt o persoana panicos tocilara… am mai povestit ca ma pregatesc mult pentru fiecare interviu – chiar daca am doar o intrebare la un roundtable. Tot timpul am in minte ca nu ma mai intalnesc cu omul acela alta data si, literalmente, trebuie sa-i ofer platforma sa spuna cele mai frumoase lucruri posibile, care sa motiveze si inspire oamenii., iar daca ma documentez si pregatesc suficient de mult sigur simt ceva in interviu si pot face conexiuni care sa duca la intrebari si raspunsuri care sa conteze.

Si, intre pregatiri dupa pregatiri pentru sirul asta de interviuri, cu seriale si filme vazute in avans ca sa stiu ce s-a intamplat pe acolo, sa pot sa relationez corect cu ce raspunde omul la interviu, dupa 2 carti citite la genialul Tammet, mi s-a intamplat intamplarea…

Mai intai a fost panica intalnirii pe zoom pt o ora cu unul dintre cei mai inteligenti oameni din lume (Daniel e un om cu mare mare bun simt si intalnirea a fost minunata), apoi dupa ce am fost atat de incordata ca am facut febra musculara😊, au venit interviurile Disney unde am aflat in timp ce eram intr-un roundtable ca urmeaza sa ma intalnesc cu Floyd Norman, animatorul care a lucrat pentru Mickey Mouse (pentru care nu ma pregatisem deloc).

Timp de 2 minute panica mea a fost fara limita, timpul se oprise in loc, pulsul meu batea cu viteza lui Usain Bolt, fotoliul se invartea cu mine, nu mai aveam aer… in timp ce creierul meu inventaria ce stia pe tema…

Si mi-am dat seama ca am citit doua biografii ale lui Walt Disney pentru ca sunt fascinata de geniul lui, ca am vorbit cu un super imagineer de la Disneyland Paris (aici reportajul) si ca de fapt, n-are cum sa nu stiu sa vorbesc ceva decent. In alea doua minute de panica am reusit magia, de la fundul sacului de unde eram cu increderea mea, am prins aripi si m-am ridicat.

Am facut fata si celui mai destept om din lume, Daniel Tammet (interviul cu el e aici) si magicului om care a desenat povesti cu Mickey Mouse. (interviul cu el e aici)

N-am o pilda pentru ce am scris, n-am nici concluzii. Ascultati-i doar pe oameni cand spun ca nu mai pot si dati-le spatiu daca ei asta cer, sau intindeti-le o mana de ajutor daca simtiti ca au nevoie.

Mintea omului e o chestiune foarte sofisticata si, pentru razboaiele din interiorul ei, fiecare trebuie sa gasim armele de lupta.

Pentru noi romanii, educatia in multe domenii e ceva deficitar. Nu vorbesc aici despre citit, matematica, fizica, chimie…nici acolo nu stam glorios. Vorbesc despre educatia in chestiuni care ne-ar putea ajuta sa ne dezvoltam profesional si sa avem o viata mai buna, dincolo de scoala. Educatia financiara.

Pe de o parte e de inteles, generatia care era la scoala in epoca comunista nu isi punea problema unei educatii financiare, nu exista nici macar ideea de antreprenoriat. Dar am evoluat imens in directia micilor afaceri si am inceput sa ne dorim ca indivizi tot mai multe de la stilul nostru de viata.

Astazi avem tot mai multa nevoie de o educatie financiara despre care, la prima vedere, am spune ca doar scolile de profil o fac. Insa in epoca tehnologiei, avem aplicatii care ne usureaza viata si ne invata lucruri care altfel ne-ar fi greu accesibile.

In aceasta categorie e aplicatia VOLT, creata de romani, care ne explica transparent si simplu istoricul personal de credite, fiind o modalitate de interogare a scorului de credit GRATUITA care NU INFLUENTEAZA VALOAREA SCORULUI (ca in cazul unora dintre banci).

Asta ne face sa luam decizii financiare cu seriozitate si responsabilitate, sa economisim inteligent prin gestionarea mai buna a istoricului creditar.

Stiu ca pentru multi ceea ce scriu acum e dificil de inteles… E normal. Romania se afla pe ultimul loc in Europa in ceea ce priveste educatia financiara, cu un procent de 22%, mult sub media de 52%. Studiile recente arata ca doar 1 din 5 romani intelege notiuni financiare de baza. Iar o educatie financiara slaba se traduce prin decizii luate la intamplare.

Dar va rog sa cititi pana la capat pentru ca este in beneficiul vostru si, astazi, tehnologia poate face pentru noi ceea ce nu a facut scoala pentru ca daca stii istoricul tau cu bancile si ceea ce se numeste scorul de credit (pe care VOLT il ti-l comunica gratuit), stii cum sa iei decizii financiare in favoarea ta, stii cum sa economisesti, cum si cand sa faci credit.

VOLT e o aplicatie de inteligenta financiara care le ofera utilizatorilor acces la urmatoarele:

A) Informatii despre scorul lor de credit

      1. Valoarea scorului & interogari scor:
• Iti spune cate interogari s-au facut in numele tau si cum au influentat scorul de credit
2. Informatii despre creditele active sau inchise
• Centralizeaza toate institutiile de la care ai luat vreodata un credit si iti arata statusul imprumuturilor, daca ai mai ramas cu conturi deschise, daca platile si datele tale au fost inregistrate corect la Biroul de Credit, ca sa nu ai probleme pe viitor etc
3. Istoric de plati
• Centralizeaza situatia platilor pentru fiecare credit in parte, intarzieri, datorii, pentru ca tu sa fii la curent cu sumele pe care le mai ai de plata, soldul creditului tau etc
4. Gradul de indatorare
• Iti calculeaza gradul de indatorare pentru a vedea daca acesta iti permite sa mai accesezi un nou credit (gradul de indatorare maxim este de 40%)

 B) Comunitatea Volt

Intri in comunitatea Volt de oameni informati si educati financiar, poti sa share-uiesti evolutia scorului tau FICO, dar si alte informatii cu prietenii tai.

C) Imprumuturi

Poti accesa imprumuturi sau alte produse financiare (bancare sau IFN) direct din aplicatie

D) Transfer de bani

Poti efectua transfer instant de bani intre orice carduri romanesti, indiferent de banca emitenta (inclusiv Revolut, Orange Money sau Monese, practic toate cardurile cu BIN-uri romanesti

Pentru ca am cont in aplicatia VOLT va pot spune ca totul functioneaza foarte simplu, e nevoie doar de CNP si o adresa de mail de validare. (da, am citit cu super atentie toate informatiile despre utilizarea datelor personale).

Interogarea scorului de credit la banca, in mod clasic, poate influenta in unele cazuri valoarea acestuia pentru ca solicitarea este inregistrata ca o neaprobare a unui imprumut.

Mai jos e un exemplu despre cum apare in aplicatie scorul de credit… nu e cel rezultat cu datele mele, pentru ca imi doresc desigur sa pastrez aceste lucruri pentru mine, dar va puteti face o idee cum sunt prezentate informatiile intr-o situatie demonstrativa.

Aplicatia calculeaza felul in care te evalueaza bancile luand in calcul TOT ISTORICUL TAU BANCAR, DE AND AI CONTURI SI/SAU IMPRUMUTURI LA BANCA.

Comunitatea Volt se asigura ca bancile sau IFN-urile nu fac greseli de inregistrare a platilor si nici nu uita sa le stearga datoriile din Biroul de Credit. Clientii pot solicita credite sau constitui depozite direct din aplicatie, iar in curand vor putea sa compare dobanzile pe care ei le-au primit de la institutiile financiare din Romania cu cele obtinute de prietenii lor, iar experti financiari le vor oferi sfaturi gratuite pentru a-si optimiza cat mai mult costurile de imprumut.

Faceti-va un bine, descarcati aplicatia VOLT de aici si urmariti-va situatia financiara in raport cu bancile… O sa va ajute sa luati decizii mai bune, mai corecte si mai ales o sa va avertizeze daca sunt greseli de inregistrare a platilor sau de stergere a datoriilor.

Nu o sa va placa ce scriu. Imi pare rau dar e realitatea pe care noi, fiecare, am construit-o; am colaborat si am pus fiecare cate o caramida la constructia unei lumi false de impostori, a lumii celor care ambaleaza mai frumos o poveste care nu are o baza stiintifica, o acreditare academica, o validare autorizata din partea unei comisii specializate pe domeniul respectiv. Fiecare dintre cei care a dat un like sau un share la un impostor care vinde iluzii si se declara specialist in nimic, uneori cerand bani pentru asta, toti cei care i-au promovat incurajat pe propriile canale (ca sunt tv, radio, un site sau social media), toti sunt vinovati.

Condamnam persoane care vorbesc despre tratamente medicale alternative sustinand pe buna dreptate ca trebuie sa ne bazam pe medici, dar o validam la stiri pe Andreea Raicu cu cursuri despre “feminitate” si cunoastere de sine care e treaba unui psiholog autorizat.

Andreea e o femeie frumoasa si un om de afaceri foarte bun si muncitor, dar nu are nici cea mai mica calitate sa dea sfaturi despre ceva – nici macar despre haine, oricat de inofensiv ar fi domeniul, pentru ca si acolo vorbeste doar din propria experienta nu are o calificare autorizata.

N-am nimic cu Andreea, este o persoana foarte placuta si un om bun, dar am vazut-o la Observator 12 – la stiri adica, in cadru oficial – validata in chestiuni de psihologie si terapie ceea ce e vai vai vai. Cum am vazut-o in podcastul lui Mihai Morar unde stiam cartile din care cita si speakerii la care se referea, dar asta nu ma face nici pe mine, nici pe ea specialiste in nimic legat de psihologie. Pentru asa ceva iti trebuie scoala, ani de terapie si supravegherea unor alti psihologi in activitatea ta.

Sincer cred ca e ceva gresit cu oamenii care platesc cursuri de cum sa te cunosti mai bine de la Andreea in loc sa mearga la ore de terapie cu un psiholog care a facut scoala in acest sens si care vorbeste individual si aplicat cu tine. Dar fiecare face ce vrea cu banii si timpul lui, pana cand.. ajungem sa luam de bune, in masa, mai multe persoane neautorizate care se dau cu parerea din propria experienta – care nu e relevanta decat pentru propria persoana, in absenta unei educatii care sa destructureze si sa duca in macro situatiile, apoi sa le aplice pe alte tipologii. Dar pentru asta exista scoala.

Medicina si psihologia sunt cu efecte imediate, dar avem parenting-ul si cursurile sale tinute de mame care cred ca odata cu primul lor copil a aparut lumea si experienta educationala in raport cu copiii, iar viata lor e litera de lege pentru oricine altcineva. In absenta unui psiholog sau medic pediatru care sa vorbeasca alaturi de acesti falsi guru in parenting totul e o spoiala si o sarlatanie.

De exemplu, desi imi sunt dragi si ii apreciez pentru munca lor, n-as merge niciodata la cursuri de scriere sustinute de Mihai Bendeac sau Codin Maticiuc.

Bine, nici nu s-au apucat sa faca asa ceva, desi cartile lor sunt vandute in zeci de mii de exemplare si in materie de scris momente pt tv divertisment, Mihai e doctor. As vrea sa le aud experinta – ca invitat la un curs al unui profesor autorizat – pentru ca sigur au invatat ceva din faptul ca au scris cartile, filmele si emisiunile respective, poate nu neaparat structuri narative.

Am fost si eu pe drumul acesta cand ma invitau la conferinte sa fac studii de caz pe diverse proiecte ale mele. E o linie fina intre a explica mecanismele unei campanii/activari si a spune “faceti asa, eu sunt calea”… si trebuie sa ai decenta sa stii masura propriei cunoasteri. Si am fost si pe drumul in care m-a contactat un domn sa organizeze cursuri cu mine acum aproape 10 ani si, dupa o intalnire cu doamne care voiau sa afle lucruri de la mine, dar plateau niste bani pentru asta (care nu ajungeau la mine, desi nu e important la cine ajungeau ci ca li se cerea bani pt asta), am refuzat sa mai fac vreodata asa ceva. Nu aveam nicio competenta pentru ceea ce ma chemau sa fac.

E motivul pentru care nu mai merg la conferinte decat atunci cand fac interviuri care sa arate o parte din viata unor oameni cu povesti exceptionale.

Astazi ne miram de ce la vaccinare romanii cauta parerea unor neica nimeni, nu a medicilor. Dar e o consecinta a lucrurilor pe care noi le-am promovat: oameni care nu au nicio calificare autorizata de statul roman in ceea ce vorbesc, nicio pregatire academica in ceea ce propovaduiesc.

Am un bun prieten, profesor universitar, lector universitar in actorie… meserie care nu omoara pe nimeni daca e facuta gresit, cel mult te doare capul de la un spectacol/film prost, dar oricum sunt foarte multe filtre – casting, regizor, scenariu – pana ajunge actorul sa se manifeste cum e el si daca e loaza nu obtine rolul.

Ei bine, stiti cata scoala a facut prietenul acesta al meu?! Emanuel Parvu il cheama… il dau exemplu pentru ca e validat pentru munca lui international – si ca regizor, si ca actor (cu premii mari in ambele categorii) – dar chiar si asa nu s-a apucat sa le predea copiilor carte si mecanisme de cum sa lucreze cu ei pentru a fi buni actori fara sa invete foarte mult, fara sa-si dea doctoratul si multe examene complicate.

Cred ca fiecare dintre noi suntem vinovati pentru faptul ca astazi sunt luati de exemplu niste guru din cartoane scumpe si colorate.

E cultura social media si a specialistilor din nimic, dar cu charisma si audienta. Asa ca inainte sa ne uitam urat la cei care nu se vaccineaza pentru ca le zice un idiot ca vaccinul are cipuri, sa ne gandim la cum am contribuit si noi la crearea sistemului fals de valori si repere.

Si sa ne gandim ce decizie luam – cand avem comunitati mari – despre ce si cum promovam. E o capcana in alegerea intre a face audienta cu cineva care are charisma si a da spatiu de expunere a unor idei unei persoane pregatite in domeniu, care s-ar putea sa nu fie nici populara, nici charismatica.

Noi alegem calea usoara sau calea corecta. Si, la vreme de razboi, se simt si consecintele faptelor noastre care pareau inocente.

Eu stau in banca mea acasa,  langa parc, cuminte, neparticipand la lucruri mondene, fara sa am tinta aparitiilor publice. Dar si cand deschid usa pentru aparitii in spatiul public, avalansa se face…

Dupa mers la TV sa vorbim despre filme (James Bond in special), dupa conferinta cu interviuri live, dupa povestit studentilor de la comunicare SNSPA ce-i asteapta in meseria lor viitoare, dupa ApropoTV (se va difuza curand), iata-ma si la revista povestind despre dorinta mea antirisipa – care nu are legatura cu zgarcenia. Imi cumpar lucruri scumpe, dar nu le cumpar fara rost, nu ca un moft.

Am dat un interviu pentru Harper’s Bazaar in care vorbesc despre cumpatare, chiar si cand sunt obiecte de lux, sau scumpe…

Aici spun si despre frumuselul meu Nokia XR 20, care e si telefonul lui James Bond, dar si despre cat de putin timp petrec online (desi vedeti postari pe fb aproape in fiecare ora) si despre alte decizii care au ca principal criteriu sustenabilitatea si cumpatarea.

E un stil de viata, nu e despre zgarcenie, cred ca e despre echilibru si bun simt (nu ma laud, fac asta de 30 de ani, am haine de acum 20 si ceva de ani pe care le mai port; au fost scumpe la vremea lor, dar… mai intru in ele 🙂 )

*

Cât timp ai reușit să stai departe de telefon?

Pot să stau și o zi, și mai multe; știu că vorbim adesea de dependența de telefon pentru că e prelungirea minții noastre, dar sunt OK în vacanță dacă nu am telefonul în mână pentru mai multe ore.

Simți nevoia vreodată să-ți închizi telefonul? Când? De ce?

Nu răspund la telefon de la 19:00 în sus, iar de la ora 22.00 e deja în altă cameră telefonul. Îmi închid telefonul când e nevoie la job, sunt pe platouri de filmare sau la o repetiție de teatru, dar în viața cotidiană nu. Nu sunt genul care să se apuce să sune sau să citească, să vorbească pe stradă la telefon, nu-l pun pe masă la restaurant să îmi mai verific cine știe ce mesaje. Telefonul e la fel cum e calculatorul pentru mine, parte din viața mea, dar – cu organizare – nu stau tot timpul lipită de ele.

Interviu e aici

Foto: Andrei Toboșaru

Ultimele saptamani au fost foarte foarte incarcate pentru mine. Am lucrat pentru urban.ro la cartea cu amintiri la 20 de ani de TIFF si am vorbit cu cateva zeci de oameni pentru acest proiect, am avut alte chestiuni administrative la birou (plus unele medicalo personale) & un program special pentru premiile UNITER unde am fost parteneri cu urban.ro, dar si in pregatire cateva interviuri si story-uri care necesita documentare de multe ore.

Practic m-am trezit in fiecare zi la 4 – 4.30 dimineata si dupa ce mi-am facut ritualul de dimineata, m-am apucat de scris, cu mici pauze,  pana pe la ora 21.00 – 21.30.

Cheia pentru a rezista e tehnica de power nap pe care am exersat-o de cateva luni si care a venit dintr-o observatie legata de momentele in care meditez.

Imi incep diminetile cu cafea si 10 minute de meditatie ghidata, in care setez o directie emotionala a zilei – practic imi propun ca oricat de grea ar fi ziua sa iau lucrurile cum vin si sa merg mai departe cautand solutii. Fara sa ma opresc in probleme care sunt la trecut si nu le pot rezolva. Si sa caut tot timpul partea pozitiva, ce ma motiveaza in ziua respectiva sa merg mai departe. (e eficient, pentru ca nu am fost nicio clipa incrancenata, mi s-a parut ca timpul s–a dilatat si mi-a permis sa fac mai multe)

Am observat ca, de cand meditez (sunt niste ani), am invatat sa adorm in cateva secunde: cobor ritmul prin respiratie, las intreaga greutate a corpului sa se duca relaxandu-l pas cu pas , cu fiecare bucatica, tot corpul.

Si daca-mi propun sa ma trezesc la 4 dimineata, ma trezesc fara ceas. (sigur nu fac experimentul asta cand am avion pentru cine stie ce treaba, atunci e cu sonerie).

Dar lucrurile functioneaza, si in ultimele luni doar de 3 ori m-am trezit tarziu. Am invatat insa sa nu ma cert pentru asta, sa accept ca a fost un semn ca eram foarte obosita.

Smecheria pentru acest program dur (care s-a incheiat, gata, acum am un program ca de sanatoriu 🙂 ) a fost asa:

O ora la trezire au fost lucruri de rasfat, cafea, o prajiturica, un dus parfumat, meditatie, parfumul care-mi place si imi da energie.

Un power nap la pranz de 20 de minute.

O ora jumatate -doua pentru relaxare si aer curat si spalat gandurile la culcare. Si orice ar fi fost la ora 23 dormeam ca ingerasul.

Am descoperit insa inca o data puterea power nappingului – un somn scurt de 20 de minute care aduce un refresh creierului. Intre timp am si citit ce si cum cu power nap, de la medici destepti:

Studiile arata ca un somn scurt are mai multa putere si e mai eficient daca are o ciclicitate, zilnic intre aceleasi ore.

E recomandat ca somnul sa fie intre 20 si 30 de minute pentru a lasa mai jos ritmul creierului si a ajuta la o odihna eficienta.

Intunericul si o paturica pentru cand se face frig sunt recomandate.

Nu e cazul meu, eu pot sa adorm cu toata lumina din lume. Si pe caldurile acestea nu mai ai nevoie de nicio paturica, chiar daca in timpul somnului temperatura corpului scade. 

Am terminat de vineri munca super intensa, dar am continuat cu power naps la pranz. Acum voi pleca la Cluj la TIFF si ma gandesc amuzata ca o sa-mi se faca somn la pranz.

P.S. In toata aceasta perioada am continuat sa mananc fara zahar, fara gluten, fara lapte, dar am cautat cele mai bune si mai rafinate preparate – inclusiv dulciuri, inghetata mai ales – ca sa ma rasfat. Pentru mine, mancarea e o sursa de placere si de bucurie si se poate sa te bucuri chiar si cand ai restrictii alimentare.

Si am avut grija sa nu ma uit la lucruri inutile, sa nu-mi consum timpul decat cu lucruri care ma bucura.

Ceea ce va doresc si dv.

Acum multi ani cand am citit in cartea lui Novak Djokovic despre faptul ca mananca fara gluten si cu foarte multe plante, recunosc ca mi s-a parut foarte straniu pentru cineva care are nevoie de multa energie. Apoi au inceput sa apara documentare in care mari sportivi povesteau despre regimul lor pe baza de plante si mintea mea era “ok, vor sa vanda ceva, vor sa mute perceptiile publicului ca sa scada consumul de carne, cine stie ce aranjamente sunt la nivelul economiei globale”. Deci nu i-am luat nici pe ei foarte in serios.

Eu n-am mancat niciodata prea multa carne (am o placere vinovata cu McDo cartofi prajiti si McFish, precum si ceva mai traditional, mici cu cartofi prajiti, pentru care sunt tinta ironiilor prietenilor. Dar nu mananc mai mult de 3 ori pe an din fiecare)

Revenind la mancarea curata si sanatoasa, acum 3 ani m-am intalnit cand mergeam la tennis la Rouen ( era Fed Cap si noi ne duceam  dupa domnisoara Halep) cu un medic neurolog care avea aceeasi lecturi ca si mine, desigur cu o intelegere mai aprofundata a impactului asupra sanatatii.

Asa ca dupa intalnirea cu el, m-am intors la cartea Autoimmune Fix, dupa care mi-am mai ordonat alimentar viata si in alte momente in care mi-a fost greu.

Acum, dupa anul de pandemie, cand am mancat mult comfort food cu prajituri in fiecare week end, m-am intors pentru mai multa energie, pentru reducerea inflamatiilor din corp si pentru eliminarea toxinelor, la regimul din faza 1 din autoimmune fix: 21 de zile fara zahar, fara lapte, fara gluten.

Fac deja de mai mult de 21 de zile pentru ca intre aceste zile a trebuit sa iau un medicament la care am avut o reactie adversa (dat de stomatolog) si am luat-o de la capat.

In corpul nostru in 21 de zile schimbam un strat superior de piele, celulele se regenereaza in acelasi interval de timp, tot in 21 de zile se creeaza obisnuinte de consum si se reformateaza un stil de viata. (si pentru cei care consuma droguri, sau au alte adictii, primele 21 de zile sunt cele mai grele).

Care au fost schimbarile dupa prima runda de fara zahar, fara lapte, fara gluten?

Mi s-au redus o parte importanta din inflamatiile din corp, glezna si genunchiul care ma suparau la mers au devenit mai putin dureroase, am mai multa energie si, de la mers greutz si rarutz, am prins viteza de mi-am uimit prietenii (nu ma mai durea genunchiul deci puteam merge mai bine). Si ceva simpatic, inelele mi-au devenit mai largi pe degete – semn ca am eliminat apa din corp.

Eu nu tin acest regim pentru ca ma intereseaza sa slabesc, chiar si pe perioada restrictiilor din pandemie  cand am mancat mult zahar si multe semi preparate care au minuni in ele, dar sunt magice la gust, nu m-am ingrasat. Am avut 47 de kilograme tot anul trecut. Acum am 45, in greutatea mea standard, pe care o port de mai bine de 20 de ani ( nu sunt f slaba, sunt doar f f mica de inaltime 1.55 m 🙂 )

Tin regimul pentru ca imi curat corpul de toate nastrujniciile pe care le-am pus in el cu mancarurile din ultimul an…

Si daca tot il tin, nu fac rabat, adica nu incerc varianta “hai ca merge si asa”.

In prima saptamana am mancat din gradinile prietenilor legume si fructe bio, apoi m-am gandit sa schimb ca sa am un aport caloric si de vitamine mai bogat si nu poti face asta acasa, pentru ca ar fi mult prea scump sa cumperi o varietate atat de mare de alimente ca sa le combini in super sofisticate mancaruri si sa ai de la o zi la alta altceva gustos si in regimul tau. (cei care mananca de multi ani asa doar fac refill in anumite alimente care se termina treptat, dar au in debarale fibre, alge si seminte plus alte acareturi care inseamna o investitie mare daca faci doar 21 de zile)

Roxana care are Juice It mi-a sarit in ajutor.

Am mancat doua saptamani meniul lor pe baza de plante si intre timp am invatat sa combin lucruri si am fost foarte, foarte sigura ca nu e nici firicel de lapte sau gluten in ceea ce mananc.

Roxana a vrut sa ma ajute si eu am stresat-o verificand daca in laboratoarele lor se prepara si alte chestiuni unde e posibitate de gluten sau lapte si nu se intampla asta… doar fructe si legume trec prin bucataria lor.

Asta m-a si ajutat sa identific foarte repede ca medicamentul pe care l-am luat la sugestia stomatologului (facusem o interventie operatorie si era ceva de protectie) avea un ingredient care nu ma ajuta si am avut o reactie adversa. Pentru ca orice altceva am mancat a fost “din punga” verificat si deja testat inainte.

Va recomand din inima sa incercati meniul pe baza de plante de la Juice IT chiar daca nu aveti probleme de sanatate ca mine, dar veti vedea cat bine va face in corp, incercati trei-cinci zile ca sa va curatati colonul si sa va reduceti din inflamatii (care apar de la intalnirea celulelor cu toate chimicalele din mancare)

Acesta nu e un articol publicitar, nu am facut barter cu Juice It pt mancarea mea, am platit si voi mai plati pentru meniurile viitoare. Acum am facut o pauza de o saptamana de la meniul lor si mananc in acelasi regim dar preparat de mine (nu la fel de gustos si sofisticat, insa), pentru ca am fost plecata si mancarea – care iti vine la usa in fiecare dupa amiaza pentru ziua urmatoare – nu avea cum sa ajunga la mine. Imi lipsesc sucurile care imi asigurau si aportul in organism de lichide, iar ceaiurle pe care le beau eu sau smoothie-ul pe care l-am facut dimineata nu au acelasi gust pentru ca ei pun f multe fructe si iti dau trei variante zilnic (e eficient pt ei ca fac intr-o cantitate mare sa distribuie la abonati)

Va recomand din meniul de la Juice IT neaparat supa crema de ciuperci (cu multe minunatii langa) si supa de cartofi dulci (cu alte multe minunatii)… sunt divine ca de restaurant Michelin.

Nu puteti sa le comandati individual, dar puteti sa comandati meniul din zilele respective, plus niste crackers care va alina dorul de zahar pana invata creierul ca primeste oricum zahar din alte alimente (sunt din pulpa de fructe cu faina de migdale si nu mai stiu ce, dar sunt f f bune ca gustari peste zi)

Gasiti toate meniurile aici.

Nu le-am facut poze cand am mancat, pentru ca nu sunt in stare sa fac poze frumoase si nici nu am rabdare sa fac aranjamente cu castronase ca sa arate arty in poza. Pentru mine mancarea trebuie sa fie sanatoasa, gustoasa si, daca se poate sa nu-mi consume f f mult timp de pregatire. Foto de mai sus sunt fotografiile lor de prezentare si garantez ca in punga sunt fix castronasele astea.

M-am documentat si sunt foarte putine companii la nivel national care pot pregati mancare fara gluten, fara zahar si fara lapte, asa ca notati-va Juice It pentru ca e verificat de mine si corpul meu spune imediat daca mananc vreo mizerie.

Pentru cei care sufera de boli autoimmune, un restart din cand in cand cu “fara gluten, fara zahar, fara lapte” inseamna o usurare extraordinara a corpului. E testat de mine care am experienta si multe intalniri cu medici din domeniu. (stiu foarte multe persoane din jurul meu care au boli autoimmune, e o consecinta a stilului nostru de viata, a ce minuni mancam,  a influentei stressului asupra organismului nostru.)

Dar regimul e bun pentru oricine vrea sa faca putina curatenie de toxinele pe care le avem de la alimentele standard. Sigur ca nu mai exista niciun aliment suta la suta curat (decat doar daca il crestem noi in gradina), dar un program care reduce inflamatiile din corp aduce mai multa energie, o stare de spirit mai buna si, acolo unde e cazul, reduce durerile.

Nu ma erijez in videcator de internet, regimul meu de viata e supravegheat de medici (chiar si cand ma mai rasfat cu minunatii nu foarte curate, o fac in cunostinta de cauza si cu consecintele asumate, desi sunt mai bine de 15 ani de cand mananc cu atentie majora), dar va recomand sa cititi cartea The Autoimmune Fix: How to Stop the Hidden Autoimmune Damage That Keeps You Sick, Fat, and Tired Before It Turns Into Disease ca sa invatati cu puteti sa dati un restart al functiilor importante din corp, din cand in cand.

Eu sunt o persoana gurmanda, cand merg la restaurant comand din multe feluri doar ca sa le gust pentru ca mi se face pofta cand citesc meniul si m-as chinui mental stiind ca n-am incercat anumite preparate (bine, dupa aia iau la pachet si impart cu prietenii vor nu vor), asa ca si atunci cand tin regim nu gasesc niciun motiv pentru care sa nu fie cea mai gustoasa dintre optiunile pe care le putem gasi.

Viata cu restrictii alimentare nu in seamna sa ne privam de gusturi bune, inseamna doar sa mancam inteligent si sa stim ce alegem. (iar deviza mea care ii amuza pe prieteni este ca daca tot o fac lata si incalc regulile din cand in cand, macar sa aleg ceva f f f rafinat si super gustos)

La sfarsitul anului trecut m-a dat in judecata dna Valentina Pufulescu pentru un articol pe care l-am scris despre faptul ca voia sa sustina cursuri  de jurnalism si public speaking. Ma intrebam in acel articol de ce ar vrea cineva sa invete ceva orice, darmite jurnalism, de la o doamna care a fost in managementul Romania TV in epoca cainii au luat bani la meeting. O doamna care vrea sa predea public speaking in conditiile in care n-a vorbit niciodata in public. Aici puteti citi tot textul

Doamna a considerat ca e defaimare si a facut doua cereri prin tribunale – mai intai sa scot textul, mai apoi un proces pentru defaimare. In primul judecatorul i-a spus ca nu e cazul, in al doilea dupa cateva infatisari si-a retras plangerea…

N-am avut timp sa scriu pana acum (procesul s-a incheiat la inceputul lui aprilie si suntem in 21 mai) pt ca am avut foarte mult de munca, dar scriu pentru a invata oamenii sa nu fie intimidati de cei cu tupeu.

Doamna Pufulescu a sustinut la proces ca n-a mai avut cursanti din cauza articolului meu, cursurile fiind singura sa sursa de venit. Si voia sa fie scos articolul pentru ca era a 5-a aparitie in  Google Search dupa numele ei si ii aduce prejudicii.

Vestile sunt urmatoarele:

• Pentru ca il link-uiesc si acum si il vor reciti oamenii, articolul va creste in relevanta.
• Nimeni nu poate fi dat in judecata de doua ori pentru acelasi lucru.

Acum putin despre tupeul doamnei si detalii din culisele procesului:

• Post publicare articol am primit multe comentarii de la fosti colegi ai doamnei, unele cu detalii sordide despre viata privata, altele despre ce s-a intamplat pe la birou. Nu am publicat niciunul pentru ca scopul meu nu a fost niciodata sa fac femeia de ras in contextul sau privat. (desi dansa a mai marturist una alta, grave de moralitate, si am primit printuri de la postarile sale pe fb despre aceste aspecte imorale private)
• La proces a recunoscut ca intradevar nu a tinut niciodata un speech in spatiul public dar a spus ca de undeva trebuie sa inceapa si dansa. (nota mea de acasa din fotoliu “foarte profesionist incepem direct cu predatul, invatatul despre ce predam si exersatul… mai incolo”)
• M-a chemat la interogatoriu in tribunal, desi era evident ca orice m-ar fi intrebat nu schimba opinia, pentru ca informatiile din text erau reale si publice – nu era ca si cum am aflat pe surse ca a fost redator sef adjunct la Romania tv in perioada ei de mizerii maxime. Voia doar sa ma intimideze, dar… cu regret pt dansa nici macar memoriul pe care l-a scris pentru judecator nu l-am citit, desi mi l-a trimis avocata mea simpatica Lelia Grigore, pentru ca nu era relevant pentru mine si am avut mult de munca in perioada asta.
• A spus in tribunal (mi-a povestit Lelia) ca nu a mai avut clienti la cursuri din cauza mea. Eu cred ca din cauza domniei sale, pentru ca daca era acest jurnalist credibil si meritoriu, un reper de la care sa fi avut de invatat, pe viitorii cursanti ii durea la basca de o opinie pe un blog ( in opinie chiar asta intrebam – de ce ar vrea cineva sa invete ceva de la doamna Pufulescu, nu era ca si cum am stat eu la usa la intrare la cursul domniei sale sa opresc cetatenii)

Si presupunand prin absurd ca am aceasta influenta fulminanta in online-ul romanesc incat sa citeasca zeci de mii de oameni – ar fi fost fata in fata intrebarea mea “de ce sa inveti de la o asemenea persoana” versus profesionalismul si credibilitatea dansei. In presupunerea la absurd a notorietatii mele spectaculoase, conform afirmatiilor sale cum ca n-a mai avut niciun cursant din cauza mea, rezulta doar ca sunt mai credibila decat dansa. Atat.

Scriu aceste randuri ca sa nu fiti intimidati de oamenii cu tupeu care vor sa va dea in judecata. Daca ati scris informatii reale, publice, corecte, traim intr-o tara libera si puteti sa emiteti pareri in baza lor.

O opine exprimata corect nu inseamna defaimare, oricat de jignit de adevar e destinatarul.

In spatiul public sunt toti mai multi sarlatani care vor sa predea cursuri despre orice, semnalati-i de cate ori stiti ca nu au competente pentru ceea ce vor sa vanda; e important sa existe in spatiu public si pareri avizate despre sarlatania lor. Decizia e intotdeauna la cel care cumpara, dar daca stiti ca vand minciuni, anuntati in spatiul public.

E normal ca oricine sa poata da in judecata pe cineva pentru orice-l deranjeaza, dar la fel de normal este ca fiecare dintre noi sa ne exprimam opinia in spatiul public. In plus, asta e meseria mea si in acest caz specific nu am scris despre nimic altceva ce nu stiam din perspectiva meseriei pe care o am.

Pe parcursul procesului am mai povestit cu prieteni si i-am rugat sa nu scrie nimic ca sa lasam justitia sa spuna ce are de spus si sa nu creda doamna ca imi iau sustinatori, mai ales ca nu m-am simtit nicio clipa vinovata.

*

Altfel mai vreau sa fac o precizare si sa aduc multumiri speciale Leliei Grigore de la firma de avocatura Dobrinescu Dobrev care, cand era pandemia mai in floare, mergea la tribunal ca sa ma reprezinte (cum stiti cu contextul meu medical, am stat mult in casa in acesta perioada si nu am putut sa merg in aglomeratii umane). As vrea sa multumesc de fapt intregii lor companii care are oameni foarte faini si cu credinta in a apara dreptul la libera de exprimare. (ei sunt cei care au sustinut cauza dlui Cristian Tudor Popescu in cazul “pavianul cu mantie” si Consiliul Discriminarii pe care dl Popescu l-a castigat cu brio).

Vi-i recomand cu drag (specializarea lor mare si importanta e pe taxe, dar nu se stie niciodata). N-am facut niciun barter sa stiti, am fost un client simplu ca oricare alt client, iar Lelia m-a reprezentat cu mult bun simt si incredere in mine si in ce aveam de spus.

Anul acesta va intra in istoriile personale, dar si in istoria omenirii. Facem cu toti eforturi ca sa fie cat mai reduse efectele pandemiei, dar realizam in acealasi timp cat de mult ne lipsesc lucruri pe care le luam inainte “de-a gata” si cat de mult inseamnau ele – de fapt – pentru dispozitia noastra, pentru mentalul nostru.

Pentru mine a fost anul in care am constientizat mai mult ca niciodata cat de important e sa “ai mintile acasa”, sa stai bine in mintea ta, fara panica si cu cat mai putin stress. A fost anul in care am inteles cat de mult inseamna prietenii (chiar si pentru mine, o persoana foarte introverta si singuratica), cat de mult inseamna sa faci o bucurie cuiva ca sa te bucuri de momentul lui/ei de bine.

A fost anul in care am inteles cat de mult ma completau pe mine ca fiinta activitatile urbane, desi nu sunt o persoana care sa socializeze mult: cat de mult completau in personalitatea mea, in educatia mea, in viata mea, activitati ca mersul la film, la teatru sau la un concert. Sau intr-un restaurant in care sa stau cu prietenii de vorba.

Nimic extravagant, nimic exceptional, doar sa-mi iau energia din intalniri si conversatii, din povestile altora.

Mi-e foarte foarte dor, de exemplu, sa merg la cinematograf. E primul an din viata mea in care pana acum – la sfarsitul lui noiembrie (si e foarte posibil pana la sfarsitul anului) – nu am mers nici macar o data la cinematograf.

Ma emotioneaza gandul amintirilor despre cum alegeam cate o zi din saptamana in care puteam fi libera spre pranz si ma duceam la Cinema City (cand stateam la Universitate, alegeam Sun Plaza pentru ca aveam metrou de la usa casei direct in cinematograf), apoi la AFI Cotroceni sau la Park Lake.

Mi-e dor de zilele in care faceam excursie intr-o sala de cinematograf in alta, intr-un tur de 3-4 filme intr-o singura zi de week end, incheiata uneori cu o cina la VIP Park Lake.

Pot sa vad zeci de filme acasa, dar imaginea pe un ecran cat un etaj de bloc, sunetul exceptional si energia din sala a oamenilor care se uita cu tine la film (fie ca-i stii, fie ca nu) e un mix dupa care ravnesc foarte foarte mult.

E bizar cum suna, dar “ma doare ceva in mine, in suflet” ca nu am fost intr-un an de zile nici macar o data la cinematograf (nici macar la un festival de film sa vad filme pe ecran mare, la cinema), iar pentru mine, filmul si unii oameni care lucreaza in domeniu inseamna ceva foarte personal, parte din viata mea.

Am prieteni care si-au lansat filmele in online, pentru ca nu se poate la cinematograf, am regizori preferati care au lansat filme geniale pe care nu le-am vazut inca pentru ca vreau sa le vad pe ecran mare in conditii exceptionale.

Sigur ca sunt probleme mai importante in tara, chiar si eu am probleme mai mari decat ne-mersul la cinematograf, dar cand ti-e greu te agati de intamplari care-ti fac bine ca sa te motivezi sa mergi mai departe.

Perioada asta m-a invatat mai mult ca niciodata asta. Poate ca nu m-am vazut cu prietenii mei, dar am avut grija sa vorbesc des la telefon cu ei si sa le trimit cu Uber mici daruri, sa le fac mici bucurii.

Si de Sarbatorile acestea, am sa le trimit printre alte daruri si cate un voucher la Cinema City ca o promisiune ca atunci cand viata noastra va reveni la normal vom merge inapoi la film, ne vom scufunda nu doar in fotoliile cele mari, ci si in povesti. Si vom fi impreuna, vom comenta cate o secventa, ne vom bucura sau speria la altele, dar vom trai impreuna o emotie si o energie pe care doar cinematograful o poate intermedia.

Cum ziceam, mi-e foarte foarte dor sa merg la film la cinema, atat de dor ca ma incarca si ma bucura putin fie si doar anticiparea gandului ca vom merge impreuna din nou, ca e o promisiune prin voucherele pe care le trimit … e un gest mic, dar e ca o promisiune pentru mine.

Daca vreti si voi sa va faceti promisiuni cu prietenii ca o sa mergeti la anul la film impreuna, puteti sa va luati vouchere de aici. (https://www.cinemacity.ro/static/ro/ro/gifts)

De cativa ani, in ajung de Sarbatorile de Iarna merg la Casa Ronald de la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Fundatia pentru copii Ronald McDonald care are aceasta casa organizeaza o cina pentru parintii care locuiesc acolo pentru ca au copiii internati de saptamani bune in spital si nu-si permit sa stea la hotel sau n-au rude in Bucuresti. Eu nu fac mare lucru, nici nu prea mananc – desi Nicolai Tand care le gateste are intotdeauna preparate minunate – eu (si uneori si colegul Edi) facem antren si voie buna, ne mai jucam cu cate un copilas care doar merge la tratament in spital, dar sta in casa, mai incurajam parintii.

Anul acesta nu se va intampla aceasta intalnire. Dar am sa fiu cu toate gandurile bune catre familiile de acolo.

Cum anul acesta nu se mai intampla nici ziua cu vedete care vand produse in restaurantele McDonald’s ca sa stranga bani pentru fundatie. Nu se poate, din cauza de pandemie.

Dar viata merge mai departe, oamenii din casele Ronald de la Bucuresti si Timisoara continua sa locuiasca gratuit alaturi de copiii lor chiar si in conditii de pandemie, in plus Fundatia a inceput sa construiasca o Casa Ronald si a lasi.

Si va scriu acum pentru ca, in conditii speciale, Campania anuala de strangere de fonduri care ar fi fost in cutiile de la case din restaurantele McDonald’s s-a mutat in online cu o donatie prin SMS.

Scrieti FAMILIE LA 8845 si donati 2 euro pentru a ajuta familiile aflate in necaz care gasesc alinare in aceste case pentru ca stau foarte aproape de copiii lor, in curtea spitalelor. Si ajutam si la constructia inca a unei case in zona care nu e  acoperita acum, in Moldova, la Iasi.

Campania e pana pe 22 noiembrie  si mai vin bani catre fundatie si din comanda unui Happy Meal, de exemplu.

Mai stiti cand in lockdown in aprilie, cand era absolut totul inchis, McDonald’s a decis sa dea gratis mic dejun oricui trebuia sa mearga la munca la 5-7 dimineata?!

Sau cei 60.000 de euro donati pentru noua sectie de ATI de la Ana Aslan ca sa fie suport in pandemie?

Si banii donati de fundatie pentru repararea si dotarea sectiei de copii de la Spitalul Judetean Constanta?

E frumos sa dam si noi ceva inapoi. Cred ca in vremurile acestea, singurul lucru care ne poate face bine e sa ne ajutam unii pe altii, sa fim empatici si sa avem vorbe si fapte bune pentru cei din jur.

Casele Ronald au gazduit gratuit in 22 de ani zeci de mii de familii aflate in situatii disperate pentru ca le erau copiii bolnavi. Fundatia Ronald McDonald a ajutat la cazarea in strainatate la alte spitale de copii a unor familii de romani care erau, la fel, in mare necaz.

Ajutorul de genul acesta, in vremuri in care ti-e greu, e nepretuit. Noi dam 2 euro, daca decidem sa ajutam dar in realitate inseamna imens pentru o familie care ramane impreuna in conditii grele: un copil bolnav care-si vede mama zilnic langa el in spital ca sa-I acorde sprijin, o mama care beneficiaza de consiliere si sprijin in orele in care nu e cu copilul sunt lucruri nepretuite.

2 euro cu Familie la 8845.

Aici e o poveste despre una dintre experientele mele in casa Ronald McDonald din anii trecuti, O intalnire cu parintii care locuiau in 2018 acolo.

Sunt foarte atasata de acest proiect. Il stiu de multi ani, stiu copii care au fost ajutati in Romania sau trimisi in strainatate, stiu ca au salvat la propriu vieti in 22 de ani si au tinut multe familii impreuna.

De asta va rog sa donati.

Am pus pe facebook acum cateva zile o postare ca urmare a unui interviu pe care il vedeam la Digi TV in care un neurolog explica efectele asupra psihicului, dar si fizicului din cauza izolarii si a stirilor grave despre pandemie.

Cum ma aflu in zona de risc, stau mult prea mult in casa chiar si pentru o introverta ca mine, asa ca am ajuns de ceva vreme la medici importanti care mi-au spus lucrurile pe care le spunea medicul la tv.

Despre influentarea echilibrului la deplasare, a poftei de mancare, despre depresii, migrene, dureri lombare si alte lucruri care afecteaza acum o importanta parte a populatiei.

M-am gandit ca sunt oameni care poate nu au avut deschiderea ca mine (nici experienta mea cu diverse probleme medicale) si nu au mers la medic sa inteleaga ce se intampla cu corpul si mintea lor in acesste zile si voiam sa postez partea de simptomatologie pe care o anunta medicul ca sa inceapa sa inteleaga oamenii despre ce e vorba cu ei.

Numai ca viata mi-a rezervat o foarte mare surpriza.

Medicul s-a dovedit a fi ceva cumplit in experienta cu pacientii, desi e renumit ca referinte pe oriunde ii cauti numele. La postarea mea au inceput sa comenteze oameni care au avut experiente directe carora le-au murit copiii sau parintii operati de acest medic si, ceea ce a fost si mai socant pentru mine, carora medicul le-a cerut explicit spaga, in bunuri, in bani.

Medicul se numeste Vlad Ciurea, aici e postarea.

La momentul respectiv m-am gandit daca sa sterg postarea pentru ca promova un nume care, din marturiile oamenilor, era un monstru. Dar n-as fi vrut pentru nimic in lume sa se piarda acele marturii.

Oamenii in suferinta au avut puterea sa puna in spatiu public povesti despre rani emotionale cumplite si nu as fi vrut sa le sterg. Am editat postarea initiala, trimitand cititorii la comentarii specificand ca omul nu e deloc ceea ce pare.

Dar intamplarea, care la cateva zile distanta ma macina in continuare, m-a facut sa ma gandesc la influenta in bine a social media: mizerabilii nu se mai pot ascunde. Va exista intotdeauna undeva o insiruire de marturii despre mizeriile pe care le face un om si depinde doar de cei care intra in contact cu el sa aleaga daca il valideaza sau nu.

Puterea social media are si revers desigur – pentru ca pot aparea minciuni coordonate prin postari platite tocmai pentru a distruge reputatia unui om (nu e cazul aici, am descoperit ca unul dintre prietenii mei buni a avut sora pacient al acestui medic si a murit ca urmare a unei operatii experimentale, doctorul a deschis-o doar pentru studiu, stia ca nu mai are nicio sansa copilul, dar le-a cerut oricum o spaga foate mare parintilor).

Acum ma intreb de ce nu se sesizeaza autoritatile, sau ce ar trebui sa fac eu ca sa se sesizeze. Pentru ca un asemenea medic – care acum e la Sanador – sa nu mai profeseze.

*

Despre de ce aleg oamenii sa lucreze cu mizerabili intr-o postare viitoare. Ca teasing cateva info:

Am asistat zilele trecute pe un grup la o reclama mincinoasa a unei doamne care a facut mult rau in presa girand la Romania Tv toate stirile mizerabile cu cainii care iau bani la meetinguri, cu batausii care vin in piata la meetingul din 10 august si multe multe altele.

Doamna, care nu mai are loc de munca, vrea sa predea cursuri de jurnalism (!!!!) si de public speaking (n-a vorbit in viata ei la nicio conferinta) si se duce pe grupuri unde oamenii nu stiu de activitatea reala.  Pentru ca e gratis oferta, ca sa inceapa de undeva sa pacaleasa lumea, evident ca se gasesc clienti.

Cand le-am spus celor in grup ce etica mizerabila are aceasta persoana, evident ca au fost cateva persoane care m-au certat foarte tare. Dar despre asta, poate, maine.

In urma cu aproape doua saptamani, un coleg dintr-un proiect a iesit pozitiv la testul covid19.

Cum si eu ma intalnisem cu el, am facut testul la mijlocul saptamanii trecute.

Scopul acestui text nu e sa dramatizez printr-o structura cu suspence si sa va spun abia la sfarsit rezultatul. Suntem negativi toti cei implicati in proiect.

Scopul acestui articol este sa va arate putin, in mod foarte subiectiv desigur, din lumea celor care sunt aproape de covid19.

Incepem sa fim tot mai aproape de cineva care a fost declarat pozitiv covid19

 Poate ca unora dintre voi inca li se pare ceva indepartat, dar cercul se strange si, pentru ca sunt multe cazuri in Bucuresti si in tara, probabilitatea sa te intalnesti cu cineva pozitiv e mare.

De asta e important sa purtam masca TOT TiMPUL.

In  primele zece minute cand am aflat ca e cineva pozitiv din cercul meu apropiat am fost in mega panica.

Pana am ajuns sa ne facem testul, adica dupa 24 de ore de la veste, mi-am luat temperatura de cateva ori, mi se parea ca incepuse sa ma doara-n gat, ca am si alte simptome… creierul meu o luase putin razna.

M-am linistit, apeland la bun simt si detasare si la cifrele de pe termometru. Si-am aflat ca si cativa dintre colegi mei au trecut prin faza in care simteau ca au ceva.

Ne-am facut testul la Medicover- Aviatiei, la cerere – nu aveam abonamente acolo – si-am un foarte mare respect si foarte multa recunostinta pentru felul in care erau organizati si s-au purtat cu noi.

Nu va descriu senzatiile de la recoltare, nu sunt placute, dar supravietuiti, treceti peste asta pana la urma daca e sa fie nevoie sa faceti testul.

Dar, cand arde camasa pe tine si stii ca esti la un pas de o boala complicata nu mai ai timp sa te gandesti si la oamenii care muncesc ca sa fii tu bine. Insa daca privim in macro, efortul acestor oameni – care sunt fiecare zi fata in fata cu virusul – e imens.

Apar in statistici ca s-au facut intr-o zi 18.000 de teste ( un numar care mi-a ramas in minte din zilele trecute). Pentru noi e doar un numar, cu cat mai mare cu atat mai bine, pentru ca arata o acoperire mare a populatiei si ne da un confort. Dar fiecare test inseamna cel putin trei oameni care lucreaza minute bune pe un flux bine stabilit: cel/cea care face recoltarea, cel/cea care face analiza si cel/cea care bate in computer insemnarile tale de pacient cu mana tremuranda de pe formularele pe care le completezi inainte de analiza ca sa stie unde sa-ti livreze testul. Toti trebuie sa faca de sute de ori intr-o zi operatiunea lor din flux din cele peste 18.000 de teste, cu maxima atentie.

Sigur ca sunt impartiti in ture si ca sunt multi oameni, dar despre ei si efortul lor nu vorbeste nimeni.

18.000 de teste intr-o zi inseamna 18.000 de oameni de toate varstele cu angoasele si fricile lor, cu istoricul lor medical. 18.000 de teste intr-o zi inseamna imens de multe ore in picioare pentru cei care recolteaza probele, in conditii de super atentie si stress.

Experienta noastra la Medicover a fost exceptionala (nu ma plateste nimeni sa scriu asta, scriu pentru ca oamenii care muncesc in partea mai putin vazuta a tratarii acestui virus merita sa fie mai mult apreciati).

Doamna care mi-a facut mie recoltarea s-a prins din primele momente ca am un istoric medical tumultuos si cu multe spaime de orice ustensila medicala. A fost extrem de eleganta si atenta in recoltare si a avut tot timpul o vorba buna pentru mine, in fiecare etapa a operatiunilor de recoltare. La fel a fost experienta pentru fiecare dintre colegi (testarea noastra s-a facut impartiti la trei persoane care recoltau)

In grupul nostru a fost si un copil de 13 ani. Au chemat pentru el o doamna pediatru din cabinet, care a vorbit cu copilul incercand sa-i inalture spaimele si sa-i faca experienta mai usoara.

Sunt sigura ca la Medicover se fac zilnic sute de teste. Noi am fost ca oricare alt cetatean, fara ncio interventie, fara nicio “comanda”speciala. Sa ai atat de multa rabdare cu fiecare om, care e ingrijorat pentru viata lui, in timp ce si viata ta ar putea fi pusa in pericol, mi se pare un gest de salutat si de apreciat din inima.

Am intrebat-o cum o cheama pe doamna care mi-a recoltat mie probele: Alina R. (nu-i pun intregul nume, pentru ca poate nu-si doreste expunere publica, dar pot sa va spun ca are niste ochi superbi verzi, pentru ca ii vedeam deasupra mastii sale)

Am cerut voie de la seful mare de proiect (o doamna foarte simpatica) sa o invit sa vada munca colegilor cand va fi publica. Ca sa-i multumim pentru efortul sau. (si voi afla si numele colegelor sale, cu acelasi scop)

Acum mai vreau doar sa va spun ca E FOARTE FOARTE IMPORTANT SA PURTATI MASCA.

Si pentru voi, si pentru cei dragi voua si pentru toti oamenii care muncesc in tot fluxul asta de diagnosticare, tratare, care sunt foarte foarte multi si sunt foarte solicitati in aceste zile, in parte din faptul ca noi nu respectam reguli.

P.S. Eu port masca, la fel si colegii de proiect. Am primit rezultatele duminica dupa amiaza, semn ca si in week end multi oameni au muncit in spatele acestui flux care ascunde spaimele noastre si ne protejeaza de un virus greu. Cred ca cea mai buna cale sa le multumim este sa nu le facem si mai multe greutati, sa respectam regulile, sa purtam masca si sa avem grija la igiena.

P.P.S. toti din grup am stat in casa pana la aflarea rezultatelor. De miercuri si pana ieri, n-a existat zi sa nu ne intrebam intre noi cum se simte fiecare, daca are cineva vreo problema.  Am un respect foarte mare pentru colegii care au avut mintea puternica si au continuat sa gandeasca mai departe chestiuni de munca, eu pana la aflarea rezultatelor m-am uitat in gol cu calculatorul pe tot felul de filme din care nu mai tin minte nimic.

Pentru cei mai multi dintre cei care nu inteleg modul meu de raportare la lucruri in viata sunt fie retrograda, fie obraznica/aroganta, fie nebuna.

Probabil ca am putin din fiecare aceste atribute, dar lumea mea e diferita de a majoritatii si nu ma deranjeaza deloc.

Spre exemplu de foarte multi ani refuz sa ma insotesc prin viata de oameni care au caractere urate. Stiu ca omul isi schimba nevoile (si poate fi simpatic si bun cu cineva care-l ajuta sa-si indeplineasca nevoile), dar odata ce a facut dovada unui caracter urat – a inselat, a facut rau voit cuiva, a furat etc – intr-o situatie extrema se va reintoarce la a face rau fara nici cea mai mica remuscare.

Cred ca se corecteaza egoismul, ignoranta, prostia, dar nu si caracterul urat.

Stiu ca frumos ar fi sa dau o a doua sau a treia sansa oamenilor care gresesc grav fata de mine, dar nu fac asta. Trec mai departe, fara reminiscente; nu port pica, nu pastrez in minte detaliile intamplarii, nu-mi bat capul cu nimic, stiu ca omul e nepotrivit pentru calatoria mea si asta e tot, nu mergem pe acelasi drum.

Profesional nu ma insotesc cu cei care fac lucruri care mie nu mi se pare a avea etica. Nu vreau sa am treaba cu barfitorii, cu sarlatanii profesional (care spun una si fac alta) si, in epoca internetului, nu vreau sa am de-a face cu impostorii sau “rapandulele” morale sau emotionale care ar face orice pentru notorietate.

Am refuzat de nenumarate ori sa particip la conferinte sau campanii pentru ca as fi fost in acelasi panel cu oameni care sunt impostori, care fac lucruri nepotrivite cu ceea ce inseamna pentru mine etica.

Am ajuns sa scriu astazi despre acest lucru, din nou si din nou, pentru ca zilele trecute am vazut pe un grup unde sunt profesionistii sau aspirantii la a fi profesionisti in marketing digital o doamna profesoara la facultate de comunicare care lauda virtutiile TIK TOK-ului si prezenta oportunitatile de afaceri pe care le puteti avea pe aceasta platforma.

Daca eu as fi fost profesoara, as fi inceput prin a le spune copiilor toate mizeriile legate de aceasta aplicatie. As fi facut o sesiune interactiva sa spuna fiecare care cred ca sunt mutatiile pe care le provoaca aplicatia in comportament si limbaj, nenorocirile pe care le face prin telefoanele utilizatorilor din perspectiva securitatii si intimitatii.

Apoi as fi vorbit despre cum a fost introdusa in cultura urbana – ce vedete au fost platite in campanii mari ca sa-si faca cont si sa puna continut in aplicatie. Abia dupa aceea as fi ajuns la cine isi face reclama acolo si de ce nu e bine sa incurajezi o asemenea aplicatie (imi tot vine sa spun mizerie, dar n-as fi spus asa in fata copiilor daca as fi fost profesoara) cheltuind bani in ea.

Ar fi fost un pretext bun despre ce e etic sa incurajezi in dezvoltare.

Doamnei profesoare i-am raspuns pe grup ca e in profilul celor care, daca ar avea putere de decizie, ar consuma banii de publicitate ai unui client la Acces Direct la emisiunea cu Vulpita pentru ca are cifre bune. Si ca eu, n-as face niciodata afaceri cu dansa.

Iar discutia de acolo mi-a amintit de o conversatie cu Codin Maticiuc despre cum e mai eficient sa intrerupi mizeriie de programe de la tv. Concluzia atunci a fost ca nu putem interzice o emisiune noi cetatenii, precum si nicio autoritate.

Eu imi doream sa fie macar mutata la o ora tarzie, si sustineam ca o televiziune care  vrea sa comunice ca are clasa si rasa, stiri de top, nu face trash tv, si ca puteau muta mizeria asta la antenna stars. Codin, mai practic, spunea ca nu trebuie sa-mi indrept acuzatiile catre realizatorii emisiunii, ci catre cei care cumpara publicitate acolo, pentru ca sustin financiar mizeria.

Are Dalai Lama in cartea “Beyond Religion- Ethics for a Whole World” multe ganduri minunate pe aceasta tema a eticii. Unul se refera la alegerile pe care le facem in integralitatea vietii noastre, in “forma” in care dorim sa mergem prin viata.

Zice asa: “Cred ca oamenii pot trai fara religie, dar nu pot trai fara valori interioare sau fara etica. Diferenta intre etica si religie e ca diferenta dintre apa si ceai.

Ceaiul pe care-l bem are la baza apa, dar mai contine si alte ingrediente – frunze de ceai, arome, condiment, poate zahar – adica multi alti nutrienti care-l fac mai substantial si mai util in corpul nostru si ne dorim sa-l bem in fiecare zi. Dar el, ceaiul, nu se poate face fara apa. Noi putem trai fara ceai, desi ne aduce un plus de sanatate, dar nu putem trai fara apa.

Ne nastem fara religie, dar avem o nevoie fundamentala pentru intelegere si compasiune. Nu e nevoie de religie ca sa fim fericiti, e nevoie de valori interioare, de etica pentru o viata fericita.”

Anul acesta, Lidl are o campanie impresionanta pentru mine, prin asocierile pe care le face. Prezinta gama Camara Noastra plecand de la mancarea care apare in literatura romana, asociata cu scriitori despre care adolescenții invata astazi in scoala, intr-un serial denumit Bucate ca la carte.

La primul episod, care era inspirat din viata lui Ion Rebreanu, am intrat si eu in joc si mi-a placut foarte mult sa mai fac o excursie emotionala in acele vremuri, cred ca ar fi o modalitate foarte draguta de invatare si in programul Scoala Altfel. Acum vine episodul 2, inspirat din Caragiale, alta bucurie, alta poveste despre identitatea romaneasca si e frumos sa faceti acest exercitiu intr-un weekend: sa gatiti ca pe vremea lui Caragiale.

Primul episod din seria Bucate ca la carte arata ca un film de scurt metraj si chiar va rog sa va uitati la el pentru ca are o desfasurare de forte impresionanta in zona cinematografica.

Cand Lidl m-a provocat sa ma gandesc la ce as putea gati inspirata de literatura lui Rebreanu si de mancarea din acele vremuri, nu stiam cum va arata povestea lor inspirata din romanul Ion. Dar, cum ma stiti, puteam sa spun multe despre scriitor si despre declinarile in teatru sau film ale operele lui.

Rebreanu era un om absolut obsedat de munca, profund indragostit de sotia lui (Fanny Radulescu), tata a unei fetite (care era a sotiei lui, dintr-o relatie anterioara casatoriei).

Era un om care avea o foarte prezenta constiinta de sine, foarte corect si cu multe incercari in viata care sa-i fi testat etica si valorile. Oamenii epocii au comentat foarte mult, de exemplu, ca a acceptat sa se casatoreasca cu o femeie care avea deja un copil, fiind considerat imoral in acea epoca.

Scrierile lui vorbesc mereu despre dreptate, separa ce e bun de ce e rau si personajele au constiinta de sine, isi pun intrebari despre ce e bine si ce e rau, au o viata interioara foarte bogata.

Va rog mult sa vedeti Padurea Spanzuratilor la Teatrul National, in regia lui Radu Afrim, unde personajul lui Apostol Bologa e interpretat de doi actori, Alexandru Potocean si Marius Manole, Manole fiind constiinta cu care Bologa dialogheaza cand se afla in cumpana. E cea mai actuala dintre “citirile” lui Rebreanu. E socant sa vezi ca in continuare ne aflam in situatia de a lupta noi impotriva celor din familia noastra (urbana sau nu); iar anii din urma, cu multele dispute politice, ne-au aratat asta profund pe pielea noastra.

Ce m-am gandit sa pregatesc inspirat de epoca in care a trait Rebreanu, luand in calcul ca era nascut in Bistrita (deci avea influente ardelenesti) si ca era un om cultivat, rafinat si cu adevarate valori romanesti?

Cum ma stiti, am extrem de putin timp liber, dar mi-a placut foarte mult provocarea si faptul ca pot sa vorbesc despre Rebreanu altfel, asa ca am ales sa gatesc dupa cum urmeaza.

Mamaliga cu Urda si Smantana

Un Tartar de legume cu Cas afumat, branza maturata de oaie si cas impletit ardelenesc (toate branzeturile sunt din Camara Noastra)

Sarmale de porc cu afumatura, servite cu iaurt sau smantana, dupa preferinte.

Evident, daca tot am ajuns la Lidl pentru cumparaturi am cumparat si fursecuri de mai multe feluri si ceva rulada cu mac din Camara Noastra. Nu se mancau pe vremea aceea (la 1920), placinta cu mere era desertul epocii, dar…. Rebreanu, ca si mine (e singura asemanare, va asigur, domnia sa era un geniu), era un foarte mare iubitor de cafea… Si un fursec cu aroma de lamaie sau o rulada cu umplutura cu mac sunt minunate la o cafea dimineata.

Cateva precizari pentru cum am pregatit masa, ca sa pastram adevarul istoric.

Nu m-am apucat eu sa fac sarmalele (nu am timp si nici nu stiu), dar am un obicei al casei cand vrem sarmale. Le luam de-a gata preparate chiar din Camara Noastra, dar adaug varza murata separat pe care o fierb cu sunca afumata (acum cu Kaizer Taranesc din Camara Noastra) si pe ultima suta de metri adaug si sarmalele in oala sa mai fiarba putin.

Tartarul de legume e o reinterpretare a salatei de legume (rosii, castraveti, ardei gras, putina ceapa si putin morcov, toate aromatizate cu ulei de masline si mirodenii, lasate sa se patrunda aromele). Aceasta versiune am mancat-o in Transilvania si mi-a explicat doamna care a gatit ca e felul in care ea isi pacaleste copiii sa manance legumele. E o salata foarte gustoasa, pentru ca se intrepatrund toate aromele foarte bine daca e lasata o ora sa se “odihneasca”. Plus ca se face foarte usor: nu va imaginati ca am stat sa tai marunt toate legumele, le-am pus intr-un mixer si le-am maruntit usor si rapid.

Tot pentru adevarul istoric, visinata din Camara Noastra exista in casa :), precum si vasele de inspiratie populara. Sunt autentice, de la Muzeul Taranului Roman.

Mie mi-a placut foarte foarte mult sa ma joc de-a “masa lui Rebreanu”, dar Lidl va invita pe fiecare sa faceti acest joc si va ofera multe premii. Saptamana viitoare urmeaza episodul 2 din serie de unde puteti afla mai multe secrete culinare povestite de Caragiale, in operele lui. Cred ca e un exercitiu foarte placut pentru familiile cu copii, o sansa sa se uite altfel la ceea ce invata la scoala.

Ce trebuie sa faceti? Cumparati de minimum 50 de lei si cel putin un produs Camara Noastra.

Inscrieti codul unic de pe bonul fiscal pe surprize.lidl.ro/camaranoastra, intre 01 – 30 iunie 2020.

Premiul cel mare este de 3000 de euro sau un tur culinar al Romaniei. Pentru mai multe sanse, urmariti povestea din episod si ajutati la pregatirea bucatelor, totul pe surprize.lidl.ro/camaranoastra