Category : personal

tvMa bucur ca Iohannis nu vrea sa mearga la nicio dezbatere cu Veorica, lumina de la Videle-

Ma bucur ca Iohannis nu vrea sa mearga la nicio dezbatere cu Veorica, lumina de la Videle-

Mi se pare asa o tema falsa asta cu dezbaterea pe care bate toba PSD ca sa reduca din distanta (macar in perceptie) dintre Iohannis si Veorica.

Noi toti, inclusiv eu acum cu acest text, le facem un serviciu PSD-istilor cand dezbatem asta, dar…

Banuiesc ca n-are nimeni nici cea mai mica indoiala ca Veorica e total inadecvata pentru job-ul de presedinte al tarii.

A fost proasta clasei ca prim ministru, cu o serie incredibila de greseli – de la exprimare pana la greseli diplomatice. Nu stie nici pe ce lume traieste, nu tine minte numele oamenilor cu care se intalneste sau al oraselor pe care le viziteaza.  Nu nimereste nicio limba straina, nu pare a fi citit mai mult de cartea de bucate, e o tzatza cu mainile in sold (tocmai s-a certat cu colegii ca au facut-o proasta), n-are anvergura si intelegere diplomatica. E blanc, n-are anvergura mai mult de coada vacii din curte de la Videle.

Banuiesc ca nu a uitat nimeni cine a sustinut-o pe veorica si ce “valori” reprezinta ea in politica nationala.

Cum partidul ei a macelarit legile justitiei, cum avem pe strazi mii de infractori eliberati ca sa poata iesi din puscarie si baronii lor care au furat pana nn-au mai stiut nici cati bani au. Cum partidul ei a injurat cu spume Comisia Europeana si-a mintit prin orice sedinta externa. Cum partidul ei ne-a stricat relatii diplomatice cu multe tari din Orientul Mijlociu.

Cum partidul ei ne vrea aproape de Rusia si de o dictatura a “acum suntem noi la putere, ciocu mic”.

Stim deci ca veorica e un puroi de coruptie si de prostie. De ce ati vrea sa fie alaturi de Iohannis oriunde?

Sigur ca pe ea ar ajuta-o o asemenea dezbatere, ar fi si ea bagata in seama, ar fi validata ca si candidat. Dar ea e virful icebergului coruptiei, minciunii, al tupeului cu “alta intrebare”, a nesimtirii domnului mitraliera. Ea e imaginea a tot ce a avut tara asta mai prost, mai incult, mai suburban in conducere in ultimii 30 de ani. E ultima treapta, e locul despre care spunem “ mai jos de atat nu se poate”.

De ce vreti o dezbatere cu ea? Ce ati vrea sa va raspunda? Are ea vreun drept, vreo calitate morala sa lanseze o intrebare cuiva? (altcuiva decat copilului ei daca are nevoie de ceva)

De ce ati vrea o mizerie de intalnire la televiziunile pline de scoala de propaganda care au un limbaj vulgar, agresiv, ai caror moderatori mint senin pentru ca au de incasat bani ca sa-si mentina stilul de viata scump, penthouse-urile sau scolile scumpe ale copiilor?

Da, sper ca dl Iohannis sa mearga la o intalnire cu mai multi jurnalisti si sa raspunda pe chestiuni care  tin de politica externa si de viziunea sa de dezvoltare a tarii in urmatorii 5 ani. O intalnire in care sa vorbeasca despre ce isi doreste pentru tara si cum si-a propus sa faca asta.

O intalnire in care sa ne spuna de ce e important sa mergem la vot. O intalnire in care sa fie cu garda jos si sa povesteasca din detaliile din spatele anilor acestia mizerabili de lupta impotriva prostiei si rautatii concentrate impotriva justitiei a colegilor vioricai.

O intalnire in care sa ne inspire.

La Teatrul National, transmisa in direct de toate televiziunile.

As plati bilet sa fiu in sala.

 

902
iohannis vs barnaSunt dintre cei care cotizeaza pentru USR, dar l-am votat pe Iohannis.

Sunt dintre cei care cotizeaza pentru USR, dar l-am votat pe Iohannis.

Dau bani la USR pentru ca vreau sa creasca in Romania un partid nou curat, care sa se lupte cu coruptii din celelalte partide si sa-i elimine rand pe rand. Cred ca asa contribui si eu cat pot de putin la dezvoltarea democratiei. In aceeasi idee, am semnat pentru ca dl Barna sa poata candida – mai multi candidati curati, mai multe sanse de a ne fi mai bine.

Nu l-am votat pe domnul Barna pentru ca l-am auzit doar criticandu-i pe ceilalti, neavand niciodata un mesaj pozitiv, cu o aroganta care m-a scos din minti de multe ori. Prea mare aroganta pentru asa mica experienta, extrem de neadecvate mesajele, nimic emotional, nimic motivational, nimic care sa ma faca sa-l plac. Nimic care sa arate ca e lider… A fost, cu tot respectul, la fel ca oricare alt PSD-ist care se rasteste la restul lumii pentru ca i se cuvin lucruri din perspectva partidului din care face parte.

Plus prostiile de poze de pe fb: le inteleg tehnica, dezbaterea si controversa lor duc la cresterea notorietatii, dar… too low pentru ce asteaptam eu de la partidul pentru care cotizez. (mi-au trimis acum cateva saptamani si un mail imbecil cu o dezbatere despre cutremure, – sa actionam si pe frici, ca pentru batranii fara carte- la care am protestat direct in scris la ei… oribila strategie care nu are cum sa mearga cand publicul tau a citit si el ceva carti)

Plus, mizeriile ipocrite gen “dati-mi gogoasa cu zahar sa apar murdar in poze sa rada lumea pe net”… – el a zis asta, in timp ce era filmat de baietii de la Recorder.

Imi respect votul, stiu importanta lui si nu l-a fi pus niciodata pe numele domnului Barna, n-are nimic de lider in dansul. (i-as fi votat fara probleme pe Dacian Ciolos sau pe Vlad Voiculescu, voi si face asta la anul la primarie).

Cred ca dl Iohannis a avut cea mai de succes politica externa a unui presedinte roman post decembrist. Stiu etichetele care i se pun, mi se pare propaganda, pentru ca – daca privim in macro – vom vedea cum, si la nivel national, a reusit cu arme legale sa distruga mult rau. Desigur, pe o mare durata de timp, nu foarte rapid.

Apreciez tot efortul celor care au muncit pentru campania dlui Barna, pe unii ii cunosc personal.

Imi pare foarte rau ca analfabeta clasei e in turul 2, dar jumatate din tara seamana cu ea si cealalta jumatate e aroganta in raport cu ei, deci nu ajutam la progres.

Sper sa avem fiecare respect pentru votul celorlalti, oricare ar fi fost el, si sa mergem cat mai multi la vot in turul 2.

Scriu asta nu ca sa va contrati cu mine, nu schimbam nimic, votul s-a dus.

Ci pentru ca oamenii din USR sa aiba si raspunsuri la intrebarea – de ce nu ne-a votat cineva care ne dadea deja bani si ne-a votat la euro parlamentare?

Ca mine mai sunt si altii.

 

9750
jurnalOpinie – despre bun simt, etica, pragul decentei in divertismentul romanesc –

Opinie – despre bun simt, etica, pragul decentei in divertismentul romanesc –

Uneori ma apuca disperarea cand vad ce e in jurul nostru si imi vine sa ma duc in padure si sa traiesc acolo pentru ca mi se pare ca nu e locul meu aici.

Stiu, sunt oameni care au probleme mai presante decat ale mele – care n-au ce manca, copii care n-au parintii langa ei – dar in lumea mea, care a devenit mai relaxata si mai usoara decat a multora pentru ca am muncit si muncesc f f mult, sunt si alte probleme.

Zilele trecute am aflat ca un om foarte talentat si un profesionist in domeniul lui a ales sa se duca la o emisiune mizerie, gen reality show, unde se va “porcai” cu alti colegi de filmare.

De ce sa vrei sa faci asa ceva? Omul despre care vorbesc are o cariera profesionala minunata, munca lui e recunoscuta international, e departe de orice problema financiara.

Si el alege sa dea ca exemplu pentru comunitatea lui profesionala si pentru oamenii cu care lucreaza ca o cale in viata e prin emisiuni reality show in care se injura mult, sunt caractere indoielnice si oameni care n-au facut mare lucru in viata, dar trebuie sa traiasca si ei cumva asa ca se duc sa se mascareasca la tv.

O prietena mi-a zis ca e nevoia de adrenalina. Ca poate isi doreste aventura.

Doar ca are banii sa-si asigure singur orice fel de activitate producatoare de adrenalina in orice colt de glob.

De ce sa fii educat, rafinat, sa te fi plimbat prin toata lumea, sa fi intalnit familii regale si tu sa vrei sa transmit ca mesaj pentru cei din jur ca e cool si e bine sa te mascaresti cu prostii intr-un reality show?

Pur si simplu mintea mea nu poate sa inteleaga de ce ai accepta asa ceva. Nu vad decat consecintele foarte grave, pe termen lung la nivelul mesajului pe care-l transmiti comunitatii tale, dar si oamenilor din afara ei, oameni care natural vor zice “ daca si X face asa ceva, e ok”.

Asa se creeaza obisnuita prostului gust. Asa devin normal si “divertisment” superficialitatea,  mascareala fara sens, cuvintele vulgare.

Si, pe termen si mai lung, copiii care se uita la televizor copiaza acest comportament.

Pur si simplu, mintea mea nu intelege de ce sa vrei sa faci asa ceva, de ce sa vrei sa rostogolesti un bulgare de prost gust peste oameni, ajutandu-i sa se prabuseasca etic.

Cum m-am inteles, si am fost teribil de mahnita, de ce Tudor Chirila s-a dezbracat in prime time la televizor in chiloti.

Inteleg tehnicile de show tv, le inteleg foarte bine, stiu ce s-a urmarit cu aceasta “miscare”, inclusiv cu rapida replica postata dupa ce s-a terminat show-ul.

Dar, de ce sa faci asta din primul moment? Nu merge explicatia cu “m-a luat valul”, pentru ca acolo a fost – in tot contextul – ceva f trivial care tinea un anume public, iar Tudor e un profesionist, stie exact ce face in show, uneori are gandite de acasa  – scriptate chiar de el – lucruri pe care sa le spuna/faca.

Nu e o problema ca un actor se dezbraca pe o scena, intr-un spectacol de teatru sau un film in care naratiunea sustine aceasta actiune, problema e cand alegi (sau accepti) sa faci asta cand iesi din acest cadru doar pentru o audienta facila la tv, doar pentru un mic scandal care sa atraga atentia asupra ta/show-ului intr-o mare de alte stiri.

De ce sa vrei sa cobori nivelul atat de jos? De ce sa vrei sa arati ca asta e divertisment?

De ce tu, care stii ca ai devenit un model pentru tineri prin munca ta sustinuta, prin crezurile tale, alegi sa faci ceva care e departe de limita bunului simt?

*

Cele doua exemple pe care le-am dat ar trebui sa fie pentru etica de viata a fiecaruia dintre noi un prag de asa nu. Asta cred eu, dupa reperele si ceea ce-mi doresc sa las in viata ca exemplu, ca forma de exprimare in spatiu public – forma care stiu ca ii poate inspira pe altii. Din cand in cand trebuie sa facem un pas in spate si sa incercam sa ne uitam obiectiv la decenta actiunilor noastre, la reperele de bun simt pe care le transmitem.

Stiu ca sunt din ce in ce mai putine repere de decenta si bun simt in tara noastra, in spatiu public – pentru ca oamenii de bun simt nu-si doresc nicio asociere triviala – dar cred, si sper, ca va aparea curand un punct de cotitura sa ne intoarcem la reperele bune. Sa-i luam pe cei educati si rafinati, care au trecut prin multe in viata, drept reper si sa ne intrebam cand ne ia valul vietii cu cate o prostie; “ei ar face asta?”

Doar sa nu-i distrugem intre timp pe toti cei care ne-ar putea fi repere. Zilele astea incercam sa demitizam un om care e istorie vie: dl Mihai Sora.

1037
sanatatea mintiiDoua exercitii de relaxare si antrenare a mintii din cartea lui Alexis Castorri, trainerul mental sportivilor –

Doua exercitii de relaxare si antrenare a mintii din cartea lui Alexis Castorri, trainerul mental sportivilor –

Ieri a fost pentru mine ziua de relaxare si de curatare a mintii. M-a ajuns putin oboseala cu lansarea noului site (urban.ro, avem niste materiale foarte faine despre o lume buna fara barfe si mizerii, plina de culoare, arta si artisti), dar si de la alte proiecte pe care le am in paralel.

Simteam ca sunt fara niciun pic de energie. Golita cu totul de orice m-ar fi putut tine in miscare si cu trupul si cu mintea. Acum dupa putin peste 30 de ore de la intamplare, sunt Speedy Gonzales inapoi si m-am gandit sa va spun ce am facut, poate va ajuta si va inspira.

Am dormit mult de vineri seara – 10 ore vineri spre sambata, alte 4 ore in timpul zilei de sambata si aseara inca 8 ore… (eu de obicei dorm maximum 6 ore pe noapte )

Intre ele am mancat multe proteine si carbohidrati, am baut ceaiuri energizante si antiinflamatorii (scotioara, ghimbir, lamaie si ceai verde – o combinatie p ecare o prepar singura acasa), am ascultat multa muzica de relaxare si doua interviuri faine, m-am plimbat o jumatate de ora in soarele de toamna si mi-am relaxat mintea cu doua exercitii pe care le-am facut de cate ori am putut, cam imediat dupa fiecare trezire.

Exercitiile sunt din cartea lui Alexis Castorri despre care am scris cu mult inainte sa se stie ca e si trainerul mental al Simonei Halep (aici si aici). Am ajuns la ea citind despre cum isi reorganizeaza sportivii mintea cand sunt epuizati si dezamagiti dupa o infrangere. (ma fascineaza puterea lor de a o lua de la capat dupa o mare infringere)

*

Fac de mai bine de 2 ani exercitii mentale si ma simt foarte bine, am o putere mai mare de concentrare si de munca, pastrandu-mi timp si pentru viata mea personala. Exercitiile acestea ma ajuta sa fac switch mental in cateva secunde de la editarea unui text lung pe un domeniu care nu e din zona mea de cunostinte, deci necesita si mai multa atentie, la a scrie un spot pentru un turneu al unui artist sau a rezolva o chestiune de PR. In plus, am invatat sa scot pur si simplu  mintea din priza si sa nu ma mai gandesc la nimic de munca dupa ora 19.00

Pentru cine nu a facut niciodata asemenea exercitii par lucruri stranii, dar nu judecati pana nu incercati cateva zile consecutive. La un moment dat o sa simtiti cum mintea dvs e ca un muschi, pur si simplu incepe sa se tonifice, sa se intareasca.

Putin mai tarziu incepeti sa constientizati profund ca mintea e un organ pe care-l hranesti cu informatii si incepeti sa selectati si ce sa cititi si ce sa vedeti de la film, la serial, la tv…

*

Iata cele doua exercitii pe care le-am facut de cateva ori ieri si pe care am sa le mai fac si astazi.

mai intai un exercitiu de relaxare, aproape ca o meditatie din zona vizualizarii.

alexis relaxare 1alexis relaxare 2 alexis relaxare 3

 

 

si un exercitiu mai alert, pentru antrenarea concentrarii (genul acesta de exercitii, mai am inca doua asemanatoare, obisnuiesc sa le fac la cafeaua de dimineata)

alexis antreneaza-ti mintea 1 alexis antreneaza-ti mintea 2

ambele exercitii sunt din aceasta carte pe care ca om meschin si arogant (nu mai stiu cum mi-a spus o doamna acum ceva vreme ca sunt, dar mai era ceva, nu o dau sa o copiati. in cateva luni cartea va fi tradusa la noi si o sa o puteti cumpara)

exercise your mind cover

2066
atelier cologne bazavanDaca tot am facut schimbari in viata profesionala… mi-am schimbat si parfumul – Atelier Cologne –

Daca tot am facut schimbari in viata profesionala… mi-am schimbat si parfumul – Atelier Cologne –

Sunt superstitioasa si, in saptamana in care am relansat urban.ro ca o platforma de going out care creeaza experiente, am mai facut 2 lucruri.

  1. Am facut o donatie pentru unul dintre cazurile sociale care circula acum pe facebook (fac mereu asta cand fie incep un nou proiect mare, fie primesc banii dintr-un proiect mare. -> acum chiar se suprapusesera situatiile, se cuvenea o donatie)

Si

  1. Mi-am luat un parfum nou, atat de fain ca si daca stau prin casa ma parfumez cu el.

Despre el vreau sa scriu. E un brand pe care l-am descoperit la Baneasa Shopping City si se numeste Atelier Cologne. E o parfumerie de nisa care are la baza conceptul original al “eau de cologne” adica parfumul pe baza de citrice creat la 1700 de un parfumier Italian.

Am mai povestit despre importanta aromelor si parfumurilor in viata mea:

  • despre cum imi aleg cu grija dimineata un gel de dus intr-o aroma puternica, in zilele in care nu ma spal cu un produs de la farmacie pentru ca pielea mea este uscata
  • sau despre ceaiurile aromate pe care le beau doar de dragul mirosului pe care-l aduc in casa
  • sau despre parfumurile de interior pe care le folosesc.

Mi se par un destresant puternic, o sursa minunata de inveselire. Si imi plac parfumurile pe care ai vrea sa le mananci…

In general folosesc parfumuri gourmand. Intr-o vreme am fost fana a unui parfum de la 1969 – Histoires de parfums (pe care-l cumparam de la Alexandra de la Createur 5 de Emotion), cu note de grapefruit, portocale, lime, bergamota, dar si vanilie si caramel… Practic o prajitura, sa ma mananci nu alta.

Cand a venit Jo Malone in Romania, m-am dus pe Lime & Busuioc, apoi pe Wood Sage & Sea Salt, tot intr-o zona fresh cu citrice.

Zilele trecute tot un Jo Malone voiam sa-mi iau, cand mi-a iesit in cale parfumeria Atelier Cologne. trefle pur 1Am plecat cu Trefle pur – care miroase ca iarba taiata intr-o dimineata dupa ploaie. Foarte fresh si cand se aseaza pe piele e ca o dupa amiaza de toamna in natura.

cedrat  Mi-au dat cadou inca un parfum mic, 30ml, tot pe baza de citrice cu lamaie, menta si alte arome mediteraneene- Cédrat Enivrant. Si domnisoara care se afla in magazin, pentru ca a inteles pasiunea mea pentru aceste parfumuri gourmand mi-a mai dat 4 mostre de la alte poezii cu pomelo si mandarine, cu bergamote si cafea…

Deci, saptamana asta mi-am schimbat parfumul, pe  langa jumatate de viata:) Va recomand sa faceti o vizita la parfumeria care e vis a vis de intrarea la cinema din Baneasa Shopping City ca sa va rasfatati cu aromele minunate.

E singura parfumerie Atelier Cologne deschisa in Europa de Est. Poate stiu ownerii ceva special despre noi.

Fotografia de la cover (aceeasi cu ce e mai jos) eu am facut-o:) fiecare mostra de parfum a fost insotita cu o carte postala care arata mood-ul parfumului. Poezie.

atelier cologne bazavan

1195
shutterstock_scoala(Personal) 10 lucruri pe care eleva Cristina Bazavan de acum 25 de ani le-ar spune astazi unui profesor –

(Personal) 10 lucruri pe care eleva Cristina Bazavan de acum 25 de ani le-ar spune astazi unui profesor –

Am fost o eleva foarte buna la scoala, nu neaparat pentru ca mi-a placut cartea, ci pentru ca stiam ca era singura mea sansa sa-mi depasesc conditia materiala.

Am fost la un pas sa devin profesor (de matematica), dar m-a luat viata si am profesat in alte directii; mai rezolv insa cu copilasi probleme si incerc sa le explic ca nu e nicio tragedie daca nu ai un raspuns imediat la o problema ( ei traiesc in epoca instant gratification) si ca uneori e ca un labirint prin care tot mergi ca sa ajungi in capatul celalalt.

Incepe scoala in doar cateva zile si, cu mintea de acum si multe ore la psiholog, stiu ce au gresit profesorii (si parintii) mei cu mine. Stiu cat m-am luptat sa ma curat de incrancenari inutile, sa ma relaxez in competitia cu ceilalti si sa-mi ingrijesc mintea la fel cum ma ingrijesc sa mananc de 3 ori pe zi.

Cu mintea de acum, din inima, eleva Cristina Bazavan vrea sa-i spuna urmatoarele oricarui profesor pe care-l are la clasa.

 

  1. Invata-ma lucruri noi fara sa ma pui sa memorez fapte si ani, ci dezvoltandu-mi capacitatea de sinteza si abilitatea de a citi dincolo de cuvinte.
  2. Dezvolta-mi spiritul de analiza si respecta-mi parerile chiar si cand le spun soptit, chiar si cand sunt atat de departe de litera manualului incat nu ai idee ce sa-mi raspunzi.
  3. Arata-mi ca si tu ai facut greselile pe care le fac si eu, o sa-mi dea incredere sa fiu mai buna data viitoare.
  4. Invata-ma ca nu sunt perfecta, nici tu nu esti si nu vom fi niciunul niciodata.
  5. Invata-ma ca daca gresesc nu e o tragedie, atata timp cand inteleg cum sa repar greseala, sa-mi cer scuze, sa ma ridic si sa-mi ling ranile ca sa merg mai departe.
  6. Invata-ma sa vad tot ce-i mai bun in mine, o sa descopar singur din infrangeri succesive ca am multe slabiciuni dar, daca-mi dai incredere ca am ceva bun care e NUMAI AL MEU, o sa am energia care sa ma ajute sa inving si obstacole pe care nici tu nu crezi, acum, ca le pot trece.
  7. Ajuta-ma sa cred ca nicio intrebare nu e gresita, nepotrivita si invata-ma ca niciun vis nu va fi niciodata nebunesc sau prea mare, daca e al meu si cred cu tarie in el.
  8. Invata-ma ca nu e totul sa fii numarul 1 sau sa ai 10 pe linie, ca progresul de la o zi la alta, in pasi mici, calatoria pana la nota pe care o vei trece in catalog conteaza mai mult decat cifrele de acolo.
  9. Invata-ma sa ma bazez mai mult pe mine, decat sa depind de tine. Invata-ma sa invat ca sa-mi pot continua drumul si singur.
  10. Invata-ma sa ma uit la colegii mei nu ca sa-i judec, ci ca sa-i inteleg si sa-i ajut. Invata-ma empatia si bunatatea, o sa ma ajute cel putin la fel de mult ca algebra.
3083
foto2(personal) Ce ne-ar putea face oameni mai buni? –

(personal) Ce ne-ar putea face oameni mai buni? –

In cazul fetitei care a fost omorata la Caracal sunt atat de multe semne de nepasare, de lipsa de empatie, de indolenta incat n-ai cum sa nu te gandesti: ce ne-ar putea face oameni mai  buni?

Criminalul a mai agresat si alte femei, dar nimeni nu s-a dus la politie sa faca o plangere, femeia cu care a fost casatorit si care a divortat de el, stia ca ii violase fata dar nu s-a dus la politie, copiii – mari, mutati in alta tara cu traumele lor – nu au depus nicio plangere la politie.

 M-am uitat la filmarile de la casa criminalului si la femeile acelea simple care spuneau “am muncit pentru acest om, mi-a propus sa-mi dea bani sa ma culc cu el si am plecat”, “barbatul meu i-a facut un gard de 3 m inaltime”.

Nu mai vorbesc de ce politistii aia care au pazit poarta n-a avut unul curajul sa ignore orice ordin si sa se gandeasca ca dincolo de gardul urias s-ar putea sa mai traiasca o fata. N-a avut nimeni instinctul de adevarat salvator sau justitiar. “E ok, ni s-a dat un ordin, o sa-l respectam fara sa gandim pentru ca nu e treaba noastra sa gandim”

*

Sigur ca sunt multe hibe in sistem, incredibil de multe si, cel putin pe termen scurt, fara de scapare: mentalitatea ca te faci politist pentru ca e un loc caldut si sigur de munca, legile tampitilor de politicieni care au scos multi infractori din puscarie (iar pentru politisti n-a mai fost brusc un loc caldut, dar nici echipamente care sa-i protejeze), Sectia Speciala a procurorilor – acest sistem hitlerist care a reusit sa-i domine pe procurorii mai slabi de inger/pregatiti.

Dar dincolo de toate aceste hibe, umanitatea noastra unde e?

Unde e instinctul de supravietuire din femeia care stia ca vecinul isi violeaza fiica si n-a zis nimic. Unde sunt bunatatea, empatia din femeia care stia ca barbatul ei a construit pentru vecin un gard de 3 m pentru ca el avea o viata dubioasa si se ascundea de vecini. Unde e revolta din copiii criminalului si unde a disparut constiinta lor ca acel om are grave probleme si trebuie predat politiei?

Ne-am pierdut constiinta de a face bine, nu doar pentru noi ci si pentru altii. In lipsa educatiei, toti cei mentionati mai sus au preferat sa bage capul in nisip, sa nu isi caute dreptatea la autoritati.

Iar politistul ala tampit care i-a spus tatalui fetei “la varsta asta pleaca cu cate un baiat si vine dupa doua zile” ar trebui demis pe loc. Sunt atat de multe lucruri in vorbele lui care nu mai pot fi reparate pentru meseria lui: prostie, prejudecata, indolenta, lipsa respectului fata de cetatean, lipsa empatiei.

*

De fiecare data cand se intampla o asemenea catastrofa, ma gandesc ce as putea face eu ca sa fie mai bine.

(la Colectiv am avut grija sa donez lunar, o perioada de timp, bani direct pentru familiile catorva dintre raniti pentru ca stiam ca e un ajutor imediat, cu efect)

 Dar acum, pur si simplu, nu stiu ce ne-ar putea face pe noi toti oameni mai buni. Ce am putea face noi sa schimbam un dram din constiinta colectiva pentru a avea respect pentru propria persoana si pentru ceilalti.

Acum cateva luni cand a fost ploaia cu gheata, in cartierul meu de oameni avuti (floreasca) a fost un patinoar general. Cum in cladirea in care locuiesc sunt mai multi batrani, unii se deplaseaza chiar cu cadru metalic, am avut grija sa aflu care dintre ei are nevoie de cumparaturi speciale (apa, paine, alte alimente) pentru ca era evident ca nu vor putea iesi din casa. Rezultatul? Una dintre cele mai tinere familii din cladire m-a intrebat: dar ce interes aveti? Vreti sa cumparati ceva aici?  

Vorbim de o familie educata, cu masini scumpe, nu de o doamna care munceste in curtea unui mecanic din Caracal.

 Ce facem ca sa fim oameni mai buni? Cum ne putem ajuta intre noi ca sa dezvoltam empatia si intelegerea ca daca sunt atent la celalalt sunt atent si ma ajut si pe mine?

Ce ne-ar putea face oameni mai buni pe fiecare dintre noi? Pentru ca bunatatea si empatia ne pot salva. In cazul copilului asta care a fost ucis, daca oamenii din jurul povestii ar fi fost mai buni, mai empatici si mai curajosi, de la vecini la politisti, ar fi fost altul deznodamantul.

 

1637
shutterstock_coffeeO discutie bizara cu un taximetrist – despre sensul vietii –

O discutie bizara cu un taximetrist – despre sensul vietii –

UPDATE: NU judecati omul. NU pentru asta am scris despre aceasta intamplare. NU puneti etichete. E doar un pretext ca sa facem o proiectie personala pentru ce putem face fiecare dintre noi.

Totul a plecat de la evaluarea copiilor de clasa a II-a din zilele astea.

Amandoi – si eu si soferul de taxi – eram nedumeriti cu ce ii evalueaza pe copiii atat de mici cand ei abia au invatat drumul de la baie catre clasa si sa stea in banca 50 de minute.

Cu experienta de copil tocilar la scoala, ii spuneam taximetristului sa nu-si chinuie copiii cu mize mari la scoala, ca e mai important sa stie sa sintetizeze informatia in loc sa o memoreze.

Am aflat ca domnul care conducea taxi luase bacalaureatul cu 9, in anii 90, jucase fotbal profesionist si se pregatea sa plece pentru a doua oara din tara pentru ca nu gasea de munca.

L-am intrebat de ce nu face un curs de antrenor sa mearga pe langa un club privat sa ajute copiii sa faca sport. Mi-a zis ca nu are diploma de pedagog din scoala, apoi m-a intrebat el la ce bun.

“Uneori ma intreb la ce bun toate astea. De ce facem tot ce facem, care e sensul? Pentru ca tot murim.”

I-am spus ca eu cred ca traim nu doar ca sa acumulam lucruri pentru noi, ci ca sa invatam cum sa-i putem ajuta pe cei din jurul nostru si ca ajutorul meu, cu ajutorul lui, cu ajutorul fiecaruia, duce lumea in spre mai bine mai departe.

„Dar la ce bun? Ca stim de la inceput ca o sa murim, ca se termina. De ce sa invatam?”

Pai ganditi-va, i-am raspuns. Daca am stii de la inceput ca traim doar 24 de ore, ce-ati prefera? Sa faceti lucruri banale, sa mancati mult si sa va distrati non stop fara sa ramana nimic in urma, sau ati face ceva prin care sa lasati o urma frumoasa pe unde ati trecut? Ati fi un instrument prin care lumea a se schimbe in bine cu un milimetru…

„Pai si dupa asta ce este?! Pentru ce sa fac?!”

*

Am coborat din taxi cu o tristete profunda. M-am gandit ca domnul acesta daca ar alege sa fie antrenor intr-un club mic de sport si-ar invata niste baieti pasionati de fotbal ce inseamna disciplina, spiritul de echipa… ar putea ajuta la cresterea unor campioni. Si-ar putea schimba in bine macar o viata…

Doar ca inca nu vede asta.

1061
brain#personal Curatenie in mintea mea –

#personal Curatenie in mintea mea –

De cativa ani buni am grija sa am grija de mintea mea.

Fac curatenie in ea in fiecare dimineata si seara la fel ca si cum imi fac dus, fac exercitii dimineata pentru  antrena muschiul care e creierul meu, iau vitamine care stiu ca-l ajuta la regenerare si fac exercitii de respiratie pentru ca oxigenul e cea mai importanta hrana pentru creier. (aici si aici o parte din exercitiile mentale pe care le urmez)

(chiar simt creierul ca pe un muschi in unele momente in care exercitiile mentale ma pun la incercare, il simt cum se contorsioneaza sau se intinde ca sa gaseasca raspunsul corect sau sa faca – intr-un fel de pilates mintal – ceea ce-i cer)

Am mai povestit ca la fiecare final de an, asa cum fac curatenie in casa, tot asa incerc sa elimin din mintea mea si gunoaiele pe care le-am adunat peste an – frustrari, informatii inutile, stress, oboseala, dorinta prosteasca de a ma preocupa de ce fac altii (ba uneori sa si critic).

Critica e semnul ca sunt obosita si nu m-am relaxat inca… Sigur, tot timpul vad mizerii care trebuie corectate in spatiul public sau in online, cu lucruri care nu sunt facute corect, cu oameni care-si falsifica viata, cu furturi, plagiate, exercitii ale lui Narcis care se scalda in propria vanitate, le vad in fiecare zi din an dar… doar daca sunt foarte obosita si am acumulat frustrarile mele (de la prea multe prostii din astea vazute), doar asa ma apuca dorinta de a comenta si a spune unde e greseala, de a atrage atentia.

Altfel, ma uit la ele, le privesc cu ironie si, undeva intr-un sertaras din minte, e asezat numele persoanei respective pentru a avea grija daca ma voi insoti cu ea pe vreun drum in viata.

In vacanta aceasta, in profundul program de curatare (am avut un an foarte aglomerat cu foarte foarte multe job-uri) am realizat inca o data ca avem un creier ca un burete: daca punem in el mizerii, o sa genereze mizerii si viata noastra o sa miroasa urat.

Daca punem in el lucruri curate, emotionale, motivationale, o sa infloreasca si-o sa ne faca sa zambim pe dinauntru – cel mai valoros dintre zambetele noastre.

Mai mult ca niciodata, zilele acestea am avut certitudinea faptului ca daca-mi incarc mintea cu informatii si emotii inutile (uneori vin din seriale, stiri si emisiuni tampite), imi hranesc creierul cu o materie pe care o voi folosi sa iau decizii pe ura, pe aroganta, pe invidie.

Am facut deci curat in ceea ce voi urmari in timpul meu liber, cu ceea ce imi voi hrani mintea in 2019.

Va doresc sa faceti acest exercitiu: sa urmariti cu atentie ce reactii emotionale va dau stirile pe care le priviti/cititi, ce acumulati emotional din serialele/filmele pe care le vedeti si ce amintiri, senzatii trezesc in voi cartile pe care le cititi.

Cu muzica e si mai rau, intra in creier si sta acolo cu versurile ei tampite. Si de multe ori intra fara voia ta, o asculti in taxi, in magazine etc…

Urmariti-va emotiile, ele sunt o combinatie dintre depozitul de stari pe care le-ati pastrat in minte peste ani si ceea ce aduceti in creier in fiecare zi.

Stiti cand stiu ca sunt pe drumul bun cu partea de curatenie din mintea mea?

Cand vad o prostie si am intelegere pentru ea, cand nu ma grabesc sa pun verdict si sa judec cand spun ”ok, omul asta e chinuit de ceva, o sa-i ia niste ani sa se curete”.

Stiu insa ca nimeni nu poate face ”curatenie” in mintea si in comportamentul nostru, daca nu ne implicam noi activ in aceasta activitate.

 

 

1402
centenar_logoA trecut aniversarea centenarului, ok. CE FAC EU…? –

A trecut aniversarea centenarului, ok. CE FAC EU…? –

La 100 de ani de la Unirea cea mare prea putini dintre noi stiu faptele din istorie. Poate putin mai multi, dar doar foarte putini, s-au informat via google sau din vreun reportaj tv.

aici jurnalele Reginei Maria aparute la Polirom,

mai jos cateva dintre copertele cartilor care se gasesc in librarii despre Regele Ferdinand (corespondenta sa emotionanta cu familia, in vremuri grele) si despre Regina Maria

scrisorile-regelui-Ferdinand-vol-I-2-BT733 regina_maria_-_insemnari_01rgb jurnal de razboi regina maria

 

La 100 de ani de la Unire

– traim intr-o tara care are o populatie numeric aproximativ egala cu cea de la 1918 (intre granite) si cu inca o tara – demna de-o alta Unire (morala, mai degraba) – in afara granitelor.

– Bratianu e un nume de strada prin mai toate orasele mari ale tarii, iar in spatiul public sunt niste rapandule avide, inculte pe post de politicieni.

(daca vreti sa cititi corespondenta lui IC Bratianu cu familia sa, o carte ca o fereastra in mintea unui om cu alte valori decat cele pe care le avem cei mai multi dintre noi, o puteti face prin cartea care a aparut la editura Vremea

– ne facem cultura pe facebook sau, daca suntem mai intelectuali, din vreun documentar de la tv, dar ne vaitam cu totii ca nimeni nu mai pune pret pe cultura astazi.

– ne bucuram ca alte tari ne celebreaza aniversarea punand tricolorul pe cladirile lor (dar -plin de ego si cu convingerea ca ni se cuvine orice – uitam sa ne intrebam: cand a fost ultima data o cladire de-a noastra luminata in culorile altei tari la aniversarea ei?!)

De la cel mai mic pana la cel mai mare asteptam sa faca altul – oricare altul – ceea ce credem ca ar trebui facut ca sa ne fie mai bine ca natie – sa citeasca, sa fie corect, sa fie punctual, sa-si respecte cuvantul, sa promoveze cultura, sa se implice in viata comunitatii, sa voteze, sa militeze.

Urla in noi un patriotism de suprafata la o zi aniversara, istorica (100!!! de ani de la Unirea cea mare), ne lovesc emotiile faptelor unor oameni mari care au avut curaj, determinare si putere sa lupte pentru ceilalti, dar uitam (sau nu vrem sa ne gandim) ca si de noi  (fiecare dintre noi, punctual, de tine cel care citesti acum) depind anii care vin. Nu o suta, urmatorii 10, urmatorii 5 ani.

E ziua de dupa aniversarea centenara si mi-ar placea sa ne intrebam toti:

Ce fac eu ca sa fiu un om mai bun, mai corect, care-si respecta cuvantul?

Ce fac eu ca sa rezist tentatiei de a incalca o lege sau o regula – orice lege – oricat de mica…

Ce fac eu ca sa nu ma mai insel pe mine si pe altii, cautand forma fara fond, ca sa dau un ”tun” profesional?

Cum gasesc in mine resurse sa incep sa muncesc pe bune pentru educatia mea, pentru drumul meu?

Cum imi setez mintea ca sa nu mai gandesc la orice lucru pe care-l am de facut ca ”las ca merge si asa”?

Cum ii ajut pe ceilalti inainte sa astept sa fiu ajutat – de stat, de prieteni, de neamuri sau de vreun duh sfant?

Fiecare dintre noi a trait niste ani din suta asta aniversara, cu ce a contribuit fiecare e doar o mica parte dintr-o evaluare de ”a doua zi” dupa aniversare. Ar fi frumos sa fie sincera si fara gandul ”las, ca face altul”. 

1032
marian ilie pensiunea valea fagilor(interviu) Bine nu e suficient- Marian Ilie – un om atat de bun, cu viziune si putere de munca incat misca apele si drumurile, la propriu, dintr-un scaun cu rotile –

(interviu) Bine nu e suficient- Marian Ilie – un om atat de bun, cu viziune si putere de munca incat misca apele si drumurile, la propriu, dintr-un scaun cu rotile –

Intr-o lume in care ne cautam scuze pentru lucrurile care nu ne ies in viata, intr-o comuna din Dobrogea, Luncavita, exista un tanar domn de 37 de ani pentru care conceptul de ”Bine nu e suficient” e parte din ADN-ul sau.

Are o poveste care e demna de un film. E omul care dintr-un scaun cu rotile a alergat prin mintile a mii de oameni si i-a ajutat sa se transforme. A schimbat viata unei comune si destinele locuitorilor ei.

Marian Ilie se numeste tanarul care locuieste in Luncavita, o comuna aproape de Tulcea.

In 2002, pe cand era student in anul II la Teologie a avut un accident dintr-o joaca la mare cu prietenii. A ramas paralizat si-a invatat sa-si duca viata in scaunul cu rotile. A terminat scoala si-a mai facut inca una care sa se potriveasca mai bine cu situatia lui, managementul afacerilor, specializandu-se in scrierea/dezvoltarea de proiecte pentru fondurile/finantarile europene.

”Sunt o persoana care munceste, isi traieste viata, nu fac NIMIC deosebit, doar traiesc ca si dvs si incerc – poate in plus – sa-mi depasesc conditia. Dar nu e ceva deosebit. Poate as fi putut sa fac mai multe pentru mine ca sa-mi depasesc conditia. Sa merg mai mult intr-un spital de recuperare, dar in ultmii ani n-am mai ajuns”, spune Marian cu modestie.

El e parte din campania Retelei de sanatate Regina Maria ”Bine nu e suficient”, in care sunt adusi in atentia opiniei publice oameni care nu se multumesc doar cu binele pentru ei, ci schimba lumea din jurul lor. Oameni care ne dau sperante ca Romania are modele de urmat pentru a (re)invata bucuria de viata, perseverenta, dorinta de a-i ajuta pe ceilalti, efortul de a construi pentru binele comunitatii care, indirect, devine si binele individual. Oameni care ii motiveaza si pe altii sa faca lucrurile si mai bine.

Marian Ilie e mai mult decat atat. Daca n-as fi vorbit cu el la telefon, daca nu as fi vazut filmari cu el, as fi zis ca nu exista. Nu are cum sa fie un om atat de bun, cu viziune si putere de munca incat sa miste apele si drumurile, la propriu, dintr-un scaun cu rotile.

marian ilie si daniela

Luncavita e o comuna la 54 de km distanta de Tulcea si 29 km de Galati, are 4421 de locuitori,  Observator astronomic, Liceu cu profil agro-turism, scoli si gradinite, sala de sport cu dotari super moderne, parcuri cu locuri de joaca moderne, pensiuni in care vin turisti din toata Europa.

Arata ca o localitate mica din Germania sau din Olanda. Totul a fost facut cu fonduri europene, uneori in parteneriat public-privat, de cand Marian s-a apucat sa invete cum pot aplica pentru proiecte si pot lua bani din fondurile europene.

”Majoritatea proiectelor pe fonduri europene sunt facute de mine. Pentru partea de administratie publica oamenii vin la serviciul pe care-l desfasor in cadrul comunei, la primarie. Dar si pentru afacerile private vin la mine pentru ca sunt consultant pentru accesarea de fonduri europene si ofer sprijin cui imi solicita ajutorul.”, povesteste Marian. Ce nu spune el pentru ca nu vrea sa se laude, dar spun vecinii lui de pe strada, este ca ii aduna pe pescari si le explica in sedinte cum pot beneficia de fonduri europene pentru meseria lor, cum isi pot schimba viata in mai bine.

”In turism, totul se leaga pe baza unei strategii de dezvoltare si daca nu o urmaresti cu atentie pot sa-ti lipseasca niste lucruri care ar fi putut sa aduca plus valoare. Acel observator astronomic era o oportunitate pentru zona noastra pentru ca s-a dovedit in urma unor studii ca avem niste campuri care au curenti care alunga norii, iar acest lucru favorizeaza cercetarea astrelor pe timp de noapte.

Frumoasa mi-a fost mirarea cand am avut niste astro turisti din Romania: o familie din Bucuresti care era pasionata la maximum. Sotul lucra la Filarmonica, sotia era biolog… Aveau aceasta pasiune si si-au facut credit de zeci de mii de euro pentru a-si lua aparatura de specialitate pentru a observa astrele … Am vazut explozii solare in fata pensiunii la noi si am vazut pe timp de noapte astrele ceresti”, spune Marian, care a construit si prima pensiune cu toate facilitatile necesare persoanelor cu dizabilitati.

Urmarind tot ce ar fi putut tine de experienta turistului in zona, Marian a contribuit – prin accesari de fonduri europene – la crearea unui ansamblu folcloric infiintat pe baza traditiilor povestite de batranii din zona (oferindu-le astfel copiilor din comuna posibilitatea unor activitati extra scolare, dar si oportunitatea de a calatori la festivaluri si concursuri), a ajutat ca mestesugurile din zona sa fie revitalizate.

„Am depus proiecte de parteneriate ale mediilor public-privat cu Universitatea Ovidiu din Constanta si am infiintat PFA-uri pentru mestesugarit. Practic, acum avem niste mestesugari care participa la targuri atat in tara cat si in strainatate, specializati in impletituri din papura si stuf, in olarit…”

*

Luncavita are 700 de copii – elevi. Pentru o comuna din Dobrogea, din Romania anului 2018 (cand exodul spre oras sau spre alte tari e foarte mare) asta este imens. Dar e semn de prosperitate, de siguranta, e semn ca oamenii au revenit acasa si au avut curaj sa-si mareasca familia pentru ca traiesc intr-un mediu unde sunt locuri de munca, unde – culmea!!!!!!! – sunt scoli si liceu moderne.

Lui Marian si echipei de la primarie li s-a parut inadmisibil ca la nivelul administrativ national nu a avut nimeni in vedere ca exista, in Delta, un loc unic care ar putea aduce foloase extraordinare, cu oameni simpli, care nu au niciun alt venit decat din pescuit si care trebuie invatati cum sa traiasca mai bine exploatand corect ceea ce au.

Asa ca s-au gandit sa le ofere o alternativa.

„Am vazut ca nu exista cadrul institutional pentru a crea cadre calificate pentru serviciile din turism – ospatar, chelner, bucatar… Am infiintat un liceu cu specializarea agroturism in localitate, practic este singurul liceu din Dobrogea cu specializarea aceasta. Copiii care invata la noi sunt si din zonele adiacente comunei noastre pentru ca nu mai sunt acum multi parinti care sa-si permita sa-si duca copiii la scoala la oras. Noi le asiguram transportul cu microbuzele liceului, iar ei invata o meserie si obtin o diploma…”

Anul acesta au semnat contracte de finanțare pentru renovarea liceului și pentru un after school.

De fapt, in 2018 au semnat proiecte de 12 milioane de euro si mai au inca 6 proiecte depuse. Pentru o comuna cu 4421 locuitori!

marian ilie si sotia

Desi nu vrea sa fie tratat diferit, mai scriu inca o data, Marian traieste de 16 ani intr-un carucior cu rotile.

Cand il intrebi de unde are forta sa mearga mai departe, rade usor ”De la Doamne, Doamne”; crede ca educatia lui teologica i-a dat puterea sa stie ca totul are un sens pe lume si a gasit in el o forta pentru a se depasi in fiecare zi si-l citeaza pe Voltaire: ”universul ma incurca rau, dar nu pot gandi macar ca poate exista ceasul fara un ceasornicar. ”

”Marea problema a persoanelor cu dizabilitati ca mine este sa gaseasca undeva resurse de sprijin social, psihologic, emotional, atunci cand statul nu ofera suport. In momentele mele de cadere psihica dupa accident, fratele meu a fost cel care m-a provocat si care m-a impins de la spate. N-am cum sa nu-i multumesc pentru ca ceea ce sunt astazi sunt foarte, foarte mult datorita lui.

Imi place sa cred ca cel mai mare dar pe care mi l-a dat Dumnezeu a fost familia si prietenii. Am o sotie extraordinara, asteptam un bebe in curand, o fetita… Alaturarea mea de clinica Regina Maria are o parte din mine, e alaturarea de familie, de grija pentru oameni si pentru copii. Cautam oameni care lupta pentru ei si pentru binele celui din jur.

Eu nu vreau sa devin un exemplu pentru cei ca dvs, in schimb vreau sa le arat ca se poate celor care – ca mine – au dizabilitati. Am avut o perioada maricica de descumpanire dupa accident, dar am constientizat ca aveam in balanta doar doua lucruri care tineau exclusiv de mine.

Adica sa fiu prabusit – si sa sufar atat eu, cat si cei din jur, sau sa nu vreau sa fiu prabusit si sa lupt si sa zambesc.

De cand am ales aceasta varianta nu prea am mai vazut lacrimi – pe care inainte le vedeam zilnic in ochii parintilor mei, poate o mai fac, dar nu-i vad…

Constientizez de multe ori ca asta e singura varianta care-mi face mie bine si daca imi face bine, inseamna ca pot face bine si celor din jur.

*

Pe Marian Ilie il puteti gasi si la pensiunea lui, Valea Fagilor, construita special cu toate dotarile pentru persoanele cu dizabilitati. Zona e foarte spectaculoasa din punct de vedere turistic, desi nu e foarte promovata din aceasta perspectiva.

”In apropiere este Parcul National Muntii Macinului, cu un fond faunistic si floristic iesit din comun. Avem cei mai mari fluturi din Europa, sunt 12 specii care traiesc doar aici, unii au aripi care depasesc 15 cm. Tot aici sunt ultimii soimi dunareni din lume…”, povesteste Marian.

In vara a fost ocupat cu 12 francezi pe care i-a dus la o ferma traditionala, le-a aratat mestesugurile din zona… Impreuna cu sotia lui se ocupa direct de primirea turistilor, le organizeaza programul avand in grija masa cu produse traditionale din gradina apropiata sau de la producatori locali autorizati, organizeaza plimbari prin rezervatia naturala sau cu barca la Dunare.

Daca nu v-am convins ca deviza ”Bine nu e suficient” e parte din ADN-ul lui Marian Ilie si ca e un fel de ‚alien’ al faptelor bune, iata inca un detaliu. In vara aceasta la pensiunea lui a avut invitati speciali.

”Am auzit de cativa adolescenti de la Manastirea de la Radauti, copii aflati in plasament acolo care canta pe instrumentele celor din Colectiv – donate de parintii celor care si-au pierdut viata in club. Copiii si-au facut o trupa, acolo in manastire. Noi i-am adus o saptamana in august la pensiune.”

*

Am mai scris ca mi se pare absolut minunat ca Reteaua de sanatate Regina Maria a ales sa promoveze nu doar medicii sai care fac interventii incredibile, ci si oameni care prin felul lor de a fi schimba in bine lumea din jurul lor. Cumva le sunt recunoscatoare celor de la Regina Maria pentru ca m-au pus in apropierea acestor oameni minunati care ma inspira. Pe o parte din ei ii descoperiti aici. Povestile mele despre unii dintre ei le adun aici.

Dupa ce am vorbit cu Marian, mi-am scos pe o foaie de hartie un citat pe care l-am lipit pe tabla de lucru.

”De multe ori suntem descumpaniti, tristi, suparati, fiecare dintre noi. Dar daca apucam sa gustam putin din constientizarea gandului ca nimeni nu sufera mai mult ca tine, cealalta varianta e sa-ti doresti cu adevarat sa-ti imbunatatesti conditia, si atunci ar fi mai bine pentru foarte multa lume din jurul nostru. Daca nu deschizi inima catre cel din jur, nici altul nu o va deschide catre tine.”

8320
to do list(personal) Sunt dintre oamenii care fac liste cu ce e de facut. Ce spune asta despre mine? –

(personal) Sunt dintre oamenii care fac liste cu ce e de facut. Ce spune asta despre mine? –

Imi fac liste, intotdeauna scrise de mana, pe agenda sau pe cartonase, cu ceea ce am de facut.

Listele mele zilnice au si o structura anume. Impart pagina in patru dintr-o linie verticala si, la mijlocul ei, una orizontala. Cam ca atunci cand facem analize SWOT.

In stinga sus pun lucrurile administrative pe care le am de facut (“de dus hainele la curatatorie”), in dreapta sus sunt chestiunile pe care le am de scris, de pregatit pentru acest site. In dreapta jos lucrurile pe care le am de facut pentru proiectele de PR la care lucrez. Coloana din stanga jos ramane libera pentru observatii legate de cine stie ce apare peste zi.

De exemplu, astazi in coloana din dreapta sus (blog) am 4 puncte – inclusiv ideea acestui text, iar in cea de sub ea (PR), 9 chestiuni de rezolvat.

M-am gandit mult de ce exista nevoia mea de a-mi face liste si ce spune asta despre mine.

Mi se pare ca sunt atat de atacata de informatii in timpul zilei, oamenii “trag” de mine pentru a-i ajuta cu ale lor, incat am sanse foarte mari sa ma abat de la ce am de facut. Daca nu-mi fac lista zilnica, nu sunt la fel de eficienta cu ceea ce am de facut si ratez dintre lucrurile pe care am promis ca le rezolv.

Sa mai fac o precizare – ma trezesc pe la 5-6 zilnic, muncesc pana in jurul orei 16 daca sunt acasa (adica daca nu am meetings in oras), incercand sa prioritizez ce am pe lista si sa rezolv – daca e posibil – tot ce am trecut pe hartie, si apoi ma intorc la viata mea casnica si sociala care nu prea are nevoie de liste:)

Ieri am decis sa caut ce spun psihologii despre nevoia oamenilor de a-si face liste. Iata observatiile lor, ordonate… intr-o lista :).

  1. Majoritatea isi face liste pentru o multime de motive – ca sa-si aminteasca ce au de cumparat din alimentara, pentru mesajele cheie intr-un discurs, pentru cresterea productivitatiii sau a motivatiei.
  1. Listele sunt rezumate care ne ajuta sa procesam informatia mai usor pentru ca nu ne place sa ratam, sa gresim.

Un studiu arata ca in timp ce sarcinile pe care nu le-am rezolvat ne distrag si ne genereaza un disconfort mental, doar simpla lor asezare ordonata pe prioritati intr-o lista ne scapa de o parte mare de anxietate.

  1. Studiile au aratat ca oamenii lucreaza mai bine daca si-au scris ceea ce au de facut.

Toata lumea se lupta cu a duce la bun sfarsit un task, dar unii dintre noi au probleme si cu a identifica care sunt acele task-uri si ordinea lor pentru a fi cat mai eficienti. Cand facem o lista, creierul nostru face o prima structurare a task-urilor si ne da deja cateva raspunsuri pentru ceea ce avem de facut.

  1. Listele sunt o forma de autovalidare.

Psihologul Dr David Cohen crede ca lupta lui de a ramane organizat este ajutata de listele zilnice, dar nu este in totalitate rezolvata. Cohen spune ca o lista micsoreaza anxietatea despre posibilul haos din jur, iti da o structura si, la sfarsit, sunt o dovada a aceea ce ai indeplinit intr-o zi, o saptamana, intr-un an.

Sunt desigur si oameni care nu iubesc acest gen de structurare a muncii. Justificarea lor este ca le ingradeste creativitatea si ii incurca sa fie flexibili in timpul programului de lucru.

Domnul David Allen care a scris cartea “Getting Things Done: The Art of Stress-Free Productivity”, un fel de guru in time management, crede ca genul de om “free spirit” greseste. El spune ca oricine are programul plin – dar nu si l-a structurat intr-un fel – se va lupta mai mult cu indeplinirea lui si ca intotdeauna e nevoie de un sistem de prioritizare, oricare ar fi el.

Astazi, dupa aceasta sedinta de “terapie” via google pentru a afla ce spune despre mie nevoia de a-mi face liste, m-am mai linistit… nu sunt chiar stranie.

Dar sunt foarte curioasa daca voi va faceti liste cu ceea ce aveti de facut.

 

3180
bazavan galmeanuSolidaritatea si bunatatea – cele mai inalte forme ale frumusetii.

Solidaritatea si bunatatea – cele mai inalte forme ale frumusetii.

 E un text lung. E despre judecatile si prejudecatile noastre legate de alte femei.

E despre tine. Si tu ai fost judecata. Si, nu te sfii sa recunosti, si tu judeci. Zilnic.

Am putea schimba fiecare dintre noi asta. Citeste! 

Am citit in urma cu cateva saptamani cea mai recenta dintre cartile de memorii ale lui Hillary Clinton, cartea care se refera la intregul parcurs de candidat pentru presedintia Statelor Unite, What Happened.

Cele mai socante fragmente n-au fost cele despre confruntarile politice, ci cele despre momentele in care a fost judecata pentru ca e femeie in spatiu public.

In carte, pentru prima data Hillary Clinton vorbeste despre bullying-ul la care a fost supusa in scoala pentru ca purta ochelari si nu era printre cele mai dragute fete. Vorbeste despre cum, pe perioada sarcinii cu fiica ei, Chelsea – care s-a nascut in 1980 –, in care multe femei au judecat-o pentru cum arata.

Vorbeste despre cum, cu aceste lectii dure invatate, in perioada campaniei electorale a avut un intreg “glam squad” care s-a ocupat de ea in fiecare zi.

“Nu m-am obisnuit niciodata cu cat de mult efort trebuie sa depuna o femeie ca sa iasa in spatiul public si sa se supuna judecatilor. Am calculat ca pe toata durata campaniei mele electorale am petrecut 600 de ore ca sa mi se aranjeze parul si sa fiu machiata. 25 de zile!”, zice doamna Clinton in memoriile ei.

Mai sunt fragmente in care povesteste cum ii erau judecate hainele pe care le purta la diverse intalniri, cat de mult si-ar fi dorit ea sa poarte pantaloni ca sa fie relaxata si cum revistele mondene scriau ca e prea masculina, rece si deloc moderna… doar pentru ca prefera pantalonii si tocurile foarte mici in zilele lungi de campanie prin diferite orase.

Si remarca, usor ironic, ca foarte multe dintre critici n-au venit de la contracandidatii politici, ci de la alte femei prin publicatiile glossy, asta in contextul in care fiecare dintre aceste publicatii militeaza pentru egalitatea de sanse, pentru drepturile femeilor de a detine functii de conducere.

Catre finalul acestui capitol foarte personal, Hillary Clinton pune o problema cu care ne confruntam toate: “Cat de autentica sunt in spatiu public?” in contextul in care societatea se asteapta sa fii impecabila, frumoasa, dar nu foarte foarte frumoasa, hotarata, cu incredere de sine si pregatita profesional cel putin cat cel mai bine pregatit barbat, ca sa nu se intrebe lumea “ce cauta femeia asta aici?!”

Hillary recunoaste ca a purtat o masca in spatiu public in toti acesti ani, ca s-a dus acasa si a plans de cate ori a fost jignita foarte tare (dar n-a putut spune asta in public pentru ca ar fi fost considerata slaba, instabila, desi era ceva ce orice alta femeie ar fi facut), ca acasa sta imbracata in pantaloni de yoga si adora sa se joace cu nepotii, adica nimic din ceea ce ar fi vazut lumea in ea ca o femeie conducator.

*

Femeile sunt cele mai aspru judecate de… alte femei.

Se intampla femeilor care acced la functii publice sau celor pe care le stie foarte putina lume.

Ne place sau nu sa recunoastem, analizam si criticam “by default” alte femei. Ni se pare ca o facem nevinovat de cele mai multe ori, ca suntem “realiste”, facem doar “mici observatii”, dar de fapt, avem din constructia mentala exersata in ani de zile, un radar care scaneaza si evalueaza diferite aspecte ale unei femei care se afla in fata noastra.

Nu va aparati ca nu faceti asta. E demonstrat stiintific si… pe acest comportament feminin se bazeaza intreaga industrie a publicatiilor glossy. De asta sunt femei pe coperta revistelor pentru femei – pentru ca toata lumea stie ca – sub forma curiozitatii – o multime de alte femei vor analiza fiecare fotografie a pictorialului cu vedeta de pe coperta ca sa o “evalueze”. De asta sunt cititoare (in medie cam 30% si ale revistelor pentru barbati care au femei pe coperta).

*

Prin martie Gerovital avea in online si la tv un spot despre judecatile la care e supusa o femeie frumoasa – ca e vazuta automat superficiala, ca n-ar putea avea o functie de conducere sau o meserie foarte tehnica.

https://www.youtube.com/watch?v=JBdXwQ7W5dM&list=PLq4ts3PRB7BHN9PnMJ1ZMv7RYB-zcmfs6

Spotul a facut ceva valuri in comunitatea mea din online. Au fost doamne carora li s-a parut o aroganta marturisirea unei domnisoare care a fost judecata pentru ca e prea frumoasa.

La vremea respectiva am comentat in dezbaterea in cauza pentru ca mi se parea ca existenta acelei conversatii demonstra tocmai prejudecatile despre care se vorbea in spot.

Le-am povestit doamnelor si domnisoarelor care se aflau in conversatia “coltoasa” ca eu mi-am sfatuit o prietena foarte foarte frumoasa care urma sa vorbeasca unor liceeni despre prejudecatile legate de a fi foarte frumos.

Prietena aceasta a mea, Sonia Argint Ionescu (o stiti de la tvr, mai ales din transmisiunile pentru Eurovision) este mega desteapta: vorbeste multe limbi straine, a facut scoala foarte multa, citeste mult, e o persoana foarte educata, e preocupata active de sport si sanatate face si la tv emisiuni pe acesta tema), e mama a doi copii minunati si are un sot cu care face o echipa in toate. Dar arata ca un model, blonda – ochi albastri minunati – picioare lungi – trup de balerina si stiu femei care ii minimizeaza orice efort – si daca ati stii cat munceste – prin expresia “e frumoasa, de aia e la tv, de aia are o familie asa frumoasa, de aia are succes.”

Ii spun si ei mereu “Daca noi doua ne suim pe o scena si vorbim despre ceva legat de femei, feminism si feminitate, cine crezi ca e mai credibila? Tu care intimidezi prin cat esti de frumoasa sau eu care sunt ca media femeilor si am o fata de soricel de biblioteca?!”

Aceasta este o alta fata a judecatilor femeilor asupra altor femei.

*

De asta mi se pare foarte potrivit si puternic manifestul pe care l-a propus Farmec prin Campania Gerovital – Unirea la feminin (in anul centenarului, in anul in care am vorbit pe bune despre a sustine alte femei prin Campania #metoo.

Pentru ca, in acest manifest, solidaritatea feminina si bunatatea sunt declarate cele mai inalte forme ale frumusetii.

Nu cred ca exista femeie – incredibil de frumoasa, banala sau urata (dupa standardele unora) –  care sa nu fi suferit macar o data ca a fost evaluata si judecata de alta femeie. Dar tot asa, nu cred ca exita femeie care sa nu-si fi castigat respectul si dragostea tuturor daca a schimbat lumea din jurul ei cu faptele sale bune, cu generozitatea si empatia sa.

Iar impreuna, femeile care schimba in lumea din jurul lor cu bunatatea lor, impreuna pot misca muntii, pot salva vieti, pot face dechide minti, pot da incredere altor femei sa faca pasul spre ce viseaza mai tare.

Campania Unirea la feminin reprezinta materializarea indemnului brandului Gerovital catre romance de a fi unite in și pentru frumusete; cumparand produse Gerovital, consumatoarele dau sansa la ingrijire personala si unei alte femei, pentru care, poate, accesul la acest tip de produse fie nu reprezinta o prioritate, fie este o provocare financiara.

Pana in acest moment al campaniei, au fost intreprinse trei actiuni de donatii, de pe urma carora au beneficiat 240 de romance, din cinci localitati – Câmpia Turzii, Turda, Filiași, Craiova și Iași.

Prima acțiune de donare din cadrul campaniei a avut loc în luna aprilie. Evenimentul a avut loc la Palatul Cultural “Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii, iar beneficiarele donațiilor au fost femeile de la Centrul “Carine”, Centrul pentru Adulți Câmpia Turzii, Centrul pentru asistență și îngrijire la domiciliu Câmpia Turzii, Centrul de zi și Centrul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice Turda, beneficiari ai SPLAS Câmpia Turzii.

Cea de-a doua acțiune a avut loc în luna iunie, în județul Dolj, în orașul Filiasi. Aici, beneficarele campaniei au fost femeile de la Centrul de Servicii de Asistență Maternală Craiova și de la Complexul de servicii specializate tip rezidențial copii “1Mai” I și II.

Cea mai recentaa actiune a avut loc pe 23 iunie, la Iasi, donatiile fiind alocate persoanelor din Centru Rezidential pentru Mame si Copii Aflati in Dificultate, al Fundatiei Hecuba, organizație non-guvernamentala, care ofera suport familiilor monoparentale, mamelor singure si copiilor.

 Campania e in desfaurare pana la 1 decembrie 2018; toate persoanele care cumpara produse din gama Gerovital participa direct la manifestul #UnireaLaFeminin, parte din valoarea produselor fiind ‘transformata’ in seturi de produse de ingrijire personala destinate femeilor.

 

P.S. dupa ce ai citit acest text lung, te rog mai uita-te la marturiile femeilor din cadrul campaniei aici , dar si la povestile celor care au fost ajutate, apoi vezi cum poti ajuta si tu. Cum le privesti acum pe doamnele care-si spun povestile?! Multumesc.

Campanie CSR - Unirea la feminin

8445
cristina hurdubaiaOameni pentru care Bine nu e suficient: Cristina Hurdubaia –

Oameni pentru care Bine nu e suficient: Cristina Hurdubaia –

Intr-o lume in care fiecare vrea ca lumina sa fie asezat pe el, sa-l laude lumea cat mai mult, sa fie vazut cat mai mult, e o campanie publicitara zilele astea pentru un brand care recunoaste ca a fost inspirat nu doar de cei care sunt in interiorul companiei, ci si de cei care fac fapte bune si misca muntii cu minime resurse, dar cu credinta uriasa ca depinde de noi ca lumea sa fie mai buna.

Nu stiu daca ati vazut spotul nou de promovare pentru Reteaua de sanatate Regina Maria, cu vocea incredibilului medic Mihai Cristescu, chirurg neurolog, in care se vorbeste despre „Bine nu e suficent” despre cum incredibilii medici care au ramas in tara si ne salveaza vietile se lasa inspirati de oameni pe care poate nu i-au intalnit niciodata, dar care i-au impresionat prin daruirea si crezul lor intr-o lume mai buna.

Am multe experiente personale legate de Reteaua de sanatate Regina Maria unde acum multi ani cand mi-era greu am petrecut cateva zile importante. Nu stiau ca sunt jurnalist, nu se gandea nimeni ca am sa scriu despre ei peste ani, m-au ajutat pur si simplu pentru ca eram un pacient pe care-l puteau face sa fie bine.

Si am un mare mare respect pentru fiecare medic pe care l-am intalnit atunci si pentru fiecare asistenta care mi-a spus o vorba buna sau o gluma si mi-a distras atentia de la tratamentul pe care-l faceam si care ma ingrozea teribil.

*

Zilele acestea cand am vazut spotul nou m-am gandit la generozitatea lor si la minunata idee de a imparti timpul de expunere cu oameni care fac fapte bune, pentru care „bine nu e suficient” care vor intotdeauna mai bine si care altfel nu s-ar promova. Pentru ca nu e in natura lor sa iasa in fata altfel decat prin actiunile caritabile concrete.

Printre ei am descoperit o tanara doamna pe care o stiu de multi ani. Cristina Hurdubaia.

hurdis 1Cei mai multi o stiti gratie actiunii ei Copacul cu haine/ Copacul cu fapte bune, dar eu o stiu si pentru munca de jurnalist si pentru cea de promoter al unor trupe rock foarte misto.

Inainte de a fi foarte cunoscuta pentru binele pe care-l face, Hurdis – cum o stiu eu – avea la purtator toate datele sa intelegi ca e diferita de restul lumii: intr-o mare de jurnalisti care se imbracau in negru sau gri, ea avea mereu ceva colorat. Care, sincer, cred ca era destul de greu de purtat (pentru ca o facea a iasa in evidenta) pentru o persoana atat de timida ca ea.

E genul de om care face bine din credinta, nu pentru ca asa trebuie. Viata a pus-o fata in fata cu situatii grele si in loc a o inraiasca, in loc sa dea vina pe altii pentru ce i s-a intamplat, Hurdis si-a adancit si mai tare empatia pentru nevoile celorlalti.

Asa a aparut Copacul cu Haine, o actiune prin care aduna haine pentru nevoiasi de patru ori pe an, o actiune care a invatat-o multe despre cum gandesc romanii si despre cum binele nu e suficient, trebuie insotit si de educatie.

„Fac de patru ori pe an aceasta actiune, dar nu toti oamenii inteleg ca primavara adunam haine de primavara vara, iar in toamna pentru sezonul rece. Multi vor doar sa scape de hainele pe care le au in plus, cand nu mai au nevoie, fara sa se gandeasca ca sunt persoana fizica si nu am unde sa le depun. E foarte bine insa ca multi s-au eliberat de mentalitatea de tara comunista care ne facea sa pastram orice haina – Las ca poate slabesc 10 kg si rochia asta o sa-mi mai fie buna. Renuntam mai usor la ce e in plus si vrem sa impartim cu altii, iar asta e foarte frumos.”

In nebunia ei frumoasa, Hurdis face aceasta actiune pe persoana fizica, ajutata de cativa voluntari, coaguland o audienta interesata de a face bine pe care a dezvoltat-o via Facebook. Acolo anunta ca are nevoie de camioane sa transporte hainele pe care le strange, acolo isi spune of-urile pentru piedicile pe care le intalneste sau multumeste oamenilor care au ajutat-o sa mai faca putin bine.

Am intrebat-o zilele astea daca a ajutat-o vreo companie de cand Copacul cu Haine, care acum se numeste Copacul cu fapte bune, e celebru, are recurenta, sunt rezultate impresionante (cu sute de kilograme de haine colectate). A ras si-a zis: „dar n-am cerut niciodata ajutorul!”

hurdubaia

Pur si simplu, mintea ei e construita pe a gasi ea solutii, ajutandu-i pe altii, nu pe a fi si ea ajutata. Desi a muncit multi ani alaturi de trupe mai mari sau mai mici, nu le-a cerut niciodata liderilor – solistilor – sa o ajute macar cu promovarea.

Sunt naiva. Asta e. Eu cred ca daca omul vede ca fac ceva bun si crede ca poate sa ma ajute, o sa ma ajute el fara sa-i cer eu. Uneori e bine ca sunt asa, de multe ori nu.”

Am mai intrebat-o din ce-si plateste facturile, pentru ca apa, gazele si lumina nu se platesc cu fapte bune. „In momentul asta, luna asta – dar nu stiu ce va fi peste o luna sau doua si nici nu ma gandesc – rubrica de la Starea Natiei este sursa mea de venit. Daca nu va mai fi emisiunea, daca nu va mai fi rubrica mea, atunci o sa ma gandesc cum o sa ma descurc.”

Dar chiar si asa, si la Starea Natiei tot cu faptele bune se ocupa. A vazut-o Dragos Patraru pe net zbatandu-se sa faca bine si i-a zis „nu vrei sa prezinti o data pe saptamana cate un caz de-al tau la televizor poate gasim mai usor rezolvare pentru el?”.

Doar ca uneori cazurile prezentate, chiar si la audienta de la televizor, nu-si gasesc rezolvari asa de repede. Iar Hurdis nu se lasa: pune pe facebook, suna prietenii, cauta pe la oricine crede ea ca o poate ajuta.

Recent a strans 13.000 euro pentru o casuta in care vor locui 5 copii si tatal lor. 

Nu-si face bilanturi, nu s-a gandit niciodata sa contabilizeze cati oameni a ajutat, nici nu o intereseaza asta. Pe ea o intereseaza sa nu ramana nerezolvat fiecare dintre cazurile „aflate pe rol”, apoi trece la urmatorul. Asta e singurul bilant pe care-l face seara: se gandeste ce mai poate face ca sa rezolve cazul pe care-l are in fata.

O sa se opreasca candva?

Habar nu are. Recunoaste ca mama (care sta la Tanacu si o urmareste pe facebook) o mai cearta din cand in cand pentru ca i se pare ca se neglijeaza pe sine avand grja de multi altii. Cum mai recunoaste ca s-a gandit de multe ori sa plece din tara, desi lupta cu multe rezultate bune sa faca macar cu un milimetru mai bine in jurul ei.

Acum lucreaza pentru un mini festival – Caritabil Fest – care va avea loc pe 31 mai -3 iunie la MTR, in sustinerea actiunii Copacul de Hartie. Vor fi concerte in fiecare seara, filme documentare pe social, ateliere de creatie pentru copii (nevoiasi si nu) iar banii din toate intrarile merg pentru un caz social.

Am invatat ceva din conversatia cu ea de zilele trecute ce mi-ar placea sa tineti minte.

Oamenii ca Hurdis – Cristina Hurdubaia – nu cer niciodata ajutor pentru ei cand le e greu. Vor muta muntii pentru a-i ajuta pe altii, dar cand lor le e greu se vor inchide in casa, vor trage un plans zdravan, se vor descarca emotional si o vor lua de la capat a doua zi.

Ca sa nu-i pierdem, pentru ca sunt rari, intrebati-i din cand in cand cu ce ii puteti ajuta.

De exemplu, zilele astea are nevoie de ajutor pentru organizarea Caritabil Fest, are nevoie de jocuri ca Remi, Monopoly, sah, alte jocuri pentru copii cu care cei mici sa se joace in curtea MTR pe perioada festivalului, jocuri care apoi vor fi donate catre copii nevoiasi.

Bine, daca ma intrebati pe mine, dincolo de lucrurile practice pentru actiunile ei caritabile, mai are nevoie din cand in cand sa-i aratam si aprecierea noastra pentru ce face. Sa-i dam asa din neant, fara nicio treaba mesaje de incurajare si de sustinere. Sa o intrebam daca-i e bine si sa vedem daca putem face si noi pentru ea sa fie si mai bine.

De asta ma bucur tare ca Reteaua de sanatate Regia Maria a ales ca in campania cu „binele nu e suficient” a ales sa puna lumina si pe oamenii ca ea.

*

Aici puteti afla mai multe despre oamenii care sunt inspiratie pentru cei de la Reteaua de sanatate Regina Maria in campania „Bine nu e suficient”. Zilele viitoare am sa va mai prezint cativa dintre ei, oameni obisnuiti sau medici extraordinari care au in ADN-ul lor dorinta de a schimba lumea in mai bine fie si cu un milimetru.

 

10389
jurnal(personal) Decalogul meu in munca

(personal) Decalogul meu in munca

De 1 Mai, ziua muncii, m-am gandit sa scriu care sunt regulile dupa care ma ghidez in alegerea job-urilor pe care le fac.

Sigur ca sunt unul dintre cei privilegiati: imi pot alege doar job-urile care-mi plac. Dar n-am fost tot timpul asa. Am mai povestit ca vin dintr-o familie saraca, ca muncesc din primele zile in care am venit la Bucuresti la facultate, si ca munca foarte multa (cu scoala in paralel, cursuri suplimentare in zonele in care voiam sa fiu mai buna) a facut ca de la 22 de ani sa am functii de conducere. Din 2011 sunt propriul meu sef, un privilegiu la care nu ma gandeam cand am ajuns la primul meu loc de munca.

Iata regulile dupa care ma ghidez in munca…:)

 1. Incearca sa muncesti cu oameni mai destepti decat tine pe care ii respecti pentru inteligenta si pregatirea lor profesionala.

Daca oamenii cu care lucrezi sunt mai destepti decat tine si tu ai un mind set spre a invata, totul devine o scoala super exclusivista, pe care altfel nu ai putea-o plati cu niciun ban. Ba, esti chiar tu platit pentru ceea ce inveti muncind.

  1. Daca ai norocul sa ti se indeplineasca punctul 1, incearca sa ai smerenia si intelepciunea sa-i asculti pe colegii/sefii tai si nu lua personal nicio observatie pe care ti-o fac.

Dupa putin mai mult de 20 de ani de munca, in situatiile in care muncesc cu oameni mai destepti decat mine (in ultimii ani, am avut acest privilegiu urias sa aleg oamenii cu si pentru care muncesc), in aceste situatii fericite sunt tot timpul pe mood-ul “research”. Fac documentare despre orice referinta profesionala pe care o aud pentru prima data de la cei din jurul meu, citesc  foarte mult in “lateral” – lucruri conexe pe care le aflu din discutiile cu acesti oameni, sau inspirata de observatiile pe care ei le fac pe un proiect.

  1. Nu lua personal deciziile de business ale unui patron pentru care lucrezi.

Obisnuiesc sa spun “e business-ul lui, el/ ea l-a adus acolo unde este, datoria mea e sa spun ce cred ca e mai bine de facut, decizia e la el/ea pentru ca stie contextul mai larg al afacerii”.

Nu lua personal, dar spune adevarul mereu in fata sefului, nu-ti fie frica de reactia lui.

  1. Nu merge cu problemele tale de acasa la birou, dar gaseste-ti un echilibru intre ce muncesti si ce traiesti.

Suna urat, dar e real. Oamenii te-au angajat si te platesc pentru a gasi solutii la situatiile din afacerea lor. Nu vor o problema in plus, nu vor un om care aduce cu el o energie negativa (ca ea inseamna barfa, probleme casnice sau altceva).

  1. Nu duce acasa problemele de la munca.

E o aptitudine care se dobandeste greu, dar se poate. Dupa ce inveti sa nu mai iei personal nimic, dupa ce inveti ca e important sa dai ce-i mai bun din ce stii in fiecare proiect, fara sa te bati cu pumnii in piept pentru asta, dupa ce inveti cum sa faci “switch” mental pentru un family mood cand pleci de la munca. Dar, se poate. Te ajuta lucrurile cu care “te incarci emotional” in afara muncii – prietenii, cartile, filmele, concertele, plimbarea intr-un parc etc etc etc.

  1. Nu da vina pe altii pentru ce nu ti-a iesit tie bine.

Si la munca si in viata personala, greseala e intotdeauna macar putin si la tine. Sigur ca e mult mai usor sa zici ca altii au fost de vina, dar daca mintea ta e setata sa identifice greselile pe care le-ai facut in alegerile care au dus la esec ai posibilitati mai mari sa inveti ceva din ce ti s-a intamplat.

  1. Invata, citeste si incearca sa fii cat mai bine pregatit profesional pentru ceea ce iubesti sa faci cel mai mult.

Chiar si cand nu ai “job”-ul in domeniul la care visezi dar muncesti pentru ca trebuie sa-ti platesti facturile. Incearca macar o data pe saptamana 2-3 ore sa inveti ceva nou din domeniul la care visezi.

  1. Respecta etica muncii tale.

Chiar daca uneori asta e echivalent cu o lupta cu propriul ego care te face sa vrei mai mult decat e corect sa ai, respecta etica. Si fii consecvent. Pe termen scurt lumea te va lua de prost, pe termen lung vei avea o liniste nepretuita. Si respectul celorlalti, dar nu ei ar trebui sa te intereseze.

  1. Cauta-ti echilibrul intre ce muncesti si ce traiesti.

E o munca pe care o faci continuu, sa-ti mentii echilibru si linistea. Nu e ceva ce odata dobandit ramane acolo in apropierea ta, ca o rochie pe care o cumperi ca sa te simti mai bine. E o munca despre a curata ce ti-a adus frustrari, de a intelege de ce ai dobandit acele frustrari.

E o munca despre a te rasplati si aprecia pe tine in aceeasi masura cu a te apostrofa singur cand ai luat-o pe aratura. Fara patima si fara presiune. Cu bun simt si onestitate.

  1. Daruieste din ce castigi, din ce muncesti, din ce stii

Fie ca faci mici donatii catre cei in nevoie, fie ca iti donezi timpul si priceperea pentru cineva care nu te-ar putea plati dar pe care l-ai putea ajuta fundamental, fie ca iti asumi ca trebuie sa fii si tu dintre cei care muncesc alaturi de cei carora e frumos a le impartasesti din ce stii. Da mai departe din experienta ta, nu e niciodata vorba de concurenta, e despre a face ca lucrurile sa mearga mai bine.

Bonus: Unul dintre domnii destepti cu care am lucrat mi-a spus candva cum pot sa identific “campionii” din viata, nu doar din munca; “Daca isi face treaba cu pasiune si urmareste pas cu pas ce trebuie facut fara sa-l promptezi, daca face mai mult decat i-ai cerut doar pentru ca stie ca se poate mai bine, ai un castigator in fata! O sa faca ceva important in viata lui.”

 

5840
wabi-sabi-etsy-trend-2018-01-1507654348 (1)(opinie) Despre barfe si patul cel mic

(opinie) Despre barfe si patul cel mic

O parte din prietenii mei rad adesea de mine ca sunt “fata cu patul cel mic”. Fifi (Cristina Popa) e sef de tulumba cand se face gluma pe tema asta pe seama mea.

De unde vine expresia “fata cu patul cel mic”?!

Anul trecut cand ma intorceam de la Brasov de la un curs care ma solicitase foarte mult, Fifi s-a rugat de mine cu cerul si pamantul sa ma opresc la Ploiesti pentru o noapte sa fac un masaj la un spa din afara orasului si sa ma rasfat putin intr-un super hotel cu un restaurant minunat cu mancare orientala. Veneam dupa o perioada f f aglomerata si Fifi stia ca putina relaxare o sa ma ajute pentru zilele care urmau.

De rusinea ei, pentru ca facuse rezervare, m-am dus. Altfel, eram atat de obosita ca as fi venit acasa si as fi cazut lata pe canapea. S-a dovedit insa o alegere minunata, pentru ca m-am relaxat, in hotel era o salina cu sare din himalaya in care am dormit o ora, spa-ul era minunat cu totul.

Camera pe care mi-au dat-o avea insa 2 paturi. Unul king size, urias, si unul mai mic langa. Stiti genul de camera family.

Eu eram singura.

Am intrat in camera, am vazut deranjul pe care l-as fi facut in patul urias fara sa am nevoie de el si m-am culcat in patul mic. Pur si simplu m-am gandit ca n-are sens sa stric asternuturi asa de mari, sa ocup un spatiu care era prea mare. Oricum si patul mic era foarte mare, nu era ca si cum m-as fi inghesuit.

Prietena mea, Fifi, a ras trei zile. Ma rog, cum ziceam mai rade din cand in cand si a spus si prietenilor ca sa rada si altii. (acum am rezolvat eu problema, am spus intregii lumi)

Mie mi se pare normal sa nu fac risipa, si nu e vorba de a fi zgarcita (cei care ma cunosc stiu ca daruiesc o multime de lucruri), e vorba de a nu folosi fara rost niste resurse. Nu gatesc mai mult decat mancam. Nu cumpar ce nu-mi trebuie.

Nu eram asa inainte, am trecut si eu – ca orice om care a fost candva sarac – prin a cumpara compulsiv orice are in fata, doar pentru ca-si permite. Dar undeva pe drum, mi-am dat seama – habar n-am cum – ca moderatia e calea cea mai buna in viata.

Ne amintim de intamplarea cu patul cel mic mai ales atunci cand comentam despre cate unii care fac cine stie ce afaceri care nu-s morale si se imbogatesc peste noapte. Cand mai remarcam cate o nefacuta a vreunei persoane publice, Fifi zice “Auzi? Tu esti fata cu patul mic! Noi am ales sa traim asa, nu pentru ca nu ni s-au oferit conditiile de a face bani imorali, ci pentru ca am cautat un altfel de confort. “

Nu pot sa spun in dreptul ei deciziile pe care le-a luat in viata alegand un altfel de “pat mic” pentru ca asa  i s-a parut normal in locul unui lucru care tinea de putere si ego, dar credeti-ma pe cuvant ca sunt multe.

Ce vreau sa spun cu anecdota asta?

Noi alegem fie calea usoara, fie compromisurile, fie drumul prin care nu vom fi nici cei mai bogati, nici cei mai faimosi, nici cei mai puternici (in sensul de influenta).

Cand iesim din curtea si viata noastra, ne adunam ca oameni/grup dupa chipul si asemanarea noastra.

Asa ca n-are sens sa ne barfim prietenii ca au facut nefacute, ca au furat (de la patron sau de la stat), ca au castigat celebritate prin minciuna. Pierdem timpul pentru ca… noi alegem sa-i avem aproape si, cum zicea un intelept, suntem media aritmetica a primelor 5 persoane care sunt cel mai apropiat de noi.

 

 

 

1837
culori1Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre. Ce sa fac ca sa fiu EU mai bun? –

Ce-i face pe marii campioni sa fie The Greatest?

Sunt oameni care se confrunta cu durerea, fizica si emotionala, cu o rata mult mai mare decat media. De cele mai multe ori vorbim de tineri, chiar adolescenti, care dupa ani de munca imensa rateaza intr-o mare competitie si reusesc cumva ca in doar cateva zile sa-si gaseasca motivatia sa se intoarca la antrenamente ca sa lupte pentru o victorie mare.

Noi, oamenii care nu suntem The greatest in niciun domeniu de activitate, ne uitam la ei cu admiratie si proiectam vietile noastre pe infringerile si/sau victoriile lor .

Rareori ne gandim:  daca un copil de 17-20 de ani gaseste resurse sa o ia de la capat, eu de ce nu pot? Ce are el/ea in plus fata de mine? Sau suntem din acelasi aluat iar eu sunt mai rasfatat(a) si imi caut scuze sa nu muncesc la fel de determinat pentru visul meu?

Cineva mi-a spus – poate ca ei (campionii) au un destin mai bun – si m-am gandit: Pe bune?! Adica dam vina pe altii (e sportul nostru national, invatat de la politicieni), chiar si cand altii e o notiune abstracta precum “destin” pentru faptul ca nu muncim noi constant si cu determinare, cu propria persoana pentru a fi mai buni?!

*

De felul meu sunt o persoana disciplinata, care se simte confortabil cu un to do list pe care sa-l urmareasca. As putea spune ca, intr-unele momente, am chiar un temperament/caracter autist: procedurile imi dau confort, lucrurile noi ma incurca. Am invatat sa ma uit la mine cu atentie, am invatat sa-mi corectez multe dintre aceste momente de autism social, dar am un confort (poate ca vine din increderea in sine) care ma face sa nu-mi pese de gura lumii si sa ma ghidez dupa ceea ce simt ca e bine sau ceea ce-mi spun ca e bine oamenii in care am incredere. Sa caut mereu drumul meu, in liniste, chiar daca e greu de parcurs.

 Am observat ca, la intervale regulate de timp (care se masoara in ani), mintea mea are nevoie de antrenamente pentru a fi mai motivata, mai concentrata, pentru a invata sa (re)elimine elementele nocive care m-au indepartat de la claritate.

Nu vorbesc aici de exercitiile de meditatie care ajuta la curatarea zilnica a creierului, pe astea le fac, dar dincolo de ele, pentru ca – dupa reperele mele – mi se pare ca uneori ajung sa cobor ritmul la ceea ce am de facut pe o durata mai mare de cateva saptamani (pentru ca ma fura viata cu toata avalansa de informatii si de tentatii), simt nevoia de noi “antrenamente”.

Asa am ajuns in decembrie sa caut ce ii motiveaza pe sportivi, cum functioneaza mintea lor, ce exercitii mentale fac. Pe drumul acesta am ajuns si la o carte care se numeste The Greatest , scrisa de unul dintre cei mai mari cronicari sportivi ai momentului, Matthew Syed

Eu am citit-o in engleza fara sa stiu ca exact in ianuarie apare si la noi. O gasiti la editura Publica (Cei mai buni. Cum să atingi perfecțiunea în sport), m-am uitat putin pe traducerea ei pentru ca intre timp am daruit-o pe cea primita de la editura, si e foarte frumos tradusa.

Las mai jos cateva ganduri din carte care sper sa va motiveze si sa va faca sa va ganditi la propria performanta (ca e vorba de croitorie, de reparat masini sau actorie) si la cum poate fi ea imbunatatita.

(cum pe drumul meu pentru a ma remotiva si a-mi regasi ritmul am ajuns si la o doamna care a facut exercitii mentale pentru sportivi si a lucrat cu Ivan Lendl si Andy Murray pentru a avea concentrarea si determinarea sa fie nr 1 in tenis, dar si cu alti campioni olimpici, la sfarsitul acestui articol las un exercitiu pentru antrenarea atentiei si concentrarii care e util de facut dimineata inainte de a va da jos din pat)

 Exemplele pe care le dau mai jos sunt in engleza pentru ca mi-a fost mai usor sa le au din versiunea ebook pe care am citit-o.

cei-mai-buni-matthew-syed-editura-publica_1

Federer despre rutina zilnica de dinaintea unei final de Grand Slam, rutina care-l ajuta sa nu puna presiune pe el si sa-si faca treaba cat mai bine.

‘The strange thing is that I was always incredibly nervous on the morning of a grand-slam final. At Wimbledon, I would often wake up at five thirty a.m., my body pumping with adrenalin. My mind would be racing. I had a terrible fear of failure. I lost a few times in grand-slam finals and it sucked. The hard truth is that nobody cares about the loser. It was the fear of failure that drove me. ‘But something would happen when I walked on to play at two p.m. Suddenly I felt in control. In control of myself, in control of my emotions, in control of the crowd. I was comfortable. My head would clear out all the other stuff and focus on something incredibly simple. I would lose myself out there. The best way to describe it was like the body taking over the mind.’ It is a revelatory phrase. I ask how easy it was for the mind to cede control to the body. ‘You need confidence to be able to do it,’ he says. ‘Don’t get me wrong. Before that second-serve ace, I was nervous as hell. During matches, I would get feelings of anxiety. But the act of playing would free my mind: when I toss the ball up, my arm swings and my body takes over. It just clicks. It’s about repetition as a kid; it’s about good technique; it’s about having everything in place. It’s about confidence and muscle memory. It’s the 10,000 hours.’

Despre ratare, infringere, nereusita

Failure is generally considered a pejorative. It has profoundly negative connotations. But, to Coleman, it has a very different meaning. ‘I’m not afraid to fail,’ he said. ‘Everybody fails. I have had more failures than I’ve had success.’ His point was simple and powerful. Failure is central to life and learning. It is how you grow, develop, and ultimately flourish. As Michael Jordan, the basketball ace, once put it: ‘I fail. But that is why I succeed.’ If failure is stripped of its negative associations, if it is no longer an indictment of who you are, but an opportunity to learn, what reason is there to be fearful? If football is a game of expression, and you accept the mess-ups that are inherent to any creative enterprise, why freeze at the point of executing a pass? And if you are with a group of like-minded people, cohesive and strong, united in resolve and ambition, why worry what the media might say if things go wrong?

Despre personalitate si caracter

Most of us are, to use a term from economics, risk-averse. We avoid risk, we try to live our lives by minimising its influence, we hedge our bets. That is why there is rather a large sector of the economy known as the insurance industry and why we hike millions of pounds into its claws. But it is also why we are mesmerised, at some profound level, by those among us who embrace uncertainty, who take the daring course, who risk the world to gain the world.

(…)

Most of us think we are better than we are. In fact, the tendency is so powerful that psychologists have given it a name: illusory superiority.

In Being and Nothingness, Jean-Paul Sartre wrote that the vast majority of us are inclined to misgauge the calculus of risk. We fear to step outside the comfort zone because of a morbid trepidation of what might lie beyond, when the unspoken reality is that, whatever we do, however much we insure and barricade ourselves in, the existential endgame is always the same. ‘Fear?’ he wrote. ‘If I have gained anything by damning myself, it is that I no longer have anything to fear.’

The phenomenon of illusory superiority is not, by any means, all bad. When we rate ourselves highly, we tend to become more positive, optimistic and resilient, as Martin Seligman, the psychologist, has noted. But when we are overlooked, it can lead to a sense of injustice that can be destructive. Every now and again, isn’t it worth accepting that we failed to make the cut, not because the boss or selector is a raving lunatic, but because we were not good enough? This means that, instead of stewing or, worse, quitting, we find new ways to improve.

 

Despre smerenia de a o lua de la capat

I remember talking to David Beckham about when he was out of favour at Real Madrid under Fabio Capello. Many felt that the Italian had made a mistake by dropping the midfielder, and it would have been easy for Beckham to have regarded the decision as prejudicial. He was wealthy, famous, popular, and could have coasted through his remaining months at the Spanish club before joining Los Angeles Galaxy. In extremis, he might have had a slanging match with his coach. Instead, he forced himself to accept that Capello was doing what he thought was best for the team, which was the first step in trying to convince the coach to change his mind. ‘I knew that Fabio wanted the club to do well, and that the best way to get back into the team was working harder, showing my stuff on the training pitch, giving it everything,’ Beckham said. A few weeks later, Capello, an arch rationalist, performed an about-turn. ‘I started to see that he was working hard and this week he has trained perfectly,’ the coach said. ‘He was better than good. He has behaved like a great professional . . . the only thing that has influenced my decision is the work that Beckham has put in. This is not about the players saying they want him back in the squad and nor do I think that my decision to recall him undermines my authority.’

Despre puterea subconstientului… si de ce e nevoie sa-ti exersezi mintea ca sa lasi subconstientul sa te conduca in unele momente.

The power of the subconscious has much to do with the basic architecture of the brain (according to neuroscientists, the subconscious can process up to 11 million bits of information per second while the conscious mind can only process 40), but it can also be gleaned from the testimony of top performers. When a sportsman (or, for that matter, musician) is at peak performance, the conscious mind is often very still. Very serene. Rather, it is the subconscious competence, built up over many years of practice, that is given full rein. There is a gargantuan amount of processing going on, and a huge amount of effort, but it is all taking place beneath the radar of conscious awareness. The zone in sport, rather like the state of Zen, can be compared to a duck gliding effortlessly across the water while its legs are going like the clappers.

Si citatul meu preferat din carte, care apartine unui mare fotbalist si antrenor, Jonatan Cruyff, si care se potriveste minunat oricarei activitati daca vrei sa fii printre cei mai buni. Si mai ales se potriveste cu aceste vremuri in care cei mai multi cauta victoriile pe scurtatura, cu cat mai putina munca, daca se poate cumparandu-le, imitind forma si uitand continutul.

Winning is just one day, a reputation can last a lifetime,’ Jonatan Cruyff said. ‘Winning is an important thing, but to have your own style, to have people copy you, to admire you, that is the greatest gift.’

*

Mai jos unul dintre cele 36 de exercitii faimoase ale coach-ului pentru campioni B Alexis Castorri. (am primit cartea ei zilele trecute, am comandat-o la un anticariat din America pentru ca nu a mai fost editata din 1992 si am sa revin cu un nou articol despre exercitiile ei).

Prin acest text nu vreau sa spun ca trebuie sa faceti asa, sa urmati pasii acestia, sa faceti exercitii de motivare sau de activare a memoriei si concentrarii. Vreau doar sa pun in fata, in spatiul public, si o alta perspectiva despre nereusitele noastre ca societate. Daca toti ne-am face mai bine treaba, cat mai bine si mai etic, in dreptul nostru, lumea s-ar schimba din interior.

Nu destinul e de vina pentru nereusitele noastre.

mental aerobics Alexis Castorri

 

 

7379
sala de conecrte 21(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

(opinie) Ce am invatat din chinuitoarele ore de sport

Zilele acestea citesc The Greatest: The quest for sporting perfection – Matthew Syed, o colectie de eseuri despre sportivi si antrenori, insotite de cercetari despre cum sportul modifica activitatea creierului si implicit emotionalul unei persoane.

Aseara mi-am adus aminte ca in 2015, Raluca Hagiu de la Unica m-a rugat sa scriu un text pe tema CE AM INVATAT, iar eu am ales sa scriu despre ce am invatat din sport.

Textul n-a fost niciodata online pana astazi. Il aveti mai jos.

*

Cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Sa facem pace cu noi. Poate de asta ziceau inteleptii “mens sana in corpore sano”?!

 

Intalnirile mele cu sportul, altfel decat spectator la o competitie, se masoara in vieti anterioare. Si nu vorbesc de reincarnare, ci de perioade distincte din viata pe care o traiesc cu elan si perseverenta chiar in acest moment.

Pe la 10 ani mi-am dorit foarte foarte tare sa invat sa joc tenis. Am primit o racheta Reghin din lemn, m-au dus la teren si … m-am plictisit repede. Trebuia sa astept mult ca sa-mi vina randul sa dau cu mingea la perete, cat asteptam comentam, iar cand comentam profesorul ajungea la concluzia ca eram obraznica asa ca ma punea sa alerg in jurul terenului. Cand am ajuns sa invatam serviciul, visam noaptea ca arunc mingea in aer si dau cu racheta pe langa ea.

Din perioada asta am o amintire care, peste ani, a devenit o lectie de viata. E despre scrisoarea pe care i-am scris-o unchiului din America ca sa-mi trimita si mie o racheta din carbon, cum vedeam la jucatorii de la televizor. Pusesem atat de mult patos in scrisoare aia, atata dorinta… N-am primit racheta, nici nu stiu daca ai mei au expediat scrisoarea, dar peste ani m-am gandit ca unchiul meu nu avea nicio obligatie sa faca o asemenea cheltuiala pentru mine. Si mi-a fost rusine ca i-am cerut ceva.

Am facut atunci un pact cu mine ca nu o sa-mi doresc niciodata mai mult decat imi pot permite sa imi cumpar singura, pentru ca –cel mai adesea – lucrurile acestea sunt mofturi. Ma tin de promisiunea asta de la 20 de ani.

*

Pe la 25 de ani m-am dus la sala. Ma dolofanisem si mi se parea nepotrivit pentru varsta mea sa nu mai am talie de viespe. Iata-ma deplasandu-ma la o sala de cartier, cu un antrenor care stia si nutritie si lucra personalizat cu fiecare elev. Si-acolo am comentat (negociam numarul de exercitii pe care trebuia sa le fac) si, cum mai protestam putin, cum ma mai punea sa mai fac niste “abdomene”. Am facut “abdomene” cu aparate, fara aparate, cu picioarele libere, cu picioarele prinse, “fluture” etc. Nici nu stiam ca exista atat de multe feluri exercitii pentru abdomen. Rezultatul a fost un abdomen frumos conturat si revelatia ca hainele care-mi marcheaza talia dau iluzia ca sunt putinel mai inalta. Din perioada aceasta a vietii mele am ramas cu obiceiul de a face abdomene zilnic. Si cu obsesia de a avea un abdomen plat. Cum simt ca m-am dolofanit putin in dreptul taliei, in ciuda exercitiilor zilnice, incep sa am grija sa mananc mai multe legume si fructe crude.

Dar din perioada asta am ramas si cu lectia perseverentei: nu e nevoie sa faci un efort mare ca sa ai rezultate, cu rabdare si perseverenta si vei ajunge acolo unde ti-ai propus chiar si cand faci pasi foarte mici.

*

Peste niste alti ani, m-am intalnit din nou cu sportul. Obligatoriu. Kinetoterapie. Ca sa-mi invat muschii sa faca niste miscari pe care nu mai voiau sa le faca, desi creierul le transmitea mesajul. Abia aici am inteles cat de important a fost ca am avut muschii abdomenului si ai spatelui antrenati in mod constant. In perioada asta am invatat ca in fiecare zi luam lucruri de-a gata, ca ni se pare ca ni se cuvine ca picioarele si mainile noastre semisca in secunda in care creierul nostru le “ordona”, dar ca de foarte putine ori ne gandim sa le si intretinem, sa avem grija de muschi, de articulatii. Si in perioada asta am protestat. Mult. M-am certat eu pe mine si mi-am pus baremuri mai ridicate decat oricare antrenor cu care am lucrat.

A fost lectia despre daca tu crezi ca se poate si lupti pentru asta, apoi chiar se poate.

Dar am invatat si sa-mi respect mai mult corpul, sa-l ascult: sa aud ce “trozneste”, ce “scartaie” si sa sa apelez la remedii: alimentare, de miscare. Am invatat sa scurtez distanta dintre ce gandesc ca ar trebui sa faca corpul meu si ce pot sa execut, dar si sa controlez intensitatea gestului.

Astazi fac putin sport. Merg pe jos o jumatate de ora in fiecare zi, nu folosesc niciodata liftul (nici chiar cand am super bagaje), fac meditatie si … abdomene. Zilnic. 50 – 100 in functie de cat de obosita sunt. Merg la masaj ca sa-mi tin activi muschii spatelui pentru ca ei fac treaba cea mai complicata (ne tin drepti, sprijina coloana vertebrala).

Astazi cred ca ar trebui sa facem sport ca sa ne cunoastem mai bine. Pentru ca odata ce ne cunoastem (dupa ce ne certam, cerem mult, negociem, dobandim reflexe si control pentru miscari) facem pace cu noi.

In 2012 am fost la Londra la Jocurile Para Olimpice, competitii intre persoane cu diferite deficiente. Am fost spectator la competitiile de inot. Erau tineri care nu aveau maini sau picioare, care erau lasati in bazinul cu apa cu ajutorul unei macarale pentru ca ei nu puteau cobori. Tinerii astia inotau pe 100 de metri cu o viteza mult mai mare decat multi sportivi.

M-am gandit atunci ca, in apa, cu totii suntem egali, pentru ca suntem parte din natura. Cred ca asta face de fapt sportul, ne face egali cu natura, ne reintegreaza in matca. Si ne arata ca putem mai mult decat credem.

 

 

 

 

1619
thailanda manastireamintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

amintirile mele din Thailanda pe blog.thailanda.ro

M-au rugat cei care au grija de reprezentarea minunatei Thailanda in Romania sa povestesc cate ceva din experienta mea in aceasta tara.

ce am povestit gasiti aici, mai jos un mic fragment

 

Cele mai frumoase amintiri din Thailanda pe care le am țin de cultură locală, de darurile pe care le lasă la copacii bunăvoinței pentru spiritele locului – dar de fapt se granesc păsările și animalele, de mâncarea minunată. Pentru mine e amuzant că oamenii vor să bifeze zeci de obiective turistice într-o zi în loc să se bucure in liniște de 2-3 locuri. Thailanda, dacă o asculți cu atenție, te învață că viață nu e despre alergat, despre a bifa ceva, ci despre experimentat pe îndelete.
Aș merge în Thailanda iar și iar pentru liniște, pentru generozitatea oamenilor, pentru neincrancenarea lor pe care ar trebui să o studiem și să o învățăm. Pentru mâncarea absolut minunată.

Ciudățenia thailandezilor este…
Whitening creams. Cremele de albire a feței. Înțeleg rațiunea, înțeleg simbolistica, dar tot mi se pare straniu. Noi stăm la soare că să avem tenul mai colorat, ei se străduiesc să-și albească tenul. Pentru ei a fi „mai alb” e o formă de „a fi nobil”, n-ai stat mult în soare, n-ai muncit pământul mult, ai avut job-uri intelectuale.

1256
shutterstock_229972999(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

(opinie) Trei lucruri mici din viata noastra mare – Sau despre maruntisuri pe care le ignoram –

 

(text scris pentru rubrica de opinie a revistei Unica, in 2016)

Fericirea nu e nicio afacere.

Am citit la inceput de an o carte care tocmai a fost lansata in America si care a fost foarte bine primita in lumea oamenilor de comunicare: TIM WU – ” The Attention Merchants- the epic scramble to get inside your head”, o istorie a evolutiei campaniilor de comunicare – convingere- manipulare de-a lungul anilor.

O carte despre cum au inceput produsele de igiena sa aiba reclame in ziare – cu texte care faceau referire la nevoi – pe la 1880 si cum doar cativa ani mai tarziu s-a trecut la nivelul urmator: sa cream nevoi pe care oamenii nu stiu ca le au, ca sa le ”acoperim” cu produsele noastre.

O carte despre cum britanicii au facut primele reclame pentru a creste numarul celor care se inrolau in armata si – desi ii trimiteau la razboi – barbatii se simteau mandri ca semneaza pentru a fi soldati.

Cartea m-a facut sa ma gandesc la doua mari directii din vietile noastre.

Alergam zeci de ani – unii toata viata – dupa ”fericire”, asa cum ne-o imaginam sau cum ne-a fost descrisa de altii prin reclame, filme sau carti, si nu realizam ca fericirea nu e o afacere, nimeni nu-si doreste sa fim cu adevarat fericiti.

Daca am fi fericiti, n-am cauta luxul ostentativ prin care sa atragem atentia, pentru ca ne-ar fi suficient ceea ce avem. Daca n-am cauta luxul, n-am cheltui bani, n-ar fi niste locuri de munca si alti oameni ar fi nefericiti.

Daca am fi fericiti cu adevarat nu ne-am lauda cu asta – n-ar mai exista ego si industriile care ii aseaza pe oameni pe piedestale, tot mai sus si mai sus.

Ne asteptam ca fericirea sa fie ceva mare, important, sa ni se aeze covorul rosu pe drumul catre ea si cand ne apare in fata sa se auda trompetele cantand.

Poate ca fericirea e drumul nostru mic si linistit prin viata.  Poate.

*

Respectul de sine e o aptitudine pe care o capatam cu antrenament zilnic.

E ca la sport: in fiecare zi intri pe teren pregatit cu gandul ca o sa castigi si vin altii si-ti pun piedica, te darama – pentru moment, uneori te accidentezi. Dar daca esti bine antrenat, daca te-ai pregatit mental si etic (fizic) mult timp, ai resurse sa te ridici si sa termini meciul ca sa castigi: sa te respecti pe tine. Uneori castigi chiar meciul in care te-au accidentat, alteori castigi un meci viitor, dar stii ca e un campionat lung si trebuie sa te pregatesti mereu.

Din ce e format antrenamentul zilnic pentru a avea respect de sine?! Tot ca la sport, ma gandesc ca e diferit de la om la om, e personalizat pe nevoile lui. Si asa ma ajung la ce scriam mai sus – nevoile lui reale sau cele create de altii? Si cam ce nevoi ne trebuie sa fie satisfacute ca sa fim fericiti si , indirect, sa avem respect pentru noi?

Nu cred ca respectul de sine e ceva ce poti sa ”fake it till you make it” cred ca daca esti onest cu tine si stii de ce nu te respecti ca om, care sunt lucrurile, intamplarile care ti-au lasat rani atat de tari incat nu te mai respecti, inveti sa le vindeci ca sa poti reintra in teren sa castigi.

*

”Forma fara fond” – eticheta falsa de dragul de a arata ca esti cel mai bun e doar un ”tun” 

In Romania mai ales, dar si in alte parti, e un trend al oamenilor care isi cumpara artificial un statut ca sa sara niste etape si sa para cei mai cei in grupul in care activeaza, fie ca asta inseamna diplome de absolvire la scoli pe care nici nu le-au frecventat, laude si premii cumparate pentru chestiuni care nu exista. Voturi false si promisiuni ale polticienilor care stii de la inceput ca nu au cum sa fie adevarate, dar comoditatea, lenea si orice altceva care ti-ar face tie viata mai usoara te fac sa te intrebi: ”si daca totusi poate sa-mi dea asta GRATIS?!”. Sau, mai soft, artisti care isi cumpara vizionari pe youtube ca sa se poata duce la radiouri si sa spuna – uite, am succes, difuzeaza-ma.

Doar ca toate aceste etichete cumparate sunt ca un tun, ca o lovitura data in fuga pentru beneficiile imediate fara sa te intereseze ce lasi in urma. Si nici ce construiesti pe termen lung.

Ati vazut vreodata urmele pe care le lasau tunurile folosite in primele doua razboiaie mondiale? Craterele pe care le lasau in urma, dar si arsurile pe mainile si fetele celor care manipulau acele tunuri? Daca nu, cautati prin colectiile fotografilor de razboi. Sunt impresionante si sunt o metafora buna despre ceea ce incercam noi sa facem in vremurile astea – forma fara fond – fara sa ne uitam in oglinda sau in jurul nostru pentru urmele pe care le lasam.

Pe parcurs ce invatam ce au descoperit altii in urma noastra in materie de a maipula mintile oamenilor – de la un gest sau un zambet pana la strategii sofisticate pe care le platim cu bani multi, lumea noastra  incepe sa fie construita de la etaj, fara fundatie, si e nevoie doar de un vant usor care sa o spulbere. Uneori cat un stranut sau o adiere.

Si-apoi ne gandim de ce suntem noi victimele.

La urma urmei, in viata, cam totul e o chestiune de mici reguli de disciplina interioara.

2797
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!