Category : personal

aleedoua lucruri magice din ziua de ieri

doua lucruri magice din ziua de ieri

saptamina asta a fost una complicata. am avut timp (n-am putut sa dorm) sa fac curat in mintea mea si facind curatenie am tot gasit lucruri care intrau la categoria “de aruncat”.

ieri, dupa indelungi sesiuni de curatenie interioara, n-am avut cea mai vesela si mai buna zi.

doar ca, in programul meu, au aparut doua evenimente foarte speciale.

primul a venit dupa vizionarea filmului August: Osage Country – care e un film greu de purtat la vizionare, am scris despre el aici.

la iesirea de la AFI m-am suit intr-un taxi si, ca de obicei, mi-am deschis telefonul ca sa raspund la mailuri si sa rezolv lucruri. dupa 5 min, cind mi-am ridicat privirea din ecran, am constatat ca mergeam intr-o directie putin gresita. i-am spus taximetristului fara vreun repros ca a ocolit (n-aveam energie sa am vreun repros, veneam dupa un film care vorbea fix despre reprosurile facute aiurea, asa ca am fost clean, fara nimic special in voce) ca ii era mai simplu pe un alt traseu.
el s-a fisticit, m-a intrebat de citeva ori pe unde sa o luam, iar cind am ajuns la destinatie si a inteles care ar fi trebuit de fapt sa fie traseul, nu a vrut sa-mi ia banii pe care-i afisase aparatul + bacsisul lui: 15 ron.
“E prea mult doamna, v-am ocolit si v-am ocupat si timpul” si-a oprit doar 10 ron.

al doilea eveniment a fost intilnirea cu o tinara doamna despre care multi spuneau in urma cu ceva ani – pe cind ea lucra la MTV, iar eu la EFM – ca semanam. ne confundau chiar si ne ziceau pe numele celeilalte :)
ei bine, aceasta tinara doamna mi-a spus in 10 min o poveste despre credinta, despre lupta si vointa care mi-a adus de citeva ori lacrimile. o poveste despre lupta pentru supravietuirea fiului ei cel mic. o poveste despre cum sa crezi in intuitie ca sa alegi cel mai bun tratament – care poate nu e cel mai stiintific, despre cum sa te duci literalmente la capatul lumii ca sa-i fie mai bine celui pe care-l iubesti. si despre cum o piedica mare din viata iti poate arata vocatia ta.

seara cind am ajuns acasa m-am gindit ca si in cele mai grele zile ale noastre sunt in jur oameni si intimplari frumoase. trebuie doar sa le vedem.

si , poate ca e doar o coincidenta, dar pentru prima data in saptamina asta am dormit. mult.

later edit: acest text a fost scris dimineata, la 6, cind m-am trezit. intre timp (e ora 15 cind devine public) am realizat ca nici mult somn nu e bun. pina acum o jumatate de ora am crezut ca e joi, nu vineri:)

1065
OnteachingJournalism1despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

despre sex, moarte, libertate – cel mai personal interviu la care am raspuns vreodata

nimeni, pina joia trecuta, nu m-a intrebat intr-un interviu despre sex sau despre moarte. nimeni nu m-a intrebat despre iubire.

de asta cind i-am vazut intrebarile lui Alex Gavriliu, pe care nu-l cunosc, nu l-am intilnit niciodata, am acceptat pe loc sa raspund.

si cum stiu ca nu ma voi mai intoarce curind la asemenea subiecte, m-am aseazat la scris si am raspuns sincer, riguros, cu garda jos.

va invit sa cititi 3 dintre poate cele mai intime raspunsuri pe care le-am dat vreodata in spatiul public.

7. Care este părerea ta față de moarte și cum te raportezi la acest fenomen ?

M-am intilnit direct, frontal, cu ideea de moarte. Acum ceva ani mi s-a spus “intr-un an ai sa mori”. Eu insistasem cu multa forta si putere de convingere sa mi se spuna care-s pasii urmatori si medicul se conformase. Stiu ca am inspirat adinc si ca primul gind pe care l-am avut, si pe care l-am rostit cu cea mai clara si mai rece dintre vocile pe care mi l-am auzit vreodata, a fost “ok, si cum facem ca anul acesta sa fie frumos?!”.

Urmatorul gind a fost sa fac “curat” in viata mea ca sa fie suferinta mai usoara pentru ceilalti, daca e sa nu mai fiu. Astazi stiu ca asta e o prostie, pentru ca vor fi intotdeauna oameni care vor suferi daca pleci, oricare ar fi plecarea. Uneori vor suferi si se vor chinui mai mult decit tine, tocmai pentru ca te iubesc.

Nu stii cum te raportezi la moarte pina nu esti fata in fata cu ea. Nu stiu cum m-as raporta miine pentru ca miine o sa fiu diferita de cea care eram acum citiva ani. Ma preocupa mai mult prezentul si experienta pe care o am pe drum catre destinatia aceea, care s-ar putea sa nici nu fie finala. Stiu insa ca nu ma sperie, deloc. E parte din ceea ce suntem.

Cred insa ca ne consuma mai mult suferinta si moartea celor dragi noua si asta mi se pare frumos si altruist – pentru ca le dorim sa nu sufere. Ne sperie ceea ce nu tine de noi, mai ales cind repercursiunile sunt asupra celor pe care-i iubim si nu cind suferinta e in dreptul nostru. E frumos ca am ajuns la forma asta de, sa o numim, umanitate.

***

11. Intimitate, sex, amor, dragoste – o arie care intereseaza dar si sperie uneori pe multi oameni. Cat de important este pentru tine acest aspect si cum crezi ca ar trebui abordat, manifestat in general?

E una dintre formele prin care vorbesti cu cel/cea pe care-l(o) iubesti (sau nu… dar sa raminem la iubire :) ) intr-un context care implica placere imediata. E cu efect instant si asta e extrem atractiv si de tentant si poate da o oarecare dependenta de celalalt.

Dar pentru ca e o forma de comunicare –uneori mai sincera decit orice cuvint – e util sa fii atent la celalalt, sa-l asculti si sa te asculti, sa-l simti si sa te simti, sa fii preocupat de placerea si confortul celuilalt si sa ai libertatea sa experimentezi. E frumos sa poti sa comunici cu celalalt fara cuvinte. Imi place sa comunic cu celalalt fara cuvinte, sexual sau nu.

Sub influenta culturii pop (filme muzici carti) oamenii pun tot mai multa presiune pe ei insisi cind e vorba de relatii si de “performanta sexuala”, cred ca de aici vine “speriatul” de care vorbesti. Dar sintagma “performanta sexuala” are in conceptul ei, la capatul liniei, o evaluare care inseamna o validare. Si daca te sperie validarea respectiva inseamna ca ti-a fost activata o frica. Daca partenerul stie sa te incurajeze si nu mai simti nevoia acestei validari continue, e perfect. E valabil nu doar sexual, ci pentru intregul context al unei relatii.

Magia e cind se intimpla in dublu sens, adica validarea vine din partea ambilor parteneri, unul catre celalalt. Unul e sprijin si-i da aripi celuilalt, dar si viceversa. Si stiu ca exista magia asta pentru ca mi s-a intimplat. Si sper sa mi se mai intimple. :)

Daca nu se intimpla, desi stii ca tu ai fost acolo, onest(a), atent(a), daruind constant si strunindu-ti ego-ul, e usor sa-ti pui intrebarea “as vrea sa fiu alaturi de cineva care-mi activeaza fricile, in loc sa ma ajute sa le depasesc?!” Mai greu e sa gasesti forta sa actionezi dupa ce ti-ai raspuns. :)

***

13. Spune-mi primele 3 ingredinte pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Iubire, putere de a darui, intelepciune. Mai adaug rabdare, smerenie si exercitiul continuu de a invata sa fii liber, sa faci fata libertatii.

Cind un om incepe/incearca sa fie liber – in sensul definitiei lui Noica “neatirnarea de oameni si lucruri” – i se activeaza spaime si nesigurante.

Incercati sa oferiti libertate iubitilor, iubitelor voastre; daca nu se sperie ca nu-i sunati sa-i verificati ( gelozia e o forma de confirmare a iubirii pentru foarte multi), daca nu intra in panica pentru ca nu depindeti de ei, si daca si reversul in dreptul vostru e valabil (nu va geloziti, va simtiti in siguranta in relatie cind celalalt nu depinde de voi) inseamna ca iubiti pentru cum ESTE celalalt, nu pentru ceea ce ofera (emotional sau material).

Cu genul asta de relatie-legatura-conexiune cred ca poti sa construiesti pe termen lung pentru o viata bogata, linistita si implinita.

Pentru ca viata asta, cum o descrii tu, la capatul liniei nu poate fi decit in doi – sau in mai multi membri ai familiei (copii, nepoti).

 

***

mai spun in raspunsurile pentri Alex ca nu stim sa recunoastem fericirea desi ea e prezenta non stop, povestesc despre cum e sa te lupti cu mintea si trupul tau ca sa-ti depasesti niste limite si multe altele legate de linistea pe care poti sa ti-o gasesti pe dinauntru. Cum ziceam, nu cred ca ma voi mai intoarce vreodata la subiectele astea, dar mi-ar placea sa cititi si sa va ginditi o clipa la ce am scris, la ce cred.

cu siguranta nu sunt cea mai desteapta, cea mai inteleapta, cea mai cu experienta in/de viata, dar pentru mine lucrurile astea functioneaza si e o sansa (oricit ar fi de mica) sa va spuna si voua ceva.

il puteti citi aici.

multumesc

2011
vintdespre o nevoie de singuratate

despre o nevoie de singuratate

prin 2007-2008, am avut la revista pe care o conduceam un dosar despre singuratati de multe feluri. povestile unor oameni care resimteau singuratatea ca pe o povara si care ascundeau mici drame.

in timpul sedintei de redactie cind fiecare a prezentat subiectul pe care-l gasise, am anuntat echipa ca vreau sa scriu si eu o poveste, personala, despre nevoia de a fi singur. reversul de la ce aveam in majoritatea povestilor.

n-a protestat nimeni, le eram sefa, ma lasau oricum sa fac ce vreau.

doar ca atunci cind am scris textul, dintr-una, organic (ceva f nespecific mie pt ca in general cind ma asez la scris stiu structura, stiu ce directie are textul si unde ajung cu concluzia, plus ca editez de multe ori)  si l-am dat secretarului de redactie, Ana Oprea care era psiholog de meserie, Ana a zis “nu poti sa publici textul asta, hai sa-l mai editam”. A scos multe dintre lucrurile care ar fi parut grele pentru oameni, m-a rugat sa adaug si partea mea sociala, activa, ca sa nu inteleaga lumea ca-s prea stranie:)

nu mi-am imaginat ca textul ala va avea impact, nici nu ma interesase ce impact urma sa aiba, voiam doar sa arat printr-o poveste reala ca sunt oameni care au nevoie, din cind in cind, de o forma de singuratate ca sa se regaseasca pe ei si sa se aseze ei in ei; numai ca dupa ce a aparut revista am inceput sa primesc mailuri de la regizori, actori, de la oameni pe care nu-i intilnisem niciodata. toti ziceau “si eu sunt asa”

nu mai am textul, iar revistele vechi se afla intr-un depozit departe de mine, dar in esenta vorbeam despre cit de mult timp aveam nevoie sa asez in minte informatiile si emotiile multe pe care le primeam zilnic, cum imi luam cel putin o zi pe saptamina doar pentru mine, in care nu vorbeam, nu socializam si cum imi afecta viata personala aceasta nevoie a mea de o anume singuratate.

astazi am primit un mail cu subiectul “ca tine” si era un link la un text.

The other day I heard a fun-loving morning show radio host say she needs to be in the house alone often in order to be civil.  Having someone in another room of the same house isn’t good enough.  She can feel them there.  I loved that she said that because I am the same way.  Also, she’s a highly visible and outgoing personality, yet she still requires time to herself (completely) in order to carry on as a decent human being. Introverts are not all recluses hanging out in dusty homes with cats and classic books (not that there’s anything wrong with cats and classic books;). We get out and rock it, but then we need to withdraw from that buzz because if we don’t we will feel like an overdone steak, no life, no juice.

(…)

That hurt is there in adults’ eyes too. They don’t understand how one day we can spend every waking moment with them working, conversing, giggling, creating, smooching, etc. and the next we want to watch Downton Abbey by ourselves. They want more of the high-energy or deep listening us, but unfortunately that fun dear girl or guy can grow fangs or grow weepy if pushed to be out-going and devoted for too long.

Our brains process everything so deeply it’s tiring. We need time to live in our inner world. We need to recoup bubbly energy by visiting our thoughts, creativity and feelings. We need to go internal in order to express ourselves generously externally.  Solitude expands us (and everyone really). It makes space within us so that we can take in more from the outside.

 *

astazi nu mai sunt chiar asa cum scriam in textul din revista, adica m-am mai educat sau au avut rabdare altii cu mine si m-au imblinzit. compensez nevoia de a fi singura din cind in cind cu lungi plimbari prin parc, aproape zilnice, ca sa-mi asez gindurile, dar in continuare una dintre cele mai mari placeri ale mele (pe care mi-o duc la capat din ce in ce mai rar, din pacate) e sa stau cite o zi fara sa vorbesc, fara sa socializez cu nimeni.

si sunt sigura ca sunt multi ca mine, tocmai de asta am scris din nou despre acest subiect. poate va regasiti.

intregul text primit pe mail e aici

1734
shutterstock_161103986to do list

to do list

m-am intors la munca si, evident, am inceput cu un “to do list”, unele lucruri de facut pe termen scurt, altele pe termen mediu si unele de urmarit pina catre sfirsitul anului.

nu e vorba de rezolutii – nu cred in rezolutiile de inceput de an, ci in rezolutiile din zilele in care te prinzi ca poti sa faci mai mult, pt tine sau pt altii; de data asta, e vorba de planning de business ca sa pot sa fac lucruri coerent.

in timp ce imi faceam planningul, suna o prietena,ma intreaba ce fac, ii explic ca imi asez lucrurile in ordine pe termen mediu acum cit am mintea libera pentru ca de miine muncesc, o sa ma ia valul lucrurilor de rezolvat si e bine pentru mine sa ma mai intorc din cind in cind la lucrurile pe care eu le doresc pentru mine, nu ce ma pun/ roaga altii sa fac.

contractele/ propunerile de business pe care le primim sunt rezultatul perceptiei oamenilor despre munca noastra declinata in nevoile lor. daca am face doar ceea ce ne solicita altii, ne-am departa incet incet de la ceea ce suntem noi.

de asta, eu am o regula nescrisa, dar respectata, ca la fiecare 3-4 luni sa creez un proiect care sa ma defineasca pe mine, sa-mi apartina integral si sa consolideze ceea ce vreau eu sa fiu/invat/fac.

dupa ce incheiem conversatia, imi trimite acesta fotografie cu mesajul “tu, la 70 de ani”

da, probabil ca si la 70 de ani voi face to do list cu lucruri, dar unde gasesc eu un domn care la anii aia sa mai citeasca ziarele?!

foto de cover “to do list via shutterstock

 

 

1193
mihaela marin2014, bine ai venit. astept 2015:)

2014, bine ai venit. astept 2015:)

in delta, cind barcile/salupele se intilnesc pe canale isi reduc viteza. unda de energie pe care o transmite apa, valul care se face de la viteza cu care trece o barca, poate rasturna cealalta barca, asa ca incetinirea e un semn de protectie si de respect. si pentru ca incetinesc, oamenii din barci au timp sa se salute. mai ales ca se vad rar.

*
2013 e primul an in care nu am facut un bilant detaliat, pe luni, cu amanunte de culise, pe blog de la ce a fost.

a fost un an bun.
am luat premii pentru munca mea, am facut parte din juriile unora dintre cele mai importante competitii din tara si-am schimbat putin (in bine, sper) viata unor scriitori, actori, studenti, jurnalisti cu deciziile privind premiantii.
am fost implicata in organizarea (in partea de comunicare) a unora dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului (fest international de teatru de la sibiu, fest anonimul, campania UNITER artisti pentru artisti), am trainuit – la TIFF- actori cum sa comunice mai bine.
una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din 2013 e faptul ca, impreuna cu Tiberiu Mercurian, am schimbat ceva in Sibiu pentru totdeauna. si-mi place mult pentru ca iubesc Sibiul, dar si pentru ca oamenii nu vor afla cum de s-a schimbat un anume loc care o sa-i bucure multi ani de acum incolo.:)
am lucrat pentru si cu VUNK in proiecte minunate si gasca de nebuni simpatici de la Sublime (compania care manageriaza trupa VUNK) m-a facut de multe ori sa fiu foarte mindra ca-i cunosc si lucrez pentru ei.
am vorbit in conferinte si-am incercat sa spun, pe limba mea, despre lucrurile in care cred, sperind ca asta ii va ajuta si pe altii sa mearga pe drumul lor cu hotarire si rabdare.

doar ca in reportofon sunt interviurile de la cel putin 8 povesti care asteapta sa fie transcrise de luni de zile. in draft sunt alte citeva articole neterminate. iar pe drum sunt niste prieteni cu care n-am vorbit la fel de des ca in anii trecuti si niste lucruri-situatii-intimplari -povesti-amintiri aminate sau abandonate.

iar 2014 va fi probabil unul dintre cei mai aglomerati ani cu care m-am confruntat pina acum.
stiu ca o sa fac proiecte frumoase care o sa ma bucure si de care o sa fiu mindra, ca o sa-mi implinesc cel putin unul dintre visurile mele mari.
dar la fel de bine stiu ca o sa traiesc in viteza, cu disciplina si cu un timing perfect calculat al fiecarei zile pentru ca altfel n-am sa pot sa duc la bun sfirsit multele puncte de pe to do list.

astazi vreau doar sa le multumesc celor care au incetinit barca lor ca sa ma lase (si) pe mine sa trec. pentru ca reducindu-si viteza cu care au mers pe linga mine, am avut timp sa-i salut si sa-i mai vad din cind in cind. si pentru ca, incetinind, nu ne-am scufundat.

sa va fie bine si sa ne auzim fericiti si linistiti pe 1 ianuarie 2015

*
fotografie de Mihaela Marin (poate cel mai linistitor si mai emotionant loc din Delta, acolo unde Dunarea se varsa in Marea Neagra)

1440
shutterstock_151321298o urare de Craciun: never ever give up

o urare de Craciun: never ever give up

stiu ca se ureaza cu sarmale si veselie, cu cozonaci si cadouri, dar…

mai stiu ca obisnuiesc sa urez in fiecare an sa simtiti, sa fiti atenti la ce e in jurul vostru si sa lasati gindirea deoparte ca sa traiti cu sufletul. pentru ca “daca nu simti, n-are niciun rost”, cum zice o doamna dramaturg (Sarah Kane), daca nu faci din credinta orice mic lucru pe care-l ai de facut, n-o sa te bucure chiar daca o sa-l duci la bun sfirsit.

si e un frumos exercitiu sa inveti sa simti lucrurile si faptele.

( e amuzant chiar si pentru mine ca perseverez sa fac aceasta urare. iata cum arata ea in 2011 si in 2012 :) )

anul asta mai fac o adaugire, dintr-unul dintre darurile speciale pe care le-am primit de Craciun. Alina Jantea de la DC Comunication mi-a facut urarea asta. “Never ever give up”

luati-va 15 min si ascultati povestea lui Diane Nyad care la 63 de ani a traversat inotind oceanul din cuba in america. o performanta pe care niciun alt sportiv nu a reusit sa o faca, la nicio virsta.

e poveste despre cum sa te lupti cu ego-ul, cum sa lupti cu mintea si trupul tau, cum sa-ti urmaresti visurile si sa intelegi cu fiecare celula a creierului si corpului tau ca atunci cind iti implinesti un vis nu e doar despre a detine/obtine ceva, ci si despre cum te-ai transformat pe drumul pe care l-ai parcurs pina ti-ai indeplinit visul.

e despre victorii, dar si despre cum sa fii parte dintr-o victorie fara sa fii tu in fata.

15 minute care vor fi ca si cum l-ati intilnit pe Mos Craciun care traieste pe dinauntrul vostru

sa aveti intelepciune, rabdare, iubire si sa luptati ca sa va impliniti visurile.

never ever give up

si sa continuati sa invatati sa va struniti ego-ul. e ceea ce va doresc (si imi doresc) zilele astea si in oricare alta zi din an.

Craciun bun si cald.

foto via shutterstock

2193
shutterstock_bakingsa coacem idei

sa coacem idei

m-am trezit de dimineata cu gindul ca trebuie sa se simta in casa atmosfera de sarbatori de iarna.

asta pentru ca locuiesc in orasul lui Mos Craciun: pe fereastra aud colinde de la tirgul de Craciun de la Universitate, daca ies din bloc in fata e avalansa de luminite colorate.

pe la prinz m-am apucat sa coc fursecuri – din alea cu unt, ca-n copilarie.

suna un prieten.

– ce faci?

– coc prajituri. m-am trezit de dimineata cu dorinta sa miroasa a prajituri in casa.

– si la ce te gindesti?

– la lucrurile pe care le am de facut pina la sfirsitul anului si in prima parte a anului viitor. de ce?

– vrei sa faci o schimbare?

– de ce intrebi?

– pentru ca incerci sa recreezi atmosfera din copilarie, confortul de atunci.

***

si uite cum o actiune simpla si dragalasa de week end a fost transformata intr-o analiza psihologica.

si de la a coace fursecuri am ajuns la a coace idei

 

929
shutterstock_old handcum mi-am inceput saptamina cu lacrimi, de drag.

cum mi-am inceput saptamina cu lacrimi, de drag.

putin mai devreme a sunat la usa vecina de pe palier.

are aproape 80 de ani  si e foarte simpatica ( e cea care, dupa ce m-a auzit cintind, mi-a zis “mama, e bine ca tu scrii” ); o vad rar, cind ii mai sun la usa ca sa-i las cite ceva bun de mincare, dar de cite ori o vad ma cearta ca “nu te asezi si tu la casa ta, sa faci un copil”:)

de data asta avea in mina un pachet pe care un curier il lasase la ea, pentru ca n-am fost acasa in week end, si-un bol cu gris cu lapte, cald.

mi le-a dat si mi-a zis

” toata lumea te iubeste. uite ai primit o agenda pe care e scris chiar numele tau. si noi te iubim”

i-am multumit frumos si-am ripostat:

“ei, doamna, nu e chiar asa. de ce sa ma iubeasca?!”

“te-am vazut la televizor saptamina trecuta si m-am gindit ca trebuie sa te iubeasca lumea pentru ca si mie mi-ai fost draga”

pe dinauntrul meu s-a facut mai cald si mai moale decit grisul cu lapte din bol si mi-au dat lacrimile.

am realizat ca ieri va provocam sa faceti o fapta buna, sa treceti de la vorbe la fapte caci doar asa se poate schimba lumea din jurul nostru – nu cu vorbe patriotarde rostite o data pe an -, iar astazi mi s-a intimplat tocmai mie fapta buna.

si ziua a devenit mult mai frumoasa.

 

 

1425
cristian_deliu_fostul_hotel_continental_al_vechiului_bucurestisa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

sa poti sa traiesti ca in vremea interbelica

probabil ca voi supara pe multi cu ceea ce urmeaza sa scriu, imi cer scuze in avans, nu vreau sa jignesc pe nimeni. e doar o constatare.

*

de cind am putut sa aleg unde sa locuiesc in bucuresti, am evitat cartierele. insiruirea de blocuri cu scari multe, culoare lungi si multi vecini.

oameni care-si cara grijile cu ei de dimineata pina seara in plasele de plastic in care au si pachetul de mincare pentru ziua de munca. oameni care se imbraca in gri si negru, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca e cel mai ieftin – rezista la tavaleala. printre ei sunt oameni care vorbesc urit, in sensul de agresiv meschin, cu rudele sau prietenii lor; printre ei sunt oameni care miros urit si care – pentru ca nu au bani – nu-si mai pun de multa vreme problema esteticii hainelor, a chipului, a vietii in general.

e o lume in cartier pe care eu o vad rar si de cite ori o vad, ma face sa ma doara stomacul gindindu-ma cita tristete ascunde.

de asta locuiesc in mijlocul capitalei pentru ca, mental, emotional, sa ma simt zilnic ca in vacanta. ca si cind as fi intr-un loc magic.

in centrul capitalei pare ca lumina e alta, cladirile spun povesti din vremea interbelica si uneori mi se pare ca traiesc atunci. ma rog, intr-o varianta putin actualizata la imbracaminte pentru ca femeile care stau la terase – burghez, alaturi de domni care citesc ziarul sau de prietene cu care-si impart povestile –  nu mai au intotdeauna eleganta de atunci.

desi mai vad, din cind in cind, palarii cu boruri frumoase si, destul de des, camasi de matase cu fuste cambrate care marcheaza perfect jumatatea genunchiului.

stiu ca ma protejez ca intr-un glob de sticla traind in “centrul vechi”, dar de fiecare data cind merg intr-un cartier al capitalei ma incarc cu energia trista si cenusiul locului. mi s-a intimplat astazi si, pe drum cind plecam de acolo, mi-am dorit ca fiecare dintre copiii care locuiau pe strada unde am fost eu sa-si permita cindva in viata asta sa locuiasca intr-un centru vechi: al Bucurestiului sau al oricarei alte capitale europene.

ceea ce va doresc si voua, macar pentru o luna, daca nu locuiti intr-o cladire care spune o poveste si in care soarele intra frumos pe geamul mai mare decit standard-ul blocurilor comuniste.

1523
shutterstok lightlumina de pe drumurile pe care n-au fost altii

lumina de pe drumurile pe care n-au fost altii

intr-o inregistrare care a fost difuzata astazi la Smart FM, Cristina Stanciulescu cea care realizeaza Interviurile SMART, m-a intrebat daca nu mi-e frica sa merg pe drumurile pe care n-au mers altii, facind aluzie la faptul ca e parte din mine sa fac de cite ori este posibil lucrurile diferit de ceilalti.

in timp ce rostea intrebarea, mintea mea a asociat cuvintul “drumul”  nu in sensul metaforic, ci in cel direct si aveam in minte o autostrada sofisticata cu multe benzi pe care merge multa lume in viteza, dar si reversul – un drum pe munte, nici macar pietruit, ingust.

si mi-am dat seama ca, pe oricare dintre aceste drumuri, mi-ar fi frica daca ar fi intuneric si daca n-as stii ce se afla la capatul lui.

***

toti avem drumuri pe care mergem prima data prin viata, chiar daca reprezinta carari batute inainte de altii: cind ne indragostim prima oara, cind mergem la scoala prima oara, sau la primul loc de munca, sau ne mutam intr-o casa cu iubitul/(a), cind ni se naste primul copil sau… lista e lunga.

ce e “prima data” pentru mine poate sa fie banal pentru altul, dar si pentru el exista, astazi, acum, o prima data de la ceva. un drum pe care n-a mai fost.

toti avem frica de a merge pe un drum necunoscut, mai ales cind el pare salbatic, intunecat si nici nu stim foarte bine unde duce.

doar ca daca stam si ne ascultam, daca ne preocupam sa ne luminam mintea, reusim sa facem lumina si pe carile pe care mergem.

frica dispare intotdeauna in prezenta LUMINII.

*

despre asta i-am vorbit Cristinei Stanciulescu, despre a te lupta cu frica de a merge pe carari noi, luminindu-ti mintea.

despre constientizarea faptului ca cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra si nu in afara ei. si ca uneori cind noi nu putem face lumina, putem cere sprijinul prietenilor sau… oamenilor luminati. (si nu, n-are legatura cu religia ceea ce cred si scriu aic

daca te gindesti la asta cind ti se pare ca nu mai gasesti drumul apar din tine, sau de la cei din apropierea ta,  suficiente surse de energie ca sa se aprinda ceva lumina pe carare.

foto via shutterstock

1057

“We walked every morning. We did not always walk together because we liked different routes but we would keep other’s route in mind and intersect before we left the park. ” Joan Didion

1034
marie claireeu in marie claire de septembrie

eu in marie claire de septembrie

Astazi Ana Maria mi-a adus aminte ca e o pagina cu mine in Marie Claire. o descoperise la coafor.

Am vrut sa o pun pe blog la citeva zile de la aparitie, dar m-am luat cu treburile si-am uitat.

in pagina asta e vorba despre nimicurile care-mi fac mie viata mai frumoasa si care, tocmai de aceea, nu prea mai sunt “nimicuri”…

 

Rasfat: Inghetata cu turta dulce, cognac in combinatie cu pepene galben

Obicei: Ma trezesc la 6 dimineata, chiar si in vacanta. Pina la 8, citesc sau vad filme. Una dintre cartile mele preferate e The New Journalism, Conversations with America’s Best Nonfiction Writers on Their Craft

Dimineata: Mi-o petrec in Parcul Cismigiu cu o cafea neagra in mina, plimbindu-ma pe alei. Am si o terasa preferata, la debarcader.

Ador Caii: cred ca avem multe de invatat in comunicare de la cai. La sfirsitul lui iulie, am facut si exercitii de horse wisperer cu un trainer special.

Muzica: Uneori masor distantele in Fiecare, o piesa VUNK de pe albumul Nu scapa nimeni.

Colectie: Adun ceasuri vechi. Am unul rar, Omega 1882, de care sunt foarte mindra.

Flori: Am tot felul de plante pe care nu le gasesti, de obicei, in casele oamenilor: levantica, vita de vie, cafea.

Rasfat: Nicio zi fara Caudalie Divine Oil. E ca un balsam pentru pielea mea.

New York: In Ajun de Craciun cautind Strada 34 colt cu Chelsea ca-n filmul Miracolul de pe strada 34

Imi plac povestile: le vad oriunde  pe strada, in aeroport, la metrou. As vrea sa ma pot opri citeodata din a intreba “pot sa scriu despre asta?”

le-am citit acum pentru ca voiam sa le pun pe blog, ca sa ramina (mai ales ca povestesc rar despre lucruri concrete din viata mea), si mi-am dat seama ca daca as fi citit asta despre o persoana pe care nu o cunosteam, as fi invidiat-o putin. pentru ca are o viata foarte frumoasa.

citeodata e nevoie de o privire din afara, de intrebarile altuia la care sa dai raspunsuri, ca sa nu uiti ca viata ta e frumoasa. si speciala.

multumesc frumos Oana Botezatu pentru intrebari. Love u , Marie Claire Girls.

 

 

3354

S!MPA happy

sunt seri in care stii ca a meritat sa fi alergat ca la maraton.

ajungi la 10 jumatate seara acasa, la tv e un show la care blogul tau e partener special, maninci un falafel cu numele blogului tau pe care-l gasesti pe masa cu un mesaj ironic “stiu ca nu mai ai timp sa gatesti:)” si in show cinta oamenii pentru care muncesti cu drag.

954
instagram bazavance am invatat dupa o saptamina pe instagram

ce am invatat dupa o saptamina pe instagram

am cont pe instagram de vreun an, poate si mai mult, dar n-am postat niciodata fotografii pina saptamina aceasta pentru ca… ma enerveaza foarte tare ca toate fotografiile trebuie sa fie patrate.

duminica trecuta, Edi Enache s-a uitat urit la mine cind am spus ca am 500 de followers acolo, veniti probabil pentru ca stiu ce scriu eu in general (pe instagram nu aveam nici macar fotografie de profil), si mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva… adica sa incep sa pun in contul acela fotografii din cind in cind.

ce am invatat dupa o saptamina de Instagram?

cele mai multe inimioare le-am obtinutcu fotografii personale, daca se poate cu mine in cadru, de unde am tras concluzia ca e o aplicatie care creste ego foarte mult. si reduce – mai mult decit facebook/twitter – spatiul intim.

cele mai multe fotografii ale celor pe care-i urmaresc sunt suprasaturate sau supraexpuse si au un noise fin. da, stiu ca sunt template-uri de prelucrari foto, dar ce ne arata aceasta tendinta supra – saturare/expunere?

ochiul pustilor utilizatori de instagram s-a obisnuit cu “frumosul” supra, asta recunosc ei in culorile din spatiul public drept frumos si de aici o multime de schimbari in viitor: in fashion, in fotografia de moda, in layoutul de reviste, in film sau publicitate.

chiar si dupa o saptamina cu 9 postari si inca aproape 100 de followers, in continuare nu-mi place instagramul. dar stiu dupa doar citeva zile acolo ca e dintre aplicatiile care au schimbat si vor schimba incredibil de mult mintea tinerilor.

***
daca va intrebati de ce mi-am facut un cont fara sa-l folosesc, ei bine…

una dintre regulile pe care le tot povestesc in seminarii newmedia este despre a detine cu numele tau toate domeniile din toate aplicatiile posibile.

s-ar putea sa se trezeasca cineva sa ia contul cu numele tau, sa posteze lucruri nu foarte placute si… sa-ti ceara ceva bani ca sa ti-l dea (daca esti persoana publica. daca nu esti, e suficient de stresant ca cineva scrie in dreptul numelui tau orice, nu mai e nevoie sa vrea si bani de la tine)

P.S. inainte de a incepe sa postez mi-am facut o mini strategie editoriala. am cautat partea din activitatea mea care se potriveste cu formatul si utilizatorii de instagram, am vorbit cu Alex Negrea despre aplicatiile care mi-ar fi cel mai utile, am citit despre cei mai de succes utilizatori si… am cautat un diferentiator de restul oamenilor care posteaza pe instagram. nu stiu daca voi “sta” foarte mult in aceasta aplicatie, dar ce incerc sa spun e ca nu postez la nimereala.

2450
tunelsa te recuperezi pe tine tie

sa te recuperezi pe tine tie

petreci timp cu mintea ta.
petreci cel mai mult timp tu cu mintea ta. chiar si cind, din cind in cind, ti-o fura altii.

sapi in directii contrare. faci tuneluri, transee, cautind raspunsuri. uneori transeele astea se intersecteaza, desi erai sigur(a) ca o luasesi pe un drum nou cind ai inceput sa sapi.

in tunel incep sa-ti creezi scenarii – despre supravieturi, despre bucurii, despre lucrurile rele care ar putea sa apara pina … la lumina.

sapi si sapi, si esti atit de preocupat(a) cu sapatul si cu scenariile si cu zidurile pe care le asezi frumos din materialul rezultat prin sapare.

si dintr-odata, cind te astepti mai putin, te detasezi de tot si de toate.

si simti cum iti recuperezi propria persoana si propria minte uitata prin tuneluri ocupate de altii.
te recuperezi pe tine tie.

***
mi s-a intimplat mie zilele astea; m-am recuperat pe mine mie insami.
si ma simt mai usoara cu 100 de kg.

1266
arta pentru viatafoloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

foloseste-ti arta pentru o fapta buna. poti sa fii ajutat financiar pentru asta.

va mai aminti de proiectul Arta pentru viata de anul trecut?

in esenta era vorba de granturi pentru proiecte culturale care sa se desfasoare in spitale si care sa aduca, fie si pentru o clipa, o bucurie celor care se lupta cu trupurile si mintile lor ca sa invinga boli cumplite.

au fost 5 proiecte cistigatoare si, desi toate sunt minunate si au fost eficiente, mie cel mai mult imi place proiectul care arata cit de mult face risul intr-o terapie. cit de important e sa poti sa faci pe cineva sa rida intr-un moment in care e in cumpana.

revin la proiectul acesta pentru ca se fac din nou inscrieri pentru finantari de fapte bune.

asa ca, daca aveti activitati artistice cu care ati putea bucura copii sau adulti in spitale, aplicati.

pentru mine proiectul asta nu e despre boala sau arta, e despre cum sa faci bine prin ce stii tu mai bine sa faci – un act artistic. si care e menirea cea mai frumoasa a artei alta decit a face bine celor care beneficiaza de ea?!

proiectul e sustinut de grupul farmaceutic francez Servier si e in parteneriat cu 3 spitale mari din tara.

 grant-urile sunt de 3000 de euro per proiect, inscrierile sunt pina la 8 august. detalii aici.

stiu ca aveti proiecte frumoase, stiu ca vreti sa bucurati oamenii cu ele, iata o cale simpla si cu efecte mult mai mari decit ati planificat cind v-ati facut proiectul. aplicati pentru o fapta buna.

multumesc ca o sa faceti fapta buna.

iata imagini de anul trecut

de la cluj

si de la Craiova

1415
dominocoincidente si insomnii

coincidente si insomnii

cronologia unor fapte banale care, pentru ca asezate intr-un anume context, ma incurca de citeva zile.

 

acum 2 duminici m-am intors de la un gratar de la Snagov in masina cu un tinar domn si cu prietena lui.

pe el l-am mai vazut o data in viata mea, pe strada, cind am facut cunostinta in viteza, prezentati de fratele lui, pe ea niciodata pina in acea duminica.

in masina discutam despre filme. domnul foarte cinefil, atit de cinefil ca putea sa spuna numele unor actori imposibili si anii aparitiei unor filme de demult. vorbim despre Tornatore, habar n-am cum am ajuns la el. (nu le-am povestit ca locuiesc linga un cinematograf si ca traiesc zilnic ca in Cinema Paradiso). imi spune de noul film al lui Giuseppe Tornatore, La migliore offerta, ca abia asteapta sa-l vada si-apoi ma intreaba daca am vazut Una pura formalita, in care Roman Polanski e actor.

cum nu-l vazusem, imi da tema pentru acasa sa-l vad, dar si sa vad si Il Postino (prietena lui completeaza extrem de relaxata si de usor numele actritei din rolul principal -Maria Grazia Cucinotta – si eu ma gindesc “mama, ce familie de cinefili”). spun ca probabil o sa le vad catre sfirsitul saptamnii si incepem sa povestim despre altele.

***

duminica aia, 23 iunie, ramine in mintea mea bine asezata. din noaptea aceea dorm in medie 6-7 ore, in conditiile in care pina la acea data daca dormeam 4 ore ma consideram un om normal. dupa citeva zile somnul a inceput sa ma incurce desigur: imi ia din timpul pe care-l alocam cititului sau altor activitati.

joi ma manifest chiar in acest sens pe blog explicind cam ce inseamna insomnia pentru mine si  prin cite am trecut in speranta ca imi trece. imi fac si o programare la medic pentru analize ca sa vedem care sunt micile detalii care ma fac sa dorm intr-o saptamina cam cit n-am dormit in ultimele 3 luni.

***

vineri seara ajung sa vad filmul Una pura formalita. Il gasesc online, nici nu e nevoie sa piratez ceva, ma uit direct pe un site la liber (e si pe youtube aici)

pe la jumatatea filmului personajele principale interpretate de Polanski si Depardieu poarta urmatorul dialog:

– discutam de insomnie…

– da, si eu am avut insomnie pentru multi ani.am incercat toate remediile, toate terapiile posibile sau imaginabile, somnifere… nimic n-a mers, apoi citiva ani mai tirziu, dintr-o data s-a oprit. m-am vindecat , pur si simplu. peste noapte. sa nu va pierdeti speranta, se poate vindeca

– eu nu vreau ca insomnia mea sa se vindece…insomnia mi se potriveste, e cel mai bun colaborator al meu.
pot sa scriu cind ceilalti dorm.

opresc filmul si ma gindesc rind pe rind:

– cam care era posibilitatea sa gasesc intr-un film recomandat duminica dupa amiaza ceva care face trimitere la o chestiune cu care ma confrunt din ziua aia?

– daca as fi vazut filmul chiar in seara aceea, replicile acestea n-ar fi avut acelasi impact, pentru ca eram – conform noptilor precedente- insomniaca.

– l-am vazut insa la 2 zile dupa ce am scris pe blog ceva similar cu replicile din film.

inca ma mai incrunt cautind o explicatie. si ma amuza teribil coincidenta. asa cum a fost asezata ea cronologic de parca a pus cineva intimplarile in ordinea asta. oricare alta ordine a faptelor n-ar mai fi avut efectul asta de buuuuum.

si mai e si titlul filmului… Una pura formalita:)

2251
ciupercamagia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin

ieri am trait un moment magic.

la finalul duminicilor culturale din cadrul festivalului Enescu ( o intilnire Neagu Djuvara vs Sever Voinescu) , o tinara a venit la mine si m-a intrebat:

“Sunteti Cristina Bazavan?”

evident mi s-a facut rusine, evident as fi vrut sa plec de acolo in urmatoarea secunda. am ingaimat un sters “chiar ea” si m-am cautat prin suflet de un zimbet pentru ca si domnisoara din fata mea era incurcat emotionata.

“Nu cred ca va mai aduceti aminte de mine… Ati scris despre mine si m-ati ajutat.”

ma uitam la mina cu care-si atingea gitul, semn de nevoie de protectie, ii simteam emotia din glas, ma emotionasem, dar habar nu aveam cine e.

“Ati aflat despre mine de la Marius Manole, mi-era greu si imi cautam un loc de munca. Si-ati scris despre mine. Si m-a ajutat mult.”

“Acum ai loc de munca?”

“Da, si muncesc tot in zona teatrului, cu Mihaela Sirbu.”

“Ce frumos. Ma bucur.”

“Voiam sa va spun ca va multumesc. Atit. O zi buna.”

si-a trecut pe linga mine, in timp ce mi se pusese un nod in git. am apucat sa raspund, uitindu-ma pe dupa umar “eu iti multumesc. iti dai seama ca mi-ai facut ziua foarte frumoasa?”

**

astazi am cautat sa vad ce am scris despre ea. a fost rugamintea mea speciala, de acum doi ani, din Ajun de Craciun pentru voi: sa o incurajati si sa-i trimiteti daruri sonore sau vizuale pentru ca trecea printr-o perioada grea. 

si daca scriu astazi, aici, din nou, aratindu-va continuarea povestii e ca sa va spun si voua inca o data ca lucrurile astea functioneaza… ca magia se intoarce catre tine cind te astepti mai putin…

multumesc.

2387
fifi aniversarecum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

cum e sa fii cadou la ziua de nastere a cuiva.

sunt unele intimplari care, desi par a fi aparute ca sa-ti hraneasca ego-ul, te aseaza cuminte in matca si te domolesc pentru multa vreme.

saptamina trecuta am fost cadou la aniversarea zilei de nastere a lui Fifi (Cristina Popa) si, pt o clipa, intimplarea m-a incurcat putin.

dorinta suna ” sa beau o cafea cu Cristina Bazavan”… cum sa-si doreasca cineva asa ceva de ziua lui/ei?!

*

mai intii am aflat de dorinta lui Fifi marcata pe wishlistul de pe blogul ei via Diana Iurkiewicz printr-un mesaj privat pe FB. apoi m-a sunat Roxana Toma, colega cu Fifi la Antena 3 si prietena cu mine din primele zile ale noastre prin capitala. si-am inceput sa ne facem planuri.

prima idee a fost sa merg la birou si sa o cheme cineva in vreo sedinta unde , de fapt, sa fiu eu. “nu merge asta, tocmai a facut ea o surpriza similara, s-ar prinde imediat”, mi-a taiat elanul Roxana.

sa o scoatem la o cafea ca si cum ar fi o intilnire cu cineva de la birou…”nu-i scapa nimic lui Fifi, nu e bine nici asa”

si – am ajuns ca mai bine mergem acasa la ea, dimineata, ca sa fiu acolo inca la prima ei gura de cafea.

de aici a inceput iuresul.

***

nu stiam unde sta, dar Roxana a gasit solutia sa afle adresa. aveam nevoie de un complice si cel mai bun pentru asta era sotul lui Fifi, Adi Popa, doar ca Roxana nu avea numarul lui de telefon. a fost ca in filmele cu detectivi si Roxana si-a mai dovedit inca o data calitatile ei de investigator care, acum ceva ani, o calificau drept un super reporter.

si iata-ma miercuri 19 iunie, cu un buchet de frezii albe si un dar cu multe calorii, sprijinind o piatra pe trotuar la Romana, in asteptarea Roxanei care si-a dus la scoala odrasla simpatica (pe Tudorica, vedeta de cinema, a fost erou in HoHoHo).

in cartierului lui Fifi, Adi era in fata blocului. nu mergea interfonul si, ca sa ajungem pina la usa fara interventii speciale, s-a gindit ca e cel mai bine sa ne astepte afara… “am sa am gunoi pregatit, de dus afara”, ii spusese Roxanei  si aranjase lucrurile inca de seara in acest sens.

nu-l stiam pe Adi Popa, l-am cunoscut acolo, in fata blocului, in timp ce povestea ca o mai pacalise ca darul lui vine prin curier si ca trebuie sa mearga si pentru asta pina jos. mirosise Fifi ca e ceva straniu pentru ca el se imbracase mai frumos decit in celelalte dimineti. “sa nu te uiti pe geam, da? sa nu incepi cu din alea de ale tale, sa astepti sa vina curierul si vezi tu ce ti-am pregatit de ziua ta”, i-a spus Adi inainte de a cobori.

cind am intrat in casa Fifi vorbea la telefon; era 9 dimineata si ii sunau telefoanele ca unui om care se stie cu jumatate din lumea importanta a acestei tari si e si ziua lui de nastere. (Fifi e unul dintre producatorii de televiziune care au facut unele dintre cele mai mari si mai importante emisiuni de stiri)

si-a intrerupt conversatia si-a inceput sa plinga. “a venit Cristina la mine”. momentul a fost atit de intens incit si mie mi-au dat lacrimile instant.

“vai, sa ma imbrac in altceva”, s-a redresat dupa o imbratisare.

***

ne-am asezat pe terasa ei plina cu flori si-am aflat povesti despre aparitia fetitei lor pe lume ( brusc am iubit-o pe Dana Grecu, despre care acum cred din inima ca e un om foarte bun si ocrotit de Doamne Doamne pentru bunatatea ei, in ciuda rolului agresiv cu care ma streseaza la televizor. daca  o sa ma lase Fifi sa spun povestea, o sa o iubiti si voi pe Dana Grecu), povesti despre surprizele pe care le-a facut Fifi de-alungul timpului (si sunt multe, foarte foarte multe) si mai ales povesti despre intimplari mici din viata care aratau, de fapt, iubirea.

cel mai tare m-a emotionat cuplul pe care-l formeaza cu Adi: ea mi-a vorbit numai de el, el mi-a povestit numai despre ea. si in toate detaliile era dragoste.

***

mi-a luat o vreme sa diger emotiile incercate in ziua respectiva si, desi eu am fost darul de ziua ei, de fapt eu am fost cea rasplatita si care a primit multe lucruri din intilnirea asta.

prima a fost lectia despre bun simt si simplitate. sa ai in telefon unii dintre cei mai mari oameni ai tarii si tu sa vrei de ziua ta sa intilnesti un om care merge absolut necunoscut pe strada, dar cu care tu imparti niste valori morale si emotionale, e un lucru rar astazi.

apoi lectia despre amintiri. intr-o lume in care toti alearga dupa lucruri materiale, sa-ti doresti de ziua ta intimplari care sa se concretizeze in amintiri e un gest care spune imens despre tine, cel care primeste cadoul.

si-a mai fost lectia despre iubire. despre a te aseza intr-o relatie cu gindul la celalalt si cu fapta pentru binele lui. oricit de mare si de important profesional ai fi tu. Fifi vorbea despre Adi ca despre centrul universului ei, iar Adi era acolo prezent nu doar fizic, ci si cu fiecare simt al lui ca sa o faca sa se simta bine. se protejau unul pe celalalt din gesturi sau cuvinte si in conversatie conta celalalt, niciodata propria persoana.

***

la multi ani inca o data Fifi. iti multumesc. de fapt, tu mi-ai facut un cadou de ziua ta.

2177
victoriespremiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

premiile mele in online -“succesul vine cind nu te mai astepti”

ai grija ce-ti doresti ca o sa ti se implineasca, stiu vorba asta bine pentru ca mi se intimpla des sa o vad adeverindu-se.

anul trecut imi doream foarte tare sa cistig premii pentru munca mea din online. avusesem un an minunat jurnalistic (cu interviuri pentru blogul meu, nu pentru vreo revista, cu Steve McCurry, Akram Khan, Genny Tartakovski, fusesem la 2 pasi de Demi Moore si Gwen Stefani, prestasem o multime de alte articole originale, continut creat de mine, cu surse, telefoane si deranj. aici anul meu 2012 ca un maraton ), iar la ceremoniile care validau munca oamenilor din online fie ma chemau in juriu, fie nu ma bagau deloc in seama.

in 2013, desi suntem aproape la jumatatea anului, am primit mai mult decit mi-am dorit tot anul trecut: doua dintre cele mai importante premii in online (blogger Pro CSR la CSR Romanian Awards, si Best Woman Blogger la Digital Divas).

si nu m-am dus la niciuna dintre ceremonii sa-mi ridic premiul:)

a fost un inceput de an in care am facut citeva lucruri importante pentru mine in zona jurnalismului (cartea despre X Factor e unul dintre ele, interviul cu frumoasa din jungla e altul, profilul mecanicului de pe locomotiva Trenului Regal intra si el aici,  si mai sunt citeva care-mi sunt dragi, un interviu cu Diana Krall e pe banda si vine curind curind:) ), dar in primele luni ale lui 2013 m-am concentrat mai mult pe proiecte in zona de comunicare ( VUNK, Artisti pentru Artisti – UNITER, Festivalul International de Teatru de la Sibiu).

***

la Digital Divas, Oana Pellea spunea ca “succesul vine cind nu-l mai astepti” si mi se pare ca mi se potrivesc vorbele ei zilele astea.

tot acolo, Cornel Ilie spunea ca “oamenii scriu ca sa fie auziti” si ma gindeam ca eu scriu pentru ca, uneori, vad ( mai degraba simt) in niste oameni sau intimplari detalii care spun alte povesti decit cele pe care le auziti de obicei.

uneori, de la o senzatie pe care nici macar nu o pot verbaliza imi spun “trebuie sa fac reporting in directia asta, o sa iasa ceva”. si traiesc o mare bucurie cind aud “dar eu nu am vazut asta” sau “habar nu aveam ca omul asta e asa.”

si mai scriu pentru ca vreau sa arat partea frumoasa a intimplarilor/lucrurilor in speranta ca , pas cu pas, oamenii care ajung pe aici si citesc vor invata sa caute si ei jumatatea plina a paharului.

zilele astea ma reintorc la scris pentru un proiect pe care-l veti vedea in maximum doua luni si care sper ca va lasa “urme” in online.

*

multumesc frumos celor care m-au votat la Digital Divas.cum va multumesc mult voua celor care veniti zilnic aici ca sa cititi ceea ce scriu.

P.S. ma bucur tare ca printre premiantele Digital Divas s-au aflat si Noemi Revnic si Placerile lui Noe, dar si Liliana Olescu cu lilik.ro. doua tinere doamne pe care le-am stresat nesfirsit ca sa-si gaseasca un loc de exprimare in online, stiind ca au ce spune.

2357
Aboneaza-te la newsletter

Adresa de email:


Aboneaza-te!