Category : personal

academia-de-optimismCum faci sa descoperi optimismul care ramane pt totdeauna?

Cum faci sa descoperi optimismul care ramane pt totdeauna?

 

Intr-o alta viata, cand eram semi corporatista si un manager care avea in grija lefurile multor oameni, eram o persoana care dedica foarte mult timp profesiei. La munca ii ajutam pe colegii mei sa-si duca la capat task-urile, iar acasa rezolvam task-urile mele ca sa nu incurc “fluxul de lucru” de a doua zi.

Eram atat de doborata de treaba ca simteam pe umeri pietre de moara.

Nu stiu daca am facut bine sau a fost rau, oricum nu pot schimba nimic din ceea ce a fost, dar am momente de mandrie cand ma intalnesc cu oameni care sunt importanti/mari acum in moda, in design, in muzica si-mi spun ca revista pe care o conduceam le-a inspirat drumul in viata.

Pe vremea aceea aveam putine motive de optimism, mai degraba aveam momente de mandrie si de bucurie pentru victorii de moment.

Astazi nu ma mai intereseaza Victoria de moment, imi masor “victoriile” in momente de liniste si de bucurie, iar asta este pentru ca – undeva pe drum- mi s-a schimbat mentalitatea.

Poate ca m-au influentat lecturile, poate au fost oamenii din jurul meu, poate a fost viata pur si simplu (am trecut printr-o delicata problema de sanatate in urma cu cativa ani), dar astazi caut din reflex partea buna a lucrurilor si intamplarilor de care ma lovesc.

In perioada mea corporatista aveam insomnie, dormeam 2-3 ore pe noapte si mintea mea nu concepea sa nu duc la bun sfarsit toate task-urile din to do list. Astazi dorm mai mult si am invatat sa-mi ascult corpul, iar el sa ma inteleaga: ma pot trezi fara ceas exact la ora la care mi-am propus. Si nu ma mai cert daca nu am dus la capat toate sarcinile din ziua precedenta. In plus, aleg sa fac doar ce imi place – si personal si profesional, oricat de greu ar fi asta de suportat pentru cei din jur.

Multa vreme am facut un exercitiu de relaxare inainte de culcare: multumeam tuturor persoanelor pe care le intalnisem in ziua respectiva. Sigur ca unii ma deranjasera, sigur ca altii ma enervasera, dar era un exercitiu frumos sa caut ceva bun, util, inspirational si din intalnirea in care confortul meu mental fusese provocat.

Cu vremea genul acesta de exercitiu a devenit o practica pentru toata ziua si chiar in momentul in care cineva ma provoaca e un gand in mintea mea care gaseste o explicatie despre ce voi invata, ce greutati are cel din fata mea si alte mici detalii care ma fac sa vad… partea buna a lucrurilor.

Ce vreau sa spun cu aceasta marturisire?

Uneori avem nevoie de indrumatori ca sa redescoperim ca optimismul e o alegere. Ca noi alegem daca vrem sa criticam orice, sa ne luptam pentru a avea dreptate de dragul de a avea dreptate sau sa vedem partea buna a lucrurilor si intamplarilor.

Viata ne ia insa pe drumurile ei si uitam detaliile acestea, controlati de ego, de anturaj, de propriile mize personale sau profesionale. Si iar avem nevoie de indrumatori, de profesori de optimism.

Poate de asta, cei de la Hospice Casa Sperantei s-au gandit sa faca cursuri de optimism predate de copilasii care sunt in situatii delicate de sanatate.

Copiii care s-au nascut cu deficiente care pe noi ne sperie sunt dintre cei mai optimisti si mai ambitiosi copii pe care i-am intalnit vreodata. Pentru ca ei nu cunosc o alta realitate. Asa s-au nascut si asa merg mai departe prin viata. Sigur ca, odata ce cresc, realizeaza ca altora le e ceva mai usor prin conditiile naturale, dar ei stiu din instinct ca trebuie sa mearga mai departe si merg cum stiu ei, cum pot ei.

Cred ca sunt cele mai emotionante lectii de optimism si ambitie pe care le putem primi.

Si daca vreti sa faceti si o fapta buna, dar sa va si incarcati putin cu optimism, va rog sa donati cu un sms la 8844 2 euro pentru crearea unui nou centru Hospice Casa Sperantei pentru copilasii are au nevoie de ingrijire paliativa.

Sau in schimbul unei donatii mai mari veti primi o lectie de optimism de la profesorii de la Academia de optimism Hospice Casa Sperantei – vedete, sportivi, copii foarte simpatici si speciali. Detalii pe site-ul academiei.

Am fost acum cativa ani impreuna cu Marius Manole in vizita la Hospice Casa Sperantei din Brasov. Voiam sa se “confrunte” pentru un articol cu copilasi asemeni lui Oscar , personajul sau din Oscar si Tanti Roz. Am plecat de acolo cu super energie amandoi. Puteti citi povestea aici, poate va convinge ea sa donati 2 euro.

Ce se va intampla cu banii stransi?

Academia este, de fapt, un centru socio-medical inovator, unic în România şi în regiune, ce va oferi copiilor afectați de boli rare și cu prognostic limitat de viață o șansă la bucurie, demnitate și incluziune socială.

Centrul este construit pe suprafața unui domeniu donat de familia Florescu şi este format dintr-un conac şi 5 alte clădiri aflate într-un loc pitoresc aproape de Bucureşti.

Centrul va beneficia de o unitate cu 12 paturi pentru servicii gratuite de îngrijire paliativă a bolnavilor; 6 apartamente de cazare temporară a copiilor, împreună cu familiile lor, centre de zi ce vor oferi terapii fizice și psiho-emoționale, activități educative şi distractive dar şi servicii de consiliere psihologică pentru copii și familiile lor.

Hai, va cunosc stiu ca vreti sa ajutati, stiu ca mai credeti in micile minuni facute de multi oameni adunati la un loc de un gand si o fapta buna. Va rog tare sa donati.

Va multumesc.

(eu sunt un donator recurent pentru Hospice Casa Sperantei, dar am donat si acum si voi pastra donatia lunara pana la sfarsitul acestui an)

20170818_095205

KV_ADO_Stefi-9-ani

594
bazavan simpaCum m-am trezit cu un parc pe un perete la birou…(Si pe aceeasi pagina cu Simona Halep:) ) –

Cum m-am trezit cu un parc pe un perete la birou…(Si pe aceeasi pagina cu Simona Halep:) ) –

Dorna a facut public ieri un film cu o surpriza pe care mi-a facut-o impreuna cu Bogdan Nicolai: un mini parc pe un perete la birou. Viu. Real! Nu o carpeta sau o fotografie:)

Sa va spun si ce nu se vede dincolo de acest film.

Stiam ca va fi o surpriza, dar nu stiam CU CE e surpriza.

Pe holul biroului era un deranj si o agitatie mare mare , dar Bogdan ma tinea de vorba pe canapea intr-un mini interviu (cum e el obisnuit:) ) – mai intrebam eu ceva, mai povestea el ceva.

Aveam operatorii alaturi, ne filmau in timp ce vorbeam.

Ce discutam dincolo de ce se vede in film era despre nevoia noastra de a petrece cat mai mult timp in natura, si a mea si a lui.

Nu stiu daca stiti ca Bogdan Nicolai alearga. Muuuulti kilometri. A facut un semi maraton si se pregateste de un maraton. Imi povestea ca de cand alearga a inceput sa vada prin parc detalii care arata cat de frumoasa e natura. Are o teorie a lui despre cum ii functioneaza creierul la alergare, dar il las pe el sa scrie pe blogul lui, cand va dori, despre asta.

Eu ii povesteam despre cum m-am mutat in prima mea casa inchiriata luand decizia dupa… copacul din fata blocului. O minunatie de Paulownia, iar eu aveam balconul fix intre flori.

Si despre cum scriu cel mai mult in parcuri, pentru ca pot sta singura la racoare, intr-o atmosfera care n-are legatura cu betoanele urbane. Intre care – betoane adica – n-am incotro si imi desfasor intalnirile pentru ca, oricat mi-as dori, nu pot sa-mi fixez intalniri de lucru la o terasa in parc:)

Ma rog, am mai discutat si despre proiectele noastre separate, despre ce am vrea sa mai facem in lunile urmatoare… si pentru ca ne-am mutat in casa noua, eu si colegii mei – nu m-am mutat cu Bogdan:)  -, am ajuns sa-i arat si biroul meu cel simplu si simpa.

*

Acum e mult mai S!mpa, practic e totul simpa pentru ca pe un perete intreg e o instalatie dintr-un muschi care are numele blogului meu, muschi care traieste fara sa fie udat. Adica se hraneste cu umiditatea din camera (ceea ce pe zilele astea de canicula cu umiditate mare, e un rai).

Supriza asta mi-a fost facuta, cum spuneam, de simpaticii de la Dorna care au o campanie foarte frumoasa #NaturaUndeNuTeAstepti si le creeaza oaze de verde in urbanul gri prietenilor lor sau celor care isi inscriu prietenii in campanie.

Eu banuiesc ca m-au ales pentru o asa surpriza, dincolo de dorinta mea organica de a petrece cat mai mult timp in natura (locuiesc in dumbrava minunata, va amintiti, da?) si pentru faptul ca ma incadrez la categoria prieteni: am fost in Tara Dornelor, am vazul locul de unde Izvoraste Dorna si parcursul apei pana la imbuteliere. Am scris (alaturi de alti trei domni respectabili) povestile oamenilor din Tara Dornelor intr-o carte care face parte dintr-un proiect pe care –l iubesc tare “Dupa Noi”, un proiect care ne ajuta sa constientizam ca e foarte important ce lasam dupa noi copiilor si generatiilor viitoare.

Suntem, deci, prieteni.

Dar stiti ce ma bucura imens si imi hraneste un pic ego-ul (o sa-l pun la punct imediat dupa ce ma laud putin, stati fara grija)?

Era singura mea sansa sa fiu alaturi de minunata Simona Halep in acelasi spatiu virtual.

Acum suntem amandoua pe pagina Dorna si o sa-mi fac print screen sa pastrez pentru “generatiile care vin dupa noi”:) Simona e imaginea campaniei prin care Dorna strange bani ca sa doneze incubatoare pentru maternitatile din Ro.

Acestea fiind spuse, va doresc o zi racoroasa. Poate aveti noroc si va inscrie cineva in Campania Dorna #NaturaUndeNuTeAstepti si apare peste noapte un parculet in sufragerie. Pana atunci insa, beti muuuuuulta apa, ajuta pe canicula asta.

2290
campanie bloggeri_vizual final (1)Calatorie in viitor – sau cum sa regreti cat mai putin din ce n-ai trait

Calatorie in viitor – sau cum sa regreti cat mai putin din ce n-ai trait

Sunt un om care nu se supune regulilor. Asta e bine uneori (pentru ca fac lucruri iesite din randul lumii, deci am sanse de progres, de evolutie), dar alteori e rau (pentru ca ma judeca lumea pentru lucrurile pe care nu le fac ca restul lumii).

Sunt o persoana despre care pana acum ceva ani ai fi putut spune fara sa eziti ca “n-are radacini” – nu in sensul originii, ci al stabilitatii. Imi schimbam locul de munca la maxim 5 ani,  ma mutam la fiecare 2 ani intr-o alta casa, ca sa schimb atmosfera, energia si sa-mi tin ascutite simturile. (da, stiu ca pare straniu, dar daca va ganditi cat de atenti sunteti la toate detaliile intr-o casa cand va mutati in ea, o sa intelegeti metafora asta cu simturile).

In ultimii ani am mai prins radacini; poate ca e varsta, poate ca ritmul meu interior s-a schimbat (cu siguranta a mai incetinit), dar am inceput sa fiu preocupata de lucruri pe care sa le construiesc pe termen lung (construiesc acum o companie noua cu 3 prieteni).

Constantele din viata mea insa sunt prietenii si dorinta sa nu regret prea multe din ce n-am trait. Sunt un om discret si, in ciuda aparentelor unei vieti semi publice, foarte putini oameni stiu lucrurile pe care le traiesc in privat.

Ce ma ghideaza in viata e sa nu am regrete pentru lucrurile pe care nu le-am incercat, nu le-am experimentat, nu le-am trait.

De exemplu, imi plac foarte mult dansul si teatrul – si am cateodata nebunia sa ma sui in avion si sa ma duc pentru o singura zi la Londra, sa vad un anume spectacol. (sigur, imi iau bilete in avans, dar fac un tur de forta pentru ca a doua zi sunt senina in Bucuresti, la munca)

Unii oamenii isi iau case si masini, eu imi iau experiente. Peste 10 ani, de exemplu, mi-ar placea sa nu regret ca nu am apucat inca sa vad mai mult din Asia si ca… n-am stat o saptamana intr-o gradinita de ursuleti panda ca voluntar.

Da, sigur ca mi-ar placea ca noua noastra companie sa fie una dintre cele mai importante si relevante din partea “administrativa” a divertismentului romanesc si stiu ca va fi pentru ca vom munci mult pentru asta in anii care vor veni, dar mi-ar placea sa nu regret ca nu am avut timp sa-mi fac amintirile la care visam.

*

OTP Bank m-a invitat sa fac o calatorie in viitor ca sa constientizez inca o data ce e important pentru mine. Uneori, alergand dupa datoriile zilnice, uitam sa ne mai facem amintiri. Dam adesea vina pe… bani. Ne spunem ca trebuie sa-i folosim pentru lucruri mai urgente, mai palpabile, pentru achizitii materiale serioase.

Eu sunt dintre cei care cred ca banii sunt ca sa-ti creezi amintiri si experiente, iar daca nu-i ai atunci cand ai nevoie mare de ei pentru o asemenea experienta poti apela cu incredere la un credit personal.

Pentru cine vrea sa stie mai multe detalii despre Creditul personal de la OTP Bank, iata informatiile pe scurt.

Se accepta venituri de toate felurile. Adeverinta de venit poate sa lipseasca pentru ca informatiile despre veniturile tale le furnizeaza ANAF.

Dobanda e mai mica daca primesti salariul la OTP Bank.

Comisioanele sunt usor de tinut minte pentru ca… toate sunt zero.

0 lei comision pentru deschiderea contului,

0 lei comision de analiza dosar in functie de oferta aleasa.

0 lei/ luna pentru administrarea creditului,

0% pentru rambursarea anticipata a creditelor cu dobanda variabila.

Iar dobanda incepe de la 7, 9% (in functie de profilul clientului si istoricul sau de creditare).

Mai multe detalii gasiti aici https://www.otpbank.ro/credit/pl

Cat despre mine… peste 10 ani am sa va povestesc cum e un ursulet panda la atingere. Sunt sigura.

panda cub

 

 

 

1630
OnteachingJournalism1Asa incepe totul: Blog din placere… de 10 ani –

Asa incepe totul: Blog din placere… de 10 ani –

Am mai povestit despre cum am inceput sa scriu pe o platforma care m-a condus la un blog, dar zilele astea am realizat ca tocmai se implinesc 10 ani de la acel moment.

Am inceput sa scriu pe platforma yahoo 360 punand texte despre spectacolele pe care le vedeam la Bucuresti , un fel de povesti pentru prieteni, pentru ca un cuplu de prieteni se mutase din tara.

Imi amintesc ca una dintre povestile pe care le-am scris a fost si despre un spectacol de la Constanta – Inimi Cicatrizate, in regia lui Radu Afrim. Mi-a placut atat de mult spectacolul acela, incat la casarea lui (cand a incetat sa se mai joace) m-am rugat de una dintre actritele din distributie sa-mi aduca o bucatica mica din décor. Un gramofon din gips. Il am acasa.

Textul in cauza a facut ca numarul meu de prieteni pe platforma respectiva sa creasca intr-o saptamana de la 2-3 mii la peste 10.000 ceea ce era imens pe atunci, dat fiind numarul utilizatorilor de internet.

Ceea ce mi-a oferit acea platforma nu gasisem nicaieri: contactul direct cu prietenii care ma citeau, pentru care scriam.

*

Din primul moment al prezentei mele in online nu m-am gandit sa scriu pentru glorie, pentru audienta (le aveam deja la Tabu, avusesem si inainte la Europa FM), am vrut doar sa pun continut nou, de calitate, intr-un spatiu in care ar fi citit si alti oameni cu aceleasi gusturi ca mine.

Nu se vorbea in 2007 de comunitati, nu se gandea nimeni ca acea audienta stransa cu informatii relevante pentru un anume public putea fi monetizata. Era interesant ca puteam aduna cu texte despre spectacole de teatru sau despre filme (cu informatii din culise adesea, pentru ca aveam acces ca jurnalist) multe mii de oameni care sa ma citeasca.

*

De acolo n-a fost decat un pas sa mi se creeze un blog pe site-ul revistei Tabu. Publisherii din acel moment al revistei au vrut sa valorifice audienta pe care o puteam aduce. Pe mine ma interesa sa scriu in continuare despre teatru, expozitii, filme si nu aveam nicio preocupare financiara legata de audienta pe care o aduceam pe site.

Am refuzat sa mai scriu cand pe blogul meu de pe site-ul revistei a aparut o reclama electorala. Trustul avea un contract pentru toate site-urile si ma pusesera si pe mine la gramada.

Atunci a fost momentul in care am decis ca vreau sa am un loc al meu unde sa fiu doar eu responsabila pentru asocierile de brand sau publicitatea atasata.

 Asa a aparut bazavan.ro in 2010.

*

In mai putin de un an am inceput sa monetizez noul domeniu, dar… nicio clipa nu m-am gandit primordial la banii care ar fi putut veni: m-a interesat continutul pe care il puneam in spatiul public.

M-a interesat relevanta a ceea ce scriam, utilitatea, pentru cititorii posibili si probabili.

Si astazi, ca si acum 10 ani, scriu DIN PLACERE pe blogul meu. Da, fac bani cu el; da, e o platforma care le arata oamenilor cine sunt si ce stiu sa fac iar asta imi aduce beneficii materiale pe mai multe directii (productie de continut, public speaking, consultanta media). Dar agentiile de publicitate stiu ca spun mult mai des NU la propunerile comerciale decat spun Da, in ciuda faptului ca unii cititori cred ca e destula reclama pe site-ul meu.

*

Imi place sa arat o alta fata a intamplarilor si oamenilor din jurul nostru, de asta scriu. Nu ma intereseaza sa scriu despre mine si intamplarile mele din viata cotidiana decat daca ele pot fi relevante ca experienta pentru cineva. Si de fiecare data cand scriu un mic eseu sau un interviu ma intreb “textul asta o sa mai stea in picioare si peste 10 ani?” , adica are el relevanta si puterea sa transmita o serie de stari si informatii care sa merite sa ocupe cuiva timpul?

De asta scriu de 10 ani pe blogul meu.

Stiu ca daca faci ceva din placere si nu te pui pe tine pe primul plan, ci actiunea care te bucura, e doar o chestiune de timp si de perseverenta ca sa reusesti sa fii unul dintre cei mai buni.

*

De asta cred tare in proiectul pe care-l lanseaza Lidl zilele acestea –  Bucatar din placere – in care pasionatii de gatit sunt invitati sa-si gasesca curajul de a deveni o voce in spatiul public in domeniul lor de interes.

Puteti gasi detalii aici https://surprize.lidl.ro/bucatardinplacere, e o competitie prin care Lidl cauta viitorii blogeri de “food” si le ofera suportul de a invata cum sa-si prezinte cat mai bine munca si pasiunea. Tot ce trebuie sa faceti e sa incarcati o fotografie sau un video in care sa aratati modul in care va place sa gatiti.

Daca aveti pasiune, daca faceti din placere si daca aveti si ceva notiuni tehnice (de scris, de fotografie si de marketing, nevoi ale cititorilor) puteti deveni… ce vreti voi in online.

Eu am intrat in jocul acesta cu notiunile de scris si de marketing, ba chiar si cu o cultura vizuala exersata in multe sedinte foto la revista Tabu, dar ceea ce vi se ofera acum – daca sunteti pasionati de gatit – e … priceless.

*

La 10 ani de cand am scris pentru prima data pe o platforma care putea fi considerata blog, si la 7 ani distanta de la detinerea unui domeniu personal pe care se afla o mini revista de life style feminin pot spune ca singura cale pe care o stiu pentru succesul in online – pe termen lung – un succes constant implica placerea pentru ce faci, perseverenta si crearea unui continut relevant care sa stea in picioare si peste … multi ani.

Ceea ce… va doresc si voua. Mai ales ca va si ajuta Lidl.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1242
autism speaksUn gand despre copiii cu autism si rudele lor

Un gand despre copiii cu autism si rudele lor

De fiecare data cand intalnesc copii cu autism, sau cu alte deficiente, ma uit la doua lucruri: daca ei sunt confortabili in lumea lor si daca parintii lor se uita cu incredere in jur.

Duminica e ziua de constientizarea a autismului si e important sa vorbim despre aceasta deficienta de cat mai multe ori ca sa intelegem ca ea face parte din viata noastra. 10% dintre copii au astazi autism, la nivel mondial.

Imi plac copiii care sunt crescuti cu dragoste si super intelegere si acceptare si care, in lumea lor, nu stiu ca sunt putin diferiti de ceilalti.

Cum imi plac si copiii care, cu la fel de multa dragoste crescuti, stiu ca sunt diferiti si lupta sa fie mai bine pentru ei – sa faca parte dintr-o echipa, dintr-o familie mai mare care nu-i include doar pe parinti.

Am scris de multe ori despre copiii cu autism, tocmai din nevoia de a-i aduce mai mult in fata lumii pentru a fi acceptati.

Dar, ca adult, de fiecare data cand intalnesc un copil cu probleme – autism, Sindromul Down sau alte deficiente – ma gandesc in primul rand la parintii lui. Daca ei au puterea emotionala si resursele sa mearga cat se poate de departe in tratamentul copiilor lor, in a lupta pentru ca micutii lor sa fie acceptati in societate, copiilor le va fi mai usor.

Lumea copiilor e construita de oamenii mari.  Care au nevoie de incurajari ca oricare alt copil.

Asa ca de 2 aprilie acesta, duminica, va rog tare sa va indreptati pentru cateva clipe atentia catre parintii copiilor cu deficiente, cu autism. Aa le spuneti o vorba buna, sa le transmiteti un gand bun. Asta le va da aripi sa lupte pentru copiii lor pentru multe alte luni.

multumesc.

1543
HEATHER doveFrumusetea mea. Alegerea mea.

Frumusetea mea. Alegerea mea.

Am mai povestit de-a lungul timpului ca m-am prins destul de devreme ca nu sunt vreo frumusete de manechin. Ca frumusetea nu va fi niciodata atu-ul meu. Asa ca m-am centrat foarte tare sa-mi dezvolt alte atu-uri, bazate pe “creieras”, nu pe ambalaj.

Sigur ca, mai tarziu, cand am ajuns sa lucrez la o revista glossy, am fost socata sa descopar ca si unele dintre cele mai mari si mai frumoase modele ale noastre, fetele pe care le vedem in reclame peste tot, cred ca… nu sunt frumoase. Traiesc toata ziua cu chipul lor nemachiat, isi cunosc ridurile si cearcanele si – ca orice femeie – isi cauta defectele si si le reproseaza.

Ma rog, constatarea asta n-a schimbat cu nimic infatisarea mea  – tot un mic soricel de biblioteca am fost si am ramas.

Cu anii mi-am asumat ceea ce sunt si am inceput sa ma opun prejudecatilor oamenilor.

web bazavan by andrei tanaseLumea spune ca o femeie trebuie sa fie machiata tot timpul. Eu cred ca frumusetea e fara mult machiaj. Vine din stare, din energie, din expresia fiintei pe care o privesti.

Cand eram la revista socam pe toata lumea ca ma machiam foarte putin. Intr-o lume “glossy” – adica cu foarte mult sclipici – eu preferam sa fiu cat mai naturala. Cum prefer si acum.

Sa nu ma intelegeti gresit, nu e ca si cum nu as avea grija de mine, ca si cum nu m-as duce la coafor sau nu mi-as face manichiura. Nu e ca si cum n-as avea grija de tenul si de pielea mea. Nu e ca si cum n-as folosi zilnic creme hidratante pentru corp pentru sanatatea pielii mele.

Doar ca ma deranjeaza sa ma machiez ca o masca si nu port mai mult de crema hidratanta, mascara si un gloss sau ruj cat mai natural. Si ca sa fiu f sincera, petrec mai mult timp in partea de ingrijire – creme si uleiuri esentiale – pentru fata si corp decat in partea de make-up.

Sigur ca ma mai machiez cand contextul o cere, dar chiar si atunci incerc ceva usor si natural, fara sa ma zugravesc pe chip.

E alegerea mea si imi asum ca lumea se uita straniu la mine, mai ales cand sunt in locuri in care femeile sunt extra machiate. Nu le judec si sper ca nici ele sa nu ma judece pe mine.

De ce scriu asta acum?

In urma cu ceva zile o prietena m-a intrebat daca nu mi-e teama sa-mi arat ochii care incep sa spuna niste ani daca nu sunt machiati mai mult. Ca sa fiu sincera, m-a deranjat intotdeauna forma – usor cazuta, ca de ursulet trist – a ochilor mei, dar asa sunt ei si toata viata o sa … defilez cu ei.

Prietena asta a mea mi-a zis ca sunt curajoasa ca ma expun astfel.

Pe bune? Nu m-am gandit niciodata ca e vreo dovada de curaj si nici nu cred ca e o mare tragedie ca am riduri la ochi pentru ca toti vom avea mai devreme sau mai tarziu…

Mai curajoase sunt femeile care aleg sa se opuna prejudecatilor cu actiuni care misca lumea,  sa faca meserii care, in mentalitatea colectiva, tin de priceperea si aptitudinile unui barbat: arbitru de fotbal, pilot de avioane sau de raliu.

Are Dove o campanie foarte frumoasa in directia asta, cu 3 femei care au ales sa mearga pe drumul … barbatilor dupa mentalitatea unora, dar sa faca ceea ce le place.

Le puteti vedea aici

*

Dove a facut un studiu despre incredere si frumusete care sigur o sa va puna pe ganduri. Iat acateva dintre rezultate.

8 din 10 femei consideră că este important să fie mulțumite de trăsăturile lor faciale pentru a se simți încrezătoare

o Pentru a avea încredere în sine, 9 din 10 femei consideră că este important să faci ceea ce-ți place cu adevărat. Frumusețea și aspectul fizic sunt văzute ca fiind o formă de expresie personală pentru multe dintre femei

o 8 din 10 femei își doresc să-și atingă propriul ideal de frumusețe decât să ia ca reper ce consideră ceilalți că este frumos

o Jumătate dintre femei (5 din 10) se simt judecate de cei din jur pentru felul în care arată

o 7 din 10 femei și-ar dori ca mass-media să aducă în prim plan frumusețea feminină în toată diversitatea ei, indiferent de vârstă, rasă, formă sau mărime

o 8 din 10 femei sunt de acord că cele mai frumoase femei nu sunt cele care s-au născut cu cele mai multe atuuri, ci sunt acele femei care profită din plin de ceea ce au

Cred ca e un exercitiu frumos sa va ganditi la ce spune lumea despre frumusete si cum o vedeti voi, pe pielea voastra. Puneti-va povestile pe platforma Dove – Dove Club Frumusetea mea si puteti castiga nu doar premii ci si ceva puncte la increderea in propria persoana care e, de fapt, un lucru care e mai presus de orice validare.

 

2557
blockAm inceput sa dau “block”. Mult.

Am inceput sa dau “block”. Mult.

Zilele trecute am anuntat ca voi da unfriend pe facebook tuturor celor care-si vor pune o fotografie cu ei in chiloti (costum de baie) din vacante, piscine, straduri si alte locuri in care iti cauti racoarea vara.

Ma socasera trei fotografii consecutive, de la 3 persoane care nu se cunosc, pe care FB le afisase una sub alta. Toate cu protagonistii in chiloti de baie.

M-am gandit daca sa anunt public ca fac asta sau, pur si simplu, sa execut unfriend fara alte vorbe care ar parea ostentative. Am anuntat pentru ca mi-am spus ca poate fi un semnal de alarma, un indemn catre decenta si bun simt.

Rezultatul?!

Oameni care mi-au scris si in privat, si in public, ca discriminez.

De parca nu lasam omul sa se expuna in chiloti la el pe pagina; e treaba lui ce face la el, cum e treaba mea ce aleg sa vad, de cine aleg sa ma insotesc.

Cineva mi-a zis ca dupa regula asta oamenii ar trebui sa mearga imbracati la plaja sau sa nu ma duc eu la plaja ca ma oripilez.

De parca Facebook e loc cu umbrelute si valuri de mare si stam toti in chiloti si navigam prin timeline cautand sa ne imbatranim pielea sau sa ne racorim.

Altcineva mi-a zis ca sunt fotografii si fotografii si-ar trebui sa am alt criteriu de selectie.

(si nu, nu se referea la fotografiile de fashion din reviste, ci tot la instantanee de vacanta)

De parca decenta si bunul simt in ceea ce priveste expunerea in spatiul public (facebook e un fel de bucur obor, iesiti in chiloti la piata) se masoara in calitatea costumului de baie sau in numarul de kilograme din dotare.

Bunul simt e bun simt si atat.

*

In ultimele luni am dat de foarte multe ori block in spatiul virtual. Oamenilor care imi copiau identitatea ( e o duduie care a devenit peste noapte fana a tuturor dansatorilor pe care i-am vazut eu prin lume si scria ca si cum a fost ea la spectacole; cum i-am dat block, cum i-a disparut si cultura in domeniu), oamenilor care vorbeau urat cand isi sustineau parerile, conturi care erau cu identitati false, evidente, oamenilor care cautau doar sa denigreze pe altii sau categoria de “lipitori” pe doua picioare despre care am scris aici.

Am dat block oamenilor cu care nu-mi doresc sa ma insotesc nici in privat, nici in spatiul virtual.

Si cred, pentru ca “traim” atat de mult in spatiu virtual, ca trebuie sa avem grija de cine ne insotim si in lumea care nu ne pare tangibila. Pentru ca luam fara sa ne dam seama din mizeriile lor, din lipsa lor de bun simt, din comportamentul lor bizar si, prin vizualizarea permanenta a acestor mizerii, ajungem sa credem ca sunt ceva firesc.

*

E miniserie britanica pe nume Black Mirror care vorbeste despre deviatiile de comportament generate de tehnologie si gadgeturi intr-o lume viitoare. Intr-unul dintre episoade, un raufacator este condamnat de tribunal cu “block” si, printr-o tehnologie speciala, e ecranat astfel incat ceilalti oameni din spatiul public nu-l mai vad. Merge liber pe strada, poate sa faca orice vrea el, dar are “block” si nu poate interactiona cu nimeni.

Infractorului i se pare ca a luat cea mai mare pedeapsa.

 

 

 

 

3394
shutterstock_educatieBanii de CSR cheltuiti cu cap sau cum poti sa schimbi viata unui orasel cu 10.000 locuitori

Banii de CSR cheltuiti cu cap sau cum poti sa schimbi viata unui orasel cu 10.000 locuitori

Saptamana trecuta am fost la Urlati pentru ca la cativa km la iesirea din oras e una dintre cele mai importante fabrici aparute in Ro in ultimii ani: o fabrica P&G care scoate pe poarta anual produse de ingrijire a parului pentru peste un miliard de consumatori.

Fabrica e construita in 2009 si e una de referinta la nivel mondial in termeni de sustenabilitate: foloseste energia solara si colecteaza apa de la ploaie pentru utilitati, are cele mai inalte standarde de igiena si angajatii beneficiaza de programe de calificare. A si fost premiata anul trecut la nivel european pentru standardele pe care le respecta.

Dar nu despre fabrica vreau sa va scriu, ci despre efectul pe care il imprima zonei.

Urlati e un orasel cu 10.000 de locuitori, la 30 de km distanta de Ploiesti si copiii din zona cand se gandesc ce vor face cand se vor face mari isi iau, dupa puteri si resurse, fie reperul de a se muta in Ploiesti, fie de a se muta la Bucuresti (care e la 90 de km distanta).

De 6 ani de cand e fabrica in zona, nivelul de trai a crescut pentru ca oamenii au avut noi locuri de munca. 60% dintre angajati sunt din Urlati sau satele din jur, iar odata cu fabrica P&G s-a mutat in zona si o alta fabrica producatoare de ambalaje de plastic, unde desigur au fost angajati alti oameni din zona.

Cand au venit cei de la P&G in Urlati ca sa inteleaga toata lumea ce e cu fabrica la care muncitorii sunt luati cu masina si au pranzul asigurat la cantina, s-a facut o actiune in care si vecinii angajatilor puteau vizita locul. Si, evident, batrinii din satele din jur au fost foarte surprinsi.

Dar nici macar asta nu e cel mai spectaculos lucru – ca le-a crescut nivelul de trai – desi cu siguranta e beneficiul cel mai important pentru zona.

Cele mai frumoase lucruri se intampla cu copiii din scolile din Urlati.

Angajatii straini ai fabricii (in functiile de management pe productie sunt o serie de expati) au inceput sa mearga la scoli ca aia micii sa invete engleza direct de la sursa si le-au vorbit despre leadership, despre antreprenoriat, le-au povestit greutatile din vietile lor si cred ca astea au fost cele mai frumoase si mai eficiente lectii pe care le-au primit aia micii.

P&G are in Liceul Tehnic din Urlati o Scoala tehnica – un fel de scoala profesionala pe care o sustine financiar – unde sunt pregatiti copii in electronica si alte job-uri tehnice necesare angajatorilor din zona, copiii – toti cu situatii materiale modeste – primesc burse de merit si de la primarie, dar si de la fabrica.

Toate lucrurile acestea ar putea fi considerate un simpatic articol de PR, dar de fapt acum vine efectul adevarat.

P&G organizeaza anual un concurs de proiecte pentru copiii din scolile din Urlati, copiii aplica pentru finantari ca un ONG, organizati in grupuri, si fac proiecte prin care justifica de ce cred ei ca ideea lor merita banii, daca e sustenabila si cum poate ajuta comunitatea.

Ce idei credeti ca au trimis spre finantare si-au obtinut bani?!

Si-au refacut curtea scolii – cu teren de sport mai bun si mai frumos.

Au refacut un parc din oras

Si , proiectul meu preferat pentru ca nu este doar despre nevoile lor, au facut pentru statiile de autobuz copertine ca sa nu mai stea lumea in ploaie si sa astepte masina pe bancute, aparati de vremea rea.

Mi se pare minunat ca niste copii – care vin din familii foarte modeste – si-au pus amprenta pe orasul lor schimbandu-l fie si cu un milimetru. Pentru ca schimbarea asta arata si schimbarea lor, arata lectii despre generozitate, despre managementul resurselor, despre leadership. Si toate acestea vor fi ca un bulgare de zapada care se va rostogoli si va tot creste ajutandu-i pe astia micii sa fie Oameni Mari.

Stiu ca fabrica P&G de la Urlati a fost premiata pentru alte lucruri la nivel international, dar – cum ziceam – mie asta mi se pare unul dintre cele mai frumoase lucruri care se intampla acolo. Banii de CSR sunt cheltuiti cu cap, nu de forma ci cautand fondul, iar schimbarile nu sunt de ambalaj, sunt in esenta.

Fabrica Procter&Gamble din Urlaţi, desemnată recent „Cea mai bună fabrică P&G din Europa, din anul 2015”, furnizează mărci îndrăgite pentru îngrijirea părului precum Head&Shoulders şi Pantene pentru mai mult de un miliard de consumatori din peste 40 de țări, în Europa, Turcia, Israel, Asia Centrală şi Regiunea Caucaz.

 

1350
shutterstock_lapte ou beautyHome Beauty: masti de fata cu bere, lapte si varza

Home Beauty: masti de fata cu bere, lapte si varza

Zilele acestea mi s-a facut pofta de o salata de varza cu piper si ulei de masline, cu o aroma de otet prin ea.

Si cum am luat varza proaspata, m-am gandit ca sigur trebuie sa existe o masca de fata cu varza pe care sa o aplic duminica dimineata cand e timpul meu pentru home spa.

Am gasit o masca foarte buna cu efect de hidratare si catifelare si, spre norocul meu, aveam toate ingredientele in casa.

Am facut spa-ul in doua etape. In prima am curatat fata cu o combinatie din bere, albus de ou si putina lamaie. Le-am pus pe toate intr-un blender si solutia rezultata am aplicat-o cu o pensula pe fata. Se usuca foare repede pe fata si dupa 10 min, am inalturat masca de pe fata cu apa calda.

Intre timp am pus cateva frunze de varza taiate marunt la fiert cu putin lapte, cand a dat in coclot am oprit focul si am lasat sa se raceasca. Apoi in blender am pus acest terci de varza cu lapte impreuna cu galbenusul de ou ramas din etapa 1. Am stat 20 de min cu aceasta masca.

Rezultatul?

Prima parte a tratamentului a curatat pielea in profunzime, iar drojdia de bere mi-a dat un plus de lumina si de elasticitate in piele.

Partea a doua, varza, laptele si galbenusul de ou au creat o combinatie foarte hranitoare pentru tenul meu uscat, iar varza a avut grija sa depigmenteze usoarele pete de la soare, asa ca la sfarsit am avut nu doar un usor efect de lifting si luminozitate, ci si un ten mai catifelat si mai hidratat.

Ceea ce va doresc si dvs.

 

1328

10 lucruri pe care as fi vrut sa le stiu la 16 ani

  1. Nu e nicio tragedie daca gresesti.

De fapt, nu din lucrurile facute bine inveti ci din drumurile nebatatorite. In plus, oamenii au facturi de platit, o viata de trait, nu se vor gandi non stop la greseala ta. Important e sa nu mai repeti aceeasi greseala, adica sa inveti – pe bune – din ea.

  1. Ceea ce ti se pare a fi o tragedie la un moment dat, ti se pare ca esti la fundul sacului, in super hau, se va dovedi de fapt un reper de incredere.

Pentru ca vei sti ca ai putut sa iesi din hau, ai supravietuit. Si iti vei spune de cateva ori in viata “mai rau ca atunci nu se poate, deci hai sa merg mai departe”, iar asta o sa-ti aduca relaxarea pentru a nu lua personal problemele.

  1. Smecheria nu e sa fii cel mai bun.

Ci sa fii astazi mai bun decat ieri. Asta inseamna ca o sa inveti ceva nou toata viata

  1. Nu te supara cand nu te place cineva. Mergi mai departe.

Nu vei reusi niciodata sa faci lucruri care sa multumeasca pe absolut toata lumea, asa ca nu pierde timpul sa-i convingi pe cei care nu te plac ca nu esti asa cum cred ei, Salveaza-ti energia ca sa mergi pe drumul tau cu si mai mare hotarare.

  1. Nu-ti fie frica sa fii altfel. Toti cei care astazi se supun sistemului disciplinati, cuminti in banca la scoala, peste ani vor fi fost inghititi de sistem.

Vor face diferenta in lume, profesie, viata cei care au vrut sa faca lucrurile altfel, nu s-au temut de judecata celor din jurul lor si au fost perseverenti cu crezurile lor.

  1. De fiecare data cand ai un job, un contract cu clauze clare legate de ce trebuie sa muncesti pentru ce primesti, da cu un milimetru mai mult.

Oamenii iau decizii emotional si isi vor aminti ca tu ai fost putin mai altfel fata de ei in comparatie cu altii.

  1. Gandeste-te si la ceilalti, fa lucruri pro bono. Ajuta-ti karma.
  1. Daca faci lucrurile structurat, relaxat, cu vointa si perseverenta,  si esti onest, nu ai cum sa nu ai succes. E doar o chestiune de timp pana incepe roata sa se miste.
  1. Nu astepta sa te vada lumea, fii tu prezent in mijlocul ei. Ai initiative antreprenoriale.
  1. Cand ti-e rusine ca intalnesti un om MARE, care a facut lucruri importante, si asta te intimideaza, aminteste-ti ca si el/ea se duce la baie.

Oamenii MARI cu adevarat sunt modesti si au caracter, si vor fi acolo cu tine de la egal la egal pentru ca isi amintesc cum a fost cand mergeau pe drumul pe care mergi tu acum.

*

am fost la o intalnire cu liceenii exceptionali din programul Scoala de valori si a trebuit sa raspund la orice intrebare aveau despre cariera, reusita, ce am gresit, de ce mi-a fost frica pana acum, ce am invatat din anii astia de munca. cand am plecat de acolo am avut in minte sa scriu ce mi-ar fi placut sa stiu eu in adolescenta.

 

 

 

 

ce am invatat in 2015

…sa fac liniste pe dinauntru. am inteles mai mult decit stiam deja ca suntem niste masinarii care, daca nu primesc combustibilul cel mai bun, nu functioneaza bine. combustibil pentru trup, minte, suflet.

am inceput sa maninc mult mai alcalin, sa gatesc mai mult acasa, am inceput sa fac meditatie ca un exercitiu zilnic de a-mi curata mintea, am capatat exercitiul de a nu ma mai lupta sa schimb ceva impotriva firii celorlalti, chiar daca stiu – dupa reperele mele – ca e gresit ( vorbim de chestiuni private, in chestiuni profesionale, cel mai adesea, lumea ma cheama ca sa schimb lucruri si  e o munca grea pe care o fac cu incapatinare pina se ajunge la “litera cartii”)

… sa-mi ascult semnalele corpului

                desi am un istoric de boli complicate, anul acesta nu am fost nici macar racita. in schimb, mi-am luxat piciorul inainte de o perioada foarte foarte aglomerata (care venea dupa o alta perioada aglomerata) si, peste alte citeva saptamini, am avut probleme cu muschii spatelui a caror contractie mi-a adus dureri cu lacrimi. De fiecare data a fost de fapt un semnal al corpului ca voia o pauza, o vacanta. Pe care, desigur, am luat-o pe loc renuntind la unele proiecte.

am reasezat in mintea mea o data si inca o data notiunea de pierdere de vreme  in situatiile care tin de ego.

n-are sens sa faci un scop din a incerca sa schimbi parerea cuiva despre tine, daca nu o va face de la sine – determinat de actiunile tale organice – e inutil sa-ti schimbi viata. e unul dintre gindurile care ma calauzeste in viata, de asta – de exemplu – nu ma consum pentru ce scriu haterii. mi se pare inutil sa-mi ocup timpul sa explic cuiva ca greseste cind ma judeca in vreun fel si cred ca e mult mai bine sa folosesc acel timp pentru a face ceva care sa ma ajute sa progresez.

dar ce am realizat anul acesta a fost ca si din partea cealalta lucrurile sunt la fel. si asta mi-a taiat elanul de a-i mai judeca pe altii, de a pune etichete si de a avea pareri categorice despre cineva. nu doresc sa ma insotesc cu cineva, e ok: nu ma voi insoti. dar imi refuz gindurile care imi spun lucruri rele despre acea persoana. pt ca e pierdere de vreme.

… cind faci lucrurile corect, banii vin singuri, fara sa -ti faci o tinta din a-i obtine

stiu ca suna “a secta”, dar a fost un an in care am fost mult mai preocupata de lucrurile spirituale, de mintea mea, decit de orice chestiune materiala. si cu toate acesta, a fost anul cel mai bun al businessului meu de cind exista el. sigur, am muncit mult, dar am spus la fel de mult NU la multe proiecte. m-am dus pe drumul meu, am facut ce am crezut ca e bine si, cumva, acum la sfirsit de an cind trag linie sunt cu 35% mai sus decit prevazusem in business planul meu.

… am realizat ca pot canaliza altfel energia generata de gindul ca unii oameni – cu care a trebuit sa muncesc – sunt insuficient dotati pentru job-urile pe care le au. am ales sa nu o transform in energie negativa ci intr-o forma de mobilizare in a face eu lucrurile mai bine, iar anul viitor sper sa ma dezvolt in doua noi directii de business.

… am simtit, mai ales in ultima parte a anului, ca scrisul nu e util. ca e mult mai eficient sa fac ceea ce cred ca e bine decit sa incerc sa atrag atentia si altora sa ma urmeze. nu stiu daca e bine sau rau, dar sunt momente in viata in care nu e timp sa astepti sa-i convingi pe altii.

 

pentru 2016 as vrea sa-mi regasesc bucuria scrisului. nu sunt dintre cei care scriu ca sa se descarce, scriu ca sa ofer informatii celor care citesc si, desi am in folderele computerului citeva interviuri minunate, nu am gasit bucuria de a ma aseza la scris. in 2016 mi-am promis ca ma voi aseza cu disciplina si incapatinare la birou. si pofta, sper, va veni … scriind.

 

mi-ar placea sa stiu ce ati invatat voi in 2015…

flori de craciunPregatirile mele de Sarbatori sau cum e sa fii ambasadoarea Doamnei Craciun

Pregatirile mele de Sarbatori sau cum e sa fii ambasadoarea Doamnei Craciun

#DoamnaCraciun, sotia lui Mos Craciun, m-a invitat sa povestesc ce fac eu de Sarbatori. M-a desemnat astfel una dintre ambasadoarele domniei sale (celelalte doamne ambasador sunt Ana Morodan, Dana Rogoz si Monica Tand) gindindu-se ca, daca spunem povestile noastre, aratam lumii cine sunt cele care fac ca magia sarbatorilor sa existe.

Doamna Craciun stie foarte bine cum sta treaba asta pentru ca, in timp ce sotul domniei sale imparte daruri prin lumea intreaga, dansa ii pregateste cadouri, ii face de mincare si il asteapta cu casa curata, mirosind a prajituri minunate.

Pe mine cred ca m-a ales putin gresit drept ambasador, dar am promis ca scriu onest ce am pregatit pentru aceste sarbatori.

Desigur am decorat casa (dupa ce am facut curat). La fel ca in ultimii ani, prefer ca mirosul de brad sa vina dintr-o coroana din crengute si sa nu am un brad mare in casa. Asta nu inseamna ca nu am pregatit cadouri:)

cadou

Decoratiunile sunt din bijuterii pe care le aveam deja. Tot ce am facut a fost sa ramin in culorile traditionale de Craciun – alb, rosu si verde.

globuletzdoamna craciun 1

Eu am gatit de ieri pentru ca astazi stiam ca am sa am putin de muncit de dimineata (a trebuit sa trimit catre presa fragmente din declaratiile emotionante ale invitatilor de la Desteptarea de la Europa FM), iar apoi ma voi intilni – in serie –  cu prieteni pentru urari in avans de Craciun si pentru a fi mesagerul Mosului cu ceva daruri.

Nu stiu sa fac sarmale (dar va fi o vizita, miine la prinz:) ), dar pentru cei care vin in vizita am pregatit gustari – in varianta ”pe dulce” (brinza si struguri) sau ”pe sarat” (slanina, masline, brinza, rosii – si exista si in varianta nefotografiata: jumari, ceapa, muraturi, piftie si toba ).

bradutzcraciun desert

Desigur am pregatit si salata de boeuf (o pun mereu in pahare pentru ca mi se pare mult mai simplu si mai practic de servit, plus ca urasc stratul ala gros de maioneza care sta drept cuvertura la decorat.

Dar ceea ce fac de fiecare data cind ajung la pregatitul salatei boeuf sunt taiteii cu legume si pui care rezulta din apa in care  au fiert legumele. Pun multi taitei chinezesti, din orez, in apa in care mai las citiva cartofi, morcovi si bucatele de carne de pui. Pentru acesti taitei ma mobilizez, de fapt, sa fac salata de boeuf :)

salata

taitei detalii taitei

Cum ziceam am facut toate astea ieri, pe indelete cu deviza care ma calauzeste in viata in asemenea situatii ”cheia marilor succese, pauzele mici si dese”, cu cafea aromata alaturi.

pauza

Cozonac am cumparat, iar miine dimineata voi face o placinta – programez de seara robotelul de bucatarie, iar dimineata miroase in toata casa a prajitura si e tocmai buna pentru un mic dejun insotit de o cafea fierbinte.

Ea va arata cam asa ( e o placinta facuta saptamina trecuta cind trebuia sa ma trezessc foarte de dimineata, dupa multe zile grele, si m-am mobilizat cu gindul ca voi avea un mic dejun de sarbatoare )

placinta

Ziua de miine e doar pentru celebrare, vacanta, liniste, cadouri si vorbe frumoase catre cei dragi.

Desigur primim colindatori, am pregatit muuuuulte bomboane pentru ei.

colindatori 1

*

E frumos ca Doncafé s-a gindit sa puna lumina si pe femeile care muncesc in aceasta perioada ca sa faca magia Sarbatorilor posibila. In fiecare casa exista o Doamna Craciun care sigur, sigur e muuult mai talentata decit mine la bucatarie.

Craciunul e despre caldura din casa (acum e simplu ca sunt 15 grade afara, am primit flori de primavara – care miros demential – chiar daca e decembrie, de la spiridusa Mosului pe nume Fifi cu care m-am intilnit putin mai devreme), dar mai ales despre caldura vorbelor si a gindurilor.

Crestineste, Craciunul e despre Nasterea lui Iisus. El e insa generos și imparte aceasta sarbatoare cu Mos Craciun care ne aduce daruri.

Sa aveti parte de zile in care sa daruiti si sa primiti multa iubire si multe ginduri bune.

flori de craciun

 

1487
shutterstock_toamnaM-am intors pe blog. Viata merge mai departe.

M-am intors pe blog. Viata merge mai departe.

In ultimele doua saptamani nu am putut scrie nimic. Mi s-a parut mai util, mai uman, mai eficient sa fac ce pot ca sa-i ajut pe cei pe care-i cunosteam si au fost la Colectiv. Sau pe cei pe care nu-i cunosteam, dar ii puteam ajuta.

De la donatii la a pune lumea in contact ca sa se ajute intre ei. Orice.

N-am avut puterea sa scriu despre ceva pentru ca orice vorba mi s-a parut inutila, era mai important sa ajut cu fapta acolo unde putea.

N-am avut puterea sa scriu despre ei si am sa ma intorc la evenimentele de acolo ca sa pot scrie cind rana nu va mai fi singeranda. Pentru ca stiu ca si aici, in acest colt de internet, trebuie sa ramina o marturie a existentei lor.

*

Cred ca zilele astea suntem intr-un doliu colectiv. Toti. Am acumulat emotii, frustrari, dureri si trebuie sa ne dam timp ca sa se mai disipeze. Pentru ca, intr-o forma sau alta, am pierdut ceva.

Unii aleg sa-si verse frustrarile in spatiu public, sa-i certe pe altii, sa caute vinovati pentru frustrarile lor si tot ce reusesc este sa creasca si mai mult valul de ura si de frustrare care e deja la nivelul unui Tzunami.

Dar in aceste vremuri de doliu cred ca e mai important sa ne concentram pe ceea ce e frumos. Eu am ales sa incep sa invat lucruri noi, sa citesc lucruri despre care nu auzisem inca, sa asimilez informatii frumoase.

Asa ca m-am dus la TEDx si la Google Pulse ca sa descopar oameni care au facut, prin proiectele lor, sa se miste lumea. Am inceput sa citesc despre trauma colectiva de la 9/11 ca sa inteleg care-s pasii pe care-i vom parcurge pana ne vom reveni si ca sa nu mai mai supar cand unii sau altii isi vro varsa frustrarile pe mine. Ci sa am intelepciunea sa-i las sa se descarce de ura ca sa se poata incarca mai tirziu cu ceva frumos.

Pentru ca viata merge mai departe si depinde de mine cum aleg sa o traiesc in continuare, iar daca altii au reusit sa treaca prin lucruri grele si s-au ridicat, e doar o chestiune de perseverenta si putere interioara ca sa reusim si noi.

*

Ma intorc la scris de astazi, dupa mai bine de doua saptamani si sper sa pot sa va arat in continuare lucruri frumoase, intamplari care sa va deschida orizonturi, care sa va arate oameni de la care avem ce invata, care sa ne transforme in oameni mai sanatosi (mental si emotional)

Voi continua sa donez lunar o suma de bani catre victimele de la Colectiv.

 

 

 

1608
shutterstock_fatafata de la amanet #viataasacum

fata de la amanet #viataasacum

are 20 si putini ani si, inainte de a lucra la un amanet din Centru Vechi, a muncit in Italia.

cind o intrebi ce-a facut acolo raspunde ridicind din umeri “de toate”

e blonda, are unghii lungi fucsia si de cind lucreaza la Amanet nu si-a luat vacanta. a facut si ore suplimentare, de noapte sau zi ca sa stringa bani. primele zile libere au fost in saptamina cind si-a pus silicoane.

nu sunt exagerat de mari – genul papusha gonflabila – dar nici mici. sunt … mari.

e nevoie doar de o privire ca sa stii ca are silicoane si ca sunt proaspete. si-a schimbat postura si, cind sta la fumat in strada, isi tine barbia mult mai ridicata iar mina in care tine tigarea face gesturi mai ample, teatrale.

ma opresc adesea de vorba cu ea pentru ca e sursa povestilor din cartier; sunt fascinata de diversitatea lucrurilor pe care le pot lasa oamenii intr-un amanet si-as vrea sa scriu cindva o poveste despre istoriile din spatele unui depozit de amanet.

intr-o zi mi-a povestit ca i-au ramas bani din economii si pentru doua rochii, dupa ce-a investit in silicoane. vrea sa fie mai de seara, de cocktail si mi-a cerut ajutorul unde sa le gaseasca.

“pentru ce evenimente iti trebuie?”

“pentru Fratelli, genul ala de rochii. vreau sa gasesc un baiat cu bani.”

#viataasacume

 

cover photo : Shutterstock

 

 

1989
AshBeads-800x400Noul trend- talismane sentimentale cu cenusa celor dragi

Noul trend- talismane sentimentale cu cenusa celor dragi

Text de Raluca Antuca

Din anul 2000, artista Merry Coor realizează bijuterii și lanțuri cu talismane prețioase.

Anul trecut, un client i-a cerut să realizeze un mic talisman care să aibă înăuntru cenușa unui prieten drag care murise recent. Această idee minunată de a purta o bijuterie care are în spate o poveste emoționantă a determinat-o pe Merry să realizeze o colecție de talismane din sticlă, numită Ash Beads (Mărgele din cenușă).

Acest nou trend este un semn de considerație pentru cei care nu se mai află printre noi, dar și pentru cei care ne sunt alături. Acestea sunt realizate in studio-ul ei din California, unde deși sunt 80 de grade, ea are fiori și emoții din cauza muncii plină de însemnătate.

Merry folosește un aparat de sudură, baghete de sticlă colorată și cenușa pe care o primește de la clienții ei. Pentru a face fiecare mărgea memorabilia, ea folosește o torță ca să topească sticla, după care îi dă forma unei sfere, introduce cenușa și o acoperă cu un alt strat de sticlă lucios.

Prin acest model, vrea să dea senzația unui cer infinit. Ce modalitate frumoasă de a ține aproape amintiri și sentimente apăsătoare!

1078
shutterstock - dreamsdespre ratare

despre ratare

la inceputul acestei luni am fost la BOOKFEST , o serie de conferinte aplicate pentru elevi si studenti, care s-a intins pe o saptamina si care a avut 4-5 invitati zilnic.

trebuia sa le vorbim despre importanta de a citi, sau sa le povestim despre o carte anume, dar cei din sala voiau sa afle cum sa alegi o meserie care stii ca ti se potriveste.

le-am raspuns ca daca incearca mai multe lucruri in studentie si in liceu, daca fac voluntariat, internship in companii vor descoperi ce li se potriveste.

si pentru o clipa am vrut sa adaug “ce va place”, dupa “ce vi se potriveste”. dar mi-am adus aminte de ceva ce nu le puteam povesti in timpul surt de la sectiunea de intrebari si raspunsuri si-am lasat-o asa.

uneori ceea ce-ti place poate sa fie legat de ego si asta te poate duce la ratare.

*

acum destul de multa vreme un spectacol de teatru mi-a pus problema ratarii, nu din gratie textului care n-avea ca tema ratarea, ci din cauza productiei in sine.

avea unii dintre cei mai buni actori de pe piata, un text foarte celebru si se juca intr-un teatru central, doar ca “decupajul” (adica fragmentele alese din text) si solutiile regizorale erau atit de proaste incit vedeam spectatorii cum se foiesc in scaune din primele 10 min.

il cunosteam pe regizor, nu m-am putut duce la sfirsit sa-i spun ca nu mi-a placut nici de data asta; ii mai spusesem si in alte dati si, pentru ca stiam cam care ii e stilul de lucru (nepotrivit cu gustul meu), evitasem sa ma duc la piesele sale de foarte multe ori.

stiam ca regizorul ar putea fi un bun manager de teatru (sau un bun manager de orice pentru ca stie sa mobilizeze oameni, sa adune sponsori), dar ca ii placea sa fie regizor, sa faca “arta” si ca nu avea cum sa nu stie ca rezultatele muncii sale nu sunt cele mai bune, oricit le-ar ambala in vorbe frumoase la sfirsit.

pe drumul catre casa m-am gindit ca acesta este un bun exemplu despre ratare. despre cum ego-ul si micile placeri pe care ti le cere ego-ul te pot muta in viata de pe o directie in care sa poti face bine lucrurile, si sa faci si bine in jurul tau, pe o directie mediocra.

si m-am gindit desigur si la mine; poate ca as fi putut sa fiu o mai buna profesoara de matematica decit jurnalist sau decit om de comunicare, dar eu am ales calea care mi-a placut si care mi-a adus mai multe satisfactii.

prietenii – pt ca de asta sunt prieteni – m-au linistit si-au zis ca nu m-am ratat, mi-au dat exemple dintre realizarile mele in jurnalism sau in comunicare, dar tot a ramas in minte ideea asta: cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum stim sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

stiu manageri care ar putea fi niste artisti misto, stiu artisti care ar putea face management, stiu contabili care ar putea fi poeti, sau sportivi care ar putea fi super cintareti si am mereu in minte intrebarea asta:

cind alegem in dreptul unui job “ce ne place”, cum invatam sa alegem nu pentru ego-ul nostru, ci pentru binele nostru si al celor din jur?

(cb)

cover photo shutterstock

1070
shutterstock timpfericire

fericire

”True happiness makes us wise”

ne petrecem timpul avind drept obiectiv „fericirea”. le uram prietenilor – cind e timp si loc pentru urari, la aniversari adica – fericire.
alergam alergam alergam dupa fericire asa cum ne-a fost descrisa in ceea ce ne-am luat noi reper: povestile parintilor, povestile cu printi si zine, povestile blockbuster, povestile altora.

si nu ne dam seama ca alergam dupa ceva ce, de fapt, avem tot timpul.
fericirea e starea noastra naturala, ne-o stricam pentru ca alergam dupa himere.

fericirea ne contine, e in jurul nostru in orice moment, chiar si cind ne e cel mai greu.

la multi ani de ziua internationala a fericirii.

nu va mai urez sa fiti fericiti, pentru ca sunteti.
va urez sa aveti puterea sa vedeti asta.

1063
moment prezentego: “ca sa fie mai bine”

ego: “ca sa fie mai bine”

ne petrecem timp despicind firul in patru, paisprezece sau patruzeci si patru, analizind faptele noastre sau ale altora. in capul nostru e o voce care ne cearta pentru greselile pe care ne le imaginam ca le-am facut, in conformitate cu educatia si cultura noastra. si facem asta ca sa fie mai bine.

retraim in minte dialoguri, analizind in zeci de scenarii semnificatiile vorbelor dintre cuvinte si, cind obosim, schimbam jocul imaginindu-ne cum ar fi trebuit de fapt sa raspundem. ca sa fie mai bine.

ne imaginam viitorul si cum am putea schimba situatiile in care credem ca am gresit. de multe ori tot ca sa ne fie noua mai bine.

ceea ce e bine pentru noi, dintr-o alta perspectiva pentru altcineva poate ca nu mai e la fel de bine. dar noi, dupa reperele, emotiile si frustrarile noastre, ne luptam in mintea noastra ca sa fie mai bine.
ca sa iesim victoriosi in luptele si judecatile pe care ni le imaginam.

si ne consumam atit de mult timp parind ca suntem prezenti si luam parte la viata cind, de fapt, suntem cu gindul la trecut ca sa reparam ce credem ca avem noi de reparat, sau la viitor ca sa ne facem planuri ca sa fie mai bine.

si nu mai traim prezentul.

*

uitam ca trecutul e doar povestea subiectiva pe care am pastrat-o din evenimente traite, cum si proiectia in viitor a ce va fi sa fie e tot un rezultat subiectiv bazat nevoile noastre, deci pe ego.

e greu sa admitem ca doar prezentul curat, clipa de acum, asa cum vine ea, fara judecata, traita cu toate simturile alerte, nu e despre ego.

si ca orice voce, lupta, analiza din mintea noastra (despre noi sau despre altii) contine mult ego. sub umbrela dorintei de a fi mai bine.

*
au facut cercetari si au descoperit ca senzatia de frica poate fi eliminata din creier, mi-ar placea foarte mult sa existe medicamente care sa reduca si ego-ul.
as fi prima care as lua pina la pragul supradozei.

later edit: “medicament” e doar o metafora in text; meditatia si generozitatea sunt cele mai bune “medicamente” pentru o asemenea “boala”

1174
pat kingsleyprima mea vizita in America (la Oscar), Pat Kingsley si o initiere

prima mea vizita in America (la Oscar), Pat Kingsley si o initiere

In martie 2001 ma duceam la Los Angeles sa vad Oscarurile de la ei de acasa.

Era un cadou – in loc de prima de bune rezultate la job – pe care managementul Europa FM mi-l facuse pentru munca si rezultatele din campania de lansare a “primului post privat de radio cu acoperire nationala” (acesta a fost primul descriptiv pt efm, anul urmator a devenit “un radio de milioane de romani”)

Ca si acum, nici atunci nu ma interesau banii, ci experientele si amintirile pe care mi le-as fi putut face din ceea ce traiam/ intilneam, asa ca obtinusem cadoul asta cind seful statiei ma intrebase “ce prima vrei pentru ce ai facut in anul asta?”/ “sa ma duc la Oscar daca obtin acreditare”, am raspuns scurt si direct, iar dinsul – Dan Ghibernea (mai tirziu ambasadorul Romaniei la Londra) – a zimbit si mi-a facut acest dar memorabil, mobilizind echipa de vinzari sa-mi gaseasca cazare buna, bilete de avion etc etc.

*

In avion – in calatoria aia lunga – ca sa nu ma plictisesc, am citit din scoarta in scoarta editia Vanity Fair care era atunci pe piata.

Adica editia cu aceasta coperta care se deschidea spectaculos in 3 parti.

Era, evident, un numar special Hollywood si-avea multe articole spectaculoase, nu doar ca informatie, ci si ca modalitate in care erau scrise, o tehnica pe care la vremea respectiva nu o intelegeam in detaliile ei, dar ma uimea prin felul in care curgeau informatiile si cum era structurat textul. (nici macar asta nu stiam sa spun atunci, ma uimea pur si simplu dar nu stiam sa spun de ce… in presa anilor 90 in Ro fusese o mare veselie, nu-si punea nimeni problema sa scrie articole in felul asta)

Am adus revista acasa si multa vreme am avut-o in colectie, apoi – cindva cind m-am mutat dintr-o casa in alta – am pierdut-o. Habar n-am unde si cum, dar regret si acum ca nu mai pot avea acces (nu sunt online) la citeva articole de acolo.

Unul era despre oamenii cheie de la Hollywood, despre Michael Ovitz si Pat Kingsley.

Ovitz era talent agent cu super fler si putere, cel care a infiintat Creative Artists Agency (printre clientii sai erau Tom Cruise, Dustin Hoffman, Kevin Costner, John Belushi, Michael Douglas, Bill Murray, Sylvester Stallone, Barbra Streisand, Steven Spielberg, Barry Levinson, Sydney Pollack) si care fost presedinte al Walt Disney Company pentru 2 ani si jumatate la sfirsitul anilor ’90.

Kingsley era doamna NU, publicistul cu cea mai mare putere de la Hollywood; printre clientii ei erau Tom Cruise, Al Pacino, Will Smith, Robert Redford, Candice Bergen, Raquel Welch, Charlie Chaplin, Jodie Foster …

La vremea aceea articolele despre ei au fost ca si cum mi-ar fi aprins cineva lumina intr-un tunel si am inceput sa vad pe unde merge stirea despre o vedeta si cit de “despre control si planificare” e vorba in showbiz.

Astazi stiu ca au fost mult mai mult de atit.

*

Am gasit din intimplare in aceasta dimineata (cautam sa aflu detalii despre publicistul lui Meryl Streep pentru ca tocmai a facut o noua miscare de comunicare foarte foarte smart si am vazut ca doamna care o are in grija pe Meryl, Leslee Dart, a fost partenera lui Pat Kingsley in business) un minunat articol despre Kingsley post activitatea ei din comunicarea pentru vedete.

Un articol care-i arata relaxarea de dupa stresul controlului pe care-l impunea si si-l impunea (desi era cea mai buna prietena a lui Tom Cruise, vorbeau in fiecare seara la telefon, pe vremea cind era in activitate spunea ca meseria ei e sa-i deschida usa limuzinei in fata covorului rosu cu smerenia si respectul ca intilneste unul dintre cele mai mari staruri ale lumii si sa se asigure ca fiecare jurnalist l-a intrebat ce e util pentru actor, nu pentru orgoliul jurnalistului :) ), un articol in care ii vezi super increderea in sine si asumarea a tot ceea ce a fost, dar in care da si ‘din casa’ foarte mult.

On Cruise: “His assistant called and made an appointment for Tom to come into my office. He had never been to my office before. And he came in, had a few minutes of chitchat, and he said, ‘I want you to know I’ve decided to make a change.’ I said: ‘I knew that was going to happen today. I guess I’ll probably take a pretty big hit with the media.’ And he said, ‘Well, we’ve all had those hits, haven’t we?’ I said, ‘Yeah. I’ll be OK.’ And then I said, ‘A lot of people have worked on your behalf that you’re not aware of, and I’d like to have you say hello to them.’ So I took him around, and he saw everybody and even went to see the mailman, just as cordial as could be.”

(…)
Cruise’s Scientology played a role, but only toward the end. Before that, there had been just one serious conflict with reps for the religious organization, “but it was taken care of very early in the game,” says Kingsley. “I felt that they were involved in a story that I was doing on Tom, and I said: ‘It’s not your story, it’s Tom’s. You have to step aside.’ And they did.”

Later, however, Cruise wanted to be more vocal about his beliefs. “I did have that conversation with Tom, about cooling it,” notes Kingsley, saying she told him: ” ‘Scientology is fine. You want to do a tour for Scientology? Do a tour for Scientology. But Warner Bros. is sponsoring this tour.’ That was for [2003’s] The Last Samurai. He didn’t say yes or no, except he did not discuss Scientology on that European tour.”

articolul a aparut in Hollywood Reporter in urma cu 2 ani si il puteti citi aici. este o minunatie de portret al unei femei care nu are nimic de demonstrat nimanui.

Drive up to Pat Kingsley’s house in Pacific Palisades, Calif., and you’ll be in for a bit of a shock. Amid the elegant homes and manicured mansions, it seems incongruously small, a modest, single-story place built in the early 1950s, its blandness almost studied, with little to set it apart except, perhaps, for the blinds drawn closed, as if to keep the world out.

This is where you’ll find the woman who ruled Hollywood for years, dispensing favors to a few and fearsomeness to many more, terrifying reporters and editors alike — and even several of the studio executives who paid her bills — a woman who, before her 2009 retirement, held sway at the nexus of Hollywood and the media, as authoritative as she was authoritarian, as strategic as others were tactical, a giant in a land of dwarfs.

*
Pentru mine, reintilnirea in aceste zile cu un text despre Pat Kingsley – la 14 ani de cind am aflat de existenta ei – intr-un context special al vietii mele profesionale (am sa dau detalii curind), mi se pare … un zimbet mare.

In 2001, cind m-am intors din America, mi s-a parut ca a fost lectia mea despre maturizare. Era prima data cind plecasem singura undeva (deplasarile mele in strainatate nu depasisera Parisul – pentru job mai ales- si Turcia pentru vacanta), ma dusesem ca jurnalist si informatiile din relatarile mele fusesera preluate si de Pro Tv si de presa nationala; aveam deci motive de mindrie.

Astazi stiu ca deplasarea aceea n-a fost doar despre asta. Ci a fost un fel de initiere.

Si da, inca imi mai doresc sa am editia aceea de Vanity fair, dar nu am mai gasit-o nicaieri.

967
Principesa-Margareta webVino miine la Zilele Portilor Deschise ale Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei

Vino miine la Zilele Portilor Deschise ale Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei

Miine este Ziua Portilor Deschise la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei si daca vreti sa simtiti direct pe pielea voastra, in sufletul vostru, o parte din trairile beneficiarilor actiunilor fundatiei e momentul sa veniti la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, sala Gheorghe Focşa, intre 13.00 si 17.00

 Daca vreti sa le aratati copiilor vostri, prin puterea exemplului, una dintre cele mai frumoase lectii de bun simt, grija pentru celalalt si daruire, e frumos sa veniti miine la acest eveniment.

 

Anul acesta se implinesc 25 de ani de activitate a Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, iar in acest week end sunt actiuni care celebreaza – cu discretie si eleganta – aceasta aniversare.

Ziua Portilor Deschise este gindita cu o succesiune de evenimente prin care fiecare participant poate intelege  progarmele inter- generationale ale fundatiei prin ateliere interactive. In loc sa-ti explice cineva ce fac programele, treci tu prin experiente care te vor face mai intii sa simti si apoi sa intelegi semnificatia programului.

In program  vor fi lectia de muzica clasica, clubul de lectura între generatii si ceva care o sa lase urme in fiecare dintre participati, intilnirile demonstrative “speed-dating” la care tinerii sau mai putin tinerii observatori si curiosi vor sta fata in fata cu virstnici din programul fundatiei si vor raspunde la intrebari/sau vor intreba lucruri personale. Lectii si povesti de viata in citeva minute.

 

De fapt toate aceste “jocuri” sunt create pentru ca fiecare vizitator sa aiba experienta educatiei la “Centrul Comunitar Generaţii”,la cursurile de meserii, sa le fie prezentati bursierii “Tinere Talente” si sa inteleaga importanta voluntariatului in sprijinul virstnicilor singuri din cadrul programului “Niciodata singur”.

*

Fundaţia Principesa Margareta a României a fost înfiinţată în 1990 de către ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I. În prezent, Fundaţia Principesa Margareta a României sprijină, copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile bazate pe schimbul de experienţă şi valori între generaţii.

 De-a lungul timpului, peste 1.8 milioane de euro au fost investiţi în centre comunitare, cu o abordare intergeneraţională.  Un număr de 24.000 de copii şi tineri şi aproximativ 2.500 de familii cu un trai precar, precum şi 600 de mici ong-uri locale, au primit ajutor şi asistenţă din partea Fundaţiei şi peste 180 de tineri au putut să urmeze cursuri de calificare într-o meserie, încât să îşi poata asigura traiul independent.

 Fundaţia a venit în sprijinul vârstnicilor din România din primele zile de activitate prin programe menite să lupte împotriva izolării şi a singurătăţii şi să crească calitatea vieţii lor. Astfel, peste 171.000 de persoane au primit sprijin din partea Fundaţiei în centre de îngrijire sau direct la domiciliul lor.

 Prin programul “Tinere Talente”, peste 170 de tineri artişti au fost susţinuţi să îşi împlinească o carieră prin burse de studiu, mentorate, masterclassuri şi promovarea operei lor.

 De-a lungul celor 25 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Moştenitoare Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile, sănătăţii şi culturii, proiecte ce şi-au adus contribuţia la reînnoirea spirituală şi socială a României.

 *

dati va rog vestea mai departe, cu cit mai multi tineri afla de acest eveniment, cu cit mai multi copii primesc indirect aceasta frumoasa lectie de a-i ajuta pe ceilalti cu discretie si eleganta, cu atit facem un pas mai mare spre a ne fi mai bine ca natiune.

ne vedem miine.

*

La multi ani Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Felicitari echipei minunate care lucreaza la fiecare dintre proiectele de mai sus.

In loc sa-i numesc, am sa va spun o intimplare despre calitatea si atentia la detalii a muncii lor.

In fiecare an, copii care au resurse financiare modeste, dar sunt foarte talentati la muzica sau arte, se inscriu pentru bursa Tinere Talente prin care sunt ajutati de Fundatia Principesa Margareta a Romaniei sa participe la concursuri, seminarii, cursuri speciale etc. Unul dintre bursanti – un tinar violonist exceptional, foarte foarte talentat si premiat – a anuntat echipa programului ca nu mai participa si in al doilea an la selectia pentru bursa pentru ca… el obtinuse o bursa dintr-un alt concurs si voia sa lase si pe altcineva sa se bucure de ajutor (e atit de bun incit ar fi luat bursa fara probleme si la Fundatie), stiind cit de important e pentru fiecare tinar talentat cu situatie materiala modesta. E doar un exemplu despre calitatea si selectia oamenilor.

O lectie minunata de bun simt si modestie.

Cum ziceam, sper sa ne vedem miine cit mai multi la Muzeul Satului la Zilele Portilor Deschise la Fundatia Principesa Margareta a Romaniei.

 

 

1365
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!