Category : oameni din “aluatul bun”

Prieteni care aduna ajutoare pt sinistratii inundatiilor

Stiu ca toata lumea e stresata de majorarile de taxe si impozite, dar – oricit de amar ar suna – sunt unii care o duc mai rau decit noi. Si pe care am putea sa-i ajutam.

Stiu la fel de bine ca exista o saturatie fata de campaniile umanitare de toate felurile, ca va simtiti agresati din toate partile, dar acum e foarte nashpa si chiar trebuie sa facem ceva.

noii mei prieteni de la Mini Euro Storage ( unde mi-am depozitat o parte din amintiri odata cu mutarea) au in acesata saptamina campania “Să dăm o mână de ajutor!”

Vino pe 10 şi 11 iulie intre orele 11:00 – 18:00 la cladirea Euro Mini Storage din Bd. Theodor Pallady nr.42 J si da o mina de ajutor sinistratilor din Moldova.
Ii poti ajuta cu haine, bunuri casnice sau, pur si simplu, cu alimente.

In cazul asta, citeva conserve pot insemna hrana pentru citeva zile a unor oameni care nu mai au nimic, dar -ceva nepretuit – si confirmarea ca nu sunt singuri pe lume, ca sunt oameni despre care ei nu stiu nimic, care-i ajuta pentru ca stiu ca le e greu.

Facem de-o fapta buna?

(eu nu am sa fiu in bucuresti in acest week end, dar pentru ca vreau sa particip la asta, cumpar astazi conserve si le dau prietenilor sa le duca la Euro Mini Storage simbata. te rog mult, ajuta si tu)

2073

ajuta-ma sa fac o mega surpriza:)

Stiti cum e cind bucuriile pe care vrei sa le faci altora ti se intimpla tie?!

*
Luni, Ioana Ulmeanu, colega mea, m-a rugat sobra sa iesim pe hol ca vrea sa-mi spuna ceva.
Pe drumul de la biroul meu pina la usa, m-am gindit la tot felul de lucruri “e certata cu cineva din redactie; vrea marire de leafa; vrea sa plece in alta parte”. In mai putin de 10 metri de mers, ajunsesem la scenarii ingrozitoare.
Ioana a deschis usa si mi-a facut loc sa ies. Am gindit instantaneu “Atit de nashpa e vestea, de ma lasa pe mine sa trec prima?”

Si-am intrat in living: wwwwwwwwwaaaaaaaaaaaaaaau.

Fetele de la The Practice, adusesera mascota mea preferata pufuletele Gusto – Mircea Cristat pe care-l stiti de la Optimism 2010 (acum si cu un frate), iar pe masa din living erau platouri mari cu ciocolata si fructe.

Pufulete imi spunea ca ei s-au gindit sa-mi faca o surpriza, ca stiau ca sunt obo si stresata si am nevoie de ginduri bune (cu o zi inainte postasem chiar pe FB ca vreau sa aud vesti bune, nu doar ca vine sfirsitul pamintului).

Imi dadusera lacrimile de bucurie; nu doar pentru ca venisera ei acolo, ci pentru ca am inteles in citeva secunde ca toti colegii mei complotasera la asta. Toti stiau.

Nu l-am auzit f bine pe Pufulete ce a zis, pt ca era avalansa de ginduri in capul meu, dar intr-un moment de luciditate am zis “ciocolataaaaa”. In spatele pufuletelui Gusto era o fintinta de ciocolata. Care se revarsa in riuri, riuri de cioco calda si buna.

Ca sa-mi trag un pic sufletul, am trisat si-am plecat de la fata locului. Chipurile “sa-mi iau telefonul”. Apoi a fost rasfat maxim cu ciocolata si o imbratisare cu pufuletele gusto, dar si cu fetele de la the practice.

*

Aveam de multa vreme dorinta asta, dar era pt altii, nu pentru mine: propusesem chiar unei agentii de publicitate (alta decit the practice) acum vreo 2 luni sa facem surprize oamenilor stresati si necajiti de la birouri; sa le creem o clipa de rasfat aparuta ca de niciunde.
Nu ma gindisem nicio clipa ca mi se poate intimpla mie.

Dar, pentru ca mi s-a intimplat si –a fost foarte emotionat si placut, vreau sa o duc mai departe. Cum fusese si gindul meu initial.

Dincolo de ceea ce am primit – fructe & cioco – e ceva nepretuit: stiau ce-mi place (ciocolata), stiau cum sa ma bucure (cu un gind bun) si si-au luat toti din timp (si fetele e de la the practice si colegii mei) ca sa-mi faca aceasta surpriza.

*
Gesturile frumoase si gindurile mici care se trasforma in megasurprize trebuie intotdeauna date mai departe.

Asadar, vreau sa incep saptamina urmatoare facind o surpriza cuiva care e stresat si necajit la birou; cuiva care munceste mult si care se va bucura stiind ca sunt oameni care s-au gindit la el/ea.

Scrie-mi si descrie-mi un coleg/o colega care crezi ca ar putea fi beneficiarul surprizei. Da-mi citeva detalii despre el/ea si saptamina viitoare sunt la biroul lui/ei.

Comenteaza aici pina duminica la ora 12, descriindu-mi – fara nume, pliz- cui ar trebui sa-i fac surpriza. Si lasa o adresa de mail corecta, ca sa te pot contacta pentru detalii.

Multumesc.

Felicia, inainte de toate & blogg-erii romani

cind ne-am parteneriat pentru lansarea filmului Felicia, inainte de toate, le-am spus celor care reprezentau casa de filme ca facem ORICE.

am un mare respect pentru ce scrie Razvan Radulescu si, chiar daca nu vazusem filmul, as fi vrut sa-l sprijinim cu ce putem la debutul sau regizoral.
dupa aia am vzt filmul, am cunoscut-o pe Ozana Oancea (mi-nu-na-ta!) si n-am regretat nicio secunda implicarea noastra. ba chiar am fo foarte foarte happy.

le-am propus atunci sa aleaga 5 dintre bloggerii invitati la avanpremiera carora Razvan sa le acorde interviuri in exclusivitate. le ofeream astfel ocazia bloggerilor sa aiba continut propriu exclusiv si sa se comporte ca jurnalisti.

n-au existat nicio clipa si-au spus: ok, alegem 5 si facem interviurile.
astazi am aflat cine sunt cei 5 Ina Hofnar, Cristi Sutu, Cristi China, Adrian Ciubotaru si Alexandru Negrea.

n-am avut nicio treaba cu alegerea lor, dar sunt f f happy pentru ca ii stiu pe toti, stiu ca sunt oameni misto si meritau o intilnire de genul asta.
*

Mi-a placut mult avanpremiera Tabu cu Felicia, inainte de toate. cred ca a fost cea mai buna vizionare din cei 5 ani de cind lucrez la Tabu.
Ne-a ajutat filmul desigur, dar cel mai tare ne-au ajutat regizorii (Razvan Radulescu & Melissa de Raaf, actrita din rolul principal Ozana Oancea si producatoarea – dna Ada Solomon) pt ca au fost extrem de deschisi si au raspuns la toate intrebarile invitatilor bloggeri.

In seara aia am fost tare tare mindra ca pe cei mai multi din sala ii invitasem eu personal. Pentru ca se comportau ca niste mega jurnalisti (unii si sunt:) ); aveau intrebari smart, erau documentati, aveau observatii fine.

a fost asa o atmosfera misto ca mi-e teama ca la urmatoarea vizionare nu o sa ne mai ridicam la nivelul asta.
saptamina viitoare incepem sa ne gindim (impreuna cu Catalin Anchidin din “echipa lor”) la ce vom face la noua vizionare. cu aceeasi casa de productie, HiFilm:)

so, ne revedem curind la un alt film:)

1276

Iris Murdoch prietena cu Antoaneta Ralian

am avut acces in seara asta la un text care va fi public saptamina viitoare.
am descoperit astfel ca doamna Antoaneta Ralian, traducatoare faimoasa, a fost prietena timp de 25 de ani cu Iris Murdoch.

si ca faimoasa scriitoare britanica a fost in vacante in romania.

eu o iubesc pe Murdoch. mult. si filmul despre viata ei m-a facut sa pling in hohote vreo ora.
de dragul textului pe care l-am citit asta seara, voi reciti Marea, Marea a lui Iris Murdoch, tradusa de doamna Ralian

872

fits 2010, ziua 2, prietenie

duminica, 30 mai, pe la 9 jumatate, Gavril Patru si Constantin Draganescu luau micul dejun in restaurantul hotelului Ibis.

cu o seara inainte i-am vazut in piesa Acasa la tata, unde Patru era fiul “ratacitor” si Draganescu profesorul de fizica din liceu care incasa acum glumele pustilor deveniti adulti.

in dimineata asta, la masa erau doi domni care povesteau lucruri lumesti, un pic somnorosi, dar atenti in jur.

dupa ce dl Draganescu a terminat de mincat, anii sai din buletin au apasat greu atunci cind a trebuit sa se ridice. era un spatiu strins intre masa si scaun, in spate alt scaun si un turist care minca.

asa ca Gabriel Patru, cu o tandrete mare si un respect care aducea a familie, s-a ridicat din locul lui, l-a prins de brate pe dl Draganescu si l-a ghidat elegant intre scaun si masa.

un semn emotionant de prietenie.

*
pe scena dl Draganescu facuse tumbe, la propriu, la o secventa la care trebuia sa cada.
la acest mic dejun mi-am dat seama ce efort face ca sa fie pe scena atit de activ.

am realizat, inca o data, ce magie are scena si meseria asta incit reuseste sa trimita energia care sa mobilizeze dincolo de anii din buletin, de dureri sau suferinte.

*
piesa Acasa la tata poate fi trebuie vazuta la Teatrul Act din Bucuresti

*
apropo de prietenie, mi-am facut prieteni noi la Sibiu zilele astea. dar despre ei si cit de simpatici sunt, povestesc zilele viitoare.

1268

sa facem un cadou unui om bun

Iubesc faptele bune care vin ca de niciunde. Fara sa ceara nimic in schimb. Facute cu drag, din inima.
Faceti cu mine o astfel de fapta buna? Un cadou pentru un “om din aluatul bun?”

*
Miine, marti 25 mai, la ora 19.00 la sala Radio Alexandru Tomescu si Horia Mihail isi incheie turneul Stradivarius: o serie de 11 concerte care fac parte dintr-o campanie sociala de stringere de fonduri pentru copiii cu deficiente de auz (“Ai auzit de mine?”)

Dupa primele 3 concerte, am vorbit via email cu Alexandru. Imi spunea ca au strins o suma echivalenta cu 3 proteze auditive si ca se string greu banii.

Cind i-am spus ca tocmai faptul ca se string bani pic cu pic e mai emotionant si mai frumos si mai insemnat, mi-a dat un raspuns pe care-mi permit sa-l transcriu aici, pentru ca m-a emotionat profund.

Eu cred ca in ultima instanta e un exercitiu civic, sa ne dezmeticim si sa vedem ce putem face cu totii, fiecare cate putin, dar impreuna.

Ti-am povestit ca avem o cutie pentru donatii pe care o luam dupa noi la toate concertele din turneu. Dupa – numar banii ca sa vad cat s-a adunat. De multe ori sunt foarte numeroase bancnotele de 1 leu – ma gandesc insa ca fiecare dintre ele este un gand bun al celui care a donat-o.

Alexandru Tomescu

*
Pentru ca stiu ca exista cutia asta, dar mai ales crezul lui Alexandru in ideea de gest civic, m-am gindit ca miine sa facem de-o fapta buna.

Haideti la ora 7 la Sala Radio sa facem o donatie in cutia campaniei. Cit de mica. Ar fi frumos sa stati si la concert, dar daca nu aveti timp si sunt altele deja in program, treceti doar ca sa lasati o bancnota.

Ar fi mai mult decit un gest civic, ar fi un cadou cu drag pentru Alexandru si colegul lui, care se afla la sfirsitul unei campanii grele si obositoare.
Un cadou venit de niciunde.

Va bagati?

*
later edit: am fost la concert pregatita sa pun banuti in cutiutza. mi-am gasit citiva dintre prieteni in sala si-am fost happy. si ei pregatiti pt cutiutza.
cu ceva noroc alti prieteni se mobilizeaza mai bine decit noi, mai consistent adica. detalii zilele viitoare.

1519

ai facut o fapta buna? un copil merge in tabara

ai facut o fapta buna? scrie-o aici si, la fiecare 250 de fapte bune, un copil merge intr-o tabara.

eu cred ca trebuie sa facem fapte bune fara sa asteptam nimic in schimb. din credinta de a acorda ajutor/sprijin/ a face lumea sa zimbeasca.

dar mi se pare minunat faptul ca o fapta buna pe care o face cineva poate genera in lant in capatul celalalt al tarii alte fapte bune si, in alt colt al tarii, sa mearga intr-o tabara un copil pe care e foarte posibil sa nu-l stie niciunul dintre cei care au fct faptele bune.

*
e o perioada calda si creativa pt publicitarii romani.
Cards of Joy e o campanie Heidi, care ar putea face lumea sa zimbeasca in perioada asta involburata.

931

Domnul Radu Cosasu

Sighisoara

Sighisoara are un cer inventat de Mozart,
Case cu flaute, intr-o zi am auzit un clavecin dintr-o
casa, sus, linga un cimitir, pe o rina, intins pe iarba,
am citit intr-o dimineata Moby Dick si un copil mulgea
o vaca, laptele si nu mortii imi dadeau pacea lumii, apoi
am coborit la o cofetarie si am cerut cafea cu lapte, sa
bei cu iubita cafea cu lapte la Sighisoara, cine-i iubita ta?
m-a intrebat mama, la 46 de ani ai mei, am sarit pe ringul
de dans
si-am valsat pina-n zori cu un paharel gol pe nas, pe cap,
pina mama mi-a spus ca va muri cu aceasta imagine a
mea,
in fata ochilor: niciodata nu te-am vazut mai vesel, asa
sa ramii – si asa voi ramine, pentru a-i asigura ultima imagine.

Radu Cosasu, Opere I

*
Saptamina trecuta Dragos Bucurenci scria pe blogul lui despre Domnul Cosasu. Citindu-i punctul de vedere despre “arta compromisului” mi s-a facut dor de dl Cosasu.

Vineri, Ana Onisei mi-a dat un interviu minunat facut de Ovidiu Ioanitoaia cu dl Cosasu si iar mi s- a facut dor.

– Colegi de-ai dumitale pretind că eşti ipohondru, că fugi de televizor spre a nu fi recunoscut pe stradă şi, eventual, atacat!
– Sînt un pic ipohondru, parcă Fănuş Neagu nu e? Toţi sîntem mai mult sau mai puţin. Dar nu de asta evit micul ecran.

– De ce?
– Pentru că televiziunea a modificat totul şi rareori în bine, şi pentru că sînt timid. Camerele TV parcă mă înstrăinează de mine însumi. Dacă nu mă plac eu, cum să mă placă alţii?! În plus, nici n-am conştiinţa autorităţii. Îmi recunosc limitele, mă bazez pe creionul meu şi numai pe el.

– Ce creion?!
– Am scris totdeauna numai de mînă şi cu creionul. Fără pix, fără stilou. Cu cît creionul se toceşte, cu atît mă ataşez mai tare de el. Cînd îl înlocuiesc, mi se rupe ceva în suflet.

Ovidiu Ioanitoaia in dialog cu Radu Cosasu*
*

Asa ca astazi, in ziua mea libera m-am intors un pic la domnul Cosasu. La cartile domniei sale. Mai sus e o scriere pe care, parca, am trait-o eu:)
Intr-un fel straniu, cind scrie Dl Cosasu parca scrie despre mine. Culmea e ca la fel simt probabil alte citeva sute de oameni care nu se stiu intre ei.
Dar asta e darul oamenilor alesi, sa scrie despre sine si sa se recunoasca altii in textele lor.

1009

am plins la “Scirba” de Florin Serban

uite o minunata dovada de prietenie barbateasca.
trece prin toate rindurile astea, ti se opreste mai intii in git, apoi in stomac.

*
transcriu aici tot textul lui Florin, ca sa fiu sigura ca nu va impiedica un click pe un link sa cititi pina la capat. textul a aparut pe gindul.info

Scirba

De ieri până azi trăiesc o intensă stare de scârbă. Ieri dimineaţă m-a sunat cineva de la o agenţie de presă şi m-a întrebat cum comentez arestarea lui Papan. La început am crezut că e o glumă, apoi am realizat că nu e.

Papan Chilibar a jucat rolul lui Ursu, un deţinut mut, prietenul protagonistului din pelicula “Eu când vreau să fluier, fluier”. Are 20 de ani, o fetiţă de 3 ani, o soţie, doi ani şi mai bine de puşcărie executaţi pentru furt. Acum a fost arestat din nou pentru furt din apartamente. Şi GATA! După asta poţi să tragi cu nesimţire titluri cu litere de-o şchioapă de felul “Eu când vreau să fur, fur”. Apoi citeşti şi dai din cap înţelept: “Tiganii ăştia – tot ce ştiu ei. O au în sânge, dacă nu fură ei, nu se simt bine. ”

Bine, să vă spun o altă poveste. Eroul nu mai e Papan Chilibar, ci Chilibar Papan, aşa cum nu e Şerban Florin, ci Florin Şerban. S-a născut într-o familie de rromi surdo-muţi, cu 20 de ani în urmă. A crescut în Bucureşti, undeva în spatele Bulevardului Decebal, dincolo de blocuri, pe străzile pe care nu treci după ce se lasă întunericul, în curţile în care gardurile sunt smulse iarna şi puse pe foc. A crescut şi a trăit într-o lume în care e normal să NU mergi la şcoală, să NU mergi la slujbă în fiecare dimineaţă, să întorci capul şi să pleci ochii când vezi uniforma, căci ştii că ai făcut “ceva”. Toate lucrurile astea au făcut parte din NORMALITATE şi din FIRESCUL lumii lui până la 17 ani. 17 ani într-o lume în care dacă spui că vrei să mergi la lucru mâine în loc să stai să bei pana la ore mici “rade şi copiii de tine”. Apoi a venit puşcăria. Mai bine de doi ani. Ani petrecuţi într-un loc în care singura limba pe care o vorbeşti e violenţa, iar modul de a convinge e pumnul la rădăcina nasului.

Doi ani în celulă şi în dormitoare cu băieţi condamnaţi pentru tâlhărie, omor, viol. Apoi, către sfârşit vine cineva care face un curs de actorie şi Chilibar se ridica şi întreabă “Poate să joace şi un tigan în film?” “Da”. Chilibar insistă: “Dar dacă nu ştie… ştiţi dumneavoastră…”. Un altul îl întrerupe: “Zi bă că esti prost, mă… E analfabet de-ăla, domnu’. E Urs'”. Râd toţi. “Da, poate şi dacă e ţigan şi dacă nu ştie carte.” La sfârşitul cursului i se spune “Să stai cuminte, să nu faci prostii. Vreau să te iau în film, dar dacă intri la regim închis nu se poate. Înţelegi?” “Înţeleg.” S-a uitat la mine fix şi îi tremura buza: “Da’ de ce mă luaţi pe mine, domnu’?” “Fiindcă eşti talentat, ţi-a dat Dumnezeu talent.” Râde… “Mie domnu’, vă bateţi joc de mine?”. Peste 4 luni filma la Topalu unul din cele importante roluri din film. Şi lucra cum nu i-a fost nimănui dat să vadă. Se scutura parca de tot şi intra în pielea personajului de parcă asta ar fi fost cel mai natural din lume. O explicaţie scurtă, câteva cuvinte şi întrebări, ezitarea: “Nu pot eu domnu’ să fac asta, e prea greu” “Hai Papan…”sşi gata. “Motor!”. “Bravo Papan”.

Apoi, peste câteva luni se elibera şi se întorcea de unde a plecat; pe aceleaşi străzi, cu aceiaşi prieteni, cu o familie pe care trebuia să o întreţină. Am mers la un restaurant. A vrut pizza. “Vreau să mai lucrăm împreună Papan. Vreau să scriu un film pentru tine.” Mă priveşte: “Trebuie să zic ceva în film? Că, dacă trebuie, eu nu ştiu…. Acolo a mers că eram mut, dar altfel eu cam am emoţii”. “Foarte bine că ai emoţii. Aşa şi trebuie. Dăcă nu ai emoţii nu e bine.” Apoi lunile au trecut. Papan nu putea să se angajeze nicăieri. Avea cazier. Nu a avut buletin niciodată. Avea doar o hârtie eliberată de Penitenciar care îi servea drept act de identitate. Cei de la Strada Film, au plătit pentru luare în spaţiu, au intermediat şi Papan a avut pentru prima oară în viaţa lui un buletin. Au apărut promisiuni de ajutor, de înscriere la şcoală, etc. Promisiuni peste promisiuni. Din când în când şi ajutoare.

În timpul ăsta Papan căra apă pentru o florărie galeată după găleată, dădea zăpăda la o parte de pe maşinile parcate sau din faţa caselor bogaţilor. Apoi a mers la Berlin. A primit nişte bani şi în prima zi şi-a cumpărat dulciuri de 30 de euro. Şi două zile a mâncat doar ciocolată şi a băut doar Pepsi. “Ăsta a fost visul meu de mic, să mănânc ciocolată toata ziua.” S-a întors în Bucureşti şi când a văzut că nu mai e zăpadă a înjurat “…. mă-sii. Eu ce mai muncesc acuma?”. Lucrurile s-au schimbat… Promisiuni şi mai multe, interviuri peste interviuri, iar promisiuni. În timpul ăsta Papan trăia, se îmbrăca frumos pentru interviu apoi se întorcea la copil şi la nevastă şi căra apă, descarca lemne… În sfărşit, o slujbă. “Peste 5 zile te angajezi.” Sună telefonul. “Cum comentaţi faptul că Papan a fost arestat azi-noapte? A spart un apartament în Ianuarie, înainte să meargă la Berlin.”

Justiţia e făcută de oameni, iar dreptatea împărţită de oameni. Dacă eu aş fi judecător şi mi-ar cădea să îl judec pe Papan şi dacă l-aş cunoaşte o pătrime din cât îl cunosc eu acum, l-aş ierta. Dar nu sunt judecător. Şi aş vrea să merg să promit judecătorului că în viaţa vieţilor lui nu o să mai facă. Şi dacă o mai face, să îl închidă pe viaţă şi să ma bage şi pe mine la puşcărie că am jurat strâmb.

M-am întrebat de ieri şi până azi de zeci de ori dacă noi, toţi cei din jur, am făcut pentru Papan cât de mult am putut că Papan să nu se mai întoarcă de unde a plecat. Nu dacă am promis, dacă am făcut. Răspunsul e NU.

Ce i-am promis atunci rămâne promis indiferent ce s-ar întâmpla. O să facem un film, iar pe afiş o să scrie “CHILIBAR PAPAN în ….” cu litere de-o şchioapă, mai mari decât toate titlurile astea de-acum la un loc. Şi abia atunci nu o să îmi mai fie scârbă.

Florin Serban, regizor

*
azi il iubesc pe Florin Serban, din tot sufletul meu

De ce-l votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine

later edit: Ha! ce ma bucur ca a trecut mai departe. si ca au votat si prietenii mei. la cit de strins a fost rezultatul, orice vot a contat.

*
Ok, il votez pe Dragos Bucurenci la Dansez pentru tine, desi n-am votat niciodata pe nimeni si m-am uitat din 2 in 3 la emisiune pina la aceasta editie.

Iata de ce il votez pe Dragos Bucurenci.

1. Nu are legatura cu intilnirea magica de anul trecut de la ziua mea pe care i-o datorez 100%.
2. N-are legatura nici cu faptul ca de 4 ani incoace cind vine editia eco, tabu de aprilie, ne auzim (cel putin) la telefon ca sa imi mai dea vreo idée
3. N-are legatura nici cu faptul ca – e ciudata viata, stiu – am descoperit acum vreo 5 ani ca suntem un fel de rude prin alianta (unchiul meu e nashul lui)

Il votez pentru ceva mult mai delicat si mai nuantat.

Il stiu pe Dragos de 5 ani, l-am vazut in multe contexte ca sa stiu ca este mega perfectionist, freak control, cu o teama teribila de a nu fi ridicol.

Stiu ca are un stilist care se ocupa de hainele lui tocmai pt a fi mereu intr-un brief atent stabilit, intr-o imagine pe care sa stie ca o controleaza.

Stiu ca-si pregateste cu atentie orice aparitie publica.

Stiu ca a facut cursuri de dezoltare personala (are si licenta pentru a preda niste cursuri din astea sofisticate) pentru a sti cum sa comunice mai bine cu ceilalti. Dar si asta e o forma de control.

Mai stiu ca are si o dorinta foarte mare de expunere si ca o controleaza si pe asta foarte atent (mai bine acum, mai cu scapari acum citiva ani, dar si asta e un semn al perfectionismului lui)

Asa ca, participarea lui la emisiunea Dansez pentru tine mi se pare o bariera aproape imposibila pe care si-a impus sa o treaca: sa se lase in voia sortii si sa riste sa greseasca in ochii a milioane de oameni.
Pentru unul ca el, e un adevarat cosmar numai gindul ca ar putea gresi. Singur, fara spectatori.
Va dati seama ce presiune e in capul lui cind stie ca are milioane de ochi care-l privesc?!

Il votez pentru ca stiu ca daca trece de duelul asta, o sa depaseasca un pic de bariera aceasta a autocotrolului obsedant. O sa invete sa se relaxeze pe ringul de dans si o sa inceapa sa se distreze cu ceea ce face.

Si e o victorie mare. Pe care, uneori, o doresc si pentru mine.

Daca va recunoasteti cumva in povestea asta, ati putea trimite si voi un sms cu textul “Dragos” la 1276.

P.S. Nu, Dragos nu stie ca am scris asta. Descopera si el, ca toata lumea, direct pe blog textul. Mi-l si imaginez un pic panicat “vaaaai, scrie cineva despre cum sunt eu de fapt?!”
Haidi bafta!

1684

Mile Carpenisan

imi pare ingrozitor de rau ca a murit Mile Carpenisan. era un om f f misto.

nu stiu ce sa scriu aici, dar stiu ca trebuie scris, pentru ca trebuie sa ramina peste tot ca era un om foarte frumos, cu un mega suflet si un super caracter, un om din aluatul bun, cum scriam acum citeva luni

later edit: ana onisei a facut un interviu cu sorin bogdan, fost coleg de front si de stiri cu mile, si ii multu pt asta. vorbeam aseara la masa cu ea si ii spuneam ca, daca e sa nu mai fie, oamenii ar trebui sa si-l aduca aminte la cel mai inalt nivel. aici interviul

cu citeva luni in urma a scris pe blogul lui ca vrea sa fie om de zapada. sper ca doamne doamne i-a implinit dorinta.

“Vreau sa fiu om de zapada
…sa nu fiu deloc complicat. Sa ma poata face si desface oricine din trei bulgari rostogoliti. Sa am curul mare pieptul potrivit si capul ca o bila. Sa ma multumesc cu o oala pe post de palarie, un morcov sa-mi fie nas si doua bucatele de carbune ce odata au fost jeratec sa imi stea pe post de ochi. As vrea sa fiu un om de zapada. As vrea sa se bucure toti copiii in jurul meu, sa starnesc zambetele bunicilor lor si parintilor ce odata au fost copii. As vrea sa fiu un om de zapada pentru ca traiesc intr-o tara plina de ura fata de orice mai putin fata de oamenii de zapada. Nu mai vreau sa fiu din carne si oase pentru ca alea se strica cu timpul. Mai mult sunt atacate mereu si urate gratuit pentru ca asa e cica “firesc” in tara asta cenusie. E tara in care e bine sa fiu om de zapada. Atunci cu siguranta voi vedea multe zambete si sunt convins ca nu ma va deranja nimeni. Pai ce nu aveti dovada? Cine s-a preocupat vreodata serios sa curete zapada? Nimeni. Asa ca eu voi putea sa raman linistit si sa nu provoc griji prin simpla’mi existenta pana la primavara. Cine s-ar ingrijora pentru un biet om de zapada? …. iar apoi cand vine primavara as vrea sa ma topesc si sa devin apa. Sa se scalde toti copiii in ea si sa se bucure sa se balaceasca si bunicii si da si parintii ce odata au fost si ei copii….

Mile Carpenisan

1073

Mile Carpenisan are nevoie de ajutor

aflu via net ca Mile Carpenisan e in coma la spital, in timisoara, si are nevoie de singe a2 pozitiv.
daca puteti sa-l ajutati, va rog frumos sa o faceti.

e un om tare frumos si are nevoie de tot sprijinul nostru si de toate gindurile noastre bune.
daca sunteti in timisoara va rog mult mult sa donati singe.

acum citeva luni scriam cu mare bucurie despre mile
si zic cum zicea el atunci “sa ne ajute Dumnezeu sa ne vedem cu totii sanatosi peste ani si sa ridem de momentele grele de acum”

1571

prietenie

am gasit la tudor chirila pe blog ceva absolut minunat.
am citit asta si lacrimile au luat-o singurele, pe obraji, la vale

Putin inainte de moartea sa, pictorul Luchian era foarte bolnav. Boala sa grava era insotita de un tremur al mainilor. Luchian a luptat din rasputeri sa picteze pana la sfarsitul zilelor sale, efort care s-a sfarsit cu procese intentate de dealerii de arta care nu-i mai recunosteau tusele tremurande si il acuzau ca-si pune semnatura pe falsuri ca sa castige mai mult. Intr-una din diminetile acelor ultime zile, Arghezi l-a sunat pe Luchian care plangea. Arghezi a intrebat de ce. Luchian i-a spus ca doar cu o seara inainte George Enescu a venit la el in timp ce zacea in pat si, fara sa aprinda lumina, fara sa spuna vreun cuvant, a scos vioara si i-a cantat lui timp de doua ore, fara oprire.

1391

doamna mihaela tonitza iordache a murit :(

era o Doamna.
am intilnit-o de citeva ori; o data in ziua care ramine pentru mine Ziua mea cu Stefan Iordache, despre care am scris la momentul in care domnul Iordache a murit.

il iubea mult pe domnul Iordache si era ceva minunat intre ei. aveau un singur regret: ca n-au facut copii la tinerete. si, poate tocmai de asta, si-a pus tot sufletul in Teatrul Tandarica pe care l-a condus.

n-as vrea sa ramina in mintea mea doar Doamna Tonitza Iordache.
a facut lucruri cu adevarat minunate in teatru (a tradus texte minunate), la facultate (unde a fost profesoara) si la Tandarica.
cum n-as vrea sa ramin in minte cu ceea ce a scris pe coroana de la inmormintarea dlui Iordache “Asteapta-ma”.

colegii mei din presa s-au grabit atunci sa speculeze senzationalul si sa spuna ca e vorba de anuntarea unei sinucideri. cei care stiau ca dna Tonitza Iordache era bolnava au inteles multe din mesajul acela. si-am apreciat ca i-au respectat intimitatea.

in mod straniu, cind ma gindesc la dinsa imi aduc aminte de cea mai buna salata de rosii cu ardei gras si brinza pe care am mincat-o vreodata. si chemarea “copii, haideti odata la masa ca se lasa seara!”. e o amintire de acum 10 ani, din curtea lor de la gruiu.

si asta e amintirea pe care vreau sa o pastrez.

1477

iar a venit Mos Craciun la mine:)

cum ninge, cum vine Mos Craciun in vizita la mine.

mama lui Tibisor Mereu surprinzator mi-a facut niste mega botosei cu numele meu pe ei. pe dreptul il cheama Cris, pe stingul Tina. (Multzuuuuuuu)
ii port acum in picioare si ma fac sa zimbesc tare.

(exista unii oameni care pur si simplu te incarca cu energie pozitiva, asa e Tibisor. iar astazi am descoperit ca si Andrew e minunat. dupa o vizita de o ora la ei, sunt ca si cum as fi stat o zi la spa: relaxata si zimbitoare. magic energy)

si pentru ca va trebui sa vina primavara, chiar daca Mos Craciun e prietenul meu, am primit asta. sa-mi inveseleasca casa.

1050

oameni din aluatul bun – mile carpenisan

nu-l cunosc personal pe mile carpenisan, l-am vazut ca toata lumea la televizor relatind din fosta yugoslavie.
dar ii citesc blogul, adesea si, de foarte multe ori imi spun, trebuie sa-l intilnesc cindva pe omul asta.

in dimineata asta m-a facut f tare sa pling si sa-l iubesc si mai tare, cu o poveste emotionanta.

pe blogul lui gasiti si justificarea pentru ce o ia de la capat ca sa faca o fapta buna pentru daniel madalin raduta.

Ioji, baietelul despre care scrie el, mi-a adus aminte de Ionica, primul transplant de inima la copii realizat in romania, o fetita pe care n-am putut sa o ajut pina la capat si despre care eu nu am inca puterea sa scriu.

cind e vorba despre daniel, spun ce spuneam si ieri cu banii de o cafea, ati putea schimba viata unui om. un gest imens cu un cost minim.

1401

cu banii de o cafea…

Inainte de a scrie acest post, am facut o donatie aici.

Colegii ii spun Daniel, sotia ii spune Madalin.

Ar trebui sa-l cunoasteti deja pe Daniel Madalin Raduta pentru ca multe bloguri i-au scris povestea.
Are 29 de ani, va fi tata in mai putin de o luna si tocmai a fost diagnosticat cu leucemie.

E extrem de dramatica situatia in care se gaseste.
Dar eu nu pot sa ma gindesc la el, pentru ca am tot timpul in minte chipul sotiei lui (pe care nu o cunosc si e foarte probabil sa nu o intilnesc nicio data). Nu pot sa-mi imaginez de unde gaseste taria sa-si depaseasca limitele trupului si ale mintii. E insarcinata in ultimele saptamini, cea mai grea dintre perioadele sarcinii, are emotiile care vin odata cu reponsabilitatea primului copil, are spaima nasterii si grija sanatatii viitorului ei copil. Dar nu poate exterioriza nimic din astea pentru ca are o alta problema de viata si de moarte. Trebuie sa-i fie alaturi sotului ei.
De minutele si secundele astea, de modul in care se mobilizeaza ca sa stringa 120.000 de euro cit sunt necesari pentru transplantul de maduva de care are nevoie, depind fericirea ei viitoare si a copilului nenascut inca.

Daca scriu acest post, nu o fac nici pentru sustinerea morala a ei, nici a lui, desi stiu ca fiecare vorba buna pe care o aud, fiecare necunoscut care ii sustine, le mai aseaza o aripa pe umar ca sa poata sa zboare mai lin peste necazuri.

Scriu acest post pentru restul, cei care n-au legatura cu familia. Si-l scriu cu experienta implicarii in multe campanii umanitare.

E frumos ca donam lucruri (o vom face si noi, Tabu, saptamina viitoare), e frumos ca dam mai departe (via facebook sau twitter) mesajul lui Daniel, e frumos ca ne oferim serviciile (sa scriem, sa cintam) sau obiectele pe care le-am creat.
Ne simtim bine, stim ca am ajutat cumva, ca nu am trecut nepasatori peste necazul unui om.

Dar – oricit de dur ar suna – la sfirsitul zilei, ceea ce conteaza cu adevarat sunt banii care se string.

Asa ca e important sa donam – 10 Ron sau 10 Euro; 50 ron sau 100 de Euro. 2 Ron sau 2 Euro. Orice cent conteaza in momentul asta.

Banii pe care-i vei da in aceasta dupa amiaza intr-o cafenea ar putea salva viata unui om. Doneaza-i. S-ar putea ca asta sa fie unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care vei face in viata. Cu banii de o cafea.

Fa-ti un cont de paypal si doneaza aici.

2197

oameni din aluatul bun

la a3, ioana raduca are un reportaj f f tare despre voluntarii din romania. (bravo Ioana)
e si dragos bucurenci acolo pentru ca stie bine cum e sa convingi tinerii sa faca voluntariat.

in contextul acesta, imi doresc foarte tare sa existe si in romania, oameni ca in articolul din time, Out of Faith and Compassion: Diary of a Haiti Volunteer

As the devastating magnitude of Jan. 12 earthquake became apparent, countless ordinary folk were compelled by faith or compassion to rush to the aid of the people of Haiti. Lonnie Vargas is a production manager for Time Inc. Almost instinctively, he and a group of 11 people, including a restaurant manager, a school principal, an accountant, a flight attendant and a truck driver figured out how to get down to the island nation. All were members of the Old Bridge, New Jersey branch of Calvary Chapel, a non-denominational church that is spread around the world.

ma gindesc ca la vara sa ma duc sa fac voluntariat in haiti, sigur au de construit lucruri, de ingrijit oameni. se mai baga cineva?

1258

Sales caritabil Tabu

Zilele acestea mai mult ca oricind ne-am dat seama cit de mult tin oamenii la noi.

Mai intii au fost zecile de mesaje si telefoane de incurajare.

De ieri e o avalansa de gesturi emotionante pentru care vom avea nevoie de mult timp ca sa multumim celor care ne sunt alaturi.

 Vedete cu care am lucrat de-a lungul timpului ni s-au alaturat cu donatii emotionante pentru un sales caritabil pe care-l veti putea vedea aici pe blog, marti. Banii pe care-i vom obtine sunt pentru colega noastra, Nusha, al carei tata are nevoie de operatie complicata.

 

*… colegii dintr-o agentie de publicitate si-au donat obiectele la care tineau cel mai mult si vor sa si le rascumpere…

 …premiul cistigat in cea mai prestigioasa competitie intre regizori… premiul pentru cel mai bun actor… bijuteria oferita de sora la un moment important din viata… sandale prada… papuci gucci… ochelari ralph laurent … bluza issey miyaki … fotografii ale celor mai faimosi dintre fotografii romani…

 tablouri de arta… bijuterii de designer…stilouri scumpe…cosuri cu cosmetice… boxe audio…. dvd playere… ceasuri de designer…

 

*

E o desfasurare de forte de aproape 100 de nume mari cu donatii incredibil de emotionante.

De-a lungul timpului,  revista Tabu s-a implicat in multe activitati caritabile. ni s- aparut normal pentru ca e parte din filosofia noastra de viata. Dar acum, cind am vazut cit de multi oameni ne sar in ajutor, am constientizat inca o data cit de important e sa fii onest si gata sa-i ajuti pe cei din jurul tau cind au nevoie.

Mi-ar placea sa puteti simti ce este in redactie; freamatul, telefoanele, confirmarile pentru o noua donatie, fotografierea de obiecte, emotia cind cineva care a aflat de la altcineva ne suna si ne spune “ma alatur si eu evenimentului”, lungile schimburi de mailuri in care se updateaza liste.

  

*

N-as vrea sa fiu in locul Nushei. Nici pentru ca are acest hop de trecut (pe care sunt sigura ca-l va depasi) si nici pentru ca trebuie sa se confrunte cu o asemenea avalansa de bunatate. Stiu pe pielea mea ca e mult mai usor sa faci fapte bune, decit sa faci fatza intimplarii in care fapta buna iti e dedicata tie.

 

In numele ei, va multumim tuturor si va asteptam marti la SALES CARITABIL TABU pe bazavan.tabu.ro sa va cumparati lucruri spectaculoase, cu valori emotionale foarte mari, si sa faceti o fapta buna.

939

e o vreme… in care avem nevoie de curaj

unii oameni sunt alieni. traiesc suspendati de timp sau spatiu. gindesc si simt in toate limbile deodata. pentru acum, pentru ieri si pentru 100 de ani de acum inainte.

uite un exemplu.

E o vreme, iubito, cind curajul iti vine dintr-un om
care repara o chiuveta. Dintr-un barbat care duce
vesel o trotineta la subtioara, ca pe o piine. Dintr-un
ciine care ti se aseaza la picioare cerind din ochi
sa-l mingii, iubito. Dintr-un stadion de 80.000 de
oameni, arhiplin, iubito, duminica. Dintr-o femeie care se
trezeste la cinci dimineata, sa faca o tocana si
dupa aceea sa schimbe trei autobuze pina la
santier. Foarte rar, in viata, daca te uiti bine, iubito,
curajul vine din asemenea fleacuri. E o vreme cind
curajul vine din acceptarea ideii ca nu exista pe
lume fleacuri. O trotineta, iubito, valoreaza cit o piine.
O chiuveta, iubito, e la fel de importanta ca o tocana.
Trebuie sa ai curajul de a recunoaste calm ase-
menea enormitati ca realitati exacte pe care se
bazeaza echilibrul nostru, iubito. Begoniile nu au
inghetat in noaptea aceea, ele dau in floare, iubito,
la sfirsitul lunii, lasind lumii suprema incertitudine,
aceea dintre agonie si nastere. Omul e admirabil-
zice fratele meu, Albert – fiindca poate trai si in
incertitudini. Imi trebuie mult curaj ca sa te pot
auzi cum urli iubito, vino, vino, vino, si eu sa nu
vin pentru ca sa-mi ac meseria de begonie, sa-mi
infrunt egoismul, socotindu-l incert, sa pun
mai presus aceasta hirtie alba si acest creion
cu care te culc linga mine, aici, sa nu te mingii,
ci sa te scriu si apoi sa lipesc atent plicul. E
o vreme cind – iubito, iubito – tot curajul
se tine intr-un virf de creion.

Radu Cosasu, Opere I, editura Polirom

*
l-am revazut miercuri seara pe dl Cosasu la MTR si mi-a fost f f drag de dinsul, din nou. si m-am gindit, cind ascultam raspunsurile la intrebarile publicului, m-am gindit intr-un mod egosit si orgolios, ca uite eu am avut norocul de o doza mare de Cosasu intr-o seara pe o terasa. si stiu si tacerile, si gesturile, si pipa, si glumele, si “dar-ul vs insa-ul”. si l-am mai iubit o tura pe Bucurenci pentru ca, impreuna cu Ana, intr-o seara de luni m-a lovit tare in stomac cu aceasta intilnire.

776
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!