Category : personal

Cover ebookprietenie

prietenie

in conditii normale si dupa atit de multi ani de presa, sunt antrenata ca atunci cind ma suna cineva sa-mi spuna “hai la o emisiune tv sa vorbim” sa merg linistita si sa comentez fara emotii orice lucru din aria mea de competenta.

in conditii normale.

am facut asta de zeci de ori, nici n-am clipit.

***
astazi insa cind m-au sunat de la Antena 1 sa merg sa vorbesc despre carticica mea prin care incerc sa arat ca un show tv ca X factor nu inseamna doar competitie, lucrurile s-au schimbat.

am intrat in panica.

in primele 10 minute nici n-am stiut ce sa scriu in prezentarea cartii pe care eu am scris-o. pur si simplu totul era alb in capul meu. curat. vid.

am cautat-o pe Ana Maria Onisei (cea care a fost editorul cartii) sa-mi gasesc un sprijin, dar nu era online. muncea pentru ziarul la care lucreaza,

am cautat-o pe Elena Prodan care mi-a fost tovaras de vizionari de gale X Factor si – pina sa-mi raspunda, ca sa reintru in ritmul in care am scris toate cele 180 de pagini ale cartii – m-am reintors la youtube si la cintecelul pe care l-am ascultat pe repeat in cele doua luni de scrieri si rescrieri.

am scris prezentarea si Elena a citit-o ca plasa de siguranta pentru saltul in gol pe care urma sa-l fac: ceea ce am scris pleca de la mine, nu-mi mai apartinea, era lasat judecatii lumii – care e pregatita sa-i caute greseli copilului meu, pentru ca nu-l iubeste cum il iubesc eu.

dupa ce a citit, Elena m-a intrebat:

– vrei sa merg cu tine la tv?

si mi s-a parut cel mai frumos lucru din lume; nu mai trebuia sa ma concentrez pe propria-mi persoana, aveam un tovaras cu care sa vorbesc orice altceva.

In Antena, ma astepta Catalin Anchidin – cu care am impartit multe ore de vizionari de filme la TIFF si care m-a scos din stres imediat cu citeva glume.

restul e istorie despre oameni buni si despre prietenii frumosi pe care-i am. care au sharuit pe paginile lor cartea la care am lucrat.

***
stiu ca pare suprarealist, dar eu sunt unul dintre cei mai norocosi oameni din lume: inclusiv Cornel Ilie – cel care cinta piesa pe care eu am ascultat-o tot timpul cit am scris – a sharuit carticica mea.

m-am oprit in cintecul trupei VUNK dupa ce , in timp ce el curgea dintr-un playlist lung, am gasit solutia structurii capitolului care se cheama INCEPUTUL SFIRSITULUI. am asociat melodia cu o victorie si -am cintat (urlat, mai degraba) de nenumarate ori refrenul in zilele in care am scris. pentru mine a avut de fiecare data conotatii de victorie, desi versurile sunt f triste.

***

multumesc

***

puteti gasi cartea aici

455
desennu-i cunoastem pe oameni niciodata.

nu-i cunoastem pe oameni niciodata.

dupa o noapte de scris si analizat gesturi si declaratii ale subiectilor mei, m-am trezit cu o cumplita durere de cap si un gind.

 

nu-i cunoastem pe oamenii de linga noi, nici cind stam alaturi de ei multi ani.

le vedem niste fapte, daca avem noroc ne spun si citeva dintre gindurile lor, dar ceea ce avem seamana mai degraba cu un joc din acela pentru copii in care trebuie sa se uneasca mai multe puncte ca sa se formeze o imagine

la ceilalti noi vedem doar punctele…

liniile pe care le punem ca sa obtinem imaginea sunt, de fapt, gindurile noastre, din experienta noastra, despre ei.

prin urmare nu-i cunoastem niciodata pe ceilalti, ii stim cum putem noi sa-i vedem

ii cunoastem dupa cum suntem.

 

later edit: cineva a comentat pe facebook ca e “trist, dar adevarat”. nu e nimic trist aici;  doar ego-ul nostru ne face sa credem ca ii stim sau ar trebui sa-i stim. frumos ar fi sa luam cit ni se da. 

802
Happycu gesturi simple poti sa -i faci pe ceilalti fericiti

cu gesturi simple poti sa -i faci pe ceilalti fericiti

gesturile simple si sincere sunt cele mai frumoase si-arata cit de usor poti sa faci un om fericit.

*
acum o saptamina cind a fost poleiul ala ingrozitor, primesc un mesaj de la Catalina Bucur , reporterul emisiunii Ca-n filme de la Digi: “vezi ca se aluneca ingrozitor afara, sa nu te incalti cu cizmele alea cu talpa de vara”.

vi se pare un mesaj obisnuit? ei bine, cu Catalina am vorbit de maximum 4 ori in ultimele 6 luni. si-atunci ghidate de vreo treaba.

*

azi noapte, cind veneam dupa 3 zile in care dormisem adunat 7 ore si eram necajita ca nu -mi ies lucrurile cum imi doresc la proiectul la care scriu, dar si f f obosita sa mai pot continua, m-am culcat pentru 3 ore. cind m-am trezit aveam pe mail un rind de fotografii din proiect de la Mihai Stetcu.

De dimineata, Mishu mi-a explicat “stiam ca o sa te bucuri cind le vezi si am zis ca asa o sa te intorci mai usor la scris”

asa a si fost pentru ca m-am uitat o jumatate de ora la ele, am vazut cit sunt de frumoase si-am zis “o sa pot si eu din cuvinte sa redau ce trebuie” si m-am intors zimbind la scris.

***
astea-s doua exemple de oameni buni cu care eu am norocul sa lucrez.

si doua exemple despre cum, cu gesturi simple, poti sa -i faci pe ceilalti fericiti.

ceea ce va doresc si voua.

606
Happy(ne) facem un cadou?

(ne) facem un cadou?

astazi de dimineata am citit o poveste frumoasa la fifi pe blog.

Maria Coman, da, doamna simpatica pe care o vedeti prezentind stirile, se pregateste de aniversarea a 35 de ani. si-a scris pe blogul ei ce cadouri isi doreste sa primeasca.

in primul moment m-am incruntat, gindindu-ma ca va fi pe prima pagina a tabloidelor cu lucrurile pe care si le doreste si ca multa lume o va ataca pentru ce a scris. apoi am mers pe blogul ei si-am aflat ce-si doreste.

cadoul costa fix 99 de lei si povestea lui e aici

e o poveste despre fapte bune si despre oameni buni. e despre sa faci bine altora ca sa te bucuri tu de bucuria lor. e despre a ajuta sa functioneze un sistem care altfel aduce prejudicii multora. e, de fapt, despre a te ajuta pe tine.
nu conteaza daca o cunoasteti pe Maria ( nici eu n-am intilnit-o niciodata), dar cu atit mai frumos e sa intrati in jocul ei si sa-i faceti un cadou. sa va faceti un cadou.

La multi ani Maria. sa ai parte de tot ce iubesti.

P.S. contul meu paypal nu stie cu 99 Ron, asa ca am facut pe limba lui cadoul.

570

the power of vulnerability – cum am plins o jumatate de ora

azi a fost o zi grea.

de dimineata, ingretzosata de parerile despre Sergiu Nicolaescu de la TV am scris asta, cu bunele si relele pe care le cunosc si le cred/simt despre regizor.

in urmatoarea jumatate de zi am sters zeci de mesaje de pe blog sau din private pe facebook care vorbeau despre organe sexuale ale rudelor mele pina la neamuri pe care probabil ca nu le-am intilnit niciodata. le-am lasat pe cele care se indoiau de inteligenta mea, asta e discutabila si la aprecierea propriilor repere.

in timpul asta m-am gindit ca daca pentru o parere m-am lovit de o asemenea reactie, eu – un cetatean cinefil cu un loc minuscul pe internet -, oare cum rezista cei care se opun unor decizii importante in lume, care iau atitudine pentru lucruri de care e nevoie de un curaj imens ca sa le rostesti in public?

s-ar putea sa nu stiu niciodata.

cert e ca intimplarea mi-a zdruncinat putin increderea si, mai spre dupa amiaza, cind faceam reporting pentru un subiect la care lucrez, mi-am pus serios problema daca sa merg mai departe cu cercetarea, daca nu e prea mult ce vreau sa aflu, desi nu am si nu voi avea niciodata intentii tabloide. si cred in eleganta (de)scrierii indiferent cine ar fi personajul.

si-apoi, nu stiu cum, mi-am adus aminte ca am primit de la Cristina Colotelo citeva inregistrari despre o doamna care crede in acelasi lucru ca si mine: nu exista om perfect, exista nuante de gri mai luminoase sau mai inchise din care ne iese chipul.

si-am vazut asta.

dupa vizionare am plins o jumatate de ora, cit pentru toate injuraturile pe care le-am incasat astazi.

Maybe stories are just data with a soul. Brené Brown

432
birousi biroul meu Craciuneste

si biroul meu Craciuneste

Nu-i e in fire pentru ca e sobru si nu trebuie sa distraga atentia cu nimic, dar…

si biroul meu Craciuneste…

pe partea cealalta a tablei sunt post it-uri scrise pe bune, aranjate pe zile, pentru un proiect, dar cum am luat brad in forma de crengi ca sa le pun intr-o ceasca uriasa, a aparut aici un alt brad :)

si-am instalat niste turta dulce cu beteala/ globuri in niste borcane (n-am foto de la asta ca se reflecta lumina in geam)

cu asta, eu – acest Grinch al decoratiunilor de sarbatori – mi-am facut treaba pt acest an.

 

Craciun linistit.

 

P.S. ei sunt renii Toto si Luna, locuiesc pt citeva zile in parcarea de linga mine, la statui la Universitate. cind nu au treaba, vara mai ales, am auzit ca Mos Craciun ii lasa sa se joace in sectorul 2 la o ferma. si-am mai auzit ca sunt tare mincaciosi. (Luna e f timida, daca o sa mergeti sa o cunoasteti, veti vedea ca se rusineaza repede. fetita cu bun simt)

401
craciun2Eu – un Grinch al decoratiunilor de Craciun

Eu – un Grinch al decoratiunilor de Craciun

cind vine vorba de decorat casa pentru Craciun, zici ca sunt sora lui Grinch asa ma apuca o lehamite si gasesc tot felul de motive pentru care sa nu ma urnesc.

argumentul suprem in ultimii ani a fost “oricum nu stau acasa, oricum ma intorc in ianuarie, se usuca si mama brazilor prin casa si mai fac si mizerie”

o voce mica si timida din capul meu zice ca totusi Craciunul e si despre joaca si magie si ca tre sa marchez asta in casa.

***

vine momentul – astazi sau miine trebuie sa prestez ceva decorari si pe linga cele citeva crengute de brad pe care le voi achizitiona ca sa miroasa frumos in casa (le voi transforma intr-un buchetel cu verdeata intr-o vaza), ma gindesc sa fac un brad neconventional.

am o tabla mare pe care se afla multe post it-uri cu insemnari de la un proiect de ebook la care lucrez, as putea sa desenez pe ea un brad si sa fac post it-urile globulete.

sau as putea sa fac aceasta instalatie dintr-un umeras

 

sau 3 etaje din instalatia asta (asa un bradut mai mic, sa nu muncesc prea mult totusi)

 

am globulete din lemn si fruze de porumb (ma rog tre sa le caut, dar sunt pe aici pe undeva) – care-s galbene si ivoire.

daca aveti vreo idee f simpla (care sa se execute in 15 min max si sa para ca am ceva de Craciun in casa), va sunt recunoscatoare pentru sugestii.

cum ziceam, sunt un fel de Grinch al decoratiunilor “de ce sa le punem, daca tot trebuie sa le stringem in citeva zile?”

 

941
daruieste o clipa de bucurievino sa fii unul dintre spiridusii lui Mos Craciun la Chocolat

vino sa fii unul dintre spiridusii lui Mos Craciun la Chocolat

eu nu cred ca trebuie sa faci fapte bune de Craciun. trebuie sa faci fapte bune oricind poti sa le faci. si ma bucur ca am prieteni care fac asta, ba chiar va invita – cu trucuri dulci – sa faceti si voi fapte bune.

***
de miine si pina pe 21 decembrie, multe personalitati publice vind cozonaci si dulciuri incredibil de bune in shop-urile Chocolat din Bucuresti pentru cei 75 de copii de la centrul Comunitar Sfintul Vasile.

e campania initiata de Tudor Constantinescu, cel care se afla in spatele revolutionarii ideii de “cofetarie”, cu minunatele dulciuri de la Boutique Restaurant Chocolat Createur de Gout si pe care-l vedeti in juriul Top Chef.

sigur ca ar fi putut dona direct dulciurile catre centrul de plasament (a mai facut fapte bune, o sa mai faca si alta data, departe de spatiul public), dar ideea Sarbatorilor este despre a imparti cu cei dragi: timp, iubire si, intotdeauna, dulciuri delicioase, iar invitatia este pentru voi – ca un pay it forward al faptelor si gindurilor bune.

***

ideea e simpla: daca veti cumpara cozonaci, macarons, praline sau alte dulciurI de la Chocolat, nu doar ca va veti bucura de unele dintre cele mai rafinate produse din Bucuresti, dar veti si ferici un copil care fie n-are familie, fie vine dintr-una in care saracia l-a impiedicat sa fi gustat vreodata asemenea dulciuri.

i s-au alaturat in demersul lui multi dintre cei pe care-i vedeti la televizor, oameni care indiferent de cit cistiga sau de cit sunt de ocupati, stiu ce important e sa daruiasca din timpul si atentia lor pentru ceilalti (oameni care n-au uitat de unde au plecat si cum erau copii): Razvan si Dani, Catalin Botezatu, Simona Gherghe, Daniel Buzdugan si Mihai Morar, Alexandra Badoi, Anca Rusu, Cristina Dochianu, Iuliana Luciu, Alina Puscas si Crina Abrudan.

****

miine de la ora 16.30 , la Chocolat din Radu Beller 13, Razvan si Dani vind cozonaci, praline, macarons si alte bunatati.

(au tot respectul meu pentru ca si-au gasit timp si pentru un asemenea gest in conditiile in care nu au nicio zi libera pina la Craciun: matinalul zilnic, X Factor in week end – cu repetitiile din timpul saptaminii, alte evenimente corporatiste)

li se adauga Cristina Stanciulescu, publisher Ringier, o alta doamna in fata careia ma plec pentru efortul pe care-l face ca sa fie prezenta si aici (administreaza citeva dintre cele mai importante reviste din Ro, are o emisiune la radio si un copil minunat acasa).

pentru ca stiu cit de dragi imi sunt Razvan si Dani, pentru ca stiu ca am fost colega cu Cristina pe vremea cind am lucrat amindoua la Europa FM, dar si pentru ca stiu ca sunt gata oricind sa particip la fapte bune, am fost invitata ca miine de la 16.30 sa fiu si eu la Chocolat din Radu Beller.

va asteptam deci sa cumparati cozonaci si delicatese dulci ca sa oferim o clipa de bucurie pentru niste copii mai putin norocosi.

***

daca va incurca zapada sau vi se pare ca n-aveti timp, faceti acest exercitiu: imaginati-va ca aveti 7 ani si ca, de Craciun, daca primiti o portocala si un pachet de biscuiti inseamna ca aveti noroc.
dintr-o data, dupa legile lui Mos Craciun, primesti niste prajituri cum nici nu ti-ai imaginat ca exista si ti se spune ca au fost niste spiridusi care au muncit la asta pentru ca ai fost copil bun. simti bucuria? emotia?

ok. de miine si pina pe 21 decembrie, in Chocolat, tu esti unul dintre spiridusi pentru ca daruiesti o clipa de bucurie unor copii.

664
casa vechesi daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

si daca n-o sa-mi mai amintesc nimic?

spun si cred ca cele mai importante lucruri din viata sunt amintirile.

ca trebuie sa ne traim visurile si sa ne experimentam dorintele ca sa avem amintiri.

mai spun ca, atunci cind plecam, nu luam cu noi nimic din toate bunurile strinse si ca plecam cu amintirile noastre.

doar ca in ultima vreme – de la interviul cu Lynne Tolley, mai exact – ma gindesc ca e posibil sa nu plecam nici cu amintirile noastre.

***

m-am gindit zilele astea care au fost orasele din lume prin care m-am plimbat; stiu in teorie ca, exceptind america latina si asia, am vizitat cam tot, dar n-am stiut sa le mai pun pe lista, unul sub celalalt, numele oraselor prin care am fost.

nu mai stiu de multa vreme multe dintre lucrurile pe care le-am trait – in copilarie, in adolescenta sau cind am plecat pe cont propriu prin viata.

de la un parfum sau un cuvint, de la un peisaj sau un chip de om, ies de prin cutiute secrete – din cind in cind – lucruri despre care nici nu mai stiam ca exista in mintea mea.

***

sunt dintre “calatori”, nu-mi place sa prind radacini: nu mi-am cumparat casa, nu mi-am luat masina – ca sa nu fac rate la vreo banca; in general, n-am facut nimic in viata care sa ma lege – mult timp, sau pentru totdeauna – de ceva sau cineva.

Lynne Tolley cea care mi-a dat, involuntar, acest exercitiu de analiza, pastreaza din fiecare oras in care merge  – si calatoreste imens -un album cu fotografii si scrie intr-un jurnal , zilnic, ce-a facut si cu cine s-a intilnit. pentru vremurile cind nu-si va mai aduce aminte si nici nu va mai putea calatori.

ieri ma gindeam ca am pierdut cursa asta, ca daca ma apuc acum de scris intr-un jurnal n-am sa mai stiu sa spun multe dintre lucrurile care mi s-au intimplat. de dimineata, dupa o zi in care – pentru ca n-am putut nota nimic din ceea ce vedeam unde faceam reporting – am tinut minte zeci , daca nu sute de detalii care urmeaza a fi descarcate acum pe hirtie, mi-am dat seama ca si cind nu imi voi mai putea aminti ce am trait, lucrurile si intimplarile acelea vor fi cu mine: pentru ca m-au facut ceea ce sunt. ceea ce voi deveni.

si-apoi, pentru ca asa mi se intimpla mie mereu – se aliniaza cumva planetele cu gindurile mele, am deschis facebook-ul si am gasit asta via Andreea Hanganu: o campanie cu amintiri despre Craciun pentru a atrage atentia asupra uneia dintre cele mai dese intilnite maladii – dementa.

Imagine how frightening it would be to lose your memory. 800,000 people in the UK live with dementia, and this is set to rise to 1m by 2015.
This tumblr brings together thoughts on Christmas and memory, and is part of the Prime Minister’s awareness raising campaign on dementia.
Get involved and tweet us your favourite memory by writing them on a piece of paper, taking a photo and tweeting us using the hashtag #xmas2remember

 

sa cititi aici Xmas to Remember povesti minunate despre Craciun.

inutil sa va spun ca mi-ar fi placut ca si politicienii nostri sa aiba asemenea preocupari.

399
igula capatul luminitelor…

la capatul luminitelor…

la capatul acestor luminite locuiesc eu.

nu e o exprimare poetica, desi poate avea si subintelesuri .

aceasta e rasplata ca aud toate injuraturile meetingurilor de la Universitate: in decembrie, cum ies din casa intru in tara lui Mos Craciun.

anul asta arata atit de bine ca as dormi noaptea pe strada.

 

foto Igu/ Bucuresti Optimist ( o fotografie cu aproape 9000 de share-uri pe FB, si peste 16000 de like-uri)

 

375
picsay-1354296515wine treatement – noua mea descoperire.

wine treatement – noua mea descoperire.

stiu ca ni se spune ca vinul rosu e bun pentru femei cind il beau barbatii, dar e bun si cind il bem noi, femeile. eu stiu citeva sortimente pe care le-as imparti cu greu cu un domn. si doar contra beneficii sigure.

dar, din divizia ma spal cu bere si lapte pe par (experiment descoperit in revista Plafar si executat cu succes spre uimirea oricarui domn care stie mai mult de 3 branduri de bere), tocmai am descoperit un tratament pe baza de vin f special.

un scrub de piele si o crema mousse de corp tot la Plafar gasite. Beauty Nectar e brandul . scrubul e cu simburi de struguri, un fel de sare si sigur ceva zahar, amestecate intr-un ulei super parfumat.
crema de corp arata ca un mousse de vanilie si miroase a struguri.

matase e efectul imediat pe piele. pe cutie si pe site-ul lor – ca am cercetat imediat dupa utilizare pentru ca erau mult prea misto – scrie ca trebuie utilizat ca un tratament timp de 30 de zile , de 2 – 3 ori pe an. am decis ca sunt in tratament cu vin, incepind de astazi.

m-am prins tirziu sa le fac poze asa ca n-am foto cu scrub-ul inainte de a-l folosi, dar am recuperat la mousse-ul pt corp.

daca treceti pe linga un Plafar ( din cele in varianta shop, nu butic de cartier) intrati si mirositi unul dintre produsele BeautyNectar; pun pariu ca o sa vi le treceti pe lista de cadouri de Craciun.

apropo, domnilor, daca nu stiti ce cadou sa faceti doamnelor, aveti incredere in mine – asta e o alegere buna. eu m-am apucat sa scriu despre ele imediat dupa utilizare, iar asta trebuie sa va spuna ceva:)

bonus track – tocmai am primit link-ul asta The Science of Your Brain on Alcohol, Animated

429
melctu pe cine ai suna noaptea?

tu pe cine ai suna noaptea?

ieri, la cafea,  o prietena imi povestea ca i s-a facut rau intr-o noapte, copilul era bolnav si primul gind de ajutor a fost fostul sot ( e divortata). i-a dat sms, doar ca el muncise mult in ziua precedenta si a vazut mesajul abia dimineata cind ea era deja la spital cu copilul.

 

intimplarea a fost ca o reasezare a lucrurilor personale pentru ea: a realizat ca nu trebuie sa se imbolnaveasca, e vital sa fie bine pentru ca , doamne fereste, noaptea nu prea are pe cine sa sune sa o ajute daca e nevoie.

***

e un exemplu al singuratatilor in doi. nu suntem singuri sau singuratici in viata, socializam, iesim, vorbim, dar vietile noastre private se desfasoara in limitele celor patru pereti. iar cind titularul(a) de contract/ partenerul/a lipseste din varii motive, viata noastra se complica.

pe loc am inventariat eu pe cine as suna; am bifat patru persoane. dar am recunoscut si ca, pentru ca am avut probleme de sanatate, am decis sa fac copii de la chei pentru prietenii mei ca sa poata intra in casa in caz de urgenta.

***

tot pe loc am decis ca e un bun subiect de blog, ca, raspunzind la intrebarea de mai jos, am putea avea o mini harda a singuratatilor (sau nu) in doi.

tu pe cine ai suna noaptea (in noaptea in care esti singura) in caz de urgenta?

 

834
VINEXPERT_NEWrasfat de toamna

rasfat de toamna

de citeva zile, cind ma intilnesc cu prietenele mele, ma intreaba ce maninc sau daca sunt indragostita pentru ca… “iti straluceste chipul”

dincolo de complimentul care ma flateaza e un pont pe care m-am gindit ca ar fi bine sa-l stiti (asa mai scriu si eu lucruri pentru femei pe blog, caci am fost foarte ocupata /plimbata/alergata in ultima vreme si am neglijat acest aspect)

 


desi nu par a fi genul, sunt in categoria de femei care isi prepara acasa tot felul de masti de frumusete… zic nu par a fi genul, pentru ca primesc cosmeticele cele mai scumpe, am acces la multe noutati din industria de frumusete.

cu toate acestea am acasa – si chiar execut combinatii ca si cum as fi in laboratorul de chimie – mojar, acid hialuronic (praf), coenzima Q10 ca sa numesc doar citeva dintre ingrediente la care se adauga uleiuri in care dizolv prafurile (pentru ca unele se dizolva in apa, altele in ulei)

astea din foto sunt ale mele, dar mi-a fost rusine sa fotografiez mai multe :)

stiu smecherii cu gomaj –  de la clasicul zahar si/sau malai pina mai rafinatul gomaj din simburi de struguri.

si am o mare bucurie sa ma rasfat in felul asta.

am descoperit recent o masca pentru par din bere si lapte, geniala, si mi-am furat-o de la Chinezu care a facut misto de mine (dupa ce am pus un status pe FB despre asta) cum ca ar fi foarte potrivit sa impartasesc din cunostinele mele pentru blogdebere, ca as fi deliciul consumatorilor. (mrrrr)

 

 

dar cu toate smecheriile astea pe care le stiu si le practic, efectul de stralucire il am de la niste produse geniale pe baza de struguri: Caudalie.

le folosesc de o saptamina ( da, sunt fix produsele despre care vorbea Noemi cind a fost in vizita la unul dintre cele mai celebre Spa-uri din lume) si sunt absolut fascinata de Serul pentru fermitate si crema de zi – Radiance Day Fluid.

 

ca sa intelegeti cit de mult imi plac iata o intimplare amuzanta: de obicei cind plec in deplasari pentru o zi jumatate imi iau bagaj mic ca sa nu mai fie nevoie sa las la cala valiza, sa car totul cu mine in avion. in plus, nu-mi pasa foarte mult daca pierd ceva din valiza – sau valiza cu totul – pentru ca am o deviza “sunt haine si cosmetice, le pot cumpara daca muncesc la fel cum am muncit si pina acum”

asa am procedat si marti cind am plecat la Paris pentru concertul No Doubt by HPconnectedMusic, doar ca la aeroport mi-am dat seama ca nu stiu daca serumul Caudalie si crema de zi sunt in limita de 100 mL acceptati. si iata-ma deschizindu-mi valiza inainte de check in sa verific daca pot sa trec cu ele fara sa-mi las bagajul la cala.

va recomand sa incercati, sunt suta la suta naturale, din extract de struguri si au un efect minunat. in romania le gasiti in farmaciile centrofarm si cred ca le puteti testa chiar la standurile din farmacii.

488
ritmritm

ritm

mi-a luat multi ani sa inteleg ca nu toti fac lucrurile in acelasi ritm cu mine.

ca fiecare invata in ritmul lui, munceste in ritmul lui, iubeste in ritmul lui.

inca mai string din dinti cind explic ceva cuiva si vad ca are nevoie de timpul sau ca sa digere informatia si sa ia decizia: mi se pare ca iroseste ore/zile/luni pretioase.

oricit m-as antrena nu pot sa suport lenesii si indolentii. deci nu m-am schimbat f mult:)

614
startstart

start

nu pornim toti egali la drum; e o iluzie sa ne amagim cu egalitatea.

cum e o mare greseala sa ne imaginam ca toti stam la aceeasi linie de start.

plus ca unele starturi le ratam.

dar sunt mai multe curse. in mai multe directii.

daca ne-am prinde mai repede care sunt start-urile ratate……..

389
obosealaoboseala

oboseala

o simti asezata intre vertebrele 3 si 4 de la git. sta acolo insinuanta si vezi cum incepe sa-si faca loc, sa se intinda apasatoare, ca mercurul, oriunde ar gasi o spartura prin care sa se scurga.

stii ca a cistigat teren cind comentariile celor care nu sunt de acord cu tine te deranjeaza. in mod normal ai spune ca sunt opinii diferite si-ai merge mai departe, acum gindesti ca sunt prosti cei care te contrazic.

a coborit pe sira spinarii prelingindu-se printre vertebre si e in spartura aceea din talie, in gropitele care par sexy in orice costum de baie. iti ingreuneaza pasii, trupul pare o roca pe care un Sisif nevazut – o fi vointa, o fi sufletul – il cara pina in virful muntelui stiind ca o sa cada imediat inapoi.

mergi pe strada si nu te mai bucuri de ceea ce vezi; lucruri care altfel ar fi stralucit in mintea ta – asociindu-le cu povesti nescrise – acum sunt mate, plate, ca si cum un copil murdar de grasime si-a pus degetele mici pe argintaria care stralucea impecabil.

tocmai a ajuns in picioare. o simti in tibii si-n laba piciorului, acolo unde sireturile se incruciseaza jucaus. ieri pareau sireturi, astazi sunt friie grele care-ti apasa pe vene si artere.

vezi cum zvicneste ceva sub piele, linga osul acela rotund pe care bunica il numea “oul piciorului” si, din ritmul regulat, stii ca si acolo iti poti masura pulsul. si daca zvincneste in continuare inseamna ca traiesti, ca intr-un minut, o picatura de singe parcurge traseul complet din inima trecind prin cap, ajungind in picioare si intorcindu-se inapoi in inima. imprastiind-o si pe ea prin corp.

zgomotul masinilor de pe strada te zgiriie in urechi si pare ca ia felie cu felie ce-a mai ramas activ din creierul tau. ca Hannibal care isi pregateste cina in fata femeii pe care vrea sa o impresioneze.

dupa citeva clipe stii c-a ajuns in cap. s-a asezat in frunte, undeva in mijlocul ei, ca un al treilea ochi cu care vezi si simti alterat orice. stii ca o sa se imprastie si pe chip asa ca incepi sa te gindesti la lucrurile pe care le-ai cumparat compulsiv cu iluzia ca-ti aduc relaxarea: geluri, creme, uleiuri. spa-uri.

doar ca oboseala te-a cucerit cu totul. iti vine sa vomiti, ai vrea sa zaci si o voce interioara iti spune ca pozitia fetusului, cu tine chircita in pat, o sa te reenergizeze mai usor.

si-ti vine sa plingi.

– am trait toate stadiile oboselii, chiar si unele despre care nu banuiam ca exista, cred ca as putea scrie pagini intregi despre ea.

– scrie.

turn off

1023
ursvorbe in iubire

vorbe in iubire

am prieteni care viseaza sa-si intilneasca marea dragoste dintr-o iubire la prima vedere. sa o recunoasca in multime – si el/ea simultan sa-l /o descopere – si sa stie ca ei sunt unul pentru altul.

eu imi doream acum ceva ani sa intilnesc omul cu care sa ma inteleg fara sa fie nevoie sa vorbim, din ginduri, semne. sa -l intuiesc si sa ma intuiasca.

(in continuare una dintre placerile mele este sa nu vorbesc nimic intr-o zi, sa ma inteleg cu cei din jur fara vorbe)

***

intr-un mod ciudat tragem inapoi catre ce am fost la originile speciei umane- dorim sa dam la o parte vorbele, ca sa ne ghidam dupa instinct.

suna urit, dar nu e: animale.


536
king douglasintilniri

intilniri

sunt oameni pe care, cind ii intilnesti prima data in viata, ti se pare ca-i cunosti.

oameni cu care vorbesti orice de la prima intilnire, ti-ai putea chiar rezuma viata in 20 de minute.

oameni care , inainte sa afli de exista lor si ei de existenta ta, au facut aceleasi lucruri; au citit aceleasi carti; au ascultat aceleasi muzici; au fost in aceleasi locuri in care ai fost si tu, uneori chiar in aceeasi zi si aceeasi ora.

oameni de care te despart distante in km sau ani, experientele, sexul/genul  sau chiar orientarile sexuale.

ai putea sa spui ca nu esti deloc original, ca n-ai nimic special, ca uite sunt si altii ca tine, si cu toate astea ti se pare ca sunt prelungirea ta, sau tu  esti continuarea lor.

***

in ultimele saptamini am intilnit citiva oameni din astia.

foto King Douglas

516
anonimulAnonimul meu

Anonimul meu

*anonimul – editia IX, 2012

la ora la care scriu aceste rinduri, m-am despartit emotional de festivalul Anonimul pentru ca sunt deja de 2 zile la un alt proiect, unde urmeaza sa scriu povestea unui copil care pleaca pentru prima data intr-o tabara si i se schimba viata, dar chiar si-asa, de departe – si in km si emotional -,  tot m-am mai gindit la experientele de la Anonimul.

dincolo de filme intotdeauna festivalul asta are ceva care ma face sa iau cu mine acasa o multime de secvente.

fiecare are nevoie de timpul sau

ieri, in parc Aventura din Brasov o fetita n-a vrut sa faca niciun traseu: ii era frica. s-a uitat o vreme la colegii ei de clasa care executau catarari si, cind unii deja terminasera primul traseu, a decis ca va urca si ea. mi-am amintit de Andi Vasluianu care povestea in excursia noastra cu barca prin Delta despre experientele lui de pedagog (marea sa bucurie, dincolo de actorie) cind o eleva de liceu a stat citeva saptamini in sala nedorindu-si sa urce pe scena, dar cind a intrebat “acum pot sa urc?” si si-a spus rolul, i-a facut praf pe toti.

“fiecare are nevoie de timpul sau, are ritmul sau si trebuie sa ii simti cum sunt”, ne-a zis atunci Andi si eu ma gindeam ca profesorii, cel mai adesea, n-au nici timp, nici fler ca sa respecte ritmul de invatat al copiilor. cum si noi, in viata, respectam foarte rar ritmul si timpul de asimilare al informatiilor partenerilor/colegilor/prietenilor nostri.

Andi a fost o surpriza pentru mine la aceasta editie de festival Anonimul, nu-i stiam latura asta, dar mi-am promis sa cercetez, sa ma documentez si sa fac curind un profil al lui care sa va surprinda si pe voi:)

***
sportul te invata sa faci lucrurile perfect

de saptamina trecuta de cite ori am sa am treaba cu Dorian Bogutza am sa ma gindesc zimbind ca e cititor de Time.

eram intr-o seara la masa – cind am avut o disputa simpatica pe talent vs charisma – si am ajuns sa povestim despre olimpiada. eu citam dintr-un articol din Time despre o gimnasta americana si Dorian a intrebat “Time, revista?”, dupa care mi-a spus ca o are in bagaj:)

in seara aceea Dorian a spus “Sportivii de performanta invata ca lucrurile trebuie facute intotdeauna perfect pentru ca orice eroare inseamna accidentari, iar asta se translateaza si in viata”.

El stie bine pentru ca are prieteni apropiati campioni nationali la atletism.

bonus track la povestirile de mai sus, un film de scurt metraj cu Andi Vasluianu si Dorian Boguta :)

***
un tata misto

habar nu aveam ca Tudor Giurgiu e un tata asa de misto. pastrez in minte o imagine cu el in timp ce vorbea la telefon, rezolvind treburi de la birou, iar fiul lui, Stefan, impreuna cu fiul Adei si a lui Alexandru Solomon, Filip, pescuiau in buzunarele lui din spate:) mai exact stateau artirnati cu ambele miini, fiecare intr-un buzunar al blugilor lui Tudor, tirindu-se dupa el.
Tudor, calm, isi continua treaba, ii timp ce ii mai incuraja si pe pusti la pescuit.

***

replici, in timp ce ne chinuiam sa transferam prin bluetooth niste fotografii.

cind telefoanele, aflate fata in fata, nu se “vedeau” in bluetooth – citeodata stai unul linga altul si nu te vezi

cind pe ecranul telefonului meu a aparut “imperecheat, dar nu conectat” – la fel e si in viata, te imperechezi de multe ori, dar de mult mai putine ori te conectezi

cind telefonul m-a avertizat ca nu am deschis nush ce – intotdeauna tre sa dea amindoi, nu doar asa sa primesti. mai da si tu ceva.

N-am reusit sa transferam fotografiile (pe care le vedeti aici), dar a fost simpatic dialogul cu Claudiu Mitcu, fiecare punind in spatele vorbelor experiente pe care desi celalalt nu le stia, le intelegea din propriile-i trairi.

***
conversatia de mai bine de 2 ore cu Dan Chisu despre de ce face film, ce regreta si ce-l bucura din anii care au trecut pina la a ajunge sa faca regie. o discutie cu garda jos, pe care nu pot sa o exemplific cu nimic pentru ca nu i-am cerut voie lui Dan.
dar au fost momente in care ascultindu-l, ma gindeam ca l-am judecat gresit de multe ori.

***

excursia la Sulina, cu sincronicitatile ei minunate, relaxarea alaturi de Raluca Andreescu (vodafone) si aventurile lui Piulitza (nescrise inca, dar vor veni curind), discutiile cu Carla Teaha despre cit cauta pe dinauntru un actor, emotiile Florinei care a luat premiu special din partea comunitatii online, conversatiile cu Sandi (Alex Sandulescu, directorul B24 fun) si cu Adrian Popescu (director marketing Radio Guerrilla) care – atunci cind sunt cu garda jos si-si dau jos haina de sef care trebuie sa performeze perfect – sunt minunati cu micile sau mai marile lor griji, temeri, emotii.

***
Multumesc Miruna

e insa o secventa care s-a intimplat in fata mea si care descrie cel mai bine ce am vrea noi toti cei care am fost la anonimul sa spunem, am scris-o pentru ultima mea relatare despre festival in aplicatia Cinefili in Delta, creata de Vodafone pentru festival, dar o transcriu si aici.


Pe pontonul de unde luam barcile care ne aduceau la Murighiol, locul de unde ne luam masinile catre casa, Filip baiatul de 6 ani al producatoarei Ada Solomon si al regizorului Alexandru Solomon, isi tinea mama de mina.

“Mama, mama, iti multumesc ca ai ales sa venim in locul acesta minunat. A fost perfect”. De la inaltimea virstei lui, ii ajungea mamei undeva aproape de cot, asa ca doar si-a aplecat putin fruntea si i-a sarutat mina.

“Nu mie trebuie sa-mi multumesti, ci Mirunei”. (n. mea Miruna Berescu, directoarea festivalului).

Filip s-a desprins de mama si si-a alergat catre Miruna.

Gestul lui, cu inocenta virstei, vorbeste cel mai bine despre Raiul – cinematografic si nu numai – care e la Festivalul Anonimul de la Sfantu Gheorghe.

Miruna, sa stii ca si noi am fi vrut sa facem la fel ca Filip, dar ii multumim lui ca a fost, indirect, purtator de mesaj. Si iti mai multumim o data si aici.

*

Sper sa ne vedem la editia 2013, una foarte speciala: 10 ani de Anonimul.

603
picsay-1344334627bucuriile mele

bucuriile mele

foarte rar ma intreaba lumea care-s pasiunile mele. fie ca ne intilnim fata in fata, fie ca ma roaga sa raspund la intrebari pentru cite un articol. ma gindesc ca pasiunile mele sunt la vedere, in fiecare zi scriu despre lucrurile care-mi plac.

simona florea de la autentici.ro s-a gindit insa sa ma intrebe asta pentru un interviu si, fata in fata, cu intrebarea venita pe mail a trebuit sa ma gindesc foarte serios la un raspuns.

Pasiunile mele tin de liniste… sa citesc, sa vad filme, sa merg la teatru. Nimic special. Imi place, de exemplu, sa merg dimineata in Cismigiu, e o terasa linga debarcader, pe lac si sa stau acolo sa citesc.

In ultimii ani am devenit foarte pasionata de studierea structurilor narative, am facut chiar si un curs de scenaristica, tocmai pt a invata ce fac scenaristii in plus fata de jurnalisti, asa ca citesc multe cursuri despre scrieri:)

asta e raspunsul pe care l-am dat (toate intrebarile si raspunsurile sunt aici)

*

de dimineata – sunt la festivalul anonimul, in raiul numit Delta – ma gindeam ca lucrul care ma bucura cel mai mult e linistea.

pe la 6 si un sfert dimineata toata lumea din green village dormea , era asa de liniste incit auzeam o albina care era pe mini -lacul din fata mea, unde sunt citiva nuferi.

oamenii isi doresc intotdeauna ce nu au:) eu imi doresc sa existe zile in care sa nu aud niciun glas, sa nu vorbesc nimic, sa ne intelegem cu totii prin a simti si a intui, nu prin a vorbi.

*

sa nu ma intelegeti gresit, imi face foarte mare placere sa vorbesc cu oamenii, sa descopar povesti si locuri noi si sa le spun mai departe. dar ceea ce ma bucura cu adevarat e linistea, totala, afara si pe dinauntru.

433
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!