in seria avanpremierelor tabu, am vazut luni Autobiografia lui Nicolae Ceausescu impreuna cu bloggeri, consultanti de politica interna/externa.
mi-era teama de reactia publicului la Q&A pentru va filmul are 3 ore si ma gindeam ca toata lumea rivneste dupa aer curat sau tigari.
ei bine, s-a stat in sala inca o ora si 40 de minute, cu toata lumea fascinata de dl Andrei Ujica.
a doua zi aveam mesaje care mai de care mai simpatice
“cel mai tare dintre regizorii care au fost la vizionari”
“ii invidiez pe elevii lui, mi-as dori sa-mi fie si mie profesor”
“as fi stat toata noaptea sa-l ascult”
si tot asa… fiecare mesaj, un motiv de bucurie pentru mine
*
eu am vazut prima data Autobiografia, la Mobra film pe un computer cu ecran mare… am stat nemiscata in scaun si, de la partea contemporana mie, am suferit intens. realizam pas cu pas cit de tare ne-a schimbat la cap comunismul si cit de mult vom mai avea de suferit.
atunci, la prima vizionare, tot ceea ce am remarcat din punct de vedere stilistic a fost “ce misto e construit, am stat trei ore atenta si nu m-am plictisit”
l-am revazut luni, odata cu invitatii mei bloggeri, si-am constatat ca iar nu m-am plictisit, desi mie nu-mi plac filmele lungi si sunt – de obicei – fara astimpar in scaunul de cinematograf.
de data asta, m-a fascinat constructia, iar cind domnul Ujica a venit si ne-a povestit – cu sufletul pe tava – cum si-a construit filmul, care au fost reperele emotionale si unde si-a propus sa impinga limitele cinematografiei … s-au aprins felinarele pe strada mea…
stiam de ce-mi placuse intuitiv si de ce ma captase in ciuda duratei sale.
*
zic sa mergeti sa-l vedeti:
e dur – pentru ca e o parte din istoria pe care am trait-o… si nu ne putem detasa de ea…
e socant – pentru ca la sfirsit va e mila de Ceausescu
si
e pe long term – pentru ca va mai trece o vreme pina cind, detasati de intimplari, veti degustra partea stilistica; rafinamentul constructiei, limitele artisticului unite cu ale documentarului pe un fir subtire care – din fericire – are sens.
dar… e unul dintre cele mai bune filme pe care le-a dat romania vreodata. iar copiii nostri, care vor avea norocul si abilitatile pentru a studia cinematografia, vor invata – cu siguranta – la scoala despre acest film.
